Motion to annul rejected as unfounded; prior annulment of unmotivated appeal upheld.

Decizia nr. 1173/2015

Asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2239 din 13 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a constatat nul recursul declarat de pârâta SC A. SRL Reghin împotriva Deciziei nr. 98/A din 21 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea acestei decizii, Înalta Curte a arătat că recurenta a invocat ca motiv de ordine publică, prin notele scrise depuse la 13 iunie 2014, nulitatea absolută a deciziei atacate pentru calificarea cererii de chemare în judecată ca fiind în obligaţie de a face, iar nu în pretenţii, fără să pună această chestiune în discuţia părţilor.

Referitor la această susţinere, Înalta Curte a reţinut că nu constituie motiv de ordine publică, întrucât pentru a fi în prezenţa unui asemenea motiv presupune existenţa unor încălcări a acelor norme legale prevăzute expres de legiuitor sub sancţiunea nulităţii, situaţie care nu se regăseşte în speţă. Pretinsa încălcare a principiului contradictorialităţii, nu se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care sancţionează pronunţarea hotărârii recurate pentru nerespectarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) din acelaşi Cod, având în vedere că, în realitate, calificarea de către instanţă a naturii juridice a acţiunii, constituie aprecierea acesteia asupra petitului cererii cu care a fost învestită, astfel cum rezultă fără echivoc din formularea reclamantei, iar referitor la considerentele în raport de care se formează convingerea instanţei în sensul soluţionării cauzei, legiuitorul nu a statuat necesitatea punerii în dezbaterea contradictorie a părţilor, fiind un act de deliberare.

Totodată, Înalta Curte a reţinut că obligaţia de examinare a instanţei de recurs nu subzistă în ceea ce priveşte motivele formulate în afara cadrului legal, care nu constituie motive de ordine publică.

În ceea ce priveşte criticile formulate în cuprinsul memoriului de recurs depus la dosar, Înalta Curte a constatat că pârâta, deşi a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a menţionat ipotezele încălcării normei de drept substanţial şi interpretării eronate a legii, afirmând că ambele sunt incidente în cauză, în concret nu indicat nicio normă legală sau convenţională care să fi fost încălcată sau greşit interpretată prin decizia instanţei de apel.

Însă, simpla reluare a situaţiei de fapt a cauzei şi prezentarea din nou a argumentelor expuse, în întâmpinările depuse în faţa instanţelor de fond, nu răspund exigenţelor cerute de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Modul de redactare al deciziei şi reanalizarea probelor administrate la fond demonstrează preocuparea instanţei de prim control judiciar în a stabili dacă soluţia este fundamentată pe probe şi pe dispoziţiile legale aplicabile speţei.

S-a reţinut că, prin criticile formulate, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Altfel spus, situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurentei nu relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluţiei adoptate.

De aceea, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar, iar motivele de recurs trebuie să vizeze nelegalitatea hotărârii judecătoreşti recurate, iar nu doar reiterarea apărărilor formulate în faţa instanţelor devolutive.

Aceasta, deoarece recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care priveşte analiza măsurii în care criticile aduse de recurentă, prin motivele de recurs, hotărârii instanţei anterioare se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În speţă, susţinerile recurentei prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât expunerea parcursului relaţiilor contractuale dintre părţi şi a litigiului dedus judecăţii şi reluarea apărărilor formulate de pârâtă în faţa instanţelor anterioare, deja cenzurate de acestea şi care au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., motivarea recursului constă nu numai în indicarea motivelor de nelegalitate la care se referă art. 304 din acelaşi Cod, ci şi în dezvoltarea lor, care constituie motivarea în concret a recursului, adecvată căii de atac, având în vedere că motivele de nelegalitate sunt prevăzute sub aspect general în art. 304 menţionat.

Prin urmare, nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată şi dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurentei nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deşi recursul nu are caracter devolutiv.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare SC A. SRL Reghin, solicitând admiterea, anularea hotărârii atacate şi rejudecarea recursului cu dispunerea menţinerii sentinţei tribunalului ca fiind temeinică şi legală, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată.

A apreciat că raportat la starea de fapt dedusă judecăţii şi la criticile concrete ale deciziei recurate, motivele de recurs se încadrau în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă instanţa de recurs dintr-o eroare materială a anulat recursul pârâtei ca fiind nemotivat, sens în care consideră că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 317 alin. (2) C. proc. civ.

