Challenge to enforcement of transferred fiscal credits: burden of proof for discharge and inapplicability of perishment for execution without summons

Decizia nr. 649/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Reşiţa la 09 aprilie 2013, contestatoarea SC A. SRL în contradictoriu cu intimata B. a formulat contestaţie împotriva actelor de executare emise împotriva acesteia, solicitând anularea Ordinului nr. 5 din 30 ianuarie 2013 emis de intimată şi comunicat acesteia la data de 21 martie 2013 cu adresa, prin care s-a dispus înfiinţarea popririi asupra conturilor societăţii; anularea înştiinţării de plată din 15 ianuarie 2004 şi comunicată la data de 21 martie 2013 cu adresa B.; deblocarea tuturor conturilor blocate de intimată prin Ordinul nr. 5/2013 ce face obiectul Dosarului nr. x din 06 februarie 2013 şi încetarea executării silite; anularea Somaţiei colective pentru plată din 2004 emisă de intimată şi comunicată societăţii la data de 21 martie 2013 cu adresa B., cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1934 din 14 august 2013 Judecătoria Reşiţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Reşiţa, invocată de intimată prin întâmpinare. A declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulate de contestatoarea SC A. SRL, în contradictoriu cu intimata B., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că "Cererile de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele bancare preluate de B., inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice şi juridice, altele decât debitorii definiţi la art. 38, sunt de competenţa Curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau, după caz, domiciliul pârâtului şi se judecă de urgenţă şi cu precădere."

Aşadar, regimul juridic al creanţelor neperformante preluate la datoria publică internă este stabilită printr-un act normativ special derogatoriu de la dreptul comun, O.U.G. nr. 51 /2008.

Întrucât a fost preluată o creanţă bugetară de către B., conform art. 6 din O.U.G. nr. 95/2003, iar executarea se realizează în condiţiile acestei ordonanţe, precum şi a O.U.G. nr. 51/1998, în temeiul titlurilor de creanţă şi al creanţelor bugetare transferate, instanţa apreciază că în speţă nu este aplicabil dreptul comun C. proc. civ. privind contestaţia la executare, nici sub aspect material, şi nici sub aspect procesual.

De altfel, în acelaşi sens s-a pronunţat şi jurisprudenţa în materie în aplicarea O.U.G. nr. 95/2003 raportată la O.U.G. nr. 51/1998 în cauze similare (ex. Decizia nr. 2675 din 30 octombrie 2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţia comercială).

De asemenea, instanţa apreciază că în cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile C. de proc. fisc. invocate de contestatoare întrucât actele de executare nu au fost emise de un organ fiscal, aşa încât trimiterea la art. 136 - 137 din O.G. nr. 92/2003 făcută de contestatoare nu are nicio relevanţă asupra normelor legale aplicabile prezentei executări.

Împotriva sentinţei de declinare, a formulat recurs, contestatoarea SC A. SRL Reşiţa, iar prin Decizia nr. 818/R din 22 octombrie 2013 Tribunalul Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a anulat ca netimbrat recursul declarat de recurenta contestatoare SC A. SRL.

Cauza a fost înaintată spre competentă soluţionare şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la 26 februarie 2014, urmare a sentinţei civile nr. 1934/14 august 2013 pronunţată de Judecătoria Reşiţa.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 28 din 28 mai 2014 a respins excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită ca neîntemeiată. A fost respinsă excepţia inadmisibilităţii contestaţiei invocată de intimata B. prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

S-a respins excepţia perimării executării silite ca neîntemeiată faţă de dispoziţiile art. 390 alin. (1) C. proc. civ.

A fost respinsă contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC A. SRL, ca neîntemeiată.

S-a respins cererea de chemare în garanţie a Casei de Asigurări de Sănătate Caraș - Severin, ca neîntemeiată.

În argumentarea acestei sentinţe, Curtea de Apel a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, că din adresa din 18 martie 2013, aflată la fila 10 dosar Judecătoria Reşiţa, rezultă că această creanţa de natură fiscală deţinută de B. asupra SC A. SRL, Reşiţa, în sumă de 1.203,87 lei, reprezintă contribuţii restante aflate în evidenţa contabilă a Casei Județene de Asigurări de Sănătate Caraș Severin la data de 30 mai 2003 cu calcul de dobânzi şi penalităţi aferente la data de 31 decembrie 2003, faţă de Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate preluate de către B. de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate - Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Caraș Severin în temeiul Protocolului de transfer de creanţă din 03 martie 2004.

