Existence of social security debt versus installment agreement under Emergency Ordinance No. 40/2002
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by a limited liability company, upholding the decision of the Court of Auditors which had previously rejected the company's jurisdictional appeal against a lower court judgment establishing its debt. The dispute concerned the existence of a liability for unpaid social security contributions, late interest, and penalties, against which the company argued that a subsequent installment payment agreement concluded under Emergency Ordinance No. 40/2002 should preclude the confirmation of the debt. The court held that the recognition of the debt was legally established by the lower courts and that the subsequent installment agreement merely affected the method of execution, not the validity or existence of the underlying obligation, rendering the appeal unfounded under Articles 304, 3041, and 312 of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 312 C. proc. civ; Existence of social security debt versus installment agreement under Emergency Ordinance No. 40/2002: Așa fiind, recursul formulat care nu vizează nici un motiv de netemeinicie sau nelegalitate, urmează a fi respins ca nefondat, în condițiile art. 312 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 100/2003, pronunțată de secția jurisdicțională a Curții de Conturi, a fost respins recursul jurisdicțional formulat de SC B. SA Brașov, împotriva sentinței nr. 51/2002, pronunțată de Colegiul jurisdicțional Brașov.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Conturi a reținut în esență, că din materialul probator existent în dosar rezultă că recurenta datorează bugetului asigurărilor sociale, sumele reținute de organul de control, din care a achitat o parte, pentru restul obținând scutire de plată în condițiile O.U.G. nr. 40/2002.
Împotriva deciziei nr. 100/2003 a formulat recurs SC B. SA.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că recunoaște existența obligației de plată către bugetul asigurărilor sociale a sumei de 1.314.993.575 lei, reprezentând contribuție C.A.S., precum și a majorărilor de întârziere în cuantum de 4.522.101.682 lei și a penalizărilor de întârziere de 48.220.316 lei, dar că prin convenția nr. 269 din 24 decembrie 2002, încheiată cu Casa Națională de Pensii, în baza O.U.G. nr. 40/2002, s-a stabilit eșalonarea la plată a sumei, pe o perioadă de 36 luni, obligațiile fiind achitate conform graficului de eșalonare.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea îl va respinge, pentru următoarele considerente:
Recurenta nu a contestat nici la Curtea de Conturi, cu ocazia soluționării recursului jurisdicțional și nici prin prezentul recurs, existența obligației de plată către bugetul asigurărilor sociale, a sumelor reținute de organul de control, ceea ce înseamnă că sentința nr. 51/200,2 menținută prin decizia nr. 100/2003, a reținut în mod legal sumele datorate de recurentă.
Faptul că ulterior sesizării organului de control, a fost încheiată o convenție în baza căreia recurenta a obținut eșalonarea la plată pe cel mult 36 luni a sumei datorate, nu schimbă cu nimic existența debitului datorat, ci reprezintă o problemă de executare, în situația în care plata sumelor datorate ar fi executată altfel decât s-a stabilit prin convenția invocată.
Așa fiind, recursul formulat care nu vizează nici un motiv de netemeinicie sau nelegalitate, urmează a fi respins ca nefondat, în condițiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC B. SA Brașov împotriva deciziei nr. 100 din 14 februarie 2003 a secției jurisdicționale a Curții de Conturi, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2004.