Validity of post-expertise claim quantification under appeal devolutive rule and contractual interpretation of transformer identification

Decizia nr. 923/2015

Deliberând asupra recursurilor de faţă, reţine următoarele:

Prin sentinţa nr. 361 din 27 februarie 2012, Tribunalul laşi, secţia a ll-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la executarea în natură a contractului de vânzare - cumpărare din 14 decembrie 2010, respectiv, predarea unei diferenţe de 138 de transformatoare complete, conform Anexei 1 la contract, iar în caz de imposibilitate de executare în natură, obligarea pârâtei la plata contravalorii prejudiciului suferit de reclamantă -, respectiv, preţul celor 138 de transformatoare nepredate şi daune reprezentând 25 % din preţul contractului.

Ulterior, reclamanta a formulat o cerere completatoare prin care a solicitat rezilierea contractului în litigiu, în ipoteza în care pârâta se află în imposibilitate de executare în natură a obligaţiilor contractuale şi plata contravalorii uleiului din transformatoarele deja predate şi golite de ulei.

Prin Decizia nr. 124 din 10 septembrie 2012, Curtea de Apel laşi, secţia civilă, a respins apelul reclamantei ca nefondat.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a apreciat că este corectă soluţia primei instanţe, care nu dat eficienţă menţiunii din dreptul semnăturii reclamantei - cumpărătoare, în sensul ca bunurile să fie complete, pentru că această menţiune nu se regăseşte în cuprinsul contractului şi, deci, nu a făcut obiectul negocierii între părţi. Instanţa a mai reţinut că vânzarea transformatoarelor s-a făcut pe riscul cumpărătorului care a acceptat clauza „văzut şi plăcut".

Prin Decizia nr. 2944 din 1 octombrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul reclamantei şi a casat decizia instanţei de apel.

Înalta Curte a reţinut ca fondată critica reclamantei în sensul că instanţele de fond au făcut o greşită interpretare a contractului, lăsând nelămurită situaţia de fapt şi de drept existentă în cauză. Ca atare, instanţa supremă a apreciat că se impune administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate în domeniul energetic care să stabilească dacă există identitate de obiect între diferenţa de 138 de transformatoare vândute de pârâtă şi bunurile ce i-au fost predate efectiv.

În rejudecare, la data de 2 octombrie 2014, apelanta - reclamantă a depus la dosarul cauzei precizări, prin care a majorat contravaloarea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata uleiului din transformatoarele deja predate, la suma de 237.368,8 lei, conform concluziilor raportului de expertiză, în loc de 99.927 lei, cât a fost estimată prin cererea de chemare în judecată.

Prin Decizia nr. 253 din 28 octombrie 2014, Curtea de Apel laşi, secţia civilă, a admis apelul reclamantei şi, în consecinţă, a admis în parte acţiunea acesteia dispunând rezoluţiunea parţială a contractului din 2010, în ceea ce priveşte vânzarea - cumpărarea unui număr de 68 de transformatoare în valoare de 91.077,16 lei cu T.V.A. Instanţa de apel a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 91.077,16 lei actualizată cu rata inflaţiei şi suma de 22.769,29 lei cu titlu de daune -interese.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că apelanta -reclamantă a achitat integral preţul transformatoarelor cumpărate de la intimată, conform art. 5.1 din contract, însă a preluat în proprietate un număr de 149 transformatoare, rămânând nepreluate 138 de transformatoare ce fac obiectul prezentului litigiu.

Instanţa de apel a reţinut că apelanta - reclamantă a refuzat preluarea celor 138 de transformatoare, pe motiv că nu corespund calitativ cu cele înscrise în lista anexă la contract, nu sunt complete şi în mare parte sunt goale, or, a reţinut curtea de apel, conform proceselor -verbale de negociere şi de adjudecare, semnate de către apelantă, metoda aleasă de părţi pentru vânzare a fost „văzut şi plăcut". Din actele dosarului, reiese că apelanta nu a văzut transformatoarele cumpărate, acceptând să le cumpere fără să le vadă, fapt ce nu-i poate fi imputat intimatei - pârâte, în condiţiile în care nu s-a dovedit că apelanta ar fi solicitat să vadă bunurile, iar intimata ar fi refuzat.

Instanţa a mai reţinut că bunurile nu au fost preluate de către apelantă datorită refuzului acesteia, pentru că nu ar corespunde calitativ, însă, a apreciat curtea de apel, acest refuz este nejustificat întrucât în nicio clauză din contract nu se menţionează care ar trebui să fie elementele unui transformator. în plus, a reţinut instanţa de apel, din rezoluţia Parchetului de pe lângă Tribunalul laşi din 5 octombrie 2012, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a mai multor angajaţi ai intimatei, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 C. pen., reţinându-se că nu a existat o inducere în eroare a cumpărătorilor din partea membrilor comisiei de valorificare a transformatoarelor intimatei, atâta timp cât în toate anunţurile publicitare se specifică doar că aceste bunuri sunt scoase din uz şi propuse spre casare, având un grad ridicat de uzură şi deteriorare.

