Dismissal of €100,000 moral damages claim affirmed for lack of definitive finding of judicial error.

Decizia nr. 778/2015

Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin B., C. (magistrat), D., E. şi F., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 100.000 euro, reprezentând despăgubiri.

În fapt, reclamantul arată că pârâta C., în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale cu ocazia soluţionării unei plângeri penale împotriva pârâţilor D., E. şi F. în Dosarul penal nr. x/P/2008 l-a favorizat pe acesta prin pronunţarea unei soluţii favorabile pârâţilor, conţinând erori judiciare.

Pentru erorile comise de magistrat cu ocazia soluţionării cauzei penale reclamantul se consideră vătămată şi pretinde obligarea acestuia în solidar cu Statul român şi ceilalţi pârâţi la plata despăgubirilor cu titlu de daune morale.

În drept s-a reţinut dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 303/2004.

În probaţiune reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Pârâţii nu s-au prezentat la judecată şi nici nu au solicitat administrarea de probe în apărare.

Pârâtul Statul Român prin B. a înţeles să invoce excepţia inadmisibilităţii acţiunii încă în faţa Judecătoriei Bolintin Vale, anterior declinării competenţei materiale, tribunalul citând părţile cu menţiunea de a se prezenta în vederea discutării excepţiei pentru termenul din 12 noiembrie 2013 când s-a rămas în pronunţare cu privire la această excepţie.

Prin sentinţa civilă nr. 1373 din 25 septembrie 2013 a Judecătoriei Bolintin Vale s-a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei invocată din oficiu şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii formulate de reclamantul A. în favoarea Tribunalului Giurgiu.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu.

Prin sentinţa civilă nr. 103 din 12 noiembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, s-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocate de pârâtul Statul Român prin B. şi s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâţilor C., D., E., F. şi Statul Român prin B. atât ca inadmisibilă cât şi ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut faptul că reclamantul, în calitate de pretinsă persoană vătămată, a formulat o plângere penală ce a format obiectul Dosarului nr. x/P/2008 pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale instrumentată de d-na C. (pârât) în calitate de procuror, ceilalţi pârâţi fiind presupuşii făptuitori ai unor fapte penale afirmate de reclamant.

În contextul adoptării unei soluţii nefavorabile reclamantului acesta din urmă pretinde săvârşirea unei erori judiciare cu prilejul soluţionării plângerii sale, motivaţie pentru care se consideră îndreptăţit să primească de la pârâţi (în solidar) suma de 100.000 euro reprezentând daune morale.

În conformitate cu prevederile art. 96 din Legea nr. 313/2004, statul răspunde material pentru prejudiciile cauzate de magistraţi prin erorile judiciare săvârşite cu rea credinţă sau gravă neglijenţă.

Pentru erorile judiciare săvârşite în procesele penale cazurile de răspundere sunt stabilite în C. proc. pen., în conformitate cu dispoziţiile art. 504 şi următoarele.

Astfel, pentru a ocaziona primirea de despăgubiri având drept izvor eroarea judiciară în materie penală trebuie că persoana să fi fost condamnată definitiv pe nedrept, să fi fost privată de libertate să i se fi restrâns libertatea în mod nelegal.

Caracterul nelegal al măsurii trebuie să rezulte dintr-o ordonanţă a procurorului sau hotărâre judecătorească definitivă.

Aşadar, situaţia afirmată de reclamant în cuprinsul cererii sale introductive nu se subsumează niciuneia dintre cazurile pentru care se pot acorda despăgubiri, întrucât nu a fost subiectul vreunei măsuri nelegal adoptate de magistratul procuror pârât (dna C.) şi nici nu există vreo ordonanţă sau hotărâre judecătorească care să fi declarat măsurile adoptate ca nelegale, situaţie în care cererea reclamantului este inadmisibilă.

Pentru aceste motive, tribunalul a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocate de pârâtul Statul Român prin B. şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelantul-reclamant A., arătând următoarele:

Excepţia de inadmisibilitate, ca orice excepţii ce se invocă fie din oficiu de către instanţa, sau de către părţile din cauza respectiva, se pune in discuţia tuturor pârtilor, astfel că instanţa de fond trebuia să acorde termen în acest sens, chiar dacă acestuia nu i s-a comunicat excepţia, care trebuia in să fie formulată in scris şi comunicată.

Prin aceasta, s-au incalcat principiile ce guvernează procesul civil: contradictorialitate, opozabilitate, apărare, oralitate, prin aceasta considerând ca instanţa limitandu-se doar la a aprecia asupra excepţiei invocate, a motivat sub acest aspect.

Se susţine că nu a avut posibilitatea de a solicita administrarea unor probe, însă, din inscrisurile depuse de apelantul-reclamant, instanţa de fond putea să aprecieze asupra cuantumului ce considera că i se cuvine, paguba existând.

