Validity of shareholder meeting resolutions: revocation of administrators and statutory sufficiency of agenda disclosure

Decizia nr. 1191/2015

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanţii A. şi B. prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, secţia civilă, în contradictoriu cu pârâta SC C. SA, au solicitat anularea Hotărârilor Adunării Generale Ordinare a SC C. SA din data de 26 martie 2005 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 5244 din 11 decembrie 2013, Tribunalul Harghita, secţia civilă, a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. - prin moştenitorii D., E., F., G. şi H. - în contradictoriu cu pârâta SC C. SA.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul B. a decedat la data de 19 ianuarie 2010 şi, conform Extrasului structurii sintetice a acţionariatului din data de 26 septembrie 2013, moştenitorii D., E., F., G. şi H. nu mai deţin nicio acţiune la SC C. SA; judecarea cauzei a fost suspendată la data de 19 octombrie 2005, la cererea părţilor, până la soluţionarea Dosarului nr. x/R/2004 al Tribunalului Harghita care, ulterior, a primit numărul x/43/2012 şi a fost soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 2501 din 20 iunie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; deşi obiectul cauzei l-a constituit anularea Hotărârii A.G.E.A. din 20 noiembrie 2000, a SC C. SA, referitoare la majorarea capitalului social prin aport în natură - având legătură directă cu acţionariatul societăţii şi, în consecinţă, cu dreptul de vot -, instanţele judecătoreşti pronunţându-se în sensul legalităţii realizării operaţiunii de majorare a capitalului social.

Prin Decizia nr. 5/A din 2 februarie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş în Dosarul nr. x/2004, s-a dispus convocarea A.G.A. la SC C. SA, de către acţionarul SC I. SRL, iar, potrivit art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, rep., în forma aplicabilă la acea dată, în situaţia în care administratorii nu convocau adunarea generală, instanţa putea, potrivit art. 331 - 339 C. proc. civ., să autorizeze această convocare, de către persoanele care îndeplineau condiţiile prevăzute la alin. (1), cu stabilirea datei ţinerii A.G.A. şi a persoanei care prezidează şedinţa, dintre acţionari; contrar susţinerilor reclamantului, prin Decizia nr. 5/A din 2 februarie 2005 nu s-a stabilit, ci s-a aprobat ordinea de zi a şedinţei A.G.A. şi, oricum, criticile reclamantului vizând această hotărâre judecătorească nu pot face obiectul analizei instanţei în cadrul prezentului proces, trebuind expuse în căile de atac formulate împotriva deciziei menţionate; întrucât instanţele au confirmat valabilitatea Hotărârii A.G.A. din 29 martie 2004, de care reclamantul a legat criticile de nelegalitate vizând Hotărârea A.G.A. din 26 martie 2005, acestea nu au mai fost primite de prima instanţă.

Revocarea reclamantului din funcţia de administrator, respectiv director al SC C. SA, precum şi alegerea unui nou administrator, respectiv director, au figurat pe ordinea de zi a şedinţei A.G.A. din 26 martie 2005, hotărârea adoptată fiind menţionată în Registrul Comerţului, potrivit Încheierii din 22 noiembrie 2006, împotriva căreia nu s-a formulat cale de atac; în mod corect, în Hotărârea A.G.A. din 26 martie 2005, s-a făcut referire la revocarea administratorilor în funcţie la data de 26 martie 2004, iar în cuprinsul Încheierii din 22 noiembrie 2006 au fost menţionate numele membrilor noului consiliu de administraţie, aşa încât, chiar dacă aceştia nu au fost nominalizaţi în Hotărârea A.G.A. din 26 martie 2005, rezultă cu claritate că este vorba de aceleaşi persoane; prin urmare, prima instanţă nu a primit motivul de nulitate referitor la neconcordanţa dintre procesul-verbal şi publicarea hotărârii în M. Of.

Revocarea reclamantului din funcţia de administrator a fost decisă tot prin Hotărârea A.G.A din 29 martie 2004, această măsură putând fi posibilă oricând, potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990, rep., nefiind necesară includerea pe ordinea de zi, în situaţia în care măsura a fost luată ca urmare a dezbaterilor din şedinţa A.G.A.; art. 155 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, rep., stabileşte că, în cazul în care A.G.A. decide să pornească acţiunea în răspundere împotriva administratorilor, mandatul acestora încetează de drept, adunarea procedând la înlocuirea lor.

