Statutory servitude for energy infrastructure: compensation for loss of use of private land occupied by electric grid corridor

Decizia nr. 1127

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 7258 din 17 decembrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâta Comuna Snagov, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtele C. şi Comuna Snagov, prin Primar, a obligat pârâta C. la plata către reclamanţi a sumei de 11.544 euro, în echivalent lei la data plăţii, reprezentând despăgubiri calculate pentru perioada iulie 2009 - iulie 2013, precum şi la plata lunară a sumei de 225 euro, în echivalent lei, calculată în continuare, cu începere din luna august 2013, a respins în rest cererea formulată de reclamanţi împotriva pârâtelor C. şi Comuna Snagov, ca neîntemeiată, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtele D., E., F. şi G., ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâţii Primăria Comunei Snagov şi Consiliul Local Snagov, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă, a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecata capătului de cerere având ca obiect contravaloarea de piaţă a suprafeţei de teren de 500 mp, a obligat pârâta C. la plata către reclamanţi a sumei de 2.033 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată şi a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei G. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, aşa cum rezultă din titlul de proprietate nr. 62686 din 16 octombrie 2002 şi din extrasul de carte funciară, existente în copie la dosar, reclamanţii sunt proprietarii suprafeţei de teren de 7.500 mp, situată în satul Ciofliceni, comuna Snagov, jud. Ilfov.

La data de 24 noiembrie 2008, pârâta C. a emis numitului H. avizul tehnic de racordare nr. IBRDC06545 din 24 noiembrie 2008, prin care s-a aprobat racordarea la reţeaua electrică a locuinţei amplasate în comuna Snagov, sat Ciofliceni, prin montarea a patru stâlpi tip SE 10, iar la data de 29 ianuarie 2009 Primăria Comunei Snagov a emis Certificatul de urbanism nr. 34, pentru obţinerea autorizaţiei de construire pentru extinderea reţelei electrice pentru locuinţa autorizată. În acest certificat s-a menţionat că nu vor fi afectate terenuri proprietate privată.

Totodată, la data de 02 martie 2009, Primăria Comunei Snagov a emis Autorizaţia de construire nr. 33, prin care au fost autorizate lucrările de construire pentru extindere reţea electrică pentru locuinţă autorizată, în baza proiectului pentru autorizarea lucrărilor de construire nr. IBRDC06545, elaborat de C. Ilfov, lucrări pentru a căror executare, între C., în calitate de achizitor şi G., în calitate de executant, a fost încheiat contractul nr. 352; lucrările au fost terminate la data de 08 ianuarie 2010, când a fost întocmit şi procesul-verbal de recepţie a punerii în funcţiune.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, prima instanţă a apreciat că aceştia au justificat calitatea procesuală activă, fiind titularii dreptului de proprietate asupra terenului pe care sunt amplasaţi trei stâlpi din reţeaua electrică, astfel cum reiese din titlul de proprietate nr. 62686 din 16 octombrie 2002 şi din extrasul de carte funciară existente în copie la dosar, precum şi din raportul de expertiză topo întocmit în cauză, lămurit prin răspunsul expertului la obiecţiuni.

Asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comuna Snagov, a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată precizată ulterior, reclamanţii au invocat şi răspunderea civilă delictuală a acestei pârâte, susţinând săvârşirea unei fapte ilicite de către aceasta. Or, existenţa sau nu a unei fapte ilicite este o chestiune ce vizează fondul cererii de chemare în judecată, îndreptată împotriva pârâtei Comuna Snagov. Atât timp cât, astfel cum reiese din actele de la dosar, această pârâta a fost cea care a eliberat actele administrative necesare executării lucrărilor de extindere a reţelei electrice, reclamanţii au justificat calitatea procesuală a pârâtei.

Cu privire la fondul cauzei, prima instanţă a notat că, potrivit raportului de expertiză topo, lămurit de expert prin răspunsul la obiecţiuni, trei stâlpi care fac parte din reţeaua electrică respectivă au fost amplasaţi pe terenul proprietatea reclamanţilor, însă într-o zonă care, potrivit prevederilor PUG-ului comunei Snagov, va fi inclusă în suprafaţa străzilor, care va fi extinsă. Totodată, conform afirmaţiilor pârâtei G., stâlpii sunt amplasaţi pe zona de retragere, conform PUG-ului aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 29 din 08 iunie 2005.

