Mandate contract for lottery sales: enforceability of late-payment penalty clauses and scope of judicial review over accounting evidence in extraordinary appeal

Decizia nr. 940/2015

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, se constată următoarele:

Reclamanta CN A. SA Bucureşti prin cererea înregistrată sub nr. x/3/2010, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta SC B. SRL Târgovişte la plata sumei de 1.996.708,43 lei, cu titlu de sumă nedecontată, rezultată din cumulul sumei de 1.800.700 lei - diferenţă ce figurează în evidenţele contabile ca fiind încasată, cu suma de 196.008,43 lei - diferenţă ce figurează în evidenţele contabile ca sumă încasată de către partenerul SC C. SA Târgovişte, dar neînregistrată şi în evidenţa primară a depozitului de valori casierie al D. Dâmboviţa; suma de 7.127.122,24 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere calculate asupra debitului ce trebuia decontat, potrivit prevederilor art. 5.1.15 din contractul de mandat încheiat între CN A. SA şi SC B. SRL; suma de 101.733,02 lei, cu titlu de comision achitat de SC A. SA către SC B. SRL, aferent sumelor decontate fictiv de pârâtă, ce provin din nedepunerea încasărilor la SC E. SRL.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 3145 din 17 aprilie 2013, a admis în parte cererea reclamantei CN A. SA Bucureşti şi a obligat pârâta SC B. SRL Târgovişte la plata sumelor de 1.685.338 lei debit nedecontat şi de 6.156.866 lei penalităţi de întârziere.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că între reclamantă, în calitate de mandant şi pârâtă în calitate de mandatar s-a încheiat contractul de mandat nr. 628/01 februarie 2009 prin care reclamanta a împuternicit pârâta să comercializeze, pe teritoriul României produse loteristice, puse la dispoziţie de aceasta, cu obligaţia plăţii unui comision prevăzut la clauza 6 din contract.

Prin clauza 5.2.15 din contract s-a prevăzut că pentru întârzierea în depunerea sumelor de bani încasate din vânzarea produselor loteristice, mandatarul datorează mandantului din ziua imediat următoare de la scadenţă penalităţi de 1% pentru fiecare zi de întârziere din suma nedecontată. Penalităţile vor fi calculate şi facturate de către mandant şi vor fi reţinute din contravaloarea comisionului datorat mandatarului în baza procesului verbal de compensare din garanţia constituită pentru buna execuţie a contractului sau numerar depus la casieria sau în contul bancar al mandantului.

Între părţi s-a încheiat şi contractul de mandat din 07 aprilie 2010, prin care pârâta a obţinut dreptul de a comercializa pe teritoriul României în numele şi pe seama reclamantei produsele loteristice puse la dispoziţie de aceasta, reclamanta obligându-se să achite comisionul prevăzut la clauza 6.

Prin clauza 5.2.15 din contract, s-a prevăzut că pentru întârzierea în depunerea sumelor de bani încasate din vânzarea produselor loteristice, mandatarul datorează mandantului din ziua imediat următoare de la scadenţă penalităţi de 1% pentru fiecare zi de întârziere din suma nedecontată.

S-a menţionat că penalităţile vor fi calculate şi facturate de mandant şi vor fi reţinute din contravaloarea comisionului datorat mandatarului în baza procesului-verbal de compensare, din garanţia constituită pentru buna execuţie a contractului sau din numerarul depus la casieria sau în contul bancar al mandantului, că acestea pot depăşi valoarea debitului principal şi că în cazul întârzierilor mai mari de 20 zile calendaristice, contractul va fi reziliat de plin drept, fără punere în întârziere şi fără nicio formalitate prealabilă.

Din raportul de expertiză contabilă şi din răspunsul la obiecţiuni, tribunalul a reţinut că pârâta nu a decontat reclamantei suma de 1.685.338,29 lei rezultată din vânzările realizate în temeiul celor două contracte de mandat şi că penalităţile de întârziere datorate de pârâtă în temeiul clauzei 5.2.15 din cele două contracte sunt în valoare de 6.156.866 lei.