Împotriva Sentinţei nr. 5244 din 11 decembrie 2013 a declarat apel reclamantul A.

Prin cererea depusă la 13 octombrie 2014, SC J. SRL a solicitat să fie introdusă în cauză, în calitate de succesoare în drepturi a apelantului, înţelegând să continue demersul judiciar al acestuia, solicitând, de asemenea, ca instanţa să dispună admiterea apelului şi schimbarea integrală a hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii acţiunii, în sensul anulării Hotărârea A.G.A. din 26 martie 2005, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Încheierea din 10 noiembrie 2014, instanţa de apel, având în vedere disp. art. 202, art. 203 din Legea nr. 31/1990, rep. (în forma aplicabilă la data încheierii contractului de cesiune), a dispus introducerea în cauză a SC J. SRL, societatea preluând poziţia procesuală a apelantului A., constatând că această persoană juridică are interes să continue susţinerea apelului, prin prisma poziţiei de acţionar dobândite la SC C. SA.

Prin Decizia nr. 656/A din 9 decembrie 2014 Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins apelul formulat de pârâta SC J. SRL. A fost obligată pârâta să plătească intimatei SC C. SA suma de 1.860 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În argumentarea acestei decizii instanţa de apel a constatat că, prin Decizia nr. 5/A din 2 februarie 2005, Curtea de Apel Târgu-Mureş în Dosarul nr. x/2004/CCA s-a dispus convocarea A.G.A. a SC C. SA., cu următoarea ordine de zi: 1) Revocarea consiliului de administraţie; 2) Acţiune în răspundere împotriva fostului administrator A.; 3) Alegerea noului consiliu de administraţie şi a directorului general; 4) Aprobarea retribuţiei directorului general şi 5) Alegerea cenzorilor ca urmare a expirării mandatului acestora.

În hotărâre - rămasă irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a recursului - s-a menţionat că acţionarul însărcinat cu convocarea A.G.A. este SC I. SRL, dispunându-se ca şedinţa A.G.A. să fie prezidată de acest acţionar, apreciindu-se că ordinea de zi înscrisă în convocator a respectat dispoziţiile Deciziei nr. 5/A din 2 februarie 2005 pronunţate de Curtea de Apel Târgu-Mureş.

Aceeaşi ordine de zi a fost înscrisă şi în Procesul-verbal încheiat la 26 martie 2005, cu ocazia şedinţei A.G.A. act în care s-a făcut trimitere la Decizia nr. 5/A din 2 februarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, fiecare dintre punctele ordinii de zi fiind supuse la vot, în cadrul celor vizând revocarea/alegerea consiliului de administraţie al SC C. SA şi revocarea administratorului, respectiv directorului general A., supunându-se dezbaterii şi votului A.G.A. confirmarea Hotărârii A.G.A. din 29 martie 2004.

Hotărârea A.G.A. din 26 martie 2005 a fost publicată în M.Of., partea a IV-a, nr. 1308/22.04.2005, la pct. 1 menţionându-se componenţa consiliului de administraţie care a fost revocat de A.G.A., la pct. 2, precizându-se consiliul de administraţie ales de A.G.A. (K., L., M.), iar la pct. 7 nominalizându-se noul director general (L.).

S-a apreciat că hotărârile judecătoreşti invocate de părţi nu au relevanţă în cauză deoarece privesc legalitatea Hotărârii A.G.E.A. din 20 noiembrie 2000, adoptată cu privire la o altă ordine de zi, şi anume majorarea capitalului social al SC C. SA prin aport în natură -instanţele confirmând legalitatea acestei hotărâri.

În ce priveşte interesul reclamantului s-a constatat că această cerinţă sine-qua-non pentru existenţa dreptului la acţiune a fost prezentă, în speţă, de vreme ce prin Hotărârea A.G.A. din 26 martie 2005 s-a aprobat şi revocarea din funcţia de administrator, respectiv director general al SC C. SA, a domnului A., reclamantul urmărind să obţină lipsirea de efecte a acestei hotărâri, neavând relevanţă, pentru aprecierea existenţei interesului, caracterul fondat ori nefondat şi/sau întemeiat ori neîntemeiat al cererii sale.

În privinţa temeiului de drept vizând anularea dispoziţiei de revocare a reclamantului A. din funcţia de administrator/director general, s-a reţinut că, potrivit disp. art. 132 alin. (22) din Legea nr. 31/1990, rep. (art. 132 alin. (4), la data introducerii acţiunii), administratorul societăţii nu poate ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lui din funcţie, prevedere legală incidenţă, în speţă, cu referire la dispoziţia cuprinsă în Hotărârea A.G.A. din 26 martie 2005 vizând "revocarea din funcţia de administrator, respectiv director general al SC C. SA, a domnului A.".

