Commercial equipment sale claim time-barred after option exercised; appeal admitted and claim dismissed as perempted

Decizia nr. 1141/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 2526 din 20 mai 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosar nr. x/3/2011 s-au respins excepţia puterii de lucru judecat şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca neîntemeiate şi s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 3628/83/2011 reclamanta SC A. România SRL a chemat în judecată pe pârâta SC B. SRL solicitând:

- să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare a utilajelor descrise în procesul-verbal de predare-primire încheiat între părţi la data de 20 aprilie 2004, reclamanta în calitate de vânzătoare şi pârâta în calitate de cumpărătoare;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 464.551 lei cu titlu de preţ şi a sumei de 335.684,55 lei cu titlu de dobânzi legale;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii s-a arătat că între reclamantă şi societatea pârâtă s-au încheiat două contracte de vânzare-cumpărare lubrifianţi, primul la data de 22 august 2003, iar cel de-al doilea la data de 6 octombrie 2003, în temeiul cărora reclamanta - în calitate de distribuitor, s-a obligat să livreze pârâtei - în calitate de client, cantităţile de lubrifianţi înscrise în art. 2 lit. c) a fiecărui contract, specificându-se anul de livrare, natura lubrifiantului şi cantitatea.

S-a menţionat şi că distribuitorul a pus la dispoziţia clientului în vederea utilizării, instalaţiile descrise în procesul-verbal de predare-primire încheiat la 20 aprilie 2004, înscris ce face parte integrantă din contractele de vânzare-cumpărare încheiate între părţi.

Prin cerere s-a mai susţinut că reclamanta şi-a îndeplinit toate obligaţiile asumate prin cele două contracte comerciale, dar că, în urma neîndeplinirii de către client a obligaţiei asumate, conform art. 2 lit. c) în sensul achiziţionării cantităţilor de lubrifianţi conform graficelor stipulate prin cele două contracte, distribuitorul s-a prevalat de clauzele inserate la art. 2 lit. b) şi art. 7 din cele două contracte, reziliind cele două contracte.

S-a precizat că prin notificările transmise clientului la data de 23 februarie 2007 şi 24 octombrie 2007 i s-a adus la cunoştinţa acestuia opţiunea distribuitorului în sensul rezilierii celor două contracte ca urmare a nerespectării obligaţiei contractuale asumate de a cumpăra produsele conform graficului stabilit la încheierea contractelor.

S-a indicat că prin aceleaşi notificări s-a solicitat clientului să achite distribuitorului contravaloarea instalaţiilor (utilajelor) puse la dispoziţia acestuia de către distribuitor, preţul fiind stabilit în conformitate cu clauza inserată la pct. 12 din cele două contracte, respectiv diminuat în timp proporţional cu valoarea lubrifianţilor achiziţionaţi ce urma să se scadă din valoarea de achiziţie conform facturilor deţinute de către distribuitor în urma achiziţionării acestora.

S-a învederat că, deoarece clientul nu a înţeles să se conformeze nici acestor clauze contractuale, mai mult de atât, comunicând prin adresa din 27 martie 2007 că înţelege să propună achitarea preţului de numai 25.000 euro ca preţ de vânzare-cumpărare a utilajelor, distribuitorul a sesizat Tribunalul Satu Mare cu acţiunea comercială în pretenţii, prin care a solicitat obligarea clientului la plata contravalorii utilajelor, a penalităţilor contractuale, cât şi a dobânzilor, acţiune ce a fost înregistrată sub număr Dosar x/83/2008.

S-a arătat că prin Sentinţa civilă nr. 197/LC din 14 aprilie 2009, Tribunalul Satu Mare a admis în întregime acţiunea distribuitorului, iar Curtea de Apel Oradea, prin Decizia nr. 64/C din 15 iunie 2010 a admis apelul clientului, admiţând doar în parte acţiunea distribuitorului numai cu privire la suma de 36.758,50 euro cu titlu de penalităţi.

S-a menţionat că prin Decizia nr. 4426 din 15 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, hotărâre definitivă şi irevocabilă, au fost respinse recursurile declarate de ambele părţi, menţinându-se astfel decizia instanţei de apel.

S-a învederat că atât în decizia Curţii de Apel Oradea, cât şi în decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că nu există niciun dubiu cu privire la încheierea între cele două părţi a celor două contracte comerciale, că distribuitorul (reclamanta) a notificat clientul (pârâta) la data de 23 februarie 2007 şi, respectiv, 24 octombrie 2007, despre faptul rezilierii celor două contracte în temeiul art. 2 lit. b) şi art. 7 lit. a) ca urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale asumate de către client de a cumpăra produse conform graficului stabilit la încheierea contractelor.

S-a mai precizat că instanţele au mai reţinut că la art. 12 lit. a), clientul şi-a asumat obligaţia în raport de opţiunea distribuitorului, fie de a cumpăra instalaţiile, fie de a le restitui şi că părţile au inserat în contractele încheiate un pact comisoriu potrivit căruia s-a stabilit că în caz de încălcare gravă a termenilor contractuali, fiecare parte are dreptul să rezilieze contractul cu efect imediat, printr-o notificare scrisă adresată celeilalte părţi.

S-a mai indicat că ambele instanţe de control judiciar, în urma interpretării clauzelor contractuale, au reţinut că între părţi a intervenit o promisiune de vânzare-cumpărare prin care clientul s-a obligat să cumpere instalaţiile în cazul în care distribuitorul îşi va manifesta voinţa în acest sens la preţul stabilit prin contract. De asemenea, s-a arătat că această promisiune de vânzare nu trebuie confundată cu vânzarea propriu-zisă, fiind doar un antecontract care dă dreptul distribuitorului să ceară încheierea contractului, sens în care nu a operat transferul dreptului de proprietate asupra instalaţiilor în patrimoniul clientului, chiar dacă acestea se găsesc în posesia sa.

S-a susţinut că în urma pronunţării acestor hotărâri, distribuitorul, prin adresa din 25 februarie 2011, a notificat pe client să se prezinte la sediul din Bucureşti, în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare a instalaţiilor, comunicându-se totodată preţul de 464.551 lei, cât şi dobânda legală aferentă, făcându-se în acest sens trimitere la clauzele contractelor comerciale a hotărârilor instanţelor de control judiciar, cât şi a procesului-verbal de predare-primire încheiat la data de 20 aprilie 2004.

S-a arătat că prin această notificare, distribuitorul a înţeles să respecte şi dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. de la 1865, însă cu toate acestea, clientul nu a înţeles să dea curs acestei notificări, conformându-se doar solicitării formulate în partea finală a acesteia, achitând suma de 36.758,50 euro, sumă la care a fost obligată prin hotărârea definitivă şi irevocabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a menţionat că reclamanta este nevoită să promoveze prezenta acţiune, conformându-se astfel pe de o parte, opiniei celor două instanţe de control judiciar, exprimate prin considerentele acesteia, care coincide chiar şi cu poziţia pârâtei care pe parcursul soluţionării acţiunii în pretenţii a susţinut, de asemenea, împrejurarea că distribuitorul ar avea deschisă doar calea unei acţiuni în obligaţia de a face ori a pronunţării unei hotărâri ce să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare.

S-a mai precizat că dincolo de obligaţiile contractuale, astfel cum au fost stipulate în cele două contracte şi interpretate fără niciun dubiu inclusiv de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul că pârâta s-a obligat să cumpere instalaţiile la preţul diminuat în timp, prin adresa din 27 martie 2007 şi-a exprimat acordul de voinţă în sensul cumpărării instalaţiilor, oferind însă un preţ modic, cu mult sub cel real şi în concordanţă cu clauzele contractuale.

În drept, s-au invocate dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Titlul X a Legii nr. 247/2005, art. 1073 - 1077 C. civ., art. 1294 - 1295 C. civ., art. 1004 şi urm. C. civ. şi art. 274 C. proc. civ.

La cerere s-au ataşat înscrisuri.

La data de 26 septembrie 2011, prin Serviciul Registratură, pârâta SC B. România SRL a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Satu Mare, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţia inadmisibilităţii, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acesteia s-a arătat că potrivit art. 7 C. proc. civ. de la 1865, instanţa de drept comun din punct de vedere teritorial este cea de la sediul principal al persoanei juridice.

S-a menţionat că în prezenta cauză nu este incidenţă vreuna dintre situaţiile de competenţă teritorială alternativă, iar părţile nu au agreat competenţa unei alte instanţe, în afara celei stabilite prin Codul de procedură civilă.

S-a solicitat admiterea excepţiei necompetenţei teritoriale a Tribunalului Satu Mare şi declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune s-a învederat că unei obligaţii de a face îi corespunde un drept de creanţă care este apărat printr-o acţiune personală supusă unui termen de prescripţie de 3 ani de zile, conform art. 1 din Decretul nr. 167/1958.

S-a precizat că termenul de prescripţie de 3 ani a început să curgă la data notificării de reziliere a contractelor (23 februarie 2007), deoarece de la acest moment al rezilierii se năştea dreptul reclamantei de a solicita obligarea pârâtei la încheierea în viitor a unui contract de vânzare-cumpărare sub sancţiunea unor daune interese, fie de a cere restituirea instalaţiilor proprietatea reclamantei.

S-a indicat că termenul de prescripţie de 3 ani s-a împlinit la data de 23 februarie 2010, iar acţiunea a fost introdusă la data de 7 aprilie 2011, cu mult după expirarea acestui termen.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii s-a susţinut că art. 12 din contracte concretizează o promisiune de vânzare-cumpărare, nefiind vorba de un antecontract de vânzare-cumpărare, aceste două instituţii fiind esenţial diferite.

S-a susţinut că în cazul promisiunii de vânzare-cumpărare acordul de voinţă al părţilor se realizează pentru încheierea în viitor a unui nou contract translativ de proprietate, la încheierea căruia va fi necesar un nou acord de voinţă, pe când în cazul antecontractului de vânzare-cumpărare părţile intenţionează şi îşi exprimă acordul chiar pentru încheierea contractului translativ de proprietate, lipsind doar forma cerută de lege pentru încheierea valabilă a contractului.

S-a menţionat că şi Curtea de Apel Oradea a arătat în Decizia nr. 64/C din 15 iunie 2010 că, în ipoteza în care clientul refuză încheierea contractului, distribuitorul are posibilitatea să solicite în instanţă obligarea B. la încheierea acestuia şi nu la pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic.

S-a precizat că un argument suplimentat în acest sens este faptul că părţile au negociat în repetate rânduri preţul de vânzare al instalaţiilor, însă nu au putut ajunge la un acord.

S-a concluzionat că în situaţia în care instanţa ar admite un astfel de capăt de cerere s-ar încălca libertatea contractuală a B., posibilitatea acesteia de a încheia sau nu un act juridic, de a-l modifica sau de a stabili încetarea efectelor lui.

Referitor la preţul şi dobânda prevăzute de art. 12 din contracte s-a învederat că valoarea instalaţiilor era de 339.961 lei la momentul administrării probei cu expertiză contabilă de către Curtea de Apel Oradea, iar dobânda legală aferentă era de 91.931,12 lei.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 5, art. 7, art. 115, art. 7201 C. proc. civ., art. 1091 C. civ., Decretul-lege nr. 167/1958.

Prin Sentinţa civilă nr. 1271/LC/8 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/83/2011 s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Satu Mare şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 30 decembrie 2011 sub nr. x/3/2011.

La termenul de judecată din data de 11 februarie 2014, reclamanta SC A. România SRL a depus la dosar o cerere prin care a precizat că:

- îşi majorează câtimea pretenţiilor pe capătul de cerere având ca obiect plata preţului contractual de la suma de 464.551 lei la suma de 483.233,9 lei;

- îşi micşorează câtimea pretenţiilor pe capătul de cerere având ca obiect plata dobânzilor de la suma de 335.684,55 lei la suma de 249.027,6 lei.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 6 mai 2014, pârâta SC B. România SRL a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat.

Analizând materialul probator administrat în cauză şi cu prioritate excepţiile invocate, tribunalul a reţinut că în cursul anului 2003, pârâta SC B. România SRL, în calitate de client, a încheiat cu reclamanta SC A. România SRL, în calitate de distribuitor, două contracte de vânzare-cumpărare lubrifianţi în datele de 22 august 2003 şi 6 octombrie 2003, având o perioadă de valabilitate de 5 ani. Potrivit art. 2.C din contracte, pârâta s-a obligat să cumpere de la reclamanta anumite cantităţi de lubrifianţi şi produse similare acestora, stabilite anual pe întreaga perioadă de derulare a contractelor. Totodată, reclamanta s-a obligat să pună la dispoziţia pârâtei mai multe instalaţii, care, pe durata contractului, rămâneau în proprietatea A.

Prima instanţă a reţinut că prin art. 8 din contracte s-a stabilit că "Părţile convin ca pe baza prezentului contract, distribuitorul să pună la dispoziţie pentru a fi utilizate de către client instalaţiile menţionate în Anexa nr. 2", iar prin art. 3 lit. d) reclamanta s-a obligat să garanteze paratei "folosinţa liniştită şi utilă a instalaţiilor, pe întreaga perioadă a prezentului contract."

În cazul în care reclamanta rezilia contractele din culpa pârâtei, devenea aplicabil art. 12 din contracte, care prevede următoarele:

A. Părţile convin că dacă distribuitorul va rezilia contractul de vânzare-cumpărare sau prezentul contract din cauza încălcării de către client a termenilor din contracte clientul - la opţiunea distribuitorului - va cumpăra instalaţiile de la distribuitor sau i le va returna acestuia.

B. În acest caz preţul de achiziţie al instalaţiilor va fi valoarea de achiziţie a instalaţiilor redusă proporţionată în timp plus dobânda pe noua valoare calculată la rata de bază stabilită de banca centrală.

C. Clientul este de acord ca după reziliere distribuitorul poate imediat să vină la sediul clientului, să dezasambleze şi să ia de acolo instalaţiile.

Referitor la excepţia puterii de lucru judecat invocată de pârâtă raportat la Decizia nr. 64/C72010 a Curţii de Apel Oradea, tribunalul a observat că, atât obiectul cât şi cauza celor două cereri sunt diferite, prezenta cauză având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare şi obligarea pârâtei la plata preţului instalaţiilor cumpărate, fiind întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Titlul X al Legii nr. 247/2005, art. 1073 - 1077 C. civ., art. 1294 - 1295 C. civ. şi art. 1004 şi urm. C. civ., în timp ce dosarul anterior avea ca obiect o cerere în pretenţii, în răspundere contractuală, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 969, art. 970 C. civ.

Astfel, a constatat că, între cele două cauze, lipseşte identitatea de obiect şi de cauză cerută de art. 1201 C. civ. pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, tribunalul a respins excepţia puterii de lucru judecat invocată în cauză de către pârâtă ca neîntemeiată.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, din actele dosarului a reţinut faptul că reclamanta nu a stat în pasivitate şi a încercat atât negocieri cu societatea pârâtă cât şi recuperarea preţului instalaţiilor, datorat de aceasta.

