Extraordinary appeal limits: exclusion of moral damages quantification and *ne ultra petita* claims from illegality review

Decizia nr. 655/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta SC C. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să fie obligată pârâta la suma de 700.000,00 euro daune morale, precum şi daune materiale suferite în urma decesului fiului lor D.

La termenul de judecata din 03 aprilie 2013, reclamanţii si-au precizat cererea în sensul că solicită daune morale în cuantum de 400.000 lei şi daune materiale în cuantum de 10.864 lei.

La termenul de judecată din data de 03 aprilie 2013, instanţa din oficiu - raportat la obiectul cauzei - a pus în discuţie competenţa funcţională a instanţei de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 03 aprilie 2013 s-a admis excepţia de necompetentă funcţională a instanţei de contencios administrativ. S-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul secţiei de contencios administrativ, şi trimiterea spre competentă soluţionare, secţiei I civilă.

Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Timiş sub nr. Dosar nr. x/30/2012* la 09 aprilie 2013.

La data de 18 octombrie 2013, reclamanţii şi-au precizat acţiunea, prin care solicită instanţei obligarea paratei la plata penalizărilor de 0,2 % pe zi de întârziere asupra sumei totale ce se va stabili de instanţa.

La termenul de judecată din 10 decembrie 2013 reclamanţii şi-au precizat acţiunea prin care solicită obligarea pârâtei la suma de 400.000 euro, daune morale iar daune materiale în cuantum de 10864 lei.

Prin sentinţa civilă nr. 218 din 4 februarie 2014 pronunţată în Dosarul nr. x/30/2012*, Tribunalul Timiş a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanţii A. şi B. împotriva pârâtei SC C. SA, a obligat pârâta să plătească reclamanţilor suma de 50.000 euro, cu titlu de daune morale şi 10.864 lei cu titlu de daune materiale, a respins, în rest, acţiunea precizată şi a obligat pârâtul să plătească suma de 2300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reclamanţilor.

Pentru a pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că potrivit art. 998, 999 C. civ., în vigoare la data producerii evenimentului rutier, orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara; omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa.

Condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale - care se desprind din disp. art. 998-999 C. civ. sunt : existenţa unui prejudiciu; existenţa unei fapte ilicite; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciu.

Condiţiile cerute pentru a se putea obţine repararea prejudiciului sunt: prejudiciul să fie cert şi să nu fi fost reparat încă.

Repararea prejudiciului în cadrul răspunderii delictuale are ca drept scop să înlăture integral efectele faptei ilicite. Principiul general este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, în natură, sau prin echivalent. Repararea prin echivalent se poate asigura fie prin acordarea unei sume globale, fie prin stabilirea unor prestaţii periodice succesive, cu caracter viager sau temporar.

Tribunalul a constatat că la data producerii accidentului, pentru autoturismul implicat în accident era încheiată o asigurare de răspundere civilă auto R.C.A. cu pârâta SC C. SA.

Potrivit art. 50 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri. Prin încheierea acestui contract, pârâta a preluat răspunderea delictuală a şoferului decedat.

În privinţa daunelor materiale, instanţa a subliniat că aceste nu pot fi acordate decât în măsura în care sunt dovedite.

S-a reţinut că în cauză, din coroborarea înscrisurilor - ce atestă costurile pomenilor şi ale înmormântării - şi declaraţia martorului Roşoga Cornel Laurenţiu - care a relevat cheltuielile suportate de reclamanţi cu aceste evenimente, este dovedită suma de 10.864 lei, motiv pentru care a acordat-o, întrucât această sumă reprezintă prejudiciu care a decurs din evenimentul rutier şi la repararea căruia sunt îndreptăţiţi reclamanţii.

Tribunalul a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi şi la acordarea unor daune morale, raportat la suferinţele provocate prin decesul fiului lor, dar cuantumul solicitat este exagerat şi nu trebuie să conducă la o îmbogăţire fără just temei a acestora. S-a apreciat că suma de 50.000 euro, cu titlu de daune morale, reprezintă o satisfacţie morală îndestulătoare, rezonabilă pentru reclamanţi, în calitate de părinţi ai victimei decedate.