Astfel, a reţinut că aşa cum au susţinut şi reclamanţii prin cererea de chemare în judecată, trei stâlpi care fac parte din instalaţia electrică respectivă sunt situaţi pe terenul proprietatea lor. Or, chiar dacă, conform PUG-ului aprobat, autoritatea publică locală intenţionează ca, pe viitor, să extindă lăţimea străzilor din zona respectivă, adoptarea unui PUG nu reprezintă o modalitate de trecere a unui bun din proprietatea privată în proprietate publică. Atât timp cât nu a avut loc o expropriere formală a reclamanţilor cu privire la suprafaţa de teren afectată de cei trei stâlpi, acea suprafaţă a rămas în proprietatea acestora.

Pe de altă parte, prima instanţă a mai avut în vedere dispoziţiile art. 16 şi 19 alin. (3) din Legea nr. 13/2007 a energiei electrice, în varianta în vigoare la data extinderii reţelei de energie electrică.

În primul rând, tribunalul a constatat că pârâta C. este cea care a emis avizul tehnic de racordare şi a contractat executarea lucrărilor, iar pârâta nu a negat faptul că această reţea se află în proprietatea sa, astfel că a înlăturat valoarea probatorie a adresei emise de E., conform căreia instalaţia nu se află în gestiunea C., acest înscris necoroborându-se cu nicio altă probă administrată în cauză.

Din această perspectivă, au fost reţinute concluziile expertului topo I. din răspunsul la obiecţiuni, conform cărora, în condiţiile în care reţeaua electrică respectivă se află în proprietatea C., aceasta deserveşte cert un interes public, chiar dacă momentan este racordat doar un imobil, întrucât permite viitoare racordări ale oricărui imobil ce se va edifica de la intersecţia străzilor J. cu K., până la ultimul stâlp existent în prezent pe strada K.

Prin urmare, având în vedere că reţeaua electrică respectivă deserveşte un interes public, în calitate de distribuitor autorizat, titular de licenţă, conform art. 15 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 13/2007, pârâta C. are, conform legii, un drept de uz asupra terenului proprietate privată a reclamanţilor, pe toată durata de existenţă a capacităţii energetice. În temeiul acestui drept de uz, pârâta nu poate fi obligată să devieze amplasamentul reţelei energetice.

În schimb, prima instanţă a apreciat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru suprafaţa de teren afectată de capacitatea energetică, în temeiul art. 16 alin. (9) - (10) din Legea nr. 13/2007.

Cât priveşte întinderea acestui drept, tribunalul a înlăturat concluziile raportului de expertiză topo întocmit în cauză, astfel cum a fost lămurit de către expert prin răspunsul la obiecţiuni, conform cărora suprafaţa afectată de cei trei stâlpi electrici din terenul proprietatea reclamanţilor este de 4,32 mp, respectiv suprafaţa efectiv ocupată de fundaţiile stâlpilor şi s-a raportat la prevederile art. 3 pct. 20, 67 şi 68 din Legea nr. 13/2007, care definesc culoarul de trecere a liniei electrice, ce include zona de protecţie şi zona de siguranţă şi art. 20 şi 46 din Legea nr. 13/2007, din care rezultă că, în preajma unei reţele electrice, se instituie zona de protecţie şi zona de siguranţă, în care sunt instituite o serie de restricţii, fiind interzisă executarea de construcţii sau plantaţii.

Prin urmare, tribunalul a luat în considerare concluziile expertului tehnic imobiliar L. din cuprinsul suplimentului la raportul de expertiză imobiliară, prin care a fost determinat culoarul de trecere în suprafaţă de 750 mp, în care reclamanţii au instituite restricţii, conform dispoziţiilor legale mai sus enunţate şi a reţinut că potrivit suplimentului la raportul de expertiză, contravaloarea lipsei de folosinţă a acestei suprafeţe de teren, calculată pentru perioada iulie 2009-iulie 2013, este de 11.544 euro.

Notând că pârâta C. are în proprietate reţeaua electrică respectivă, iar conform actelor de la dosar această pârâtă a fost cea care a emis avizul tehnic de racordare şi a contractat executarea lucrărilor, tribunalul a obligat-o la plata sumei de 11.544 euro către reclamanţi, apreciind că, întrucât pârâta Comuna Snagov a emis certificatul de urbanism cu menţiunea expresă că "nu vor fi afectate terenuri proprietate particulară", iar autorizaţia a fost emisă pe baza proiectului elaborat de C. Ilfov, aceasta nu poate fi obligată la plata către reclamanţi a contravalorii lipsei de folosinţă.

