Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1176/2015 AI generated

Revision for contradictory judgments inadmissible where interlocutory remand and final appellate decision arise from same litigation process

Case Number Decizia nr. 1176/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the revision request filed by the claimant, thereby upholding the appellate court's final decision that rejected the underlying civil action as unfounded. The dispute concerned a labor law claim for compensatory payments, where the claimant sought to revise an appellate judgment on the grounds that it contradicted a prior interlocutory decision from the same court which had partially admitted his appeal and remanded the case for recalculation after rejecting a statute of limitations defense. The Supreme Court held that the legal conditions for revision under Article 322(7) of the Code of Civil Procedure were not met because the two challenged judgments were rendered within the same litigation process during different procedural cycles (a cassation/remand decision followed by a final appellate decision), rather than constituting distinct contradictory final judgments in separate proceedings required to establish a violation of res judicata.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 1201 C. civ, art. 327 alin. (1) C. proc. civ; Revision for contradictory judgments inadmissible where interlocutory remand and final appellate decision arise from same litigation process: Revizuentul a solicitat instanţei anularea Deciziei nr. 770/2014 din 8 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, pe temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., normă care deschide părţilor calea acestei căi extraordinare de atac, de retractare şi nedevolutive, pentru cazul în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Keywords

AI generated
revision of a judgment interlocutory decision civil litigation procedure res judicata grounds for cassation procedural violations

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 1176/2015

Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia nr. 770/2014 din 8 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, s-a admis recursul promovat de pârâta SC A. SA împotriva Sentinţei civile nr. 668/C din 21 mai 2014 pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă, a fost modificată în tot sentinţa recurată în sensul că s-a respins acţiunea precizată de reclamantul B., ca nefondată.

Prin cererea înregistrată la data de 7 noiembrie 2014 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, revizuentul B. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 770/2014 din 8 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, considerând că este potrivnică Deciziei nr. 1698 din 2 decembrie 2013 a aceleiaşi instanţe.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat că prin Decizia nr. 1698 din 02 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău a fost admis în parte recursul, a fost casată în parte sentinţa şi respingând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru plăţile compensatorii aferente perioadei de după 17 decembrie 2009, a fost trimis acest capăt de cerere spre rejudecare la Tribunalul Neamţ.

Aşadar, curtea de apel a constatat că o parte din pretenţiile reclamantului sunt întemeiate, tribunalului revenindu-i obligaţia de a le calcula, sens în care s-a efectuat expertiză contabilă prin raportare la dispoziţiile din contractul colectiv de muncă.

Tribunalul a soluţionat cauza în sensul admiterii pretenţiilor reclamantului, în limitele stabilite prin expertiză şi prin decizia de casare, iar împotriva sentinţei pronunţate de tribunal a declarat recurs pârâta.

Revizuentul arată că deşi curtea de apel a soluţionat o dată cauza şi a stabilit că reclamantul este îndreptăţit la plata unor sume de bani, sume al căror cuantum a fost stabilit printr-o expertiză, aceeaşi instanţă, prin decizia atacată a admis recursul pârâtei şi a stabilit că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată.

Examinând cererea de revizuire din perspectiva dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele considerente:

Revizuentul a solicitat instanţei anularea Deciziei nr. 770/2014 din 8 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, pe temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., normă care deschide părţilor calea acestei căi extraordinare de atac, de retractare şi nedevolutive, pentru cazul în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

S-a susţinut că decizia a cărei anulare se cere este în contradicţie cu Decizia nr. 1698 din 2 decembrie 2013, pronunţată de aceeaşi instanţă.

Prin această din urmă decizie, s-a admis în parte recursul declarat de reclamant (revizuent în prezenta cauză), s-a casat în parte sentinţa tribunalului şi s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru plăţile compensatorii aferente perioadei de după 17 decembrie 2009 şi, în consecinţă, s-a trimis acest capăt de cerere spre rejudecare când, în faza procesuală a recursului, s-a pronunţat hotărârea a cărei anulare se solicită prin cererea de revizuire.

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceleaşi calităţi.

Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri îşi are suportul în respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin această cale extraordinară de atac urmărindu-se anularea ultimei hotărâri pronunţate.

Din dispoziţiile legale menţionate rezultă că posibilitatea de a cere revizuirea unei hotărâri, atunci când există hotărâri potrivnice, este supusă, printre altele, condiţiei ca aceasta să fie dată în aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate, acestea fiind elementele caracteristice ale autorităţii lucrului judecat conform art. 1201 C. civ.

Prin sintagma "aceeaşi pricină" se înţelege întrunirea condiţiei triplei identităţi cu privire la două cereri de chemare în judecată, astfel încât soluţionarea celei de a doua să aducă atingere puterii de lucru judecat al celei dintâi, consecinţa în acest caz fiind, potrivit dispoziţiilor art. 327 alin. (1) C. proc. civ., anularea celei de a doua hotărâri. Textul nu este aplicabil dacă prin două hotărâri nu s-au soluţionat cereri de chemare în judecată diferite, ci ele au fost pronunţate în cadrul aceluiaşi proces, dar în cicluri procesuale diferite, prima fiind o decizie de casare cu trimitere pronunţată de instanţa de recurs, iar cea de a doua o decizie de respingere a recursului, pronunţată ulterior de aceeaşi instanţă.

În speţă, se constată că nu sunt întrunite condiţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., soluţiile atacate ca fiind contradictorii fiind date în aceeaşi cauză în două cicluri procesuale.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează să respingă cererea de revizuire formulată de revizuentul B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva Deciziei nr. 770/2014 din 8 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/103/2013*.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2015.

Procesat de GGC - NN