Territorial jurisdiction over association of owners' maintenance dues: property location vs. defendant's registered seat

Decizia nr. 1189/2015

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 28 martie 2014 sub numărul de Dosar x/314/2014, reclamanta A. Suceava a solicitat obligarea pârâtei B. SA la plata debitelor restante acumulate în perioada 01 august 2012 - 31 ianuarie 2014, în cuantum total de 3563,67 lei, compuse din 3356,28 lei, reprezentând cheltuieli restante de întreţinere acumulate în perioada 01 august 2012 - 31 ianuarie 2014, şi 207,39 lei penalităţi aferente calculate pentru perioada septembrie 2013 - ianuarie 2014. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 40 lei, reprezentând taxă invitare mediere.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 31 din Regulamentul-cadru al Asociaţiei de proprietari din Legea locuinţei nr. 114/1996, art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 230/2007, H.G. nr. 1588/2007.

Prin Sentinţa civilă nr. 3550 din 4 septembrie 2014 pronunţată de Judecătoria Suceava s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 4 şi 7 C. proc. civ. invocate de reclamantă nu sunt incidente în cauză, întrucât art. 113 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. are ca şi situaţie premisă existenţa unui raport de locaţiune, iar art. 113 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., presupune existenţa unui titlu de valoare din care să rezulte o obligaţie de plată.

Or, în prezenta cauză, instanţa a constatat că raportul dintre reclamantă şi pârâtă nu este unul de locaţiune, ci este un raport ce izvorăşte dintr-o obligaţie corelativă dreptul de proprietate pe care reclamanta îl are cu privire la imobilul situat în municipiul Suceava, arondat A. Suceava, respectiv aceea de a achita contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari. De asemenea, instanţa a reţinut că obligaţia de plată a sumelor pretinse de către reclamantă nu izvorăsc dintr-un titlu de valoare.

Având în vedere că sediul pârâtei este în municipiul Iaşi, respectiv în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Iaşi, instanţa prin raportare la dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. a constatat că Judecătoria Suceava nu este competentă pentru a soluţiona cauza din punct de vedere teritorial.

Judecătoria Iaşi, secţia civilă, prin Sentinţa civilă nr. 1564/2015 din 5 februarie 2015 a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de reclamantă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

În temeiul art. 133 - 135 C. proc. civ. instanţa, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în conformitate cu art. 109 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face şi la instanţa locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârşite de acesta.

S-a constatat că, în speţă, pârâta are un dezmembrământ fără personalitate juridică şi în Suceava, astfel cum rezultă chiar din antetul adresei din 26 august 2013 înaintată reclamantei, iar obligaţia de plată a cheltuielilor de întreţinere şi a penalităţilor de întârziere, pentru apartamentul situat în Suceava, proprietatea SC B. SA, se execută în această localitate.

Conform art. 116 C. proc. civ., reclamanta are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, aceasta alegând Judecătoria Suceava, unde s-a înregistrat iniţial cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de reclamantă şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Suceava.

A constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă ivit între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a soluţiona pricina, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, pentru următoarele considerente:

Reclamanta A. Suceava a promovat o acţiune în pretenţii, constând în debite restante la cheltuielile de întreţinere şi penalizări de întârziere acumulate în perioada 01 august 2012 - 31 ianuarie 2014 de către pârâta B. SA, precizând chiar în cererea de chemare în judecată că "pârâta este proprietara imobilului situat în Suceava, dat în chirie de pârâtă către C., aşa cum rezultă din adresa din 26 august 2013".

Regula generală în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că: "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Dacă pârât în proces este o persoană juridică de drept privat, cererea se introduce la instanţa unde aceasta îşi are sediul sau la instanţa locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc, în cazurile reglementate prin art. 109 C. proc. civ.

Prin urmare, art. 109 C. proc. civ., care prevede o competenţă teritorială alternativă, are caracter derogator numai pentru situaţiile expres prevăzute, atunci când pretenţiile formulate împotriva persoanei juridice vizează obligaţiile legate de respectivul dezmembrământ al persoanei juridice (sucursalele, reprezentanţele teritoriale şi punctele de lucru ale persoanei juridice).

În speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 109 C. proc. civ., întrucât imobilul situat în Suceava, nu reprezintă un dezmembrământ/sediu secundar al persoanei juridice (un spaţiu unde agentul economic să îşi desfăşoare activitatea în afara sediului social), debitul pretins de reclamantă nefiind acumulat de pârâtă, ci de chiriaşul C. care a locuit în imobil în perioada precizată prin acţiune.

Având în vedere că raportul dintre reclamantă şi pârâtă nu este unul de locaţiune, ci este un raport ce izvorăşte dintr-o obligaţie corelativă dreptului de proprietate pe care reclamanta îl are cu privire la imobil, respectiv de a achita contribuţia la cheltuielile asociaţiei de proprietari, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora competentă este instanţa de la sediul pârâtei. Cum pârâta B. SA are sediul în municipiul Iaşi, competentă teritorial în soluţionarea cauzei este Judecătoria Iaşi.

În atare situaţie, faţă de considerentele expuse şi de dispoziţiile art. 131 şi art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili că în litigiul promovat de reclamanta A. Suceava împotriva pârâtei B. SA, competenţa teritorială de soluţionare aparţine Judecătoriei Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2015.

Procesat de GGC - NN