Cu privire la sumele solicitate cu titlu de comision de către reclamantă, expertul contabil a stabilit, prin răspunsul la obiecţiuni că pentru vânzările realizate de pârâtă comisionul este de 174.812,66 lei, din care reclamanta a achitat numai suma de 171.907,17 lei, astfel că pârâta nu are obligaţia de a restitui reclamantei nici o sumă de bani cu titlul de comision încasat necuvenit, câtă vreme reclamanta a achitat un comision mai mic decât comisionul datorat pentru vânzările realizate de pârâtă.

A fost respinsă susţinerea reclamantei potrivit căreia pârâta datorează şi suma de 83.121,79 lei, pe care nu a decontat-o, întrucât, astfel cum a arătat şi expertul, reclamanta a indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată că sumele solicitate sunt aferente activităţii desfăşurate de pârâtă în perioada 1 ianuarie 2009 - 31 mai 2010, iar expertului i s-a solicitat să stabilească sumele datorate pentru activităţile desfăşurate în aceasta perioadă.

Nu a fost reţinută ca fiind datorată nici suma de 1.412,84 lei, conform registrului de casă depus în copie, întrucât reclamantul nu a depus contractul din 05 martie 2009 pentru a face dovada plăţii acestei sume, câta vreme acest înscris este întocmit de reclamantă.

Au fost înlăturate obiecţiunile pârâtei în sensul că nu sunt valabile clauzele referitoare la penalităţile de întârziere menţionate în contractul din 07 aprilie 2010 întrucât, nu conţine semnătura şi ştampila pârâtei, şi din contractul din 01 februarie 2009 întrucât „durata contractului este de un an, iar în cazul întârzierilor în depunerea sumelor mai mari de 20 zile calendaristice contractul va fi reziliat de drept, chiar dacă părţile au stabilit durata contractului ca fiind 1 an" această durată a fost prelungită de vreme ce părţile au continuat să îşi execute obligaţiile asumate prin contract. Totodată, aplicarea pactului comisoriu de ultim grad putea fi făcută doar de mandant (reclamantă) iar nu de către mandatarul (pârâta) aflat în culpă pentru neîndeplinirea întocmai a obligaţiei de a deconta sumele încasate în termenul stabilit.

Tribunalul a apreciat că şi celelalte obiecţiuni depuse de pârâtă sunt neîntemeiate având în vedere argumentele prezentate de expertul contabil în răspunsul la obiecţiuni.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 504 din 18 iunie 2014, a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta SC B. SRL Târgovişte.

A respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta CN A. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 3145 din 17 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

- Cu privire la respingerea apelului reclamantei CN A. SA Bucureşti, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Având în vedere sumele pretinse de reclamantă în baza celor două contracte de mandat din 1 februarie 2009 şi din 7 aprilie 2010, constând în debite, penalităţi de întârziere şi comisioane, instanţa în baza raportului de expertiză efectuat în cauză, care a răspuns tuturor obiectivelor stabilite, a concluzionat că în perioada ianuarie 2009-mai 2010, SC B. SRL a încasat din comercializarea produselor loto suma de 3.552.396,05 lei şi a decontat către reclamantă prin casierie suma de 1.137.501,07 lei, iar prin bancă suma de 24.100 lei.

S-a reţinut că penalităţile de întârziere sunt în sumă de 6.127.303,59 lei şi ele au fost calculate conform art. 5.2.15 din contract şi că suma de 83.121,79 lei ce apare în evidenţele contabile ale pârâtei, ca sold nedecontat, reprezentând vânzări produse loto până la data de 31 decembrie 2008, nu a fost luat în calcul de expert, când a stabilit penalităţile de întârziere deoarece acest debit restant este dintr-o perioada ce nu apatine expertizei, aspect ce a fost reţinut în mod judicios şi de instanţa de fond.

