Recovery of attorney fees as litigation costs under civil procedure law versus misapplication of fiscal prescription rules

Decizia nr. 622/2015

Deliberând asupra recursurilor de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

1. Primul ciclu procesual:

1.1.Acţiunea reclamantei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. 1224/88/23012 reclamanta Unitatea Administrativă Teritorială - Oraşul Isaccea, judeţul Tulcea, prin Primar, a chemat în judecată pe pârâtele A. SA Bucureşti şi B. SA - Sucursala de Transport Constanţa pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 4.503.830 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în litigiile purtate între părţi în perioada 2000 - 2007 pentru recuperarea unei creanţe de 15.012.768 lei.

În motivare, reclamanta a arătat că în anul 2000 Compartimentul de Impozite şi Taxe Locale al oraşului Isaccea a demarat verificarea corectitudinii declaraţiilor de impunere depuse de A. SA Sucursala Constanţa - Punct de lucru Isaccea, judeţul Tulcea, în sensul stabilirii dacă toate clădirile şi construcţiile înregistrate în evidenţa mijloacelor fixe au fost declarate în vederea impunerii, conform legii.

Astfel, în urma controlului a fost întocmit procesul-verbal nr. 2562 din 11 iunie 2000, prin care s-a constatat că A. SA Sucursala Constanţa - Punct de lucru Isaccea, judeţul Tulcea nu a declarat pentru anii 1999 şi 2000 valoarea contabilă a unor clădiri şi construcţii speciale, situaţie faţă de care a fost notificată pârâta pentru a intra în legalitate, însă aceasta a refuzat, fapt cea impus emiterea titlului executoriu nr. 9 din 06 octombrie 2000, prin care s-a stabilit în sarcina A. Sucursala Constanţa obligaţia de plată a sumei de 35.880.967.227 lei (ROL).

A precizat reclamanta că datorită refuzului de plată a obligaţiilor fiscale, stabilite iniţial prin titlul executoriu nr. 9 din 06 octombrie 2000 s-a ajuns, prin calcularea de penalităţi şi majorări de întârziere, la suma totală de 15.012.768 lei (RON) stabilită prin titlurile executorii nr. 2 din 28 noiembrie 2001, nr. 6, 7, 8, şi 9 din 10 iunie 2005 şi nr. 11, 12, 13, 14 din 21 noiembrie 2005, pe care pârâta a achitat-o în anul 2007, după epuizarea căilor legale de contestare.

Cu privire la creanţa pe care o avea asupra pârâtei B. SA, reclamanta a arătat că au fost emise şi două hotărâri de către Consiliul Local al oraşului Isaccea, respectiv H.C.L. nr. 34 din 02 august 2000 şi H.C.L. nr. 39 din 14 octombrie 2003, însă, având în vedere că pârâta a refuzat să-şi execute obligaţiile de plată o perioadă de 7 ani, timp în care a fost implicată în numeroase procese, a fost nevoită să apeleze la serviciile de asistenţă juridică a unor avocaţi, pentru a-i reprezenta interesele în litigiile provocate de pârâtă.

În acest sens, a încheiat în anul 2003 contractul de asistenţă juridică nr. 217131 din 21 iulie 2003 cu Cabinetul Individual de Avocatură "C.", modificat prin actul adiţional nr. 1 din 21 aprilie 2005 şi actul adiţional nr. 2 din 19 ianuarie 2007 pentru suma de 2.251.915 lei (RON) şi Contractul de asistenţă juridică nr. 76429 din 21 iulie 2003 cu Cabinetul Individual de Avocatură "D.", modificat prin actul adiţional nr. 1 din 21 aprilie 2005 şi actul adiţional nr. 2 din 19 ianuarie 2007 pentru suma de 2.251.915 lei (RON).

A arătat în continuare reclamanta că litigiile în care a fost implicată ca urmare a refuzului pârâtei de executare a obligaţiei de plată a impozitelor şi taxelor legale au fost următoarele:

1. Contestaţia la executare silită împotriva titlului executoriu nr. 9/06.19.2000 în valoare de 35.880.967.227 lei (ROL) în Dosarele nr. x/2000, finalizat prin Sentinţa civilă nr. 3709 din 20 decembrie 2000 pronunţată de Judecătoria Tulcea, care a fost atacată cu apel ce a format Dosarul nr. x/2001, finalizat prin Decizia civilă nr. 336 din 20 iunie 2001 pronunţată de Tribunalul Tulcea, care a fost atacată cu recurs ce a format Dosarul nr. x/COM/2002, finalizat prin Decizia civilă nr. 142/COM din 15 februarie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, care a casat hotărârea recurată şi a trimis cauza spre rejudecate la Tribunalul Tulcea. S-a constituit Dosarul nr. x/2002, finalizat prin Decizia civilă nr. 265 din 20 septembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Tulcea, rămasă definitivă. Împotriva acesteia fiind formulată contestaţia în anularea ce a format obiectual Dosarului nr. x/COM/2006 (nr. nou x/36/2006), finalizat prin Decizia civilă nr. 159 din 10 aprilie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.

2. Contestaţia la executare silită împotriva titlului executoriu nr. 2 din 28 noiembrie 2001, în valoare de 73.208.518.285 lei (RON): Dosarul nr. x/2001 al Tribunalului Tulcea în care s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 568 din 12 martie 2002, pronunţată de Judecătoria Tulcea, atacată cu apel (Decizia civilă nr. 11 din 15 ianuarie 2003 pronunţată de Tribunalul Tulcea), iar apoi cu recurs (Decizia civilă nr. 877/C din 16 septembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa).

3. Cererea de revizuire împotriva Deciziei civile nr. 877/C din 16 septembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa (Dosar nr. x/C/2003) şi a Deciziei civile nr. 260/COM/2003 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa (Dosar nr. x/COM/2003), a fost soluţionată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 3164 din 26 mai 2005.

4. Acţiuni în contencios administrativ, H.C.L. nr. 39 din 14 octombrie 2003: Acţiune prealabilă depusă la 17 noiembrie 2003; Sentinţa civilă nr. 582/CA din 29 octombrie 2004 pronunţată de Tribunalul Constanţa (Dosarul nr. x/CA/2004), care a fost atacată cu recurs soluţionat prin Decizia civilă nr. 227/CA din 29 septembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa (Dosarul nr. x/CA/2005 - nr. nou x/36/2005). Împotriva acesteia a fost formulată contestaţie în anulare soluţionată prin Decizia civilă nr. 20/CA din 31 ianuarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa (Dosar nr. x/CA/2005 - Dosar nr. nou x/36/2095).

5. Cerere de strămutare în Dosarul nr. x/1/2006, finalizat prin Încheierea nr. 8803 din 01 noiembrie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

6. Contestaţie la executare împotriva titlurilor executorii nr. 9 din 10 mai 2000, nr. 6, 7, 8 şi 9 din 10 iunie 2005: Dosarul nr. x/2005, finalizat prin Sentinţa civilă nr. 2974 din 02 noiembrie 2005 pronunţată de Judecătoria Tulcea, care a fost atacată cu recurs soluţionat prin Decizia civilă nr. 707 din 03 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Tulcea (Dosar nr. x/2006, finalizat), împotriva căreia a fost formulată contestaţie în anulare, soluţionată prin Decizia civilă nr. 326 din 13 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Tulcea (Dosar nr. x/88/2007).

A precizat reclamanta că pe lângă activitatea de reprezentare în procesele enumerate mai sus, cele două cabinete de avocaţi, prin avocaţii titulari C. şi D. au oferit şi consultanţă juridică de specialitate necesară recuperării creanţei pe care o aveau asupra pârâtei B. SA

A învederat reclamanta că U.A.T. Oraş Isaccea a avut câştig de cauză în litigiile purtate cu pârâta B. SA care a fost obligată la plata sumei totale de 15.012.768 lei (RON), iar pârâta a achitat debitul principal de 35.880.967.227 lei (RON) în anul 2006, iar în anul 2007, după finalizarea tuturor căilor legale de atac, a fost încheiată o convenţie de eşalonare a plăţilor nr. C107 din 16 mai 2007, în baza căreia pârâta a achitat întreaga sumă datorată.

Prin anexa nr. 1 la contractul de asistenţă juridică nr. 217131 din 21 iulie 2003 şi anexa nr. 1 la contractul de asistenţă juridică nr. 76429 din 21 iulie 2003, s-a stabilit la pct. 4 din cele două anexe, că plata onorariului de avocat să se facă proporţional cu valoarea încasată de către Primăria Isaccea.

Astfel, în anul 2006 a achitat cu O.P. nr. 756 din 18 mai 2006 suma de 89.992,05 lei către C.I. Av. D., care a emis factura nr. 8535475 din 19 mai 2006, reprezentând plată parţială, conform contractului de asistenţă juridică nr. 76429 din 21 iulie 2003, aferentă debitului principal de 35.880.967.227 lei (ROL), încasat şi O.P. nr. 757 din 18 mai 2006, suma de 89.922,05 lei către C.I. Av. C., care a emis factura nr. 00809653 din 19 mai 2006 reprezentând plată parţială conform contractului de asistenţă juridică nr. 217131 din 21 iulie 2003 aferentă debitului principal de 35.880.967.227 lei (ROL), încasat.

