Insurance indemnity denial based on failure to prove contractual notification formalities and interpretation of mandatory exclusion clause

Decizia nr. 642/2015

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 50/C din 27 ianuarie 2012, Tribunalul Braşov a admis în parte cererea formulată şi precizată de reclamanta A. - Sucursala Braşov în contradictoriu cu pârâtele B. şi B. - Sucursala Braşov şi în consecinţă a obligat pârâtele să plătească reclamantei următoarele despăgubiri: 173.240,73 lei reprezentând credite restante şi nedespăgubite; 140.582,56 lei reprezentând dobânzi curente şi majorate, aferente creditelor nedespăgubite, calculate la data de 30 aprilie 2011, dobânzi ce urmează a fi calculate în continuare până la data plăţii efective a creditelor nedespăgubite; 21.521,85 lei cheltuieli de judecată parţiale; a respins restul pretenţiilor; a obligat reclamanta să plătească în contul Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile Braşov suma de 530 lei cu titlu de diferenţa onorariu expert pentru suplimentul la expertiza nr. 534891/2010 efectuat de expert contabil C..

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:

Pârâta B., care este o societate de asigurare - reasigurare, a încheiat în calitate de Asigurător, cu reclamanta A. Bucureşti, în calitate de Asigurat, contractul de asigurare a riscului de neplată a ratelor la creditul bancar din 02 noiembrie 2004 (care cuprinde 6 anexe) la care s-au încheiat patru acte adiţionale: nr. 1 din 12 aprilie 2005; nr. 2 din 20 iulie 2005; nr. 3 din 08 martie 2006 şi nr. 4 din 11 mai 2006.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat despăgubiri pentru 31 de dosare de credit, deşi nu toate aceste dosare îndeplineau integral cerinţele din contractul de asigurare x/695/2004 încheiat de pârâte, respectiv dosarele care privesc următorii debitori: D., E., F., G., H., I., J. şi K..

În aceste condiţii, s-a apreciat că pentru creditele sus indicate, pârâtele B. şi B. - Sucursala Braşov au dreptul conferit de contractul părţilor de a refuza plata despăgubirilor pentru creditele debitorilor sus-indicaţi.

Referitor la petitele din cererea de chemare în judecată privind obligarea pârâtelor la plata daunelor constând în cheltuieli de urmărire şi actualizarea creditelor restante cu dobânda legală şi coeficientul de inflaţie, s-a stabilit că trebuie avută în vedere clauza din contractul de asigurare din litigiu, care stabileşte în ce constau despăgubirile plătite de asigurător şi care exclude astfel de despăgubiri.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 969 C. civ., care prevede că între părţi convenţiile legal făcute au putere de lege, acţiunea reclamantei a fost admisă în parte.

Împotriva hotărârii de mai sus au formulat apel ambele părţi.

Analizând motivele de apel invocate de ambele părţi, Curtea de Apel Braşov prin Decizia civilă nr. 165/R din 7 noiembrie 2012 a reţinut că apelul reclamantei este neîntemeiat, iar apelul pârâtei este întemeiat, fapt pentru care sentinţa a fost schimbată în parte în sensul că au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei următoarele despăgubiri: 138.421,23 lei reprezentând credite restante la data de 30 aprilie 2011, suma de 110.064 lei reprezentând dobânzi la credite restante conform art. 7.1 din contractul de asigurare nr. x/695 din 2 noiembrie 2004 calculate până la data de 30 aprilie 2011 pentru fiecare titular de credit cu excepţia numiţilor L., F., I. şi K. pentru care dobânzile au fost calculate până la data de 31 august 2010, dobânzi ce vor curge în continuare până la data plăţii efective a creditelor nedespăgubite; suma de 24.537 lei, cheltuieli de judecată parţiale pentru judecata în fond în toate fazele procesuale până la prezentul apel; a fost obligată apelanta A. - Sucursala Braşov să plătească apelantei B. Bucureşti suma de 14.585 lei cheltuieli de judecată parţiale pentru apel; au fost păstrate dispoziţiile privind plata diferenţei de onorariu expert.

Potrivit contractului de asigurare dintre părţi, constatarea falsităţii unor înscrisuri (adeverinţe de salariu, etc.) în cadrul unor judecăţi penale nu constituie o cauză de înlăturare a răspunderii asigurătorului, decât în condiţiile art. 3 lit. e) din contract în cazul unor adeverinţe vizibil false.

