Struck-off company lacks procedural capacity; appeal rejected, lower judgments upheld.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the procedural exception of lack of legal capacity (capacitate procesuală de folosință) of the defendant-appellant, a company that had been struck from the commercial register after insolvency proceedings were closed, and consequently rejected the defendant's appeal (recurs) as filed by a person who had lost procedural capacity, leaving the lower court decisions in force. The underlying dispute concerned a commercial contract under which the defendant was ordered to deliver choppers and electronic control blocks compatible with trolleybuses, as well as pay legal costs, following the defendant's failure to perform its contractual obligation despite successive amendments extending the delivery deadline. The High Court, invoking Articles 41 and 162 of the old Civil Procedure Code, held that legal capacity is acquired by registration and ceases upon the dissolution and striking-off of the legal person, making the exception a substantive, absolute, and peremptory one that could be raised directly in the appeal without further factual inquiry.
Legislator headnote
AI generatedart. 970 C. civ, art. 36 din Legea nr. 85/2006, art. 41 C. proc. civ, art. 162 C. proc. civ; Struck-off company lacks procedural capacity; appeal rejected, lower judgments upheld: În motivare, a arătat că decizia atacată cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii şi este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, dar şi că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia; au fost invocate, astfel, motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Decizia nr. 1130
Asupra recursului, constată următoarele:
Prin Sentinţa comercială nr. 154/COM/2005 Tribunalul Bihor, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. şi, în consecinţă, a obligat pârâta să livreze reclamantei 3 chopere şi 3 blocuri electronice de comandă compatibile cu troleibuzul BERLIET ER 100 H, conform contractului nr. 9 din 30 ianuarie 2001 şi actelor adiţionale la acesta; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 4.863,506 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, potrivit contractului nr. 9 din 30 ianuarie 2001, pârâta s-a obligat să livreze reclamantei 20+4 troleibuze BERLIET ER 100 H second hand la un preţ de 48.677 dolari SUA/vehicul, în preţ fiind incluse şi cele 4 troleibuze oferite în plus.
În baza contractului mai sus arătat, pârâta a livrat reclamantei cele 4 troleibuze oferite în plus, având numerele de identificare 1811, 2902, 3909 şi 3949, însă trei dintre acestea erau de un alt tip decât cele contractate, şi anume BERLIET ER 100, lipsindu-le chopperul şi blocul electronic de comandă care le diferenţiază de troleibuzele BERLIET ER 100 H, motiv pentru care reclamanta nu le-a recepţionat, iar părţile au încheiat un act adiţional la contract prin care pârâta s-a obligat să furnizeze componentele mai sus arătate, până la data de 31 iulie 2001, termenul de furnizare fiind prelungit succesiv prin acte adiţionale, până la data de 12 decembrie 2002.
Constatând că nici la acest din urmă termen pârâta nu a livrat componentele, tribunalul a subliniat că potrivit 969 C. civ. convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, iar conform art. 970 C. civ., ele trebuie executate cu bună credinţă, în caz de neexecutare creditorul având dreptul de a dobândi executarea exactă a obligaţiei, conform art. 1073 din acelaşi Cod.
Împotriva acestei sentinţe, B. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 27/2006-A/C din 21 februarie 2006, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul şi a obligat apelanta să plătească intimatei suma de 1.850,24 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel, notând că tribunalul a reţinut în mod corect situaţia de fapt, a subliniat că, în contra celor susţinute de apelantă, livrarea celor 4 troleibuze oferite în plus nu constituie un act de gratificare, oferta acesteia fiind considerată mai avantajoasă tocmai pentru acest considerent.
Totodată, curtea de apel a înlăturat susţinerile apelantei conform cărora componentele în litigiu nu se comercializează separat, astfel că a fost indusă în eroare de intimată la asumarea acestei obligaţii, motivat de faptul că nu poate fi vorba despre o eroare obstacol ci de o invocare a propriei culpe, aceasta având posibilitatea să apeleze la specialişti, care să îi aducă la cunoştinţă structura motorului şi, mai mult decât atât, adresa emisă de către distribuitorul C. nu confirmă că livrarea respectivelor componente ar fi una imposibil de executat.
Având în vedere considerentele sus-menţionate, instanţa de apel a respins ca nefondată excepţia nulităţii Actului adiţional nr. 1/2001 la contractul nr. 9/2001, întemeiată pe lipsa cauzei juridice.
În final, curtea de apel a reţinut că susţinerile apelantei potrivit cărora părţile au convenit ca obligaţia predării componentelor ce formează obiectul litigiului să fie înlocuită cu predarea unui alt troleibuz de tip ER 100 - constituie, în fapt, o recunoaştere parţială a pretenţiilor reclamantei, astfel că nici criticile referitoare la o eventuală îmbogăţire fără just temei a acesteia nu sunt susţinute de probele dosarului.
Împotriva acestei decizii, B. a declarat recurs, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii apelului său, cu consecinţa schimbării sentinţei apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivare, a arătat că decizia atacată cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii şi este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, dar şi că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia; au fost invocate, astfel, motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Judecata recursului a fost suspendată prin încheierea din 17 octombrie 2008, în temeiul dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Astăzi, în şedinţă publică, Înalta Curte a dispus redeschiderea judecăţii şi a invocat, din oficiu, excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentei-pârâte B., asupra căreia retine următoarele:
Potrivit art. 41 C. proc. civ., poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile.
Aşadar, capacitatea procesuală reprezintă aplicarea pe plan procesual a capacităţii civile, persoana care are capacitatea de folosinţă a drepturilor civile având şi capacitate procesuală de folosinţă.
Dacă în ce priveşte persoana fizică, capacitatea de folosinţă se dobândeşte la momentul naşterii şi se pierde odată cu moartea, în cazul persoanelor juridice, în speţă a unei societăţi comerciale, aceasta se dobândeşte prin înregistrare şi încetează la data încetării persoanei juridice însăşi, în oricare dintre modurile prevăzute de lege.
Pe de altă parte, excepţia lipsei capacităţii de folosinţă este una de fond, absolută şi peremptorie, astfel că, potrivit art. 162 C. proc. civ., poate fi invocată direct în recurs atunci când nu este nevoie de o verificare a împrejurărilor de fapt în afara dosarului.
Cum, în speţă, prin Sentinţa nr. 3162/F din 23 octombrie 2013, definitivă prin nerecurare, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a dispus închiderea procedurii insolvenţei asupra debitoarei B. şi radierea acesteia din registrul comerţului, încetându-i astfel capacitatea de folosinţă, Înalta Curte va admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentei-pârâte şi, în consecinţă, va respinge recursul ca fiind formulat de o persoană care a pierdut capacitatea procesuală de folosinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentei-pârâte.
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva Deciziei nr. 27/2006-A/C din 21 februarie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios şi fiscal, ca fiind formulat de o persoană care a pierdut capacitatea procesuală de folosinţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 aprilie 2015.
Procesat de GGC - GV