Pentru considerentele expuse mai sus, tribunalul a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanţii A. şi B. şi, în consecinţă, a obligat pârâta să plătească reclamanţilor suma de 50.000 euro, cu titlu de daune morale şi 10.864 lei cu titlu de daune materiale, şi a respins, în rest, acţiunea precizată, ca fiind neîntemeiată.

În baza disp. art. 274 C. proc. civ., a obligat pârâta să plătească suma de 2.300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reclamanţilor, reprezentând cheltuieli de judecată, onorariul avocaţial, conform chitanţei justificative depuse la dosarul cauzei.

Apelurile declarate de reclamanţii A. şi B. şi de pârâta SC E. SA, prin SC E. SA - Sucursala Hunedoara au fost respinse de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin Decizia civilă nr. 130 din 14 octombrie 2014.

În argumentarea acestei decizii, instanţa de apel în ce priveşte apelul reclamanţilor, a reţinut, în esenţă, că tribunalul a făcut o corectă apreciere a cuantumului acestor despăgubiri în raport de suferinţele provocate acestora prin decesul fiului lor, considerând că suma acordată reprezintă o satisfacţie morală rezonabilă şi îndestulătoare pentru aceştia.

În acest sens, s-a precizat că, cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, cuantumul acestora stabilindu-se prin apreciere ca urmare a aplicării de către instanţă a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care Ie-a fost afectată situaţia familiară şi socială.

În cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii trebuie subordonate conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real produs.

Raportat la probatoriul administrat în cauză, la faptul că sumele acordate cu acest titlu nu trebuie să se transforme în venituri nejustificate pentru victime, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 998 şi urm. C. civ., coroborate cu cele ale art. 41 şi 49 din Legea nr. 136/1995 modificată prin Legea nr. 180/2007 conform cărora „asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii faţă de terţii păgubiţi", precum şi „asigurătorul acordă despăgubiri în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane prin accidente de autovehicule".

Raportat la considerentele arătate, instanţa de apel a constatat şi că apelul pârâtei prin care s-a solicitat diminuarea cuantumului daunelor morale este de asemenea, nefondat, având în vedere faptul că în aplicarea dispoziţiilor art. 998 şi urm. C. civ., răspunderea pentru repararea prejudiciului este aceeaşi indiferent de împrejurarea că fapta a fost infracţiune, ori a fost săvârşită cu intenţie sau din culpă.

Mai mult, s-a avut în vedere şi faptul că între părţi (la solicitarea reclamanţilor), s-a încheiat şi un act de tranzacţie având ca obiect „stingerea totală, definitivă şi irevocabilă a oricărei pretenţii de dezdăunare a părţilor vătămate în legătură cu accidentul în condiţiile respectării obligaţiilor şi termenelor asumate de către părţi prin prezenta tranzacţie" (filele 19-23 dosar Curtea de Apel).

Urmare a încheierii tranzacţiei, conform extrasului de cont din 06 iunie 2014 pârâta apelantă a virat în contul reclamanţilor suma de 233.069 lei reprezentând 10.864 lei daune materiale şi echivalentul în lei a sumei de 50.000 euro, conform sentinţei atacate prin prezentele căi de atac.

Împotriva acestei decizii reclamanţii A. şi B. au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurenţii au susţinut, în esenţă, că instanţa nu a acordat ce s-a cerut în sensul că deşi au solicitat şi penalităţi de 0,2% pe zi întârziere începând cu data de 10 iulie 2012 şi până la data efectivă a plăţii nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu s-au pronunţat pe respectiva cerere.

Totodată, recurenţii susţin că instanţa a dat altceva decât s-a cerut în sensul că deşii au solicitat despăgubirile în euro, au solicitat ca plata să se facă în lei la cursul B.N.R., însă instanţa a fixat cuantumul în euro fără să precizeze nimic sub acest aspect.

Instanţa de apel, susţin recurenţii, a pronunţat o hotărâre netemeinică şi discriminatorie în comparaţie cu părinţii celeilalte victime a accidentului, hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia pronunţată.

În continuarea motivării recurenţii, prezentând pe larg situaţia de fapt şi traumele suferite în urma decesului fiului, au susţinut că atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au stabilit daunele morale în mod superficial şi doar prin prisma neîmbogăţirii fără just temei a celor doi părinţi însă nu şi în funcţie de plafonul daunelor prevăzute în contractul de asigurare încheiat în speţă cu SC C. SA, în cuantum de 3.500.000 euro până la care pot merge despăgubirile în caz de pierderea vieţii unei persoane, neţinând cont nici de despăgubirile acordate de către alte instanţe în speţe similare şi în urma aceluiaşi accident.

