Validity of institutional arbitration clause with ambiguous institution designation: inoperability of compromise clause and annulment of arbitral award under Civil Procedure Code

Decizia nr. 424/2015

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 1 martie 2013 pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie laşi, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 27.960,48 lei reprezentând contravaloarea facturii fiscale din 04 martie 2010 şi penalităţi de întârziere, în temeiul contractului de prestări servicii din 02 decembrie 2009, precum şi la plata cheltuielilor de arbitrare.

Prin hotărârea arbitrală din 3 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie laşi, în Dosarul nr. x/2013 a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, aceasta fiind obligată să plătească reclamantei suma de 4.331,60 lei, reprezentând contravaloarea facturii fiscale din 04 martie 2010, cu titlul de preţ datorat, potrivit art. 5 al contractului de prestări servicii din 02 decembrie 2009.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 27.960,48 lei, cu titlul de penalităţi conform art. 13 al contractului de prestări servicii din 02 decembrie 2009, precum şi 1.180 lei, cu titlul de cheltuieli de arbitrare.

La data de 30 septembrie 2013, SC B. SA Vaslui a formulat acţiune în anularea hotărârii arbitrale nr. 06/2013.

Curtea de Apel laşi, secţia civilă, prin sentinţa nr. 6/2014 din 10 februarie 2014 a admis acţiunea în anularea hotărârii arbitrale formulată de reclamanta SC B. SA, fiind admisă excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie laşi şi în consecinţă:

A fost anulată hotărârea arbitrală din 3 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie laşi şi trimisă cauza la Judecătoria Vaslui, spre competentă soluţionare în primă instanţă.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, pârâta SC A. SRL laşi a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel laşi.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., iar prin încheierea din camera de consiliu din data de 7 octombrie 2014 a fost analizat, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, fiind dispusă comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., acestea neformulând puncte de vedere asupra raportului.

În dezvoltarea motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că soluţia dată este nelegală, deoarece a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, având în vedere că prin sentinţă s-a reţinut imposibilitatea stabilirii cu certitudine a voinţei reale a părţilor, în privinţa determinării instanţei arbitrale căreia i-ar reveni competenţa soluţionării litigiilor.

Astfel, recurenta susţine referitor la clauza compromisorie înscrisă la art. 17 din contractul de prestări servicii din 02 decembrie 2009, că aceasta a fost avută în vedere de tribunalul arbitrai, cu ocazia verificării propriei competenţe, întrucât aceasta prevede în mod clar şi neechivoc opţiunea părţilor pentru soluţionarea litigiilor pe calea arbitrajului instituţional, astfel cu dispune şi art. 553 C. proc. civ.

În acest sens, recurenta apreciază că interpretarea dispoziţiilor legale aplicabile în materia valabilităţii clauzelor compromisorii s-a făcut în mod nelegal, soluţia pronunţată de Curtea de Apel laşi echivalând cu invocarea nulităţii clauzei de arbitraj, fiind astfel aplicate în mod eronat dispoziţiile art. 550 C. proc. civ., care prevăd că, nulitatea clauzei compromisorii intervine doar în cazul în care nu este nominalizată instituţia care organizează arbitrajul, în cazul arbitrajului institutionalizat.

În acest context, recurenta susţine ca, ceea ce se poate reproşa clauzei compromisorii în discuţie nu este nenominalizarea unei instituţii de arbitraj, ci formularea ei oarecum deficitară, prin nominalizarea incorectă a titulaturii Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie laşi, neexistând aşadar temei pentru calificarea acestei clauze ca fiind „inoperantă" sau „nulă".

Astfel, chiar dacă din cuprinsul concret al clauzei compromisorii nu s-ar înţelege clar cărei instituţii de arbitraj au înţeles ambele părţi să îi fixeze competenţa, din declaraţiile şi acţiunile ulterioare ale acestora se poate determina, pe cale de interpretare, voinţa comună de a se adresa instituţiei de arbitraj din laşi, iar în acest context este greşită reţinerea Curţii de Apel laşi cu privire la constatarea caracterului „inoperant" al clauzei compromisorii şi aplicarea dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Mai susţine recurenta că, reţinerea ca şi argument a împrejurării că intimata SC B. SA nu a fost de acord cu învestirea instituţiei de arbitraj din laşi cu judecarea litigiului nu face decât dovada superficialităţii cu care instanţa de control judiciar a abordat analizarea şi soluţionarea cauzei.