Ulterior, pe măsură ce încasa de la pârâta B. SA sumele conform eşalonării convenite, a efectuat plăţi reprezentând onorariu de avocat, conform contractelor de asistenţă juridică astfel: O.P. nr. 803 din 09 iunie 2006, suma de 448.221 lei către C.I. Av. C., care a emis factura nr. 00809654 din 08 iunie 2006; O.P. nr. 804 din 09 iunie 2006, suma de 448.221 către C.I. Av. D., care a emis factura nr. 8535478 din 08 iunie 2006; O.P. nr. 686 din 01 iunie 2007, suma de 225.000 lei către C.I. Av. D. care a emis factura nr. 06633550 din 01 iunie 2007; O.P. nr. 687 din 01 iunie 2007, suma de 225.000 lei către C.I. Av. C. care a emis factura nr. 07264908 din 01 iunie 2007; O.P. nr. 847 din 21 iunie 2007, suma de 225.000 lei către C.I. Av. D., care a emis factura nr. 06633553 din 21 iunie 2007; O.P. nr. 846 din 21 iunie 2007, suma de 225.000 lei către C.I. Av. C. care a emis factura nr. 07264909 din 21 iunie 2007; O.P. nr. 992 din 17 iulie 2007, suma de 225.000 lei către C.I. Av. C., care a emis factura nr. 07264910 din 16 iulie 2007; O.P. nr. 993 din 17 iulie 2007, suma de 225.000 lei către C.I. Av. D. care a emis factura nr. 06633559 din 16 iulie 2007; O.P. nr. 1341 din 19 septembrie 2007, suma de 225.000 lei către C.I. Av. D. care a emis factura nr. 06633566 din 18 septembrie 2007, O.P. nr. 1342 din 19 septembrie 2007, suma de 225.000 lei către C.I. Av. C. care a emis factura nr. 07264911 din 18 septembrie 2007; O.P. nr. 1569 din 18 octombrie 2007, suma de 375.000 lei către CI. Av. D., care a emis factura nr. 06633574 din 17 octombrie 2007; O.P. nr. 1568 din 18 octombrie 2007 pentru suma de 375.000 lei către CI. Av. C. care a emis factura nr. 07264912 din 17 octombrie 2007; O.P. nr. 1749 din 20 noiembrie 2007, suma de 438.702,05 lei către CI. Av. C. care a emis factura nr. 07264914 din 16 noiembrie 2007 şi O.P. nr. 1750 din 20 noiembrie 2007, suma de 438.702,05 lei către CI. AV. D., care a emis factura nr. 06633581 din 16 noiembrie 2007.

A mai arătat reclamanta că, în dosarele mai sus menţionate, a beneficiat de asistenţă juridică calificată în baza contractelor de asistenţă juridică nr. 217131 din 21 iulie 2003 şi nr. 76429 din 21 iulie 2003, iar pentru asistenţa juridică primită a fost nevoită să achite onorariile de avocat în sumă totală de 4.503.830 lei (RON), conform documentelor de plată.

A susţinut reclamanta că la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute justificat de partea câştigătoare, şi deşi aceste cheltuieli nu au fost solicitate în procesele enumerate mai sus, având în vedere că a avut câştig de cauză, solicită obligarea B. SA la plata cheltuielilor de judecată dovedite şi efectiv plătite.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 109, 112 şi 274 C. proc. civ.

Pârâta B. SA - Sucursala de Transport Constanţa a depus întâmpinare la dosar invocând excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Sucursalei de Transport Constanţa, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acţiunii ca temeinică, iar în subsidiar, reducerea cheltuielilor de judecată.

Pârâta A. SA Bucureşti a depus întâmpinare la doar invocând excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Tulcea şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acţiunii formulată, iar în subsidiar reducerea cheltuielilor de judecată.

1.2. Sentinţa tribunalului

Prin Sentinţa civilă nr. 6884 din 31 decembrie 2012 s-au respins excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Sucursalei de Transport Constanţa şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, ca nefondate.

Prin aceeaşi hotărâre s-au respins excepţia necompetentei teritoriale a Tribunalului Tulcea şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, ca nefondate şi a fost admisă în parte acţiunea şi obligate pârâtele în solidar să plătească reclamantei suma de 150.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând restul pretenţiilor reclamantei.

1.3. Apelul declarat de reclamantă:

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Isaccea prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

1.4. Decizia din apel

Prin Decizia civilă nr. 37 din 04 aprilie 2013, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul, a desfiinţat hotărârea atacată şi a trimis cauza primei instanţe, pentru rejudecare.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

S-a constatat că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, deoarece în soluţia pronunţată, prin raportare la cererea de chemare în judecată instanţa fondului nu a analizat-o prin verificarea tuturor pretenţiilor afirmate de petenta reclamantă, având în vedere toate litigiile indicate, apărările din dosar, avocaţii aleşi şi delegaţiile acestora, onorariile acestora în fiecare litigiu în parte, în considerarea dispoziţiilor art. 2971 alin. (12) teza a II-a C. proc. civ.

Pe de altă parte, instanţa de apel a apreciat că motivarea instanţei anterioare nu a făcut decât să reducă global cheltuielile de judecată, fără precizarea vreunui criteriu potrivit căruia să rezulte modul în care s-a ajuns la cuantumul acestora, fără a proceda analizarea şi verificarea cererilor reclamantei prisma Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, împrejurări care au determinat ca această instanţă să constate că sentinţa tribunalului a fost pronunţată fără a se intra în judecata fondului.

În ce priveşte timbrarea prezentului apel şi cererea de chemare în judecată formulate de reclamantă, instanţa de apel a constatat că sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 14 din Ordinul nr. 780/C din 22 aprilie 1999 al Ministrului Justiţie de punere în aplicare a Legea nr. 146/1997, republicată.

2. Al doilea ciclu procesual:

După trimiterea spre rejudecare, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr. x/88/2012*.

Reclamanta a formulat precizări cu privire la acţiunea formulată împotriva pârâtelor A. SA Bucureşti şi Sucursala de Transport Constanţa, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la plata sumei de 4.503.830 lei (RON) reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de aceasta cu litigiile, pentru recuperarea unei creanţe de 15.012.768 lei (RON).

Pârâta A. SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului, excepţia de netimbrare a acţiunii şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

2.1. Sentinţa tribunalului, în rejudecarea cauzei:

Prin Sentinţa civilă nr. 4643 din 20 decembrie 2013, Tribunalul Tulcea a respins excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Tulcea în soluţionarea cauzei; a respins excepţia de netimbrare a acţiunii ca nefondată; a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru sumele aferente următoarelor ordine de plată: nr. 756 din 18 mai 2006; nr. 757 din 18 mai 2006; nr. 803 din 09 iunie 2006; nr. 804 din 09 iunie 2006; a respins ca fiind prescris dreptul la acţiune pentru pretenţiile aferente acestor ordine de plată; a admis în parte acţiunea, formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială, Oraşul Isaccea, prin Primar, în contradictoriu cu pârâţii B. SA, prin Sucursala de Transport Constanţa şi B. SA Bucureşti, având ca obiect pretenţii, cu privire la restul pretenţiilor aferente ordinelor de plată emise începând cu 1 iunie 2007 şi a obligat pârâtul la plata sumei de 17.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat către reclamantă.

Referitor la excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Tulcea în soluţionarea cauzei, instanţa a reţinut că nu este întemeiată.

Pârâta a invocat această excepţie şi în primul ciclu procesual (Sentinţa civilă nr. 6884/2012 a Tribunalului Tulcea).

Or, în speţă cheltuielile de judecată pretinse au fost generate de litigii vizând obligaţii născute la punctul de lucru Isaccea şi pe cale de consecinţă, competenţa aparţine Tribunalului Tulcea. Cum pârâta nu a formulat apel împotriva Sentinţei civile nr. 6884/2012 a Tribunalului Tulcea sub aspectul necompetenţei teritoriale a instanţei în soluţionarea cauzei, aceasta nu mai poate invocat această excepţie.

Referitor la excepţia de netimbrare a acţiunii, instanţa a reţinut că şi aceasta este neîntemeiată, întrucât acţiunea a fost formulată de o instituţie publică pentru recuperarea cheltuielilor de judecată care au fost achitate din fonduri publice, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 164/1997, cererea fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa a reţinut următoarele:

Reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata sumelor de bani pe care le-a achitat cu titlu de onorariu de avocat, în baza contractelor de asistenţă juridică nr. 217131 din 21 iulie 2003 încheiat cu Cabinetul Individual de Avocatură "C." şi nr. 76429 din 21 iulie 2003, încheiat cu Cabinetul de Avocatură "D.".

Prin contractul de asistenţă juridică nr. 217131 din 21 iulie 2003 încheiat cu Cabinetul Individual de Avocatură "C., având ca obiect asistenţă juridică cu reprezentare juridică deplină privind soluţionarea tuturor litigiilor dintre reclamantă şi A. SA inclusiv pentru Sucursala Transport Constanţa, constând în asistare, reprezentare, acordarea de consultaţii juridice, redactarea de acte şi alte căi de atac, forme de executare şi alte activităţi prevăzute de Legea nr. 51/1995.

Onorariul convenit a fost de 14.340.814.224 lei, plata urmând a se face la termenul şi în cuantumul prevăzut în anexa nr. 1 la contract.

Ulterior, prin actele adiţionale nr. 1 din 21 aprilie 2005 şi nr. 2 din 19 ianuarie 2007 s-a convenit în final asupra unui onorariu de avocat în sumă de 2.251,915 lei, ce urma a se plăti în condiţiile prevăzute în anexa nr. 1 la contract.

Prin ultimul act adiţional nr. 2/2007 a fost modificat şi art. 1 din contractul de asistenţă juridică, acesta având următorul conţinut:

"Onorariul stabilit de comun acord de către părţi prin contractul de asistenţă juridică nr. 17.131 din 21 iulie 2003 în valoare de 2.251.915,00 lei RON, este ferm şi irevocabil, fără posibilitatea de a se modifica în mod unilateral de către una dintre părţi urmând ca acesta să constituie debit cert, lichid şi exigibil al clientului faţă de avocat la data recuperării parţiale şi/sau totale a debitelor care constituie obiectul prezentului contract de asistenţă juridică.

Reclamanta a încheiat şi contractul de asistenţă juridică nr. 76429 din 21 iulie 2003 cu Cabinetul Individual de Avocatură D. iniţial tot pentru un onorariu de 14.340.814.224 lei care a fost modificat prin actele adiţionale nr. 1 din 21 aprilie 2005 şi nr. 2 din 19 ianuarie 2007, onorariul final convenit fiind tot de 2.251,915 lei, urmând a fi plătit în aceleaşi condiţii ca cele din primul contract încheiat cu Cabinet Individual de Avocatură C.

