Bankrupt company's struck-off status bars suit; appeal rejected upholding annulment

Decizia nr. 651/2015

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa comercială nr. 4039 din 20 iunie 2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, în Dosarul nr. x/1999 a fost respinsă cererea de repunere pe rol a cauzei, ca neîntemeiată, fiind respinsă acţiunea formulată de către reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, ca neîntemeiată.

Reclamanta a fost obligată la 2.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că din coroborarea probelor administrate în cauză rezultă că lucrările la contractele în sumă de 1.403.000 dolari SUA au fost achitate integral, respectându-se termenul de execuţie convenit. S-a mai reţinut că expertul a răspuns la obiectivele propuse de către pârâtă şi de reclamantă, nefiind formulate obiecţiuni, precum şi faptul că solicitarea reclamantei de repunere a cauzei pe rol pentru efectuarea unei expertize, după ce instanţa a rămas în pronunţare, în baza art. 212 alin. (2) C. proc. civ., a condus la respingerea cereri, formându-se silogismul juridic în vederea deliberării.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei instanţei de fond este respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 582 din 3 aprilie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, instanţa reţinând că întrucât prin sentinţa civilă nr. 151 din 13 octombrie 1997 a Tribunalului Satu Mare pârâta a fost obligată să plătească reclamantei contravaloarea unor lucrări executate în sumă de 358.422 dolari SUA - la cursul de referinţă în lei al Băncii Naționale a României din ziua plăţii efective, nu se poate pune problema unor daune interese reprezentând valoarea prejudiciului suferit de apelantă prin executarea cu întârziere a dispozitivului menţionatei sentinţe.

Prin Decizia nr. 427 din 29 ianuarie 2003 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, admite recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei instanţei de apel pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, care va urma să administreze noi probe prin care să se stabilească penalităţile, daunele şi cheltuielile de judecată ce formează obiectul litigiului, ţinându-se cont de faptul că pârâta a fost obligată irevocabil la plata sumei de 358.422 dolari SUA reprezentând contravaloare lucrări.

Reinvestită după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin încheierea din 26 mai 2003, la cererea intimatei pârâte, suspendă judecata cererii de apel formulată de apelanta reclamantă conform art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că s-a început urmărirea penală împotriva învinuitului C. - administrator al societăţii reclamante - pentru infracţiuni ce au o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce ar urma să se pronunţe în judecarea apelului.

Prin Decizia nr. 62 din 14 ianuarie 2004 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantă împotriva încheierii de mai sus pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.

Prin încheierea pronunţată la 27 iunie 2006 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, suspendă din nou judecarea cauzei având ca obiect apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei instanţei de fond, în baza art. 242 pct. 2 C. proc. civ., reţinând că la termenul de verificare, după repunere pe rol, a faptului dacă mai subzistă motivele suspendării, nici una dintre părţi nu s-a prezentat şi nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Prin Decizia comercială nr. 95 din 13 februarie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, constată perimat apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei comerciale nr. 4039 din 20 iunie 2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, reţinând că reclamanta a stat în pasivitate de la data suspendării cauzei, respectiv 27 iunie 2006, şi nu a solicitat nici repunerea cauzei pe rol şi nici nu a formulat recurs împotriva încheierii de suspendare.

Prin Decizia nr. 3802 din 22 noiembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Satu Mare împotriva Deciziei nr. 95 din 13 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care a modificat-o în sensul că s-a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile perimării, cauza fiind trimisă aceleiaşi instanţe pentru verificarea persistării condiţiilor suspendării dispusă în temeiul art. 244 C. proc. civ.

Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, Dosarul s-a înregistrat sub nr. x/2/2008 din 29 mai 2008.

Prin Decizia nr. 474 din 12 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a constatat perimat apelul formulat de apelanta SC A. SRL, împotriva sentinţei comerciale nr. 4039/20 iunie 2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia Comercială în Dosarul nr. x/1999, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC B. SRL prin lichidator judiciar SC D. IPURL.

Prin Decizia nr. 3808 din 10 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a fost admis recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei comerciale nr. 474 din 12 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a casat decizia recurată şi s-a trimis cauza aceleiaşi instanţe în vederea discutării cererii de repunere pe rol a apelului.