Astfel, după transmiterea notificării de reziliere a celor două contracte (23 februarie 2007), reclamanta a încercat soluţionarea litigiului pe cale amiabilă, comunicând pârâtei la data de 24 octombrie 2007 notificare - invitaţie la conciliere directă pentru data de 8 noiembrie 2007.

În anul 2008, întrucât litigiul intervenit între reclamantă şi pârâtă nu a putut fi soluţionat amiabil, reclamanta s-a îndreptat împotriva pârâtei cu acţiune în justiţie, pe rolul Tribunalului Satu Mare formându-se astfel Dosarul nr. x/83/C/2008 şi, ulterior, după casare cu rejudecare Dosarul nr. x/83/2008.

Astfel, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în Dosarul nr. x/83/2008, deşi avea un alt temei de drept decât cel pe care se fundamentează acţiunea pendinte, a fost introdusă în cadrul termenului de prescripţie prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Pentru considerentele expuse, tribunalul a apreciat că, deşi Sentinţa civilă nr. 197/LC din 14 aprilie 2009 a Tribunalului Satu Mare a fost modificată în parte, efectul de întrerupere a prescripţiei se menţine, în baza art. 16 din Decretul nr. 167/1958 şi ca atare a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată în cauză de către pârâtă, ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, tribunalul a observat că prevederile art. 12 din contracte concretizează o promisiune de vânzare-cumpărare, prin care clientul s-a obligat să cumpere instalaţiile în cazul în care distribuitorul îşi va manifesta voinţa în acest sens, la preţul stabilit prin contracte şi nu cu un antecontract de vânzare-cumpărare.

Prima instanţă a apreciat că, dacă în cazul promisiunii de vânzare-cumpărare, acordul de voinţă al părţilor se realizează pentru încheierea în viitor a unui nou contract translativ de proprietate, la încheierea căruia va fi necesar un nou acord de voinţă, în cazul antecontractului de vânzare-cumpărare părţile intenţionează şi îşi exprimă acordul chiar pentru încheierea contractului translativ de proprietate, lipsind doar forma autentică cerută de lege pentru încheierea valabilă a contractului.

Prin urmare, în cadrul promisiunii de vânzare-cumpărare, consimţământul este netranslativ de proprietate, pe când în cadrul antecontractului de vânzare-cumpărare consimţământul este translativ de proprietate, chiar dacă transferul proprietăţii se realizează ulterior, la data autentificării actului.

Faţă de acestea, s-a apreciat că nu este posibilă pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de contract autentic şi care să suplinească un consimţământ neexprimat al pârâtei, în sensul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare a instalaţiilor, de asemenea, că reclamanta nu poate pretinde plata preţului instalaţiilor, câtă vreme nu s-a încheiat niciun contract de vânzare-cumpărare a respectivelor instalaţii, neoperând aşadar transferul dreptului de proprietate asupra acestora în patrimoniul clientului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC A. România SRL, solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, cu cheltuieli de judecată.

Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat apel incident intimata-pârâtă SC B. SRL, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei atacate în sensul admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat şi a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, cu cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 1274 din 17 decembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins apelul incident formulat de apelanta-pârâtă SC B. România SRL împotriva Sentinţei civile nr. 2526 din 20 mai 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2011 în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC A. România SRL, a admis apelul principal formulat de apelanta-reclamantă SC A. România SRL împotriva Sentinţei civile nr. 2526 din 20 mai 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2011 în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC B. România SRL şi a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că:

A admis în parte cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta SC A. România SRL în contradictoriu cu pârâta SC B. România SRL.

A dispus ca prezenta hotărâre să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare între reclamanta SC A. România SRL, în calitate de vânzătoare, şi pârâta SC B. România SRL, în calitate de cumpărătoare, având ca obiect vânzarea la preţul de 483.233,90 lei a următoarele utilajele descrise în procesul-verbal de predare-primire încheiat de părţi la data de 20 aprilie 2004:

1. 1 bucată SPIN 18 CR EXPORT, kit detectare scurgeri freon

2. 1 bucată AGLIOLID 1760 ATT.echip el. Geom - dir. 4 capete CCD

3. 1 bucată DIGIT 6500, ap sudat în puncte (pistol sudare 2 pct.)

4. 1 bucată STAR GAS COMPLET 898 (analizor + opacimetru)

5. 1 bucată CP 741. pistol pneumatic + set tubulare

6. 1 bucată CAR - O - LINER CM 193 - aparat de sudură MIG

7. 1 bucată CAR-OJJNER B 73,kit 4x4

8. 1 bucată CAR-O-LinerALVIS

9. 1 bucată OMCN 4571 cric

10. 1 bucată OMCN 156 - presă hidraulică

11. 1 bucată Technocolor 2600 - aparat reglat faruri

12. 1 bucată USAG 424083 trusă de montat parbriz

13. 9 bucăţi USAG 519001 (519V) + USAG0496007(496A2)

14. 1 bucată USAG 519001 (519V) + USAG 4960060

15. 1 bucată USAG 04960027(496C1)

16. 1 bucată TEKNA 2015- Aparat de spălat cu apă caldă

17. 1 bucată Aspirator umed/uscat ZEUS8.205.0001

18. 1 bucată OMCN GP 05/S, macara girafă 500 Kg

19. 1 bucată CARTEC BDE 2004 FWT - Linie verificat frână şi amort.

20. 1 bucată NUSSBAUM JUMBO 1 - elevator el-hid. foarfecă

21. 1 bucată SPIN TURBOCLIMA

22. 1 bucată OMCN LIT1/A din 73 - cric cutie de viteze

23. CP 734 pistoale + set tubulare 1/2

24. 1 bucată CEMB K6 maşina de ech roţi

25. 1 bucată TEKO 22 TM - maşina de demontat-montat anvelope

26. RAASM 42065- recup. ulei

27. 1 bucată RAASM 32024 - alim. cu ulei cutie de viteze

28. 1 bucată RAASM 10805 - echip. înlocuit lichid frână

29. 1 bucată RAASM 70365 echip. pentru spălat

30. 1 bucată CP 881 fierăstrău pneumatic pentru tablă

31. 1 bucată CP 716 ciocan pneumatic

32. 1 bucată CP 789 R maşină de găurit pneumatică

33. 1 bucată OMCN 540 - elevator foarfecă 3 T

34. 1 bucată CAR - O - LINER MARK 6 ft PLUS, stand redresat car

35. 1 bucată FINI BSC 2010-500F_ES compresor aer cu şurub, rez500 L, uscător cu filtre

36. 1 bucată Cabina de uscare vopsire BLOWTHERM

37. NUSSBAUM 2.30 SL - elevator 2 coloane

38. 1 bucată FILCAR FLOOX SYSTEM - sistem exhaustare

39. 1 bucată NUSSBAUM 2.3 SLE - elevator 2 coloane

40. 1 bucată NUSSBAUM SMART LIFT 2,35 SLU - elevator

41. 1 bucată OMCN 402 L, elevator 4 coloane, reglare direcţie.

A obligat pârâta SC B. România SRL să plătească reclamantei SC A. România SRL suma de 701.652,30 lei din care 483.233,90 lei reprezentând preţ utilaje vândute şi 218.418,40 lei reprezentând dobânzi calculate la nivelul ratei dobânzii de referinţă a BNR.

A respins cererea, astfel cum a fost precizată, privind obligarea pârâtei SC B. România SRL la plata către reclamanta SC A. România SRL a sumei de 30.609,20 lei reprezentând dobânzi ca neîntemeiată.

A obligat pârâta SC B. România SRL să plătească reclamantei SC A. România SRL suma de 25.442,833 lei reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanţă (14.922,707 lei taxă judiciară de timbru, 5 lei timbru judiciar, 2.495 lei onorariu expert şi 8.020,126 lei onorariu avocat).

A respins cererea pârâtei SC B. România SRL privind obligarea reclamantei SC A. România SRL la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu expert în sumă de 2.495 lei ca neîntemeiată.

A menţinut dispoziţiile din sentinţa apelată referitoare la respingerea ca neîntemeiate a excepţiei autorităţii de lucru judecat şi a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune invocate de pârâta SC B. România SRL.

A obligat intimata-pârâta SC B. România SRL să plătească apelantei-reclamante SC A. România SRL suma de 7.466,353 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel (7.461,353 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar).

A luat act de faptul că apelanta-intimată-pârâtă SC B. România SRL şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut referitor la apelul incident formulat de apelanta-pârâtă SC B. SRL că soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei autorităţii de lucru judecat este întemeiată dar că motivele ce justifică hotărârea sunt altele, respectiv cele pe care le-a dezvoltat instanţa de control judiciar.

În acest sens s-a arătat că unul dintre efectele oricărei hotărâri judecătoreşti este autoritatea de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări procesuale, respectiv aceea de excepţie procesuală (conform art. 1201 C. civ. de la 1864 şi art. 166 C. proc. civ. de la 1865) şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C. civ. de la 1864).

Manifestarea procesuală a autorităţii de lucru judecat sub forma excepţiei procesuale presupune tripla identitate de elemente (părţi, obiect şi cauză) şi corespunde unui efect negativ de natură să oprească o a doua judecată între acelaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.

Excepţia autorităţii de lucru judecat este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută.

În consecinţă, pentru a se putea reţine incidenţa excepţiei autorităţii de lucru judecat trebuie să existe identitate de părţi, obiect şi cauză.

Apelanta-pârâtă a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat prin raportare la hotărârile pronunţate în Dosarul nr. x/83/2008, care s-a aflat în primă instanţă pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia comercială şi contencios administrativ.

Aşa cum rezultă din Sentinţa civilă nr. 197/LC din 14 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia comercială şi contencios administrativ, în Dosarul nr. x/83/2008, cererea de chemare în judecată cu care a fost învestită instanţa a fost formulată de SC A. România SRL împotriva SC B. SRL şi a avut ca obiect:

- obligarea SC B. SRL la plata către SC A. România SRL a sumei de 139.925 dolari SUA calculată la cursul valutar din ziua plăţii, reprezentând valoarea neamortizată din instalaţiile puse la dispoziţie SC B. SRL;

- obligarea SC B. SRL la plata către SC A. România SRL a sumei de 39.180 dolari SUA reprezentând dobânda anuală de 7% pe timp de 4 ani;

- obligarea SC B. SRL la plata către SC A. România SRL a sumei de 43.647,495 euro reprezentând penalitatea de 5% din preţul cantităţii de produse necumpărate conform art. 7 B pct. a din contract.

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, care face obiectul prezentei cauze (Dosar nr. x/3/2011), SC A. România SRL a solicitat, în contradictoriu cu SC B. România SRL:

- să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare a utilajelor descrise în procesul-verbal de predare-primire încheiat între părţi la data de 20 aprilie 2004, reclamantă în calitate de vânzătoare şi pârâtă în calitate de cumpărătoare;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 483.233,9 lei cu titlu de preţ şi a sumei de 249.027,6 lei cu titlu de dobânzi legale.

În aceste condiţii, trebuia analizat dacă există triplă identitate (părţi, obiect şi cauză) între capetele de cerere formulate în prezenta cauză şi cele din Dosarul nr. x/83/2008.

i). Curtea a constatat că există identitate de părţi în cele două dosare întrucât SC A. România SRL şi SC B. România SRL au figurat ca părţi în ambele cauze.

ii). În ceea ce priveşte identitatea de obiect, Curtea a constatat că aceasta nu există în ceea ce priveşte capătul de cerere privitor la pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare a utilajelor descrise în procesul-verbal de predare-primire încheiat între părţi la data de 20 aprilie 2004.

Este evident că un astfel de capăt de cerere nu a fost formulat în cadrul Dosarului nr. x/83/2008, nefăcând obiectul analizei instanţelor de judecată în această cauză.

De altfel, chiar apelanta-pârâtă SC B. România SRL a precizat în cererea de apel că Dosarul nr. x/83/2008 nu a avut ca obiect şi cererea de pronunţare a unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare.

În consecinţă, nu există autoritate de lucru judecat cu privire la capătul de cerere referitor la pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare a utilajelor întrucât acest capăt de cerere nu a fost formulat în cadrul Dosarului nr. x/83/2008, nefăcând obiectul analizei instanţelor de judecată în această cauză.

În schimb, Curtea a apreciat că există identitate de obiect cu privire la capetele de cerere referitoare la plata preţului utilajelor şi plata dobânzii legale.

Aceste capete de cerere au făcut obiectul judecăţii şi în Dosarul nr. x/83/2008.

iii). Referitor la identitatea de cauză, Curtea a constatat că nu este îndeplinită această condiţie în ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect plata preţului utilajelor şi plata dobânzii legale.

De altfel prin cauza cererii de chemare în judecată se înţelege fundamentul pretenţiei afirmate, adică situaţia de fapt calificată juridic.

Aşa cum rezultă din Sentinţa civilă nr. 197/LC din 14 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia comercială şi contencios administrativ, în Dosarul nr. x/83/2008, intimata-reclamantă SC A. România SRL a pretins, în cererea de chemare în judecată formulată în această cauză, că preţul utilajelor i se datorează în baza art. 12 din contracte întrucât apelanta-pârâtă SC B. România SRL nu a cumpărat cantitatea de lubrifianţi/uleiuri convenită prin contracte.

Totodată, intimata-reclamantă SC A. România SRL a precizat că, potrivit art. 12 pct. A din contracte, în favoarea apelantei-pârâte nu a fost stipulată opţiunea de a cumpăra sau nu utilajele, ci doar în favoarea sa.

Referitor la capătul de cerere având ca obiect plata dobânzii legale, intimata-reclamantă SC A. România SRL a pretins că este aplicabil principiul accesorium sequitur principale.

Prin urmare, în Dosarul nr. x/83/2009, intimata-reclamantă SC A. România SRL a susţinut că, urmare a rezilierii contractelor din culpa apelantei-pârâte şi manifestării opţiunii de a vinde utilajele, în patrimoniul său s-a născut direct, conform art. 12 din contracte, un drept de a pretinde plata preţului utilajelor şi a dobânzii legale de la apelanta-pârâtă.

În prezenta cauză (Dosarul nr. x/3/2011), intimata-reclamantă SC A. România SRL a pretins că, având în vedere considerentele hotărârilor pronunţate de instanţele de control judiciar în Dosarul nr. x/83/2008, în temeiul art. 12 din contracte s-a născut în patrimoniul său un drept de a solicita pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare a utilajelor şi, ca o consecinţă a pronunţării unei astfel de hotărâri, a solicitat plata preţului utilajelor şi a dobânzii legale.

Au fost apreciate ca edificatoare sub acest aspect următoarele pasaje din cererea de chemare în judecată formulată în prezenta cauză:

"Ambele instanţe de control judiciar, în urma interpretării clauzelor contractuale, au reţinut că între părţi a intervenit o promisiune de vânzare-cumpărare prin care clientul s-a obligat să cumpere instalaţiile în cazul în care distribuitorul îşi va manifesta voinţa în acest sens la preţul stabilit prin contract. De asemenea, s-a arătat că această promisiune de vânzare nu trebuie confundată cu vânzarea propriu-zisă, fiind doar un antecontract care dă dreptul distribuitorului să ceară încheierea contractului, sens în care nu a operat transferul dreptului de proprietate asupra instalaţiilor în patrimoniul clientului, chiar dacă acestea se găsesc în posesia sa.