În privinţa sumelor de bani nedecontate, achitate de reclamantă cu titlu de comision, ulterior verificării documentelor contabile puse la dispoziţie de către reclamantă, expertul a precizat că totalul sumelor nedecontate de pârâtă este 1.685.338,59 lei, totalul comisionului aferent vânzărilor realizate este în sumă de 174.812,66 lei, total comision achitat de reclamantă către agenţia 15-91 este de 167.007,17 lei.

Curtea a apreciat că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală, întrucât diferenţele dintre sumele pretinse de reclamant şi cuantumul acordat corespund perioadelor care nu au fost supuse expertizei, întrucât potrivit cererii reclamantei, la fixarea obiectivelor tribunalul a avut în vedere perioada 1 ianuarie 2009-31 mai 2010.

- în ceea ce priveşte apelul pârâtei SC B. SRL Târgovişte, cum aceasta nu a înţeles să se conformeze dispoziţiilor instanţei şi să achite taxa de timbru, deşi aceasta a beneficiat de admiterea unei cereri de reexaminare prin care i s-a redus substanţial taxa de timbru datorată şi cum problema timbrajului se analizează prioritar oricăror cereri, excepţii, motive de apel, Curtea de Apel Bucureşti i-a anulat apelul ca netimbrat, dând eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Împotriva Deciziei civile nr. 504 din 18 iunie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, au declarat recurs ambele părţi, reclamanta CN A. SA Bucureşti şi pârâta SC B. SRL Târgovişte.

I. Reclamanta CN A. SA Bucureşti prin recursul său, întemeiat pe art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., a criticat Decizia civilă nr. 504 din 18 iunie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pentru nelegalitate, solicitând în concluzie, admiterea acestuia, în principal, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului său, schimbării sentinţei instanţei de fond şi admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată, iar în secundar casarea deciziei şi trimiterea cauzei sprte rejudecare aceleiaşi instanţe.

Prin criticile formulate recurenta a susţinut în sentă următoaerele:

- Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta reclamantă a arătat că decizia a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod, întrucât nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Prin modul de soluţionare a cauzei a fost încălcat principiul rolului activ al judecătorului consacrat prin dispoziţiile art. 129 alin. (6) din C. proc. civ., întrucât instanţa în virtutea rolului devolutiv al apelului putea să ceară lămuriri părţilor cu privire la componenţa şi temeiul pretenţiilor solicitate, neacordate de instanţa de fond şi nu să preia numai concluziile raportului de expertiză şi să reţină faptul că elementele cauzei au fost reţinute în mod judicios de tribunal.

Consideră că instanţa de apel nu s-a pronunţat punctual cu privire la toate criticile din cererea cu care a fost investită şi nu a făcut nici un demers real pentru soluţionarea corectă a cauzei, astfel că motivarea deciziei nu poate fi implicită, ea trebuie să arate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, să arate argumentele pentru care sumele respective nu au fost acordate, cu ignorarea situaţiei de fapt şi a realităţii contabile pe care o descrie în amănunţime, cu referire expresă la suma de 83.121,79 lei reprezentând soldul iniţial preluat la 31 decembrie 2008, din evidenţa contabilă a Sucursalei Zonale Prahova ca fiind sume nedecontate de agenţia mandatar, motivând că perioada supusă controlului este 1 ianuarie 2009-31 mai 2010 şi că aceasta nu ar aparţine perioadei supuse expertizei, fără să aibă în vedere că soldul era acelaşi cu soldul existent la 1 ianuarie 2009 în evidenta contabilă a acesteia.

A arătat că situaţia este aceeaşi şi cu privire la suma de 136.000 lei depusa de societatea sa în bancă potrivit extraselor de cont din dosar care nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă şi de 92.248,35 lei, care nu au fost analizate, critici ce se refereau la interpretarea contractului, finnd ignorată realitatea contabilă.

