Jurisdiction over severed amended counterclaim follows principal claim; tribunal competent, peremption plea rejected.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, rejected the plea of limitation (perimare), and modified Civil Sentence no. 54 F of 26 April 2012 of the Bucharest Court of Appeal, ruling that the Bucharest Tribunal is the competent court to hear the case. The underlying dispute involved opposing claims over an apartment and a request to annul an inheritance certificate, with jurisdiction questions arising after the main claim was assigned to the Tribunal and the counterclaim amendment was severed. The Court held that under Art. 17 of the old Civil Procedure Code, ancillary and incidental claims (including the amended counter-claim) fall within the jurisdiction of the court hearing the principal claim, even if this derogates from material or territorial rules, and since the property's value exceeded RON 749,261, the Tribunal was competent; it also rejected the other appeal grounds under Art. 304 points 5, 7, and 8.
Legislator headnote
AI generatedart. 135 C. proc. civ, art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 248 alin. (3) C. proc. civ, art. 85 C. proc. civ, art. 304 pct. 5 C. proc. civ, art. 22 alin. (5) C. proc. civ; Jurisdiction over severed amended counterclaim follows principal claim; tribunal competent, peremption plea rejected: 54 F of 26 April 2012 of the Bucharest Court of Appeal, ruling that the Bucharest Tribunal is the competent court to hear the case. The underlying dispute involved opposing claims over an apartment and a request to annul an inheritance certificate, with jurisdiction questions arising after the main claim was assigned to the Tribunal and the counterclaim amendment was severed. The Court held that under Art. 17 of the old Civil Procedure Code, ancillary and incidental claims (including the amended counter-claim) fall within the jurisdiction of the court hearing the principal claim, even if this derogates from material or territorial rules, and since the property's value exceeded RON 749,261, the Tribunal was competent; it also rejected the other appeal grounds under Art. 304 points 5, 7, and 8.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedUsed as the ground for admitting the appeal, as the court found this motive of illegality to be well-founded.
Applied in the dispositive to admit the appeal and modify the lower court's decision.
Full text
Decizia nr. 1225/2015
Asupra recursului, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5 Bucureşti sub nr. x/302/2007 la data de 15 iulie 2007, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi Primăria Municipiului Bucureşti a solicitat să se constate faptul că statul nu a avut niciodată şi nici nu are un titlu valabil asupra imobilului situat în Bucureşti, sector 5, B-dul C., în urma comparării titlului său de proprietate ş pe cel al pârâtei persoana fizica, să fie obligată aceasta din urma să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie apartamentul nr. y etajul z al imobilului.
Pârâta B. a formulat cerere reconvenţională, solicitând să se constate că autoarea sa a dobândit legal dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu şi să se constate că este proprietara apartamentului, ca efect al prescripţiei achizitive.
De asemenea a formulat cerere de chemare în garanţie, chemând în garanţie pentru evicţiune Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul Bucureşti - prin Primarul General şi SC D. SA.
Prin Sentinţa civilă nr. 4137 din 12 mai 2009, Judecătoria sector 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa în favoarea tribunalului, reţinând că valoarea bunului imobil este de 749.261 RON.
Cauza a fost înregistrată după declinare la data de 15 iulie 2009 la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/3/2009.
Pârâta B. a formulat completare la cererea reconvenţională, prin care a solicitat anularea Certificatului de moştenitor din 9 aprilie 2002.
Prin Încheierea din data de 16 martie 2011, tribunalul a respins ca tardiv formulată completarea la cererea reconvenţională în raport cu data depunerii acestei cereri şi având în vedere că la termenul din data de 20 octombrie 2010 s-au propus probe, fiind depăşit termenul prevăzut de art. 135 C. proc. civ., a dispus înaintarea acestei cereri la serviciul registratură pentru a fi repartizată separat.
La acelaşi termen, instanţa a reţinut cauza ce a format obiectul Dosarului nr. x/2/2009 în pronunţare, în cauză fiind pronunţată Sentinţa civilă nr. 618/30 martie 2011.
În urma măsurii de disjungere dispusă prin Încheierea din 16 martie 2011cu privire la completarea la cererea reconvenţională s-a format Dosarul de faţă nr. x/3/2011.
