Paulian action fails: creditor cannot revoke non-derisory intra-group property sale without proving fraud or prejudice

R O M Â N IA

Decizia nr. 82/2016

Asupra cererii de recurs, din examinarea înscrisurilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, sub nr. x/99/2011. reclamanta A. Iaşi a chemat în judecată pe pârâtele SC B. SA Iaşi şi SC C. SRL Iaşi şi, pe calea acţiunii paulicne, a solicitat revocarea contractului de vânzare-cumpărare din 23 septembrie 2009, modificat prin actul adiţional din 26 noiembrie 2009, între cele două pârâte şi revenirea bunului imobil în patrimoniul vânzătoarei SC B. SA.

SC D. SA a formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi a solicitat respingerea acţiunii.

Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă din 16 februarie 2012, a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SC D. SA, ca inadmisibilă.

Pârâta SC B. SA, prin întâmpinare, a invocat excepţia necompetenţei materiale a completului specializat în litigii comerciale a tribunalului, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii.

Prin încheierea de şedinţă din 26 ianuarie 2013, Tribunalul Iaşi, secţia a Il-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia necompetenţei materiale.

Pârâta SC B. SA - prin administrator judiciar numit prin încheierea nr. 218 din 14 iulie 2011 a Tribunalului Iaşi, a invocat lipsa calităţii de reprezentant legal al pârâtei, cât şi inadmisibilitatea acţiunii raportat la dispoziţiile Legii nr. 85/2006.

Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 678/2012/civ din 12 aprilie 2012, a respins excepţiile inadmisibilităţii şi cea a lipsei calităţii procesuale active. Totodată, a respins acţiunea reclamantei A. Iaşi în contradictoriu cu pârâtele SC B. SA şi SC E. SRL (fostă SC C. SRL).

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:

Cu privire la excepţiile invocate, s-a reţinui că la momentul introducerii acţiunii, A. a Judeţului Iaşi putea solicita anularea actelor încheiate de pârâta SC B. SA în frauda drepturilor sale, în calitate de creditoare, în baza art. 975 C. civ.

La data sesizării instanţei nu era deschisă procedura insolvenţei împotriva pârâtei SC B. SA, aceasta fiind dispusă prin Încheierea nr. 218 din 14 iulie 2011 pronunţată de Tribunalul Iaşi, în Dosarul nr. x/99/2011.

Instanţa de fond a mai reţinut că acţiunea revocalorie aliată la dispoziţia creditorilor nu se confundă cu acţiunea privind anularea actelor frauduloase sau a transferurilor de drepturi patrimoniale reglementată de art. 79-80 din Legea nr. 85/2006, existând diferenţe esenţiale în privinţa legitimării procesuale active şi a condiţiilor de exercitare.

Creditorului care invocă frauda debitorului şi complicitatea terţului la încheierea unor acte viclene ale debitorului îi este accesibilă acţiunea revocatorie, indiferent dacă a fost sau nu deschisă procedura insolvenţei, fiind relevantă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care, prin Decizia nr. 748 din 26 octombrie 2006, a stabilit că prevederile art. 79-80 Legea nr. 85/2006 constituie o aplicare, în cadrul procedurii falimentului, a prevederilor art. 975 C. civ. privind acţiunea pauliană, prin care se stabileşte dreptul creditorilor de a ataca actele frauduloase încheiate de debitori în dauna lor. Spre deosebire de titularii acţiunii pauliene (art. 975 C. civ.), şi anume creditorii, titularul acţiunii în anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor săi poale fi administratorul sau lichidatorul desemnat în cauză. Totodată, Curtea a reţinut că în acest fel este sancţionată tocmai reaua credinţă în exercitarea de către debitori a drepturilor lor, prin acte juridice încheiate în dauna creditorilor. Dacă scopul părţilor contractante sau cel puţin al debitorului la încheierea actului juridic respectiv l-a constituit fraudarea creditorilor, atunci actul are o cauză ilicită, iar, potrivit art. 966 C. civ., acesta nu poate avea niciun efect.

