Shareholder lack of standing defeats decade-late capital increase challenge; appeal rejected with costs.

Decizia nr. 919/2015

Deliberând asupra recursurilor de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 114/C din 7 aprilie 2014 Tribunalul Braşov a admis în parte cererea formulată şi precizată de reclamanta A. (fostă B.), în contradictoriu cu pârâta SC C. SA şi, în consecinţă a constatat nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor din data de 08 iulie 2004, a Actului adiţional la Actul constitutiv al SC C. SA, autentificat din 13 iulie 2004 şi a certificatului de înregistrare menţiuni eliberat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Braşov la data de 03 august 2004.

A respins cererea de constatare a nulităţii încheierii judecătorului delegat din 23 iulie 2004.

A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 2.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

A obligat pe expertul D., cu domiciliul în Braşov, să restituie Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile din cadrul Tribunalului Braşov suma de 700 lei încasată cu titlu de onorariu de expert, peste onorariul definitiv aprobat.

A obligat Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile din cadrul Tribunalului Braşov să achite expertei E. suma de 700 lei cu titlu de onorariu.

S-a dispus comunicarea hotărârii la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, în 15 zile de la rămânerea irevocabilă.

Prin Hotărârea din data de 08 iulie 2004 (fila 9 vol. I) Adunarea Generală a Acţionarilor din cadrul SC C. SA a decis majorarea capitalului social cu valoarea terenului în favoarea statului (B.), respectiv cu suma de 6.938.200.000 lei (693.820 lei), adică 69.382 de acţiuni cu valoare nominală de 100.000 lei/acţiune.

în baza acestei hotărâri a fost încheiat Actul adiţional la Actul constitutiv al SC C. SA, autentificat sub nr. 1618/13 iulie 2004 de B.N.P., F. (filele 27-29) şi menţionat în registrul comerţului în baza încheierii din data de 23 iulie 2004 (fila 29 vol. I).

Terenul cu a cărui valoare s-a majorat capitalul social este cel dobândit în proprietate de pârâtă conform Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M09 nr. 0994/09 februarie 2004 (fila 64 vol. I).

Prin raportul de expertiză s-a stabilit că la data de 08 iulie 2004 valoarea terenului era de 2.405.364 lei (respectiv 21,50 euro/mp).

Împotriva raportului de expertiză au fost formulate obiecţiuni de către pârâtă la care a răspuns d-na expert E. Aceasta a preluat sumele menţionate în breviarul de calcul arătând că Vt (cf. H.G. nr. 834/1991) = 24.697 mp x 0,0495 lei/mp x (1+7,7)= 10.635,7630 lei (106.357.630 lei); actualizarea cf. H.G. nr. 500/1994 reprezintă 10.635,7630 lei x 8,873 = 94.371,1255 lei (943.711.255 lei); actualizarea cf. H.G. nr. 983/1998 este 94.371,1255 lei x 7,352 = 693.816,5149 lei (6.938.165.149 lei); actualizarea pentru perioada 30 iunie 1998 - 08 iulie 2004 reprezintă 693.816,5149 lei x 4,487 = 3.113.154,7032 lei (31.131.547.023 lei).

Rezultă din răspunsul la obiecţiuni faptul că valoarea terenului până la data de 30 iunie 1998 a fost corect determinată, însă, la stabilirea valorii terenului în anul 2004 a fost omisă actualizarea valorii pentru perioada 30 iunie 1998 - 08 iulie 2004 cu coeficientul de 4,4870.

S-a constatat că au fost încălcate dispoziţiile art. 143 din H.G. nr. 577/2002.

Instanţa a constatat că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile pentru a aprecia existenţei fraudei legii. Astfel, pârâta s-a prevalat de dispoziţiile art. 142 lit. b) din H.G. nr. 577/2002 majorând capitalul social, însă a încălcat dispoziţiile art. 143 din acelaşi act normativ potrivit cărora "valoarea cu care se majorează capitalul social este valoarea preluată din anexele la certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, reactualizată cu coeficientul de reevaluare stabilit de legislaţia în vigoare".