Prin actul adiţional nr. 2/2007 la acest contract, a fost modificat art. 1 din contract, forma finală a acestui articol fiind cu acelaşi conţinut ca cel arătat la contractul încheiat cu Cabinet Individual de Avocatură C.

La pct. 4 din Anexa nr. 1 la fiecare dintre cele două contracte s-a stabilit ca plata onorariului de avocat să se facă proporţional cu valoarea încasată de către Primăria Isaccea.

În baza acestor două contracte, reclamanta a efectuat plăţi către cele două cabinete de avocatură cu titlu de onorariu de avocat astfel:

Cu O.P. nr. 756 din 18 mai 2006 suma de 89.992,05 lei către Cabinet Individual de Avocatură D. care a emis factura nr. 8535475 din 19 mai 2006 reprezentând plată parţială, conform contractului de asistenţă juridică nr. 76429 din 21 iulie 2003 aferentă debitului principal de 35.880.967.227 lei (ROL) încasat.

O.P. nr. 757 din 18 mai 2006 suma de 89.992,05 lei către Cabinet Individual de Avocatură C. care a emis factura nr. 00809653 din 19 mai 2006 reprezentând plată parţială conform contractului de asistenţă juridică nr. 217131 din 21 iulie 2003 aferentă debitului principal de 35.880.967.227 lei (ROL) încasat.

OP. nr. 803 din 09 iunie 2006 suma de 448.221 lei către C.I. Av. C. care a emis factura nr. 00809654 din 08 iunie 2006;

O.P. 804 din 09 iunie 2006 suma de 448.221 lei către CI. Av. D. care a emis factura nr. 853478 din 08 iunie 2006;

O.P. Nr. 686 din 01 iunie 2007 suma de 225.000 lei către CI. Av. D. care a emis factura nr. 06633550 din 01 iunie 2007;

O.P. Nr. 687 din 01 iunie 2007 suma de 225.000 lei către CI. Av. C. care a emis factura nr. 072645908 din 01 iunie 2007;

O.P. Nr. 847 din 21 iunie 2007 suma de 225.000 lei către CI. Av. D. care a emis factura nr. 06633553 din 21 iunie 2007;

O.P. nr. 846 din 21 iunie 2007 suma de 225.000 lei către CI. Av. C. care a emis factura nr. 07264909 din 21 iunie 2007;

O.P. nr. 992 din 17 iulie 2007 suma de 225.000 lei către CI. Av. C. care a emis factura nr. 07264910 din 16 iulie 2007;

O.P. nr. 993 din 17 iulie 2007 suma de 225.000 lei către CI. Av. D. care a emis factura nr. 06633559 din 16 iulie 2007;

O.P. Nr. 1341 din 19 septembrie 2007 suma de 225.000 lei către D. care a emis factura nr. 06633566 din 18 septembrie 2007;

O.P. nr. 1342 din 19 septembrie 2007 suma de 225.000 lei către CI. Av. C. care a emis factura nr. 07264911 din 18 septembrie 2007;

O.P. nr. 1569 din 18 octombrie 2007 suma de 375.000 lei către CI. Av. D. care a emis factura nr. 06633574 din 17 octombrie 2007;

O.P. nr. 1568 din 18 octombrie 2007 suma de 375.000 lei către CI. Av. C. care a emis factura nr. 07264912 din 17 octombrie 2007;

O.P. nr. 1749 din 20 noiembrie 2007 suma de 438.702,05 lei către CI. Av. C. care a emis factura nr. 07264914 din 16 noiembrie 2007;

O.P. nr. 1750 din 20 noiembrie 2007 suma de 438.702,05 lei către CI. Av. D. care a emis factura nr. 06633581 din 16 noiembrie 2007.

În total, reclamanta a plătit cu titlu de onorariu avocat în baza celor două contracte suma de 4.503.830 lei.

Tribunalul a avut în vedere C. proc. fisc. cu privire la cheltuielile de judecată, după cum urmează:

Potrivit art. 1 alin. (1) C. proc. fisc., acesta reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat şi bugetelor locale, prevăzute în C. fisc.

Potrivit art. 21 alin. (1) şi 2 lit. a) din O.G. nr. 92/2003, creanţele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.

(2) Din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezultă atât conţinutul, cât şi cuantumul creanţelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în:

- dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanţe fiscale principale.

Potrivit art. 131 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.

Tribunalul a statuat că, acţiunea reclamantei a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea la data de 2 aprilie 2012, iar toate dosarele în care se solicită plata cheltuielilor de judecată au fost soluţionate anterior datei de 02 aprilie 2007, cu excepţia a două dintre ele, Dosar nr. x/88/2007 şi Dosar nr. y/88/2007 ale Tribunalului Tulcea.

Astfel, cum prin cele două contracte de asistenţă juridică nu s-a stabilit suma aferentă fiecărui dosar, ci una globală pentru întreaga activitate de asistenţă juridică de reprezentare în dosarele purtate cu pârâta, dar şi pentru activitatea extrajudiciară care nu se reflectă într-o cheltuială pentru un anumit dosar, respectiv pentru activitate de consultanţă juridică, a fost analizată cererea reclamantei numai în raport de sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu de avocat după data de 02 aprilie 2007, pentru plăţile făcute anterior acestei date, dreptul la acţiune fiind prescris.

Tribunalul în raport de cele reţinute cu privire la acţiunea reclamantei, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru pretenţiile aferente următoarelor ordine de plată: nr. 756 din 18 mai 2006; nr. 757 din 18 mai 2006; nr. 803 din 09 iunie 2006; nr. 804 din 09 iunie 2006.

Cu privire la restul pretenţiilor aferente ordinelor de plată emise începând cu data de 01 iunie 2007, respectiv după data de 02 aprilie 2007 - data introducerii acţiunii reclamantei - a constatat că:

1. Prin Sentinţa civilă nr. 3709 din 20 decembrie 2000 pronunţată în Dosar nr. x/2000 al Judecătoriei Tulcea a fost admisă contestaţia formulată de pârâtă, a fost anulat titlul executoriu nr. 9 din 6 octombrie 2000 emis de Primăria Oraş Isaccea ca nelegal şi a fost obligată intimata (reclamanta de faţă) la plata sumei de 1503 lei cheltuieli de judecată către contestatoare.

În acest dosar, reclamanta a avut angajat avocat, respectiv Cabinet Individual de Avocatură E., căreia i-a plătit un onorariu de 5000 lei, cu chitanţa aflată la dosar. Împotriva Sentinţei civile nr. 3709/2000 a formulat apel Primăria Oraş Isaccea care a făcut obiectul Dosarului nr. x/2001 al Tribunalului Tulcea.

Prin Decizia civilă nr. 336 din 20 iunie 2001 a Tribunalului Tulcea a fost admis apelului şi a fost schimbată în tot hotărârea atacată, în sensul că a fost respinsă contestaţia la executare ca nefondată.

În acest dosar, reclamanta nu a avut angajat avocat, nu a efectuat cereri prin avocat şi nici nu a fost reprezentată.

Împotriva Deciziei civile nr. 336/2001 a Tribunalului Tulcea a formulat recurs intimata (pârâta de faţă), iar prin Decizia civilă nr. 142/COM din 15 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în Dosarul nr. x/COM/2002, a fost admis recursul, a fost casată Decizia civilă nr. 336/2001 pronunţată de Tribunal şi a fost trimisă cauza spre rejudecare pentru soluţionarea fondului.

În acest dosar, Primăria Isaccea a avut angajat avocat pentru reprezentare şi susţinere, împuternicirea aflându-se la fila 9 din dosar, nefiind ataşată şi dovada achitării onorariului.

După casare cu trimitere spre rejudecare a fost format Dosarul nr. x/2002 al Tribunalului Tulcea.

Prin Decizia civilă nr. 265 din 20 septembrie 2002 a fost admis apelul şi schimbată hotărârea atacată în totalitate în sensul respingerii contestaţiei la executare ca nefondată.

Contestatoarea a fost obligată la plata sumei de 5000 lei cheltuieli de judecată către apelantă, reprezentând onorariul plătit în Dosar nr. x/2000. În Dosar nr. x/2002, reclamanta a avut angajat avocat Cabinet Individual de Insolvenţă E., fără să prezinte şi chitanţă pentru plata onorariului.

Împotriva Deciziei civile nr. 265/2002 a Tribunalului Tulcea a formulat recurs intimata pârâtă, ceea ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/COM/2003 a Curţii de Apel Constanţa.

Prin Decizia civilă nr. 260/COM din 10 martie 2003, recursul a fost respins ca nefondat.

În acest dosar, reclamanta a fost reprezentată de avocat E., fără dovada achitării onorariului de avocat. În aceste condiţii, având în vedere că în unul din aceste dosare nu a avut angajat avocat (Dosar nr. x/2001 al Tribunalului), în celelalte a avut ca avocat un alt Cabinet Individual de Avocatură decât cele două cabinete de avocatură cu care a încheiat contractele de asistenţă juridică pe care se întemeiază pretenţiile de faţă, iar Decizia civilă nr. 265 din 20 septembrie 2002, pronunţată în Dosarul nr. x/2002 al Tribunalului Tulcea constituie titlu executoriu pentru suma de 5000 lei cheltuieli de judecată, cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată pentru aceste dosare este neîntemeiată.

2. Împotriva Deciziei civile nr. 38/COM/2006 a Tribunalului Tulcea, intimata (pârâta de faţă) a formulat contestaţie în anulare, care a făcut obiectul Dosarului nr. x/COM/2006 al Curţii de Apel Constanţa.

Prin Decizia civilă nr. 159/COM din 10 aprilie 2006 a fost respinsă contestaţia în anulare ca nefondată.

În acest dosar, reclamanta nu a avut angajat avocat, a formulat întâmpinare, aceasta fiind semnată şi formulată prin primar. În aceste condiţii, şi pentru acest dosar, cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată nu este întemeiată.