Referitor la celelalte dispoziţii cuprinse în hotărârea atacată, s-a constatat că disp. art. 117 alin. (7), (8) din Legea nr. 31/1990, rep., nu sunt incidente, în cauză. Scopul instituirii acestor prevederi legale, respectiv menţionarea explicită, în convocator, a problemelor care formează obiectul ordinii de zi are ca finalitate asigurarea dreptului la informare al acţionarilor şi a posibilităţii acestora de a se pregăti pentru luarea deciziilor prin exercitarea dreptului de vot, în cunoştinţă de cauză.

S-a constatat, în primul rând, că în ordinea de zi nu au figurat propuneri pentru modificarea actului constitutiv al SC C. SA, dintre cele enumerate în disp. art. 113 din Legea nr. 31/1990, rep., (în forma aplicabilă la data publicării convocatorului), ci s-a avut în vedere revocarea consiliului de administraţie şi a administratorului/directorului general, respectiv alegerea noului consiliu de administraţie, a directorului general şi a cenzorilor, atribuţii ale adunării generale prevăzute de disp. art. 111 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată.

Instanţa de apel a reţinut că nu se poate susţine, cu temei, că neindicarea numelui persoanelor care urmau să fie revocate şi a motivelor care au determinat punerea în discuţie a acestei revocări, respectiv neindicarea numelui administratorilor care urmau să fie aleşi, nu a asigurat dreptul la informare al acţionarilor cu privire la problemele existente pe ordinea de zi a adunării generale, cu atât mai mult cu cât acest drept presupune şi o obligaţie corelativă, aceea de a depune diligenţele necesare pentru asigurarea exercitării dreptului de vot în deplină cunoştinţă de cauză, în speţă, prin consultarea actelor puse la dispoziţie, la sediul societăţii sau prin solicitarea consultării anumitor acte (în convocator făcându-se menţiunea "informaţii suplimentare se pot obţine de la sediul SC C. SA, între orele 8,00 - 14,00, în fiecare zi lucrătoare").

S-a apreciat că această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât explicitarea problemelor înscrise pe ordinea de zi trebuie făcută în limite rezonabile, având ca finalitate împiedicarea luării prin surprindere a acţionarilor ce trebuie să fie înştiinţaţi asupra problemelor care urmează a fi dezbătute. Pe de altă parte, astfel cum rezultă din Procesul-verbal încheiat la 26 martie 2005, cu ocazia şedinţei A.G.A., A. nu a fost prezent, neinvocând, deci, nerespectarea dreptului acţionarilor de a fi informaţi, nici oral şi nici în scris, anterior sau concomitent desfăşurării şedinţei A.G.A. Această problemă nu a fost, de altfel, ridicată nici de acţionarii prezenţi - reprezentând 93,028% din capitalul social (respectiv 7.807.413 acţiuni). Împrejurarea că acţionarul B. a solicitat amânarea şedinţei pe motiv că "nu au fost puse la dispoziţie materialele pentru A.G.A." nu probează nerespectarea disp. art. 117 alin. (7), (8) din Legea nr. 31/1990, rep., în condiţiile în care nu a făcut dovada afirmaţiilor sale - faţă de menţiunea expresă cuprinsă în convocator - iar adunarea generală a acţionarilor a respins, cu majoritate (77,54%) cererea de amânare a şedinţei pentru motivul menţionat, confirmând, o dată în plus, faptul că acţionarii aveau cunoştinţă de ordinea de zi - acţionarul N. solicitând, la rândul său, amânarea şedinţei, dar nu pentru motivul lipsei de informare, ci al lipsei timpului necesar exprimării punctului de vedere referitor la ordinea de zi.

Instanţa de apel a constatat, de asemenea, că prin Hotărârea A.G.A. din 26 martie 2005, acţionarii au înţeles să "confirme" măsurile aprobate prin Hotărârea A.G.A. din 29 martie 2004 - abordare care nu duce la nulitatea hotărârii, sancţiunea neputând fi întemeiată pe un text legal, în această situaţie.