Dispoziţiile art. 143 din H.G. nr. 577/2002 sunt imperative deoarece nu lasă posibilitatea de a aplica sau nu coeficientul de reevaluare stabilit de legislaţia în vigoare. Cu alte cuvinte, aplicarea coeficientului de reevaluare nu este facultativă, ci obligatorie iar pârâta a respectat această obligaţie, dar numai până la un anumit moment, respectiv până în anul 1998, neprocedând la aplicarea coeficientului de reevaluare la zi (la data de 08 iulie 2004, data adoptării hotărârii Adunării Generale a Acționarilor). în această modalitate, valoarea cu care a fost majorat capitalul social a fost de doar 693.816,5149 lei, în loc de 3.113.154,7032 lei (31.131.547.023 lei), iar această împrejurare a prejudiciat-o pe reclamantă, reprezentantă a Statului. Procedând in maniera în care a procedat, Adunarea Generală a Acţionarilor SC C. SA a adoptat o hotărâre nulă absolut.

Prin întâmpinare, pârâta a combătut acest motiv de nulitate absolută arătând că oricum reclamanta a vândut către SC G. SRL un nr. de 69.372 acţiuni cu o valoare de 10 lei/acţiune, valoare de 3,5 ori mai mare decât valoarea nominală pe acţiune şi, în aceste condiţii, comparând valoarea capitalului social care ar fi trebuit să rezulte în urma majorării şi preţul la care B. a vândut o parte din acţiuni, se constată că acesta este aproape egal, sau chiar mai mare faţă de valoarea de piaţă actuală.

Raţionamentul pârâtei nu este de natură să înlăture nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor din 08 iulie 2004 deoarece, dacă valoarea capitalului social ar fi fost majorată cu valoarea corectă a terenului, reclamanta ar fi obţinut un număr mai mare de acţiuni pe care ar fi putut să-l înstrăineze ulterior. Aşadar, nu se poate susţine că reclamanta nu ar fi fost prejudiciată sau că un eventual prejudiciu s-ar fi acoperit ca urmare a vânzării acţiunilor către SC G. SRL.

De asemenea, nici chiar votul favorabil exprimat de B. în cadrul Adunării Generale din 08 iulie 2004 nu influenţează existenţa cauzei de nulitate absolută atâta vreme cât s-a dovedit că valoarea cu care s-a aprobat majorarea capitalului social nu este una stabilită conform legii, ci prin încălcarea dispoziţiilor legale.

Fiind o acţiune imprescriptibilă cea întemeiată pe un motiv de nulitate absolută, chiar dacă de la data adoptării Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor din 08 iulie 2014 au trecut aproape 10 ani, atâta vreme cât s-a făcut dovada motivului de nulitate absolută, trecerea unui interval atât de mare de timp nu poate acoperi, în vreun fel, nulitatea absolută a hotărârii.

Împotriva sentinţei de declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru următoarele motive:

Prezenta acţiune, deşi se pretinde a fi întemeiată pe Legea nr. 137/2002 şi H.G. nr. 577/2002, nu-şi poate avea fundamentul legal în dispoziţiile acestora, întrucât se tinde la contestarea valorii stabilite prin raport de evaluare şi aprobate de către acţionarii societăţii prin hotărâre Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor la nivelul anului 2004 pentru terenul pentru care se eliberase certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

Astfel, nu este criticată în mod direct Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din data de 8 iulie 2004, ci este criticat modul în care a fost întocmit raportul de evaluare de către un evaluator autorizat în anul 2004. Or, a contesta după 10 ani o valoare stabilită în mod legal de către o societate acreditată în acest sens, valoare cu care însăşi reclamanta B. a fost de acord prin votul exprimat în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din 8 iulie 2004, după ce aceeaşi reclamantă a redevenit acţionar majoritar al SC C. SA, fără însă a contesta vreun moment legalitatea acţiunii de majorare a capitalului social din anul 2004 sau valoarea stabilită prin raportul de evaluare şi fără a întreprinde vreun demers de contestare sau anulare a actelor întocmite, nu poate reprezenta o critică pertinentă cu privire la modul de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 137/2002 şi ale H.G. nr. 577/2002.

De altfel, reclamanta B. a şi vândut 69.372 acţiuni din totalul celor 69.382 de acţiuni dobândite prin majorarea capitalului social cu contravaloarea terenului, aşa cum rezultă din Contractul de vânzare-cumpărare nr. 14 din 19 august 2011, contra sumei de 2.539.015,20 lei.

Pârâta a criticat soluţia primei instanţe cu privire la existenţa unei fraude la lege, întrucât, chiar şi în situaţia în care s-ar accepta că valoarea de 693.820 lei ar fi fost greşit stabilită de către societatea de evaluare, reclamanta B. şi-ar invoca prin prezenta acţiune propria culpă, întrucât, prezentă fiind în Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor din data de 8 iulie 2004 aceasta, prin reprezentantul său a votat pentru majorarea capitalului social al SC C. SA cu această valoare.

