Validity of service at judicial liquidator's address triggering appeal deadline in insolvency proceedings
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's cassation appeal, thereby upholding the appellate court's decision to reject the company's appeal as late-filed. The dispute centered on whether the time limit for filing an appeal against a first-instance civil judgment began to run from service at the company's registered office or at the address of the judicial liquidator appointed during bankruptcy proceedings; the material facts established that the judgment was served at the liquidator's address on February 3, 2014, while the appeal was registered on April 9, 2014. The Court held that under Article 87(5) of the Civil Procedure Code, entities in insolvency proceedings must be served through their judicial administrator or liquidator, making the service at the liquidator's office legally valid and triggering the 15-day statutory deadline under Article 284; consequently, the Court determined that the appeal was filed after the statutory term had expired, and the liquidator's claim of being criminally charged did not constitute a force majeure event under Article 103 to justify restoring the lapsed time limit.
Legislator headnote
AI generatedart. 87 pct. 5 C. proc. civ, art. 284 C. proc. civ, art. 103 alin. (1) C. proc. civ, art. 91 C. proc. civ, art. 92 C. proc. civ, art. 921 C. proc. civ; Validity of service at judicial liquidator's address triggering appeal deadline in insolvency proceedings: Potrivit dispoziţiilor art. 284 C. proc. civ., termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Decizia nr. 623/2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 185/A, pronunţată la data de 27 mai 2014, în Dosarul nr. x/308/2009*, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de repunere în termenul de apel, formulată de SC A. Sângeorgiu de Pădure, şi în consecinţă, a respins ca tardiv apelul declarat de SC A. SRL Sângeorgiu de Pădure împotriva Sentinţei nr. 1210 din 07 octombrie 2013 a Tribunalului Specializat Mureş, în Dosarul nr. x/308/2009*.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
Raportat la prevederile art. 87 pct. 5 C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut că, în cazul de faţă, comunicarea hotărârii judecătoreşti atacate s-a făcut la sediul lichidatorului judiciar, în condiţiile art. 921, prin afişare, consemnându-se faptul că s-a constatat lipsa oricărei persoane la sediul societăţii de insolvenţă.
SC A. SRL nu a indicat un sediu procesual ales la care să se realizeze comunicarea actelor de procedură (inclusiv comunicarea hotărârii judecătoreşti atacate), nici pe parcursul procesului şi nici prin cererea de comunicare a sentinţei legalizate din 09 ianuarie 2014.
În aceste condiţii, instanţa de apel a apreciat că sunt aplicabile prevederile legale care instituie comunicarea actelor de procedură lichidatorului judiciar, la sediul acestuia.
În condiţiile în care această comunicare s-a realizat prin afişare la data de 03 februarie 2014, iar apelul a fost înregistrat la data de 09 aprilie 2014, Curtea a reţinut că, declararea apelului apare ca fiind tardivă raportat la termenul de 15 zile instituit de art. 284 C. proc. civ.
Referitor la cererea înregistrată de SC A. SRL la data de 31 martie 2014, instanţa de apel a considerat că nu are ca efect curgerea termenului de apel începând cu această dată, în condiţiile în care sentinţa a fost legal comunicată la data de 03 februarie 2014.
Nici cererea de repunere în termenul de apel întemeiată pe prevederile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., s-a apreciat că nu este întemeiată, în condiţiile în care apelanta nu a dovedit existenţa unei împrejurări mai presus de voinţa ei care să o fi împiedicat să exercite în termenul legal calea de atac a apelului.
Instanţa de apel a mai reţinut că, nici argumentul că pe parcursul procesului toate documentele au fost comunicate la sediul din în Sângeorgiu de Pădure, judeţul Mureş, nu este susţinut de actele dosarului, în contextul în care, de la momentul însuşirii acţiunii de către lichidatorul judiciar, SC A. SRL a avut termen în cunoştinţă şi nu a mai fost citată în cauză.
