Agricultural lease rescission ruling quashed and remanded after appellate court exceeded claim’s object.

Decizia nr. 1219/2015

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila sub nr. x/196/2012, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, a solicitat instanţei să constate rezilierea Contractului de arendă, înregistrat la Consiliul local al comunei C., sub nr. x din 3 mai 2012, obligarea pârâtei să predea terenurile ce au făcut obiectul contractului de arendă, precum şi plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză. Ulterior, reclamanta în temeiul art. 132 C. proc. civ. a cerut instanţei să dispună rezilierea contractului de arendă, în loc să constate rezilierea acestuia.

Judecătoria Brăila, prin Sentinţa civilă nr. 1337 din 19 februarie 2013 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, care a înregistrat dosarul la data de 4 martie 2013, iar prin încheierea din 3 octombrie 2013 a dispus scoaterea dosarului de pe rolul secţiei şi trimiterea lui pentru soluţionare la Tribunal Brăila, secţia I civilă, fiind înregistrată cauza la data de 4 octombrie 2013 sub nr. x/196/2012.

Prin Sentinţa civilă nr. 69 din 31 ianuarie 2013, Tribunalul Brăila, secţia I civilă, a respins ca nefondată acţiunea şi cererea de încuviinţare a executării formulată de reclamanta SC A. SRL.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a examinat pe baza probelor administrate cererea de constatare a rezilierii unilaterale a Contractului nr. x din 3 mai 2012 pentru neîndeplinirea de către arendaş a obligaţiei prevăzute la art. 6.2, astfel cum a fost modificată prin actul adiţional nr. 1, constatând că părţile au convenit asupra terenului, dar nu au convenit asupra locului plăţii arendei, reţinându-se dispoziţiile art. 1494 alin. (1) lit. c) din noul C. civ., potrivit cărora, atunci când nu se poate stabili locul plăţii în funcţie de natura prestaţiei, al practicilor statornice între părţi, ori al uzanţelor, plata se face la sediul debitorului de la data încheierii contractului.

În cauză, s-a constatat că debitorul arendaş a depozitat grâul datorat arendatorului, la SC D. SRL, plătind contravaloarea serviciului de depozit până la data de 31 iulie 2012, totodată înştiinţând-o pe reclamantă în legătură cu aceste operaţiuni, în termenul convenit prin contract.

Aşadar, cu privire la locul plăţii tribunalul a reţinut că, fără a fi fost convenit de părţi, a fost acceptat de acestea ca fiind silozul aparţinând SC D. SRL.

Cu privire la dovedirea plăţii, de asemenea, s-a reţinut că reclamanta a confirmat transferul de proprietate asupra cantităţii de 145,72 tone grâu, după ce pârâta a emis avizele în acest sens, iar împrejurările invocate de reclamantă, ulterior datei de 1 august 2012, legate de neplata arendei au fost considerate de instanţă nerelevante din punctul de vedere al obligaţiilor contractuale asumate, obligaţii pe care pârâta le-a adus la îndeplinire.

S-a apreciat că litigiile dintre societatea depozitară şi reclamantă sunt străine clauzelor contractului analizat, neavând nici o legătură cu convenţia părţilor sau cu pârâta.

Susţinerea reclamantei, în sensul că reprezintă putere de lucru judecat ceea ce s-a stabilit prin Sentinţa civilă nr. 7687 din 26 noiembrie 2012 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin Decizia civilă nr. 113/RCIV din 17 aprilie 2013, a fost înlăturată ca nefondată, deoarece obiectul litigiului din dosarele menţionate l-a constituit contestaţie la executare, instanţele de judecată analizând din acest punct de vedere obligaţiile debitorului şi creditorului, iar în speţă, instanţa a fost investită cu examinarea clauzelor contractului de arendă în vederea rezilierii acestuia.

Mai exact, dacă în acest litigiu, părţile au supus analizei o cauză de încetare a efectelor contractului de arendă pe baza clauzelor negociate de părţi, în cel care a format obiectul Dosarului nr. x/196/2012 şi în care s-au pronunţat hotărârile menţionate, s-a examinat legalitatea efectelor produse de contract, astfel că puterea de lucru judecat a fost respinsă de instanţă.