Nici respingerea cererii de disjungere nu poate constitui motiv de desfiinţare a hotărârii atacate, câtă vreme instanţa a analizat situaţia fiecărui credit în parte şi îndeplinirea condiţiilor din contractul de asigurare pentru fiecare credit, interesele niciuneia dintre părţi nu vor fi vătămate prin soluţionarea concomitentă a despăgubirilor rezultate din cele 31 de credite ce fac obiectul judecăţii.

Pe fond, Curtea a reţinut că sursa despăgubirilor deduse judecăţii, o constituite contractul de asigurare nr. x/695 din 2 noiembrie 2004. Creditele aferente celor 31 de dosare au fost acordate în perioada ianuarie - decembrie 2005, astfel încât instanţa a ţinut cont şi de primele două acte adiţionale la contractul de asigurare, încheiate în această perioadă.

Prin hotărârea primei instanţe au fost respinse despăgubirile pentru 8 dosare de credit pe considerentul că, astfel cum rezultă din suplimentul la expertiză s-a constatat că doar pentru cei 8 debitori lipsesc înscrisurile prevăzute la art. 5.5. lit. a), b şi d din contractul de asigurare.

Această concluzie a instanţei de fond s-a apreciat de către instanţa de apel că este eronată şi se bazează pe greşita înţelegere a concluziilor expertului.

Întrucât condiţiile prevăzute de art. 1.3 din convenţia părţilor sunt imperative, iar neîndeplinirea oricăreia dintre acestea atrage înlăturarea răspunderii asigurătorului, Curtea a reţinut că motivele de apel invocate de B. referitoare la acest aspect sunt întemeiate, iar despăgubirile rezultate din cele 8 contracte solicitate de reclamantă prin ultima precizare de acţiune cu situaţia la data de 30 aprilie 2011 nu vor fi acordate.

Astfel din valoarea creditelor restante solicitate prin această ultimă precizare de acţiune (213.051,67 lei) se va scade suma de 72.076,15 lei reprezentând contravaloarea celor 8 credite a căror acordare s-a realizat cu nerespectarea condiţiilor impuse de asigurător, rămânând un rest de 140.975 lei.

De observat că pentru M. şi N., reclamanta A. şi-a retras pretenţiile ca urmare a faptului că cei doi debitori şi-au reluat plăţile, iar dosarele acestora au ieşit din avizare.

Cu privire la nerespectarea prevederilor art. 5.5. lit. a), b şi d din contractul de asigurare, Curtea a reţinut că devin aplicabile prevederile art. 5.11 din acelaşi contract potrivit cărora "în caz de neîndeplinire a obligaţiilor prevăzute la cap. 5, art. 5.1 - 5.10, asigurătorul are dreptul de a refuza plata despăgubirii". Această clauză contractuală necesită operaţii speciale de interpretare întrucât nu este suficient de clară, fapt ce decurge din utilizarea sintagmei "are dreptul de a refuza plata despăgubirii", fără a se preciza circumstanţele care îi conferă ori îi răpesc acest drept.

Analizând clauza doar din punct de vedere gramatical rezultă că dreptul asigurătorului de a refuza plata despăgubirii este lăsată la simpla lui discreţie. Însă, încheierea contractelor este guvernată de principiul bunei-credinţe ceea ce presupune că părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă atât la negocierea şi încheierea contractului cât şi pe tot timpul executării sale. Or, din această perspectivă se poate spune că beneficiarul acestei clauze, asigurătorul, nu o poate invoca în mod discreţionar fără a dovedi că neîndeplinirea obligaţiilor privind dovada avizării debitorilor în termenele prevăzute la art. 5.5.a şi 5.5.b şi notificarea angajatorului (art. 5.5.a) ar fi fost de natură a influenţa recuperarea debitelor. Ori, din probele administrate în cauză a rezultat că A. a întreprins o multitudine de demersuri concrete pentru a încerca recuperarea debitelor de la debitori, giranţi şi angajatorii acestora, unele dintre acestea fiind soldate cu plăţi parţiale conform celor reţinute de expert (obiectivele 4, 5). Un număr de 22 dosare sunt în procedura executării silite cu dosare execuţional la diverşi executori (conform anexei 12 la expertiză), iar un număr de 8 dosare au fost externalizate către o societate de recuperare a creanţelor (aceeaşi anexă).