Pe fondul cererii, instanţa de fond a constatat că nu sunt incidente prevederile art. 975 C. civ., nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate ale acţiunii revocatorie întrucât reclamanta nu a dovedit în cauză existenţa prejudiciului creditorului şi frauda drepturilor sale, sporirea gradului de insolvabilitate şi nici complicitatea terţului la fraudă, nefiind administrate probe concludente în acest sens.

Apelul declarat de reclamanta A. Iaşi împotriva sentinţei instanţei de fond nr. 678/20/2/civ din 12 aprilie 2012 - a fost respins de Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia nr. 194 din 2 noiembrie 2012.

Recursul declarat de reclamanta A. Iaşi împotriva acestei decizii a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1325 din 2 aprilie 2014. Totodată, a fost casată Decizia civilă nr. 194 din 2 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare instanţei de apel.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut în esenţă că instanţa de apel nu a lămurit situaţia de fapt sub aspectul îndeplinirii sau nu a condiţiei vizând complicitatea la fraudă a terţului SC E. SRL, societate cu care debitoarea SC B. SA a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 2009, urmând ca instanţa de apel să administreze probele pe care le consideră necesare şi utile.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, sub x/99/2011*.

Prin încheierea de şedinţă din 11 decembrie 2014, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a admis în principiu cererea de intervenţie formulată de intervenienta SC F. SRL în interes alăturat apelantei.

După casare, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin Decizia nr. 63/2015 din 12 februarie 2015, a respins apelul declarat de către A. Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 678/civ din 12 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Iaşi. A respins cererea de intervenţie în interes alăturat apelantei formulată de către SC F. SRL.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă că prin cererea de chemare în judecată reclamanta-creditoare a susţinut, în dovedirea condiţiilor prevăzute de art. 975 C. civ., că are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în cuantum de 36.100.150 lei rezultată din titluri executorii; că această creanţă fiscală este anterioară încheierii contractului din 2009: că bunul imobil a fost înstrăinat imediat după radierea sechestrului; că au existat dificultăţi şi obstacole în cadrul executării silite a pârâtei SC B. SA; că s-a redus posibilitatea creditorului bugetar de a-şi mai recupera creanţa producându-i astfel un prejudiciu acestuia; că administratorul SC B. SA deţine 51% din capitalul SC E. SRL şi a urmărit conservarea bunului şi fraudarea creditorilor prin sustragere de la executarea silită; că din preţul vânzării nu s-a achitat vreo sumă creditorului bugetar; că ambele pârâte au fost de rea credinţă şi au cunoscut de existenţa creanţei fiscale, precum şi de prejudicierea creditoarei.

Sub aspectul caracterului creanţei, instanţa de apel a reţinut că părţile litigante nu au exprimat păreri opuse, argumente diferite fiind cu privire la existenţa unui prejudiciu al creditoarei şi la complicitatea debitoarei şi a terţului în crearea unei insolvabilităţi a debitoarei.

Astfel, contractul de vânzarc-cumpărare autentificat din 23 septembrie 2009 a menţionat ca preţ de vânzare a imobilului suma de 802.811, 43 euro, plătibil în două rate.

În vederea încheierii acestei tranzacţii, administratorul debitoarei a avut aprobarea adunării generale a acţionarilor SC B. SA pentru un preţ de minim 125 euro/mp.

Ulterior, prin actul adiţional din 26 noiembrie 2009, părţile au stipulat, de comun acord, urmare a unei evaluări a imobilului, că preţul de vânzare este de 1.610.070 euro Iară T.V.A., ce se va plăti în trei rate.

Ambele pârâte au susţinut prin precizările depuse că preţul vânzării a fost de aproximativ de 3 ori mai marc decât cel propus de adunarea generală a acţionarilor SC B. SA, aspect ce nu a fost contestat de către reclamantă.