Împotriva acestei sentinţe civile, în termen legal, a declarat apel reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, prin Decizia civilă nr. 131/A din 10 noiembrie 2014 a admis apelul schimbând în tot Sentinţa civilă nr. 69 din 31 ianuarie 2014 a Tribunalului Brăila, în sensul admiterii acţiunii formulate de reclamanta SC A. SRL şi rezilierii Contractului de arendă nr. x din 3 mai 2012 încheiat între părţi, fiind obligată intimata să plătească apelantei suma de 22.669 RON cheltuieli de judecată în fond şi apel.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că prin Sentinţa civilă nr. 7687 din 26 noiembrie 2013 irevocabilă prin Decizia civilă nr. 113 din 17 aprilie 2013 a Tribunalului Brăila, respingând contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC B. SA, Judecătoria Brăila a reţinut prin considerentele decisive, care fac corp comun cu dispozitivul, că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin Contractul de arendă nr. 3x din 3 mai 2012, respectiv nu a predat efectiv cantitatea de 145,75 tone grâu, conform prevederilor 1475 C. civ.

Prin urmare, chestiunea litigioasă dintre părţi, cea a neîndeplinirii obligaţiei asumate de pârâtă a fost tranşată printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, iar prin sentinţa civilă supusă prezentului apel, instanţa de fond a ignorat puterea lucrului judecat, contrazicând cele statuate irevocabil prin hotărârea anterioară.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta SC B. SA a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea spre rejudecare pe fond a apelului, declarat de SC A. SRL.

Criticile aduse deciziei atacate se referă în esenţă la faptul că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală faţă de soluţia primei instanţe, care în mod corect a analizat acţiunea promovată de reclamantă în raport de clauzele convenite de părţi în contractul încheiat, coroborate cu noile dispoziţii C. civ., respectiv art. 1167 şi art. 1836 - 1850.

În acest sens, recurenta susţine că, pentru a se constata rezilierea contractului de arendă trebuia să se stabilească dacă au fost îndeplinite sau nu condiţiile stipulate în contract, însă instanţa de apel, în mod greşit, prin admiterea apelului şi admiterea acţiunii reclamantei a dispus rezilierea contractului de arendă.

Prin contractul de arendă nu au fost stabilite clauze cu privire la locul predării cantităţii de grâu ce constituia preţul arendei şi nici data până la care se va achita. Părţile au prevăzut doar perioada pentru care a fost încheiat, respectiv 4 ani, astfel că, pârâta a executat contractul potrivit uzanţelor din anii precedenţi, prin depozitarea cantităţilor de grâu recoltate în silozurile SC D. SRL, conform contractelor de depozitare depuse la dosarul cauzei.

Faţă de această situaţie, recurenta susţine că şi-a executat obligaţia contractuală în modalitatea prezentată, astfel că nu se poate vorbi de rea-credinţă din partea sa şi nu se poate invoca rezilierea unilaterală a contractului de arendă de către reclamantă.

Mai arată recurenta că, instanţa de apel în mod greşit a reţinut prezumţia de lucru judecat faţă de considerentele Sentinţei civile nr. 7687 din 26 noiembrie 2012 a Judecătoriei Brăila, pronunţată în Dosarul nr. x/196/2012 privind respingerea contestaţiei la executare formulată de SC B. SA, întrucât nu s-a predat efectiv cantitatea de grâu de 145,75 tone, cu titlu de arendă, deşi reclamanta nu a intrat în posesia acestei cantităţi de grâu din propria sa culpă, iar cauzele intervenite ulterior transferului dreptului de proprietate asupra cantităţii de grâu de 145,72 tone sunt străine contractului şi obligaţiilor negociate şi asumate de părţi.

În acest sens, recurenta susţine că reclamanta a formulat plângere penală împotriva SC D. SRL luându-se măsura indisponibilizării cantităţii de grâu, iar acest aspect nu a fost adus la cunoştinţa instanţei de judecată la data judecării contestaţiei la executare şi nici pârâta nu a avut cunoştinţă de aceste plângeri.

În acest context, recurenta consideră că prin punerea în executare a contractului de arendă, prezumţia puterii de lucru judecat excede obiectului litigiului privind rezilierea contractului de arendă în care trebuie analizate cauzele de încetare a efectelor contractului de arendă pe baza clauzelor negociate de părţi, în timp ce contestaţia la executare privea legalitatea efectelor produse de contractul de arendă.

Tot în acest context, recurenta susţine că reclamanta a intrat în posesia cantităţii de grâu din luna martie 2014, ca urmare a soluţionării plângerilor penale formulate de cele două societăţi SC A. SRL şi SC D. SRL, cantitatea de grâu fiindu-i predată reclamantei în calitate de proprietar, după ridicarea sechestrului judiciar, pârâta SC B. SA neavând nici un drept asupra acestei cantităţi de grâu şi nici acces la actele dosarului penal sau la cantitatea de grâu.

Prin urmare, reţinerea puterii de lucru judecat de către instanţa de apel este greşită deoarece odată cu punerea în executare a contractului de arendă, instanţa trebuia să constate că acest contract nu se poate executa din culpa reclamantei care a formulat plângeri penale şi în baza cărora s-a înfiinţat sechestrul asigurător.