B. a declanşat procedura de executare silită împotriva SC A. SRL Reşiţa, în conformitate cu art. 6 alin. (21) din O.U.G. nr. 95/2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 557/2003, prin derogare de la prevederile art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, modificată şi completată cu O.U.G. 23/2004, prin: comunicarea Somaţiei colective pentru plată din 04 martie 2004 transmisă cu adresa din 08 martie 2004 (anexate în copie la prezenta) către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Caraș Severin pentru afişare, poprirea instituită asupra conturilor bancare cu Ordinul nr. 1504 din 11 septembrie 2006, în urma căruia s-a încasat, cu Ordinul de plată din 18 septembrie 2006, suma de 320,00 lei şi Ordinul din 30 ianuarie 2013 pentru recuperarea soldului creanţei în sumă de 883,87 lei.

Întrucât la 18 septembrie 2006, contestatoarea a achitat o parte din debit (plata parţială), respectiv suma de 320 lei, a operat o întrerupere a cursului termenului de prescripţie, astfel încât de la această dată curge un nou termen de prescripţie de 7 ani prevăzut de art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, termen care nu s-a împlinit la data emiterii Ordinului nr. 5 din 30 ianuarie 2013 emis de B. pentru recuperarea restului de creanţă datorat (18 septembrie 2006 - 18 septembrie 2013).

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la executare pentru neîndeplinirea procedurii prealabile invocată de intimata B.. prin întâmpinare instanţa a constatat că, pe de o parte, SC A. SRL a înaintat către B., o notificare prin care contestă blocarea contului, la 26 februarie 2013, iar pe de altă parte, instanţa a comunicat intimatei contestaţia şi actele anexe, astfel încât nici o vătămare nu s-a produs intimatei, care a avut posibilitatea să ia cunoştinţă de contestaţia formulată, legea instituind un caracter relativ al obligaţiei de comunicare, fiind o măsură administrativă.

Referitor la excepţia perimării executării silite, invocată prin precizările depuse după înregistrarea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti s-a reţinut că potrivit art. 41 din O.U.G. nr. 51/1998: titlul executoriu se comunică debitorului şi se pune în executare fără nici o formalitate. Titlurile executorii emise în condiţiile prezentului capitol se execută potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.

Urmare a acestor dispoziţii legale, executarea silită începe cu o comunicare a titlului executoriu şi nu cu o somaţie, punându-se în executare fără nici o formalitate.

În aceste condiţii nu se aplică dispoziţiile art. 389 C. proc. civ. referitoare la termenul de perimare, întrucât dispoziţiile art. 390 C. proc. civ. prevăd că dispoziţiile articolului 387 şi 389 nu se aplică în cazurile când legea încuviinţează executarea fără somaţie".

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998 potrivit cu care „executorul va începe executarea după comunicarea titlului executoriu, cu menţionarea că neachitarea de bună-voie a creanţei (în termen de 5 zile lucrătoare de la primire) dă dreptul creditorului să procedeze la executarea silită fără nici o altă somaţie.

Întrucât art. 44 din O.U.G. nr. 51/1998 precizează că litigiile în legătură cu creanţele neperformante, se soluţionează cu respectarea prevederilor prezentului capitol, completate cu dispoziţiile C. proc. civ., faţă de dispoziţiile art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998 şi art. 390 C. proc. civ., excepţia perimării executării silite va fi respinsă ca neîntemeiată.

Pe fondul contestaţiei la executare, s-a reţinut că la data emiterii Ordinului nr. 5 din 30 ianuarie 2013, contestatoarea SC A. SRL Reşiţa figura în evidenţele contabile ale B. cu un sold al obligaţiei de plată în sumă de 883,87 lei.

Susţinerile contestatoarei sunt contrazise de certificatul de atestare fiscală din 07 octombrie 2008 (aflat la fila 18 dosar Judecătoria Reşiţa) în care contestatoarea apare cu restante de plată în total de 25.851 lei.

Susţinerea că a făcut un credit pentru achitarea acestui debit nu are relevantă, întrucât contractul de credit a fost semnat la 22 octombrie 2008, creditul fiind destinat pentru plata obligaţiilor bugetare din certificatul de atestare fiscală din 07 octombrie 2008, emis de Autoritatea Finanțelor Publice Municipiul Reşiţa însă această împrejurare nu face dovada că aceste debite au şi fost achitate.

Pe de altă parte, contractul de credit nu este din 22 august 2008, cum din eroare s-a menţionat, ci din 22 octombrie 2008 cum de altfel este menţionat în tot cuprinsul acestuia, aceasta fiind data certă faţă de împrejurarea că a avut la bază certificatul fiscal din 07 octombrie 2008.