De altfel, în legătură cu prejudiciul suferit, reclamanta a susţinut doar că a întâmpinat dificultăţi la executarea silită a acestei debitoare, că din preţ nu a primit nicio sumă de bani şi astfel nu şi-a mai putut recupera creanţa.

Or, tocmai vânzarea la un preţ derizoriu, prezumă îndeplinirea condiţiilor referitoare la prejudiciul creditoarei şi complicitatea debitoarei cu terţul (Decizia nr. 65 din 13 ianuarie 2006).

Instanţa de apel a constatat însă că apelanta-reclamantă nu a solicitat administrarea de probatorii vizând lămurirea acestui aspect, ci, dimpotrivă, pârâtele au fost interesate să dovedească preţul real al tranzacţiei, aceste părţi propunând probatorii în acest sens.

Or, sarcina probei aparţine reclamantei conform art. 1169 C. civ. Numai în măsura în care reclamanta ar fi propus probe vizând îndeplinirea acestor condiţii, pârâtele puteau ieşi din pasivitate cu scopul de a dovedi netemeinicia pretenţiilor reclamantei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat, în principal, prin decizia de casare că instanţa de apel nu a administrat probe în legătură cu complicitatea terţului, ceea ce presupune că, în rejudecare, partea interesată - reclamanta - să administreze toate probele necesare dovedirii îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 975 C. civ.

Cum apelanta-reclamantă nu a argumentat prejudiciul suferit prin preţul derizoriu al vânzării, solicitarea intimatelor de efectuare a unei expertize evaluatorii a fost respinsă de instanţa de apel.

Prin cererea de apel s-a tăcut referire şi la situaţia pârâtei-debitoare, ca urmare a Încheierii nr. 218 din 14 iulie 2011 a Tribunalului Iaşi, în sensul că starea de insolvabilitate a debitoarei a fost recunoscută în anul 2011.

Instanţa de apel a constatat însă că actul atacat a fost încheiat în anul 2009, iar procedura insolvenţei SC B. SA a fost deschisă în anul 2011.

Faptul că în anul 2009 pârâta SC B. SA nu era în insolvabilitate rezultă şi din împrejurarea că în cursul anilor 2010 şi 2011, apelanta a început executarea silită a altor imobile aparţinând pârâtei, ceea ce însemnă că SC B. SA dispunea şi de alte bunuri.

Apelanta a mai susţinut că actul este anulabil şi pentru că SC B. SA a achitat, cu prioritate, un alt creditor şi anume SC D. SA. Ori, imobilul ce constituie obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 2009 era ipotecat cu ipotecă de rang I în favoarea acestei creditoare, ipotecă ce a fost radiată cu condiţia achitării creanţei din preţul obţinut.

Dimpotrivă, prin direcţionarea sumei obţinute spre creditori, SC B. SA şi-a redus pasivul.

Instanţa de apel a constatat că nu arc relevanţă plata cu prioritate a altor creditori, din moment ce la data de 23 septembrie 2009 apelanta nu mai avea instituite sechestre asupra bunurilor imobile ce constituie obiectul contractului din 2009.

Cu privire la condiţia complicităţii terţului, respectiv a intimatei SC E. SRL, apelanta a invocat doar relaţiile de rudenie existente între reprezentanţii legali ai celor două intimate, ceea ce presupune obligatoriu fraudarea creditoarci-apelante.

Instanţa de apel a reţinut că relaţia de rudenie invocată de către apelantă, prin ea însăşi, nu este suficientă pentru a dovedi complicitatea părţilor cocontractante, în absenţa unui prejudiciu creat apelantei-creditoare şi a fraudei debitoarei SC B. SA.

În rejudecarea apelului, apelanta a mai invocat şi permanenta implicare a pârâtei SC E. SRL în procedura insolvenţci SC B. SA, implicare reflectată prin intenţia acesteia de a achiziţiona bunuri scoase la vânzare în cadrul acestei proceduri. Ori, chiar apelanta a recunoscut prin concluziile scrise că a existat aprobarea adunării creditorilor pentru ca bunurile supuse vânzării să fie achiziţionate de SC E. SRL, situaţie ce exclude complicitatea la care a făcut referire apelanta.

