Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 654/2015 AI generated

Enforceability of oral commercial contracts and liability for statutory late-payment interest in absence of written penalty clauses

Case Number Decizia nr. 654/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal in cassation, thereby upholding the lower courts' final judgment that ordered the defendant to pay the plaintiff approximately 209,000 RON in legal interest and 6,900 RON in litigation costs. The dispute concerned the failure of a commercial debtor to pay invoices for delivered goods on time; the plaintiff claimed contractual and legal interest, while the defendant argued that no written contract existed, no penalty clause was stipulated in the invoices, and the claim was barred by the statute of limitations. The Court held that under the principle of contractual freedom and consensualism, a valid commercial contract was formed through the conduct of the parties (delivery of goods and acceptance of invoices) despite the lack of a written agreement. Consequently, the Court ruled that in the absence of an agreed-upon penalty, Article 43 of the old Commercial Code and O.G. No. 9/2000 mandate the payment of legal interest for late payment, finding that the lower court’s application of these norms was correct and that the appellant's challenges regarding factual findings and evidence did not constitute grounds for cassation based on illegality.

Legislator headnote

AI generated

art. 299 C. proc. civ, art. 3021 lit. c) C. proc. civ, art. 306 alin. (3) C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Enforceability of oral commercial contracts and liability for statutory late-payment interest in absence of written penalty clauses: În materia relaţiilor comerciale, astfel cum erau reglementate de dispoziţiile art. 43 C. com., neplata preţului dădea naştere obligaţiei de plată a dobânzilor în sarcina debitorului, prin simpla ajungere la scadenţă a obligaţiei, fără a mai fi necesară punerea în întârziere a acestuia.

Keywords

AI generated
commercial contract costs of late payment statutory grounds final clauses statute of limitations contract of mandate

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
Decizia nr. 741/2014
Contravening toll violation appeal: negative conflict of jurisdiction over old procedural competence for pre-2013 registered complaints
Decizia nr. 4340/1998
Decizia nr. 4189/1998
4340/1998; Decizia nr. 4189/1998; Decizia nr.
Decizia nr. 1720/2002
4189/1998; Decizia nr. 1720/2002; Decizia nr.
Decizia nr. 337/1999
1720/2002; Decizia nr. 337/1999, ş.a.)
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 654/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 7243 din 17 decembrie 2013 Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SA, prin administrator judiciar Casa de Insolvenţă Transilvania în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL şi a obligat pârâta la plata sumei de 208.989,35 lei, reprezentând dobânda legală şi a sumei de 6.922,49 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, urmare a relaţiei comerciale dintre părţi, în ultimii 3 ani anterior formulării acţiunii, reclamanta SC A. SA a livrat pârâtei SC B. SRL diferite mărfuri, franco depozit reclamantă, pentru aceste mărfuri emiţând facturi care au fost acceptate expres de către pârâtă.

Cum plăţile au fost efectuate de către pârâtă cu întârzieri, reclamanta a solicitat acesteia, pe calea concilierii prealabile, să-i achite dobânzile penalizatoare, conform dispoziţiilor art. 43 C. com. şi O.G. nr. 9/2000.

Din expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză, prima instanţă a reţinut că i se cuvin reclamantei dobânzi legale în cuantum de 208.989,35 lei şi a obligat pârâta la plata acestei sume către reclamantă.

Apelul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia nr. 741/2014 din 29 septembrie 2014.

În argumentarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că pârâta apelantă SC B. SRL nu contestă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de către prima instanţă, recunoscând că între aceasta şi intimata reclamantă SC A. SA au existat raporturi comerciale în temeiul cărora reclamanta a livrat pârâtei mărfuri, iar pentru încasarea contravalorii acestora a emis facturi fiscale. Facturile fiscale emise de către reclamanta intimată au fost recunoscute şi acceptate la plată de către apelanta pârâtă, fiind achitate integral, dar cu întârziere fată de datele scadente.

Faţă de susţinerile apelantei că nu datorează dobânzi legale întrucât relaţiile comerciale nu s-ar derulat în baza unui contract încheiat în formă scrisă, iar facturile emise de către reclamanta intimată nu cuprindeau vreo sancţiune pentru plata cu întârziere a mărfurilor livrate ţi că nu datorează dobânda legală şi pentru că înţelegerile verbale între părţi au fost în acest sens privind datorarea dobânzii legale, instanţa de apel a reţinut că susţinerile apelatei pârâte contravin dispoziţiilor legale din materia raporturilor de drept comercial.

Astfel, s-a reţinut că unul dintre principiile care guvernează dreptul privat (civil şi comercial) este principiul libertăţii contractuale, potrivit cu care, orice contract, în sensul de operaţiune juridică (negotium), se încheie în mod valabil prin simplul acord de voinţă, indiferent de forma de manifestare a voinţei părţilor contractante (solo consensu).