După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2/2010.

Prin încheierea din 12 mai 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus suspendarea judecăţii apelului formulat de apelanta reclamantă SC A. SRL, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC B. SRL prin lichidator judiciar SC D. IPURL.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către lichidatorul judiciar şi comunicate şi de către Tribunalul Maramureş, rezultă că prin sentinţa civilă nr. 3122 din 15 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia a lI-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/100/2005 al Tribunalului Maramureş, s-a dispus închiderea procedurii de faliment faţă de debitoarea SC B. SRL, precum şi radierea acesteia din Registrul Comerţului, sentinţă rămasă irevocabilă la data de 02 octombrie 2013, prin nerecurare.

În şedinţa publică din data de 06 noiembrie 2014, Curtea a invocat din oficiu, motivul de apel de ordine publică, respectiv excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intimatei pârâte, şedinţă în care s-a formulat de către apelanta reclamantă SC A. SRL şi cerere de introducere în cauză a asociaţilor SC B. SRL, întemeiată pe dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 85/2006.

Prin Decizia civilă nr. 1024 din 06 noiembrie 2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins cererea de introducere în cauză a asociaţilor SC B. SRL.

A admis apelul declarat de apelanta reclamantă SC A. SRL împotriva sentinţei comerciale nr. 4039 din 20 iunie 2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, în Dosarul nr. x/1999, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC B. SRL prin lichidator judiciar SC D. IPURL.

A schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei.

A anulat cererea ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate de folosinţă.

Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că cererea de introducere în cauză a asociaţilor SC B. SRL, a fost întemeiată pe dispoziţiile articolului 40 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora, deschiderea procedurii suspendă orice termene de prescripţie a acţiunilor prevăzute la art. 36 din Lege.

Curtea a apreciat că textul legal invocat nu este incident în speţă, motivat de faptul că, pe de o parte, la data formulării acestei cereri, faţă de debitoarea SC B. SRL, s-a dispus închiderea procedurii falimentului, precum şi radierea acesteia din registrul Comerţului, prin sentinţa civilă nr. 3122 din 15 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Maramureş, Secţia alia Civilă de contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă la data de 02 octombrie 2013, prin nerecurare.

Pe de altă parte, s-a reţinut că cererea este neîntemeiată şi faţă de dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, potrivit cărora asociaţii în societatea în nume colectiv şi asociaţii comanditaţi în societatea în comandită simplă sau în comandită pe acţiuni răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale (alin. (2)) iar acţionarii, asociaţii comanditari, precum şi asociaţii în societatea cu răspundere limitată răspund numai până la concurenţa capitalului social subscris.

De asemenea, Curtea a reţinut şi incidenţa dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ., potrivit cărora în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi. Astfel, nu se poate modifica în apel cererea cu privire la părţi.

Pentru aceste motive, Curtea a respins cererea de introducere în cauză a asociaţilor SC B. SRL.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intimatei pârâte, invocată de Curte din oficiu, ca motiv de ordine publică, Curtea a reţinut că art. 41 C. proc. civ. vizează capacitatea de folosinţă, iar art. 42 C. proc. civ. vizează capacitatea de exerciţiu, de unde concluzia că reglementarea capacităţii procesuale are la bază instituţia capacităţii aşa cum apare ea în dreptul civil.

Cel ce are capacitate de folosinţă a drepturilor sale se bucură şi de capacitate procesuală de folosinţă şi poate fi parte în procesul civil, ceea ce nu înseamnă însă că are şi capacitatea de a sta personal în judecată (capacitate procesuală de exerciţiu) aceasta din urmă constituind o condiţie necesară numai pentru exerciţiul acţiunii civile.

În consecinţă, în timp ce capacitatea de a fi parte în procesul civil este recunoscută tuturor persoanelor, fără nici o deosebire (art. 41 C. proc. civ.) capacitatea de a sta în judecată este recunoscută numai persoanelor care au exerciţiul drepturilor lor.

Capacitatea de folosinţă, astfel cum este definită de art. 5 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice şi juridice, reprezintă „capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii".