O alta critica vizează motivarea instanţei numai prin prisma art. 96 din Legea nr. 303/2004, deşi în virtutea rolului său activ, instanţa putea să identifice şi aplicarea dispoziţiilor art. 48 din Constituţia României care nu condiţionează obligarea Statului Român la repararea prejudiciului de existenţa unei hotărâri de condamnare, prin aplicarea dispoziţiilor art. 504 C. proc. pen.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 282 - 288 C. proc. civ.

În dovedirea susţinerilor, nu s-a solicitat încuviinţarea niciunui mijloc de probă.

Intimatul Statul Român prin B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.

În calea de atac a apelului, nu a fost administrat niciun mijloc de probă.

Prin Decizia civilă nr. nr. 136/A din 1 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat în cauză.

În ceea ce priveşte acţiunea promovată de către apelantul A., instanţa a constatat că este întemeiată pe dispoziţiile art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, în forma în vigoare în anul 2012.

În ceea ce priveşte critica cu privire la nerespectarea dreptului la apărare, a principiului oralităţii şi disponibilităţii, deoarece instanţa nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor excepţia inadmisibilităţii şi nu i-a oferit posibilitatea să îşi exprime punctul de vedere sub acest aspect, instanţa de apel a constatat că este nefondată, având în vedere următoarele aspecte:

Excepţia inadmisibilităţii a fost invocată de către intimatul Statul Român prin B., prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de la data de 22 mai 2013. întâmpinarea a fost comunicată apelantului A., astfel încât acest cunoştea poziţia procesuală a părţii adverse şi împrejurarea că s-a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

La data depunerii întâmpinării dosarul se afla pe rolul Judecătoriei Giurgiu, fiind ulterior, declinat la Tribunalul Giurgiu.

Ca efect al declinării, Tribunalul Giurgiu, fiind învestit cu soluţionarea cauzei, a dispus citarea apelantului pentru termenul din data de 12 noiembrie 2013 cu menţiunea expresă că va fi pusă în discuţie excepţia inadmisibilităţii, invocate de către pârât.

Astfel, aşa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare, aflate la fila 8 din dosarul Tribunalului Giurgiu, instanţa a adus la cunoştinţa apelantului împrejurarea că se va discuta excepţia inadmisibilităţii, deşi nu avea această obligaţie procedurală.

La termenul de judecată din data de 12 noiembrie 2013, apelantul-reclamant nu s-a prezentat şi nici nu şi-a exprimat în scris poziţia procesuală, astfel încât instanţa de apel a constatat că toate garanţiile procedurale conferite de dreptul la apărare au fost respectat cu prisosinţă de către prima instanţă.

Faptul că apelantul-reclamant nu a înţeles să îşi exprime poziţia procesuală cu privire la excepţia inadmisibilităţii invocate reprezintă opţiunea acestuia.

În acest context, instanţa de apel a subliniat faptul că procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, care presupune libertatea părţilor de a-şi formula apărările, pe care le apreciază ca fiind pertinente şi concludente pentru soluţionarea cauzei, niciuna dintre părţi neputând fi obligată de către instanţă să adopte o anumită poziţie procesuală sau să îşi exprime poziţia cu privire la incidentele procedurale apărute pe parcursul soluţionării cauzei.

Critica referitoare la faptul că nu i s-a oferit posibilitatea să depună înscrisuri instanţa de apel a respins-o ca nefondată, având în vedere că apelantul-reclamant avea obligaţia să depună înscrisurile de la data depunerii cererii de chemare în judecată, în conformitate cu art. 112 pct. 5 C. proc. civ.

Mai mult, apelantul-reclamant a avut posibilitatea să depună înscrisurile pe care le considera necesare oricând pe parcursul soluţionării cauzei.

Cu privire la modalitatea de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii, s-a reţinut următoarele:

Pentru a se angaja răspunderea patrimonială a statului pentru repararea prejudiciilor cauzate de erorile judiciare provenite din alte dosare, decât cele penale, este necesar să se stabilească, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului şi dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară

În cauza de faţă, nu s-a probat existenţa vreunei hotărâri judecătoreşti prin care să se angajeze răspunderea penală sau disciplinară, ci doar s-a susţinut de către apelant să s-au comis erori judiciare cu ocazia soluţionării plângerii penale de către procuror, iar simplele nemulţumiri ale părţilor cu privire la unele măsuri procedurale dispuse de către procuror nu constituie erori judiciare.

Prin urmare, instanţa de apel a consluzionat că nu a fost probată existenţa vreunei fapte ilicite de natură a atrage răspunderea penală sau disciplinară a magistratului.