S-a reţinut, de asemenea, că hotărârea atacată în prezenta cauză, s-a fundamentat pe Hotărârea A.G.A. din 29 martie 2004, iar legalitatea acesteia a fost confirmată prin Decizia nr. 219/A din 8 decembrie 2004 (Dosar nr. x/2004/CCA), pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş - rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3440/2005 (Dosar nr. x/2005), pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Faptul că demersul vizând angajarea răspunderii materiale a administratorului A., întreprins de SC C. SA, nu a ajuns la finalitatea urmărită - acţiunea fiind respinsă prin Decizia nr. 99/2011 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. x/107/2007, hotărârea rămânând irevocabilă prin Decizia nr. 4514 din 15 noiembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - nu determină nulitatea dispoziţiei conţinute la pct. 2 din ordinea de zi a şedinţei A.G.A. din data de 26 martie 2005 şi, contrar afirmaţiei cuprinse în cererea de apel, prima instanţă nu avea obligaţia de a se pronunţa asupra legalităţii sau nelegalităţii acţiunii în răspundere promovate împotriva fostului administrator A., aceasta făcând obiectul unui alt dosar.

Împotriva acestei decizii pârâta SC J. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa a omis să analizeze argumentele invocate privind nulitatea absolută a hotărârilor luate în A.G.A. din 26 martie 2005, ceea ce a condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale.

Astfel, recurenta susţine că a precizat faptul că Hotărârea A.G.A. din 26 martie 2005 este lovită de nulitate absolută pentru încălcarea prevederilor art. 117 pct. 7 şi 8 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, iar adunarea generală a acţionarilor urmărea modificări esenţiale ale actului constitutiv al societăţii, dar care nu au fost în mod precis, clar şi detaliat exprimate în cuprinsul convocatorului, instanţa de apel dă o interpretare proprie şi în contradicţie cu Legea nr. 31/1990, a ceea ce înseamnă actul constitutiv al societăţii comerciale şi ce trebuie să cuprindă acesta.

Recurenta arată că în susţinerea nulităţii absolute a hotărârilor adoptate în A.G.A. din 26 martie 2005 a depus la instanţa de apel ca şi practică judiciară Decizia nr. 725 din 17 februarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în care s-a judecat o cauză identică cu prezenta cauză.

Prezentând conţinutul convocatorului şi a procesului-verbal al şedinţei, precum şi conţinutul Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor din 26 martie 2005, recurenta susţine că există mari deosebiri între convocator, procesul-verbal de şedinţă şi conţinutul hotărârii astfel cum a fost publicat în M. Of. al României nr. 1308/22.04.2005.

Recurenta susţine că instanţa de apel a ajuns la o concluzie greşită că "Hotărârea atacată, în prezenta cauză, s-a fundamentat pe Hotărârea A.G.A. din 29 martie 2004, iar legalitatea acesteia a fost confirmată prin Decizia nr. 219/A din 8 decembrie 2004 (...)", întrebându-se ce legătură a văzut instanţa de apel între cele două adunări generale, una din 26 martie 2005 pe care a contestat-o în acest dosar, unde s-a revocat un consiliu de administraţie şi s-a reales acelaşi consiliu de administraţie şi A.G.A. din 29 martie 2004 unde s-a aprobat bilanţul şi s-a aprobat acţiunea în răspundere împotriva administratorului A.

Recurenta susţine că faţă de aspectele de nelegalitate invocate instanţa de judecată nu s-a pronunţat ceea ce echivalează cu refuzul judecării pricinii, încălcând dreptul reclamantului la un proces echitabil.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea integrală a deciziei recurate în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata - pârâtă SC C. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea soluţiei instanţei de apel ca legală şi temeinică.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin raportare la toate criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul pârâtei, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Prin argumentele aduse în sprijinul motivului analizat, recurenta susţine că instanţa de apel a omis să analizeze argumentele invocate privind nulitatea absolută a hotărârilor luate în A.G.A. din 26 martie 2005.

Criticile recurentei sunt nefondate.

Se constată astfel, contrar susţinerilor recurentului, că hotărârea curţii de apel cuprinde motivele pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, precum şi pe cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor, instanţa nefiind ţinută (obligată) să răspundă fiecărui argument invocat de părţi, putând să sistematizeze susţinerile părţilor şi chiar să procedeze într-o altă ordine, decât cea prezentată de părţi, la examinarea acestora, atât timp cât motivarea unei soluţii clare şi convingătoare impune acest lucru şi cât nu sunt încălcate exigenţele dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ceea ce în speţă nu se regăseşte.