Prin urmare, pretenţiile reclamantei au fost admise în parte pentru titularii de credit conform situaţiei creditului restant la data de 30 aprilie 2011, incluşi în tabelul la ultima precizare de acţiune, la care s-au adăugat dobânzile calculate în baza art. 7.1 din contract, cu excepţia debitorilor L., F., H., I. şi K., pentru care valorile creditelor restante nu sunt cele solicitate de reclamantă (conform sus-menţionatului tabel), ci cele constatate de expert prin expertiza tehnică efectuată în cauză conform tabelului - anexa 4 la expertiză.

În ceea ce priveşte pretenţiile reclamantei de a acorda, pe lângă dobânda majorată calculată potrivit art. 7.1 din contractul de asigurare a cheltuielilor de urmărire, a dobânzii legale în materie comercială şi a ratei inflaţiei, Curtea a reţinut că soluţia primei instanţe este dată cu interpretarea corectă a convenţiei părţilor şi a dispoziţiilor legale în materia dobânzilor legale, motivele de apel formulate de reclamanta A. nefiind întemeiate.

S-a stabilit că dobânda majorată prevăzută de părţi include toate despăgubirile asupra cărora părţile s-au înţeles, la care nu se pot adăuga alte despăgubiri decât cu încălcarea caracterului obligatoriu al convenţiei părţilor.

Împotriva Deciziei civile nr. 165/R din 7 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov au declarat recurs ambele părţi, prin decizia de casare nr. 3181 din 10 octombrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, reţinându-se în principal că nu se poate verifica de către instanţa de recurs corectitudinea raţionamentului instanţei de apel.

Analizând apelul formulat de apelanta pârâtă în raport de limitele deciziei de casare, instanţa de apel, la rejudecarea apelului pârâtei a constatat că apelul acesteia este fondat în parte, sentinţa instanţei de fond prin care s-au diminuat pretenţiile reclamantei prin excluderea de la plată a despăgubirilor rezultate din cele opt contracte de credit plus dobânzile aferente, a fost schimbată în sensul diminuării despăgubirilor la care a fost obligată pârâta.

Astfel, prin prin Decizia civilă nr. 684/Ap din 15 octombrie 2014 Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis în parte apelul formulat de apelanta pârâtă B. Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 50 din 27 ianuarie 2012 a Tribunalului Braşov, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâtele B. Bucureşti şi B. - Sucursala Braşov să plătească reclamantei A. - Sucursala Braşov despăgubiri în sumă de: 122.440,73 lei reprezentând credite restante şi nedespăgubite, în loc de 173.240,73 lei cum s-a dispus prin sentinţă; 96.830,07 lei dobânzi curente şi majorate, aferente creditelor nedespăgubite, calculate la data de 30 aprilie 2011, dobânzi ce urmează a fi calculate în continuare până la data plăţii efective a creditelor nedespăgubite, în loc de 140.582,56 lei cum s-a dispus prin sentinţă; a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei cu privire la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 21.521,85 lei, cu privire la respingerea restului pretenţiilor reclamantei, cu privire la plata diferenţei de onorariu expert pentru suplimentul de expertiză; a obligat intimata reclamantă A. Sucursala Braşov să plătească apelantei pârâte suma de 1761 lei cheltuieli de judecată în apel şi 4096 lei cheltuieli de judecată în recurs înainte de casarea cu trimitere.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut în principal următoarele:

În baza art. 1.3 lit. f) raportat la art. 5.6.1 lit. e) din contractul de asigurare, asigurătorul este exonerat de la plata despăgubirilor, instanţa de apel reţinând că se justifică în parte susţinerile apelantei pârâte de la pct. 3 din motivele de apel, în ceea ce priveşte înlăturarea de la obligaţia asigurătorului de a despăgubi banca creditoare cu sumele rezultate din contractele de credit ale debitorilor O., P., Q., R. şi S. Despăgubirile rezultate din contractele acestora totalizează suma de 51.800 lei credit restant şi suma de 43.752,49 lei dobândă restantă conform datelor reclamantei din precizarea cererii de chemare în judecată.