3. Prin Sentinţa civilă nr. 568 din 12 martie 2002 pronunţată de Judecătoria Tulcea (Dosar nr. x/2001), în acest dosar a fost respinsă contestaţia la executare formulată de pârâtă împotriva titlului executoriu nr. 2 din 8 noiembrie 2001, emis de Primăria Isaccea şi a fost obligată intimata (pârâta de faţă) la plata sumei ce 2000000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, pentru avocat E.

Împotriva Sentinţei civile nr. 568/2002 a formulat apel intimata A. SA Constanţa, Dosar nr. x/2002 al Tribunalului Tulcea. Prin Decizia civilă nr. 11 din 15 ianuarie 2003 a fost admis apelul şi a fost schimbată în tot sentinţa civilă atacată în sensul admiterii contestaţiei la executare şi a fost anulat titlul executoriu contestat.

În acest dosar, reclamanta a avut angajat avocat, Cabinet Individual de Avocatură E., fără dovada achitării onorariului de avocat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs Primăria Isaccea, care a făcut obiectul Dosarului nr. x/C/2003 al Curţii de Apel Constanţa.

Prin Decizia civilă nr. 877/C/2003 Curtea de Apel Constanţa a respins recursul ca nefondat.

În acest dosar, reclamanta a avut angajat avocat Cabinet Individual de Avocatură E.

Cum Decizia civilă nr. 11/2003 a Tribunalului Tulcea a rămas irevocabilă prin respingerea recursului, reclamanta nu era îndreptăţită, conform art. 274 C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată.

4. Împotriva Deciziei civile nr. 260/COM/2003 a Tribunalului Tulcea, pronunţată în Dosar nr. x/COM/2003 al Curţii de Apel Constanţa, B. SA - Sucursala de Transport Constanţa a formulat cerere de revizuire care a făcut obiectul Dosarului nr. x/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin Decizia civilă nr. 3164 din 26 mai 2005 a înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie pronunţată în Dosarul nr. x/2003, cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă.

În acest dosar, reclamanta a avut angajat avocat Cabinet de Avocat D. care a formulat întâmpinare în cauză prin care a susţinut inadmisibilitatea cererii de revizuire.

În raport de volumul de activitate al cauzei, de complexitatea acestei cauze şi de munca depusă de avocat, instanţa a apreciat că reclamanta este îndreptăţită la plata sumei de 1000 lei cu titlu de onorariu de avocat.

5. Dosar nr. x/CA/2004 al Tribunalului Constanţa:

Prin Sentinţa civilă nr. 582 din 29 octombrie 2004 a Tribunalului Constanţa, pronunţată în acest dosar, a fost respinsă acţiunea pârâtei A. SA - Sucursala de Transport Constanţa, prin care aceasta a solicitat anularea H.C.L. nr. 39 din 14 octombrie 2003 a Consiliului Local al Oraşului Isaccea.

În acest dosar, reclamanta a avut angajat avocat Cabinetul C.

Împotriva Sentinţei civile nr. 582/2004 a Tribunalului Constanţa a formulat recurs pârâta de faţă care a fost respins prin Decizia civilă nr. 827/2005 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în Dosar nr. x/CA/2005.

În acest dosar, Consiliul Local Isaccea a avut angajat avocat pe D. (conform împuternicirii din dosar) care a formulat întâmpinarea şi concluzii scrise în cauză, nefiind prezent în instanţă la niciunul din termene.

În raport de volumul de activitate, de complexitatea cauzei, de munca avocatului, instanţa apreciază că reclamantei i se cuvin cu titlu de cheltuieli de judecată pentru Dosarul nr. x/2004 al Tribunalului Constanţa suma de 2500 lei iar pentru Dosar nr. x/2005 al Curţii de Apel Constanţa suma de 1500 lei.

6. Dosar nr. x/CA/2005 al Curţii de Apel Constanţa:

Prin Decizia civilă nr. 20/CA din 30 iunie 2006 a Curţii de Apel Constanţa pronunţată în acest dosar a fost respinsă contestaţia în anulare formulată de A. SA - Sucursala Constanţa împotriva Deciziei civile nr. 227/2005 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosar nr. x/CA/2005 ca nefondată.

În acest dosar, reclamanta a avut angajat avocat Cabinet Individual de Avocatură D. (conform împuternicirii fila 11 din dosar) care a formulat întâmpinare în cauză şi nu a fost prezent în instanţă.

În raport de aceleaşi criterii arătate mai sus, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., instanţa apreciază că pentru această cauză reclamantei i se cuvin cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 1000 lei.

7. Prin Sentinţa civilă nr. 2974 din 2 noiembrie 2005, pronunţată în Dosar nr. x/2005 al Judecătoriei Tulcea a fost respinsă contestaţia la executare formulată de A. SA Sucursala de Transport Constanţa împotriva titlurilor executorii nr. 6/2005, nr. 7/2005, nr. 8/2005 şi nr. 9/2005 ca nefondate, iar împotriva titlului executoriu nr. 9 din 10 iunie 2000 pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.

În cauză, reclamanta a avut angajat avocat Cabinet Individual de Avocatură D. care a formulat numai întâmpinare, în cauză.

Împotriva Sentinţei civile nr. 2974 din 02 noiembrie 2005 pronunţată în Dosarul nr. x/2005 a formulat recurs A. SA - Sucursala Constanţa.

Prin Decizia civilă nr. 707 din 03 noiembrie 2006 a Tribunalului Tulcea, recursul a fost respins ca nefondat, pronunţarea în Dosarul nr. x/2006 al Tribunalului Tulcea.

În acest dosar, reclamanta a avut angajat avocat pe avocat D. care a formulat întâmpinare, note scrise, a fost prezent în instanţă la mai multe termene, inclusiv la termenul când s-au purtat dezbaterile în recurs.

În raport de aceleaşi elemente arătate mai sus, instanţa apreciază că pentru Dosarul nr. x/2005, reclamantei i se cuvin cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat suma de 3000 lei, iar pentru Dosarul nr. x/2006 aceeaşi sumă de 3000 lei.

8. Prin Decizia civilă nr. 326 din 13 aprilie 2007 pronunţată în Dosarul nr. x/88/2007 al Tribunalului Tulcea a fost respinsă contestaţia În anulare formulată de B. SA împotriva Deciziei civile nr. 707 din 3 noiembrie 2006 ca nefondată.

În acest dosar, reclamanta a avut angajat avocat pe D.

Pentru acest dosar, instanţa apreciază că reclamantei i se cuvin cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 1000 lei.

9. Prin Încheierea nr. 1246 din 02 august 2007, pronunţată în Dosar nr. y/88/2007 al Tribunalului Tulcea, instanţa a luat act de renunţarea B. SA la contestaţia formulată împotriva măsurilor dispuse prin deciziile de impunere nr. 201040/2007 şi nr. 201040/2007.

În această cauză, reclamanta nu a formulat nicio apărare, nu a avut angajat avocat şi nu a făcut opoziţie la cererea de renunţare la judecată, aşa încât pentru acest dosar nu i se cuvin cheltuieli de judecată.

10. Dosar nr. x/1/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - a fost respinsă cererea de strămutare a judecării Dosarului nr. x/2006 al Tribunalului Tulcea, formulată de Primărie, pentru care s-a apreciat că nu i se cuvin cheltuieli de judecată.

A admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru sumele aferente următoarelor ordine de plată: nr. 756 din 18 mai 2006; nr. 757 din 18 mai 2006; nr. 803 din 09 iunie 2006; nr. 804 din 09 iunie 2006.

A respins ca fiind prescris dreptul la acţiune pentru pretenţiile aferente acestor ordine de plată.

A admis în parte acţiunea cu privire la restul pretenţiilor aferente ordinelor de plată emise începând cu 1 iunie 2007.

A fost obligat pârâtul la plata sumei de 17.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat către reclamant.

2.2. Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea la data de 06 martie 2014 şi înregistrată sub nr. x/88/2012*, pârâta B. SA Bucureşti a solicitat îndreptarea erorilor materiale de calcul strecurate în Sentinţa civilă nr. 4643/2013 pronunţată în Dosarul nr. x/88/2012*, cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată să le plătească către reclamantă.

2.2.1. Prin încheierea din 13 martie 2014, Tribunalul Tulcea a admis cererea de îndreptare eroare materială a Sentinţei civile nr. 4643 din data de 20 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. x/88/2012*, formulată de pârâtul B. SA Bucureşti, iar în baza art. 281 C. proc. civ., a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul şi considerentele Sentinţei civile nr. 4643/2013 pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosar nr. x/88/2012* în partea referitoare la dispoziţia instanţei privind suma la care a fost obligată pârâta să o plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată, în sensul că se va citi "obligă pârâta la plata sumei de 13000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă" cum este corect în loc de "obligă pârâta la plata sumei de 17000 lei" cum greşit s-a trecut.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că din însumarea sumelor acordate, rezultă valoarea de 13.000 de lei şi nu 17.000 lei, cât în mod greşit s-a consemnat în considerentele şi dispozitivul Sentinţei civile nr. 4643/2013 pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosar nr. x/88/2012*, aşa încât s-a considerat incidenţa dispoziţiilor legale în materie invocată de pârâtă.

3. Apelul formulat de ambele părţi.

3.1. Reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială - Oraşul Isaccea prin Primar, a formulat apel împotriva încheierii din 13 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. x/88/2012* solicitând admiterea apelului, modificarea încheierii apelate în sensul eliminării dispoziţiilor potrivnice şi nelegale privind admiterea în parte a părţii admise, doar cu privire la suma de 13.000 lei. Totodată, a solicitat eliminarea din dispozitivul Sentinţei civile nr. 4643/2013 alineatul 6 care contravine dispoziţiilor legale privind prescripţia extinctivă.

În motivare reclamanta a arătat că alineatul 5 din dispozitivul Sentinţei civile nr. 4643 din 20 decembrie 2013, nu poate fi interpretat în sensul dat de instanţă prin încheierea de lămurire dispozitiv, întrucât echivalează cu o nouă soluţie dată în cauză.