În situaţia inexistenţei unui element, respectiv fapta ilicită, instanţa de apel nu a mai analizat şi celelalte elemente, respectiv existenţa unui prejudiciu moral sau material şi a unei legături de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs.

Împotriva deciziei pronunţată în apel, reclamantul a declarat recurs, invocând ca temei de drept art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ.

Recurentul susţine că a solicitat suma de 100.000 euro care nu i-a fost acordată şi, în opinia sa, instanţele anterioare erau obligate să se pronunţe asupra cuatumului cerut, chiar dacă ar fi estimat greşit valoarea prejudiciului. Chiar dacă plângerea i-a fost instrumentată de un procuror, în opinia sa, Statul Român răspunde pentru funcţionarii săi, pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea obligaţiilor de serviciu, inclusiv pentru îndeplinirea defectuoasă.

Recurentul reproşează instanţei că, la termenul din 1 aprilie 2014, când s-a judecat pricina, a fost depusă la dosar întâmpinarea formulată de intimatul Statul Român, în 2 exemplare, situaţie în care instanţa de judecată era obligată să acorde un termen pentru comunicarea acesteia, obligaţie imperativă ce nu a fost respectată.

Instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate de el, aşa încât au fost încălcate principiile ce guvernează procesul civil român.

Faptul că nu a prezent în instanţă, în opinia recurentului, demonstrează că nu a avut posibilitatea de a solicita administrarea unor probe, iar în lipsa oricăror contraprobe, nu înţelege cum instanţa de judecată şi-a format o „ opinie fondată „ şi în consecinţă să respingă cererea de chemare în judecată. Pe de altă parte, recurentul arată instanţa de judecată învestită cu cererea sa de chemare în judecată putea să aprecieze asupra cuantumului cerut, care i se cuvenea, mai ales că paguba exista şi există.

A invocat o altă critică asupra motivării primei instanţe cu referire la art. 96 din Legea nr. 304/2004, care în virtutea rolului său activ trebuia să identifice şi aplicarea dispoziţiilor art. 48 din Constituţia României.

Recurentul învederează instanţei că actul dedus judecăţii a fost schimbat, în considerarea dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în motivarea căreia reproşează modul în care i-a fost soluţionată plângerea de către Judecătoria Bolintin Vale şi susţine că în mod greşit s-a constatat că plângerea sa este inadmisibilă, în condiţiile în care nu s-a dispus administrarea de probe.

Recurentul consideră că este o victimă, întrucât i s-au creat nedreptăţi, împrejurări care au condus la agravarea stării sale fizice şi psihice, deteriorându-se continuu, ireversibil. Solicită poziţia procesuală a intimatului şi proba cu înscrisuri utile şi necesare soluţionării prezentei cauze. Invocă instanţe din Europa care sunt cunocute „ în drepturile omului."

Recurentul a depus mai multe precizări, prin care arată, în esenţă, că în caz de incompetenţă materială să se dispună declinarea instanţei competente pentru tragerea la răspundere a celor vinovaţi, în sensul celor precizate în cererea de chemare în judecată. Mai consideră că i s-a făcut o discriminare între el şi pârâţi, aducându-i-se pagube materiale şi morale. Invocă art. 5 şi art. 16 din Constituţia României, art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Recursul este nefondat conform considerentelor ce se vor arăta în continuare:

Prealabil examinării recursului declarat de reclamant este necesar a se stabili subsumarea criticilor acestuia în motivele de nelegalitate invocate.

Astfel, cu privire la neacordarea daunelor morale în cuantumul cerut sau aprecierea instanţei în acordarea daunelor morale - ca urmare a înşelăciunii comise de către intimaţii persoane fizice - Înalta Curte le încadrează în art. 304 pct. 6 C. proc. civ., iar celelalte critici formulate de reclamant vor fi subsumate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

În ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte observă, că atâta timp cât acţiunea a fost respinsă pe excepţia inadmsibilităţii, instanţele anterioare nu puteau să se pronunţe pe fondul cauzei. Deşi, instanţele s-au pronunţat pe excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantului, se constată că, totuşi, instanţele anterioare au reţinut în considerente condiţiile în care sunt incidente dispoziţiile art. 998 C. civ., referitoare la răspunderea civilă delictuală. Mai mult decât atât, arată modalitatea de soluţionare a acestei excepţii, cităm:

„Pentru a se angaja răspunderea patrimonială a statului pentru repararea prejudiciilor cauzate de erorile judiciare provenite din alte dosare, decât cele penale, este necesar să se stabilească, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului şi dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.

În cauza de faţă, nu s-a probat existenţa vreunei hotărâri judecătoreşti prin care să se angajeze răspunderea penală sau disciplinară, ci doar s-a susţinut de către apelant să s-au comis erori judiciare cu ocazia soluţionării plângerii penale de către procuror, iar simplele nemulţumiri ale părţilor cu privire la unele măsuri procedurale dispuse de către procuror nu constituie erori judiciare."

