Insurer's appeal dismissed; CASCO payout upheld for totaled vehicle.

Decizia nr. 1220/2015

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/110/2010, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. SA Bucureşti şi B. SA - prin Sucursala Bacău, a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 33.696 euro, reprezentând despăgubiri pentru dauna totală la autoturismul marca C., asigurat CASCO, la valoarea în RON la data plăţii, cu cheltuielile de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 788 din 28 septembrie 2011 a Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta A.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că autoturismul marca C., asigurat cu Poliţa de asigurare CASCO nr. x din 4 septembrie 2008, condus de numitul D., a fost implicat la data de 4 mai 2009, ora 00,15, pe DN11 pe direcţia Bacău - Oneşti într-un eveniment rutier, când, neadaptând viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul volanului, executând o manevră de evitare a unui vehicul care venea din contrasens şi care a intrat pe sensul său de mers, a derapat, ieşind de pe partea carosabilă a drumului, lovind un indicator de circulaţie şi ulterior frontal un parapet de sprijin din beton, autoturismul fiind avariat.

Ca urmare a probelor administrate, respectiv expertiză tehnică auto, instanţa a constatat că între evenimentul rutier care a avut loc la data de 4 mai 2009 şi declaraţiile existente la dosarul cauzei nu există nici o legătură de tip cauză-efect, reclamanta nefiind îndreptăţită să beneficieze de asigurare, în baza contractului încheiat de pârâtă. întrucât reclamanta nu şi-a îndeplinit clauzele contractuale - art. 79 din Poliţa de asigurare nr. x din 4 septembrie 2008, respectiv să nu comunice date inexacte sau incomplete, iar dacă o face, Asigurătorul are dreptul, după producerea riscului asigurat să refuze plata despăgubirii, art. 79 lit. b), precum şi art. 91 din Cap. XXIV "Dispoziţii finale" ce prevede că "respectarea riguroasă a obligaţiilor ce-i revin Asiguratului, precum şi presupunerea că declaraţiile şi răspunsurile acestuia sunt adevărate, vor fi o condiţie ce prevede orice răspundere ce revine Asiguratului".

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A., prin care a susţinut că prima instanţă nu a analizat corespunzător probele din dosar şi a respins acţiunea pe un temei nejustificat, interpretând greşit unele prevederi legale şi contractuale.

Prin Decizia civilă nr. 66/2012 din 2 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bacău a fost admis apelul reclamantei A., fiind schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că s-a admis în parte acţiunea, a fost obligată intimata-pârâtă B. SA să plătească apelantei echivalentul în RON a sumei de 26.071,60 euro, totodată, a fost obligată intimata la plata sumei de 11.229,42 RON cheltuieli de judecată, reprezentând cheltuieli efectuate la instanţa de fond şi în apel, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta B. SA prin Sucursala Bacău care a arătat în principal, că decizia pronunţată este criticabilă sub aspectul motivării, în sensul că este în contradicţie cu ansamblul probator administrat în cauză. în subsidiar s-a arătat că, în conformitate cu condiţiile contractuale dauna se încadrează în categoria daunelor totale, iar conform art. 43 din Condiţii de asigurare, despăgubirea nu poate depăşi suma la care s-a făcut asigurarea, nici cuantumul pagubei şi nici valoarea reală a auto la data daunei.

Prin Decizia civilă nr. 3326 din 16 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de pârâtele B. SA şi B. SA, Sucursala Bacău, fiind casată Decizia civilă nr. 66/2012 a Curţii de Apel Bacău şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În considerentele deciziei de casare, se arată că instanţa de apel a încălcat obligaţia prevăzută de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., aceea de a motiva soluţia adoptată, instanţa de recurs fiind în imposibilitatea de a putea analiza justeţea soluţiei pronunţate în întregul său. În consecinţă a casat decizia apelată cu trimitere spre rejudecare, iar cu ocazia soluţionării apelului, instanţa urma să aibă în vedere considerentele expuse privind stabilirea dinamicii producerii evenimentului rutier, în raport de care să facă aplicarea normelor legale şi contractuale incidente, totodată să se pronunţe şi cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de părţi în toate fazele procesuale.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, sub nr. x/110/2009, fiind administrată proba cu înscrisuri şi supliment la expertiza tehnică auto.

Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 93/2014 din 18 septembrie 2014 a admis apelul declarat de reclamanta A., împotriva Sentinţei civile nr. 788 din 28 septembrie 2011, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei echivalentul în RON la data plăţii a sumei de 25.284,10 euro reprezentând despăgubiri, fiind respinse ca nefondate restul pretenţiilor.

A fost obligată intimata să plătească apelantei suma de 14.631,12 RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuate la instanţa de fond, în apel şi în recurs.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în cauză nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 79 din contractul de asigurare pentru ca pârâta să poată refuza plata despăgubirii şi nici nu erau incidente în cauză vreuna din cauzele de excludere prevăzute de art. 50, 51 din contract, dimpotrivă, potrivit dispoziţiilor art. 969 C. civ., reclamanta era îndreptăţită la despăgubiri, conform capitolului XIII din contract.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta B. SA prin Sucursala Bacău a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar, iar în temeiul art. 315 alin. (1) C. proc. civ. solicită casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Criticile aduse deciziei atacate se referă în esenţă la faptul că instanţa de apel nu a respectat limitele de casare impuse prin Decizia nr. 3326/2013 şi că obiectivele expertizei stabilite din oficiu nu vizează obiectivele stabilite de Înalta Curte în mod clar, temeinic şi obligatoriu.

Astfel, soluţia consacrată de art. 315 alin. (1) C. proc. civ. are o justificare ce decurge din însăşi raţiunea controlului judiciar, dispoziţiile citate limitând însă obligativitatea deciziei instanţei de recurs la problemele de drept dezlegate şi la necesitatea administrării unor probe.

Prin urmare, modul de interpretare, a unui anumit text de lege ori aplicarea unui anumit principiu de drept, în condiţiile determinate de instanţa de recurs, este obligatorie pentru judecătorii fondului, iar instanţa în rejudecarea cauzei nu poate să refuze o atare interpretare sub cuvânt că judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.

În acest context, recurenta critică decizia atacată sub toate aspectele, în sensul că este în contradicţie cu ansamblul probator administrat în cauză, bazându-se exclusiv doar pe concluziile suplimentului la expertiza E. - expertiză administrată din oficiu la Curtea de Apel Bacău.

În acest sens, recurenta susţine că suplimentul la expertiza auto a fost efectuat de acelaşi expert, iar opinia expertului judiciar auto este contradictorie, în sensul că acelaşi expert, în cadrul aceleaşi expertize are două opinii contrare la aceleaşi obiective, iar obiecţiunile formulate şi solicitarea de efectuare a unei noi expertize tehnice auto, în baza art. 338 C. proc. civ. de către un alt expert auto a fost respinsă în mod greşit.

Cu privire la suma la care a fost obligată pârâta - 25.284,10 euro, recurenta apreciază că această sumă este greşit calculată, motiv pentru care o contestă.

Mai susţine recurenta că, deşi reclamantul consideră că este îndreptăţit să beneficieze de indemnizaţia de asigurare în baza contractului încheiat cu pârâta, apreciază că acesta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, astfel încât nu poate pretinde îndeplinirea obligaţiilor de către pârâtă.

De asemenea, recurenta arată că s-au încălcat prevederile Cap. XXIV Dispoziţii finale - art. 91 din poliţa de asigurare - respectiv faptul că "respectarea riguroasă a obligaţiilor ce-i revin Asiguratului, precum şi presupunerea că declaraţiile şi răspunsurile acestuia sunt adevărate, vor fi o condiţie ce precede orice răspundere ce revine Asigurătorului".

