Validity of accessory real guarantees after criminal conviction for loan fraud: no extinguishment via res judicata or subsequent breach of principal credit contract

Decizia nr. 1163/2015

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 51/LC din 6 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Satu Mare s-a respins acţiunea comercială formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii D. SA şi SC E. SRL, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

Creanţa pe care banca o are faţă de societatea SC C. SRL a fost stabilită cu putere de lucru judecat în Dosarul de insolvenţă nr. x/2002 al Tribunalului Satu Mare.

Astfel, instanţa a reţinu că suntem în prezenţa puterii de lucru judecat în ceea ce priveşte cuantumul şi întinderea datoriei pe care o are SC C. SRL şi implicit garanţii fidejusori o au faţă de bancă.

Prin Sentinţa comercială nr. 130/F din 27 ianuarie 2011 s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului SC C. SRL Negreşti Oaş, dar prin închiderea procedurii falimentului, garanţii rămân obligaţi faţă de creditor, potrivit disp. art. 137 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 care prevede că "Descărcarea de obligaţii a debitorului nu atrage descărcarea de obligaţii a fidejusorului sau a codebitorului principal."

Totodată, instanţele penale, în cadrul Dosarului nr. x/2007 au stabilit circumstanţele în care au fost perfectate contractele de credit, respectiv de garanţie imobiliară.

Prin încheierea din data de 31 octombrie 2005, s-a dispus, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării prezentei cauze până la soluţionarea Dosarului penal nr. x/83/2007. În temeiul art. 22 alin. (1) C. proc. pen. "Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia."

Or, instanţele penale în dosarul penal menţionat au stabilit că reclamanţii prin faptele lor comise în decursul relaţiilor comerciale cu banca, au cauzat prejudicii acesteia, obţinând în mod ilegal credite pentru societăţile pe care le controlau, împrumuturi pe care nu le-au mai restituit.

Conform cererii de constituire parte civilă, D. s-a constituit parte civilă în Dosar nr. x/83/2007 pentru creditele neachitate de SC C. SRL aferente contractului de credit nr. 9 din 15 ianuarie 2001 contract pentru care a garantat ca şi garanţi ipotecari (şi fidejusori).

Sentinţa penală nr. 1 din 04 ianuarie 2011 pronunţată în Dosar nr. x/83/2007 a Tribunalului Satu Mare a devenit definitivă, la data de 17 octombrie 2012 prin pronunţarea Deciziei nr. 3308 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sentinţă prin care s-a dispus definitiv şi irevocabil ca datoriile aferente creditului nr. 9 din 15 ianuarie 2001 angajat de SC C. SRL să fie achitate de B. lui SC E. SRL (cesionara lui D.).

Pentru motivele arătate, reţinând că, contractul de garanţie imobiliară din 16 ianuarie 2004 nu este lovit de nulitate absolută, chiar şi prin motivele invocate de reclamanţi în susţinerea cererii prin concluziile scrise, invocându-se de fapt o neexecutare a contractului de către bancă, (nedovedită) instanţa a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamanţilor.

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat apel reclamanţii B. şi A., solicitând instanţei admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei în sensul constatării nulităţii absolute a contractelor de garanţie imobiliară din 16 ianuarie 2001 autentificate de Notarul public sub nr. 155 din 16 ianuarie 2001 şi nr. 154 din 16 ianuarie 2001, titluri executorii - accesorii contractului de credit din 15 ianuarie 2001 angajat de SC C. SRL de la D. SA Sucursala Negreşti Oaş.

Prin Decizia nr. 202/C/2014 - A din 28 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanţii B. şi A. împotriva Sentinţei nr. 51/LC din 6 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, fără cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:

Apelanţii reclamanţi au solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a contractelor de garanţie imobiliară autentificate sub nr. 155 din 16 ianuarie 2001 şi nr. 154 din 16 ianuarie 2001, prin care reclamanţii, în calitate de garanţi au garantat creditul acordat societăţii SC C. SRL de către intimata D. SA - Sucursala Negreşti Oaş, prin contractul de credit din 15 ianuarie 2001.