Prin Sentinţa civilă nr. 969 din 18 mai 2011 pronunţată în Dosarul nr. x/3/2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa materială în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.
Prin Sentinţa civilă nr. 2703 din 27 martie 2012, Judecătoria sectorului 5 a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei sector 5 Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarul la Curtea de Apel Bucureşti pentru soluţionarea regulatorului de competenţă.
Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, cauza a fost înregistrată la data de 12 aprilie 2012, sub nr. x/3/2011, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 54 F din 26 aprilie 2012 a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta B. în contradictoriu cu pârâţii A. şi Primăria Municipiului Bucureşti, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta B., în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta a solicitat admiterea recursului şi stabilirea instanţei competente în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
La termenul de judecată din data de 28 martie 2013, instanţa a constatat că a intervenit decesul recurentei-reclamante, astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor depus la dosarul cauzei de către reprezentantul părţii şi având în vedere că s-a solicitat acordarea unui termen de judecată pentru introducerea în cauză a moştenitorilor, instanţa, prin Încheierea de la acea dată, a dispus suspendarea judecăţii recursului, în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
În şedinţă publică de la 2 octombrie 2014 a fost invocată din oficiu, excepţia de perimare a judecăţii recursului, Înalta Curte reţinând că, la data de 23 septembrie 2014, E. şi F. au depus la dosarul cauzei o cerere de redeschidere a judecăţii, în motivarea căreia au susţinut că la data de 8 august 2014 a fost emis certificatul de moştenitor care le declara moştenitoare legale şi testamentare ale defunctei, solicitând reluarea judecăţii şi admiterea recursului, însă această cerere a fost formulată ulterior împlinirii termenului de perimare prevăzut de dispoziţiile art. 248 alin. (3) C. proc. civ. care consacră termenul de un an în materie civilă.
Prin Decizia nr. 2860 din 2 octombrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a fost respinsă cererea privind repunerea cauzei pe rol, fiind constatat perimat recursul declarat de reclamanta B. împotriva Sentinţei civile nr. 54 F din 26 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Împotriva acestei decizii, contestatoarele E. şi F. au formulat contestaţie în anulare, invocând dispoziţiile art. 317 - 321 C. proc. civ., în temeiul cărora au solicitat admiterea contestaţiei în anulare, desfiinţarea deciziei atacate şi retrimiterea pentru soluţionarea pe fond a recursului.
Prin Decizia nr. 769 din 10 martie 2015, Înalta Curte a admis contestaţia în anulare formulată de contestatoarele F. şi E. şi a anulat Decizia nr. 2860 din 2 octombrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, stabilind termen pentru soluţionarea recursului la data de 5 mai 2015, cu citarea părţilor.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut că pentru termenul de judecată din 2 octombrie 2014, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, conform dispoziţiilor art. 85 C. proc. civ., motiv pentru care au devenit incidente dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 din acelaşi cod.
În ceea ce priveşte excepţia perimării recursului, Înalta Curte constată că aceasta a fost greşit soluţionată, având în vedere că cererea de redeschidere a judecăţii depusă la data de 23 septembrie 2014 de către recurentele E. şi F. era în termen, faţă de împrejurarea că la data de 8 august 2014 fusese emis certificatul de moştenitor, care le declara moştenitoare legale şi testamentare ale defunctei recurente B.
Prin cererea de recurs, reclamantele F. şi E. au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi stabilirea instanţei competente în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se referă la faptul că, deşi cauza a fost judecată fără citarea părţilor, aceasta trebuia pronunţată în contradictoriu cu toate părţile din proces, respectiv şi cu Municipiul Bucureşti - prin Primarul General, sens în care solicită casarea cu trimitere spre rejudecare.
Cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., vizează faptul că dosarul a fost soluţionat cu încălcarea dispoziţiilor art. 17 din acelaşi cod, aspect în raport de care se apreciază că Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, este instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză, iar nu Judecătoria sector 5 Bucureşti, cum greşit s-a reţinut.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantele F. şi E. este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., sentinţa recurată este susceptibilă de casare atunci când a fost pronunţată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) din acelaşi cod.