Prin întâmpinarea depusă de intimata-reclamantă CHIRIAC CORI NA s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de pârâta B. SA prin Sucursala Bacău să fie respins, pentru următoarele considerente :

Prin cererea de recurs, pârâta B. SA prin Sucursala Bacău a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., considerând că instanţa în rejudecare a nesocotit dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., dispuse de Înalta Curte prin decizia de casare, fără a preciza în concret motivele de nelegalitate pentru fiecare temei de drept indicat. Criticile astfel dezvoltate pot fi încadrate în ipoteza reglementată de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele deciziei atacate, Înalta Curte constată că nu se poate susţine că instanţa de rejudecare a nesocotit aceste dispoziţii legale, deoarece prin decizia de casare s-a dispus, cu ocazia soluţionării apelului, că instanţa urmează să aibă în vedere considerentele expuse privind stabilirea dinamicii producerii evenimentului rutier, în raport de care să facă aplicarea normelor legale şi contractuale incidente. În consecinţă, instanţa a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză care a avut ca obiectiv să stabilească: "dacă avariile existente la aripile stânga şi dreapta spate ale autoturismului precum şi ale portierelor stânga şi dreapta au fost provocate de dinamica accidentului, de forţele cinetice degajate în momentul impactului, cu atât mai mult cu cât autoturismul are o structură de rezistenţă specială, neavând plafon".

Prin urmare, dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "în caz de casare hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului" se constată că au fost respectate, astfel că, din această perspectivă nu pot fi reţinute criticile recurentei, în sensul că instanţa în rejudecare a nesocotit prevederile evocate pronunţând o hotărâre care este în contradicţie cu ansamblul probator administrat în cauză.

În legătură cu dispoziţiile art. 79 din Condiţiile generale privind asigurarea autovehiculelor pentru avarii şi furt, la care face referire recurenta, se constată că se referă la faza de încheiere a poliţei de asigurare, iar nu la declaraţiile date după producerea evenimentului asigurat, textul respectiv nu se referă la împrejurările în care s-a produs accidentul, ci la împrejurări esenţiale privind posibilitatea producerii riscului asigurat, iar teza a II-a a art. 79 se referă la fapte anterioare producerii riscului asigurat.

Faţă de această situaţie, Înalta Curte constată că susţinerile evocate de recurentă nu pot constitui motive de nelegalitate, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ele vizând aspecte de interpretare şi analiză a probelor din dosar, pe care instanţa de apel le-a avut în vedere la soluţionarea cauzei, din dezvoltarea acestora rezultând că pârâta, nemulţumită de soluţia pronunţată urmăreşte, procedând în această manieră să obţină reanalizarea situaţiei de fapt stabilite de instanţa de apel.

Astfel, situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele pârâtei nu relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună modificarea soluţiei adoptate.

De altfel, se constată că recurenta, în argumentarea motivelor de nelegalitate indicate s-a referit la administrarea probelor, iar critica privind calculul daunelor reprezintă aspecte ce constituie chestiuni de temeinicie, ce privesc fondul cauzei şi nicidecum motive de nelegalitate, aspecte ce nu pot fi verificate în această cale extraordinară de atac.

Pentru ca, susţinerile dezvoltate de pârâtă să se încadreze în ipoteza aplicării greşite a legii, aceasta se afla în situaţia de a demonstra încălcarea unor norme legale în pronunţarea soluţiei, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită.

În cazul de faţă, motivele de nelegalitate au fost invocate în mod evident cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

În concluzie, cu referire la motivul invocat, se va reţine că pârâta, prin argumentele aduse, a cerut instanţei de recurs să statueze asupra cauzei evocând fondul şi nu să verifice decizia atacată în ce priveşte modul de aplicare a legii.

Pentru aceste considerente, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. SA prin Sucursala Bacău, iar în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. va obliga recurenta-pârâtă B. SA prin Sucursala Bacău să-i achite intimatei-reclamante A. suma de 2.000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanţei aflate la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. SA prin Sucursala Bacău împotriva Deciziei civile nr. 93/2014 din 18 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurenta-pârâtă B. SA prin Sucursala Bacău să-i achite intimatei-reclamante A. suma de 2000 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2015.

Procesat de GGC - MI