În concluzie, a reţinut Curtea, lipsa unui domiciliu procesual ales, coroborată cu prevederile art. 87 pct. 5 C. proc. civ., au determinat comunicarea hotărârii în mod legal la sediul lichidatorului judiciar.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC A. S.R.L. Sângeorgiu de Pădure - prin lichidator judiciar B. IPURL Târgu Mureş, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, în consecinţă, trimiterea spre rejudecare a apelului la Curtea de Apel Târgu Mureş, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.
În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 teza a III-a C. proc. civ., recurenta-reclamantă SC A. S.R.L. Sângeorgiu de Pădure - prin lichidator judiciar B. IPURL Târgu Mureş a relevat, pe scurt, situaţia în fapt în cauză şi a invocat, în esenţă, următoarele motive:
Apreciază recurenta-reclamantă că, în cauză, este incident motivul de recurs prevăzut de disp. art. 304 pct. 9 teza III vechiul C. proc. civ., şi anume, "hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii".
În acest sens, a susţinut recurenta-reclamantă că instanţa de apel a apreciat că aplicarea disp. art. 87 pct. 5 vechiul C. proc. civ. presupune comunicarea tuturor actelor de procedură şi, inclusiv, a hotărârii judecătoreşti la sediul profesional al administratorului judiciar, respectiv, al lichidatorului în ipoteza când parte în proces este o societate comercială aflată în cursul procedurii insolvenţei.
În speţă, arată recurenta, acţiunea a fost promovată de societatea comercială reclamantă la o dată la care aceasta era legal administrată de administratorul special, iar procedura insolvenţei s-a declanşat în cursul procesului ce a făcut obiectul dosarului Tribunalului Specializat Mureş. În consecinţă, administratorul judiciar a fost introdus în cauză în calitate de reprezentant al societăţii reclamante, după ce toate actele de procedură s-au îndeplinit la sediul social al reclamantei recurente.
În atari condiţii, recurenta-reclamantă apreciază că textul prevăzut de art. 87 pct. 5 vechiul C. proc. civ. nu este de natură a înlătura comunicarea actelor de procedură la sediul social al reclamantei, ci doar faptul că citarea, respectiv, comunicarea unui act de procedură se realizează faţă de societatea aflată în insolvenţă reprezentată prin administratorul judiciar sau lichidator.
În vederea asigurării liberului acces la justiţie şi a realizării tuturor garanţiilor procesuale menite să apere drepturile părţilor aflate în cursul unui litigiu în faţa instanţelor de judecată, recurenta-reclamantă opinează că se impune, în toate situaţiile în care societatea comercială se află în cursul procedurii insolvenţei şi în care acţiunea a fost promovată de acea societate anterior intrării în insolvenţă, într-un moment în care administratorul social era reprezentantul legal al acesteia - în condiţiile în care nu şi-a pierdut calitatea de administrator prevăzută în actul constitutiv al societăţii- comunicarea actelor de procedură, inclusiv, şi mai ales, a hotărârii judecătoreşti faţă de care se pot exercita căile de atac prevăzute de lege, să aibă loc la sediul reclamantei, pentru ca aceasta să poată solicita în condiţiile legii, prin administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat de judecătorul sindic, exercitarea căii de atac, în speţă, apelul împotriva hotărârii instanţei de fond.
Pe de altă parte, a mai susţinut recurenta-reclamantă, în speţă, vătămarea cauzată societăţii- reclamante capătă o dimensiune imposibil de prevăzut de parte în momentul motivării hotărârii instanţei de fond, atâta timp cât lichidatorul judiciar, şi anume C., se afla în cursul unei judecăţi penale, fiind condamnat ulterior de către Curtea de Apel Cluj-Napoca, şi anume, prin Decizia nr. 324 din 10 aprilie 2014. Este evident, susţine recurenta, că, în atari condiţii, lichidatorul judiciar nu şi-a putut îndeplini atribuţiile de reprezentant al societăţii reclamante ce implicau în mod evident şi formularea apelului prin care s-au adus prejudicii însemnate patrimoniului reclamantei.
