Jurisdiction of insolvency court for autonomous contractual counterclaims
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the Zimnicea Court of First Instance, determining that this court holds exclusive material and territorial competence to adjudicate the merits of the dispute. The case involved a contractual claim for approximately 79,000 lei plus late payment penalties, to which the defendant responded with a counterclaim for the restitution of 35,000 lei as an undue payment; although the plaintiff-creditor was in bankruptcy proceedings, both parties initially declared the competent court to be the Gorj Court of Appeal. The Court held that under Articles 107 and 116 of the Code of Civil Procedure, the plaintiff had the right to choose between equally competent courts, and under Article 123, ancillary counterclaims must be heard by the court competent for the principal claim. The decision clarified that merely because a party is in insolvency does not automatically vest exclusive jurisdiction in the insolvency court for autonomous contractual claims under 200,000 lei, which fall under the general material competence of the courts of first instance pursuant to Article 94(1)(j), thereby rejecting the argument that the insolvency status triggered exclusive jurisdiction of the appellate court under Articles 120 and 123.
Legislator headnote
AI generatedart. 1270 C. civ, art. 453 C. proc. civ, art. 107 C. proc. civ, art. 123 din C. proc. civ, art. 120 din C. proc. civ, art. 123 alin. (3) din C. proc. civ; Jurisdiction of insolvency court for autonomous contractual counterclaims: cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1270 C. civ., art. 1516 alin. (1) şi (2) C. civ. şi art. 453 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Decizia nr. 1188/2015
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Zimnicea la data de 22 aprilie 2014, reclamanta SC A. SA prin administrator judiciar B. IPURL Târgu Jiu a chemat în judecată pe pârâta SC Pensiunea C. SRL solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 79.205,07 lei contravaloare factură din 3 februarie 2014 şi contract proiectare din 7 iunie 2011; la plata sumei de 16.715,82 lei - contravaloarea facturii din 3 februarie 2014 şi a actului adiţional 1 la contractul de proiectare 177; obligarea la penalităţi de întârziere de 0,1%/zi începând cu data de 19 februarie 2014 până la plata efectivă a debitului şi la plata cheltuielilor de judecată.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1270 C. civ., art. 1516 alin. (1) şi (2) C. civ. şi art. 453 C. proc. civ.
Prin cererea reconvenţională formulată, pârâta SC Pensiunea C. SRL a solicitat instanţei obligarea reclamantei la restituirea sumei de 35.652,85 lei - plată nedatorată.
Prin Sentinţa civilă nr. 1467/2014 din 23 octombrie 2014, pronunţată de Judecătoria Zimnicea, secţia mixtă de fond, în Dosar nr. x/339/2014, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.
Instanţa a reţinut că, dacă în ceea ce priveşte cererea principală, prin prisma dispoziţiilor art. 94 pct. 1 lit. j) din noul C. proc. civ., instanţa este competentă să soluţioneze cererea, şi în ceea ce priveşte valoarea cererii reconvenţionale, instanţa a apreciat că în aceste condiţii, tranşarea acestui aspect ar fi urmat regulile prevăzute de art. 123 din noul C. proc. civ.
Faţă de împrejurarea că potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, reclamanta creditoare se află în procedura falimentului, instanţa a apreciat că în cauză tocmai în ipoteza de excepţie avută în vedere de legiuitor ne aflăm.
Astfel, deşi pe cale de cerere reconvenţională, pârâta debitoare invocând pretenţii la rândul ei împotriva reclamantei creditoare şi decurgând din aceIaşi raport juridic, în condiţiile textelor de lege invocate, instanţa a apreciat că asupra ambelor cereri, competent exclusiv să se pronunţe este Tribunalul Gorj - ca instanţă de la sediul debitorului (reclamanta creditoare din cauză) - art. 120 şi art. 123 alin. (3) din Noul C. proc. civ.
Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, prin Sentinţa nr. 4/2015 din 19 ianuarie 2015 a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi teritoriale, invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zimnicea.