În urma pronunţării acestor hotărâri, distribuitorul, prin adresa din 25 februarie 2011, a notificat pe client să se prezinte la sediul din Bucureşti, în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare a instalaţiilor, comunicându-se totodată preţul de 464.551 lei, cât şi dobânda legală aferentă, făcându-se în acest sens trimitere la clauzele contractelor comerciale, a hotărârilor instanţelor de control judiciar, cât şi a procesului-verbal de predare-primire încheiat la data de 20 aprilie 2004.

În aceste împrejurări, distribuitorul este nevoit să promoveze prezenta acţiune, conformându-se astfel pe de o parte, opiniei celor două instanţe de control judiciar, exprimate prin considerentele acesteia, care coincide chiar şi cu poziţia pârâtei care pe parcursul soluţionării acţiunii în pretenţii a susţinut, de asemenea, împrejurarea că distribuitorul ar avea deschisă doar calea unei acţiuni în obligaţia de a face ori a pronunţării unei hotărâri ce să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare".

Instanţele de control judiciar, la care se referă intimata-pârâtă SC A. România SRL în pasajele indicate mai sus, sunt cele care au pronunţat hotărârile în apel şi în recurs în Dosarul nr. x/83/2008, statuând că, din interpretarea art. 12 A din contracte, rezultă că această clauză contractuală concretizează o promisiune de vânzare-cumpărare care nu poate fi confundată cu vânzarea propriu-zisă, fiind vorba de un antecontract care dă dreptul intimatei-reclamante (distribuitorului) să ceară încheierea contractului (Decizia nr. 64/C din 15 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi Decizia nr. 4426 din 15 decembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în Dosarul nr. x/83/2008).

Faţă de cele prezentate instanţa de apel a constatată că, nu există identitate de cauză în ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect plata preţului utilajelor şi plata dobânzii legale.

Apoi, în Dosarul nr. x/83/2009, cauza a fost reprezentată de susţinerea intimatei-reclamante SC A. România SRL potrivit căreia, în baza art. 12 din contracte, în patrimoniul său s-a născut direct un drept de a pretinde plata preţului utilajelor şi a dobânzii legale de la apelanta-pârâtă.

Pe când, în prezenta cauză (Dosarul nr. x/3/2011), intimata-reclamantă SC A. România SRL a pretins că, având în vedere considerentele hotărârilor pronunţate de instanţele de control judiciar în Dosarul nr. x/83/2008, în temeiul art. 12 din contracte s-a născut în patrimoniul său un drept de a solicita pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare a utilajelor şi, ca o consecinţă a pronunţării unei astfel de hotărâri, a solicitat plata preţului utilajelor şi a dobânzii legale.

Împrejurarea că în ambele dosare intimata-reclamantă SC A. România SRL a invocat dispoziţiile art. 12 din contracte nu poate să conducă la concluzia că ar exista identitate de cauză, aşa cum a susţinut apelanta-pârâtă.

Aşa cum a fost menţionat mai sus, prevederile art. 12 din contracte au fost invocate de intimata-reclamantă SC A. România SRL în cele două dosare drept cauză pentru două drepturi diferite.

În Dosarul nr. x/83/2009 s-a susţinut că în baza art. 12 din contracte s-ar fi născut direct un drept la plata preţului utilajelor şi a dobânzii legale, pe când în prezenta cauză (Dosarul nr. x/3/2011) s-a pretins că în temeiul art. 12 din contracte s-a născut un drept de a solicita pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare a utilajelor şi, ca o consecinţă a pronunţării unei astfel de hotărâri, s-a solicitat plata preţului utilajelor şi a dobânzii legale.

Ca atare s-a apreciat că, nu există autoritate de lucru judecat cu privire la:

- capătul de cerere referitor la pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare a utilajelor întrucât nu există identitate de obiect, acest capăt de cerere nefiind formulat în cadrul Dosarului nr. x/83/2008

- capetele de cerere având ca obiect plata preţului utilajelor şi plata dobânzii legale întrucât nu există identitate de cauză.

Referitor la susţinerea apelantei-pârâte potrivit căreia, în Dosarul nr. x/83/2008, instanţele judecătoreşti au respins pe fond pretenţiile intimatei-reclamante, instanţa de apel a remarcat că poate fi acceptată o astfel de afirmaţie doar dacă se pretinde că aceste instanţe s-au pronunţat în sensul că în baza art. 12 din contracte nu s-a născut direct în patrimoniul intimatei-reclamante un drept de a pretinde preţul utilajelor şi dobânda legală.

Trebuie observat că aceste instanţe de judecată au explicat că art. 12 din contracte este un antecontract care dă dreptul intimatei-pârâte (distribuitorului) să ceară încheierea contractului şi că intimata-reclamantă nu poate pretinde plata preţului câtă vreme nu s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare a instalaţiilor (Decizia nr. 64/C din 15 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi Decizia nr. 4426 din 15 decembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în Dosarul nr. x/83/2008).

În consecinţă, în Dosarul nr. x/83/2008, instanţele judecătoreşti au stabilit că intimata-reclamantă are dreptul la plata preţului utilajelor/dobânzilor legale doar dacă se încheie un contract de vânzare - cumpărare cu privire la acestea.

Or, tocmai acest lucru a solicitat în prezenta cauză (Dosarul nr. x/3/2011) intimata-reclamantă prin primul capăt de cerere, respectiv pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la utilaje.

Instanţa de apel a apreciat că este corectă şi soluţia de respingere ca neîntemeiată a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pronunţată de prima instanţă, dar că, la fel ca în situaţia excepţiei analizată anterior trebuie avute în vedere alte considerente pentru care se impune respingerea excepţiei. Sub acest aspect Curtea a remarcat în primul rând că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă.

S-a observat şi că ambele părţi au fost de acord că termenul de prescripţie a început să curgă anterior intrării în vigoare a noului C. civ. (1 octombrie 2011), diferenţa de opinie vizând împlinirea sau nu a acestuia.

Potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, prescripţiile începute şi neîmplinite ia data intrării în vigoare a Codului civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

S-a remarcat apoi că această soluţie se regăseşte şi în considerentele Deciziei nr. 1/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

Astfel fiind îşi găsesc aplicarea dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă.

În al doilea rând, s-a observat că toate cele trei capete de cerere au un obiect patrimonial.

În aceste condiţii, devin aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, care prevăd că "dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege".

În al treilea rând, s-a avut în vedere faptul că termenul de prescripţie aplicabil în speţă este cel de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

În al patrulea rând, s-a observat în legătură cu momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie, că potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul de acţiune.

Totodată, conform art. 7 alin. (2) şi alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, în obligaţiile care urmează să se execute la cererea creditorului, precum şi în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripţia începe să curgă de la data naşterii raportului de drept, iar dacă dreptul este sub condiţie suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripţia începe să curgă de la data când s-a împlinit condiţia sau a expirat termenul.

Prin urmare momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie este diferit pentru cele trei capete de cerere.

Conform art. 12 din contractele de vânzare-cumpărare lubrifianţi încheiate la datele de 22 august 2003 şi 6 octombrie 2006, dreptul intimatei-reclamante la pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare se naşte la momentul îndeplinirii următoarelor condiţii:

- intimata-reclamantă reziliază contractele din cauza încălcării de către apelanta-pârâtă a termenilor din contracte;

- intimata-reclamantă îşi manifestă opţiunea de a vinde instalaţiile apelantei-pârâte.

În speţă, intimata-reclamantă SC A. România SRL a comunicat apelantei-pârâte SC B. România SRL, la data de 23 februarie 2007, o notificare prin care a înştiinţat-o cu privire la rezilierea contractelor şi la opţiunea de a îi vinde instalaţiile.

În atare condiţii la data de 23 februarie 2007 au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 12 din contractele de vânzare-cumpărare lubrifianţi încheiate la datele de 22 august 2003 şi 6 octombrie 2006 şi s-a născut dreptul intimatei-reclamante la pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, astfel că de la această dată a început să curgă termenul de prescripţie de 3 ani cu privire la primul capăt de cerere.

În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect plata preţului utilajelor, s-a observat că acesta are caracter accesoriu primului capăt de cerere, şi că termenul de prescripţie extinctivă nu a început să curgă.

S-a remarcat că prin Decizia nr. 64/C din 15 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi Decizia nr. 4426 din 15 decembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în Dosarul nr. x/83/2008 s-a reţinut că intimata-reclamantă nu poate pretinde plata preţului câtă vreme nu s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare a instalaţiilor.

Aceste statuări din considerentele celor două decizii menţionate mai sus se impun cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, fiind vorba de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

În consecinţă, termenul de prescripţie cu privire la acest capăt de cerere nu începe să curgă până la pronunţarea unei soluţii irevocabile favorabile intimatei-reclamante cu privire la primul capăt de cerere (pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare).

Referitor la capătul de cerere având ca obiect plata dobânzii legale, s-a observat că acesta are caracter accesoriu capătului de cerere privitor la plata preţului utilajelor, iar că termenul de prescripţie extinctivă nu a început să curgă.

În aceste condiţii, s-a apreciat că termenul de prescripţie cu privire la acest capăt de cerere nu începe să curgă până la pronunţarea unei soluţii irevocabile favorabile intimatei-reclamante cu privire la capătul de cerere având ca obiect plata preţului utilajelor.

În al cincilea rând, s-a apreciat că în cauză este întemeiată susţinerea intimatei-reclamante potrivit căreia a intervenit întreruperea cursului termenului de prescripţiei extinctivă.

Conform art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripţie extinctivă se întrerupe prin:

- recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia;

- introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare.

Totodată, potrivit art. 17 din Decretul nr. 167/1958, întreruperea şterge prescripţia începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o, iar în cazul când prescripţia a fost întreruptă printr-o cerere de chemare în judecată ori de arbitrare, noua prescripţie nu începe să curgă cât timp hotărârea de admitere a cererii nu a rămas definitivă.

Pentru ca recunoaşterea să producă efectul întreruptiv de prescripţie trebuie să fie:

- voluntară;

- neîndoielnică (neechivocă);

- pură şi simplă (adică neafectată de vreo condiţie şi nici însoţită de vreo rezervă din partea autorului ei);

- formulată înăuntrul termenului de prescripţie.

Instanţa de apel a apreciat că sunt îndeplinite aceste condiţii pentru a considera că apelanta-pârâtă a recunoscut dreptul la pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare pe parcursul judecăţii Dosarului nr. x/83/2008.

i). În acest sens, s-a observat că, la data de 23 septembrie 2009, apelanta-pârâtă SC B. România SRL a depus în Dosarul nr. x/83/2008 al Curţii de Apel Oradea o cerere cuprinzând motivele de apel.

Prin aceste motive de apel formulate în Dosarul nr. x/83/2008, apelanta-pârâtă a susţinut că:

"În concluzie, singura posibilitate pe care ar fi avut-o intimata-reclamantă ar fi fost aceea de a formula o acţiune prin care să solicite fie pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare a instalaţiilor, fie obligarea noastră la plata daunelor rezultate din neexecutarea obligaţiei asumate prin promisiunea de cumpărare. În niciun caz, însă, A. nu este îndreptăţită să solicite plata de către subscrisa a valorii instalaţiilor, ca şi cum acestea ar fi intrat în proprietatea noastră".

Ulterior, la data de 7 iunie 2010, apelanta-pârâtă SC B. România SRL a depus în Dosarul nr. x/83/2008 al Curţii de Apel Oradea concluzii scrise prin care a reiterat acelaşi susţineri din motivele de apel.

ii). Din analiza susţinerilor apelantei-pârâte expuse în motivele de apel şi în concluziile scrise depuse în Dosarul nr. x/83/2008 al Curţii de Apel Oradea rezultă că aceasta a recunoscut dreptul intimatei-reclamante la pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare a instalaţiilor.

Recunoaşterea apelantei-pârâte a fost una voluntară, fiind formulată prin motivele de apel şi în concluziile scrise depuse în Dosarul nr. x/83/2008 al Curţii de Apel Bucureşti.

Această recunoaştere este neîndoielnică (neechivocă) şi pură şi simplă, rezultând cu claritate din faptul că apelanta-pârâtă a indicat expres că intimata-reclamantă nu avea altă posibilitate decât să formuleze o acţiune prin care să solicite, fie pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare a instalaţiilor, fie obligarea la plata daunelor rezultate din neexecutarea obligaţiei asumate prin promisiunea de cumpărare.

Considerând că formularea unei acţiunii având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de vânzare-cumpărare este una dintre cele două căi legale pe care le avea la îndemână intimata-reclamantă, înseamnă că apelanta-pârâtă a apreciat că acest drept există şi poate fi exercitat.

Prin urmare, nu se poate susţine că apelanta-pârâtă ar fi afirmat că intimata-reclamantă are doar deschisă calea unei anumite acţiuni în justiţie, fără a fi recunoscut şi dreptul a cărui acţiune se prescrie.

Totodată, nu poate fi acceptată ideea că nu s-a recunoscut de către apelanta-pârâtă dreptul intimatei-reclamante, ci s-a formulat doar o simplă apărare (sugestie) într-un dosar aflat în curs de judecată între aceleaşi părţi.

Această concluzie este întărită şi de faptul că instanţele de apel şi de recurs din Dosarul nr. x/83/2008 au considerat ca fiind pertinentă această apărare a apelantei-pârâte, respingând cererea intimatei-reclamante referitoare la plata preţului utilajelor/dobânda legală.

În cazul în care ar fi considerat că intimata-reclamantă nu are dreptul la pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, nu ar fi reţinut această apărare invocată de apelanta-pârâtă.

Curtea a observat că, într-adevăr, apelanta-pârâtă a negat dreptul de creanţă pretins de intimata-reclamantă pe parcursul judecării Dosarului nr. x/83/2008.

Însă, dreptul de creanţă invocat de intimata-reclamantă în Dosarul nr. x/83/2008 nu a avut ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, iar negarea dreptului la plata preţului/dobânzii legale a avut drept argument tocmai faptul că nu ar fi operat vânzarea-cumpărarea utilajelor.

Mai trebuie observat că recunoaşterea a fost formulată înăuntrul termenului de prescripţie de 3 ani întrucât acesta a început să curgă la data de 23 februarie 2007, iar prima recunoaştere s-a produs la data de la data de 23 septembrie 2009, data la care a început să curgă un nou termen de prescripţie, care a fost la rândul său întrerupt prin cea de a doua recunoaştere din data de 7 iunie 2010.

De la data de 7 iunie 2010 a început să curgă un nou termen de prescripţie cu privire la capătul de cerere având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, iar la data de 15 aprilie 2011 s-a întrerupt din nou termenul de prescripţie, conform art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958, prin formularea cererii de chemare în judecată care face obiectul prezentei cauze şi nu a început să curgă o nouă prescripţie întrucât nu s-a pronunţat o hotărâre irevocabilă (definitivă) în prezenta cauză, aşa cum rezultă din art. 17 din Decretul nr. 167/1958.