Pornind de la aceste considerente, instanţa de apel a reţinut că, din cele 138 de transformatoare ce fac obiectul litigiului, 70 de transformatoare au fost identificate în depozitul intimatei, stabilindu-se că acestea corespund cu transformatoarele din lista anexă la contract, conform raportului de expertiză administrat în rejudecare.

Ca atare, s-a reţinut că intimata nu şi-a îndreptat obligaţia de predare pentru 68 de transformatoare ce nu au putut fi identificate de către expertul tehnic.

Cât priveşte cererea apelantei - reclamante de plată a contravalorii uleiului din transformatoarele deja cumpărate, instanţa de apel a reţinut că o atare cerere excede dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ., întrucât împrejurarea că suma solicitată cu titlu de despăgubire a reieşit din concluziile raportului de expertiză, nu-i conferă caracterul de despăgubire ivită după darea hotărârii.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, atât reclamanta, cât şi pârâta, criticând hotărârea atacată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

1. În dezvoltarea motivelor de nelegalitate formulate, recurenta -reclamantă a arătat că instanţa de apel a respins cererea precizatoare a apelantei - reclamante, cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 132 şi art. 294 C. proc. civ. Astfel, a arătat recurenta, instanţa de apel a apreciat că prin această cerere reclamanta nu solicită despăgubiri ivite după darea primei hotărâri judecătoreşti şi, deci, nu se încadrează în dispoziţiile art. 294 C. proc. civ. Or, a învederat recurenta, art. 294 C. proc. civ. interzice formularea unor pretenţii noi în faţa instanţei de apel, aşadar, prin care să se modifice obiectul, calitatea părţilor sau cauza acţiunii, cererea apelantei nefiind o astfel de modificare, ci doar o precizare a câtimii valorii unui capăt de cerere formulat estimativ în faţa primei instanţe, ca urmare a administrării probei cu expertiză tehnică.

Precizarea apelantei - reclamante, a arătat recurenta, se încadrează în dispoziţiile art. 298 raportat la art. 132 alin. (2) C. proc. civ., nefiind o modificare a cererii de chemare în judecare, ci doar o modificare aritmetică a câtimii obiectului.

Recurenta - reclamantă arată că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 969 C. civ. raportat la art. 1020 C. civ. privind rezoluţiunea contractelor, apreciind eronat că intimata nu şi-ar fi îndeplinit obligaţia de predare doar pentru 68 de transformatoare, din cele 138 de transformatoare ce fac obiectul litigiului. Sub acest aspect, a arătat recurenta, instanţa de apel nu a ţinut cont nici de concluziile expertizei care au stabilit că niciunul dintre cele 138 de transformatoare nu conţin seria şi numărul de identificare şi, ca atare, nu are corespondenţă în conţinutul contractului.

Pe de altă parte, instanţa de apel a interpretat conţinutul contractului făcând referire la procesele - verbale de negociere şi de adjudecare, deşi, conform art. 10.1 din contract, părţile au înţeles să înlăture orice altă înţelegere dintre acestea, anterioară sau ulterioară contractului. Prin urmare, instanţa de apel a încălcat voinţa liber exprimată de părţile contractante în art. 2 din contract, în Anexa 1 la acesta şi în cele două condiţii stabilite în completarea contractului, prin care s-a stabilit ca intimata să predea transformatoare complete, individualizate prin serie şi număr de identificare. De altfel, instanţa face confuzie între transformatoare şi ansambluri de transformatoare, pentru care expertul însuşi a prevăzut că sunt simple componente de transformator.

De altfel, greşit a reţinut instanţa de apel şi faptul că bunurile au fost cumpărate pe riscul reclamantei, atâta timp cât de la încheierea contractului şi până la predarea bunurilor, acestea au rămas în paza juridică a pârâtei - cumpărătoare care astfel este ţinută să suporte riscul contractului.

Cele 70 de transformatoare identificate în depozitul intimatei şi pentru care instanţa de apel a reţinut executarea dispoziţiei de predare de către intimată, reprezintă, astfel cum se învederează în raportul de expertiză „ansambluri de transformatoare", iar nu transformatoare conform contractului.

Recurenta a mai învederat că, dată fiind această interpretare eronată a obiectului contractului dedus judecăţii de către instanţa de apel, soluţia acestora este nelegală şi în ceea ce priveşte soluţionarea celorlalte capete de cerere, în speţă, neputându-se reţine că intimata -pârâtă şi-a exercitat obligaţia de predare pentru cele 70 de transformatoare, din cele 138 deduse judecăţii.