Aceste sume pentru care pârâta a fost exonerată de la obligaţia de a o despăgubi pe reclamanta bancă creditoare sunt adăugate sumelor pentru care instanţa de fond a stabilit cu putere de lucru judecat că nu poate fi obligată pârâta la plata aferentă celor opt contracte de credit ale numiţilor I., E., D., F., G., K., J. şi H., iar totalul va fi scăzut din cuantumul pretenţiilor aşa cum a fost precizat de reclamantă prin precizarea de la dosar fond, rezultând debitul ce trebuie achitat de pârâtă către reclamantă cu titlu de despăgubiri conform contractului de asigurare x/2004 în cuantum de 122.440,73 lei cu titlu de credit restant şi suma de 96.830,07 lei cu titlu de dobândă conform contractului.

În ceea ce priveşte critica apelantei pârâte de a fi înlăturate de la plata despăgubirilor şi contractele de credit ale debitorilor Ş., T., Ţ. şi U. pe considerentul înregistrării unor plângeri penale cu privire la modalitatea de întocmire a adeverinţelor de venit, instanţa le-a înlăturat ca nefondate.

Pe de altă parte susţinerile apelantei pârâte în legătură cu neîndeplinirea de către reclamantă a formalităţilor confirmărilor de primire pentru a doua avizare de către angajatorii debitorilor a datoriilor acestora din contractele de credit, nu justifica exonerarea de la plata despăgubirilor, ci doar poate să-l îndreptăţească pe asigurător la un refuz de soluţionare a dosarului de daună conform art. 5.11, însă dacă acest refuz se manifestă ca un abuz de drept, el poate fi cenzurat de instanţă. În speţă, instanţa de fond a înlăturat corect aceste apărări ale pârâtei. Considerând că, în caz contrar, riscul asigurat produs conform contractului de asigurare nu ar mai fi nicicum acoperit, iar scopul contractului de asigurare nu ar mai fi atins, faţă de apărările reclamantei şi înscrisurile conţinând tabelele de avizare a angajatorilor, au fost respinse motivele de apel ce vizează aplicarea art. 5 noiembrie în raport de art. 5.6.1 lit. d din contractul de asigurare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurată şi a sentinţei de fond şi respingerea în integralitate a acţiunii introductive de instanţă, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

În susţinerea recursului, recurenta-pârâtă a reiterat apărările invocate în faţa instanţei de apel care ar fi trebuit să ducă la respingerea în totalitate a acţiunii reclamantei.

Astfel, arată că prin art. 5.5 lit. b) din contractul de asigurare, reclamanta s-a obligat să comunice în scris clientului rezilierea prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar prin art. 5.11 a fost de acord că nici un fel de despăgubire nu se va acorda dacă nu au fost îndeplinite de către A. obligaţiile asumate.

În consecinţă, criticile aduse deciziei recurată se referă la faptul că instanţa a respins în parte apelul pârâtei, în ciuda faptului că în mod corect instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt, în sensul că reclamanta nu a putut face dovada îndeplinirii obligaţiilor asumate, în condiţiile în care nu există notificarea obligatorie de reziliere.

Recurenta-pârâtă prezintă argumentele sale şi în ce priveşte teoria abuzului de drept, prin prisma teoriei obiective, în susţinerea faptului că dreptul nu a fost exercitat abuziv .

Revenind la criticile aduse deciziei pronunţată de instanţa de apel, în rejudecare, recurenta-pârâtă susţine că deşi instanţa de apel a reţinut în mod corect situaţia de fapt, respectiv faptul că nu au fost respectate prevederile art. 5.5. lit. a), b) şi d) din contractul de asigurare, precum şi prevederile clauzei 5.11 din contract, a interpretat-o greşit şi contrar, deoarece în mod evident părţile au înţeles să lase la latitudinea asigurătorului, acceptarea plăţii unei despăgubiri, în situaţia în care nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la art. 5.1. - 5.10. din contract.

În acest mod, instanţa de apel a interpretat clauza în sensul lipsirii sale de efecte, fiind astfel incidente prevederile art. 978 C. civ. De asemenea, apreciază că instanţa a încălcat şi aplicat greşit legea şi în ce priveşte prevederile art. 983 C. civ., deoarece trebuia să interpreteze clauza îndoioasă în favoarea celui care se obligă, în speţă recurenta.