În consecinţă, termenul de prescripţie de 3 ani cu privire la capătul de cerere având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare a început să curgă la data de 23 februarie 2007 şi nu s-a împlinit întrucât la datele de 23 septembrie 2009, 7 iunie 2010 şi 15 aprilie 2011 au intervenit cauze de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive, nefiind reluat cursul acesteia până în prezent.

În ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect plata preţului utilajelor şi a dobânzii legale, aşa cum a fost menţionat mai sus, termenul de prescripţie nu a început să curgă, astfel că nu s-a împlinit.

În al şaselea rând, Curtea nu a putut reţine susţinerea intimatei-reclamante potrivit căreia ar fi operat întreruperea cursului termenului de prescripţie în baza adreselor din 27 februarie 2007 şi din 27 martie 2007.

Împrejurarea că prin aceste adrese apelanta-pârâtă şi-a manifestat acordul de a cumpăra instalaţiile şi a oferit un preţ de 25.000 euro nu poate conduce la concluzia că ar exista o recunoaştere neîndoielnică (neechivocă) şi pură şi simplă a dreptului intimatei-reclamante la pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.

Mai mult, chiar dacă s-ar considera că prin adresele din 27 februarie 2007 şi din 27 martie 2007 ar fi fost întrerupt termenul de prescripţie, acest lucru nu ar fi fost suficient pentru a împiedica împlinirea termenului de prescripţie în lipsa recunoaşterilor din datele de 23 septembrie 2009 şi 7 iunie 2010 întrucât cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentei cauze a fost introdusă la data de 15 aprilie 2011.

În al şaptelea rând, s-a apreciat ca neîntemeiată susţinerea intimatei-reclamante potrivit căreia întreruperea cursului prescripţiei extinctive ar fi intervenit ca urmare a formulării cererii de chemare în judecată în Dosarul nr. x/83/2008.

Aşa cum a fost menţionat mai sus, Dosarul nr. x/83/2008 nu a avut ca obiect o cerere referitoare la pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare.

În aceste condiţii, nu poate opera efectul întreruptiv al acţiunii formulată în Dosarul nr. x/83/2008 cu privire la capătul de cerere având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare.

În ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect plata preţului şi a dobânzii legale, acestea s-au întemeiat pe o cauză diferită în Dosarul nr. x/83/2008 faţă de prezentul litigiu şi au fost respinse ca neîntemeiate.

Or, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, prescripţia nu este întreruptă, dacă s-a pronunţat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea.

Susţinerea intimatei-reclamante potrivit căreia cererea de chemare în judecată în Dosarul nr. x/83/2008 a fost admisă în parte nu are relevanţă din perspectiva aplicării art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958 întrucât trebuie avută în vedere soluţia dată fiecărui capăt de cerere.

Or, aşa cum a fost precizat mai sus, capetele de cerere având ca obiect plata preţului şi a dobânzii legale au fost respinse ca neîntemeiate, iar un capăt de cerere având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare nu a fost formulat în Dosarul nr. x/83/2008.

Totodată, aşa cum a susţinut şi apelanta-pârâtă, în prezenta cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2539 alin. (2) teza a II-a din noul C. civ. coroborat cu art. 204 din Legea nr. 71/2011 întrucât cererea de chemare în judecată în prezenta cauză a fost formulată anterior intrării în vigoare a noului C. civ. (15 aprilie 2011 faţă de 1 octombrie 2011), iar în Dosarul nr. x/83/2008 capetele de cerere având ca obiect plata preţului şi a dobânzii legale au avut altă cauză şi au fost respinse ca neîntemeiate.

Susţinerea apelantei-pârâte potrivit căreia art. 2539 alin. (2) teza a II-a din Noul C. civ. nu ar fi aplicabil întrucât s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii civile nu poate fi reţinută întrucât această excepţie este prevăzută expres de art. 204 din Legea nr. 71/2011, fiind aplicabilă doar în condiţiile strict prevăzute de această dispoziţie legală.

În al optulea rând, nu poate fi reţinută susţinerea intimatei-reclamante potrivit căreia nu poate opera prescripţia extinctivă întrucât a purtat negocieri/conciliere cu apelanta-pârâtă.

S-a observat că Decretul nr. 167/1958 nu prevedea că purtarea de negocieri/concilierea directă reprezintă o cauză de suspendare sau întrerupere.

Concilierea directă a fost reglementată ca o cauză de suspendare a cursului prescripţiei prin art. 219 pct. 21 din Legea nr. 71/2011, care a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011, cu mult după iniţierea prezentului litigiu (15 aprilie 2011).

Totodată, în prezenta cauză nu au fost considerate aplicabile dispoziţiile art. 2532 pct. 6 şi 7 din noul C. civ. coroborat cu art. 203 din Legea nr. 71/2011 întrucât purtarea de negocieri/concilierea directă au avut loc anterior intrării în vigoare a noului C. civ..

Concluzionând, instanţa de apel a apreciat că termenul de prescripţie de 3 ani cu privire la capătul de cerere având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare a început să curgă la data de 23 februarie 2007 şi că nu s-a împlinit întrucât la datele de 23 septembrie 2009, 7 iunie 2010 şi 15 aprilie 2011 au intervenit cauze de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive, nefiind reluat cursul acesteia până în prezent.

În ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect plata preţului utilajelor şi a dobânzii legale, termenul de prescripţie nu a început să curgă, astfel că nu s-a împlinit.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 296 C. proc. civ. de la 1865 instanţa de apel a respins ca nefondat apelul incident formulat de apelanta-pârâtă SC B. România SRL.

Referitor la apelul principal formulat de apelanta-reclamantă SC A. România SRL s-au reţinut următoarele:

Apelanta-reclamantă SC A. România SRL şi intimata-pârâtă SC B. România SRL au încheiat, la datele de 22 august 2003 şi 6 octombrie 2003, două contracte de vânzare-cumpărare lubrifianţi.

Prin procesul-verbal de predare-primire încheiat la data de la data de 20 aprilie 2004, apelanta-reclamantă i-a predat intimatei-pârâte următoarele utilaje:

1. 1 bucată SPIN 18 CR EXPORT, kit detectare scurgeri freon

2. 1 bucată AGLIOLID 1760 ATT.echip el. Geom - dir. 4 capete CCD

3. 1 bucată DIGIT 6500, ap sudat în puncte (pistol sudare 2 pct.)

4. 1 bucată STAR GAS COMPLET 898 (analizor + opacimetru)

5. 1 bucată CP 741. pistol pneumatic + set tubulare

6. 1 bucată CAR - O - LINER CM 193 - aparat de sudură MIG

7. 1 bucată CAR-OJJNER B 73,kit 4x4

8. 1 bucată CAR-O-LinerALVIS

9. 1 bucată OMCN 4571 cric

10. 1 bucată OMCN 156 - presă hidraulică

11. 1 bucată Technocolor 2600 - aparat reglat faruri

12. 1 bucată USAG 424083 trusă de montat parbriz

13. 9 bucăţi USAG 519001 (519V) + USAG0496007(496A2)

14. 1 bucată USAG 519001 (519V) + USAG 4960060

15. 1 bucată USAG 04960027(496C1)

16. 1 bucată TEKNA 2015- Aparat de spălat cu apă caldă

17. 1 bucată Aspirator umed/uscat ZEUS8.205.0001

18. 1 bucată OMCN GP 05/S, macara girafă 500 Kg

19. 1 bucată CARTEC BDE 2004 FWT - Linie verificat frână şi amort.

20. 1 bucată NUSSBAUM JUMBO 1 - elevator el-hid. foarfecă

21. 1 bucată SPIN TURBOCLIMA

22. 1 bucată OMCN LIT1/A din 73 - cric cutie de viteze

23. CP 734 pistoale + set tubulare 1/2

24. 1 bucată CEMB K6 maşina de ech roţi

25. 1 bucată TEKO 22 TM - maşina de demontat-montat anvelope

26. RAASM 42065- recup. ulei

27. 1 bucată RAASM 32024 - alim. cu ulei cutie de viteze

28. 1 bucată RAASM 10805 - echip. înlocuit lichid frână

29. 1 bucată RAASM 70365 echip. pentru spălat

30. 1 bucată CP 881 fierăstrău pneumatic pentru tablă

31. 1 bucată CP 716 ciocan pneumatic

32. 1 bucată CP 789 R maşină de găurit pneumatică

33. 1 bucată OMCN 540 - elevator foarfecă 3 T

34. 1 bucată CAR - O - LINER MARK 6 ft PLUS, stand redresat car

35. 1 bucată FINI BSC 2010-500F_ES compresor aer cu şurub, rez500 L, uscător cu filtre

36. 1 bucată Cabina de uscare vopsire BLOWTHERM

37. NUSSBAUM 2.30 SL - elevator 2 coloane

38. 1 bucată FILCAR FLOOX SYSTEM - sistem exhaustare

39. 1 bucată NUSSBAUM 2.3 SLE - elevator 2 coloane

40. 1 bucată NUSSBAUM SMART LIFT 2,35 SLU - elevator

41. 1 bucată OMCN 402 L, elevator 4 coloane, reglare direcţie.

Prin art. 12 din contracte s-a stabilit că:

A. Părţile convin că dacă distribuitorul va rezilia contractul de vânzare-cumpărare sau prezentul contract din cauza încălcării de către client a termenilor din contracte clientul - la opţiunea distribuitorului - va cumpăra instalaţiile de la distribuitor sau i le va returna acestuia.

B. În acest caz preţul de achiziţie al instalaţiilor va fi valoarea de achiziţie a instalaţiilor redusă proporţionată în timp plus dobânda pe noua valoare calculată la rata de bază stabilită de banca centrală.

C. Clientul este de acord ca după reziliere distribuitorul poate imediat să vină la sediul clientului, să dezasambleze şi să ia de acolo instalaţiile.

1). Nu poate fi reţinută susţinerea intimatei-pârâte SC B. România SRL potrivit căreia există o diferenţă esenţială între noţiunea de promisiune de vânzare-cumpărare şi cea de antecontract de vânzare-cumpărare.

Trebuie observat că anterior intrării în vigoare a Noului C. civ., promisiunea de vânzare-cumpărare reprezenta un contract nenumit, neavând o denumire legală şi o reglementare proprie.

În doctrină şi în practica judiciară, promisiunea de vânzare-cumpărare a fost definită ca fiind un contract prin care părţile se obligă să încheie în viitor, la preţul convenit, contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect bunul care face obiectul înţelegerii.

În practica notarilor şi a instanţelor de judecată, denumirea uzuală a promisiunii de vânzare-cumpărare este aceea de antecontract de vânzare-cumpărare, între aceste două noţiuni neexistând nicio diferenţă.

Nu există practică judiciară care să consacre existenţa unei distincţii între promisiunea de vânzare-cumpărare şi antecontractul de vânzare-cumpărare.

Totodată, doctrina este majoritară în acest sens.

Contrar susţinerilor intimatei-pârâte SC B. România SRL, în cazul promisiunii de vânzare-cumpărare/antecontractului de vânzare-cumpărare părţile consimt la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, la preţul convenit, având ca obiect bunul care face obiectul înţelegerii.

Nu poate fi reţinută susţinerea intimatei-pârâte SC B. România SRL potrivit căreia diferenţa dintre cele două noţiuni ar consta în faptul că, în cazul promisiunii de vânzare-cumpărare consimţământul este netranslativ de proprietate, iar în cazul antecontractului de vânzare-cumpărare consimţământul este translativ de proprietate, chiar dacă transferul proprietăţii se realizează ulterior.

Prin încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare/promisiunii de vânzare-cumpărare părţile îşi dau consimţământul doar cu privire la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în condiţiile convenite, neoperând niciun transfer de proprietate.

Intimata-pârâtă SC B. România SRL confundă situaţia unui contract de vânzare-cumpărare nul pentru lipsa unor condiţii de formă (autentică) cu antecontractul de vânzare-cumpărare.

În cazul contractului de vânzare-cumpărare nul pentru lipsa unor condiţii de formă (autentică), într-adevăr, părţile au convenit cu privire la transferul dreptului de proprietate, însă acesta nu poate opera întrucât nu au fost respectate condiţiile de formă prevăzute de lege.

În virtutea principiului conversiunii actului juridic, contractul de vânzare-cumpărare nul este considerat valabil ca antecontract de vânzare-cumpărare pentru a da eficienţă manifestării de voinţă a părţilor.

Însă, aceasta reprezintă o excepţie de la principiul quod nullum este nullum poducit effectum, care este de strictă interpretare şi aplicare, neputând conduce la concluzia că orice antecontract de vânzare-cumpărare ar trebui să aibă conţinutul unui contract de vânzare-cumpărare, cu singura diferenţă că nu este încheiat în formă cerută de lege.

Dacă s-ar accepta opinia intimatei-pârâte nu ar mai exista nicio diferenţă între antecontractul de vânzare-cumpărare şi contractul de vânzare-cumpărare în situaţiile în care transferul dreptului de proprietate operează prin simplul acord de voinţă al părţilor.

Contrar susţinerii intimatei-pârâte, din considerentele Deciziei nr. 64/C din 15 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, în Dosarul nr. x/83/2008 rezultă că această instanţa de judecată a considerat că nu există nicio diferenţă între noţiunea de promisiune de vânzare-cumpărare şi cea de antecontract de vânzare-cumpărare.

Astfel, prin Decizia nr. 64/C din 15 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi Decizia nr. 4426 din 15 decembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în Dosarul nr. x/83/2008 s-a stabilit că art. 12 A din contracte concretizează o promisiune de vânzare-cumpărare care nu poate fi confundată cu vânzarea propriu-zisă, fiind vorba de un antecontract care dă dreptul apelantei-reclamante (distribuitorului) să ceară încheierea contractului.

În consecinţă, nu poate fi reţinută susţinerea intimatei-pârâte SC B. România SRL potrivit căreia există o deosebire esenţială între noţiunea de promisiune de vânzare-cumpărare şi cea de antecontract de vânzare-cumpărare.

2). Contrar susţinerilor intimatei-pârâte SC B. România SRL, Curtea a apreciat că dispoziţiile art. 12 din contracte reprezintă un antecontract de vânzare-cumpărare care dă dreptul apelantei-reclamante să solicite pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la utilajele descrise în procesul-verbal de predare-primire încheiat de părţi la data de 20 aprilie 2004.

i). Trebuie observat că prin Decizia nr. 64/C din 15 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi Decizia nr. 4426 din 15 decembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în Dosarul nr. x/83/2008 s-a stabilit că, din interpretarea art. 12 A din contracte, rezultă că această clauză contractuală concretizează o promisiune de vânzare-cumpărare care nu poate fi confundată cu vânzarea propriu-zisă, fiind vorba de un antecontract care dă dreptul intimatei-pârâte (distribuitorului) să ceară încheierea contractului.