- Decizia din apel a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor legale, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În acest sens a susţinut că este greşită soluţia instanţei de apel pentru neacordarea integrală a penalităţilor de întârziere în cuantum de 7.127. 122, 24 lei, care au fost calculate potrivit dispoziţiilor art. 5.1.15 din contractele de mandat încheiate, reţinând o cu totul altă sumă decât instanţa de fond, respectiv de 6.127.303,59 lei, precum şi a comisionului achitat necuvenit, în sumă de 101.733,02 lei, aferent sumelor decontate fictive pârâtei, calculate prin aplicarea procentului de 5% asupra acestora.

Având în vedere că sumele decontate fictiv provin din nedepunerea încasărilor la SC E. SRL, comisionul acordat de către companie pentru comercializarea acestui produs fiind de 5% din încasări, a arătat că între susţinerile instanţei de fond care reţinut că suma achitată ar fi fost de 171.907,17 lei şi cele ale instanţei de apel de 167.007,17 lei, există o neconcordanţă, deşi la baza acestora au stat concluziile expertului, astfel că soluţia din apel nu are temei în prevederile contractuale, arătând faptul că suma reprezentând comision achitat necuvenit se regăseşte în coloana 4 din rândul 30 în procesul verbal de control din 21 iunie 2010.

Recurenta pârâtă SC B. SRL Târgovişte prin recursul declarat a criticat Decizia civilă nr. 504 din 18 iunie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care o consideră nelegală, susţinând în esenţă următoarele:

- Suma de 1.685.338 lei reprezentând debit nedecontatat pe care societatea sa trebuie să o plătească reclamantei nu a fost stabilită corect, întrucât inatanţa nu a luat în considerare obiecţiunile depuse de societatea sa la raportul de expertiză contabilă, situaţie în raport de care debitul trebuia diminuat cu suma de 385.571 lei, care a fost decontată prin casierie cu chitanţele pe care le menţionează.

- De altfel nici suma privind penalităţile în valoare de 6.156.866 lei la care societatea sa a fost obligată nu este calculată conform reglementărilor legale în vigoare şi prin raportare la clauzele penale înscrise în contractele ce au stat la baza raporturilor juridice dintre părţi, calcul pe care îl detaliză pentru mai multe perioade pe care le menţionează, precizând că nu se face vinovată de presupusul prejudiciu, întrucât nu a avut cunoştinţă de sumele nedepuse sau penalităţile de întârziere datorate, neexistând nici o notificare a reclamantei în acest sens la dosar.

I. Analizând recursul declarat de reclamanta CN A. SA Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 504 din 18 iunie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, din perspectiva criticilor formulate şi temeiurilor de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

- Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Din perspectiva acestui motiv s-a criticat faptul că instanţa de apel s-a limitat în considerente, la o reluare a motivelor primei instanţe fără a-şi motiva propria hotărâre astfel cum impun exigenţele art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Este indiscutabil faptul că instanţa de apel poate să-şi însuşească motivarea primei instanţe, dacă situaţia de fapt şi apărările înaintea ei au rămas neschimbate, cum este cazul în speţă, aceasta întrucât efectul devolutiv al apelului nu face să dispară hotărârea apelată, ci numai dă apelantului dreptul de a repune în discuţie faptele, instanţa de apel fiind obligată la rândul său, în caz de reformare, să motiveze împrejurările ce au determinat-o să schimbe soluţia primei instanţe, ceea ce în cauză nu s-a dispus.

Înalta Curte, apreciază această critică ca nefondată, întrucât contrar susţinerilor recurentei, motivele invocate de parte au făcut obiectul examinării de către instanţă, iar hotărârea este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, cât şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.