Modalitatea în care a fost acordat creditul garantat prin contractele de garanţie şi în care a fost utilizat acest credit a făcut obiectul Dosarului penal nr. x/83/2007, dosar în care intimata s-a constituit parte civilă pentru creditele neachitate de societatea titulară a contractului de credit şi unde în mod definitiv s-a dispus ca datoriile aferente contractului de credit neachitate, să fie achitate de reclamanta apelantă B., reclamantul A. fiind achitat ca efect al dezincriminării faptei pentru care a fost trimis în judecată, latura civilă faţă de acesta rămânând nesoluţionată.

În raport de cele statuate în mod definitiv de instanţele penale, apelanţii reclamanţi au invocat excepţia puterii de lucru judecat în acţiunea pe care aceştia au formulat-o, arătând că, în condiţiile în care instanţa penală a stabilit cu putere de lucru judecat că reclamanta B. trebuie să achite întreaga creanţă a societăţii titulare a contractului de credit neachitată şi pentru care intimata s-a constituit parte civilă în dosarul penal, nu există justificare să rămână valabile contractele de garanţie imobiliară ce conferă intimatei un alt titlu executoriu prin care să poată obţine recuperarea creanţei neachitate.

Potrivit prevederilor art. 22 C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.

În speţă, instanţele penale au stabilit şi clarificat cu titlu definitiv, modul în care s-a obţinut creditul garantat cu contractele de garanţie din litigiu şi au stabilit vinovăţia reclamantei apelante care a fost obligată la restituirea creditului acordat către intimata pârâtă, constituită parte civilă.

Prin această hotărâre penală nu s-a reţinut inexistenţa dreptului băncii intimate de a obţine restituirea creditului acordat ori nevalabilitatea contractelor de garanţie ce au garantat creditul acordat. Temeiul obligării persoanei vinovate de săvârşirea infracţiunilor reţinute prin hotărârea penală la restituirea creditului, l-a constituit răspunderea civilă delictuală a acestei persoane, iar în prezenta cauză temeiul răspunderii reclamanţilor apelanţi, garanţi în contractele de garanţie îl constituie răspunderea lor contractuală izvorâtă din contractul încheiat.

Având în vedere aceste aspecte, nu se poate reţine identitatea de părţi, obiect şi cauză necesare reţinerii autorităţii de lucru judecat.

Puterea lucrului judecat invocată de reclamanţi în raport de hotărârea penală soluţionată definitiv, nu poate fi reţinută în sensul vizat de către aceştia, deoarece în speţă puterea de lucru judecat izvorâtă din hotărârea penală nu face altceva decât să confirme dreptul intimaţilor de a obţine satisfacţia drepturilor obţinute în procesul penal cu toate consecinţele ce decurg din acestea.

Principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat având acelaşi obiect, părţi şi cauză, ci şi contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, respectiv infirmarea constatărilor făcute printr-o hotărâre definitivă/irevocabilă printr-o altă hotărâre dată în alt proces.

În speţă, efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al hotărârilor penale generează posibilitatea părţii care a câştigat procesul de a se prevala de dreptul său obţinut prin hotărârea respectivă. Ori, în cauză, părţile care au avut câştig de cauză în instanţa penală sunt intimaţii pârâţi ce au obţinut satisfacţia drepturilor solicitate prin admiterea laturii civile şi nu reclamanta apelantă a cărei vinovăţie s-a reţinut în procesul penal sau reclamantul apelant care a ajuns să nu fie condamnat datorită dezincriminării faptei penale pentru care a fost trimis în judecată.

Existenţa unei hotărâri penale de condamnare a apelantei B. nu generează nulitatea contractelor de credit şi de garanţie accesorii acestora ori imposibilitatea recuperării creanţelor prin executarea garanţiilor constituite, ci dimpotrivă efectul puterii lucrului judecat se răsfrânge asupra dreptului intimaţilor de a-şi recupera creditele acordate.