În atari condiţii, recurenta-reclamantă apreciază că şi cererea de repunere în termen întemeiată pe disp. art. 103 vechiul C. proc. civ. este pe deplin fondată, şi instanţa de apel ar fi trebuit să o admită, întrucât, împrejurări mai presus de voinţa părţii au împiedicat exercitarea căii de atac în termenul prevăzut de art. 284 vechiul C. proc. civ.
Fiind în prezenţa unei nejudecări a fondului pricinii, consideră recurenta-reclamantă că sunt incidente disp. art. 312 alin. (3) teza 2 vechiul C. proc. civ., fiind unul dintre cauzele în care instanţa, a cărei hotărâre este recurată, a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului, iar disp. art. 312 alin. (3) vechiul C. proc. civ. impun instanţei de recurs, după casare, trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţei care a pronunţat hotărârea casată.
Recurenta-reclamantă apreciază că, de această dată, se impune casarea cu trimitere nu la instanţa de fond, ci la instanţa de apel, întrucât, nu numai că s-a soluţionat procesul fără cercetarea fondului, dar este necesară şi administrarea de probe noi, iar o casare cu reţinere este posibilă doar la curţile de apel sau tribunale, astfel cum prevăd art. 312 alin. (4) vechiul C. proc. civ., în vreme ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trimite cauza spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea casată, nefiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 314 vechiul C. proc. civ. pentru o hotărâre asupra fondului.
Summa summarum, recurenta-reclamantă apreciază că se impune trimiterea cauzei la instanţa de apel competentă, şi anume, Curtea de Apel Târgu Mureş, pentru a soluţiona pricina prin prisma tuturor motivelor de apel invocate şi cu administrarea tuturor probelor necesare, în lumina caracterului devolutiv al apelului reglementat de dispoziţiile art. 282 şi urm din vechiul C. proc. civ.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit dispoziţiilor art. 284 C. proc. civ., termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Termenul prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac este unul imperativ, iar nerespectarea acestuia atrage decăderea părţii din dreptul de a mai formula apel.
În speţă, apelul reclamantei SC A. S.R.L. Sângeorgiu de Pădure - prin lichidator judiciar D. IPURL Târgu Mureş a fost depus la instanţa Tribunalului Specializat Mureş la data de 9 aprilie 2014, data înscrisă în ştampila de rezoluţie a instanţei.
Instanţa de apel a reţinut corect ca dată de înregistrare a apelului data de 9 aprilie 2014, dată menţionată pe cererea de apel, confirmată şi de ştampila aplicată prin rezoluţia instanţei, după cum, se constată că, tot în mod corect instanţa de apel a reţinut că apelantei-reclamante i s-a comunicat sentinţa instanţei de fond la data de 03 februarie 2014, conform dovezii de primire şi procesului- verbal de predare aflat la dosar fond.
Prevederile art. 91 C. proc. civ. stabilesc că: "înmânarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură, în cazurile prevăzute de art. 87 pct. 1, 2, 3, 5 şi 7, precum şi în cele prevăzute de art. 90 alin. (3), (4), (5) şi (6) sau atunci când actul urmează să fie înmânat unui avocat ori notar public, se poate face funcţionarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei, care îşi va arăta în clar numele şi prenumele, precum şi calitatea, iar apoi va semna dovada".
În conformitate cu prevederile art. 87 pct. 5 C. proc. civ., "Vor fi citaţi: (...) 5. cei supuşi procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului prin administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar".
De asemenea, art. 92 C. proc. civ. reglementează modalitatea de înmânare a actului de procedură persoanei căreia îi este destinat, precum şi afişarea acestuia, în situaţia în care persoana în cauză este lipsă de la reşedinţă ori domiciliu şi nicio altă persoană nu a fost găsită.
Prevederile art. 921 C. proc. civ. stabilesc că, "Comunicarea citaţiei şi a altor acte de procedură nu se poate realiza prin afişare în cazul persoanelor juridice, precum şi al asociaţiilor sau societăţilor care, potrivit legii, pot sta în judecată, cu excepţia cazurilor în care se refuză primirea sau dacă se constată lipsa oricărei persoane la sediul acestora".
