Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1208/2015 AI generated

Jurisdiction over consumer debt claim fixed at consumer's domicile; Cluj-Napoca Court prevails.

Case Number Decizia nr. 1208/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by ruling that the Cluj-Napoca Court has territorial jurisdiction, thereby upholding the initial declination from the Bucharest Sector 2 Court; this decision is final and the case is remitted to the Cluj-Napoca Court. The underlying claim was a suit by a professional company against two consumers for unpaid medical service fees and contractual penalties arising from a medical services contract. The key legal basis was Article 121 of the Civil Procedure Code, which mandates that claims by a professional against a consumer may only be brought at the consumer's domicile, constituting exclusive territorial jurisdiction, subject only to the exception in Article 126(2) allowing parties to choose jurisdiction after the right to compensation arises; any prior agreement, such as the contract clause at issue here, is deemed unwritten.

Legislator headnote

AI generated

art. 107 C. proc. civ, art. 121 C. proc. civ, art. 126 alin. (2) C. proc. civ, art. 126 C. proc. civ, art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ; Jurisdiction over consumer debt claim fixed at consumer's domicile; Cluj-Napoca Court prevails: Potrivit art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie teritorială domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Fiind vorba de o pricină referitoare la bunuri, normele de competenţă teritoriale sunt norme juridice de ordine privată, de la care părţile pot deroga.

Keywords

AI generated
jurisdiction over consumer contracts civil jurisdictional conflict service contract unpaid debt domicile exclusive jurisdiction

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 1208/2015

Asupra conflictului negativ de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti sub nr. x/300/2014, reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâţii la plata sumei de 5.096,80 RON cu titlu de contravaloare servicii şi a penalităţilor de întârziere de 0,1% din debitul restant, de la data scadenţei până la data plăţii integrale, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 13651 din 8 decembrie 2014, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, reţinând, în esenţă, că în ceea ce priveşte soluţionarea cererilor formulate de un profesionist împotriva unui consumator, în lipsa alegerii de competenţă, după naşterea dreptului la despăgubire, competenţa teritorială este absolută şi aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie domiciliază pârâţii.

Judecătoria Cluj-Napoca, prin Sentinţa civilă nr. 1851 din data de 20 februarie 2015, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 Bucureşti şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru emiterea regulatorului de competenţă.

În argumentarea acestei sentinţe s-a reţinut, în esenţă, că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la Judecătoria Sector 2 Bucureşti, respectiv instanţa aleasă de părţi prin Contractul nr. x din 16 decembrie 2009, astfel că această instanţă a devenit competentă teritorial să judece litigiul cu care a fost învestită.

Înalta Curte constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul art. 135 alin. (1) Noul C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanţa reţine că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la plata unei sume de bani ce derivă dintr-un contract de prestări servicii medicale.

Potrivit art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie teritorială domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Fiind vorba de o pricină referitoare la bunuri, normele de competenţă teritoriale sunt norme juridice de ordine privată, de la care părţile pot deroga.

Instanţa reţine că reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile împotriva pârâţilor pe baza Contractului de calificare şi prelucrare a sângelui din cordonul ombilical şi stocare în condiţii de criogenie a celulelor stern, nr. x din 16 decembrie 2009.

Potrivit art. 121 C. proc. civ., cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului, dispoziţiile art. 126 alin. (2) rămânând aplicabile. Aceste norme au un caracter imperativ, de la care nu se poate deroga decât în condiţiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., fiind instituită astfel o competenţă teritorială exclusivă.

Potrivit art. 126 C. proc. civ. părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă. Aşa cum rezultă din art. 126 alin. (2) C. proc. civ., în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, numai după naşterea dreptului la despăgubire, iar orice convenţie contrară este considerată nescrisă.

Din coroborarea acestui articol cu art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. rezultă că, în materia protecţiei drepturilor consumatorilor, în situaţia în care părţile nu au convenit alegerea instanţei competente, după naşterea dreptului la despăgubire, competenţa teritorială aparţine unei anumite instanţe, deci competenţa teritorială are un caracter absolut.

Potrivit art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992, consumator este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale. Astfel, având în vedere natura raporturile invocate de către reclamantă, instanţa apreciază că pârâţii au calitatea de consumator, iar reclamanta pe cea de profesionist.

În aceste condiţii, se reţine că, în ceea ce priveşte soluţionarea cererilor formulate de un profesionist împotriva unui consumator, în lipsa alegerii de competenţă, după naşterea dreptului la despăgubire, competenţa teritorială este absolută şi aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie domiciliază pârâţii.

Aşa cum rezultă din cererea formulată, pârâţii au domiciliul stabilit anterior introducerii prezentei cereri de chemare în judecată în municipiul Cluj-Napoca, judeţ Cluj, iar părţile nu au ales competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti ulterior naşterii dreptului la despăgubire.

Nu poate fi reţinută susţinerea Judecătoriei Cluj-Napoca în sensul că pârâţii şi-ar fi exprimat acordul privind competenţa prin clauza prevăzută în art. 14.5 din contract, întrucât prevederile art. 126 alin. (2) C. proc. civ. menţionează expres că această alegere se poate realiza numai după naşterea dreptului la despăgubiri şi este evident ca acest drept nu s-a născut la momentul semnării contractului în care este inserată clauza atributivă de competenţă.

Astfel încât, instanţa constată nescrisă clauza prevăzută în art. 14.5 din contract faţă de prevederile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., alegerea de jurisdicţie având loc anterior naşterii dreptului la despăgubire.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (2) din Noul C. proc. civ., Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca. Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 aprilie 2015.

Procesat de GGC - MI