Existenţa a două posibilităţi distincte de recuperare a creditelor acordate de către intimaţii pârâţi, izvorâte din temeiuri juridice diferite, nu duce la nulitatea actelor juridice ce conferă una din posibilităţile de recuperare, respectiv în speţă a contractelor de garanţie, ci eventual în caz de executare silită în paralel pentru aceeaşi creanţă s-ar putea reţine intervenţia principiului "electa una via".

Drept urmare, curtea de apel nu a reţinut ca întemeiată excepţia puterii de lucru judecat invocată de reclamanţii apelanţi, efectul puterii lucrului judecat izvorât din hotărârile penale invocate, neputând fi reţinut în sensul solicitat de reclamanţii apelanţi.

În ce priveşte fondul cauzei deduse judecăţii, s-a constatat că motivele de apel formulate în cauză nu pot fi reţinute ca fondate, hotărârea primei instanţe fiind una legală şi temeinică.

Astfel, s-a reţinut că reclamanţii apelanţi au solicitat a se constata nulitatea contractelor de garanţie imobiliară, accesorii contractului de credit acordat societăţii SC C. SRL de către banca intimată, invocând modalitatea defectuoasă de executare a contractului de credit de către bancă, inducerea acestora în eroare şi vicierea operaţiunilor ce au vizat destinaţia dată creditului şi a sumelor de bani acordate suplimentar prin actele adiţionale ulterioare. Toate aspectele invocate de reclamanţii apelanţi se situează în timp ulterior datei de 16 ianuarie 2001 când s-au încheiat contractele de garanţie imobiliară.

Nulitatea unui act juridic reprezintă o sancţiune ce lipseşte actul juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, intervenind atunci când nu se respectă condiţiile de valabilitate ale actului juridic. Cauzele de nulitate ale actului juridic, ce pot duce la reţinerea sancţiunii, sunt cauze anterioare încheierii actului sau concomitente încheierii lui şi nu ulterioare intervenite după încheierea valabilă a actului.

Ori, în cauză motivele invocate de reclamanţii apelanţi se referă la evenimente, operaţiuni şi fapte intervenite ulterior încheierii contractelor de garanţie, situaţie în care acestea nu pot duce la obţinerea sancţiunii invocate de aceştia.

Pe de altă parte, contractul de credit garantat cu cele două contracte de garanţie a căror nulitate s-a solicitat nu a fost anulat de nicio instanţă civilă, ba mai mult chiar s-a reţinut cu putere de lucru judecat, atât în dosarul de insolventă a societăţii titulare a contractului de credit, că creanţa băncii intimate există şi nu a fost achitată, precum şi în dosarul penal în care banca intimată, în temeiul contractului de credit a avut câştig de cauză pe latura civilă. Ori, câtă vreme contractul de credit nu a fost desfiinţat de vreo instanţă de judecată, acesta este valabil şi produce efecte juridice, reclamanţii apelanţi neputând solicita cu drept temei desfiinţarea contractelor de garanţie accesorii contractului de credit pe considerente ce ţin de valabilitatea şi executarea contractului de credit a cărei nulitate nu au invocat-o.

Cât priveşte reţinerea de către prima instanţă a puterii de lucru judecat izvorâtă din soluţiile pronunţate în dosarul de insolventă şi cel penal în favoarea intimaţilor, curtea de apel a constatat că nu pot fi reţinute ca fondate motivele de apel invocate, efectul pozitiv al puterii lucrului judecat putând fi obţinut de partea căreia îi profită, atât pe cale de excepţie cât şi pe calea apărării de fond.

Referitor la restul motivelor de apel invocate prin prisma celor statuate de instanţele penale ce se suprapun practic pe argumentele invocate de apelanţi în susţinerea excepţiei invocate, curtea apreciază inutilă reanalizarea lor, câtă vreme acestea au fost analizate cu ocazia analizării excepţiei puterii lucrului judecat, efectul juridic urmărit de apelanţi, atât pe calea excepţiei cât şi a motivelor de apel, neputând fi obţinut, puterea lucrului judecat şi autoritatea de lucru judecat al hotărârii penale profitând intimaţilor şi nu apelanţilor ce solicită în temeiul acestor hotărâri, anularea contractelor de garanţie imobiliară.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii B. şi A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 din noul C. proc. civ.