Toate aceste prevederi au scopul de a le asigura părţilor dreptul de a se apăra în proces, ca drept fundamental, căci numai atunci când acestora li s-a adus la cunoştinţă, cu respectarea exigenţelor legale, existenţa procesului, termenele de judecată şi obligaţiile ce le incumbă în cadrul procesului, ele îşi pot construi apărarea potrivit calităţii lor procesuale.
Procedura citării şi a comunicării actelor de procedură este o instituţie fundamentală a procesului civil, fiind menită să contribuie la asigurarea înfăptuirii principiului dreptului la apărare, precum şi a principiului contradictorialităţii.
Este evident, aşadar, că, legala citare şi comunicare a actelor de procedură către părţile din proces reprezintă o condiţie indispensabilă unui proces echitabil, în acord cu prevederile art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
În speţa supusă analizei, instanţa de apel a apreciat, implicit, ca fiind suficientă comunicarea sentinţei instanţei de fond la sediul administratorului judiciar al recurentei-reclamante SC A. S.R.L. Sângeorgiu de Pădure - prin administrator judiciar D. IPURL Târgu Mureş, şi astfel, în mod legal apelul reclamantei a fost soluţionat de către instanţa de apel ca tardiv formulat, cu respectarea şi aplicarea corectă a tuturor acestor dispoziţii legale în materie, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat de recurentă.
Astfel, din analiza documentelor Dosarului Tribunalului Specializat Mureş nr. x/308/2009*, se constată, din cuprinsul procesului-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare de la dosar fond, din data de 03 februarie 2014, că, în cauză, sentinţa apelată a fost comunicată reclamantei (apelante) la adresa din Târgu Mureş, jud. Mureş, la sediul administratorului judiciar D. IPURL Târgu Mureş, ceea ce corespunde celor indicate de parte pe parcursul întregului proces.
Prin urmare, trebuie analizat dacă atare comunicare la acest sediu al administratorului judiciar D. IPURL Târgu Mureş îndeplineşte cerinţele prevăzute de lege pentru a avea aptitudinea legală să genereze curgerea termenului de apel ori nu, recurenta-reclamantă susţinând, cu evidenţă, prin recurs, că sentinţa pronunţată de instanţa de fond trebuia să-i fie comunicată la sediul său social, de altfel, învederând că, acţiunea a fost promovată de societatea comercială- reclamantă la o dată la care aceasta era legal administrată de administratorul special, iar procedura insolvenţei s-a declanşat în cursul procesului ce a făcut obiectul dosarului Tribunalului Specializat Mureş.
Chestiunea de drept supusă analizei Înaltei Curţi, vizează, aşadar, aplicarea greşită a legii, respectiv, a dispoziţiilor art. 87 pct. 5 C. proc. civ., critica fiind încadrată de recurentă în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. Civ.
De asemenea, recurenta-reclamantă a făcut trimitere la o vătămare gravă a drepturilor şi intereselor atât ale reclamantei, cât şi ale creditorilor acesteia, în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În această privinţă, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 87 pct. 5 C. proc. civ., cei supuşi reorganizării judiciare şi falimentului, vor fi citaţi prin administratorul judiciar, ori, după caz, prin lichidatorul judiciar.
Recurenta-reclamantă SC A. S.R.L. Sângeorgiu de Pădure - prin lichidator judiciar B. IPURL Târgu Mureş se află în procedura generală a insolvenţei, dat fiind încheierea de şedinţă din data de 06 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş, în Dosarul nr. x/1371/2011, prin care a fost admisă cererea formulată de către creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş şi s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei recurente- reclamante, prin aceeaşi încheiere fiind desemnat administrator judiciar provizoriu D. IPURL Târgu Mureş.
În acest context, devin imperative reglementările cuprinse în art. 87 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că, cei supuşi procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului vor fi citaţi prin administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar.