O ultimă critică a recurentei-pârâte vizează aspectul legat de încălcarea şi aplicarea greşită a legii prin prisma prevederilor art. 1 - 3 din Decretul-Lege nr. 31/1990, în condiţiile în care a reţinut că ar exista un abuz de drept în condiţiile în care nu s-a invocat, nu s-a dovedit şi nu s-a reţinut că ar fi existat rea-credinţă din partea pârâtei şi nici intenţie şi scop lezionar în invocarea drepturilor contractuale.

În combaterea cererii de recurs, intimata-reclamantă A. - Sucursala Braşov a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată întemeiat recursul formulat de către pârâta B. prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. şi reţine următoarele:

Precizări prealabile în ce priveşte dezlegările irevocabile sub aspectul legalităţii pretenţiilor reclamantei.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat despăgubiri pentru 31 de dosare de credit, constând în cheltuieli de urmărire şi actualizare a creditelor restante cu dobânda legală şi coeficientul de inflaţie.

Acţiunea reclamantei a fost admisă în parte, respectiv au fost admise petitele din cererea de chemare în judecată privind obligarea pârâtelor la plata daunelor constând în cheltuieli de urmărire şi actualizarea creditelor restante, mai puţin cele care privesc dosarele de credit ale debitorilor I., E., D., F., G., K., J. şi H. S-a constatat că pentru aceşti debitori, nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la art. 5.5. lit. a), b şi d din contractul de asigurare.

Această concluzie a instanţei de fond a fost apreciată greşită de către instanţa de apel, care a modificat, în parte, sentinţa de fond, şi a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma reprezentând credite restante conform situaţiei creditului restant la data de 30 aprilie 2011, incluşi în tabelul la ultima precizare de acţiune şi dobânzi la credite restante.

Prin soluţia dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra recursului declarat de reclamanta A. - Sucursala Braşov, prin Decizia nr. 3181 din 10 octombrie 2013, se constată sub aspectul întinderii despăgubirilor în raport de diminuarea pretenţiilor reclamantei pentru despăgubirile rezultate din debitele restante care rezultă din contractele debitorilor I., E., D., F., G., K., J. şi H. că nu mai poate fi schimbată sentinţa de fond, în contextul respingerii apelului precum şi a recursului reclamantei, aceste aspecte fiind stabilite cu putere de lucru judecat.

De asemenea, se constată că prin decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dat o dezlegare irevocabilă sub aspectul legalităţii pretenţiilor reclamantei constând în plata dobânzii legale şi actualizarea sumelor restante cu indicele de inflaţie în sensul că, prevederile clauzei inserată în contractul de asigurare încheiat între reclamantă - banca creditoare şi pârâtă - societate de asigurare a riscului de credit, art. 7.1 exclude acordarea altor sume compensatorii, peste dobânda convenţională stabilită de părţi. Aşadar a intrat în puterea lucrului judecat prin respingerea recursului reclamantei şi dispoziţia de respingere a pretenţiilor reclamantei constând în plata de către pârâta pe lângă dobânda calculată în temeiul art. 7.1 din contractul de asigurare şi a cheltuielilor de urmărire, a dobânzii legale în materie comercială şi a ratei inflaţiei.

Prin îndrumările deciziei de casare s-a statuat în sensul că în plus faţă de despăgubirile acordate la fond se impun a fi analizate şi apărările apelantei pârâte în legătură cu suportarea de către asigurător a despăgubirilor rezultate din debitele restante din contractele debitorilor enumerate în motivele de apel ale pârâtei cu excepţia celor opt debitori enumeraţi în sentinţa Tribunalului Braşov (I., E., D., F., G., K., J. şi H.), în raport cu care diminuarea pretenţiilor reclamantei a fost stabilită cu putere de lucru judecat.

De asemenea, îndrumările deciziei de casare au vizat analizarea celorlalte motive de recurs formulate de pârâtă legate de interpretarea greşită a actul juridic dedus judecăţii, respectiv a prevederilor art. 5.11 din contractul de asigurare prin care părţile au înţeles să lase la aprecierea asigurătorului acceptarea plăţii unei despăgubiri în condiţiile în care obligaţiile prevăzute la capitolul V nu sunt îndeplinite.