În legătură cu acţiunea reclamantei B. se pune problema calităţii procesuale active a acestui acţionar de a ataca o hotărâre a unei adunări generale la care a participat şi a votat „pentru".

Astfel, deşi reclamanta susţine că a învestit instanţa cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, motivul invocat fiind unul de nulitate absolută, frauda la lege, nu se poate face abstracţie de prevederile imperative ale alin. (2) ale aceluiaşi text legal, care prevăd în mod expres şi limitativ cine are calitatea procesuală activă pentru a ataca în justiţie o hotărâre a unei adunări generale.

Or, reclamanta din prezenta cauză a luat parte la Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor din data de 8 iulie 2004 şi a votat „pentru", ceea ce conduce la lipsa calităţii procesuale active în promovarea unei cereri în anularea oricărei hotărâri adoptate de către această adunare, indiferent dacă motivele de nulitate sunt de nulitate absolută sau relativă.

Mai mult, cauza de nulitate invocată nu este una intrinsecă, legată de adunarea generală sau de hotărârea atacată, ci rezidă dintr-un act al unui terţ - un raport de evaluare întocmit de către un evaluator autorizat. Astfel, instanţa de fond a constatat că nulitatea absolută a acestor acte juridice, raportul de expertiză care a stabilit valoarea cu care a fost majorat capitalul social rămâne valabil.

De altfel, reclamanta a mai încercat într-o altă cauză, cu aceeaşi motivare, să obţină o majorare suplimentară a capitalului social al SC C. SA, cu o pretinsă diferenţă între valoarea cu care a fost majorat acest capital în anul 2004 şi o valoare invocată de către reclamantă, contestând valoarea stabilită prin raportul de evaluare din anul 2004.

Chiar dacă instanţa nu a reţinut ca întemeiată excepţia invocată, considerentele sentinţei civile nr. 182/C din 9 aprilie 2012, hotărâre definitivă şi irevocabilă, sunt intrate în puterea de lucru judecat şi nu pot fi ignorate în prezenta pricină.

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat recalificarea apelului ca recurs şi anularea acestuia, faţă de dispoziţiile art. 3021 şi ale art. 306 C. proc. civ., ca nemotivat în termenul legal.

Cu privire la recalificarea căii de atac, prima instanţă a răspuns că, în raport de obiectul cauzei dedus judecăţii astfel cum a fost precizat, nu poate conduce decât la concluzia că hotărârea atacată poate fi atacată cu apel şi recurs, aşa cum rezultă din practicaua încheierii din 10 octombrie 2014. în legătură cu acelaşi aspect, tribunalul a reţinut în practicaua încheierii evocate că, partea nu poate fi lipsită de un grad de jurisdicţie şi cum textele de lege invocate de pârâtă în susţinerea acestei chestiuni, tribunalul a statuat în sensul arătat la alineatul precedent.

Prin Decizia civilă nr. 528/Ap. din 17 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Braşov. secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a admis apelul declarat de pârâta SC C. SA împotriva sentinţei civile nr. 114/C din 7 aprilie 2014 a Tribunalului Braşov, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care a schimbat-o în tot în sensul că:

S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active formulată de apelanta pârâtă şi în consecinţă:

S-a respins acţiunea formulată de reclamanta A. împotriva pârâtei SC C. SA, cu obligarea intimatei - reclamante la plata sumei de 6.200 lei, cheltuieli de judecată către partea adverse.

S-au reţinut în considerentele deciziei pronunţată de instanţa de apel:

Instanţa de apel, s-a pronunţat prioritar pe excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de apelanta - pârâtă prin motivele de apel, având în vedere că este o excepţie absolută pentru următoarele considerente:

În motivarea acestei excepţii, instanţa de apel a reţinut în considerarea dispoziţiilor art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, că acţionarii societăţii pot contesta în instanţă hotărârile adunării generale doar cu îndeplinirea condiţiilor impuse de art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, indiferent dacă invocă motive de nulitate relativă sau absolute, respectiv să fi votat contra şi să fi cerut să se însereze acest lucru în procesul-verbal al şedinţei.