Astfel, de la data deschiderii procedurii insolvenţei prin încheierea din 06 februarie 2012 a Tribunalului Specializat Mureş şi desemnarea administratorului judiciar, dreptul de a reprezenta interesele societăţii debitoare aparţine acestui participant la procedură, astfel încât, procedura de citare şi comunicare cu recurenta-reclamantă debitoare SC A. S.R.L. Sângeorgiu de Pădure era imperios necesar a fi realizată cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în art. 87 pct. 5 C. proc. civ., şi anume, prin administratorul judiciar provizoriu desemnat D. IPURL Târgu Mureş, la sediul acestuia, iară nu la sediul social al recurentei, cum eronat se susţine de către recurentă.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentei-reclamante privind condiţiile cerute de art. 87 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că, acţiunea a fost promovată la o dată la care aceasta era legal reprezentată de administratorul special, iar procedura insolvenţei s-a declanşat în cursul procesului, Înalta Curte constată că, într-adevăr, dovada deschiderii procedurii insolvenţei a fost făcută în faţa instanţei de fond, ulterior formulării acţiunii în justiţie de către reclamantă, în cursul judecăţii, însă, nu se poate reproşa instanţei de apel o nelegalitate procedurală prin soluţia dată apelului, privind încălcarea dispoziţiilor art. 87 pct. 5 C. proc. civ., prevederi în raport de care deschiderea proceduri insolvenţei nu putea fi ignorată, în caz contrar lipsind de efecte această dispoziţie imperativă.
Referitor la încălcarea prevederilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., criticată prin prisma vătămării grave a recurentei, cât şi a creditorilor acesteia, prin comunicarea hotărârii instanţei de fond doar la sediul administratorului judiciar, nu va fi reţinută.
De reţinut este conţinutul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., care sancţionează cu nulitatea neregularităţile procedurale şi încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil, conţinut în raport de care Înalta Curte observă că argumentele aduse de recurentă nu sprijină criticile, potrivit condiţiilor şi cerinţelor textului art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În acest context, se poate constata că soluţiile procedurale desprinse din interpretarea art. 87 pct. 5 C. proc. civ. sunt congruente.
Cum citarea recurentei- reclamante de către instanţa de fond a generat (ca act de procedură consecutiv) şi comunicarea sentinţei la adresa sediului administratorului judiciar desemnat, rezultă că procesul-verbal de comunicare a hotărârii atacate de la dosar apel, act de procedură îndeplinit la data de 03 februarie 2014, nu este lovit de nulitate conform art. 100 alin. (4) raportat la art. 100 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., cum, de altfel, corect a reţinut şi instanţa de apel.
De asemenea, din perspectiva celor analizate prin prezentele considerente, citarea şi comunicarea la sediul administratorului judiciar desemnat în cadrul procedurii insolvenţei debitoarei recurente-reclamante au fost legal făcute, întrucât, astfel cum deja s-a reţinut, s-au făcut cu corecta aplicare a legii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 87 pct. 5 C. proc. civ.
În aceste condiţii, în care actul de procedură de comunicare a sentinţei instanţei de fond a fost legal îndeplinit, nu se poate susţine cu temei că nu s-a realizat o primire- predare a hotărârii.
Într-adevăr, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, adresa la care s-a prezentat agentul procedural este sediul administratorului judiciar provizoriu desemnat, D. IPURL Târgu Mureş, din Târgu Mureş, jud. Mureş, sediu indicat prin încheierea din data de 06 februarie 2012 a Tribunalului Specializat Mureş prin care s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva societăţii recurente- reclamante.
Or, aşa cum s-a arătat mai sus, procedura de comunicare a hotărârii de fond s-a îndeplinit în cauză în respectarea condiţiilor art. 87 pct. 5 C. proc. civ., din modul în care agentul procedural a înscris menţiunile pe dovada de primire şi procesul- verbal de predare rezultând cu certitudine că hotărârea a fost legal comunicată părţii.