Cum pentru comerciant, rapiditatea încheierii tranzacţiilor reprezintă o condiţie a succesului în activitatea comercială, contractul se încheie, potrivit intereselor părţilor, în formă scrisă (scrisoare, telex, fax), verbal, telefonic, prin mijloace electronice etc.

În virtutea principiului consensualismului contractelor, esenţială în încheierea contractului este existenţa şi concordanţa manifestărilor de voinţă ale părţilor contractante, indiferent din ce anume rezultă acestea.

În acest sens, Instanţa Supremă are o practică constantă, prin care a statuat că din momentul primirii mărfii, contractul se consideră încheiat, chiar dacă contractul nu s-a încheiat în scris, aşa încât, în consecinţă, cumpărătorul răspunde pentru neplata preţului (a se vedea, Înalta Curte de Casație și Justiție, secţia comercială, Decizia nr. 4340/1998; Decizia nr. 4189/1998; Decizia nr. 1720/2002; Decizia nr. 337/1999, ş.a.)

S-a apreciat astfel că, în speţă, suntem în prezenţa unui contract încheiat între părţi prin acordul de voinţă al acestora, în formă nescrisă, apelanta pârâtă, în calitate de cumpărător, ridicând mărfurile furnizate de către intimata reclamantă şi datorând preţul mărfurilor, astfel cum acesta rezultă din facturile fiscale emise de către reclamantă, preţ ce a fost achitat integral, potrivit celor susţinute de către apelantă şi confirmate şi de către raportul de expertiză contabilă efectuat la judecata în fond a cauzei, facturile fiind însă achitate cu întârziere faţă de data scadentă înscrisă în acestea.

În cazul neplăţii preţului la termenul scadent, cumpărătorul datorează dobânzi penalizatoare, cuantumul dobânzii fiind cel convenit de părţi sau, în lipsă, cel al dobânzii legale.

Rolul dobânzii este să acopere prejudiciul suferit de creditor prin întârzierea în executarea obligaţiei de către debitor (evaluarea legală a prejudiciului).

În materia relaţiilor comerciale, astfel cum erau reglementate de dispoziţiile art. 43 C. com., neplata preţului dădea naştere obligaţiei de plată a dobânzilor în sarcina debitorului, prin simpla ajungere la scadenţă a obligaţiei, fără a mai fi necesară punerea în întârziere a acestuia.

Instanţa de apel a apreciat că în speţă, cum părţile nu au convenit vreun cuantum al dobânzii datorate pentru executarea cu întârziere a obligaţiei de plată a preţului, urmează a fi plătită dobânda legală (art. 2, O.G. nr. 9/2000), cuantumul acesteia fiind stabilit prin raportul de expertiză contabilă la suma de 208.989,35 lei, aşa cum, corect, a reţinut şi prima instanţă.

Cât priveşte susţinerile apelantei pârâte în sensul că părţile au convenit ca pentru neplata la scadenţă a facturilor să nu fie plătite dobânzile legale, s-a apreciat că acestea sunt nefondate, din declaraţiile martorului propus de către apelantă reieşind că între părţi nu au fost purtate discuţii cu privire la plata de penalităţi (dobânzi), întrucât, datorită raporturilor de bună colaborare existente între acestea, s-a crezut că nu vor mai fi solicitate.

Referitor la protocoalele încheiate între părţi în legătură cu obligaţiile reciproce, invocate de către apelantă, s-a reţinut că acestea vizau stingerea debitelor principale şi au fost avute în vedere de către expertul contabil desemnat în cauză, în măsura în care au fost puse la dispoziţia acestuia de către părţi, iar raportul de expertiză contabilă depus la data de 4 octombrie 2013, nu a fost contestat de către pârâtă, aceasta neformulând obiecţiuni în termenul legal.

Împotriva acestei decizii pârâta SC B. SRL Bucureşti a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 299 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a susţinut, în esenţă, că, relaţiile comerciale dintre părţi nu au avut la bază un contract comercial, iar cu atât mai mult nici una din facturile fiscal emise nu stipula o eventuală sancţiune pentru neplata la termen a acestor facturi fiscale.

Recurenta apreciază că, creanţa solicitată de către reclamantă nu are un caracter cert, lichid şi exigibil, fiind solicitată de către SC A. SRL doar din rea-credinţă, la mai bine de 2 ani de la data scadenţei facturilor fiscale deja achitate.

În continuarea motivării recurenta prezintă opinii proprii privind demersurile făcute de către SC A. SA pe care le consideră ca fiind abuzive, nejustificate şi efectuate cu încălcarea înţelegerii dintre părţi apreciind că prin obligarea pârâtei la plata sumelor de bani ar fi aplicabil principiul îmbogăţirii fără justă cauză.