Cu privire la actele întocmite de Inspecţia Fiscală şi Garda Financiară, instanţa de apel a reţinut ca fiind corectă apărarea apelantei în sensul că acestea nu stabilesc legalitatea actului atacat din perspectiva temeiului juridic invocat art. 975 C. civ. - ci doar dacă preţul a fost înregistrat în contabilitate, dacă a fost efectiv încasat, în vederea deducerii T.V.A.-ului.

Cum condiţiile acţiunii revocatorii trebuie îndeplinite cumulativ şi nu independent una de alta. instanţa de apel a constatat că apelul declarat de reclamanta A. Iaşi este neîntemeiat.

Pe cale de consecinţă, instanţa de apel a respins şi cererea de intervenţie formulată de SC F. SRL în interesul apelantei.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. Iaşi a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor ari. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului şi. în consecinţă, admiterea acţiunii.

În motivarea recursului, decizia instanţei de apel este criticată sub aspectul aplicării greşite a normelor de drept material aplicabile şi a ignorării probatoriului administrat în cauză, constând în înscrisuri relevante de natură a dovedi îndeplinirea cumulativă a condiţiilor legale pentru admiterea acţiunii revocatorii.

Recurenta consideră că instanţa de apel a interpretai greşit motivele de apel şi cele ale acţiunii principale, precum şi înscrisurile administrate la dosarul cauzei.

Astfel, recurenta - reclamantă susţine că a solicitat instanţei de apel să constate că în speţă, prin prisma interpretării date de instanţa de recurs în decizia de casare, este probată complicitatea terţului în lumina prevederilor legale aplicabile, a motivelor invocate şi a înscrisurilor administrate.

În acest context, era obligatoriu ca instanţa de apel să ţină seama de aprecierile obligatorii date de Înalta Curte sintagmei complicitate la fraudă, constând în faptul că terţul achizitor a ştiut la data contractării că, achiziţionând bunul, mobil sau imobil, aparţinând debitorului, acesta îşi provoacă sau îşi măreşte insolvabilitatea.

Totodată, din considerentele reţinute de instanţa de recurs reiese fără echivoc împrejurarea că, în speţă, în mod evident debitorul şi-a mărit insolvabilitatea prin vânzarea bunului ce face obiectul contractului a cărui revocare o solicită, urmând ca instanţa de apel să stabilească doar dacă terţul a cunoscut această împrejurare.

Cu ignorarea dispoziţiilor din decizia de casare, instanţa de apel s-a pronunţat asupra condiţiei complicităţii terţului la frauda debitorului însă tară a analiza probatoriul administrat în aceste sens şi motivele de fapt expuse, considerentele reţinute sub acest aspect fiind superficiale şi eronate.

De asemenea, instanţa de apel a analizat în mod superficial relaţia de rudenie existentă între asociaţii celor două pârâte, instanţa fiind obligată să analizeze acest aspect în raport de întreaga succesiune a evenimentelor şi a conduitei debitorului şi terţului, astfel cum s-a statuat în decizia de casare.

De altfel, probatoriul administrat şi motivele de fapt expuse dovedesc Iară dubiu că invocarea complicităţii terţului la frauda debitorului nu s-a sprijinit exclusiv pe aspectul relaţiilor de rudenie, însă tară o analiză temeinică a acestora instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală.

Recurenta apreciază că argumentele referitoare la preţul plătit şi la faptul că vânzarea bunului a fost stabilită prin hotărârea Adunării Generale a Acționarilor nu sunt de natură a dovedi o eventuală bună-credinţă, acestea prezentând relevanţă tocmai în dovedirea complicităţii la fraudă.