O altă soluţie nu poate fi acceptată şi pentru că ar încuraja propria turpitudine, permiţând ca un acţionar care a votat pentru adoptarea hotărârii să îşi modifice votul, prin exercitarea unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute a hotărârii respective, ceea ce ar contraveni esenţei exerciţiului dreptului de vot care, odată exercitat, nu mai poate fi modificat sau retractat.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 296 C. proc. civ., instanţa de apel a admis apelul şi a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul respingerii acţiunii, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Împotriva deciziei pronunţată în apel, reclamanta a declarat recurs, în temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Printr-un prim motiv de recurs, recurenta susţine că în mod greşit nu a fost recalificată calea de atac exercitată în recurs, în loc de apel, în considerarea dispoziţiilor art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale astfel cum a fost modificat prin art. 14 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor. Procedând în acest mod, hotărârea instanţei de apel este nelegală, în opinia recurentei singura cale de atac ce putea fi formulată în prezenta cauză era recursul şi nu apelul, astfel că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Braşov în complet format din 2 judecători este lovită de nulitate absolută.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta critică soluţia instanţei de apel cu privire la încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale cu modificările si completările ulterioare, motiv de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În susţinerea acestui motiv de recurs, reclamanta învederează că, la data ţinerii adunării Adunării Generale a Acționarilor a cărei nulitate absoluta o cere, în speţă la data de 08 iulie 2004, contrar celor reţinute de instanţa de apel, A. nu avea calitatea de acţionar şi nu a participat la aceea adunare şi în consecinţă nici nu şi-a exprimat votul faţă de punctele înscrise pe ordinea de zi a şedinţei.

În acest sens, recurenta - reclamanta arată că în conformitate cu certificatul de înscriere menţiuni din 13 iulie 2004, deci ulterior ţinerii şedinţei Adunării Generale a Acționarilor, A. a redevenit acţionar cu un număr de 69.382 acţiuni, reprezentând 67,719% din valoarea capitalului social al SC C. SA, urmare a majorării capitalului social cu valoarea unui teren în suprafaţă de 24,697 mp, pentru care societatea a obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 09 februarie 2004, emis de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.

În continuare, recurenta - reclamanta susţine că pentru cazurile de nulitate absolută nu se impun şi condiţiile prevăzute de art. 132 alin. (2), ci vor fi aplicabile condiţiile din dreptul comun.

În sprijinul acestei interpretări este şi regula ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, care conduce la concluzia că impunerea condiţiei de a fi votat împotrivă sau de a nu fi participat la adunarea generală reprezintă o adăugare nepermisă la textul art. 132 alin. (3), respectiv în situaţia de excepţie a invocării nulităţii absolute.

În doctrină s-a subliniat că „în consonanţă cu dispoziţiile de drept comun, ait. 132 alin. (3) indică în mod expres că dreptul la acţiune în cazul invocării nulităţii absolute aparţine oricărei persoane interesate, aşadar atât persoanelor care nu au calitatea de acţionar, cât şi acţionarilor care au participat la adunarea generală şi au votat pentru toate rezoluţiile propuse sau au votat împotrivă, însă votul lor nu a fost consemnat în procesul-verbal" (Cristian Duţescu, Drepturile acţionarilor, ed. 3, ed. CH Beck, Bucureşti, 2010).

De asemenea, s-a arătat că „nu poate fi acceptată opinia izolată (opinie susţinuta şi de instanţa de apel) potrivit căreia acţionarii ar putea invoca motive de nulitate absolută numai cu respectarea prevederilor art. 132 alin. (2) din Legea societăţilor comerciale, adică numai dacă au lipsit de la adunare sau au votat împotrivă.

Derogările permise de art. 132 alin. (3) sunt, cel puţin teoretic, justificate de importanţa valorii normei încălcate.

Or, având în vedere această raţiune, instituirea unui tratament diferit ratione materiae nu poate avea nici un suport" (Lucian Bojin, Acţiunea în anularea hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor, ed. UJ, Bucureşti, 2012, pag. 201).

În plus, interpretarea, conform căreia asociaţii care au votat pentru adoptarea hotărârii adunării Generale a Acționarilor, nu pot solicita constatarea nulităţii absolute a acesteia, nu poate fi reţinută de vreme ce regimul nulităţii absolute presupune imposibilitatea acoperirii acesteia.

Or, blocarea posibilităţii asociaţilor de a solicita constatarea nulităţii absolute ar echivala cu acoperirea nepermisă a nulităţii absolute.