Întrucât, contestatoarea nu a făcut dovada în condiţiile legii (art. 1169 C. civ.) că a achitat integral datoriile restante, printr-un certificat fiscal actualizat la data comunicării înştiinţării de plată (21 martie 2013), instanţa a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată.

Faţă de această soluţie dată cererii principale, a fost respinsă şi cererea de chemare în garanţie a Casei de Asigurări de Sănătate Caraș - Severin, ca neîntemeiată faţă de dispoziţiile articolului 60 şi următoarele C. proc. civ.

Împotriva acestei sentinţe SC A. SRL Reşiţa a declarat recurs fără a indica temeiul de drept pe care se întemeiază.

În motivarea cererii de recurs, pentru a înlătura reţinerea instanţei de fond conform căreia nu a făcut dovada achitării integrale a datoriilor restante printr-un certificat fiscal, recurenta a susţinut, în esenţă, că există deja depus la dosar certificatul fiscal din 05 august 2010 din care reiese că încă din anul 2010 SC A. SRL nu figura cu nici un debit restant şi nici o obligaţie de plată, iar prin depunerea certificatului fiscal consideră înlăturată critica instanţei de fond în baza art. 1169 C. civ.

Recurenta susţine că înştiinţarea de plată din 15 ianuarie 2004 a fost trimisă la o altă adresă respectiv adresa vechiului sediu şi ca atare nu a avut cunoştinţă despre această înştiinţare şi nici posibilitatea verificării sumelor pretinse de Casa de Sănătate Caraş-Severin, considerând că această înştiinţare este lovită de nulitate.

Recurenta consideră că în mod nelegal instanţa de fond a respins susţinerea sa privind perimarea executării silite începută la data de 15 ianuarie 2004.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat, casarea sentinţei recurate şi admiterea contestaţiei la executarea silită.

Prin întâmpinările depuse la dosar intimata B. şi intimata chemată în garanţie Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia recurată, în raport de criticile formulate, ţinând cont şi de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat.

Prealabil analizării motivelor de recurs invocate, se impune precizarea că recursul de faţă fiind declarat împotriva unei sentinţe care, potrivit legii, nu este supusă apelului, potrivit art. 3041 C. proc. civ., motivele de nelegalitate nu sunt limitate la cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., instanţa putând analiza cauza sub toate aspectele.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii. Curtea de Apel a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Este de necontestat că în baza prevederilor O.U.G. nr. 95/2003 privind preluarea de către A.. a unor creanţe bugetare în vederea încasării şi virării lor la Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, B. a preluat de la Casa de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin, prin Protocolul nr. 31 din 03 martie 2004 o creanţă fiscală în valoare de 1.203,87 lei asupra SC A. SRL

În temeiul O.U.G. nr. 51/1998 B. are dreptul şi obligaţia să recupereze de la debitori sumele restante dar şi debitorii au posibilitatea legală de a contesta executarea creanţelor.

Creanţa reţinută în sarcina recurentei SC A. SRL de către C.A.S. Caraş-Severin, preluată de A. în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 95/2003 modificată şi completată prin Legea nr. 557/2003 este datorată de debitoarea SC A. SRL în condiţiile în care astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond contestatoarea nu a făcut dovada în condiţiile dispoziţiilor art. 1169 C. civ. că a achitat integral datoriile restante, printr-un certificat fiscal actualizat la data comunicării înştiinţării de plată respectiv 21 martie 2013.

Susţinerea recurentei privind faptul că prin certificatul fiscal din 05 august 2010 depus la dosar este înlăturată critica instanţei de fond potrivit căreia nu a făcut dovada achitării integrale a datoriilor restante printr-un certificat fiscal actualizat la data comunicării înştiinţării de plata din 21 martie 2013, nu poate fi reţinută.

Astfel, instanţa de fond nu a făcut abstracţie de certificatul fiscal din 05 august 2010 însă, contestatoarea pentru a face dovada achitării datoriilor restante, trebuia să depună la dosar un certificat fiscal actualizat la data de 21 martie 2013, când intimata B. prin adresa din 18 martie 2013 a informat contestatoarea despre natura creanţei fiscale.

Nu poate fi reţinută nici critica referitoare la respingerea ca nelegală a susţinerii privind perimarea executării silite începută la 15 ianuarie 2004, întrucât, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, în speţă nu se aplică dispoziţiile art. 389 C. proc. civ. referitoare la termenul de perimare întrucât încuviinţarea executării s-a făcut, fără somaţie, în baza titlului executoriu emis în condiţiile art. 41 din O.U.G. nr. 51/1998 şi care se pun în executare fără nici o formalitate.

Pentru aceste considerente Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea SC A. SRL Reşiţa împotriva sentinţei civile nr. 28 din 28 mai 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2015.