Aspectul reclamat vizează o constatare personală a agentului care a efectuat procedura de comunicare, aflată sub protecţia conferită de art. 100 alineat final C. proc. civ., care prevede că, "Procesul-verbal face dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat".
Ca atare, atât timp cât, în cauză, actul procedural al instanţei prin care a fost comunicată reclamantei SC A. S.R.L. Sângeorgiu de Pădure - prin lichidator judiciar B. IPURL Târgu Mureş hotărârea de fond, nu a fost anulat, acesta îşi produce pe deplin efectele şi, drept urmare, nu putea fi repusă în termenul de apel, conform dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ., cum eronat, se susţine, de asemenea, şi prin recursul promovat.
În sensul art. 103 alin. (1) C. proc. civ., împrejurarea mai sus de voinţa părţii trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forţei majore, care nu putea fi prevăzută şi nici depăşită de către recurentă.
Unei astfel de situaţii nu-i poate fi asimilată aceea că, lichidatorul judiciar al recurentei- reclamante, C., s-ar fi aflat în cursul unei judecăţi penale, astfel încât, nu constituie o împrejurare mai presus de voinţa sa, care să îl fi pus în imposibilitatea obiectivă de a declara calea de atac a apelului, respectiv, nu constituie caz de forţă majoră.
Aşa fiind, nu se poate reproşa instanţei de apel nelegalitatea excepţiei tardivităţii declarării apelului, instanţa având ca premisă tocmai existenţa unei comunicări a sentinţei apelate valabil efectuate, iar partea împotriva căreia curge termenul legal peremptoriu nu a fost împiedicată să exercite calea de atac ori să efectueze actul de procedură în termenul prevăzut de lege, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.
Consecutiv, Înalta Curte apreciază că şi excepţia tardivităţii formulării cererii de apel, invocată de instanţa de apel din oficiu, în considerarea dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., este întemeiată.
În ce priveşte criticile formulate prin motivele de recurs, date fiind cele corect şi legal reţinute de către instanţa de apel cu privire la valabilitatea procesului- verbal de comunicare a sentinţei de fond, Înalta Curte reţine că acestea sunt valabile mutatis mutandis şi cu referire la valabilitatea citării părţii.
Având în vedere că recurenta-reclamantă SC A. S.R.L. Sângeorgiu de Pădure- prin lichidator judiciar B. IPURL Târgu Mureş a fost citată de instanţa de fond şi de apel şi i-a comunicată sentinţa la adresa sediului administratorului judiciar, adresă care constituia un sediu valabil, rezultă că aceasta a avut cunoştinţă despre conţinutul hotărârii instanţei de fond în mod valabil.
Mai mult, se reţine că, prin recursul promovat, recurenta invocă chiar o aplicare greşită a legii şi se plânge, în esenţă, de rezultatul procedurii de comunicare, reproşând, oarecum, instanţei de apel că, aceasta nu a fost suficient de diligentă în ceea ce priveşte asigurarea transmiterii sentinţei şi primirii acesteia de către parte. Or, o asemenea susţinere este nefondată şi nu poate fi primită.
Aşa fiind, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă a cunoscut întreaga derulare a procesului, în mod corect şi legal apreciindu-se de către instanţa de control judiciar că, comunicarea actelor de procedură, a sentinţei de fond, s-a făcut cu respectarea întocmai a dispoziţiilor art. 87 pct. 5 C. proc. civ.
Instanţa de apel a stabilit acest aspect în mod cert, conform obligaţiei impuse de prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. privind rolul său activ şi aducând, astfel, atingere principiului contradictorialităţii care guvernează procesul civil.
Cele două repere, în analiza termenului de 15 zile prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ. pentru declanşarea căii de atac a apelului sunt, aşadar, 03 februarie 2014, data reală, efectivă a comunicării hotărârii de fond, şi, respectiv 9 aprilie 2014- data înregistrării apelului, conform ştampilei aplicate.