Recurenţii reclamanţi au formulat următoarele critici de nelegalitate:

1. Instanţa de apel, judecând odată cu fondul excepţia puterii lucrului judecat invocată de reclamanţi, a interpretat greşit obligativitatea Deciziei penale nr. 3308/2012 pronunţată la data de 17 octombrie 2012 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosar nr. x/83/2007 al Tribunalului Satu Mare şi a respins apelul ca nefondat.

Prin aceasta hotărâre penală s-a dispus, irevocabil şi obligatoriu, ca întreaga creanţă la creditul nr. 9 din 15 ianuarie 2001, angajat de SC C. SRL în suma de 536.684,90 RON pentru care recurenţii au garantat ca fidejusori, să fie achitată cesionarei SC E. SRL, ca "răspundere civilă delictuală", de administratorul SC C. SRL B. singură, fără ca SC C. SRL sau codebitorii, garanţi ipotecari să fie obligaţi să achite aceasta creanţă în solidar cu aceasta ca "părţi responsabile civilmente", D. SA renunţând a uzita de prevederile art. 16 din C. proc. pen., ceea ce, prin decizia penală pronunţată, a exonerat pe SC C. SRL de "răspunderea civilă contractuală", inclusiv pe garanţii ipotecari la acest credit.

Astfel, consideră recurenţii, intimata D. SA nu mai are niciun drept asupra creanţelor restante ale SC C. SRL, pierzând calitatea procesuală pasivă, întrucât aceasta a cesionat lui SC E. SRL toate creanţele lui SC C. SRL conform Contractului de cesiune de creanţă din 28 august 2009.

Recurenţii mai arată şi faptul că din moment ce hotărârea penală a intrat în puterea lucrului judecat fiind executorie, ea neputând fi modificată, rămâne să fie anulată cealaltă cale, respectiv anularea "Contractului de garanţie imobiliara nr. 9 din 16 ianuarie 2001", autentificat de Notarul public sub nr. 55 din 16 ianuarie 2001 şi a "Contractul de garanţie imobiliară nr. 9 din 16 ianuarie 20011 autentificat de Notarul public sub nr. 154 din 16 ianuarie 2001" (invocă practică judiciară Decizia civilă nr. 825/2000)

2. Recurenţii-reclamanţi susţin că, pe fond, instanţa de apel a respins acţiunea, motivând nelegal la pag. 13 parag. 3 din decizia recurată, următoarele:

"Ori, în cauză, motivele invocate de reclamanţii apelanţi se referă la eventuale operaţiuni şi fapte intervenite ulterior încheierii contractelor de garanţie", referindu-se indirect la Notele contabile nr. 1007 - 1009 din 17 ianuarie 2001 prin care angajaţii D. folosesc unilateral, fără voinţa administratorului, suma angajată de SC C. SRL de la D. prin creditul din 15 ianuarie 2001 contrar pct. 173 din Normele Metodologice nr. 1/2000 ale D. şi a prev. art. 1, 2 şi 5 din Contractul de credit nr. 9/2001 (anexa nr. 1-2).

Instanţa de fond nu a cercetat prevederile art. 5 din Contractul de credit nr. 9 din 15 ianuarie 2001, semnat şi de recurenţii garanţi ipotecari, conform prevederilor art. 35 din Contractul de credit (anexa nr. 1), dar nici Contractele de garanţie imobiliară nr. 9 din 16 ianuarie 2001, întrucât:

- la data semnării acestor contracte (15 ianuarie 2001 şi 16 ianuarie 2001) intimata D. SA Sucursala Negreşti Oaş s-a obligat conform art. 5 din Contractul de credit, că va pune la dispoziţie creditul (de 3.950 mii lei Rol), administratorului SC C. SRL, până cel târziu 13 aprilie 2001, ceea ce nu a făcut;

- la art. 28 din contractul de credit s-a obligat să respecte "celelalte instrucţiuni şi norme de lucru ale băncii în vigoare în prezent", respectiv şi prevederile pct. 173 din Normele Metodologice ale D. nr. 1/2000 (anexa nr. 2) prin care se stipulează că, din creditul acordat: "se efectuează plata către terţi dispuse de clienţi pe baza de ordine de plată întocmite de aceştia (SC C. SRL) conform cu destinaţia aprobată prin contractul de împrumut; respectiv, pentru activitatea curentă de producţie" ( art. 2 din Contractul de credit nr. 9/2001).