Intimata-reclamantă SC A. SRL a depus la data de 4 martie 2015 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Prin concluziile scrise depuse la data de 27 aprilie 2015, recurenta a arătat că la data de 26 martie 2015 între părţi a intervenit o înţelegere realizată prin încheierea unui nou Contract de arendă înregistrat la 27 martie 2015 la Consiliul local al Primăriei C., prin care părţile au stipulat la art. 8 lit. j) obligaţia arendaşului de a preda arendatorului, pe bază de proces-verbal, cel puţin 60 ha până la 15 august 2015 şi restul suprafeţei de teren să fie restituită până la 15 octombrie 2015 după recoltarea culturilor înfiinţate pentru anul 2015 şi predarea arendei.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării motivelor de nelegalitate, Înalta Curte constată că în cuprinsul memoriului de recurs, recurenta a indicat dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., însă pct. 8, indicat ca şi temei de drept pentru susţinerea căii de atac nu a fost dezvoltat astfel cum prevăd dispoziţiile legale, sens în care, instanţa de recurs va analiza criticile de nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei legal.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta consideră că, în mod greşit instanţa de apel a analizat cauza din perspectiva altor dispoziţii legale, decât cele invocate de reclamantă, dând prevalentă Sentinţei civile nr. 7687 din 26 noiembrie 2012 a Judecătoriei Brăila, reţinând astfel prezumţia de lucru judecat faţă de considerentele acestei sentinţe, prin care s-a constatat că pârâta SC B. SA nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin Contractul de arendă nr. x din 3 mai 2012.

Această susţinere este întemeiată, având în vedere că prin acţiunea formulată reclamanta SC A. SRL a solicitat instanţei să constate rezilierea Contractului de arendă nr. x din 3 mai 2012 şi obligarea pârâtei să predea terenurile ce au făcut obiectul contractului de arendă, iar Curtea de Apel Galaţi, prin admiterea apelului şi admiterea acţiunii reclamantei a dispus rezilierea contractului de arendă, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora, "în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii".

Această încălcare a dispoziţiilor legale reiese din ultima precizare de acţiune depusă pentru termenul din 4 decembrie 2013, denumită - note de şedinţă - prin care s-a menţionat că rezilierea s-a făcut în baza notificării unilaterale, conform art. 1550 C. civ., prin care s-a solicitat instanţei să constate rezilierea contractului de arendă, aspect care nu a fost avut în vedere de instanţa de apel, întrucât aceasta a făcut analize străine de obiectul cauzei.

În ceea ce priveşte greşita aplicare a autorităţii de lucru judecat, Înalta Curte apreciază că nu se pune problema estimării greşite a acestei puteri, însă contestaţia la executare soluţionată irevocabil prin Sentinţa civilă nr. 7687 din 26 noiembrie 2013 a Judecătoriei Brăila a vizat executarea obligaţiilor pe anii 2011 - 2012, iar după această perioadă recurenta a afirmat şi a consemnat dovezi din care rezultă executarea ulterioară a contractului de arendă, iar în acest sens, trebuie analizat dacă părţile au continuat contractul, revenind astfel asupra intenţiei de reziliere.

În acest context, se reţine şi faptul că în faţa instanţei de recurs s-au depus acte noi, respectiv, la data de 26 martie 2015 între părţi a intervenit o înţelegere realizată prin încheierea unui nou Contract de arendă înregistrat la 27 martie 2015 la Consiliul local al Primăriei C., prin care părţile au stipulat la art. 8 lit. j) obligaţia arendaşului de a preda arendatorului, pe bază de proces-verbal, cel puţin 60 ha până la 15 august 2015 şi restul suprafeţei de teren să fie restituită până la 15 octombrie 2015 după recoltarea culturilor înfiinţate pentru anul 2015 şi predarea arendei.

În acest sens, se apreciază ca fiind fondate criticile formulate în cauză, având în vedere că din considerentele deciziei pronunţate se constată că soluţia de admitere a apelului reclamantei nu este susţinută de probele din dosar, instanţa de apel nerespectând caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, astfel că în rejudecare, instanţa de trimitere va avea în vedere considerentele expuse, actele noi depuse în recurs, precum şi dispoziţiile art. 1494 C. civ.

Raportat la cele anterior expuse, Înalta Curte reţine ca fiind fondate criticile dezvoltate de pârâtă circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1), (3) şi (5) din acelaşi cod, urmează să admită recursul declarat de pârâta SC B. SA şi să caseze decizia atacată cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe, care în conformitate cu art. 315 alin. (3) C. proc. civ. va analiza toate criticile şi apărările formulate de părţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC B. SA împotriva Deciziei civile nr. 131/A din 10 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2015.

Procesat de GGC - MI