În temeiul art. 133 - 135 C. proc. civ. instanţa, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că obiectul dosarului îl constituie o acţiune în pretenţii, cu o valoare sub 200.000 lei, care atrage competenţa materială a judecătoriei.
Reclamantul a ales să introducă acţiunea la instanţa sediului pârâtei, Judecătoria Zimnicea, conform art. 107 C. proc. civ., având alegere între mai multe instanţe deopotrivă competente, conform art. 116, competenţa teritorială fiind alternativă în acest caz.
Pârâta a formulat o cerere reconvenţională ulterior introducerii acţiunii, având ca obiect restituirea de către reclamantă a unei sume de 35.652,85 lei pe care o considera plată nedatorată.
Reclamanta se află în procedura insolvenţei, motiv pentru care instanţa sesizată a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale, invocând dispoziţiile art. 123 din C. proc. civ.
Potrivit art. 123 din C. proc. civ., cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120, care se referă la cereri privitoare la insolvenţă sau concordatul preventiv.
Cererea reconvenţională trebuia să fie soluţionată de Judecătoria Zimnicea, ca instanţă mai întâi sesizată, deoarece avea ca obiect o acţiune în pretenţii, şi nu o cerere privitoare la insolvenţă, cum specifică art. 120 din C. proc. civ.
Mai mult, potrivit art. 123 alin. (3) din C. proc. civ., "când instanţa este exclusiv competentă pentru una dintre părţi, ea va fi exclusiv competentă pentru toate părţile."
S-a constatat că pentru niciuna din părţi Tribunalul Gorj nu este o instanţă exclusiv competentă, pentru că niciuna din acţiuni nu atrage competenţa exclusivă a Tribunalului Gorj, nefiind acţiuni în materia insolvenţei, ci simple acţiuni în pretenţii.
În aceste condiţii, Tribunalul Gorj, deşi are pe rol procedura insolvenţei reclamantei pârâte, nu este exclusiv competent să soluţioneze o acţiune în pretenţii, competenţa de soluţionare a cauzei revenind Judecătoriei Zimnicea.
A constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă ivit între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a soluţiona pricina, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zimnicea, pentru următoarele considerente:
Reclamanta SC A. SA prin administrator judiciar B. IPURL Târgu Jiu a promovat împotriva pârâtei SC Pensiunea C. SRL o acţiune în pretenţii, izvorâtă din contractul încheiat de părţi, debitul principal pretins având o valoare sub 200.000 lei.
Regula generală în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".
Potrivit dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ. reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, potrivit menţionatelor dispoziţii.
Se constată că, deşi în cauză a fost formulată cerere reconvenţională ulterior introducerii acţiunii, prin care pârâta reclamantă a invocat la rândul său pretenţii în valoare de 35.652,85 lei, această cerere nu a fost disjunsă astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 123 C. proc. civ., în conformitate cu care cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120.
Acţiunea de faţă nu a fost însă formulată în cadrul procedurii de insolvenţă, prin urmare aceasta are caracter autonom, nederogatoriu de la prevederile legale menţionate, aspectele evidenţiate în sensul că reclamanta pârâtă este în insolvenţă urmând a fi avute în vedere în cadrul soluţionării pe fond a cauzei.
Obiectul cauzei este reprezentat de pretenţii izvorâte din contractul încheiat de părţi, pretenţii care se situează sub valoarea de 200.000 lei prevăzută de art. 94 alin. (1) lit. j) C. proc. civ., prin urmare, competentă material în soluţionarea cauzei este Judecătoria Zimnicea.
În atare situaţie, faţă de considerentele expuse şi de dispoziţiile art. 131 şi art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili că în litigiul promovat de reclamanta SC A. SA prin administrator judiciar B. IPURL Târgu Jiu împotriva pârâtei SC Pensiunea C. SRL, competenţa materială şi teritorială de soluţionare aparţine Judecătoriei Zimnicea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zimnicea.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2015.
Procesat de GGC - NN