Notele contabile nr. 1007 - 1009 au fost întocmite de angajaţii D. la data de 17 ianuarie 2001, anterior termenului prevăzut la art. 5 din Contractul de credit," cel mai târziu 13 aprilie 2001 " prin care intimata D. s-a angajat să pună la dispoziţia împrumutatului eşalonat creditul în suma de 3 950 mii lei Rol, lucru ce nu l-a făcut (anexa nr. 1).

Astfel, fiind o clauză contractuală, o obligaţie cu termen (art. 1022 şi urm. C. civ.) ulterioară semnării contractului de credit şi de garanţie imobiliară (16 ianuarie 2001) şi a emiterii notelor contabile (17 ianuarie 2001) motivele invocate de recurenţi pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de garanţie imobiliară nr. 9 din 16 ianuarie 2001, sunt temeinice şi legale.

La data de 27 ianuarie 2015, recurenţii-reclamanţi au depus note de şedinţă prin care au precizat temeiurile de drept ale recursului, respectiv art. 312 C. proc. civ. şi urm. raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., motivând faptul că s-a făcut o greşeală de dactilografiere.

Intimatele-pârâte D. SA şi SC E. SRL au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a deciziei recurate; prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă D. SA a invocat excepţia nulităţii recursului, care a fost respinsă la acest termen de judecată, conform celor reţinute în practicaua prezentei decizii.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Instanţa de recurs constată că invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. s-a realizat în mod formal, în condiţiile în care recurenţii-reclamanţi nu au indicat în care parte hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii sau, în care parte se consideră că nu este deloc motivată; de altfel, se constată că decizia recurată îndeplineşte exigenţele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., redând în mod clar, coerent, convingător şi suficient o demonstraţie juridică de natură a justifica adoptarea soluţiei şi răspunsul dat criticilor formulate de reclamanţi.

În ceea ce priveşte criticile încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt fondate.

S-a invocat faptul că instanţa de apel a interpretat greşit obligativitatea Deciziei penale nr. 3308/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/83/2007 prin care s-a statuat ca întreaga creanţă să fie achitată de B., fără ca SC C. SRL sau codebitorii garanţi ipotecari să fie obligaţi să achite această creanţă în solidar, intimata D. renunţând a uzita de prevederile art. 16 C. proc. pen.; prin urmare, s-a susţinut că nu există justificare să rămână valabile contractele de garanţie imobiliară ce conferă intimatei un alt titlu executoriu prin care să poată obţine recuperarea creanţei neachitate.

Raportându-se, în rezolvarea prezentului litigiu, la Decizia penală nr. 3308/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de apel în mod corect nu a dat eficienţă excepţiei puterii de lucru judecat invocată de reclamanţi.

Dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească o a doua judecată), puterea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ. (obiect, părţi, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect al hotărârii judecătoreşti se manifestă pozitiv, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătoreşti. Prezumţia nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.

Cum potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relaţia dintre părţi, prezumţia lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicţional într-un prim litigiu va fi opus părţilor din acel litigiu, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat.

Este ceea ce în mod corect a făcut şi instanţa de apel, care nu a reţinut incidenţa, în speţă, a excepţiei puterii de lucru judecat în sensul solicitat de reclamanţi, pentru care nu se regăsea tripla identitate de elemente cerută de art. 1201 C. civ. ci, raportat la art. 22 C. proc. pen., a dat eficienţă prezumţiei de lucru judecat, pe baza căreia a reţinut că a fost deja dezlegată chestiunea vinovăţiei şi obligarea inculpatei B. la suportarea prejudiciului cauzat, cu menţiunea că A. a fost achitat ca urmare a dezincriminării faptei, ceea ce a generat imposibilitatea soluţionării acţiunii civile promovate împotriva acestuia; aceste dezlegări profită însă intimaţilor şi nu recurenţilor ce solicită anularea contractelor de garanţie bancară.