De altfel, se poate observa fără dubii că instanţa de apel a motivat detaliat decizia pronunţată, analizând criticile formulate în apel, argumentând motivele pentru care a fost reţinută răspunderea contractuală a pârâtei, ţinând cont de obligaţiile asumate de părţi prin convenţiile încheiate, în concordanţă cu textele de lege incidente în cauză, permiţând exercitarea controlului judiciar, ştiut fiind că aceasta este îndreptăţită să grupeze diferitele argumente şi să răspundă la motivele de apel printr-un considerent comun, nefiindu-i îngrădit dreptul recurentei la un proces echitabil.

- Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu aplicarea greşită a legii.

În speţă, prin prisma acestui motiv de recurs, s-a pus în discuţie nerespectarea prevederilor art. 969 C. civ., în raport de executarea obligaţiilor asumate de pârâtă prin contractele ce fac obiectul cauzei deduse judecăţii.

Este de necontestat că părţile au încheiat contractele de mandat din 1 februarie 2009 şi din 7 aprilie 2010, în condiţiile art. 969-970 C. civ., al căror obiect l-a constituit comercializarea pe teritoriul României a produselor loteristice, puse la dispoziţie de aceasta, cu obligaţia plăţii unui comision prevăzut la clauza 6 din contract, şi că potrivit art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, dar în cauză nu se poate reţine că, instanţa de apel a încălcat principiul ce se desprinde din dispoziţiile art. 969 C. civ., în condiţiile în care a dat eficienţă tocmai clauzelor înserate de părţi în aceste contracte.

Astfel, dat fiind caracterul devolutiv al apelului, având în vedere sumele pretinse de reclamantă constând în debite, penalităţi de întârziere şi comisioane, instanţa de apel în baza probelor şi raportului de expertiză efectuat în cauză a concluzionat în mod just că în perioada ianuarie 2009-mai 2010, pârâta SC B. SRL nu a decontat reclamantei suma de 1.685.338 lei rezultată din vânzările realizate în temeiul celor două contracte de mandat şi că penalităţile de întârziere datorate în temeiul clauzei art. 5.2.15 sunt în valoare de 6.127.303,59 lei.

Legat de suma de 83.121,79 lei ce apare în evidenţele contabile ale pârâtei, ca sold nedecontat, reprezentând vânzări produse loto până la data de 31 decembrie 2008, aceasta nu a fost avută în vedere întrucât reprezintă debit restant ce excede perioadei analizate.

În privinţa sumelor de bani solicitate cu titlu de comision de reclamantă, se apreciază că în mod just a reţinut instanţa de apel că faţă de totalul debitului nedecontat de pârâtă care se ridică la 1.685.338,59 lei, comisionului aferent achitat către agenţia 15-91 este de 167.007,17 lei, apreciind că diferenţa dintre suma pretinsă de reclamantă de 174.812,66 lei şi cuantumul acordat, excede perioadei analizate 1 ianuarie 2009-31 mai 2010.

Referitor la celelalte critici ale recurentei, prin care a susţinut că decizia din apel este greşită întrucât a fost dată cu ignorarea situaţiei de fapt şi a realităţii contabile pe care a descris-o în amănunţime, cu referire expresă la suma de 83.121,79 lei reprezentând soldul iniţial preluat la 31 decembrie 2008, din evidenţa contabilă a Sucursalei Zonale Prahova ca fiind nedecontată de agenţia mandatar, motivând că aceasta nu ar aparţine perioadei supuse controlului şi expertizei, fără să aibă în vedere că în evidenţa contabilă soldul era acelaşi cu soldul existent la 1 ianuarie 2009; la suma de 136.000 lei depusă de societatea sa în bancă potrivit extraselor de cont din dosar care nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă şi de 92.248,35 lei, care nu au fost analizate, urmare a aprecierii deficitare a probelor administrate în cauză, se reţine că acestea sunt aspecte de netemeinicie.