Prin Sentinţa civilă nr. 4643 din 20 decembrie 2013, instanţa a admis în parte acţiunea, doar cu privire la suma de 3.427.403,10 lei, aferentă ordinelor de plată emise începând cu 01 iunie 2007, pentru care nu a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune şi a respins acţiunea cu privire la suma de 1.076.426,1 lei aferentă ordinelor de plată din 2006.

Precizarea instanţei de fond, făcută prin încheierea de lămurire din 13 martie 2014, că de fapt acţiunea a fost admisă în parte doar pentru suma de 13.000 lei, referitor la partea de admisă privind suma de 3.427.403,10 lei, este nelegală.

Instanţa, nu putea să se substituie voinţei părţilor şi să stabilească cheltuieli de judecată în cuantum derizoriu, raportat la complexitatea litigiului şi nici să acorde cheltuieli de judecată pentru dosare care s-au finalizat în anii 2003, 2004, 2005 şi 2006, pentru că intervenise prescripţia dreptului material la acţiune.

Aşa fiind, această recurentă a apreciat că instanţa trebuia să înlăture dispoziţiile potrivnice cuprinse la alineatul 6 din dispozitiv, referitoare la plata unor cheltuieli de judecată de judecată de 17.000 lei care erau în totală contradicţie cu dispoziţiile alineatului 5.

De asemenea dispoziţiile alin. (6) sunt în contradicţie şi cu prevederile legale, cheltuielile de judecată, cum au fost ele stabilite de instanţă prin încheierea de lămurire, sunt nelegale, fiind acordate pentru dosare la care se împlinise termenul de prescripţie.

Odată ce acţiunea a fost admisă în parte, pentru suma de 3.427.403,10 lei, pentru care instanţa a constatat că nu a intervenit prescripţia, nu mai putea să mai admită în parte şi această parte, întrucât echivalează cu pronunţarea a două hotărâri pentru acelaşi capăt de cerere.

Faţă de argumentele aduse în motivarea apelului său, reclamanta a solicitat admiterea apelului şi modificarea încheierii apelate în sensul eliminării dispoziţiilor potrivnice şi nelegale privind admiterea în parte a părţii admise, doar cu privire la suma de 13.000 lei. Totodată, solicită eliminarea din dispozitivul Sentinţei civile nr. 4643/2013 alineatul 6 care contravine dispoziţiilor legale privind prescripţia extinctivă.

3.2. Pârâta B. SA Bucureşti şi în numele Sucursalei de Transport Constanţa, a formulat apel împotriva Sentinţei civile nr. 4643 din 20 decembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. x/88/2012* criticând soluţia sub aspectul greşitei soluţionări a excepţiei necompetenţei materiale, a excepţiei de netimbrare şi a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

În motivare pârâta a formulat următoarele motive de apel:

3.2.7. Instanţa de fond trebuia sa admită excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Tulcea.

În susţinerea acestui motiv de apel, apelanta - pârâtă a criticat modul în care a soluţionat această excepţie prima instanţă, deoarece nu sunt incidente dispoziţiile art. 7 alin. (2) şi art. 8 alin. (1) C. proc. civ., cum în mod greşit a reţinut prima instanţă. În opinia sa, competenţa de soluţionare a cauzei este Tribunalul Bucureşti, în considerarea conform art. 7 alin 1, cât şi conform art. 10 pct. 8 C. proc. civ., sau Tribunalul Constanţa, ca instanţă în raza căruia se află sediul al doilea al B. SA.

3.2.2. Instanţa de fond trebuia sa admită excepţia de netimbrare a acţiunii.

Instanţa de fond a respins în mod netemeinic şi nelegal excepţia netimbrării, reţinând că incidente dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 164/1997, în temeiul cărora a apreciat că cererea de chemare în judecata este scutită de plata taxei de timbru.

Consideră că Legea nr. 164/1997 nu este aplicabilă speţei, neputând constitui temei al scutirii la plata taxei de timbru, întrucât acest act normativ priveşte aprobarea O.U.G. nr. 20/1997 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 118/1996 privind constituirea şi utilizarea Fondului special al drumurilor publice.

În al doilea rând, nu poate fi reţinut art. 17 din Legea nr. 164/1997 ca temei ca cererea de chemare în judecată să fie scutită de plata taxei de timbre.

3.2.3. Instanţa de fond trebuia sa admită excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru toate sumele solicitate de reclamanta, nu doar pentru sumele care au făcut obiectul următoarelor ordine de plata: nr. 756/2006. 757/2006. 803/2006. 804/2006.

În opinia acestei recurente, prima instanţă nu s-a pronunţat în mod explicit asupra excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei asupra tuturor sumelor, neexistând în considerentele sau în dispozitivul sentinţei apelate exprimarea unui punct de vedere faţă de solicitarea B. SA de a constata prescrise toate sumele.

În opinia sa, pârâta nu poate fi sancţionată având în vedere că reclamanta nu s-a îngrijit să formuleze cererea de chemare în judecată în termenul prevăzut de lege, termen care a început să curgă de la data naşterii dreptului, adică sentinţa prin care B. SA a căzut în pretenţii, devenind aplicabile prevederile art. 274 C. proc. civ.

Instanţa de judecata s-a raportat în mod eronat la data ordinelor de plată emise în intervalul 01 iunie 2007 - 20 noiembrie 2007.

În continuare, pârâta a criticat soluţia primei instanţe, sub aspectul că în raport de acţiunea promovată de reclamantă, în anul 2012 şi având în vedere că reclamanta a solicitat plata unor sume de bani achitate încă din anul 2006 respectiv 2007, instanţa de fond trebuia să admită prescripţia dreptului la acţiune, dat fiind că demersal judiciar întreprins nu a fost exercitat în termenul de 3 ani de la data plăţii acestor sume. Chiar şi termenul de 5 ani pentru creanţe bugetare (ceea ce nu este cazul) termenul de prescripţie s-a împlinit înainte de data introducerii acţiunii de către reclamantă.

Faţă de dispoziţiile legale invocate, precum şi de data rămânerii definitive a hotărârilor judecătoreşti pronunţate între părţi (iar în subsidiar a achitării debitelor - ultima plată fiind făcută la data de 20 noiembrie 2007), dreptul la acţiune este prescris, pârâta a solicitat admiterea prescripţiei dreptului material la acţiune, casarea sentinţei şi în fond respingerea cererii de chemare în judecată.

3.2.4. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat admiterea apelului, casarea în parte a sentinţei apelate şi respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală.

În considerentele sentinţei civile sunt arătate criteriile de stabilire a cheltuielilor de judecata cuvenite reclamantei, respectiv instanţa a considerat ca reclamantei i se cuvine suma de 13.000 lei, iar în dispozitiv instanţa de judecata a hotărât "admiterea în parte a acţiunii având ca obiect pretenţii cu privire la restul pretenţiilor aferente ordinelor de plata emise începând cu 1 iunie 2007", ceea ce înseamnă că reclamantului i s-ar cuveni suma de 3.427.403,10 lei, care ar rezulta din însumarea valorii pretenţiilor aferente ordinelor de plata emise începând cu 1 iunie 2007.

Or, obligarea B. la "restul pretenţiilor aferente ordinelor de plată emise începând cu 1 iunie 2007" este în contradicţie, pe de o parte cu considerentele sentinţei în care se menţionează expres sumele stabilite de către instanţa de judecata ca fiind datorate de societate, iar pe de altă parte este în contradicţie cu cealaltă menţiune din dispozitiv, privind obligarea la plata sumei de 17.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata constând în onorariu avocat către reclamantă, care de fapt reprezintă obiectul cererii de chemare în judecată.

Pârâta supune atenţiei şi faptul că:

- instanţa de fond a acordat cheltuieli de judecata în cuantum total de 3.427.403,10 lei, în condiţiile în care afirmă că toate dosarele în care se solicita plata cheltuielilor de judecata au fost soluţionate anterior datei de 02 aprilie 2007, cu excepţia a două dintre ele - Dosar nr. x/88/2007 şi Dosar nr. y/88/2007 ale Tribunalului Tulcea - cu menţiunea că doar în Dosarul nr. x/88/2007 al Tribunalului Tulcea, Oraş Isaccea a avut angajat avocat Cabinet D. Pârâta a precizat că pentru acest dosar instanţa de fond a apreciat că reclamantei i se cuvin cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 1000 lei, iar în Dosarul nr. y/88/2007, în care reclamanta nu a formulat nicio apărare, nu a angajat nici un avocat şi nu a făcut opoziţie la cererea de renunţare la judecată, instanţa a reţinut că pentru acest dosar reclamantei nu i se cuvin cheltuieli de judecată.

Faţă de cele arătate, pârâta a reproşat primei instanţe modul în care s-a determinat cuantumul la care a fost obligate şi, care în opinia sa nu se justifică. Astfel, cele doua cabinete de avocat au fost implicate doar în şapte dosare anterioare intervalului de timp menţionat anterior (01 iunie 2007 - 20 noiembrie 2007), din care în şase dosare a fost angajat Cabinet D., iar într-unul singur a fost angajat Cabinet C.

Or, să primeşti jumătate din suma totala de 3.427.403,10 lei, pentru un singur dosar sau chiar pentru şase dosare, consideră că depăşeşte orice limita rezonabilă a unor cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, în condiţiile în care societăţile de avocatura nu au reprezentat reclamanta în niciun litigiu în intervalul de timp menţionat.

Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra apărărilor B. referitoare la cuantumul sumelor solicitate de reclamanta cu titlu de onorariu avocaţial, în raport de prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Nu există un just echilibru între prestaţia avocaţiala şi onorariul solicitat, neexistând din partea reclamantei vreo justificare a timpului şi volumului de muncă depusă.

De asemenea instanţa de fond nu a analizat apărările B. SA referitoare la dispoziţiile art. 135 din Statutul profesiei de avocat, aplicabil prezentei cauze.

