Reconciliation in criminal proceedings extinguishes civil claim against insurer; damages appeal rejected as unfounded.

Decizia nr. 1242/2015

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului a constatat următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 341 din 11 februarie 2013 a Tribunalului Bacău a fost admisă în parte acţiunea şi a fost obligată pârâta la plata către reclamanţii astfel: faţă de B. la plata sumei de 3.547 RON c/v medicamente, 300,3 RON cheltuieli medicale, 4.800 RON plata numitei C. cu titlu de daune materiale şi suma de 300.000 RON cu titlu de daune morale; faţă de D. suma de 4.847 RON medicamente, 488 RON cheltuieli medicale, 4.800 RON plata numitei C. cu titlu de daune materiale şi suma de 300.000 RON cu titlu de daune morale.

În considerentele sentinţei s-a reţinut că a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de reclamanţi, respectiv Rezoluţia de scoatere de sub urmărire penală, cererea de despăgubire adresată pârâtei, raportul de expertiză tehnică efectuat în dosarul e urmărire, Referatul cu propunerea de încetare a urmăririi penale din 29 august 2011, acte ale dosarului de urmărire penală, acte medicale care atestă vătămările corporale suferite ca urmare a accidentului, medicaţia, zilele de îngrijire, bonuri fiscale de la unităţi de farmacie, de aprovizionare cu carburanţi, bonuri de cumpărare a alimentelor; a fost audiată şi martora C.

Împotriva sentinţei a formulat apel pârâta SC A. SA care în motivare a arătat că în cauză nu putea fi antrenată răspunderea asigurătorului întrucât reclamanţii s-au împăcat în cursul urmăririi penale cu persoana vinovată de producerea pagubei (intervenientul forţat E.), iar potrivit art. 132 C. pen., împăcarea părţilor în cazurile prevăzute de lege înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă. A mai arătat că împăcarea părţilor în cursul procesului penal este totală, necondiţionată şi definitivă nefiind posibil ca părţile să se împace sub aspectul exercitării acţiunii penale şi să solicite soluţionarea acţiunii civile, iar prin împăcarea părţilor realizată în cursul urmăririi penale a fost înlăturată răspunderea civilă delictuală a numitului E. pentru pagubele survenite ca urmare a producerii accidentului din data de 11 septembrie 2009. Apelanta a mai arătat că în ceea ce priveşte despăgubirile materiale acordate reclamanţilor, reprezentând medicamente şi alte cheltuieli medicale, acestea au fost acordate în mod nelegal deoarece nu au fost dovedite prin înscrisuri, iar în calitatea lor de pensionari, aceştia au beneficiat de spitalizare şi tratament medicamentos în baza fondurilor de asigurări sociale. A mai arătat că în ceea ce priveşte declaraţiile celor doi martori privind sumele primite de aceştia pentru menajul în gospodărie şi alte treburi gospodăreşti, acestea sunt inadmisibile deoarece este vorba despre două declaraţii extrajudiciare şi subiective, cele două persoane ar fi trebuit audiate sub prestare de jurământ, nu a fost stabilită printr-un certificat de incapacitate de muncă situaţia reclamanţilor astfel încât un astfel de ajutor acordat celor două persoane nu se justifică. În ceea ce priveşte despăgubirile morale acordate apelanta a arătat că acestea au fost exagerate, că sentinţa civilă nu este motivată sub acest aspect.

Prin Decizia nr. 2 din 9 ianuarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis apelul promovat de apelanta-pârâtă SC A. SA împotriva Sentinţei civile nr. 341 din 11 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. x/110/2012, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi B. şi D. şi intimatul-intervenient E.

A fost schimbată Sentinţa civilă nr. 341 din 11 februarie 2013 a Tribunalului Bacău şi în consecinţă şi Sentinţa civilă nr. 476 din 29 aprilie 2013 a Tribunalului Bacău privind completare dispozitiv, în sensul că s-a respins acţiunea reclamanţilor ca nefondată.

A fost obligat intimatul B. să plătească apelantei suma de 1.874,41 RON reprezentând cheltuieli de judecată şi intimata D. să plătească apelantei suma de 1.920,05 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

În baza art. 20 alin. (5) din Legea 146/1997 au fost obligaţi reclamanţii să plătească fiecare câte 10.922 RON reprezentând taxe judiciare de timbru aferente acţiunii formulate la prima instanţă.

S-a reţinut că potrivit art. 132 C. pen. împăcarea părţilor în cazurile prevăzute de lege înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă.

În cauză, între reclamanţi şi intervenientul forţat E. în drepturile şi obligaţiile căruia s-a subrogat apelanta pârâtă, a intervenit împăcarea părţilor în Dosarul penal nr. x/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.

Pentru a-şi produce efectele împăcarea părţilor trebuie să fie totală, necondiţionată şi definitivă, adică trebuie să pună capăt în mod complet şi definitiv conflictului dintre părţi; este totală atunci când stinge conflictul în întregime, adică atât pe latură penală, cât şi pe latura civilă a acestuia; este necondiţionată atunci când stingerea litigiului nu este supusă unor condiţii şi este definitivă atunci când este hotărâtă pentru totdeauna, iar nu temporar şi provizoriu.

Având în vedere că împăcarea părţilor şi-a produs în speţă efectele conform art. 132 C. pen. rezultă că reclamanţii nu mai puteau pretinde pe cale separată despăgubiri, acţiunea civilă fiind stinsă.