2. Recurenta - pârâtă a arătat, în dezvoltarea motivelor de recurs formulate, faptul că în mod greşit instanţa de apel a reţinut culpa recurentei - pârâte pentru nepredarea unui număr de 68 de transformatoare, instanţa de apel stabilind în mod greşit obiectivele expertizei dispuse ca urmare a deciziei de casare.

Ca atare, a apreciat recurenta - pârâtă, instanţa de apel nu a respectat indicaţiile deciziei de casare, făcând o simplă inventariere a bunurilor din depozitul recurentei - pârâte, fără a se stabili dacă s-a intervenit în vreun fel asupra celor 138 de transformatoare în intervalul de la data scoaterii la licitaţie publică a acestora şi data la care trebuiau predate reclamantei.

Prin stabilirea eronată a obiectivelor expertizei tehnice, instanţa de apel i-a permis expertului să facă aprecieri asupra contractului dedus judecăţii.

Ambele părţi au depus întâmpinare invocând reciproc excepţia nulităţii recursului declarat, conform art. 3021 lit. e) C. proc. civ.

Analizând cu prioritate excepţiile invocate, conform art. 137 raportat la art. 3021 lit. e) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta - reclamantă este nefondată, întrucât motivele invocate de aceasta permit încadrarea criticilor formulate în dispoziţiile art. 304 pct. 6 raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât se invocă nesoluţionarea unui capăt de cerere prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii acestuia din perspectiva art. 294 C. proc. civ., şi, respectiv, greşita interpretare a clauzelor contractuale şi a dispoziţiilor privind rezoluţiunea contractului.

Cât priveşte excepţia nulităţii recursului declarat de către recurenta - pârâtă, Înalta Curte reţine că aceasta este întemeiată, întrucât prin cererea formulată, recurenta nu invocă critici de nelegalitate a hotărârii pronunţate, ci face referire la modul de administrare a probelor în rejudecarea apelului. Nu poate fi reţinută susţinerea recurentei în sensul că prin obiectivele fixate de instanţa de apel ar fi fost încălcată decizia de casare, conform art. 315 C. proc. civ., întrucât textul de lege citat prevede obligativitatea dezlegărilor date în drept de către instanţa de recurs pentru instanţele de fond şi, respectiv, obligativitatea aceleiaşi hotărâri pentru instanţele de fond doar în ceea ce priveşte necesitatea administrării unor probe suplimentare pentru o corectă stabilire a situaţiei de fapt, Înalta Curte neputând să fixeze cadrul - în speţă, obiectivele concrete - în care trebuie administrată o probă. Sub acest aspect, instanţa de fond este liberă să stabilească orice obiective pentru expertiza dispusă în rejudecare şi orice altă probă în vederea unei corecte stabiliri a situaţiei de fapt.

Ca atare, întrucât se formulează doar critici de netemeinicie a deciziei atacate, critici ce nu pot fi încadrate în motivele restrictive ale căii extraordinare a recursului, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului declarat de către pârâtă şi, în baza art. 3021 lit. c) C. proc. civ., va constata nulitatea acestei cereri de recurs.

Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, Înalta Curte reţine că recursul declarat de către recurenta - reclamantă este fondat, pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 294 C. proc. civ. consacră regula: tantum devolutum, quantum judicatum, regulă ce semnifică faptul că, în apel, nu se poate lărgi cadrul procesual stabilit în primă instanţă, instanţa de apel urmând să verifice doar ceea ce s-a judecat în primă instanţă. Ca atare, în faza apelului nu pot fi făcute cereri noi sau modificate elementele acesteia - calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată - elemente ce au fost avute în vedere la darea primei hotărâri judecătoreşti. Această regulă instituită de dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. comportă excepţii conform dispoziţiilor art. 294 alin. (2) C. proc. civ., care stabileşte că, în apel, pot fi solicitate dobânzi, rate, venituri ajunse la scadenţă şi orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe.

Scopul pentru care legiuitorul a instituit o atare regulă este acela de a nu permite surprinderea părţii adverse în apel şi, implicit, de a nu fi încălcat principiul dublului grad de jurisdicţie. Ca atare, această obligaţie legală instituită de art. 294 C. proc. civ. nu poate fi interpretată decât în coroborare cu dispoziţiile art. 298 şi, respectiv, art. 132 alin. (2) C. proc. civ., care stabilesc că o cerere nu se socoteşte modificată în ipoteza în care reclamanta măreşte sau micşorează câtimea obiectului cererii.