Această critică este nefondată, în raport de dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa competentă să judece conflictul va hotărî în camera de consiliu, fără citarea părţilor, astfel că din această perspectivă nu poate fi reţinută vătămarea reclamantelor în sensul prevăzut de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte, observând considerentele sentinţei criticate, constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină, astfel că, sub acest aspect nu poate fi reţinută nelegalitatea întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. şi prin urmare, critica nu va fi reţinută.
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit sau vădit neîndoielnic al acestuia, Înalta Curte constată că acesta nu este incident în speţa de faţă.
Aceasta deoarece, motivul de recurs evocat de recurente îşi găseşte aplicaţiunea numai în cazul în care din probele administrate în cauză coroborate cu susţinerile părţilor ar rezulta un dubiu asupra conţinutului actului supus judecăţii, iar judecătorii s-ar substitui părţilor contractante modificând sau înlocuind clauzele contractuale fie schimbând natura juridică a actului care a fost încheiat, iar această ipoteză nu se regăseşte în criticile aduse sentinţei pronunţate.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau încălcarea ori aplicarea greşită a legii.
În argumentarea acestui motiv de recurs, recurentele susţin că dosarul a fost soluţionat cu încălcarea dispoziţiilor art. 17 C. proc. civ. şi că, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, este instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză.
Această critică este întemeiată, având în vedere că este greşită soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 54 F din 26 aprilie 2012 de stabilire a competenţei de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Din analiza dosarului se reţine că, urmare a admiterii excepţiei necompetenţei materiale a Judecătoriei sector 5 Bucureşti, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/3/2009, iar prin Încheierea din 16 martie 2011, tribunalul a respins ca tardiv formulată completarea la cererea reconvenţională formulată de pârâta B., dispunând disjungerea cererii de completare la cererea reconvenţională, formându-se astfel Dosarul de faţă nr. x/3/2011.
Fată de această situaţie, Înalta Curte constată că Tribunalul Bucureşti, în mod greşit a dispus disjungerea cererii de completare la cererea reconvenţională prin care B. a solicitat anularea Certificatului de moştenitor din 9 aprilie 2002 emis de BNP G., având în vedere pe de o parte că, bunul succesoral asupra căruia poartă litigiul este un imobil situat în Bucureşti, sector 5, a cărui valoare este de 749.261 RON, astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., competenţa materială aparţine tribunalului, iar pe de altă parte pârâtul A. nu are domiciliul sau reşedinţa în ţară, iar potrivit art. 5 C. proc. civ., competenţa teritorială aparţine instanţei de la domiciliul reclamantei, care în cauză este situat în Bucureşti, sector 5.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 17 C. proc. civ. "cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală".
În aplicarea acestui text de lege se reţine că, dacă cererile incidentale sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti prorogarea poate să opereze, chiar dacă s-ar nesocoti norme de competenţă materială sau teritorială exclusivă, întrucât art. 17 este înscris în titlul "Dispoziţii speciale" ceea ce înseamnă că legiuitorul a avut intenţia de a deroga de la normele anterioare de competenţă materială şi teritorială.
În acest sens se reţine că, cererea reconvenţionala în întregul său, astfel cum a fost completată trebuia să fie soluţionată de instanţa iniţial învestită, având în vedere că această cerere nu este o cerere principală şi nu are un caracter de sine stătător în dosarul de faţă, chiar dacă aceasta a fost formulată iniţial în cadrul altui dosar.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază în raport de aceste considerente, că Tribunalul Bucureşti este competent în soluţionarea cauzei de faţă şi cu privire la completarea cererii reconvenţionale formulată de B., faţă de care nu se impunea disjungerea cauzei, având în vedere că, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 17 C. proc. civ.
Având în vedere că a fost apreciată ca fiind fondată critica bazată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de natură să atragă modificarea sentinţei atacate, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., urmează să admită recursul declarat de reclamantele F. şi E. împotriva Sentinţei civile nr. 54 F din 26 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o va modifica în sensul că stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia perimării.
Admite recursul declarat de reclamantele F. şi E. împotriva Sentinţei civile nr. 54 F din 26 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o modifică în sensul că stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2015.
Procesat de GGC - MI