Faţă de aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a fost admis apelul pârâtei şi a fost schimbată în tot Sentinţa civilă nr. 341 din 11 februarie 2013 a Tribunalului Bacău şi în consecinţă şi Sentinţa civilă nr. 476 din 29 aprilie 2013 a Tribunalului Bacău privind completarea dispozitivului Sentinţei civile nr. 341 din 11 februarie 2013, în sensul că a fost respinsă acţiunea reclamanţilor ca nefondată; de asemenea conform art. 20 alin. (5) din Legea 146/1997 a obligat reclamanţii să plătească către Ministerul Finanţelor Publice câte 10.922 RON fiecare reprezentând taxe judiciare de timbru aferente acţiunii formulate.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., au fost obligaţi intimaţii reclamanţi să achite pârâtei cheltuielile de judecată ocazionate de judecarea apelului reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.

Împotriva deciziei pronunţate în apel, reclamanţii au declarat recurs.

Recurenţii critică soluţia pronunţată în apel sub aspectul obligării greşite la plata taxei judiciare de timbru, în argumentarea căruia arată că acţiunea reclamanţilor este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, republicată, întrucât despăgubirile cerute decurg dintr-o cauză penală şi, totodată având în vedere calitatea specială de consumatori ai serviciului de asigurare.

Aşa fiind, recurenţii au solicitat să se constate că, în mod greşit, acţiunea reclamanţilor a fost supusă taxei judiciare de timbru, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 132 C. pen. raportat la art. 20 alin. (8) din Noul C. proc. pen. în sensul celor arătate, recurenţii invocă speţe similare ale instanţei supreme.

Printr-un alt motiv de recurs, recurenţii au susţinut că au fost încălcate şi interpretate greşit prevederile aplicabile speţei, respectiv art. 132 C. pen. şi art. 46 pct. (1) din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008.

În argumentarea acestui motiv de recurs, reclamanţii au arătat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 46 pct. 1 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008 şi nu art. 132 C. pen., cum greşit a considerat instanţa de apel.

În opinia recurenţilor, asigurătorul are o răspundere contractuală directă, potrivit Deciziilor nr. 1/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, respectiv nr. 29/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, însă instanţa de apel ignoră aspectele asupra cărora a statuat instanţa supremă. Recurentul mai arată că, legiuitorul prevede expres cazurile în care asigurătorul nu acordă despăgubiri (art. 27 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008), iar împăcarea nu se regăseşte printre acestea.

În consecinţă, recurentul solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat şi motivat.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Referitor la primul motiv de recurs privind greşita obligare la plata taxei judiciare de timbru, întrucât în cauză operează incidenţa dispoziţiilor art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, republicată, Înalta Curte constată că este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Trebuie menţionat Recursul în Interesul Legii nr. 2 din 8 decembrie 2014, potrivit căruia s-a statuat că singura soluţie pe care instanţa judecătorească superioară, învestită cu soluţionarea unei căi de atac, o poate dispune în temeiul textului menţionat este aceea de obligare a părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente stadiului/stadiilor procesuale anterioare, urmând ca dispozitivul hotărârii să constituie titlu executoriu.

Prevederile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare (a căror finalitate constă în obligarea părţii la plata taxei de timbru aferente etapei procesuale anterioare, neachitate) nu pot reprezenta o bază legală prin prisma căreia instanţa de control judiciar, în apel sau în recurs, să poată examina criticile părţii în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a unei taxe de timbru în faza procesuală anterioară, critici care au ca scop diminuarea sau înlăturarea acestei obligaţii.

În concluzie, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul căilor de atac de reformare, apelul sau recursul.

În ce priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor art. 132 din vechiul C. pen., Înalta Curte urmează să îl înlăture ca nefondat, întrucât după cum se poate observa, instanţa anterioară a aplicat corect dispoziţiile art. 132 C. pen., întrucât, în cauză, între reclamanţi şi intervenientul forţat E. în drepturile şi obligaţiile căruia s-a subrogat pârâta, a intervenit împăcarea părţilor în Dosarul penal nr. x/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, ştiut fiind că, în situaţia în care în procesul penal intervine împăcarea părţilor, este vorba despre o împăcare personală, astfel efectele sale se produc impersonal, doar între persoanele vătămate - intimaţii şi persoanele răspunzătoare de producerea evenimentului rutier, respectiv intervenientul, răspunderea contractuală a asigurătorului subzistând. De asemenea, chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat prin Decizia nr. 29/2008 că răspunderea asigurătorului faţă de persoana prejudiciată este o răspundere directă, el nu face plata nici pentru făptuitor, nici alături de acesta, ci îşi îndeplineşte obligaţia proprie. Mai mult art. 27 din Ordinul nr. 20/2008 menţionează cazurile în care asigurătorul nu acordă despăgubiri, pe care recurenţii nu le-au menţionat, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel.

Referitor la susţinerile recurenţilor potrivit cărora, au fost încălcate şi interpretate greşit prevederile aplicabile speţei, respectiv art. 132 C. pen. şi art. 46 pct. (1) din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, Înalta Curte urmează să le aprecieze ca nefondate, deoarece, recurenţii nu arată în ce constă nelegalitatea şi nici nu argumentează de ce instanţa anterioară a făcut o aplicare greşit a dispoziţiilor legale evocate.

În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanţii B. şi D. împotriva Deciziei nr. 2 din 9 ianuarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii B. şi D. împotriva Deciziei nr. 2 din 9 ianuarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2015.

Procesat de GGC - MI