Astfel, instanţa de apel a statuat cu justeţe că, în speţă, puterea de lucru judecat izvorâtă din hotărârea penală confirmă dreptul intimaţilor de a obţine satisfacţia drepturilor solicitate prin admiterea laturii civile.

Obligaţiile generate de contractele de ipotecă decurg din raporturi juridice de natură contractuală, pe când obligaţiile stabilite prin decizia penală, pe care B. le are faţă de intimaţi, sunt generate de raporturi juridice de natură delictuală.

Prin urmare, prin hotărârea penală menţionată nu s-a reţinut inexistenţa dreptului băncii (respectiv cesionarei SC E. SRL) de a obţine restituirea creditului acordat ori nevalabilitatea contractelor de garanţie ce au garantat creditul acordat.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut în mod corect că existenţa a două posibilităţi distincte de recuperare a creditelor acordate de către intimaţii pârâţi, izvorâte din temeiuri juridice diferite, nu duce la nulitatea actelor juridice ce conferă una din posibilităţile de recuperare, respectiv în speţă a contractelor de garanţie, ci eventual în caz de executare silită în paralel pentru aceeaşi creanţă s-ar putea reţine intervenţia principiului "electa una via".

Contrar susţinerilor recurenţilor, subrogarea în drepturile D. a cesionarei SC E. SRL nu modifică cu absolut nimic nici efectele generate de contractul de credit cu contractele de garanţie accesorii şi nici creanţa stabilită în temeiul acestuia.

O altă critică se referă la soluţionarea greşită pe fond a cauzei de către instanţa de apel, care a reţinut eronat că motivele de nulitate invocate de reclamanţi se referă la evenimente, operaţiuni şi fapte intervenite ulterior încheierii contractelor de garanţie, situaţie în care nu pot duce la aplicarea sancţiunii invocate de aceştia.

Recurenţii invocă faptul că instanţa nu a cercetat prevederile art. 5 şi art. 28 din Contractul de credit nr. 9 din 15 ianuarie 2001 prin care intimata D. s-a angajat să pună la dispoziţia împrumutatului eşalonat creditul de 3.950 mii lei ROL, până cel mai târziu 13 aprilie 2001, lucru pe care nu l-a făcut.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, nulitatea, ca sancţiune de drept substanţial, înseamnă lipsirea actului juridic de efectele contrarii normelor edictate pentru încheierea sa valabilă.

Aşadar, cauzele de nulitate sunt anterioare sau cel mult concomitente încheierii unui act juridic şi nu ulterioare, însă toate argumentele invocate de recurenţi pentru anularea contractelor de garanţie se referă doar la modalitatea de punere în executare a contractului de credit şi nici măcar nu sunt intrinseci actelor a căror nulitate se solicită.

În mod corect, instanţa de apel a subliniat faptul că, reclamanţii nu pot solicita desfiinţarea contractelor de garanţie accesorii contractului de credit, pe considerente ce ţin de valabilitatea şi executarea contractului de credit a cărui nulitate nu au invocat-o şi în condiţiile în care, contractul de credit nu a fost desfiinţat de vreo instanţă de judecată. Astfel, contractul de credit garantat cu cele două contracte de garanţie a căror nulitate s-a solicitat nu a fost anulat de nicio instanţă civilă, ba mai mult chiar s-a reţinut cu putere de lucru judecat, atât în dosarul de insolvenţă a societăţii titulare a contractului de credit, că creanţa băncii intimate există şi nu a fost achitată, precum şi în dosarul penal în care banca intimată, în temeiul contractului de credit a avut câştig de cauză pe latura civilă.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu se confirmă motivul de nelegalitate instituite de pct. 7 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., invocate de recurenţi, hotărârea recurată fiind la adăpost de orice critică, în raport de argumentele evocate şi cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva Deciziei nr. 202/C/2014 - A din 28 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, menţinând decizia instanţei de apel ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva Deciziei nr. 202/C/2014 - A din 28 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2015.

Procesat de GGC - NN