Aceste statuări din considerentele celor două decizii menţionate mai sus se impun cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, fiind vorba de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

În consecinţă, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că art. 12 din contractele de vânzare-cumpărare lubrifianţi reprezintă un antecontract de vânzare-cumpărare care dă dreptul apelantei-reclamante să ceară încheierea contractului.

Nu poate fi reţinută susţinerea intimatei-pârâte potrivit căreia Curtea de Apel Oradea ar fi stabilit că apelanta-reclamantă nu are posibilitatea de a solicita pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare.

Întrucât nu a fost învestită cu o acţiune având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, Curtea de Apel Oradea nu se putea pronunţa pe o astfel de cerere, precizând doar că, în cazul în care intimata-pârâtă refuză să încheie contractul, apelanta-reclamantă ar trebui să solicite în instanţă obligarea sa la încheierea acestuia.

Demersul legal indicat de Curtea de Apel Oradea, fără a se impune cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, include pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare întrucât prin pronunţarea unei astfel de hotărâri s-ar perfecta (încheia) contractul.

Ca atare, prin hotărârile pronunţate în Dosarul nr. x/83/2008 s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că art. 12 din contractele de vânzare-cumpărare lubrifianţi reprezintă un antecontract de vânzare-cumpărare care dă dreptul apelantei-reclamante să ceară încheierea contractului.

ii). De altfel, din prevederile art. 12 din contracte rezultă cu claritate că intimata-pârâtă SC B. România SRL s-a obligat să cumpere utilajele, dacă apelanta-reclamantă va decide să le vândă, preţul de vânzare fiind valoarea de achiziţie a instalaţiilor redusă proporţionată în timp plus dobânda pe noua valoare calculată la rata de bază stabilită de banca centrală.

Împrejurarea că părţile au opinii diferite cu privire la interpretarea clauzei contractuale referitoare la preţul de vânzare al utilajelor nu constituie un impediment în pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare întrucât există dispoziţii legale cu ajutorul cărora se poate determina sensul acestor prevederi contractuale.

iii). Nu poate fi reţinută susţinerea intimatei-pârâte SC B. România SRL potrivit căreia, dacă s-ar admite cererea apelantei-reclamante, i-ar fi încălcată libertatea contractuală.

Trebuie observat că, potrivit art. 1073 C. civ. de la 1864, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei şi, după caz, are dreptul la dezdăunare.

Totodată, conform art. 1077 C. civ. de la 1864, nefiind îndeplinită obligaţia de a face, creditorul poate să fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire, pe cheltuiala debitorului.

Făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 1073 şi art. 1077 C. civ. de la 1864, în teoria şi practica judiciară s-a arătat că un creditor al unei obligaţii de a face izvorâtă dintr-un antecontract de vânzare-cumpărare poate recurge la posibilitatea executării în natură a acestei obligaţii prin solicitarea adresată instanţei de judecată de a pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare.

Această posibilitate a fost reglementată expres pentru terenuri prin art. 5 alin. (2) din Titlul X al Legii nr. 247/2005, a cărui aplicabilitate a fost extinsă de practica judiciară şi la alte situaţii.

În consecinţă, prin pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare nu este încălcată libertatea contractuală a intimatei-pârâte, ci din contră, se asigură executarea în natură a unei obligaţii contractuale pe care aceasta nu a adus-o la îndeplinire.

iv). Mai mult, chiar intimata-pârâtă SC B. România SRL a susţinut, la datele de 23 septembrie 2009 şi 7 iunie 2010, prin motivele de apel şi concluziile scrise depuse în Dosarul nr. x/83/2008 al Curţii de Apel Oradea, că formularea unei acţiunii având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de vânzare -cumpărare este una dintre cele două căi legale pe care le avea la îndemână apelanta-reclamantă.

În aceste condiţii, apare ca necredibilă susţinerea intimatei-pârâte din întâmpinare potrivit căreia singurele căi legale pentru a fi constrânsă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare ar fi daunele cominatorii, amenda civilă şi daunele-interese.

În consecinţă, s-a apreciat că dispoziţiile art. 12 din contracte reprezintă un antecontract de vânzare-cumpărare care dă dreptul apelantei-reclamante să solicite pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la utilajele descrise în procesul-verbal de predare-primire încheiat de părţi la data de 20 aprilie 2004.

3). Contrar susţinerilor intimatei-pârâte SC B. România SRL, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la utilajele descrise în procesul-verbal de predare-primire încheiat de părţi la data de 20 aprilie 2004, la preţul de 483.233,90 lei.

i). Potrivit art. 12 din contracte:

A. Părţile convin că dacă distribuitorul va rezilia contractul de vânzare-cumpărare sau prezentul contract din cauza încălcării de către client a termenilor din contracte clientul - la opţiunea distribuitorului - va cumpăra instalaţiile de la distribuitor sau i le va returna acestuia.

B. În acest caz preţul de achiziţie al instalaţiilor va fi valoarea de achiziţie a instalaţiilor redusă proporţionată în timp plus dobânda pe noua valoare calculată la rata de bază stabilită de banca centrală.

ii). Din interpretarea acestor prevederi contractuale rezultă că existenţa dreptului apelantei-reclamante SC A. România SRL la pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare a fost condiţionată de îndeplinirea următoarelor cerinţe:

- apelanta-reclamantă reziliază contractele din cauza încălcării de către intimata-pârâtă a termenilor din contracte;

- apelanta-reclamantă îşi manifestă opţiunea de a vinde instalaţiile apelantei-pârâte.

În ceea ce priveşte prima condiţie, prin Decizia nr. 64/C din 15 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea şi Decizia nr. 4426 din 15 decembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în Dosarul nr. x/83/2008 s-a reţinut că neexecutarea de către intimata-pârâtă a obligaţiei de cumpărare a produselor convenite prin contracte constituie o încălcare a termenilor contractuali de natură să ducă la rezilierea contractelor de apelanta-reclamantă şi că cele două contracte au fost reziliate în urma notificărilor trimise intimatei-pârâte, la datele de 23 februarie 2007 şi 24 octombrie 2004, de către apelanta-reclamantă.

Aceste statuări din considerentele celor două decizii menţionate mai sus se impun cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, fiind vorba de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Prin urmare, prima condiţie este îndeplinită întrucât cele două contracte au fost reziliate de către apelanta-reclamantă SC A. România SRL, prin notificarea din data de 23 februarie 2007, din cauza încălcării de către intimata-pârâtă a obligaţiei contractuale de cumpărare a produselor convenite.

Este îndeplinită şi a doua condiţie întrucât apelanta-reclamantă SC A. România SRL şi-a manifestat opţiunea de a vinde instalaţiile încă din data de 23 februarie 2007, prin notificarea comunicată intimatei-pârâte.

Această opţiune de a vinde instalaţiile a fost reiterată de apelanta-reclamantă şi prin adresele din 24 octombrie 2007 şi din 25 februarie 2011, care au fost transmise intimatei-pârâte.

Prin îndeplinirea acestor două condiţii s-a născut dreptul intimatei-reclamante SC A. România SRL la pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.

iii). Curtea a observat că este nejustificat refuzul intimatei-pârâte SC B. România SRL de a încheia contractul de vânzare-cumpărare, cu privire la utilajele descrise în procesul-verbal de predare-primire încheiat de părţi la data de 20 aprilie 2004, la preţul de 483.233,90 lei.

Prin dispoziţiile art. 12 B din contracte, s-a stabilit ca preţul de vânzare să fie valoarea de achiziţie a instalaţiilor redusă proporţionată în timp.

Apelanta-reclamantă a susţinut că prin expresia «valoarea de achiziţie a instalaţiilor, redusă proporţionat în timp» se înţelege faptul că preţul de vânzare se determină pornind de la valoarea de achiziţie a utilajelor, care va fi redusă în funcţie de cantităţile de lubrifianţi ce au fost cumpărate de către intimata-pârâtă conform graficelor agreate prin cele două contracte.

Intimata-pârâtă a susţinut că prin expresia «valoarea de achiziţie a instalaţiilor, redusă proporţionat în timp» se înţelege faptul că preţul de vânzare se determină prin raportare la amortizarea legală a utilajelor.

Este neîntemeiată susţinerea intimatei-reclamante potrivit căreia ar exista autoritate de lucru judecat cu privire la faptul că preţul de vânzare se determină prin raportare la amortizarea legală a utilajelor.

Nu există nicio menţiune în hotărârile pronunţate în Dosarul nr. x/83/2008 prin care să se stabilească că preţul de vânzare a utilajelor urmează a se raporta la amortizarea legală.

Citatul redat de intimata-pârâtă din Decizia nr. 4426 din 15 decembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în Dosarul nr. x/83/2008 se referă la cuantumul penalităţilor de 5% din preţul produselor rămase necumpărate prevăzute de art. 7 B lit. a) din contracte.

De altfel, este greu de înţeles cum ar putea exista autoritate de lucru judecat pe acest aspect din moment ce în Decizia nr. 64/C din 15 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea şi în Decizia nr. 4426 din 15 decembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în Dosarul nr. x/83/2008 nu s-a analizat problema preţului de vânzare a utilajelor, capetele de cerere referitoare la plata preţului şi a dobânzii fiind respinse întrucât nu s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare a instalaţiilor.

Curtea a apreciat că rezolvarea divergenţelor referitoare la interpretarea expresiei «valoarea de achiziţie a instalaţiilor, redusă proporţionat în timp» se face recurgând ca dispoziţiile C. civ. de la 1864 care reglementează interpretarea convenţiilor.

În primul rând, s-a avut în vedere faptul că neclaritatea unei clauze poate decurge din faptul că este susceptibilă de mai multe înţelesuri ori este confuză, sensul său fiind greu de sesizat.

În speţă s-a considerat că există o clauză susceptibilă de mai multe înţelesuri întrucât prin dispoziţiile art. 12 B din contracte nu a fost stabilit ce se înţelege prin expresia «valoarea de achiziţie a instalaţiilor, redusă proporţionat în timp».

În al doilea rând, s-a ţinut seama că pentru interpretarea clauzelor neclare au fost prevăzute în Codul civil de la 1864 o serie de reguli care să permită înlăturarea neclarităţilor.

În speţă este aplicabilă regula prevăzută de art. 979 C. civ. de la 1864, care stabileşte că termenii susceptibili de două înţelesuri se interpretează în înţelesul ce se potriveşte mai mult cu natura contractului.

S-a observat şi că această regulă de interpretare este în strânsă legătură cu regula interpretării coordonate a clauzelor contractuale, coordonarea făcându-se de această dată cu natura însăşi a contractului.

Curtea a observat apoi că, potrivit art. 1 din contractele de vânzare-cumpărare lubrifianţi, obiectul acestora a fost cumpărarea de către intimata-pârâtă SC B. România SRL de la apelanta-reclamantă SC A. România SRL a unor lubrifianţi şi a unor produse similare.

În ceea ce priveşte instalaţiile, prin art. 8 din contracte, apelanta-reclamantă SC A. România SRL şi-a asumat obligaţia de a le pune la dispoziţia intimatei-pârâte, pentru a fi utilizate de către aceasta din urmă.

Prin art. 11 din contracte, apelanta-reclamantă s-a obligat irevocabil de a transmite proprietatea asupra instalaţiilor intimatei-pârâte, dacă aceasta din urmă îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale de a cumpăra uleiurile în cantităţile prevăzute la art. 2 C din contracte.

Totodată, prin art. 1 din procesul-verbal din data de 20 aprilie 2004, părţile au convenit că utilajele vor deveni proprietatea intimatei-pârâte la data îndeplinirii obligaţiilor prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare lubrifianţi încheiate la datele de 22 august 2003 şi 6 octombrie 2003.

Prin urmare, aşa cum rezultă din clauzele contractuale, transferul proprietăţii utilajelor de la apelanta-reclamantă la intimata-pârâtă a fost legat foarte clar de îndeplinirea obligaţiilor intimatei-pârâte de a cumpăra uleiurile în cantităţile convenite prin contracte.

În cazul în care intimata-pârâtă şi-ar fi îndeplinit această obligaţie, apelanta-reclamantă avea obligaţia contractuală de a transmite dreptul de proprietate asupra utilajelor.

În aceste condiţii, în sensul prevederilor contractuale ar fi ca preţul de vânzare al utilajelor să fie raportat la modalitatea în care intimata-pârâtă şi-a îndeplinit obligaţia de a cumpăra uleiurile în cantităţile convenite prin contracte.

Împrejurarea că intimata-pârâtă a fost obligată la plata unor penalităţi pentru neachiziţionarea lubrifianţilor în cantităţile convenite nu exclude aplicabilitatea art. 12 din contracte.

Este neîntemeiată susţinerea intimatei-pârâte potrivit căreia ar fi aplicabile dispoziţiile art. 983 C. civ. de la 1864 (in dubio pro reo) întrucât, prin aplicarea regulii de interpretare prevăzute de art. 979 C. civ. de la 1864, a fost lămurit înţelesul expresiei «valoarea de achiziţie a instalaţiilor, redusă proporţionat în timp».

În consecinţă, Curtea a apreciat că, potrivit art. 979 C. civ. de la 1864, prin expresia «valoarea de achiziţie a instalaţiilor, redusă proporţionat în timp» se înţelege faptul că preţul de vânzare se determină pornind de la valoarea de achiziţie a utilajelor, care va fi redusă în funcţie de cantităţile de lubrifianţi ce au fost cumpărate de către intimata-pârâtă conform graficelor agreate prin cele două contracte.

În al treilea rând, nu s-a putut reţine susţinerea intimatei-pârâte potrivit căreia preţul de vânzare se determină prin raportare la amortizarea legală a utilajelor.

Această modalitate de interpretare a art. 12 B din contracte nu se potriveşte cu natura contractelor încheiate de părţi.

S-a observat că utilajele au fost achiziţionate de apelanta-reclamantă în perioada 9 septembrie 2003 - 26 martie 2004.

Aceste utilaje au fost predate intimatei-pârâte la data de 20 aprilie 2004, fiind folosite de aceasta din urmă.

Prin urmare, aşa cum rezultă din clauzele contractuale, utilajele au fost achiziţionate de apelanta-reclamantă pentru a fi puse la dispoziţia intimatei-pârâte în vederea îndeplinirii de către aceasta a obligaţiilor de a cumpăra produsele convenite.

În aceste condiţii, stabilirea preţului de vânzare a utilajelor prin raportare la amortizarea legală nu se potriveşte cu natura contractelor încheiate de părţi.

Aşa cum rezultă din art. 1 din Legea nr. 15/1994, amortizarea este operaţiunea prin care unităţile care desfăşoară activităţi economice şi care imobilizează capital în active corporale/necorporale supuse deprecierii, prin utilizare sau în timp, vor calcula/înregistra în contabilitate şi vor recupera uzura fizică şi morală a acestora.

Prin urmare, amortizarea nu este o metodă de evaluarea a bunurilor, ci de repartizare a costurilor efectuate pentru achiziţionarea acestora.