Vânzarea contestată în speţă nu reprezintă decât o conservare a proprietăţii imobilului, trecând din proprietatea unei persoane juridice al cărei administrator era Butuca Adrian în proprietatea altei persoane juridice al cărei acţionar era acelaşi Butuca Adrian, instanţa de apel nepronunţându-se asupra acestei împrejurări, ignorând înscrisurile.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut în mod nereal că s-ar fi invocat caracterul derizoriu al preţului vânzării iar în opinia recurentei acceptarea de către cumpărător - terţul dobânditor - a dublării preţului convenit prin contractul din 23 septembrie 2009 arată tară dubii complicitatea acestuia la acţiunea debitorului vânzător.

Referitor la îndeplinirea condiţiilor legale vizând prejudiciul creat creditoarei şi frauda debitorului, instanţa de apel a făcut o analiză superficială şi confuză sub aspectul procedurii insolvabilităţii şi procedurii insolvenţei, hotărârea recurată conţinând motive contradictorii şi neadevărate.

Cu privire la incidenţa fraudei debitorului, aceasta nu implică dolul contractual ci numai condiţia debitorului cu privire la rezultatul actului său, adică provocarea sau sporirea insolvabilităţii sale, chiar dacă prejudicierea creditorilor nu a constituit scopul imediat al conduitei sale.

În mod greşit a reţinut instanţa că nu există prejudiciu doar pentru faptul că debitorul a achitat o creanţă ipotecară.

Atât frauda debitorului, cât şi complicitatea terţului la fraudă se poate proba prin mijloace indirecte, respectiv prin cercetarea împrejurărilor în care a fost încheiat actul fraudulos şi prin comportamentul debitorului şi a terţului, aspecte necercetale de instanţa de apel.

Analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în raport cu critici le invocate, Înalta Curte, constată că acesta este nefondat, urmând a-I respinge, pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării prezentului recurs, se reţine că recursul nu înseamnă rejudecarea procesului într-un al treilea grad de jurisdicţie, ci constituie controlul judiciar al respectării modului de aplicare a legii de către judecătorii fondului. In recurs, instanţa verifică dacă faptelor declarate ca fiind stabilite de hotărârea atacată li s-a făcut o aplicare corectă a legii.

Prin urmare, Înalta Curte va examina criticile tară a se substitui părţii, în ideea de a păstra echilibrul procesual specific acestei căi extraordinare de atac în următoarea ordine:

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin prisma căruia recurenta - reclamantă invocă cea de a doua ipoteză, respectiv încălcarea sau aplicarea greşită a legii, nu este incident în cauză.

Prima critică vizează greşita analizare a complicităţii terţului la fraudă sub aspectul căreia se invocă faptul că prin decizia de casare s-ar fi reţinut existenţa acesteia, în sensul că pârâta SC E. SRL ar fi cunoscut că prin cumpărarea imobilului se măreşte starea de insolvabilitatea a pârâtei SC B. SA. Critica nu poate fi reţinută.

Astfel, se constată că recurenta - reclamantă face o confuzie cu privire la considerentele reţinute de instanţa de recurs, prin decizia de casare, întrucât prin aceasta nu s-a constatai existenţa stării de insolvabilitate a pârâtei SC B. SA determinată de tranzacţia de vânzare - cumpărare dintre aceasta şi pârâta SC E. SRL, a cărei revocare se solicită în prezenta cauză, ci s-a dat îndrumare instanţei de apel sub aspectul lămuririi situaţiei de fapt cu privire la analizarea îndeplinirii sau nu a condiţiei vizând complicitatea la fraudă a terţului.

În speţă, instanţa de apel cu respectarea prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. a făcut o judicioasă analiză a condiţiei complicităţii terţului la fraudă, sub aspectul îndeplinirii sau nu a acesteia în raport cu argumentele invocate de reclamantă şi cu probatoriul administrat în cauză, apreciind în mod corect că nu poate fi admisă solicitarea acesteia de revocare a contractului din 23 septembrie 2009.