Această formulare a textului exprimă facultatea oricărui individ de a fi subiect de drepturi şi obligaţii. Capacitatea de folosinţă nu trebuie deci confundată cu însăşi drepturile şi obligaţiile ce le poate dobândi o persoană, ea reprezentând numai aptitudinea generală şi abstracta de a le dobândi.

Trebuie făcută distincţia între capacitatea de folosinţă a persoanelor fizice şi aceea a persoanelor juridice, conţinutul acestei noţiuni nefiind acelaşi şi într-un caz şi în altul.

în timp ce persoanele fizice au o capacitate de folosinţă generală, putând dobândi fără nici o îngrădire drepturi şi obligaţii.

Persoanele juridice au o capacitate de folosinţă specială, limitată la acele drepturi şi obligaţii care corespund scopului pentru care ele au fost înfiinţate. Aceasta înseamnă, pe plan procesual, că persoanele fizice pot să-şi apere pe cale de acţiune în justiţie orice drept civil căruia i s-a adus atingere, pe când persoanele juridice numai acele drepturi care servesc scopului pentru care au fost înfiinţate.

Din ansamblul probatoriu al cauzei rezultă că intimata pârâtă SC B. SRL a fost radiată irevocabil din Registrul Comerţului, întrucât prin sentinţa civilă nr. 3122 din 15 mai 2013 a Tribunalului Maramureş, s-a dispus închiderea procedurii de faliment faţă de această debitoare (intimata pârâtă în apel), precum şi radierea ei din Registrul Comerţului, sentinţă rămasă irevocabilă la data de 02 octombrie 2013, prin nerecurare.

Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice înseamnă aptitudinea ei de a avea drepturi şi obligaţii civile, indiferent de izvorul lor. Odată cu încetarea persoanei juridice prin radiere, se sfârşeşte şi capacitatea de folosinţă a acesteia, încetând astfel fiinţa subiectului colectiv de drept civil.

Aşa fiind, aceasta nu mai are aptitudinea de a sta în instanţă ca subiect de drept civil.

Pentru considerentele expuse, Curtea a respins cererea de introducere în cauză a asociaţilor SC B. SRL, iar în temeiul articolului 296 C. proc. civ. a admis apelul declarat de apelanta reclamantă SC A. SRL, a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei şi a anulat cererea ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate de folosinţă.

împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A. SRL invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5, 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru rejudecare.

Criticile de nelegalitate expuse în cererea de recurs sunt, în esenţă, următoarele:

- Soluţia adoptată prin decizia recurată este lovită de nulitate ca urmare a încălcării principiului non reformatio in peius, consacrat prin dispoziţiile art. 296 C. proc. civ. (Motiv de casare prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Anularea acţiunii introductive contravine flagrant principiului non reformatio in pejus, în raport de împrejurarea că prima instanţă a soluţionat cauza pe fond - considerând implicit că acţiunea era, în principiu admisibilă, dar nu şi-a dovedit pretenţiile, în timp ce în apel, în calea de atac exercitată exclusiv de reclamant, îi este anulată acţiunea pe o excepţie invocată de instanţă din oficiu.

- Instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 40 raportat la art. 36 din Legea nr. 85/2006, iar prin respingerea cererii introductive în cauză a persoanelor fizice care au avut calitatea de asociaţi ai SC B. SRL a fost blocat efectiv accesul liber la justiţie al reclamantei (Motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Declanşarea procedurii insolvenţei a avut loc în perioada în care prezenta cauză era suspendată din oficiu ca urmare a unei plângeri penale formulată împotriva administratorului SC A. SRL de către asociaţii SC B. SRL (plângere penală calomnioasă, care nu s-a confirmat, dar a reuşit să blocheze cursul normal al acestui proces în perioada 2004 - 2006). în contextul de mai sus, atât administratorul SC B. SRL, cât şi administratorul judiciar SC D. IPURL, cu vădită rea-credinţă au omis să înscrie recurenta pe lista creditorilor reieşiţi din evidenţele societăţii debitoare (inclusiv din actele oficiului juridic privitoare la acest proces care avea la acea dată o vechime de peste 5 ani). Demersurile ulterioare pentru înscrierea creanţei la masa credală au fost respinse definitiv de Curtea de Apel Cluj, în pofida faptului că prezentul dosar era încă pe rol, menţinându-şi calitatea de creditor activ neînscris la masa credală.