Făcând referiri la situaţia reclamantei de societate în faliment, la creditorii acesteia, la raportul de expertiză extrajudiciară depus la dosar şi la concluziile acestui raport, la declaraţiile martorului C., recurenta susţine că instanţa de apel nu a luat în considerare şi nu a înţeles a corobora declaraţia martorului şi protocolul încheiat, probe administrate în susţinerea cererii de apel.

Recurenta susţine că dezbaterile asupra fondului cauzei s-au purtat în lipsa pârâtei, faţă de aceasta fiind lipsă de procedură, apreciind că sentinţa pronunţată cu o procedură viciată cu pârâta nu poate fi temeinică şi legală.

Recurenta apreciază că răspunsul la interogatoriu este lovit de nulitate fiind formulat de către o parte ce se afla în necunoştinţă de cauză asupra negocierilor purtate, impunându-se readministrarea probei cu interogatoriu, solicitări ce au fost făcute şi în faţa instanţei de apel ce nu a înţeles a se pronunţa asupra lor.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat, în principal, admiterea cererii de recurs formulate şi schimbarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale în cuantum de 208.989,35 lei şi respingerea cererii de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi după casare trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei care a pronunţat decizia ce urmează a fi casată.

Intimata - reclamantă SC A. SA prin lichidator D. Filiala Bucureşti (fostă SC E. SPRL, prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat excepţia nulităţii recursului în raport de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ. solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Înalta Curte luând în examinare excepţia nulităţii recursului constată că aceasta este nefondată, având în vedere faptul că din sinteza motivelor de recurs există critici ce pot fi încadrate în motive de nelegalitate.

Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:

Recurenta şi-a întemeiat criticile aduse deciziei pronunţată de instanţa de apel pe dispoziţiile art. 299 şi urm.C. proc. civ., însă, faţă de conţinutul criticilor aduse deciziei pronunţată de instanţa de apel în conformitate cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ. se va lua în examinare numai motivul care se referă la aplicarea greşită a legii, critică ce va fi încadrată în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

Potrivit acestei prevederi, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Prin prisma acestui motiv recurenta a reluat susţinerea potrivit căreia relaţiile comerciale dintre părţi nu au avut la bază un contract şi că nici una din facturile fiscale emise nu stipula o eventuală sancţiune pentru neplata la termen a acestora, astfel încât nu datorează dobânda legală.

Astfel cum corect a reţinut şi instanţa de apel unul dintre principiile care guvernează dreptul civil şi comercial este principiul libertăţii contractuale, potrivit cu care, orice contract, în sensul de operaţiune juridică, se încheie în mod valabil prin simplul acord de voinţă, indiferent de forma de manifestare a voinţei părţilor contractante.

În speţă, pârâta, în calitatea de cumpărător, prin ridicarea mărfurilor furnizate de către reclamantă şi achitând preţul datorat, a încheiat un contract, în formă nescrisă, prin acordul de voinţă al părţilor.

Totodată, având în vedere că părţile nu au convenit un cuantum al dobânzii pentru executarea cu întârziere a obligaţiei de plată a preţului, devin aplicabile dispoziţiile art. 2 din O.G. nr. 9/2000, astfel că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a menţionatelor dispoziţii obligând pârâta la plata sumei de 208.989,35 lei dobânzi legale.

Celelalte susţineri ale recurentei privind raportul de expertiză, declaraţia martorului, protocolul de predare-primire din 20 ianuarie 2010 sunt aspecte de netemeinicie ce nu pot fi analizate în această etapă procesuală, stabilirea situaţiei de fapt şi analiza probelor nu constituie argumente suficiente pentru a susţine lipsa de temei legal a deciziei criticate

Rediscutarea admisibilităţii probelor şi a aprecierii dacă acestea sunt pertinente nu poate fi examinată într-o cale extraordinară de atac fiind evident că recurenta prin argumentele aduse a cerut instanţei de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond şi nu doar să verifice decizia din apel în ce priveşte modul de aplicare a legii.

Prin urmare, faţă de dispoziţiile procedurale care limitează posibilităţile de rediscutare a probelor, după ce s-a judecat fondul şi apelul, prevederi raţionale faţă de modul de organizare a sistemului căilor de atac, în care recursul este cale de atac de reformare, nedevolutivă, criticile bazate pe aceste chestiuni vor fi înlăturate, întrucât nu vizează nelegalitatea soluţiei care a fost pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În consecinţă, faţă de cele ce preced, conform art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B. SRL Bucureşti împotriva Deciziei nr. 741/2014 din 29 septembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2015.