Cu ocazia rcjudecării apelului, instanţa de apel a statuat că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 975 C. civ., deşi a avut posibilitatea administrării probatoriului considerat concludent pentru lămurirea împrejurărilor de fapt ale cauzei cu privire la complicitatea terţului, respectiv a pârâtei SC E. SRL, în conformitate cu prevederile art. 1169 C. civ.

Argumentele recurentei cu privire la forţa probantă a înscrisurilor depuse în susţinerea dovedirii complicităţii la fraudă a pârâtei SC E. SRL, respectiv cele cu privire la starea de insolvabilitate a pârâtei SC B. SA, la relaţiile de rudenie dintre asociaţii celor două pârâte, precum şi cele referitoare la preţul vânzării nu pot face obiectul analizei recursului, acestea fiind aspecte de netemeinicic.

De altfel, se constată că în analiza îndeplinirii condiţiei vizând complicitatea la fraudă a terţului, instanţa de apel în mod corect s-a raportat la situaţia de fapt existentă la data încheierii tranzacţiei contestate - 2009, fiind lipsite de relevanţă argumentele referitoare la aspectele de fapt ulterioare acestui moment.

În ceea ce priveşte critica vizând greşita analizare a condiţiilor referitoare la existenţa prejudiciului creditorului, la frauda din partea debitoarei şi sporirea gradului de insolvabilitate al pârâtei prin care se invocă confuzia instanţei de apel cu privire la procedura insolvabilităţii şi cea a insolvenţei, apreciindu-se că hotărârea supusă recursului ar cuprinde motive contradictorii, se constată, de asemenea, ca nu poate reţinută.

Sub un prim aspect, se reţine că această critică se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Se constată că acest motiv de nelegalitate a fost invocat în mod nefondat, deoarece din analiza deciziei recurate reiese că instanţa de apel a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, conţinând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac, neexistând contradicţii ori motive străine de natura pricinii în cuprinsul considerentelor, fiind clară şi concisă, nicidecum sumară, confuză ori chiar nemotivată.

Totodată, nu se cere instanţelor ca, procedând la motivarea soluţiei, să răspundă detaliat fiecărui argument invocat de părţi, în considerarea uneia şi aceleiaşi cereri, a unuia şi aceluiaşi motiv de apel.

Or, în cauză, instanţa de apel a examinat în mod real criticile apelantei A. laşi, decizia fiind temeinică şi pe deplin motivată, cuprinde motivele de fapt şi de drept, motive aflate în concordanţă cu înscrisurile de la dosar, fiind respectate limitele trasate prind decizia de casare.

De altfel, se constată că instanţa de apel a arătat în cuprinsul hotărârii sale care sunt motivele pe care se sprijină soluţia de respingere a apelului, reţinând că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile de admisibilitate ale acţiunii pauliene prevăzute de art. 975 C. civ., fiind neîntemeiate criticile apelantei reclamante, întrucât la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare din 23 septembrie 2009 - pârâta SC B. SA nu se afla în stare de insolvabilitate, iar prin vânzarea imobilului nu s-a mărit gradul de insolvabilitate, precum şi că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului său şi nici a fraudei din partea debitoarei, singura condiţie îndeplinită fiind cea a creanţei deţinută de reclamantă anterior actului atacat, condiţie insuficientă pentru a conduce la admisibilitatea acţiunii.

Faptul că soluţia criticată nu coincide cu modul în care recurenta şi-a structurat apărarea şi cu propriile convingeri, aşa cum rezultă din modalitatea în care a repus în discuţie chestiunile de fond cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la casarea sau modificarea deciziei recuratc.

Prin urmare, criticile recurentei vor fi respinse, instanţa de apel făcând o interpretare şi aplicare corectă a prevederilor art. 975 C. civ. apreciind în mod corect că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate ale acţiunii pauliene.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., urinează să respingă recursul reclamantei A. Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. Iaşi împotriva Deciziei nr. 63/2015 din 12 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2016.