„Aşadar, situaţia afirmată de reclamant în cuprinsul cererii sale introductive nu se subsumează niciuneia dintre cazurile pentru care se pot acorda despăgubiri, întrucât nu a fost subiectul vreunei măsuri nelegal adoptate de magistratul procuror pârât (dna C.) şi nici nu există vreo ordonanţă sau hotărâre judecătorească care să fi declarat măsurile adoptate ca nelegale, situaţie în care cererea reclamantului este inadmisibilă."

Nefondate sunt şi criticile recurentului cu privire la necomunicarea întâmpinării formulată de intimatul Statul Român, întrucât prima instanţă şi-a îndeplinit obligaţia de comunicare a actului de procedură, în vederea respectării dreptului la apărare şi a nu îngrădi dreptul de acces la o instanţă, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la 22 mai 2013 dată de Judecătoria Bolintin Vale - fila 170 dosar Judecătoria Bolintin Vale - şi nu cum în mod eronat susţine recurentul la 1 aprilie 2014. Din examinarea conţinutului evocatei încheieri, rezultă că - practicaua încheierii - reclamantului prezent în instanţă i s-a comunicat un exemplar al întâmpinării formulate de intimatul Statul Român, fila 170 dosar Judecătoria Bolintin Vale.

Trebuie remarcat faptul că, excepţia inadmisibilităţii a fost pusă în discuţia părţilor. Mai mult decât atât este de observat că instanţa de judecată a dispus citarea apelantului pentru termenul din data de 12 noiembrie 2013, cu menţiunea expresă că va fi pusă în discuţie excepţia inadmisibilităţii, invocate de către pârât; excepţia inadmisibilităţii a fost invocată de către intimatul Statul Român prin B., prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de la data de 22 mai 2013, comunicată recurentului A., astfel încât acesta cunoştea poziţia procesuală a părţii adverse şi împrejurarea că s-a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

La data depunerii întâmpinării dosarul se afla pe rolul Judecătoriei Giurgiu, fiind ulterior, declinat la Tribunalul Giurgiu.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentului, instanţele anterioare au respectat întocmai principiile ce guvernează procesul civil român, fără a mai fi enumerate.

De precizat că la termenul de judecată din data de 12 noiembrie 2013, apelantul-reclamant nu s-a prezentat şi nici nu şi-a exprimat în scris poziţia procesuală, astfel încât instanţa de apel a constatat corect că toate garanţiile procedurale conferite de dreptul la apărare au fost respectate cu prisosinţă de către prima instanţă.

Înalta Curte constată că, în speţă au fost respectate şi cu respectarea dispoziţiile legale privind comunicarea actelor de procedură, în speţă evocata întâmpinare astfel încât nu este incident pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., precum şi faptul că a fost respectat principiul contradictorialităţii, referitor la excepţia inadmisibilităţii.

De aceea, urmează să fie respinse şi celelalte susţineri ale recurentului cu privire la imposibilitatea asigurării pregătirii apărării, în sensul solicitării de probe şi cuantificarea pretinselor pagube sub forma daunelor morale.

De asemenea, în spiritul dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanţa anterioară, în mod corect, a confirmat soluţia tribunalului de respingerea a acţiunii reclamantului ca inadmisibilă, în considerarea căreia a statuat că, cităm: „ situaţia afirmată de reclamant în cuprinsul cererii sale introductive nu se subsumează niciuneia dintre cazurile pentru care se pot acorda despăgubiri, întrucât nu a fost subiectul vreunei măsuri nelegal adoptate de magistratul procuror pârât (dna C.) şi nici nu există vreo ordonanţă sau hotărâre judecătorească care să fi declarat măsurile adoptate ca nelegale."

De subliniat că reclamantul a formulat o plângere penală ce a format obiectul Dosarului nr. x/P/2008 pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale instrumentată de d-na C. (pârât) în calitate de procuror, ceilalţi pârâţi fiind presupuşii făptuitori ai unor fapte penale afirmate de reclamant.

În atare condiţii, nu se poate reţine incidenţa textelor legale invocate de recurent, ceea ce demonstrează că motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., nu sunt fondate.

Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte urmează să respingă toate celelalte critici cu privire la nepronunţarea asupra tuturor motivelor formulate.

Concluzionând, Înalta Curte constată că nu au fost încălcate pretinsele dispoziţii legale invocate de către recurent, cu referire la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 48 din Constituţia României, ci dimpotrivă acestea au fost respectate, iar, în ceea ce priveşte susţinerile recurentului privind administrarea de probe, Înalta Curte urmează să fie respinse ca nefondate, întrucât în calea de atac a recursului, controlul judiciar se face numai din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 136/A din 1 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 136/A din 1 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2015.