În prezenta cauză, se reţine că recurenta - reclamantă a solicitat instanţei contravaloarea uleiului din transformatoarele deja predate, încă din data de 10 noiembrie 2011 (filele 50 - 51 din dosarul de fond) precizând estimativ valoarea acestei cereri, urmând ca valoarea concretă să fie stabilită prin administrarea probei cu expertiză.

Întrucât proba cu expertiză tehnică de specialitate - care ar fi permis stabilirea câtimii acestui capăt de cerere - a fost respinsă de instanţelede fond în primul ciclu procesual, în cauză, s-a dispus casarea de către Înalta Curte pentru completarea probatoriilor în vederea unei complete stabiliri a situaţiei de fapt. Dat fiind caracterul devolutiv al apelului, cauza a fost trimisă pentru rejudecare nu la prima instanţă de fond, ci la instanţa de apel, însă casarea precizată în speţă este imputabilă instanţelor de fond, Înalta Curte stabilind că instanţele nu s-au preocupat de stabilirea completă a situaţiei de fapt, principiul rolului activ al judecătorului, practic, nearmonizându-se cu iniţiativa părţilor.

Prin urmare, atâta timp cât recurenta - reclamantă a insistat în administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate care să stabilească, între altele, şi câtimea capătului de cerere vizând plata contravalorii uleiului, capăt de cerere formulat estimativ în faţa primei instanţe de fond, nu se poate reţine că în speţă cererea reclamantei de precizare a acestei câtimi după administrarea probei solicitate, admisă în rejudecare, este inadmisibilă din perspectiva dispoziţiilor art. 294 alin. (2) C. proc. civ.

O atare interpretare rigidă a instanţei de apel încalcă principiul disponibilităţii şi principiul dreptului la un proces echitabil al recurentei -reclamante, întrucât precizarea făcută de către recurenta - reclamantă se încadrează în dispoziţiile art. 132 alin. (2), raportat la art. 298 şi art. 294 C. proc. civ., în speţă, nefiind vorba despre luarea prin surprindere a adversarului căruia i s-a opus o astfel de cerere cu precizarea expresă a cuantificării estimative, încă din 10 noiembrie 2011 şi, în contradictoriu cu care s-a solicitat insistând administrarea probei cu expertiză tehnică, fapt impus finalmente, prin decizia de casare.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că, prin constatarea inadmisibilităţii acestei cereri precizatoare, din perspectiva dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ., instanţa de apel nu s-a pronunţat pe fondul unei cereri deduse judecăţii, fapt ce impune casarea cu trimitere la curtea de apel, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi, a dreptului la apărare.

Înalta Curte reţine ca întemeiat şi cel de-al doilea motiv de recurs, relativ la greşita interpretare a clauzelor contractuale şi a dispoziţiilor legale privind rezoluţiunea contractelor.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că în mod nelegal instanţa de apel a apreciat că obiectul contractului de vânzare - cumpărare a fost reprezentat de „ansambluri de transformatoare" şi, ca atare, existenţa a 70 asemenea ansambluri de transformatoare în depozitul pârâtei atestă executarea obligaţiei de predare pentru 70 dintre cele 138 de transformatoare deduse judecăţii şi, deci, refuzul nejustificat al recurentei - reclamante de ridicare a acestora.

Prin urmare, se reţine că instanţa de apel a făcut o interpretare trunchiată a voinţei părţilor exprimată în contractul de vânzare -cumpărare şi în Anexa 1 la acesta, acte ce fac referire expresă la vânzarea de transformatoare. De altfel, proba cu expertiză tehnică de specialitate dispusă în rejudecare relevă expres diferenţa dintre un transformator şi un ansamblu de transformatoare, deşi, conchide că pârâta şi-ar fi executat obligaţia de predare pentru 70 de „ansambluri de transformatoare" care nu fac obiectul contractului încheiat de părţi.

Pentru aflarea adevărului şi pentru o corectă stabilire a situaţiei de fapt, se impune ca instanţa de apel să solicite lămuri expertului, având în vedere reţinerile contradictorii ale expertizei tehnice preluate de către curtea de apel în motivare.

Se impune, ca atare, casarea deciziei atacate şi din această perspectivă, urmând ca instanţa de apel să stabilească ce reprezintă bunurile identificate în depozitul intimatei - pârâte şi dacă aceste bunuri au făcut obiectul convenţiei de vânzare - cumpărare deduse judecăţii.

Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art. 304 pct. 6 raportat la art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul recurentei - reclamante şi va casa decizia atacată dispunând trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului invocată de recurenta-reclamantă SC A. SRL prin întâmpinare.

Constată nulă cererea de recurs formulată de recurenta - pârâtă SC B. SA Iaşi împotriva Deciziei nr. 253/2014 din 28 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia civilă, în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de recurenta - pârâtă prin întâmpinare.

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 253/2014 din 28 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2015.