Totodată, având în vedere că prin încheierea din 04 octombrie 2011 a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor D., E., F. şi G., iar prin încheierea din 02 octombrie 2012 a fost admisă excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtelor Primăria Comunei Snagov şi Consiliul Local Snagov, a respins cererea formulată în contradictoriu cu acestea ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, respectiv lipsite de capacitate procesuală de folosinţă şi a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecata capătului de cerere având ca obiect contravaloarea de piaţă a suprafeţei de teren de 500 mp

Împotriva acestei sentinţe, C. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 470/A din 24 iunie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins ca nefondat apelul.

Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut că apelanta susţine în mod neargumentat că tribunalul a interpretat eronat dispoziţiile legale specifice sectorului energetic, însă nu indică articolul din lege şi nu demonstrează care este interpretarea corectă.

În ceea ce priveşte întinderea terenului afectat de capacitatea energetică, notând că prima instanţă a concluzionat în mod just că aceasta este de 750 mp, deoarece include culoarul de trecere a liniei electrice, care reprezintă suprafaţa terestră situată de-a lungul liniei electrice şi spaţiului aerian de deasupra sa în care se impun restricţii din punctul de vedere al coexistentei liniei cu elementele naturale, obiectele, construcţiile, instalaţiile etc. şi include zona de protecţie şi zona de siguranţă, a subliniat că motivarea în drept a sentinţei atacate este clară şi cuprinzătoare, tribunalul citând art. 3 pct. 20, 67 şi 68, art. 20 şi 46 din Legea nr. 13/2007, pe deplin aplicabile şi relevante în speţă.

Totodată, a apreciat că prima instanţă a făcut şi o corectă evaluare a probelor administrate în cauză, raportându-se la concluziile expertului tehnic imobiliar L. Astfel, culoarul de trecere a liniei electrice afectează suprafaţa terenului pe o lungime de 125 m liniari şi o lăţime de 3 m stânga şi 3 m dreapta faţă de linia dintre cei trei stâlpi amplasaţi pe terenul reclamanţilor. Intimaţii-reclamanţi pot desfăşura activităţi în siguranţă numai în afara unei lăţimi de 6 m a culoarului de trecere a liniei electrice. Expertul a avut în vedere la stabilirea suprafeţei de teren ce reprezintă zone de protecţie şi siguranţă Ordinele ANRE nr. 4/2007 şi nr. 49/2007 şi normativele specifice în materie. A precizat că terenul de sub liniile de medie tensiune nu poate fi folosit pentru construcţii sau culturi agricole.

De asemenea, a apreciat că prima instanţă a înlăturat în mod justificat valoarea probatorie a adresei nr. 5211 E din 12 octombrie 2009 emise de E., întrucât menţiunea că "instalaţia nu se află în gestiunea C." nu se corobora cu alte probe; dimpotrivă, din alte înscrisuri (aviz tehnic de racordare, certificat de urbanism şi autorizaţie de construire, contract de execuţie lucrări, proces-verbal de recepţie etc.) rezultă fără dubiu că reţeaua electrică în cauză se află în proprietatea acesteia.

În continuare, curtea de apel a reţinut că reclamanţii au dovedit că sunt proprietarii terenului în suprafaţă de 7.500 mp, situat în satul Ciofliceni, comuna Snagov, jud. Ilfov, conform titlului de proprietate nr. 62686 din 16 octombrie 2002 emis în baza Legii nr. 18/1991 de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ilfov, iar din rapoartele de expertiză tehnică întocmite de experţii I. şi L. rezultă în mod clar că trei stâlpi de susţinere a liniei electrice sunt amplasaţi pe terenul proprietatea reclamanţilor.

În acest context, a evocat prevederile art. 3 pct. 5 din Legea nr. 13/2007, care defineşte expresia "capacitate energetică" şi ale art. 21 alin. (1) din Legea nr. 13/2007, subliniind că însăşi legea a admis posibilitatea ca o capacitate energetică să fie amplasată pe terenul proprietatea privată a unui terţ, nefiind în toate cazurile vorba de un teren proprietate publică, dar şi că, deşi apelanta-pârâtă C. susţine că terenul nu se afla în proprietate privată, nu a dovedit că acest teren ar avea alt regim juridic decât cel susţinut de reclamanţi.