Argumentele aduse în sprijinul acestei critici duc cu evidenţă la concluzia că se tinde la reformarea soluţiei, printr-o rediscutare a situaţiei de fapt şi a probelor despre care se afirmă că au fost interpretate greşit, ele demonstrând nu numai faptul că nu sunt în concordanţă cu cerinţele motivelor de nelegalitate invocate, ci evidenţiază nemulţumirea recurentei sub aspectul în care instanţa a înţeles să interpreteze materialul probator administrat în cauză, care excede competenţei instanţei de recurs, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigentele impuse de art. 304 C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac, care instituie un control de legalitate a hotărârii judecătoreşti recurate.

Este adevărat că potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (3) C. proc. civ., în virtutea rolului său activ, judecătorul este dator să stăruie prin toate mijloacele la aflarea adevărului pentru corecta stabilire a situaţiei de fapt şi aplicarea corectă a legii, dar această critică nu poate fi reţinută întrucât procesul civil este un proces al intereselor private, iar rolul activ al judecătorului trebuie înţeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil, al disponibilităţii şi contradictorialităţii.

În cauză şi pârâta şi reclamanta aveau posibilitatea de a propune şi administra probatorii, astfel că dispoziţiile art. 129 alin. (3) C. proc. civ. nu poate constitui temeiul substituirii instanţei în poziţia procesuală a uneia din părţi şi în apărarea intereselor acesteia.

Chiar în ipoteza descrisă de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., rolul activ al judecătorului nu poate înlocui implicarea părţilor în exercitarea obligaţiilor procesuale prevăzute de art. 129 alin. (1) din acelaşi act normativ.

În concluzie, instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente în cauză ţinând cont de clauzele stabilite de părţi prin convenţiile încheiate, context în care nici motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reţinut.

Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să respingă recursul reclamantei ca nefondat.

II. Înalta Curte, examinând cererea de recurs formulată de pârâta SC B. SRL Târgovişte împotriva aceleiaşi decizii, reţine că acesta este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Curtea de Apel Bucureşti prin încheierea de şedinţă din 27 martie 2014, a admis cererea de reexaminare a încheierii pronunţate asupra cererii de ajutor public judiciar privind acordarea facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru formulată de pârâta SC B. SRL Târgovişte, reducând cuantumul taxei judiciare de timbru la valoarea de 15.000 lei.

Pentru termenul de judecată de la 18 iunie 2014, când a fost soluţionat apelul, cum pârâta SC B. SRL Târgovişte nu a înţeles să se conformeze dispoziţiilor instanţei şi să achite taxa de timbru stabilită în sarcina sa, se reţine că în mod corect Curtea de Apel Bucureşti i-a anulat apelul ca netimbrat, dând eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Aşa fiind, criticile prin care recurenta pârâtă a susţinut că greşit a stabilit instanţa de apel valoarea debitului nedecontatat la suma de 1.685.338 lei şi penalităţile de întârziere la 6.156.866 lei, la plata cărora a fost obligată, fără să ia în considerare obiecţiunile formulate la raportul de expertiză contabilă care vizau diminuarea debitului cu 385.571 lei, sumă decontată prin casierie conform chitanţelor pe care le enumera, dar şi cu nerespectarea reglementărilor legale în vigoare, prin raportare la clauza penală înscrisă în cele două contracte de mandat ce au stat la baza raporturilor dintre părţi, calcul pe care îl detaliză pentru mai multe perioade, precizând că nu se face vinovată de presupusul prejudiciu, întrucât nu a avut cunoştinţă de existenţa lui în lipsa unei notificări a reclamantei în acest sens, nu pot fi analizate în condiţiile în care apelul a fost anulat ca netimbrat.

Fată de considerentele de mai sus, Înalta Curte retine că motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat, că decizia instanţei de apel este legală, astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta CN A. SA Bucureşti şi de pârâta SC B. SRL Târgovişte împotriva Deciziei civile nr. 504 din 18 iunie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2015.