Recursul este nefondat.

Din examinarea motivelor de recurs prin prisma dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.

Instanţa de apel a aplicat şi interpretat corect prevederile art. 294, C. proc. civ., art. 296 C. proc. civ., art. 3 alin. (2) şi alin. (3) Legea nr. 31/1990, art. 41, 42 C. proc. civ., art. 36 şi art. 40 Legea nr. 85/2006.

În mod întemeiat instanţa de apel a respins cererea de introducere în cauză a asociaţilor SC B. SRL reţinând că textele de lege invocate, respectiv art. 36, art. 40 Legea nr. 85/2006 nu sunt incidente în speţă motivat de faptul că faţă de debitoarea SC B. SRL s-a dispus închiderea procedurii falimentului şi radierea acesteia din registrul comerţului, prin sentinţa civilă nr. 3122 din 15 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin nerecurare la 2 octombrie 2013 că, în raport de prevederile art. 3 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, asociaţii în societăţile cu răspundere limitată răspund numai până la concurenţa capitalului social subscris, şi că în apel nu se poate modifica cererea cu privire la părţi, potrivit art. 294 C. proc. civ.

Constatând că intimata-pârâtă a fost radiată, instanţa de apel nu a încălcat prevederile art. 296 C. proc. civ., când a luat în examinare, cu prioritate, conform art. 137 C. proc. civ. excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei întrucât aceasta din urmă nu mai avea aptitudinea de a sta în instanţă ca subiect de drept, situaţie care nu este de natură a atrage încălcarea principiului non reformatio in pejus.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 31/1990, societăţile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române, deci societatea comercială este investită cu personalitate juridică.

Unul din efectele personalităţii juridice este dreptul societăţii de a sta în justiţie ca reclamantă sau pârâtă, drept care subzistă până la radierea societăţii din registrul comerţului, acesta fiind în realitate şi momentul încetării existenţei sale ca o persoană juridică.

Art. 41 alin. (1) C. proc. civ., prevede că orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate fi parte în judecată, textul defineşte prin urmare capacitatea de folosinţă ca fiind aptitudinea unei persoane fizice sau juridice de a avea drepturi şi obligaţii în plan procesual.

Per a contrario, persoanele care nu au folosinţa drepturilor civile nu pot sta în judecată şi nici nu pot exercita vreun drept la acţiune. Persoanele juridice dobândesc capacitatea de folosinţă în momentul înregistrării lor şi o pierd odată cu dizolvarea şi radierea (art. 401 Decretul nr. 31/1954).

Capacitatea procesuală de exerciţiu constă în aptitudinea persoanei juridice de a-şi valorifica singură drepturile procedurale şi de a-şi îndeplini singură obligaţiile procedurale, deci de a sta în judecată.

În speţa de faţă, s-a dovedit că pârâta SC B. SRL a fost radiată din Registrul Comerţului, nemaiavând aptitudinea de a dobândi drepturi şi obligaţii, inclusiv procesuale, astfel încât, având în vedere excepţia invocată care face imposibilă soluţionarea pe fond a cauzei, în mod corect Curtea, pentru a da eficienţă dispoziţiilor legale menţionate, văzând şi dispoziţiile art. 43 alin. (1) C. proc. civ. a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intimatei-pârâte SC B. SRL şi pe cale de consecinţă, a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa şi a anulat cererea ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosinţă.

Critica ce vizează reaua credinţă manifestată de administratorul judiciar privind omisiunea înscrierii recurentei pe lista creditorilor nu prezintă relevanţă juridică, în speţă şi ca atare nu este de natură a schimba soluţia pronunţată.

Aspectele ce ţin de dispoziţiile N.C.P.C. nu pot fi analizate, având în vedere că raportul juridic s-a născut anterior intrării acestuia în vigoare fiind aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865.

Pentru considerentele expuse se apreciază că hotărârea nu este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. şi în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Satu Mare împotriva Deciziei civile nr. 1024 din 6 noiembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2015.