Nu este lipsit de relevanţă de a sublinia în acest context că instanţa de apel a reţinut că în ceea ce priveşte interesul reclamantului de a ataca Hotărârea A.G.A. din 26 martie 2005, această chestiune a fost analizată ca o apărare de fond, iar nu ca o excepţie propriu-zisă prin raportare la măsurile pentru care a fost invocată.

Împrejurarea că raţionamentul şi argumentele recurentei nu coincid cu cele ale instanţei de apel nu poate fundamenta criticile acesteia prin invocarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Astfel se constată că nici o ipoteză a pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. nu poate fi reţinută întrucât s-a răspuns în fapt şi în drept la criticile aduse deciziei, iar concluziile instanţei conduc logic şi convingător la soluţia din dispozitiv.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia se poate cere modificarea soluţiei recurate atunci când instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii sau a schimbat natura şi înţelesul acestuia, nu a fost argumentat în fapt şi în drept în mod distinct.

Argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este o cerinţă impusă de faptul că, procedural, fiecare motiv vizează o anumită nelegalitate. Prin urmare, Înalta Curte nu poate păşi la o analiză a nelegalităţii imaginând posibile argumente şi dispoziţii legale pe care să le examineze din perspectiva acestui motiv.

Din acelaşi punct de vedere, al nemotivării, se observă că recurenta a relatat opinii proprii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel ceea ce vizează în realitate netemeinicia deciziei.

În cazul de faţă, motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greşită a legii.

Criticile subsumate de către recurentă motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu vizează niciuna dintre tezele avute în vedere de acest text legal. Astfel, decizia atacată este motivată în drept, dispoziţiile legale aplicate fiind cele care au incidenţă în pricină.

Altfel spus, situaţia de fapt stabilită de instanţa fondului şi confirmată de instanţa de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurentului nu relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluţiei adoptate.

Deşi recurentul face referiri la dispoziţiile art. 117 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 31/1990, acesta nu arată de ce decizia recurată este nelegală din perspectiva menţionatelor dispoziţii.

Se constată că instanţa de apel în cadrul analizei hotărârii atacate a statuat în mod corect că dispoziţiile art. 117 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 31/1990 nu sunt incidente, în cauză şi că scopul instituirii acestor prevederi legale respectiv menţionarea explicită în convocator, a problemelor care formează obiectul ordinii de zi, are ca finalitate asigurarea dreptului la informare al acţionarilor şi a posibilităţii acestora de a se pregăti pentru luarea deciziilor prin exercitarea dreptului de vot, în cunoştinţă de cauză.

Nu poate fi reţinut nici argumentul privind identitatea prezentei cauze cu speţa în care a fost pronunţată Decizia nr. 725 din 17 februarie 2011.

Împrejurarea că în cauze cu obiect similar s-au pronunţat soluţii diferite, este rezultatul analizei judiciare specifice fiecărui caz în parte, funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate, nefiind de natură să influenţeze soluţia din prezenta cauză, întrucât practica judiciară nu reprezintă un izvor de drept, iar instanţa de judecată este suverană în a-şi forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecăţii, în spiritul şi litera legii.

Susţinerea recurentei privind "încălcarea dreptului reclamantului la un proces echitabil" este neîntemeiată.

A doua exigenţă a art. 6 parag. 1 din Convenţie - cauza să fie examinată în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil - reprezintă garanţia desfăşurării procedurii unui proces echitabil.

În soluţionarea cauzei, instanţa de apel a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echităţii juridice, ţinând cont de toate garanţiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate şi al egalităţii armelor în procesul civil.

În concluzie, se constată că recurenta reia situaţia de fapt cu privire la interpretarea probatoriilor administrate în cauză, situaţie analizată în cadrul etapei devolutive a apelului, ce nu poate face obiectul analizei în această etapă procesuală.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Constatând culpa procesuală a recurentei în declanşarea litigiului de faţă, în raport de cererea formulată de intimata pârâtă, Înalta Curte, urmează a aplica dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. şi a obliga recurenta pârâtă la plata sumei de 2.480 RON cheltuieli de judecată, conform înscrisurilor justificative în acest sens respectiv factura fiscală şi extrasul de cont.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC J. SRL împotriva Deciziei nr. 656/A din 9 decembrie 2014 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurenta pârâtă SC J. SRL la plata sumei de 2.480 RON cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC C. SA.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 aprilie 2015.

Procesat de GGC - MI