În ceea ce priveşte temeiul răspunderii, curtea de apel a apreciat că apelanta se raportează eronat la condiţiile răspunderii civile delictuale, în realitate, izvorul obligaţiei de despăgubire nefiind o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, ci limitarea legală a dreptului de proprietate privată al reclamanţilor, prin existenţa drepturilor de uz şi servitute legală, ce au ca obiect utilitatea publică.

În final, instanţa de apel a apreciat ca fiind lipsit de relevanţă faptul că apelanta-pârâtă nu a cunoscut faptul că terenul pe care a amplasat stâlpii de susţinere a liniei electrice este proprietate privată şi că a avut toate autorizaţiile necesare edificării capacităţii energetice, subliniind că este important că apelanta exploatează această capacitate energetică în scopul obţinerii de profit, în timp ce pentru limitarea adusă dreptului de proprietate, intimaţii-reclamanţi sunt îndreptăţiţi să primească o compensaţie, în temeiul art. 16 alin. (9) din Legea nr. 13/2007, în vigoare la momentul realizării capacităţii energetice, în acelaşi sens fiind şi prevederile art. 621 alin. (3) Noul C. civ.

Împotriva acestei decizii, C. a declarat recurs, solicitând modificarea ei în tot, în sensul admiterii apelului său, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu ea.

În motivare, a reiterat istoricul litigiului şi a arătat că instanţa de apel a realizat o interpretare superficială şi facilă a cadrului legal în care îşi desfăşoară activitatea, aplicând în mod eronat şi trunchiat dispoziţiile legislaţiei specifice sectorului energetic; a fost invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de recurs invocat, a arătat că instanţa de apel a înlăturat în mod nejustificat concluziile expertului topo cu privire la suprafaţa efectiv ocupată de cele trei staţii de energie electrică, ajungând ca de la o suprafaţă certă de aproximativ 15 mp să acorde despăgubiri pentru o suprafaţă de 750 mp.

Astfel, a susţinut că interpretarea extensivă a legii în favoarea reclamanţilor este complet greşită, vădind atitudinea subiectivă a tribunalului, menţinută de curtea de apel, care a înlăturat din considerentele hotărârii dovezile administrate în favoarea sa, respectiv adresa emisă de E. şi concluziile expertului topo cu privire la suprafaţa efectiv ocupată de stâlpii de joasă tensiune, motivat de faptul că nu se coroborează cu alte probe.

Precizează că este evident faptul că din moment ce suprafaţa ocupată este de aproximativ 15 mp, extinderea acesteia la suprafaţa de 750 mp, determinată de expertul tehnic imobiliar în suplimentul la raport ca incluzând culoarul de trecere a liniei electrice, este abuzivă.

O altă critică vizează faptul că instanţa de apel nu a aplicat corect dispoziţiile legislaţiei specifice la situaţia de fapt existentă în speţă, evitând în motivarea soluţiei exact prevederile legale care instituie în favoarea ei, în calitate de operator de distribuţie, un drept de uz şi servitute în considerarea amplasării capacităţii energetice de interes public.

Or, interpretând dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 13/2007 invocat de ea, Curtea Constituţională a reţinut că acestea instituie o servitute legală specială, care, odată constituită, este opozabilă tuturor, iar spre deosebire de celelalte servituţi, nu este perpetuă, ci este limitată la durata de exploatare a instalaţiei electrice, dreptul exercitându-se pe durata existenţei acesteia.

În continuare, arată că, deşi este adevărat că prevederile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 13/2007 prevăd exercitarea dreptului de uz şi de servitute asupra proprietăţilor private afectate de capacităţile energetice, instanţa de apel a omis însă să reţină că la momentul edificării capacităţii energetice în cauză, conform Autorizaţiei de construire nr. 33 din 02 martie 2009, terenul afectat de reţeaua electrică nu se afla în proprietate privată.

În acest context, arată că niciuna dintre instanţele de fond nu a analizat şi nu a menţionat niciodată autorizaţia sus-menţionată, emisă de Primăria Snagov, reţinând doar faptul că răspunderea acestei instituţii este înlăturată, întrucât în certificatul de urbanism se menţionează că nu vor fi afectate terenuri proprietate particulară, fără a observa însă faptul că această menţiune este una standard în acest tip de acte.

Astfel, atâta vreme cât certificatul de urbanism are caracter general, de informare, autorizaţia de construire conţine reguli specifice.

Prin urmare, apreciază că instanţa de apel a admis în mod eronat acordarea despăgubirilor, fără o prealabilă analiză a îndeplinirii cumulative a condiţiilor legale pentru angajarea răspunderii sale civile delictuale.