Contestatoarea a reluat motivele de recurs, învederând, în esenţă, că au existat cel puţin două critici aduse hotărârii recurate, respectiv aplicarea greşită a legii în ce priveşte modul în care instanţa de apel a interpretat natura juridică a garanţiei de bună execuţie şi neanalizarea şi greşita aplicare a excepţiei de neexecutare a contractului, realizând o analiză detaliată a motivelor de recurs invocate.

Intimata SC B. SRL Livezeni prin administrator judiciar C. SPRL Cluj-Napoca a depus la dosar note scrise prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare.

Examinând contestaţia în anulare în raport de motivele invocate şi având în vedere conţinutul deciziei atacate, se constată următoarele:

Prioritar, pentru a răspunde excepţiei inadmisibilităţii invocată de intimată, se constată că deşi anularea unui recurs, în principiu, nu mai dă loc la contestaţie în anulare în temeiul art. 318 C. proc. civ., sub aspectul omisiunii de examinare a unui motiv de recurs, în cauză anularea fiind determinată tocmai de lipsa motivelor de recurs această cale de atac este admisibilă.

Pe fondul său, contestaţia în anulare va fi respinsă pentru considerentele ce urmează.

Căile de atac şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispoziţiile ari. 317 C. proc. civ. (contestaţia în anulare obişnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) şi ale art. 318 C. proc. civ. (contestaţia în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanţei de recurs).

Cazurile în care poate fi promovată contestaţia în anulare obişnuită (art. 317 C. proc. civ.) sunt două: când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii şi când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.

Potrivit art. 317 alin. (2) C. proc. civ., precizat de contestatoare ca temei de drept al căii extraordinare de atac, contestaţia poate fi primită pentru motivele prevăzute de pct. 1 şi 2 ale alin. (1) din art. 317 din Cod, respectiv când procedura de citare a părţii nu a fost îndeplinită potrivit legii şi când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, în situaţia în care aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

Contestaţia în anulare specială (art. 318 C. proc. civ.), la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale şi când instanţa, respingând recursul ori admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Se observă că textul cuprins la art. 318 alin. (1) din Cod are în vedere erorile materiale, respectiv cele de ordin formal, procedural săvârşite involuntar cu ocazia judecăţii şi nu greşeli de judecată, cum ar fi aprecierea probelor, interpretarea unor dispoziţii legale sau rezolvarea unui incident procedural.

Prin urmare, pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanţă fondului raportului juridic dedus judecăţii.

Se constată deci că pentru a învesti instanţa cu calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, se impune ca şi criticile formulate să se circumscrie ipotezelor prevăzute de aceste texte de lege.

Or, în speţă, aşa zisa eroare materială a instanţei de recurs este reprezentată de omisiunea cercetării tuturor motivelor de recurs, ceea ce presupune întrunirea şi celei de a doua ipoteze reglementată de art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

În cauză însă, prin decizia atacată, nu au fost omise a fi cercetate motive de recurs, ci dimpotrivă, din analiza acestora, s-a constatat că nu pot fi primite, întrucât nu se încadrează în cele prevăzute limitativ, ca şi critici de legalitate, în dispoziţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., sens în care recursul declarat de contestatoare s-a constatat nul.

Împrejurarea că în contestaţia în anulare petenta face o reordonare a criticilor indicând totodată şi oferind pentru fiecare în parte, temeiul de drept, referindu-se expres la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este de natură să conducă la concluzia că instanţa de recurs a judecat pe baza unei greşeli materiale sau a omis să se pronunţe pe unul din motivele invocate.

De asemenea, împrejurarea că petenta a indicat în cererea de recurs din dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, temeiul de drept - art. 304 pct. 9 C. proc. civ. -, fără ca acestea să se regăsească în criticile formulate în fapt, a fost luată în examinare şi cenzurată de instanţa de recurs care a constatat că simpla indicare a temeiului de drept nu este suficientă şi a arătat motivele pentru care examinarea recursului - în fondul său nu a putut fi făcută.

În consecinţă, faţă de cele dezvoltate de contestatoarea SC A. SRL Reghin cu titlu de motive ale căii extraordinare de atac, se constată că acestea nu pot fi încadrate în dispoziţiile legale anterior enumerate, astfel că Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC A. SRL Reghin împotriva Deciziei nr. 2239 din 13 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/2012.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2015.

Procesat de GGC - NN