Prin întâmpinarea depusă de intimata-reclamantă SC B. SA la data de 3 iulie 2014 s-a solicitat respingerea recursului, considerându-se că soluţia pronunţată de Curtea de Apel laşi este legală şi temeinică, neexistând niciun motiv de casare a sentinţei recurate.

Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de pârâta SC A. SRL laşi să fie respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. „casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susţine că soluţia pronunţată de Curtea de Apel laşi este nelegală, deoarece a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât prin sentinţă s-a reţinut imposibilitatea stabilirii cu certitudine a voinţei reale a părţilor, în privinţa determinării instanţei arbitrale căreia i-ar reveni competenţa soluţionării litigiilor.

Această susţinere este nefondată urmând a fi respinsă, având în vedere redactarea defectuoasă a clauzei compromisorii, inserată în art. 17 din contractul de prestări servicii din 03 decembrie 2009, potrivit căreia, „Orice litigiu decurgând din sau în legătură cu acest contract, inclusiv referitor la încheierea, executarea ori desfiinţarea lui, se va soluţiona prin arbitrajul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ laşi, şi Industrie a României în conformitate cu regulile de procedură arbitrală ale acestei Curţi".

Din examinarea acestor prevederi, se poate constată că părţile au avut intenţia de a deduce soluţionarea litigiului în favoarea arbitrajului, însă, datorită redactării defectuoase, nu s-a putut stabili cu certitudine cărei instituţii i-ar reveni competenţa de soluţionare, în sensul încredinţării soluţionării litigiului Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie laşi ori Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

În această situaţie, se constată că prevederea contractuală ce constituie clauza compromisorie suferă de acest viciu, al indicării confuze a instanţei arbitrale, iar această dispoziţie nu are cum să învestească în mod valabil nici una din instanţele arbitrale evocate, în condiţiile în care nu a existat acordul părţilor pentru învestirea Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie laşi, iar după sesizarea acestei curţi, pârâta SC B. SA a arătat expres că nu acceptă competenţa acesteia, sens în care se constată că nu sunt întrunite cerinţele art. 14 din C. proc. civ. arbitrală al Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie laşi pentru învestirea acestei instanţe arbitrale cu soluţionarea prezentului litigiu pe calea arbitrajului.

În acest sens se reţine că, în mod greşit instanţa arbitrală a respins - prin încheierea din 11 iunie 2013 - excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie laşi, excepţie ce a fost invocată prin întâmpinarea depusă de SC B. SA, reţinând astfel, litigiul în vederea soluţionării sale pe fond.

Tot în acelaşi context se constată că, la data sesizării Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie laşi, clauza compromisorie devenise inoperantă, lipsind astfel, arbitrajul de fundamentul său legal, context în care este incident motivul de desfiinţare a hotărârii arbitrale reglementat de dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. b), raportat la art. 550 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că nu s-a putut stabili instanţa arbitrală convenită de părţi prin clauza compromisorie, inserată în art. 17 din contractul de prestări servicii nr. 430 din 03 decembrie 2009, sens în care se constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 554 alin. (2) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora, convenţia arbitrală este inoperantă.

Faţă de aceste aspecte, se constată în mod legal a hotărât Curtea de Apel laşi, având în vedere dispoziţiile art. 613 alin. (3) lit. a) C. proc. civ., referitor la competenţa de soluţionare a prezentului litigiul că aceasta revine instanţelor judecătoreşti, respectiv Judecătoriei Vaslui.

Astfel, pentru ca susţinerile dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceasta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită.

În cazul de fată, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenta lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (6) raportat la art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. SRL laşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. SRL laşi împotriva sentinţei nr. 6/2014 din 10 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2015.