Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1177/2015 AI generated

Material incompetence in revision: exclusive jurisdiction of the rendering court under the principle of legality of appeals

Case Number Decizia nr. 1177/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed for lack of material jurisdiction a revision request filed by two parties against a 2011 civil judgment from the Iaşi Court, upholding the lower court's position on procedural competence. The dispute involved a motion for revision under the pre-2013 Code of Civil Procedure, challenging a final district court decision; the opposing parties raised exceptions of absolute incompetence and late filing. Relying on the constitutional principle of the legality of appeals and Article 323(1) of the Civil Procedure Code, which mandates that a revision request be filed with the court that rendered the final judgment under attack, the Supreme Court held it was not the competent authority to hear the case, thereby declining jurisdiction and referring the matter back to the Iaşi Court for proper resolution.

Legislator headnote

AI generated

art. 323 alin. (1) C. proc. civ, art. 1591 C. proc. civ; Material incompetence in revision: exclusive jurisdiction of the rendering court under the principle of legality of appeals: În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 322 pct. 4 şi 5 C. proc. civ. de la 1865, aplicabile în speţă, având în vedere că acţiunea a fost promovată la data de 11 august 2010, anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă.

Keywords

AI generated
revision of a judgment article of civil procedure principle of legality lack of jurisdiction late filing matter in dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 1177/2015

Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 13 octombrie 2014, sub nr. 5873, revizuenţii A. şi B. au formulat revizuire împotriva Sentinţei civile nr. 17410 din 21 octombrie 2011 pronunţată de Judecătoria Iaşi, secţia civilă, în Dosarul nr. x/245/2010, solicitând admiterea cererii şi anularea sentinţei atacate.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 322 pct. 4 şi 5 C. proc. civ. de la 1865, aplicabile în speţă, având în vedere că acţiunea a fost promovată la data de 11 august 2010, anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă.

Intimaţii C. şi D. au depus la dosar precizări, prin care au invocat excepţia privind competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererii de revizuire şi excepţia tardivităţii cererii de revizuire.

Înalta Curte, analizând cu prioritate excepţia necompetenţei materiale, în temeiul dispoziţiilor art. 1591 raportat la art. 323 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 105 alin. (1) din acelaşi act normativ, apreciază că aceasta este întemeiată şi, în consecinţă, constată că nu este competentă să soluţioneze prezenta cerere de revizuire pentru următoarele considerente:

Este de reţinut că în sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor, într-o anumită ordine, precum şi soluţionarea acestora de către instanţa prevăzută de lege.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie şi nu încalcă drepturile reglementate ale justiţiabililor, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea în limitele competenţei atribuite prin lege fiind de ordine publică.

Este de necontestat că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Înalta Curte constată că, în speţă, revizuenţii A. şi B. au învestit instanţa cu o cerere de revizuire a Sentinţei civile nr. 17410 din 21 octombrie 2011 pronunţată de Judecătoria Iaşi, secţia civilă, în Dosarul nr. x/245/2010, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 şi 5 C. proc. civ.

Conform art. 323 alin. (1) C. proc. civ., cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere.

În consecinţă, pentru toate considerentele anterior expuse, având în vedere că, în speţa de faţă, se solicită revizuirea Sentinţei civile nr. 17410 din 21 octombrie 2011 pronunţată de Judecătoria Iaşi, secţia civilă, în raport de temeiurile de drept invocate şi de dispoziţiile art. 323 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, conform art. 158 alin. (3) cu referire la art. 1591 C. proc. civ., va admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi va declina competenţa de soluţionarea a prezentei cereri de revizuire în favoarea Judecătoriei Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenta de soluţionare a cererii de revizuire formulată de revizuenţii A. şi B. împotriva Sentinţei civile nr. 17410 din 21 octombrie 2011 pronunţată de Judecătoria Iaşi, secţia civilă, în Dosarul nr. x/245/2010, în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2015.

Procesat de GGC - NN