În rejudecare, instanţa de apel a procedat la diminuarea despăgubirilor acordate reclamantei, prin înlăturarea obligaţiei asigurătorului de a despăgubi banca creditoare cu sumele rezultate din contractele de credit ale debitorilor O., P., Q., R. şi S., pe lângă cele opt contracte de credit faţă de care s-a reţinut că asigurătorul este exonerat de la plata despăgubirilor, fiind găsit întemeiat astfel pct. 3 din motivele de apel.

A apreciat neîntemeiate susţinerile pârâtei privind înlăturarea de la plata despăgubirilor a contractelor de credit ale debitorilor Ş., T., Ţ. şi U., precum şi cele de la pct. 4 din motivele de apel raportat la restul debitorilor indicaţi.

În ce priveşte interpretarea clauzei de la art. 5.11 din contractul de asigurare referitor la neîndeplinirea de către reclamantă a formalităţilor confirmărilor de primire pentru a doua avizare de către angajatorii debitorilor a datoriilor acestora din contractele de credit, s-a reţinut că această clauză nu justifica exonerarea de la plata despăgubirilor, ci doar poate să-l îndreptăţească pe asigurător la un refuz de soluţionare a dosarului de daună.

Observând soluţia pronunţată în rejudecare, se constată că instanţa de apel a dat o interpretare greşită clauzei prevăzută la art. 5.11 din contractul de asigurare.

Potrivit art. 5.11 din contractul de asigurare "în caz de neîndeplinire a obligaţiilor prevăzute la cap. 5, art. 5.1 - 5.10, asigurătorul are dreptul de a refuza plata despăgubirii".

Prin această prevedere, reclamanta A. a fost de acord că nici un fel de despăgubire nu se va acorda dacă nu au fost îndeplinite de către A. obligaţiile asumate.

Aşadar, se constată că în temeiul acestei clauze, asigurătorul poate opune un refuz de plată a despăgubirii, în situaţia în care nu sunt îndeplinite formalităţile privind notificarea de reziliere, respectiv confirmările de primire pentru a doua avizare de către angajatorii debitorilor a datoriilor acestora din contractul de credit.

În interpretarea contractului de asigurare, Înalta Curte constată că prin nesocotirea articolului sus citat, instanţa de apel, în rejudecare, a procedat la o interpretare eronată a clauzei sus evocată. Dacă instanţa aprecia că această clauză este neclară, atunci ea a greşit în aplicarea regulilor privind interpretarea contractelor.

Clauza trebuia interpretată în sensul de a produce efecte şi în folosul celui care se obligă (art. 978 şi 983 C. civ.), iar instanţa de apel a pronunţat soluţia cu interpretarea greşită a acesteia.

Semnificaţia prevederilor art. 983 C. civ. se impune ca regulă de interpretare a contractelor atunci când se caută intenţia comună a părţilor. Prin urmare, interpretarea trebuie făcută în favoarea celui care se obligă, în speţă asigurătorul, ţinând seama de clauza supusă interpretării.

Relevant în sprijinul acestor argumente este şi buna credinţă la încheierea contractului şi executarea acestuia pentru înlăturarea oricărui abuz de drept.

În consecinţă, clauza prevăzută la art. 5.11 din contractul de asigurare, reprezintă o veritabilă clauză de excludere de la plata despăgubirii.

Având în vedere aceste considerente, se reţine faptul că dispoziţiile art. 5.11 din contractul de asigurare se referă la notificarea de reziliere a contractului şi nu la simpla avizare de neplată, astfel cum a reţinut instanţa de apel.

Având în vedere aceste premise de la care va porni instanţa de apel în rejudecarea apelului pârâtei, Înalta Curte constată că modificarea deciziei recurate nu este posibilă, întrucât nu se poate verifica de către instanţa de recurs debitul solicitat de către reclamantă, întrucât sunt necesare probe noi în raport de care se va reconsidera aplicarea concretă a acestei clauze.

Pentru aceste considerente, constatând întemeiate criticile aduse hotărârii pronunţate de către instanţa de apel, în rejudecare, în ce priveşte stabilirea cu certitudine a sumelor ce urmează a fi plătite de către pârâtă cu titlu de despăgubire, cu aplicarea clauzei prevăzute la art. 5.11 din contractul de asigurare, care reprezintă o clauză de excludere de la plata despăgubirii, conform art. 312 alin. (3) raport la art 314 C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa decizia recurată, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta B. împotriva Deciziei civile nr. 684/Ap din 15 octombrie 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2015.

Procesat de GGC - GV