Chiar dacă în considerentele sentinţei apelate, instanţa de fond a apreciat corect care ar fi sumele care i s-ar cuveni reclamantei, stabilind cuantumul total al acestora la 13.000 lei, în dispozitiv s-a stabilit cu totul alte sume, dincolo de caracterul rezonabil al unor onorarii de avocat.

Netemeinicia sentinţei apelate a rezultat şi din faptul că, deşi instanţa de fond a reţinut că sunt două pârâte, prin dispozitiv nefiind precizat despre care pârât este vorba.

Pârâta a mai învederat instanţei şi împrejurarea că, B. SA este concesionar al reţelei electrice de transport şi al terenurilor pe care aceasta este amplasată, în baza contractului de concesiune 1 din 29 aprilie 2004 încheiat cu Ministerul Economiei şi orice tip de cheltuieli, inclusiv cele de judecată impuse în sarcina B. SA de către părţile adverse, într-un cuantum excesiv şi nereal influenţează tariful de transport al energiei electrice, reprezentând costuri ce se vor regăsi în tariful de transport al energiei electrice, suportate de fiecare consumator.

Prin urmare, pe fondul cauzei, pârâta a solicitat aplicarea disp. art. 274 alin. (3) C. proc. civ. În opinia sa cuantumul stabilit cu titlul de onorariu de avocat este excesiv şi abuziv, în sensul diminuării cuantumul cheltuielilor de judecată proporţional cu criteriile obiective la o sumă medie plătită cu titlu de onorariu de avocat pentru pricini similare la data rămânerii definitive a hotărârilor judecătoreşti (între anii 2003 - 2006).

În consecinţă, pârâta a a solicitat admiterea excepţiilor invocate, casarea în parte a sentinţei apelate, iar în subsidiar respingerea acţiunii formulată sau în cazul în care se va menţine admiterea ei, să se dispună reducerea cheltuielilor de judecată, respectiv a onorariului solicitat de către avocaţi, în funcţie de dificultatea, amploarea sau durata cazului, timpul şi volumul de munca solicitat pentru executarea mandatului primit sau activitatea solicitata de client precum şi natura, noutatea şi dificultatea cazului.

IV. Soluţia pronunţată în apel

Prin Decizia civilă nr. nr. 334 din 7 iulie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate în prezenta cauză.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut, în raport de criticile formulate de cele două apelante, în sensul că a fost analizat prioritar apelul pârâtei dat fiind excepţiile invocate şi apoi apelul reclamantei după cum urmează:

Apelul pârâtei.

3.2.1. Primul motiv de apel al apelantei B. SA se referă la faptul că instanţa trebuia să admită excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Tulcea, pe care instanţa de apel l-a respins ca neîntemeiat, confirmând soluţia primei instanţe, în sensul că în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi art. 10 pct. 8 coroborat cu art. 12 C. proc. civ., litigiul are în vedere obligaţii născute la punctul de lucru Isaccea şi, deci, competenţa aparţine Tribunalului Tulcea.

3.2.2. Al doilea motiv de apel se referă la excepţia de netimbrare.

Instanţa de apel a apreciat că, trimiterile instanţei de fond la Legea nr. 146/1997 este o eroare materială.

Sub acest aspect, instanţa de apel a constatat că, cheltuielile de judecată intră în bugetul local şi sunt destinate necesităţilor publice locale, aşa încât sunt incidente dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 146/1997, republicată. În sprijinul acestei argumentări, instanţa de apel invocând o serie de decizii ale Curţii Constituţionale (exemplu: Decizia nr. 373/2003, Decizia nr. 454/2005 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 17 din Legea nr. 146/1997).

3.2.3. În ceea ce priveşte cel de-al treilea motiv de apel referitor la admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune pentru toate sumele solicitate de reclamanta-apelantă şi nu doar pentru cele ce au făcut obiectul ordinelor de plată nr. 756/2006, 757/2006, 803/2006, 804/2006.

Instanţa de fond, a reţinut că potrivit O.G. nr. 92/2003 [art. 131 alin. (1)], dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.

Acţiunea a fost înregistrată la 2 aprilie 2012, iar numai două dosare (nr. x/88/2007 şi nr. y/88/2007 ale Tribunalului Tulcea) se încadrează în termenul de prescripţie.

Pentru aceste considerente, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru dosarele anterioare datei de 02 aprilie 2007.

3.2.4. Prin cel de-al patrulea motiv de apel, referitor la fondul litigiului care priveşte doar la suma de 13.000 lei, la care a fost obligată pârâta prin Sentinţa civilă nr. 4643 din 20 decembrie 2012, astfel cum a fost modificată prin încheierea din 13 martie 2014 în conform cu dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ.

Potrivit acestei încheieri, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul şi considerentele Sentinţei civile nr. 4643/2013 a Tribunalului Tulcea, în partea referitoare la dispoziţia instanţei privind suma la care a fost obligată pârâta să o plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată, în sensul că se va cita "obligă pârâta la plata sumei de 13.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă" cum este corect, în loc de "obligă pârâta la plata sumei de 17.000 lei".

Instanţa de fond a reţinut că, din restul pretenţiilor reclamantei de 3.427.403,10 lei, i se cuvin reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 13.000 lei, făcând referire în mod punctual la fiecare litigiu.

De asemenea, instanţa de apel a constatat că, instanţa anterioară a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că s-a avut în vedere proporţionalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză determinat de complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.

Apelul reclamantei.

3.1. Pentru aceleaşi argumente, au fost respinse şi criticile aduse de reclamanta-apelantă U.A.T. Oraş Isaccea, privind încheierea din 13 martie 2014 a Tribunalului Tulcea.

V. Împotriva deciziei pronunţată în apel - nr. 334 din 7 iulie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Isaccea - prin Primar şi pârâta A. SA au declarat recurs.

1. Recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Isaccea - prin Primar.

Recurenta printr-un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, teza I, critică hotărârea atacată pentru nelegalitate, întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină. Acest motiv de nelegalitate este întrunit în cauză întrucât instanţa de apel nu a motivat respingerea apelului formulat de către reclamanta UAT Oraş Isaccea prin Primar, împotriva încheierii din 13 martie 2014 pronunţată de Tribunalul Tulcea.

Prin hotărârea pronunţată, instanţa de apel a analizat doar apelurile formulate de B. SA şi B. SA Sucursala de Transport Constanţa, fără a analiza apelul formulat de UAT Oraş Isaccea.

Deşi apelurile vizau motive diferite, fiind deci total opuse, în analizarea apelului formulat de reclamantă, instanţa face trimitere la acesta doar în penultima frază din considerentele hotărârii, unde precizează că "pentru aceleaşi argumente urmează a fi respinse şi criticile aduse de reclamanta-apelantă UAT Oraş Isaccea, privind încheierea din 13 martie 2014 a Tribunalului Tulcea".

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea instanţei trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Acest text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare, potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., scopul acestei reglementări, fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiţiei şi pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanţele superioare.

De altfel, chiar şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Achina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) subliniază rolul important pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv, decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă sau cel puţin de a le aprecia.

Având în vedere că hotărârea atacată nu este motivată în rigorile dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., rezultă că a fost pronunţată fără să fie cercetat fondul.

Recurenta mai susţine că, instanţa anterioară trebuia să motiveze decizia prin analizarea apelurilor distinct, iar înlăturarea criticilor trebuia făcută pe considerente diferite.

Apelurile formulate de B. SA şi B. SA Sucursala de Transport Constanţa, vizau Sentinţa civilă nr. 4643 din 20 decembrie 2013, aşa cum a fost ea iniţial pronunţată, iar apelul reclamantei UAT Oraş Isaccea, viza încheierea de lămurire dispozitiv din 13 martie 2014, astfel că acestea nu puteau fi respinse de instanţă "pentru aceleaşi argumente".

Faţă de cele de mai sus, recurenta opinează că hotărârea instanţei de apel este nelegală, întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină în respingerea apelului formulat de UAT Oraş Isaccea.

Al doilea motiv de recurs, se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 teza a II-a şi a III-a, C. proc. civ. întrucât hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Prin încheierea de lămurire a dispozitivului din 13 martie 2014, instanţa de fond prin stabilirea unor cheltuieli pentru fiecare dosar în parte, instanţa s-a substituit voinţei părţilor, stabilind în mod subiectiv onorariul de avocat, în cuantum derizoriu, raportat la durata şi complexitatea cauzei, încălcând şi prevederile art. 129 alin. (6), C. proc. civ., care reglementează principiul disponibilităţii în procesul civil.

Potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor dacă sunt nepotrivit de mici sau de mari.

Din acest text de lege rezultă clar că doar părţile stabilesc onorariul, judecătorul se pronunţa doar pe un onorariu prestabilit de părţi, pe care îl analizează şi dispune în consecinţă (îl micşorează în cauza de faţă).

Astfel, judecătorul trebuia să analizeze onorariul solicitat, prin raportare la complexitatea cauzei, durata litigiilor, munca avocaţilor şi valoarea litigiului şi să se pronunţe cu privire la onorariul solicitat.

De asemenea, instanţa nu putea să acorde cheltuieli de judecată pentru dosare care s-au finalizat în anii 2003, 2004, 2005 şi 2006, pentru simplul motiv că intervenise prescripţia dreptului material la acţiune.

Prin lămurirea dată, instanţa vine în totală contradicţie cu dispoziţiile din Sentinţa civilă nr. 4643 din 20 decembrie 2013, unde, la alineatul 3 (trei) şi 4 (patru) arată că: "Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, pentru sumele aferente următoarelor ordine de plată; nr 756 din 18 mai 2006; nr. 757 din 18 mai 2006; nr 803 din 09 iunie 2006; nr. 804 din 09 iunie 2006.

Respinge ca fiind prescris dreptul la acţiune pentru pretenţiile aferente acestor ordine de plată".

