Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 337/2003 AI generated

Withdrawal of appeal terminating appeal proceedings under the principle of disposability in property restitution dispute

Case Number Decizia nr. 337/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice accepted the appellant’s notarial declaration of waiver of the appeal, rendering the prior appellate decision final and irrevocable, thereby upholding the first-instance ruling that compelled a municipal authority to reinstate a specific property title. The dispute centered on a remanding claim for the in-kind restitution of a 4,126 square meter real estate parcel, where the original tribunal had invalidated the municipality’s refusal to execute the restitution and ordered the corresponding land registry updates, while an intermediate company initially lacking procedural standing attempted to challenge this on appeal. The supreme court’s operative decision rested on the principle of disposability in civil procedure, specifically applying Article 246 of the Code of Civil Procedure, which permits a party to withdraw from an ongoing appeal process, thus ending the litigation without a merit-based review of the underlying property rights.

Legislator headnote

AI generated

art. 246 C. proc. civ; Withdrawal of appeal terminating appeal proceedings under the principle of disposability in property restitution dispute: Așa fiind, Curtea va lua act de această declarație, potrivit prevederilor art. 246 C. proc. civ., ea reprezentând expresia principiului disponibilității, specific procesului civil.

Keywords

AI generated
restitution of property withdrawal of civil claim standing to appeal Civil Procedure Code waiver of right right to property

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 337 Dosar nr. 3407/2002

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 145 din 6 februarie 2002 pronunțată de Tribunalul Harghita a fost admisă contestația reclamantei J.J. în contradictoriu cu pârâta Primăria Odorheiu Secuiesc, jud. Harghita, stabilindu-se că refuzul restituirii în natură a imobilului situat în Odorheiu Secuiesc compus din teren în suprafață totală de 4126 mp, astfel cum s-a dispus prin dispoziția nr. 481/2001 a Primarului acestui municipiu, este nejustificat.

În consecință, a fost anulată dispoziția menționată, restituindu-se în natură imobilul și făcându-se cuvenitele intabulări în cartea funciară.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel S.C. L.H. S.A., care a arătat că imobilul revendicat de către contestatoare este inclus în capitalul său social.

Curtea de Apel Târgu-Mureș, prin decizia civilă nr. 60 A din 27 iunie 2002, a respins apelul ca inadmisibil, reținând lipsa calității procesuale a acestei persoane juridice.

Împotriva deciziei a formulat recurs S.C. L.H. S.A. iar prin declarația notarială din 22 octombrie 2002, reprezentanții săi au arătat că renunță la judecarea căii de atac.

Așa fiind, Curtea va lua act de această declarație, potrivit prevederilor art. 246 C. proc. civ., ea reprezentând expresia principiului disponibilității, specific procesului civil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMNELE LEGII

DECIDE :

Ia act de cererea de renunțare la judecarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 60 A din 27 iunie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de pârâta S.C. L.H. S.A. Miercurea Ciuc.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2003.