Mai mult, raportarea la valoarea amortizată a utilajelor ar însemna ca apelanta-reclamantă să suporte deprecierea prin utilizare sau în timp.

Or, această soluţie ar fi total inechitabilă în condiţiile în care în toată această perioadă utilajele au fost deţinute şi folosite de intimata-pârâtă.

Nu poate fi reţinută susţinerea intimatei-pârâte potrivit căreia apelanta-reclamantă nu ar fi ridicat utilajele întrucât nu exista o astfel de obligaţie în sarcina acesteia.

De la data rezilierii contractelor şi exprimării opţiunii de vânzare a utilajelor (23 februarie 2007), s-a născut dreptul apelantei-reclamante la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la utilaje.

Împrejurarea că în raportul de expertiză întocmit de expertul C. s-a exprimat opinia în sensul că preţul de vânzare se determină prin raportare la amortizarea legală a utilajelor nu are relevanţă.

Aşa cum rezultă din prevederile art. 201 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, expertului i se solicită opinia doar pentru lămurirea unor împrejurări de fapt.

Prin urmare, interpretarea clauzelor contractuale este atributul instanţei de judecată, nefiind de competenţa unui expert judiciar.

Nu este corectă susţinerea intimatei-pârâte potrivit căreia apelanta-reclamantă ar fi agreat, în Dosarul nr. x/83/2008, modalitatea de stabilire a preţului prin raportare la amortizarea legală.

Aşa cum rezultă din Sentinţa civilă nr. 197/LC din 14 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia comercială şi contencios administrativ, în Dosarul nr. x/83/2008, în cererea de chemare în judecată care a formulat obiectul acestui dosar, apelanta-reclamantă SC A. România SRL a indicat că valoarea instalaţiilor este de 139.925 dolari SUA.

Este aceeaşi valoare cu cea indicată în prezenta cauză în calcul ataşat cererii de chemare în judecată (139.925 dolari SUA), singura diferenţă fiind dată de evoluţia cursului valutar.

În concluzie, Curtea a apreciat că, potrivit art. 979 C. civ. de la 1864, prin expresia «valoarea de achiziţie a instalaţiilor, redusă proporţionat în timp» se înţelege faptul că preţul de vânzare se determină pornind de la valoarea de achiziţie a utilajelor, care va fi redusă în funcţie de cantităţile de lubrifianţi ce au fost cumpărate de către intimata-pârâtă conform graficelor agreate prin cele două contracte.

Instanţa de apel a constatat că astfel preţul de vânzare a utilajelor, potrivit interpretării menţionate mai sus, este de 483.233,90 lei, aşa cum rezultă din raportul de expertiză contabilă din 7 iunie 2013 întocmit de expert judiciar D., astfel cum a fost completat.

Din răspunsul la obiectivul nr. 1 al raportului de expertiză rezultă că valoarea de 483.233,90 lei reprezintă preţul utilajelor rezultat în urma reducerii valorii de achiziţie în funcţie de cantităţile de lubrifianţi ce au fost cumpărate de către intimata-pârâtă conform graficelor agreate prin cele două contracte.

În concluzie, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 1073 şi art. 1077 C. civ. de la 1864 potrivit cărora creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei şi la dezdăunare, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, cu privire la utilajele descrise în procesul-verbal de predare-primire încheiat de părţi la data de 20 aprilie 2004, la preţul de 483.233,90 lei.

4. În ceea ce priveşte dobânda s-a apreciat ca fiind corectă susţinerea intimatei-pârâte potrivit căreia aceasta trebuie calculată prin raportare la rata dobânzii de referinţă a BNR.

În acest sens, trebuie observat că, prin art. 12 B din contracte, s-a stabilit că la preţ se adaugă dobânda calculată la rata de bază stabilită de banca centrală.

Prin expresia "rata de baza stabilită de banca centrală" s-a avut în vedere rata dobânzii de referinţă a BNR, neexistând o altă rată de bază calculată de BNR.

Din completarea la raportul de expertiză contabilă din 7 iunie 2013 întocmit de expert judiciar D. rezultă că valoarea ratei dobânzii de referinţă a BNR calculată la preţul de 483.233,90 lei este în sumă de 218.418,40 lei.

În consecinţă, Curtea a apreciat că intimata-pârâtă datorează apelantei-reclamante şi dobânzi calculate la nivelul ratei dobânzii de referinţă a BNR în sumă de 218.418,40 lei, urmând a fi respinsă ca neîntemeiată cererea apelantei-reclamante privind plata diferenţei de dobânzi în sumă 30.609,20 lei.

Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 296 C. proc. civ. de la 1865, instanţa de apel a admis apelul principal formulat de apelanta-reclamantă SC A. România SRL în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC B. România SRL şi a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a admis în parte cererea, astfel cum a fost precizată.

A dispus ca prezenta hotărâre să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare între reclamanta SC A. România SRL, în calitate de vânzătoare, şi pârâta SC B. România SRL, în calitate de cumpărătoare, având ca obiect vânzarea la preţul de 483.233,90 lei a următoarele utilajele descrise în procesul-verbal de predare-primire încheiat de părţi la data de 20 aprilie 2004:

1. 1 bucată SPIN 18 CR EXPORT, kit detectare scurgeri freon

2. 1 bucată AGLIOLID 1760 ATT.echip el. Geom - dir. 4 capete CCD

3. 1 bucată DIGIT 6500, ap sudat în puncte (pistol sudare 2 pct.)

4. 1 bucată STAR GAS COMPLET 898 (analizor + opacimetru)

5. 1 bucată CP 741. pistol pneumatic + set tubulare

6. 1 bucată CAR - O - LINER CM 193 - aparat de sudură MIG

7. 1 bucată CAR-OJJNER B 73,kit 4x4

8. 1 bucată CAR-O-LinerALVIS

9. 1 bucată OMCN 4571 cric

10. 1 bucată OMCN 156 - presă hidraulică

11. 1 bucată Technocolor 2600 - aparat reglat faruri

12. 1 bucată USAG 424083 trusă de montat parbriz

13. 9 bucăţi USAG 519001 (519V) + USAG0496007(496A2)

14. 1 bucată USAG 519001 (519V) + USAG 4960060

15. 1 bucată USAG 04960027(496C1)

16. 1 bucată TEKNA 2015- Aparat de spălat cu apă caldă

17. 1 bucată Aspirator umed/uscat ZEUS8.205.0001

18. 1 bucată OMCN GP 05/S, macara girafă 500 Kg

19. 1 bucată CARTEC BDE 2004 FWT - Linie verificat frână şi amort.

20. 1 bucată NUSSBAUM JUMBO 1 - elevator el-hid. foarfecă

21. 1 bucată SPIN TURBOCLIMA

22. 1 bucată OMCN LIT1/A din 73 - cric cutie de viteze

23. CP 734 pistoale + set tubulare 1/2

24. 1 bucată CEMB K6 maşina de ech roţi

25. 1 bucată TEKO 22 TM - maşina de demontat-montat anvelope

26. RAASM 42065- recup. ulei

27. 1 bucată RAASM 32024 - alim. cu ulei cutie de viteze

28. 1 bucată RAASM 10805 - echip. înlocuit lichid frână

29. 1 bucată RAASM 70365 echip. pentru spălat

30. 1 bucată CP 881 fierăstrău pneumatic pentru tablă

31. 1 bucată CP 716 ciocan pneumatic

32. 1 bucată CP 789 R maşină de găurit pneumatică

33. 1 bucată OMCN 540 - elevator foarfecă 3 T

34. 1 bucată CAR - O - LINER MARK 6 ft PLUS, stand redresat car

35. 1 bucată FINI BSC 2010-500F_ES compresor aer cu şurub, rez500 L, uscător cu filtre

36. 1 bucată Cabina de uscare vopsire BLOWTHERM

37. NUSSBAUM 2.30 SL - elevator 2 coloane

38. 1 bucată FILCAR FLOOX SYSTEM - sistem exhaustare

39. 1 bucată NUSSBAUM 2.3 SLE - elevator 2 coloane

40. 1 bucată NUSSBAUM SMART LIFT 2,35 SLU - elevator

41. 1 bucată OMCN 402 L, elevator 4 coloane, reglare direcţie.

A obligat pârâta SC B. România SRL să plătească reclamantei SC A. România SRL suma de 701.652,30 lei din care 483.233,90 lei reprezentând preţ utilaje vândute şi 218.418,40 lei reprezentând dobânzi calculate la nivelul ratei dobânzii de referinţă a BNR şi a respins cererea, astfel cum a fost precizată, privind obligarea pârâtei SC B. România SRL la plata către reclamanta SC A. România SRL a sumei de 30.609,20 lei reprezentând dobânzi ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată aferente judecăţii în primă instanţă, instanţa de apel a constatat că acestea constau în taxele judiciare de timbre, onorariu expert şi onorariu avocat, că potrivit art. 274 C. proc. civ. de la 1865, partea care cade în pretenţii urmează să suporte cheltuielile de judecată efectuate de partea care a câştigat procesul şi că, cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă urmează a fi acordate doar în măsura admiterii pretenţiilor sale.

În acest sens, instanţa de apel a considerat că intimata-pârâtă datorează întreaga sumă de 483.233,90 lei solicitată cu titlu de preţ al utilajelor, iar în ceea ce priveşte dobânzile trebuie să plătească doar suma de 218.418,40 lei faţă de suma de 249.047,60 lei cât a solicitat apelanta-reclamantă.

În aceste condiţii, intimata-pârâtă a fost obligată la plata sumei de 25.442,833 lei reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanţă din care 14.922,707 lei taxă judiciară de timbru, 5 lei timbru judiciar, 2.495 lei onorariu expert şi 8.020,126 lei onorariu avocat.

Suma de 14.922,707 lei reprezentând taxă judiciară de timbru se compune din:

- suma de 8.943,339 lei reprezentând taxa judiciară aferentă capătului de cerere referitor la plata preţului de 483.233,90 lei;

- suma de 5.979,368 lei reprezentând taxa judiciară aferentă capătului de cerere referitor la plata dobânzilor de 218.418,40 lei.

Totodată, onorariul de expert achitat de apelanta-reclamantă este în sumă de 2495 lei (1995 lei + 500 lei).

În ceea ce priveşte onorariul de avocat, apelanta-reclamantă a depus la dosar factura fiscală din 24 septembrie 2012 în sumă de 8.370 lei şi extras de cont din care rezultă achitarea acestei sume.

Raportat la valoarea pretenţiilor admise (95,81% din ce s-a solicitat), cuantumul onorariului de avocat la care are dreptul apelanta-reclamantă este de 8.020,126 lei, acesta apărând justificat faţă de complexitatea medie spre ridicată a dosarului, volumul de muncă ridicat, precum şi valoarea litigiului.

Întrucât a căzut în pretenţii, în baza art. 274 C. proc. civ. de la 1865, s-a respins cererea pârâtei SC B. România SRL privind obligarea reclamantei SC A. România SRL la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu expert în sumă de 2.495 lei ca neîntemeiată.

S-au menţinut dispoziţiile din sentinţa apelată referitoare la respingerea ca neîntemeiate a excepţiei autorităţii de lucru judecat şi a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune invocate de pârâta SC B. România SRL.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta-pârâtă SC B. România SRL, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, respingerea apelului principal formulat de reclamanta SC A. România SRL şi admiterea apelului incident cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată precizată.

În motivarea recursului s-a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel:

- a aplicat greşit dispoziţiile art. 1200 pct. 4, ale art. 1201, ale art. 1202 alin. (2) C. civ. şi ale art. 166 C. proc. civ., în soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat, considerând că nu există identitate de cauză în ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect plata preţului utilajelor şi plata dobânzii legale, aşa cum au fost solicitate în Dosarul nr. x/83/2008 al Tribunalului Satu Mare şi respectiv în litigiul nr. x/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.;

- a aplicat greşit art. 7 şi art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, apreciind că:

• termenele de prescripţie au început să curgă diferit pentru capătul de cerere reprezentând pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare şi respectiv, pentru capătul de cerere constând în plata preţului; că de asemenea, termenul de prescripţie cu privire la capătul de cerere constând în plata preţului instalaţiilor nu a început încă să curgă;

• unele dintre apărările cuprinse în motivele de apel şi în concluziile scrise formulate de B. în Dosarul nr. x/83/C/2008 al Curţii de Apel Oradea ar reprezenta o recunoaştere a dreptului A. de a solicita pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, recunoaştere care întrerupe termenul prescripţiei - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

- a interpretat greşit art. 12 lit. a) din Contracte, considerând că înţelegerea părţilor ar fi reprezentat un antecontract de vânzare-cumpărare - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.;

- a interpretat greşit art. 12 lit. b) din Contracte, stabilind eronat că preţul de vânzare a instalaţiilor se calculează în funcţie de cantităţile de lubrifianţi achiziţionate de B., şi nu prin raportare la amortizarea legală a utilajelor conform Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale şi a Legii contabilităţii nr. 82/1991 - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a precizat că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1200 pct. 4, ale art. 1201, ale art. 1202 alin. (2) C. civ. şi ale art. 166 C. proc. civ.

Sub acest aspect, s-a învederat că hotărârea recurată este nelegală fiind pronunţată cu aplicarea greşită/încălcarea dispoziţiilor care reglementează autoritatea de lucru judecat.

Curtea de apel a apreciat că deşi există identitate de părţi şi identitate de obiect în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la plata preţului de cumpărare a instalaţiilor şi la plata dobânzii legale aferente, nu ar exista şi identitate de cauză, deoarece în Dosarul nr. x/83/2008 temeiul de drept este art. 12 din Contracte, iar în litigiul de faţă fundamentul juridic este tot art. 12 din Contracte, însă acţiunea a fost formulată ţinându-se cont de considerentele hotărârilor pronunţate în Dosarul nr. x/83/2008.

Cu titlu prealabil, recurenta aminteşte că potrivit art. 1200 C. civ.: "Sunt prezumţii legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum: 4. Puterea ce legea acordă autorităţii lucrului judecat." Totodată, că art. 1202 alin. (2) C. civ. prevede că: "Nicio dovadă nu este primită împotriva prezumţiei legale, când legea, în puterea unei asemenea prezumţii, anulează un act oarecare, sau nu dă drept de a se reclama în judecată, afară numai de cazurile când legea a permis dovada contrarie şi afară de aceea ce se va zice în privinţa jurământului şi mărturisirii ce ar face o parte în judecată."

De asemenea, conform art. 1201 C. civ. "Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.", iar potrivit art. 166 C. proc. civ. "Excepţia puterii lucrului judecat se poate ridica, de părţi sau de judecător, chiar înaintea instanţelor de recurs."

În concluzie, aşa cum s-a reţinut şi în practică, pentru a fi sancţionată încălcarea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri prin pronunţarea unei hotărâri ulterioare, este necesar ca, în condiţiile identităţii de părţi, obiect şi cauză, două instanţe să statueze jurisdicţional diferit (nesocotind astfel, efectul negativ, extinctiv al autorităţii de lucru judecat sau ca aspectul litigios dezlegat de o primă instanţă să fie încălcat de o instanţă ulterioară (ceea ce presupune identitate de părţi şi de problemă litigioasă, care concretizează efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat).