Stabilirea unor sume, cu titlu de cheltuieli de judecată, pentru dosare finalizate în anii 2003, 2004, 2005 şi 2006, este împotriva prevederilor legale aplicabile în cauză, respectiv este contrară dispoziţiilor art. 131 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., unde termenul de prescripţie este reglementat la 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.

În opinia sa, modul în care instanţa a venit să lămurească dispozitivul Sentinţei civile nr. 4643 din 20 decembrie 2013 este contrar prevederilor legale cuprinse în art. 281 C. proc. civ., întrucât acestea se referă strict la cuprinsul dispozitivului, şi nu la concordanţa dintre dispozitiv şi considerente.

Instanţa trebuia să înlăture dispoziţiile potrivnice cuprinse la alineatul 6 (şase) din dispozitiv, referitoare la plata unor cheltuieli de judecată de 17000 lei, care erau în totală contradicţie cu dispoziţiile alineatului 5 (cinci).

Odată ce acţiunea a fost admisă în parte, pentru suma de 3.427.403,10 lei, pentru care instanţa a constatat că nu a intervenit prescripţia, nu mai putea să mai admită în parte şi această parte, întrucât echivalează cu pronunţarea a două hotărâri pentru acelaşi capăt de cerere.

În concluzie recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi motivat.

2. Recursul declarat de pârâta A. SA.

Recurenta-pârâtă critică decizia recurată sub aspectul că: este netemeinică şi nelegală, necuprinzând motivele pe care se sprijină, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecaţii, schimbând natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşita a legii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., având în vedere următoarele considerente:

În primul rând, pârâta critică, pe larg, modul în care a fost soluţionată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune reiterând considerentele reţinute de instanţele anterioare. Astfel, ambele instanţe nu s-au pronunţat explicit asupra excepţiei prescripţiei asupra tuturor sumelor, neexistând niciun punct de vedere cu privire la modul în care le-a cerut.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta - pârâtă reiterează cele reţinute de către cele două instanţe, respectiv, cităm: "acţiunea de faţă a fost înregistrată la data de 2 aprilie 2012, iar toate dosarele în care s-a solicitat plata cheltuielilor de judecată au fost soluţionate anterior acestei date, cu excepţia a două dosare dintre ele, Dosarul nr. x/88/2007 şi Dosarul nr. y/88/2007, ambele ale Tribunalului Tulcea."

În opinia recurentei-pârâtei, această afirmaţie este contradictorie cu celelalte motivări ale instanţelor.

Or, o asemenea interpretare nu poate fi primită pentru respingerea excepţiei, întrucât instanţa trebuia să se raporteze la data când s-a născut acest drept, nu la data când au fost emise ordinele de plată. Astfel, recurenta arată că interpretarea celor două instanţe este abuzivă şi ilegală, în condiţiile în care reclamanta nu a fost diligentă să emită ordinele de plată, care au fost emise după 10 ani de la data când s-a născut dreptul să solicite cheltuieli de judecată.

De aceea, opinează această recurentă, că nu poate fi sancţionată pentru comportamentul delăsător şi abuziv al reclamantei, care nu a iniţiat demersul judiciar să formuleze o acţiune împotriva sa, în termenul prevăzut de lege, termen care a început să curgă de la data naşterii dreptului, data reprezentată de sentinţa prin care societatea pârâtă a căzut în pretenţii, devenind aplicabile prevederile art. 274 C. proc. civ., iar instanţa de judecata s-a raportat în mod eronat la data ordinelor de plată emise în intervalul 01 iunie 2007 - 20 noiembrie 2007.

Având în vedere că reclamanta a solicitat în anul 2012 plata unor sume de bani care au fost achitate în anul 2006 respectiv 2007, instanţa de judecata trebuia să admită prescripţia dreptului la acţiune, în considerarea faptului că acest drept nu a fost exercitat în termenul de 3 ani de la data plăţii acestor sume. Chiar şi termenul de 5 ani pentru creanţele bugetare (ceea ce nu este cazul) s-a împlinit înainte de data introducerii acţiunii de către reclamanta.

În acest context, recurenta - pârâtă reiterează toate dosarele soluţionate pentru care s-au cerut cheltuieli de judecată, menţionându-le expres raportat la contractele de asistenţă judiciară acordată şi actele adiţionale aferente încheiate, după care expune punctual - pentru fiecare dosar - când a operat prescripţia dreptului la acţiune de a mai pretinde sumele datorate cu titlu de cheltuieli de judecată.

În final, sub acest aspect, recurenta arată că, faţă de dispoziţiile legale invocate, precum şi de la data rămânerii definitive a hotărârilor judecătoreşti pronunţate între părţi (iar în subsidiar a achitării debitelor -ultima plata fiind făcuta la data de 20 noiembrie 2007) dreptul la acţiune este prescris şi, în consecinţă, recurenta solicită admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi pe fond respingerea cererii de chemare în judecată.

3. Motivarea recursului.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate şi vor fi admise în considerarea următoarelor argumente:

De precizat că, obiectul cauzei dedus judecăţii, l-a constituit acordarea cheltuielilor de judecată în temeiul art. 274 C. proc. civ., ca urmare a purtării mai multor litigii între părţile litigante, pentru care s-a încheiat în anul 2003 contractul de asistenţă juridică nr. 217131 din 21 iulie 2003 cu Cabinetul Individual de Avocatură "C.", modificat prin actul adiţional nr. 1 din 21 aprilie 2005 şi actul adiţional nr. 2 din 19 ianuarie 2007 pentru suma de 2.251.915 lei (RON) şi Contractul de asistenţă juridică nr. 76429 din 21 iulie 2003 cu Cabinetul Individual de Avocatură "D.", modificat prin actul adiţional nr. 1 din 21 aprilie 2005 şi actul adiţional nr. 2 din 19 ianuarie 2007 pentru suma de 2.251.915 lei (RON).

Sub acest aspect, trebuie precizat şi indicat că reclamanta a invocat dosarele pentru care s-a asigurat asistenţă juridică şi anume:

1. Contestaţia la executare silită împotriva titlului executoriu nr. 9/06.19.2000 în valoare de 35.880.967.227 lei (ROL) în Dosarele nr. x/2000, finalizat prin Sentinţa civilă nr. 3709 din 20 decembrie 2000 pronunţată de Judecătoria Tulcea, care a fost atacată cu apel ce a format Dosarul nr. x/2001, finalizat prin Decizia civilă nr. 336 din 20 iunie 2001 pronunţată de Tribunalul Tulcea, care a fost atacată cu recurs ce a format Dosarul nr. x/COM/2002, finalizat prin Decizia civilă nr. 142/COM din 15 februarie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, care a casat hotărârea recurată şi a trimis cauza spre rejudecate la Tribunalul Tulcea. S-a constituit Dosarul nr. x/2002, finalizat prin Decizia civilă nr. 265 din 20 septembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Tulcea, rămasă definitivă.

Împotriva acesteia fiind formulată contestaţia în anularea ce a format obiectual Dosarului nr. x/COM/2006 (nr. nou x/36/2006), finalizat prin Decizia civilă nr. 159 din 10 aprilie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.

2. Contestaţia la executare silită împotriva titlului executoriu nr. 2 din 28 noiembrie 2001, în valoare de 73.208.518.285 lei (RON): Dosarul nr. x/2001 al Tribunalului Tulcea în care s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 568 din 12 martie 2002, pronunţată de Judecătoria Tulcea, atacată cu apel (Decizia civilă nr. 11 din 15 ianuarie 2003 pronunţată de Tribunalul Tulcea), iar apoi cu recurs (Decizia civilă nr. 877/C din 16 septembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa).

3. Cererea de revizuire împotriva Deciziei civile nr. 877/C din 16 septembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa (Dosar nr. x/C/2003) şi a Deciziei civile nr. 260/COM/2003 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa (Dosar nr. x/COM/2003), a fost soluţionată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 3164 din 26 mai 2005.

4. Acţiuni în contencios administrativ, H.C.L. nr. 39 din 14 octombrie 2003: Acţiune prealabilă depusă la 17 noiembrie 2003; Sentinţa civilă nr. 582/CA din 29 octombrie 2004 pronunţată de Tribunalul Constanţa (Dosarul nr. x/CA/2004), care a fost atacată cu recurs soluţionat prin Decizia civilă nr. 227/CA din 29 septembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa (Dosarul nr. x/CA/2005 - nr. nou 909/36/2005). Împotriva acesteia a fost formulată contestaţie în anulare soluţionată prin Decizia civilă nr. 20/CA din 31 ianuarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa (Dosar nr. x/CA/2005 - Dosar nr. nou x/36/2095).

5. Cerere de strămutare în Dosarul nr. x/1/2006, finalizat prin Încheierea nr. 8803 din 01 noiembrie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

6. Contestaţie la executare împotriva titlurilor executorii nr. 9 din 10 mai 2000, nr. 6, 7, 8 şi 9 din 10 iunie 2005: Dosarul nr. x/2005, finalizat prin Sentinţa civilă nr. 2974 din 02 noiembrie 2005 pronunţată de Judecătoria Tulcea, care a fost atacată cu recurs soluţionat prin Decizia civilă nr. 707 din 03 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Tulcea (Dosar nr. x/2006, finalizat), împotriva căreia a fost formulată contestaţie în anulare, soluţionată prin Decizia civilă nr. 326 din 13 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Tulcea (Dosar nr. x/88/2007).

De observat, ambele recurente invocă motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., care vor fi analizate din perspectiva aplicării greşite a Codului fiscal respectiv în loc de dreptul comun, întrucât obiectul cauzei dedus judecăţii îl vizează cheltuielile de judecată în temeiul art. 274 C. proc. civ., aşa încât instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile legale incidente cauzei, ceea ce a condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale.

3.1. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat în recurs pentru a solicita modificarea sau casarea unei hotărâri, atunci când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Din perspectiva acestui motiv de recurs, se constată că în mod greşit instanţa de apel a aplicat dispoziţiile Codului de procedură fiscală, neţinând cont de obiectul cauzei dedus judecăţii. Astfel, obiectul cauzei dedus judecăţii îl reprezintă cuantumul cheltuielilor de judecată rezultate ca urmare a purtării unor litigii între părţile litigante în perioada 2000 - 2007, temeiul de drept al acţiunii reclamantei fiind în considerarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.