De altfel, imposibilitatea acceptării acestei interpretări rezultă în prezent şi din prevederile art. 1247 alin. (3) N.C.C. care arată că "instanţa este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută".

După raţionamentul logico-juridic al reclamantei în problema de drept abordată, recurenta precizează că dacă s-ar accepta considerentele deciziei din apel, s-ar lipsi de eficacitate o hotărâre judecătorească ce a intrat în puterea lucrului judecat.

Astfel, A. a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu SC C. SA Poiana Braşov solicitând obligarea pârâtei la majorarea capitalului social cu suma reprezentând diferenţa dintre valoarea cu care a fost majorat capitalul social al societăţii şi valoarea reala a terenului pentru care a obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 09 februarie 2004 şi obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în sumă de 100 lei/zi de întârziere în executarea obligaţiei de a face - astfel cum a fost cerut în petitul 1 - de la data pronunţării hotărârii până la îndeplinirea acesteia. în acest context, recurenta -reclamantă învederează în motivarea recursului, că prin sentinţa civilă nr. 182/C din 09 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul nr. x/62/2012, rămasă definitivă şi irevocabilă, instanţa a respins ca inadmisibil petitul 1 de cerere şi ca nefondat petitul 2 al cererii.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut ca Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor din 08 iulie 2004 a fost luată în condiţii de legalitate, fără a fi contestată de A., iar pe cale de consecinţă societatea reclamantă nu se poate prevala de propria culpa, datorata pasivităţii sale în a nu supune controlului judecătoresc actul adunării generale a societăţii.

Aşa fiind, reclamanta s-a conformat celor reţinute de instanţa şi a formulat cererea de nulitate absolută a hotărârii Adunării Generale a Acționarilor din 08 iulie 2004.

Pe fondul cererii, respectiv a nulităţii absolute a hotărârii Adunării Generale a Acționarilor, apreciază că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este cea corectă şi legală, sens în care expune pe larg, situaţia de fapt referitoare la majorarea capitalului social, regimul juridic şi modalitatea de atacare a hotărârilor Adunării Generale a Acționarilor din legea societăţilor comerciale, din perspectiva situaţiei de fapt a speţei şi a dispoziţiilor prevăzute de art. 132 din Legea societăţilor comerciale.

În final, reclamanta concluzionează, în sensul că modul în care a fost stabilită valoarea capitalului social - aşa cum a constatat şi prima instanţă - a fost cu încălcarea art. 143 din H.G. nr. 55/2002 şi a Legii nr. 137/2002, aspect confirmat şi de raportul de evaluare întocmit la cererea instituţiei publice, au fost identificate judicios motive temeinice de nelegalitate a întocmirii hotărârii Adunării Generale a Acționarilor, ceea ce conduce la concluzia că majorarea capitalului social s-a făcut cu încălcarea - fraudarea -dispoziţiilor legale menţionate expres în cererea de recurs - ori confirmând soluţia primei instanţe pe fondul cererii nu este cazul de a mai fi menţionate argumentele pârâtei în acest sens - aşa încât singura cale de retractare a acesteia era anularea actului astfel adoptat. De asemenea, reclamanta mai menţionează că prin modalitatea în care s-a majorat capitalul social societatea a fost prejudiciată, iar orice act juridic, inclusiv hotărârea Adunării Generale a Acționarilor este supusă respectării legii, pentru ca efectele pe care le produce o astfel de hotărâre să nu conducă la eludarea dispoziţiilor legale imperative; sub acest aspect, reclamanta invocă expres şi pep e larg dispoziţiile legale incidente cauzei.

Prin ultimul motiv de recurs, recurenta - reclamanta critică aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.

În argumentarea acestui motiv de recurs, reclamanta arată că în mod nejustificat şi nelegal a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, deoarece nu se poate reţine reaua - credinţă sau comportare neglijentă pricinuită prin apărarea sa în proces.

Mai mult decât atât, A. apreciază ca aceste cheltuielii de judecată sunt arbitrar stabilite, deoarece nu sunt justificate prin dovezi clare, ca fiind conforme în raport de costurile reale ale procesului.

Aşa cum se poate constata, cheltuielile de judecata nu au fost puse în discuţia părţilor, fiind încălcate principiile contradictorialitatii şi al rolului activ al judecătorului, precum şi principiul egalităţii armelor statuat de jurisprudenţa europeană.