Instanţa de apel s-a raportat ca dată de comunicare a sentinţei instanţei de fond la 03 februarie 2014, şi nu 01 aprilie 2014, cum eronat se susţine de către recurenta-reclamantă, cum se remarcă pe actul procedural de comunicare valabilă a hotărârii civile.
Această raportare a motivat legal soluţia, instanţa făcând corect aprecierea că apelul este tardiv introdus, termenul de 15 zile fiind depăşit în raport de data de 03 februarie 2014, data comunicării, cum este corect.
Termenul de 15 zile calculat potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ., având ca punct de plecare 03 februarie 2014, fără numărarea celor două zile exceptate (dias ad quem şi dias ad quo), s-ar fi împlinit în ziua de 19 aprilie 2014, aceasta fiind, în cazul de speţă, ultima zi legală pentru depunerea apelului.
Se constată, aşadar, că, apelul reclamantei SC A. S.R.L. Sângeorgiu de Pădure - prin lichidator judiciar B. IPURL Târgu Mureş promovat împotriva Sentinţei instanţei de fond nr. 1210 din 7 octombrie 2013, a fost tardiv depus, deoarece, acesta a fost înregistrat la instanţă la data de 9 aprilie 2014, data înscrisă în rezoluţia de înregistrare, iar, faţă de data comunicării sentinţei apelate, 03 februarie 2014, în mod evident, nu este în interiorul termenului legal prevăzut de art. 284 C. proc. civ.
Faţă de acestea, se reţine că procedura de comunicare a sentinţei instanţei de fond a fost îndeplinită cu respectarea cerinţelor legii, iar soluţia instanţei de apel, de respingere a apelului reclamantei, ca tardiv, este una corectă şi legală, cu atât mai mult cu cât Curtea de Apel a motivat hotărârea sa constatând că, comunicarea ad domi nu avea un temei legal, dar şi observând, în egală măsură, că ea conţinea toate formalităţile prevăzute de lege.
În consecinţă, se constată că decizia recurată, prin care a fost respins, ca tardiv, apelul reclamantei, a fost pronunţată cu respectarea formelor de procedură' prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii potrivit celor prevăzute de art. 105 alin. (2), şi cu corecta şi legala aplicare a legii, ceea ce nu se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aşadar, în speţă, în raport de situaţia mai sus- expusă, Înalta Curte reţine că decizia atacată a fost pronunţată cu respectarea şi legala aplicare a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) pct. 5, art. 100 alin. (1) pct. 4 şi art. 100 alin. (2) C. proc. civ., deci, cu respectarea întocmai a formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) din acelaşi cod, nefiind evidentă vreo vătămare a recurentei- reclamante, prin aceea că nu a fost în cunoştinţă despre comunicarea sentinţei instanţei de fond la data avută în vedere de instanţa de apel şi nefiind, astfel, în deplină posibilitate de a-şi susţine pretenţiile.
Pe cale de consecinţă, soluţia pronunţată de către instanţa de apel, prin care a dispus respingerea apelului, ca tardiv declarat, este legală şi corectă, fiind dată cu aplicarea întocmai a dispoziţiilor legale, respectiv, a dispoziţiilor art. 284 C. proc. civ., raportat la art. 87 pct. 5 C. proc. civ., coroborate şi cu dispoziţiile art. 105 alin. (1) şi C. proc. civ., ceea ce nu atrage incidenţa cazului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Procedând la judecarea cauzei cu respectarea dispoziţiilor privitoare la comunicarea actelor de procedură, instanţa de apel a respectat şi dreptul reclamantei la apărare şi dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 parag. 1 al Convenţiei Europene sub aspectul egalităţii armelor, inclusiv, cât priveşte dreptul de acces la justiţie.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte nu găseşte întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea pronunţată de instanţa de apel nefiind dată cu aplicarea greşită a legii ori cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.
Aşa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. S.R.L. Sângeorgiu de Pădure - prin lichidator judiciar B. IPURL Târgu Mureş împotriva Deciziei nr. 185/A din 27 mai 2014, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2015.
Procesat de GGC - GV