Recurenţii consideră că instanţa trebuia să aprecieze într-un mod echilibrat daunele morale ţinând cont atât de suma solicitată şi apreciată de către părinţii victimei c fiind compensatoare pentru suferinţele lor cât şi de suma până la care se pot acorda daunele conform contractului încheiat cu firma de asigurări.

În continuarea motivării recurenţii au prezentat nemulţumirile privind modul de îndeplinire a mandatului acordat apărătorului ales avocat F. făcând aprecieri asupra relaţiilor dintre pârâtă şi avocatul reclamanţilor.

Pentru aceste motive recurenţii au solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată conform chitanţelor aflate la dosar, atât în faţa instanţei de apel cât şi în faţa instanţei de recurs.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă SC E. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a deciziei recurate.

Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:

Recurenta şi-a întemeiat criticile aduse deciziei pronunţată de instanţa de apel pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., însă, faţă de conţinutul criticilor aduse deciziei pronunţată de instanţa de apel în conformitate cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ. criticile privind faptul că instanţa a dat mai mult decât s-a cerut sau că a dat altceva decât s-a cerut vor fi încadrate în pct. 6 al art. 304 C. proc. civ.

Invocarea acestui motiv a fost făcută cu scopul de a repune în discuţie probele cu privire la precizarea cuantumului penalităţilor de întârziere, or, nu acesta este scopul şi cerinţa art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Situaţiile minus petita şi ultra petita care s-ar putea regăsi într-o hotărâre supusă analizei de nelegalitate în recursul extraordinar sunt în realitate expresia principiului disponibilităţii şi a obligaţiei instanţei de a se pronunţa asupra tuturor cererilor deduse judecăţii.

În speţa dedusă judecăţii, chestiunile puse în discuţie pe acest aspect vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea soluţiei criticate din care rezultă cu evidenţă că, instanţele s-au pronunţat în limitele impuse de principiul disponibilităţii.

Pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., invocat de recurentă, vizează nemotivarea hotărâri judecătoreşti atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii sau când nu se arată motivele pe care aceasta se sprijină.

Susţinerea recurenţilor potrivit căreia hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia pronunţată nu poate fi primită întrucât, observând considerentele deciziei criticate se constată că instanţa de apel a răspuns criticilor care au fost formulate de apelată în cadrul controlului de netemeinicie şi nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac, examinând în mod real problemele esenţiale ce i-au fost supuse şi a respins argumentele invocate cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină, conform cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta a relatat opinii proprii dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel ceea ce vizează în realitate netemeinicia deciziei.

De altfel, motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenta lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Întreaga motivare a recursului este axată pe nemulţumirea recurenţilor privind cuantumul daunelor morale acordate de către instanţele anterioare.

Susţinerile recurenţilor privind cuantumul daunelor morale nu reprezintă o critică de nelegalitate pentru a putea fi analizată de instanţa de recurs ci o chestiune de apreciere a instanţei de apel formată în baza materialului probator, a practicii judiciare şi în analiza respectării echilibrului între o despăgubire integrală şi echitabilă şi îmbogăţirea fără just temei.

Împrejurarea că în cauze cu obiect similar s-au pronunţat soluţii diferite, este rezultatul analizei judiciare specifice fiecărui caz în parte, funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate, nefiind de natură să influenţeze soluţia din prezenta cauză, întrucât practica judiciară nu reprezintă un izvor de drept, iar instanţa de judecată este suverană în a-şi forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecăţii, în spiritul şi litera legii.

Întreaga argumentare a recurenţilor privind presupusele nereguli semnalate în îndeplinirea mandatului acordat apărătorului ales, nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală, ştiut fiind faptul că raportul juridic dintre avocat şi clientul său (părţile contractului de asistenţă juridică) poate fi examinat în cadrul unei acţiuni în răspundere potrivit Legii nr. 51/1995, care nu face obiectul pricinii de faţă.

Faţă de cele ce preced Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 130 din 14 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2015.