În ceea ce priveşte speţa de faţă, raportat la capetele de cerere privind plata preţului de cumpărare a instalaţiilor şi plata dobânzii legale aferente, se învederează în principal că există o triplă identitate: părţi, obiect şi cauză, iar în subsidiar, în măsura în care s-ar aprecia că nu există elementul cauză, se învederează că nu se poate anula/nega efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, determinat de identitatea părţilor şi a problemei litigioase dezbătute de acestea în contradictoriu în ambele dosare menţionate mai sus.

Referitor la efectul negativ al autorităţii de lucru judecat de natură a împiedica o nouă judecată atunci când există identitate de calitate a părţilor, aceeaşi cauză juridică şi acelaşi obiect al cererii de chemare în judecată s-a arătat că reclamanta a invocat acelaşi temei de drept pentru fundamentarea ambelor cereri de chemare în judecată, respectiv art. 12 din cele două contracte de vânzare-cumpărare lubrifianţi încheiate la datele de 22 august 2003 şi, respectiv, 6 octombrie 2003, raportându-se la aceeaşi situaţie de fapt (încălcarea de către B. a obligaţiilor contractuale, rezilierea Contractelor de către A., manifestarea de voinţă a A. în sensul de a vinde instalaţiile la preţul stabilit de art. 12 din Contracte).

Ca dovadă, se reiterează considerentele relevante ale Deciziei civile nr. 64/C din 15 iunie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, conform cărora "Or, prin acţiunea formulată, reclamanta solicită achitarea preţului de achiziţie al instalaţiilor, calculat potrivit art. 12 lit. b) din contracte, fără însă ca în prealabil să se fi încheiat un contract de vânzare-cumpărare ca urmare a opţiunii exprimate de distribuitor".

Cu privire la litigiul de faţă, A. a arătat prin cererea introductivă de instanţă că "s-a solicitat clientului să achite distribuitorului contravaloarea instalaţiilor (utilajelor) puse la dispoziţia acestuia de către distribuitor, preţul fiind stabilit în conformitate cu clauza inserată la pct. 12 din cele două contracte".

În acelaşi sens, prin primul obiectiv al raportului de expertiză contabilă (cel ale cărui concluzii se cer a fi omologate de către A.), apelanta-reclamantă a solicitat "să se stabilească valoarea neamortizată a instalaţiilor ce fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare lubrifianţi din 22 august 2003 şi din 6 octombrie 2003, la data de 23 februarie 2007 (data rezilierii contractelor), în conformitate cu art. 12 din cele două contracte".

Rezultă, aşadar, că nu poate fi primit argumentul instanţei de apel potrivit căruia A. invocă aceleaşi prevederi contractuale, dar pentru drepturi diferite, deci nu există identitate de cauză.

În ambele dosare A. a invocat acelaşi temei de drept (art. 12 din Contracte) şi a solicitat instanţei recunoaşterea aceloraşi drepturi, respectiv dreptul la plata preţului utilajelor şi dreptul la plata dobânzii legale aferente.

În subsidiar se arată că, în măsura în care nu s-ar reţine efectul negativ al autorităţii lucrului judecat, există efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat în privinţa interpretării art. 12 lit. b) din Contracte şi implicit a modului de calcul al preţului instalaţiilor.

Astfel, în raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de către expert C. în Dosarul nr. x/83/C/2008, preţul de achiziţie al instalaţiilor a fost stabilit pe baza amortizării legale. A. nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, ci a decis - aşa cum rezultă din notele de şedinţă intitulate "răspunsul reclamantei la obiecţiunile subscrisei" depuse la termenul din 4 mai 2010 - doar să se opună cererii de încuviinţare a obiecţiunilor la raport propuse de către B.

Expertul desemnat C. a răspuns obiecţiunilor subscrisei şi a concluzionat în sensul că "expresia «reducere proporţională în timp» utilizată de părţile contractante se concretizează pe calea amortizării mijloacelor fixe" şi că "stabilirea valorii neamortizate a instalaţiilor, nu se poate face altfel decât calculând valoarea amortizării conform Legii nr. 15/1994 şi a valorii rămase."

Rezultă, aşadar, că A. nu a contestat în dosarul anterior faptul că se aplică amortizarea legală, iar instanţele de apel şi de recurs au reţinut acelaşi aspect.

Astfel, Curtea de Apel Oradea a arătat în considerentele Deciziei nr. 64/C din 15 iunie 2010 că modul de calcul "rezultă din completarea la raportul de expertiză contabilă întocmit în faza de apel de către expertul contabil C. şi necontestată de către intimată".

De asemenea, prin Decizia nr. 4426 din 15 decembrie 2010, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în Dosarul nr. x/83/2008, s-a constatat că: "Nici cea de-a doua critică formulată de către recurenta-reclamantă potrivit căreia în mod greşit şi lipsit de temei legal, instanţa de apel a luat în considerare raportul de expertiză contabilă întocmit în apel pentru stabilirea cuantumului penalităţilor de 5%, probă la efectuarea căreia recurenta-reclamantă susţine că s-a opus, neconsiderând-o necesară, nu este întemeiată, întrucât această critică poate privi eventual netemeinicia şi nu nelegalitatea hotărârii curţii de apel şi deci nu poate fi luată în considerare de instanţa de recurs, iar pe de altă parte, cu totul în subsidiar, din actele dosarului nu rezultă că intimata ar fi contestat această probă."

Prin urmare, atâta vreme cât aspectul litigios privind modul de calcul al preţului instalaţiilor a fost consemnat şi rezolvat în actul jurisdicţional anterior, indiferent că s-a făcut numai în considerente, înseamnă că el nu mai poate constitui obiect al analizei ulterioare proprii din partea Curţii de Apel Bucureşti, impunându-se noii judecăţi ca un "dat" ce nu poate fi ignorat.

Cu alte cuvinte, de vreme ce verificarea jurisdicţională pe aspectul litigios privind modul de calcul al preţului instalaţiilor a fost deja realizată, instanţa ulterioară (Curtea de Apel Bucureşti) nu poate reveni asupra ei pentru a ajunge la o altă soluţie (acest lucru nu poate fi obţinut decât prin exercitarea căilor de atac cu ocazia primei judecăţi). Se asigură astfel, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti.

În concluzie, având în vedere că atât instanţa de apel cât şi instanţa de recurs au confirmat raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de către expert C. în Dosarul nr. x/83/2008, în prezentul proces există putere de lucru judecat cu privire la interpretarea art. 12 lit. b) din Contracte şi implicit la aplicarea amortizării legale la determinarea preţului instalaţiilor.

S-a mai susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 7 şi ale art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.

Astfel, Curtea de Apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958 atunci când a concluzionat că termenele de prescripţie au început să curgă diferit pentru capătul de cerere reprezentând pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare şi respectiv, pentru capătul de cerere constând în plata preţului.

Cu titlu prealabil se menţionează că în speţă termenul de prescripţie extinctivă a început să curgă şi s-a împlinit în timp ce era în vigoare Decretul-lege nr. 167/1958.

Potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958, "Prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită, în obligaţiile care urmează să se execute la cererea creditorului precum şi în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripţia începe să curgă de la data naşterii raportului de drept. Dacă dreptul este sub condiţie suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripţia începe să curgă de la data când s-a împlinit condiţia sau a expirat termenul."

Conform art. 12 din Contracte, dreptul A. de a pretinde încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi de a primi în acelaşi timp preţul instalaţiilor se năştea dacă A. rezilia Contractele din culpa B. şi numai dacă Distribuitorul îşi manifesta voinţa de a vinde instalaţiile.

În cauza de faţă apelanta-reclamantă a comunicat recurentei la data de 23 februarie 2007 o notificare prin care a înştiinţat-o cu privire la rezilierea Contractelor şi la opţiunea de a îi vinde instalaţiile. Deci acesta este momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie de 3 ani atât pentru capătul de cerere privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, cât şi pentru capătul de cerere privind plata preţului.

Instanţa de apel în mod greşit a apreciat că de la data de 23 februarie 2007 curge termenul de prescripţie doar pe primul capăt de cerere, urmând ca termenul pentru plata preţului să înceapă a curge de la data pronunţării hotărârii ce ţine loc de contract de vânzare-cumpărare.

O astfel de concluzie încalcă flagrant art. 7 din Decretul-lege nr. 167/1958 deoarece se nesocoteşte momentul de la care începe să curgă prescripţia.

Din interpretarea art. 12 din Contracte, rezultă că nu se poate separa momentul întrunirii acordului de voinţă al părţilor privind vânzarea-cumpărarea instalaţiilor de momentul acordului părţilor asupra preţului, deoarece nu numai că preţul este un element esenţial pentru a putea încheia valabil un contract de vânzare-cumpărare, dar şi pentru că în realitate părţile nu au ajuns la un acord asupra vânzării-cumpărării instalaţiilor tocmai pentru că nu au ajuns la un acord asupra preţului (există în acest la dosar dovezi privind negocierea preţului între părţi).

Cu alte cuvinte, prin acţiunea formulată, A. doreşte ca instanţa, stabilind preţul vânzării, în privinţa căruia părţile nu s-au înţeles, să vină să suplinească consimţământul B. prin pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare. Această acţiune trebuia însă introdusă în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului A., adică până la data de 23 februarie 2010.

Aşa fiind, termenul de 3 ani al prescripţiei extinctive aplicabile dreptului de a cere pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract s-a împlinit pe data de 23 februarie 2010, mai înainte de sesizarea instanţei. în toată această perioadă A. s-a aflat într-o stare de pasivitate, deoarece pretenţiile din Dosarul nr. x/83/2008 reprezentând preţ şi dobândă au fost respinse definitiv şi irevocabil, ca fiind neîntemeiate, deci cursul prescripţiei nu s-a întrerupt.

De asemenea, doar capătul de cerere reprezentând dobânzi are caracter accesoriu faţă de capătul de cerere constând în preţul instalaţiilor. în mod greşit a considerat instanţa de apel că are caracter accesoriu capătul de cerere privind plata preţului faţă de capătul de cerere prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract.

Prin urmare, având în vedere că dreptul de a pretinde plata preţului s-a stins prin prescripţie, rezultă că şi dreptul de a solicita dobânzi, ca drept accesoriu, s-a stins prin prescripţie.

În concluzie, prin introducerea prezentei acţiuni la data de 15 aprilie 2011, apelanta-reclamantă a încercat doar să îşi preconstituie un înscris (hotărârea ce ţine loc de contract de vânzare-cumpărare) prin care să i se recunoască drepturi care deja s-au prescris şi în privinţa cărora deja instanţele au statuat cu autoritate de lucru judecat.

În continuare se arată că instanţa de apel a aplicat greşit art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, apreciind că unele dintre apărările cuprinse în motivele de apel formulate de B. în Dosarul nr. x/83/2008 al Curţii de Apel Oradea ar reprezenta o recunoaştere a dreptului A. de a solicita pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.

Cu titlu preliminar, se învederează că potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, "Prescripţia se întrerupe: a) prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia."

Doctrina şi practica instanţelor au confirmat că recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie este un act juridic, care trebuie să aibă un caracter voluntar şi să îndeplinească cerinţele generale de valabilitate specifice actelor juridice. Pentru a produce efecte întreruptive de prescripţie, recunoaşterea trebuie să îndeplinească anumite condiţii. În primul rând, recunoşterea trebuie să fie neîndoielnică. Astfel, indiferent de natura recunoaşterii -expresă sau tacită -, este esenţial ca din conduita debitorului să rezulte că îşi va executa obligaţiile care îi revin.

În cauza de faţă există o recunoaştere din partea B. cu privire la dreptul A. de a solicita pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare.

În primul rând, trebuie observat că motivele de apel şi concluziile scrise din apelul formulat în cadrul Dosarului nr. x/83/2008 nu au fost semnate şi ştampilate de reprezentantul legal al B.

În al doilea rând, trebuie remarcat că B. a arătat la pct. III.l din motivele de apel formulate în Dosarul nr. x/83/C/2008 că nu există o neexecutare culpabilă din partea subscrisei, deci că "nu a operat rezilierea de drept, deoarece părţile nu au prevăzut în conţinutul Contractelor un pact comisoriu de grad IV. Prin urmare, A. ar fi trebuit să solicite instanţei să constate rezilierea. De asemenea, numai în acest caz ar fi devenit aplicabil art. 12 din Contracte şi numai atunci, la opţiunea A., ar fi avut obligaţia fie de a cumpăra instalaţiile, fie de a le returna acesteia din urmă."

Apoi la pct. III.2, continuând raţionamentul:

"Chiar în situaţia în care instanţa nu ar reţine argumentele subscrisei de mai sus şi ar considera că sunt îndeplinite condiţiile rezilierii şi că, prin urmare, nu era necesară pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate rezilierea Contractelor, vă rugăm să observaţi, totuşi, că art. 12 din Contracte reprezintă de fapt o promisiune de vânzare-cumpărare, prin care subscrisa, în calitate de promitent-cumpărător ne-am obligat să cumpărăm instalaţiile, dacă A. îşi va manifesta intenţia de a le vinde.

În concluzie, singura posibilitate pe care ar fi avut-o intimata-reclamantă ar fi fost aceea de a formula o acţiune prin care să solicite fie pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare a instalaţiilor, fie obligarea noastră la plata daunelor rezultate din neexecutarea obligaţiei asumate prin promisiunea de cumpărare."

Aşadar se observă că apărările B. pe care Curtea de Apel Bucureşti le-a calificat "recunoaştere", sunt de fapt nişte argumente în subsidiar, pentru ipoteza în care Curtea de Apel Oradea nu ar fi reţinut argumentele principale ale apelantei şi ar fi apreciat că rezilierea Contractelor s-a produs de drept.

Mai mult, dacă se foloseşte metoda gramaticală pentru interpretarea textului calificat ca fiind o "recunoaştere", rezultă evident că prin utilizarea verbelor la modul condiţional-optativ timpul perfect ("ar fi avut", "ar fi fost") şi a conjuncţiilor "fie, (...) fie" subscrisa a analizat diverse căi legale pe care le-ar fi putut urma A., în cadrul unui raţionament juridic ce contura o apărare, în subsidiar, într-un litigiu derulat între părţi.

De asemenea, din analiza tuturor actelor procesuale reiese că pe tot parcursul judecării Dosarului nr. x/83/C/2008 B. a negat dreptul de creanţă pe care l-a pretins A.

În concluzie, nu există niciun act de recunoaştere expresă, voluntară, neîndoielnică, pură şi simplă din partea reprezentantului legal al B., cu privire la dreptul A. de a cere pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare.

Dezvoltând motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit art. 12 lit. a) din Contracte schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).