De asemenea, raportat la munca depusă în ceea ce priveşte acţiunea dedusă judecăţii, cheltuielile de judecată stabilite de instanţa de apel apar ca fiind nejustificat de mari.

În jurisprudenta Curţii Europene s-a stabilit ca un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabileşte realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al cuantumului lor (cauza Goga c.Romaniei din 23 martie 2008).

În aceste condiţii, reclamanta apreciază că se impune exonerarea A. (fosta B.) de la plata cheltuielilor de judecata, mai ales că cele acordate de către instanţa de apel nu întrunesc cerinţa caracterului rezonabil şi proporţional, astfel cum a stabilit Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

Faţă de aceste considerente, reclamanta solicit exonerarea A. (fosta B.) de plată a cheltuielilor de judecată în sumă de 6.200lei).

În concluzie, reclamanta solicită admiterea recursului, în principal anularea hotărârii ca fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990, republicată, iar în subsidiar, solicită modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală sentinţa tribunalului şi exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată.

În ce priveşte primul motiv de recurs formulat de recurentă, Înalta Curte constată că este nefondat, întrucât aşa cum rezultă din practicaua încheierii din 10 septembrie 2014 - aflată la fila 35 dosar apel -, instanţa de apel a apreciat că, în raport de obiectul cauzei dedus judecăţii - astfel cum a fost precizat la data de 22 octombrie 2012 - îl reprezintă pe lângă constatarea nulităţii absolute a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor şi constatarea nulităţii actelor subsecvente, respectiv actul additional la actul constitutiv al reclamantei, pentru care legea nu prevede nicio dispoziţie procedurală derogatorie, aşa încât s-a constatat că hotărârea prin care se soluţionează cererea reclamantei este supusă apelului mai mult decât atât, instanţa de apel a apreciat că hotărârea atacată cuprinde atât dispoziţii supuse recursului, cât şi dispoziţii supuse apelului, iar partea nu poate fi lipsită de un grad de jurisdicţie pentru capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii.

Trebuie subliniat faptul că prin hotărârea pronunţată în apel, instanţa a constatat lipsa calităţii procesuale active a reclamantei în promovarea prezentului demers judiciar şi, în consecinţă, a respins acţiunea reclamantei ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală active.

Prin urmare, Înalta Curte urmează să examineze această excepţie din perspectiva textelor de lege incidente în cauză, dacă reclamanta are calitate procesuală activă, în demersul judiciar întreprins, respectiv dacă reclamanta, în calitate de acţionar al pârâtei putea ataca o hotărâre a unei adunări generale la care a participat şi a votat" pentru".

Conform art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, prevede, cităm:

"Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutive pot fi atacate în justiţie, în termen de 15 zile de la data publicării în M. Of. al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se însereze aceasta în procesul - verbal al şedinţei."

Conform textului de lege evocat, acţionarii care au votat în favoarea hotărârii ori s-au abţinut de la vot nu au calitatea de a introduce acţiunea în nulitate, aşa încât numai acţionarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra şi au cerut să se însereze acest lucru în procesul - verbal al şedinţei pot introduce acţiunea în anulare/nulitate.

Ipoteza prevăzută de legiuitor este firească, întrucât împiedică acţionarii care au participat la adunarea generală şi şi-au exprimat votul "pentru" consemnate în procesul - verbal al şedinţei, să poată introduce o acţiune în anularea sau nulitatea hotărârii, întrucât participarea şi exprimarea votului "pentru" reprezintă voinţa statutară a acestora, nemaifiind posibilă retractarea voinţei acestor acţionari.

Pe de altă parte, trebuie notat că, acţiunea în anulare sau nulitate introdusă de acţionar are caracterul unei acţiuni societare, în condiţiile în care este exercitată exclusiv în folosul societăţii şi al acţionarilor şi nu pentru valorifcarea unui interes personal. în atare condiţii, interesul reclamantului de a ataca hotărârea adunării generale a acţionarilor derive din chiar calitatea de acţionar la societatetea a cărei hotărâre se atacă. în alte cuvinte, hotărârea adunării generale, a cărei anulare se cere, reprezintă o manifestare a voinţei sociale a societăţii care, până la proba contrară, este prezumată valabilă.

Revenind la speţa de faţă, Înalta Curte constată că instanţa anterioară a aplicat corect dispoziţiile legale anterior evocate şi, în consecinţă, în mod legal a constatat că reclamanta nu are calitate procesuală activă în promovarea acţiunii ce formează obiectul prezentului dosar.