În mod greşit şi cu aplicarea greşit a dispoziţiilor legale prevăzute de art. 274 C. proc. civ., instanţa de apel a considerat că sunt creanţe bugetare, fiscale reglementate de C. proc. fisc. Deşi se menţionează onorariul de avocat, în considerentele deciziei atacate, instanţa de apel aplică şi interpretează cuantumul cheltuielilor de judecată în lumina C. proc. fisc., sens în care cităm, sub acest aspect, considerentele deciziei atacate:

"Potrivit art. 1 alin. (1) C. proc. fisc., acesta reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat şi bugetelor locale, prevăzute în C. fisc..

Potrivit art. 21 alin. (1) şi (2) lit a) din O.G. nr. 92/2003, creanţele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.

(2) Din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezultă atât conţinutul, cât şi cuantumul creanţelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în:

a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanţe fiscale principale.

Potrivit art. 131 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept."

Pentru a răspunde exigenţelor impuse în calea de atac a recursului, este necesar să se elucideze în această speţă problema cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Onorariul de avocat intră în categoria cheltuielilor de judecată reglementată de C. proc. civ. şi nu pot fi asimilate creanţelor fiscale. Acestea din urmă, aşa cum rezultă din art. 21 alin. (1) şi 2 lit. a) din O.G. nr. 92/2003, creanţele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal. La rândul lor, în raporturile de drept fiscal sunt determinate atât conţinutul cât şi cuantumul creanţelor fiscale. Cuantumul creanţelor fiscale reprezintă drepturi determinate constând în - art. 21 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 - dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanţe fiscale principale.

Pe când cheltuielile de judecată sunt reglementate de art. 274 C. proc. civ., şi reprezintă ansamblul sumelor de bani care trebuie să le suporte părţile în legătură cu activitatea procesuală. Cheltuielile de judecată au un conţinut complex, dat fiind că reprezintă sumele de bani suportate de părţi pe parcursul demersului judiciar iniţiat şi, care pot fi diverse, în funcţie de complexitatea şi amploarea activităţii procesuale.

Cheltuielile de judecată cuprind taxele judiciare de timbre, onorariile experţilor şi onorariile avocaţilor care se determină - aşa cum s-a arătat mai sus - în funcţie de despăgubirea martorilor, precum şi alte cheltuieli pe care partea care a triumfat - a câştigat - prin câştigarea procesului va dovedi că le-a făcut.

Trebuie reamintit că în temeiul reglementării cuprinse în Legea nr. 51/1995 republicată privind exercitarea profesiei de avocat, pe bază de negociere, între avocat şi client se stabileşte onorariul avocaţial(între părţile raportului juridic de asistenţă juridică).

Mergând mai departe cu raţionamentul logico-juridic vizând cheltuielile de judecată - utile în soluţionarea prezentei cauze - respectiv art. 274 alin. (3) C. proc. civ. care reglementează aspectul raportului juridic de drept procesual - civil - dintre părţile contractante, textul stabilind modalitatea de calculare a sumei datorate cu titlul de cheltuieli de judecată de către cel ce a căzut în pretenţii, părţii care le solicită şi nu pe calea Codului de procedură fiscal care vizează, la rândul său, creanţele fiscal.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., în raportul juridic procesual, instanţele de judecată trebuie să soluţioneze problema lichidării cheltuielilor de judecată, ştiut fiind că acestea se acordă la cererea părţilor interesate, iar instanţa de judecată este obligată să pună în vedere părţilor că au dreptul să le solicite - în virtutea rolului său activ - cheltuielile de judecată. Mai mult decât atât, în ipoteza în care partea înţelege să formuleze o acţiune separată, distinctă, de solicitare a cheltuielilor de judecată, instanţa de judecată este obligată să soluţioneze pricina din perspectiva dispoziţiilor art 274 C. proc. civ. - acţiunea reclamantei din prezenta cauză - iar, la rândul său, instanţele judecătoreşti sunt îndreptăţite să reducă, diminueze cuantumul onorariul de avocat după criterii obiective.

Revenind la speţa de faţă, Înalta Curte constată că în mod greşit au stabilit instanţele anterioare incidenţa Codului de procedură fiscală şi, prin această abordare s-au aplicat greşit raporturile juridice dintre cele două părţi adverse.

Înalta Curte reţine că atunci când o parte a criticat hotărârea, instanţa de apel trebuie să analizeze şi să răspundă motivat criticilor formulate, care nu îşi găseau răspuns în hotărârea primei instanţe şi, totodată, să argumenteze motivele pentru care îşi însuşeşte, în tot sau în parte, considerentele de fapt ori de drept reţinute de prima instanţă, aspecte care însă nu se regăsesc în motivarea deciziei recurate.

Aceasta deoarece, în considerentele deciziei atacate s-a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor legale referitoare la cheltuielile de judecată, având în vedere C. fisc. şi nu C. proc. civ., ceea ce a condus la o hotărâre nelegală şi a schimbat obiectul cauzei dedus judecăţii.

Din această perspectivă, se constată că decizia cuprinde motive contradictorii, în sensul că, instanţa a soluţionat pricina din perspectiva unor pretinse raporturi juridice fiscale, iar sumele cerute cu titlul de cheltuieli de judecată au fost stabilite şi cuantificate arbitrar şi lapidar, în sensul că nu se înţelege cum s-a ajuns la suma fixată. De altfel, după cum se poate observa, din considerentele deciziei atacate, instanţa de apel înşiruie litigiile purtate între cele două părţi din proces, însă în motivarea apelului nu face decât să confirme soluţia primei instanţe, fără să arate modalitatea de calcul - efectul devolutiv al apelului - pentru fiecare litigiu în parte.

Se constată că hotărârea pronunţată în apel, cale de atac devolutivă, cuprinde lapidar şi contradictoriu argumentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate, rezultând fără echivoc că, în speţă, situaţia de fapt dedusă judecăţii nu a fost pe deplin stabilită, hotărârea fiind pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 295 C. proc. civ., care consacră chiar caracterul devolutiv al căii de atac.

Toate aceste aspecte care nu au fost analizate, cu ocazia soluţionării cauzei urmează să fie lămurite de instanţa de apel prin suplimentarea probelor, totodată avându-se în vedere criticile şi apărările părţilor, iar faţă de soluţia de casare, celelalte critici formulate în cauză nu se vor mai analiza de către instanţa de recurs, însă instanţa de apel va avea în vedere şi aceste aspecte.

3.2. În ce priveşte dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În continuare, Înalta Curte va examina această problemă în considerarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., precum şi faptul că instanţa de apel nu a stabilit situaţia de fapt, respectiv succesiunea dosarelor pentru care s-a acordat asistenţă şi juridică şi, cum aplicarea legii a fost greşit aplicată, în lumina C. fisc., instanţa de apel nu numai că nu a motivat hotărârea în spiritul art. 261 pct. 5 C. proc. civ. dar nu a respectat nici limitele care a fost învestită.

O asemenea motivare a deciziei atacate nu satisface însă cerinţa procesului echitabil.

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii şi trebuie să cuprindă, printre alte menţiuni, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt. Obligaţia de motivare impune o apreciere întotdeauna ataşată de natura cauzei, de circumstanţele acesteia, stilul judiciar şi tipologia actului de justiţie. Motivarea unei hotărâri este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv al tuturor argumentelor aduse de parte - dar nici ignorarea lor -, ci un răspuns al argumentelor fundamentale, al acelora care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Dreptul la un proces echitabil impune motivarea riguroasă a hotărârii judecătoreşti întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care, în circumstanţele concrete ale cauzei, s-a realizat, în mod corespunzător, actul de justiţie.

Exigenţa motivării este esenţială în administrarea adecvată a justiţiei, în condiţiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, în care se indică motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.

Motivarea trebuie să fie pertinentă, completă, întemeiată, omogenă, concretă, convingătoare şi accesibilă, întrucât ea reprezintă pentru părţi garanţia că cererile lor au fost analizate cu atenţie, inexistenţa motivării sau motivarea necorespunzătoare atrăgând casarea hotărârii astfel pronunţate.

De aceea, instanţa de apel nu s-a pronunţat în limitele cererii de apel, aşa cum prevede art. 295 alin. (1) C. proc. civ., ci dimpotrivă, le-a ignorat, o asemenea situaţie fiind echivalentă necercetării fondului.

Prin urmare, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., situaţie în care, în rejudecare instanţa de apel va examina pricina în lumina dispoziţiilor acestui text de lege, având în vedere toate litigiile purtate între părţi şi menţionate de reclamantă, în acţiunea principală cât şi prin precizările depuse şi, nu numai dar va argumenta în fapt şi în drept acordarea cheltuielilor de judecată cerute de reclamantă.

De asemenea, instanţa de apel va stabili situaţia de fapt, pe care instanţa de recurs nu o poate face, întrucât exercitarea controlului judiciar în recurs se realizează numai din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. şi, după stabilirea acesteia să analizeze celelalte critici formulate de ambele recurente.

De reţinut că, instanţa de apel va avea în vedere şi recursul declarat de reclamantă care vizează încheierea evocată şi care, ca şi apelul pârâtei nu a fost examinat în limitele învestirii sale.

Aşa fiind, se constată că, instanţa de apel nu a respectat caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, astfel încât pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. raportat la art. 312 alin. (2), (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursurile declarate de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Isaccea - prin Primar şi pârâta A. SA împotriva Deciziei civile nr. 334 din 7 iulie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care le va casa şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, instanţa de apel va examina pricina în temeiul dreptului comun, respectiv art. 274 C. proc. civ., având în vedere dosarele invocate, precum şi celelalte critici ale recurentelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Isaccea - prin Primar şi pârâta A. SA împotriva Deciziei civile nr. 334 din 7 iulie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2015.

Procesat de GGC - GV