Aşa cum s-a susţinut şi în apărările formulate în cadrul Dosarului nr. x/83/C/2008 şi cum de altfel corect s-a reţinut şi prin Decizia nr. 64/C din 15 iunie 2010, prevederile art. 12 din Contracte concretizează o promisiune de vânzare-cumpărare, prin care clientul s-a obligat să cumpere instalaţiile în cazul în care distribuitorul îşi va manifesta voinţa în acest sens, la preţul stabilit prin Contracte.

Cu alte cuvinte, nu avem de a face cu un antecontract de vânzare-cumpărare, ci cu o promisiune de vânzare-cumpărare, instituţii care sunt esenţial diferite.

Dacă în cazul promisiunii de vânzare-cumpărare, acordul de voinţă al părţilor se realizează pentru încheierea în viitor a unui nou contract translativ de proprietate, la încheierea căruia va fi necesar un nou acord de voinţă (adică, un nou consimţământ), în cazul antecontractului de vânzare-cumpărare părţile intenţionează şi îşi exprimă acordul chiar pentru încheierea contractului translativ de proprietate, lipsind doar forma (autentică) cerută de lege pentru încheierea valabilă a contractului.

Aşadar, în cadrul promisiunii de vânzare-cumpărare, consimţământul este netranslativ de proprietate, pe când în cadrul antecontractului de vânzare-cumpărare consimţământul este translativ de proprietate, chiar dacă transferul proprietăţii se realizează ulterior, la data autentificării actului. Antecontractul ar putea fi privit chiar ca o vânzare (există consimţământul părţilor în acest sens), însă cu clauza de rezervă a proprietăţii, până la împlinirea formei autentice.

Pentru acest motiv, opinează recurenta, nu este posibilă pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de contract autentic şi care să suplinească un consimţământ neexprimat al B., în sensul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare a instalaţiilor.

Singurele mijloace juridice prin care B. - în calitate de debitor al obligaţiei asumate de a încheia în viitor un contract translativ de proprietate în privinţa instalaţiilor - ar putea fi constrâns/determinat la îndeplinirea obligaţiei, ar fi următoarele: daunele cominatorii, amenda civilă şi daunele-interese.

Chiar Curtea de Apel Oradea a arătat în Decizia nr. 64/C din 15 iunie 2010 anterior citată că în ipoteza în care clientul refuză încheierea contractului, distribuitorul are posibilitatea să solicite în instanţă obligarea B. la încheierea acestuia şi nu pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic.

Un argument suplimentar în favoarea acestei interpretări ar fi acela că înseşi părţile au recunoscut implicit ca este necesar un nou consimţământ (adică ne aflăm în ipoteza unei promisiuni de vânzare-cumpărare) tocmai prin faptul că anterior au negociat în repetate rânduri preţul de vânzare al instalaţiilor, însă nu au putut ajunge la un acord.

S-a mai susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit art. 12 lit. b) din Contracte schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, încălcând astfel şi dispoziţiile Legii nr. 15/1994 (art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.).

Conform art. 1 din Legea nr. 15/1994, "Unităţile care desfăşoară activităţi economice, denumite în continuare agenţi economici, şi care imobilizează capital în active corporale şi necorporale supuse deprecierii, prin utilizare sau în timp vor calcula, vor înregistra în contabilitate şi vor recupera uzura fizică şi morală a acestora, pentru refacerea capitalului angajat. Aceste operaţiuni sunt denumite generic amortizarea capitalului imobilizat."

Incidenţa amortizării legale a fost confirmată şi de lucrarea de expertiză judiciară administrată în faţa instanţei de apel din Dosarul nr. x/83/C/2008, iar A. nu a contestat în acest dosar faptul că se aplică amortizarea legală. De asemenea, atât instanţa de apel cât şi instanţa de recurs au confirmat concluziile raportului de expertiză.

Prin urmare, în prezentul proces, există putere de lucru judecat cu privire la interpretarea art. 12 lit. b) din Contracte şi implicit cu privire la aplicarea amortizării legale în determinarea preţului instalaţiilor (aşa cum au detaliat la pct. III.1.2 de mai sus).

În plus, nicio prevedere din Contracte nu stipulează procentul de amortizare pe care l-a invocat apelanta-reclamantă. De altfel, atunci când părţile au înţeles să aibă în vedere raportul dintre cantităţile efectiv achiziţionate şi cele promise, au prevăzut acest aspect cu claritate în Contracte. Spre exemplu la art. 7 lit. b) pct. a) din Contracte părţile "au agreat expres că penalităţile reprezintă "5% din preţul produselor rămase necumpărate".

Prin urmare se arată că procentul de amortizare pretins de către A. nu are suport contractual şi nici legal.

Recurenta a formulat şi cerere de suspendare provizorie a executării Deciziei civile nr. 1274 din 17 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosar nr. x/3/2011, cerere care s-a respins prin încheierea din Camera de Consiliu de la 12 februarie 2015.

De asemenea, recurenta a mai formulat o cerere de suspendare a executării deciziei atacate până la soluţionarea recursului declarat împotriva hotărârii instanţei de apel, cerere care s-a respins prin încheierea din Camera de Consiliu de la 31 martie 2015.

Intimata a formulat întâmpinare la cererea de recurs, apărându-se în fapt şi în drept împotriva pretenţiilor recurentei.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

A susţinut recurenta-pârâtă SC B. România SRL, pe tot parcursul prezentului proces, că în raport de cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată de către SC A. România SRL există autoritate de lucru judecat, fiind întrunită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză în considerarea capetelor de cerere privind plata preţului instalaţiilor şi plata dobânzii legale aferente, pretenţii care au mai făcut obiectul analizei instanţei judecătoreşti în Dosarul nr. x/83/2008 aparţinând Curţii de Apel Oradea. A mai invocat recurenta şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, considerând că în mod greşit aceasta iar apoi tribunalul şi instanţa de apel au distins între data de la care se putea solicita pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare şi data de la care se putea pretinde plata preţului instalaţiilor, prin raportare la art. 12 lit. a) din contractele părţilor de vânzare-cumpărare lubrifianţi (contracte încheiate succesiv la 22 august 2003 şi apoi la 6 octombrie 2003), câtă vreme, conform art. 12 din contracte, dreptul SC A. România SRL de a pretinde încheierea contractului de vânzare-cumpărare instalaţii şi de a solicita preţul instalaţiilor se năştea deodată, şi-anume la data la care s-ar fi reziliat contractele din culpa pârâtei şi numai dacă reclamanta distribuitor şi-ar fi manifestat intenţia de a vinde instalaţiile.

În raport de cele invocate, Înalta Curte a examinat cu prioritate modul în care instanţele judecătoreşti au soluţionat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, apreciind că numai după verificarea acestei chestiuni se poate păşi la analizarea excepţiei autorităţii de lucru judecat, excepţie prin care se urmăreşte să se excludă orice altă interpretare cu privire la adevărul stabilit anterior de instanţe în privinţa unor aspecte ce ar fi fost din nou reiterate, în opinia pârâtei, în dosar.

Se observă aşadar, cu întâietate, că ceea ce se critică în recurs este greşita aplicare a dispoziţiilor art. 7 şi ale art. 16 alin. (1) lit. "a" din Decretul-lege nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă de către instanţele judecătoreşti.

Dispoziţiile art. 7 din Decretul-lege nr. 167/1958 reglementează începutul prescripţiei extinctive şi stabilesc următoarele:

"Prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită.

În obligaţiile care urmează să se execute la cererea creditorului precum şi în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripţia începe să curgă de la data naşterii raportului de drept.

Dacă dreptul este sub condiţie suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripţia începe să curgă de la data când s-a împlinit condiţia sau a expirat termenul."

Potrivit art. 16 alin. (1) lit. "a" din Decretul-lege nr. 167/1958, care reglementează una dintre cauzele de întrerupere ale prescripţiei extinctive "prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia."

În acelaşi context este necesar a se mai arăta că recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, pentru a produce efecte întreruptive, trebuie să fie neîndoielnică, indiferent că ar fi vorba despre o recunoaştere expresă ori tacită.

În fapt, atât instanţele judecătoreşti cât şi părţile din dosar au concluzionat că data rezilierii contractelor încheiate la 22 august 2003 şi la 6 octombrie 2003 este data de 23 februarie 2007, când reclamanta-distribuitor a înştiinţat pârâta-client despre faptul rezilierii convenţiilor din culpa ultimeia şi când, în baza art. 12 lit. a) din contracte reclamanta i-a solicitat pârâtei să se prezinte la sediul ei social pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare a instalaţiilor (ce i-au fost puse la dispoziţie până la încetarea raporturilor din contracte).

Plecând de la acest aspect de netăgăduit al rezilierii contractelor în data de 23 februarie 2007 urmează a se verifica dacă reclamanta a introdus în termenul general de prescripţie de 3 ani, instituit de art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 167/1958, cererea prin care a solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare instalaţii, cum îi permiteau prevederile art. 12 lit. a) din convenţii. Nu pot fi reţinute sub acest aspect cele învederate de instanţa de apel cu privire la momentul diferit de la care ar începe să curgă termenul de prescripţie pentru fiecare din cele trei capete de cerere ale acţiunii formulate. Contrar opiniei instanţei de apel, data de 23 februarie 2007 este momentul de la care a început să curgă atât termenul de prescripţie pentru capătul de cerere privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare cât şi pentru capătul de cerere privind plata preţului de achiziţie al instalaţiilor. Că este aşa rezultă din chiar art. 12 lit. a) şi b) din contracte unde se specifică:

A) Părţile convin că dacă distribuitorul va rezilia contractul de vânzare-cumpărare sau prezentul contract din cauza încălcării de către client a termenilor din contract clientul - la opţiunea distribuitorului - va cumpăra instalaţiile de la distribuitor sau i le va returna acestuia.

B) În acest caz preţul de achiziţie al instalaţiilor va fi valoarea de achiziţie a instalaţiilor redusă proporţionată în timp plus dobânda pe noua valoare calculată la rata de bază stabilită de banca centrală.

Pe cale de consecinţă, în termenul de trei ani calculat de la data de 23 februarie 2007 reclamanta distribuitor ar fi trebuit să solicite pârâtei-client să încheie cu ea un contract de vânzare-cumpărare instalaţii, ocazie cu care urma a se stabili şi preţul bunurilor, cu respectarea condiţiilor agreate anterior la art. 12 lit. b) din contractele de vânzare lubrifianţi.

Se observă însă că reclamanta a formulat prezenta acţiune abia la data de 15 aprilie 2011.

Susţinerile potrivit cărora dreptul material la acţiune al acesteia s-ar fi întrerupt prin recunoaşterile pârâtei formulate cu ocazia motivelor de apel prezentate în cadrul Dosarului cu nr. x/83/2008 aparţinând Curţii de Apel Oradea şi apoi cu ocazia unor concluzii scrise în cadrul aceluiaşi dosar nu pot fi reţinute.

Apărărilor apelantei-pârâte, prin care s-a tins tocmai la combaterea acţiunii reclamantei de obligare a SC B. România SRL la plata preţului de achiziţie al instalaţiilor, calculat potrivit art. 12 lit. b) din contracte, nu li se poate conferi o altă semnificaţie în afara celei avute în vedere de însăşi partea care le-a formulat or în afara contextului din dosar. Pârâta a susţinut în mod constant în cadrul acelui dosar că reclamanta confundă promisiunea de vânzare-cumpărare instalaţii, inserată în contracte, cu dreptul de a se pretinde preţul de achiziţie al instalaţiilor, fără ca în prealabil să se fi încheiat între părţi un contract de vânzare-cumpărare. Astfel fiind, precizările lămuritoare ale pârâtei nu echivalează cu recunoaşterea pretenţiilor reclamantei şi nu pot produce efecte întreruptive ale prescripţiei dreptului de a cere pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare.

Nici adresa cu din 27 martie 2007 emisă de SC B. România SRL prin care i s-a propus reclamantei un preţ al echipamentelor de 25.000 euro şi prin care i s-a mai propus acesteia o dată pentru discutarea ofertei la 30 aprilie 2007, nu echivalează în prezentul dosar cu o cauză de întrerupere a prescripţiei dreptului reclamantei de a pretinde încheierea unui contract de vânzare-cumpărare instalaţii. Adresa a fost întocmită cu mai mult de trei ani înainte de a se formula cererea de chemare în judecată (data acţiunii fiind 15 aprilie 2011).

În cauză nu se poate reţine nici că ar fi intervenit vreo recunoaştere tacită a dreptului reclamantei de a solicita încheierea unui contract de vânzare-cumpărare instalaţii. Echipamentele a căror cumpărare de către pârâtă o solicită reclamanta s-au aflat în permanenţă la dispoziţia primeia, începând cu data derulării raporturilor pe baza convenţiilor de vânzare-cumpărare lubrifianţi.

Prin urmare, instalaţiile nu au fost preluate de pârâtă cu ocazia discuţiilor purtate pe marginea încheierii contractului de vânzare-cumpărare echipamente şi nu s-ar putea aprecia că lăsarea în continuare de către reclamantă a instalaţiilor amintite la dispoziţia recurentei ar avea vreo înrâurire hotărâtoare în lumina dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. "a" din Decretul-lege nr. 167/1958.

În consecinţă, nu se poate reţine că pârâta ar fi recunoscut în mod neîndoielnic dreptul a cărui acţiune se prescrie, înăuntrul termenului general de prescripţie de 3 ani, calculat prin raportare la data formulării acţiunii în justiţie, şi-anume prin raportare la data de 15 aprilie 2011, situaţie în care dreptul material al reclamantei la acţiune apare ca fiind prescris.

Pentru toate considerentele arătate, apreciind că nu se mai impune analizarea celorlalte critici din cererea de recurs sub aspectul nesocotirii autorităţii de lucru judecat în prezenta cauză, Înalta Curte în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul formulat de SC B. România SRL, va modifica în parte decizia atacată în sensul că va respinge apelul principal declarat împotriva Sentinţei civile nr. 2526 din 20 mai 2014 pronunţată de prima instanţă, va admite apelul incident declarat împotriva aceleiaşi sentinţe pe care o va schimba în parte în sensul că va respinge acţiunea reclamantei ca prescrisă. Va menţine soluţia primei instanţe cu privire la excepţia puterii de lucru judecat.

Va face aplicarea art. 274 - 277 C. proc. civ. de la 1865 şi va obliga intimata-reclamantă să plătească recurentei-pârâte cheltuieli de judecată în apel şi recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SC B. SRL Otopeni împotriva Deciziei nr. 1274 din 17 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Modifică în tot decizia recurată în sensul că:

Respinge apelul principal declarat de SC A. România SRL împotriva Sentinţei nr. 2526 din 20 05 2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Admite apelul incident declarat de SC B. împotriva aceleiaşi sentinţe pe care o schimbă în parte în sensul că:

Respinge acţiunea formulată de reclamanta SC A. România SRL în contradictoriu cu pârâta SC B. România SRL, ca prescrisă.

Menţine soluţia primei instanţe cu privire la excepţia puterii de lucru judecat.

Obligă intimata-reclamantă să plătească recurentei-pârâte suma de 7984 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în apel şi recurs.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 28 aprilie 2015.

Procesat de GGC - NN