Chiar dacă am face abstracţie de această excepţie, după cum se poate observa, reclamanta prin demersul judiciar întreprins, tinde după 10 ani să conteste o valoare cu care însăşi reclamanta a fost de acord cu votul exprimat în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din 8 iulie 2004, după ce aceeaşi instituţie a redevenit acţionar majoritar al pârâtei, aşa încât criticile formulate de recurentă nu sunt pertinente cu privire la modul de aplicare a pretinselor dispoziţii legale încălcate. Mai mult decât atât, dacă s-ar accepta ipoteza pretinsă de reclamantă - că valoarea de 693.820 lei ar fi fost greşită de către societatea de evaluare - prin prezenta acţiune, practic aceasta şi-ar invoca propria turpitudine, fiind prezentă în adunarea generală, a cărei nulitate o cere, când şi-a exprimat votul" pentru " majorarea capitalului social al societăţii pârâte, fără a contesta în vreun moment legalitatea operaţiunii de majorare a capitalului social din anul 2004 sau valoarea stabilită prin raportul de evaluare şi fără a întreprinde vreun demers de contestare sau anulare a actelor întocmite.

Prin urmare, nu se poate reţine greşita aplicare a dispoziţiilor legale ale art. 132 din Legea nr. 31/1990, republicată.

Aşa fiind, având în vedere faptul că instanţa de apel s-a pronunţat numai pe excepţia lipsei calităţii procesuale active, în sensul că a constatat că reclamanta nu are calitate procesuală activă în raport de dispoziţiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, criticile reclamantei formulate pe fondul cererii nu pot fi examinate din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile recurentei vizând aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să îl respingă ca nefondat pentru următoarele considerente:

La baza obligaţiei de acordare a cheltuielilor de judecată, temeiul juridic al acordării, se află în culpa procesuală dedusă din expresia " partea care cade în pretenţiuni".

Procedând la acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 6.200 lei, instanţa de apel a ţinut seama de criteriile la care se referă art. 274 alin. (3) C. proc. civ., respectiv de valoarea pricinii şi de munca depusă de avocat şi de soluţia dată de instanţa de apel, respectiv admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă. Prin urmare, culpa procesuală a aparţinut reclamantei, în considerarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., adică aceasta a căzut în pretenţii şi urmează să fie obligate la plata cheltuielilor de judecată făcute de partea adversă.

Aşa încât instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiile de art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în considerarea faptului că reclamanta s-a aflat în culpă procesuală şi este legal şi firesc să fie obligate la plata cheltuielilor de judecată.

Susţinerile recurentei potrivit cărora s-au încălcat încălcate principiile contradictorialitatii şi al rolului activ al judecătorului, precum şi principiul egalităţii armelor statuat de jurisprudenţa europeană, sunt neîntemeiate, întrucât din practicaua încheierii din 10 septembrie 2014 s-a consemnat că apărătorul părţii adverse a solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecată conform înscrisurilor justificative depus ela dosarul cauzei - fila 180 dosar apel - iar pe de altă parte instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., vizând acordarea cheltuielilor de judecată; adică partea interesată să o ceară instanţei, iar pentru acordare fiind suficientă depunerea actelor justificative, ceea ce s-a întâmplat.

În ce priveşte jurisprudenţa europeană invocată de această recurentă, nu este întemeiată, în condiţiile în care instanţa anterioară a respectat dispoziţiile legale în ceea ce priveşte modul de acordare a cheltuielilor de judecată, iar referitor la suma la care a fost obligate, de asemenea, s-au avut în vedere criteriile obiective în stabilirea cuantumului acestora. Faptul că această recurentă critică cuantumul cheltuielilor acordate, echivalează cu o nemuţumire a acesteia şi nu cu o nelegalitate a textelor de lege prestins încălcate.

În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul reclamantei.

Întrucât partea adversă a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte în temeiul art. 274 C. proc. civ., urmează să o oblige la plata cheltuielilor de judecată.

Cum apărătorul intimatei a solicitat obligarea recurentei la plata sumei de 7.960 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat şi asistenţă juridică acordată conform contractului, justificate prin înscrisurile depuse la filele 34 şi 36 dosar recurs, Înalta Curte, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., urmează să o oblige pe recurentă la această sumă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 528/Ap din 17 septembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Obligă recurenta să plătească intimatei pârâte SC C. SA suma de 7.950 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 25 martie 2015.