A arătat că, mai mult decât atât, instanţa de prim control judiciar a făcut apel la un argument simplist şi necorespunzător realităţii în argumentarea soluţiei de obligare la plata despăgubirilor, trecând peste caracterul serviciului public desfăşurat de ea, reţinând doar scopul obţinerii de profit.

În continuare, a evocat Decizia nr. 878/2008 a Curţii Constituţionale prin care se reţine că prevederile art. 16 alin. (3), (6), (9) şi (10) şi art. 19 alin. (3) şi 4 din Legea nr. 13/2007 instituie o sarcină gratuită care grevează proprietăţile afectate de capacităţi energetice, pe toată durata existenţei acesteia.

În continuare, a arătat că limitările dreptului de proprietate au fost stabilite prin Legea nr. 13/2007 în concordanţă cu dispoziţiile art. 44 alin. (7) din Constituţia României. Or, în speţă, reclamanţii au dobândit terenul afectat de sarcini, pe care sunt obligaţi în continuare să le respecte, atâta timp cât capacitatea energetică în cauză asigură distribuţia energiei electrice, serviciu de utilitate publică ce deserveşte interesul general.

A argumentat că în susţinerea celor arătate sunt şi deciziile Curţii Constituţionale prin care au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate invocate în legătură cu art. 16 şi 41 din Legea nr. 13/2007, elocventă pentru situaţia în speţă fiind Decizia nr. 163 din 27 februarie 2007.

În final, a arătat că este evident faptul că instanţa de apel a evitat analiza temeiului de drept al acestui capăt de cerere, menţionând doar prevederile art. 621 alin. (3) Noul C. civ., care nu era în vigoare la data introducerii acţiunii şi nu are în vedere situaţia exercitării dreptului de uz şi de servitute de către prestatorul serviciului de utilitate publică.

Analizând actele dosarului şi decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

În ce priveşte criticile recurentei vizând modul în care tribunalul a interpretat probatoriul administrat în cauză, respectiv a înlăturat valoarea probatorie a adresei emise de E. şi concluziile expertului topo cu privire la suprafaţa efectiv ocupată de stâlpii de joasă tensiune, Înalta Curte subliniază că acestea reprezintă critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a deciziei atacate, neputând face obiectul analizei instanţei de recurs.

Mai mult decât atât, succesiunea actelor dosarului relevă faptul că recurenta a reluat ad litteram criticile formulate în faza procesuală anterioară şi asupra cărora instanţa de apel deja s-a pronunţat.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Or, prin decizia atacată s-a răspuns deja acestor critici, potrivit considerentelor pe larg dezvoltate, pe care instanţa de apel le-a expus în conturarea soluţiei adoptate.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentele-pârâte au nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului.

Pe de altă parte, recurenta a invocat Decizia nr. 878/2008 a Curţii Constituţionale, susţinând că prin aceasta se reţine că prevederile art. 16 alin. (3), (6), (9) şi (10) şi art. 19 alin. (3) şi 4 din Legea nr. 13/2007 instituie o sarcină gratuită care grevează proprietăţile afectate de capacităţi energetice, pe toată durata existenţei acesteia.

Astfel, a subliniat că instanţa de apel, trecând peste caracterul serviciului public desfăşurat de ea, a reţinut doar scopul obţinerii de profit.

Înalta Curte constată însă că aceste critici au fost invocate direct în faza procesuală a recursului, nu şi pe calea apelului exercitat împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti.

Or, conform art. 299 alin. (1) C. proc. civ., obiectul recursului îl reprezintă decizia pronunţată în etapa procesuală a apelului, fiind astfel recunoscut că recursul nu poate fi exercitat omisso medio. Această regulă se aplică însă nu numai atunci când partea nemulţumită de hotărârea adoptată de prima instanţă nu a declarat apel, ci şi în situaţia în care sentinţa a fost apelată, dar în faza apelului nu au fost invocate critici, care apoi au fost prezentate pentru prima dată în recurs.

De aceea, asemenea critici, fiind invocate omisso medio, nu vor fi luate în analiză de instanţa supremă.

Nici critica vizând faptul că instanţa de apel nu a aplicat corect dispoziţiile legislaţiei specifice la situaţia de fapt existentă, evitând în motivarea soluţiei exact prevederile legale care instituie în favoarea ei, în calitate de operator de distribuţie, un drept de uz şi servitute în considerarea amplasării capacităţii energetice de interes public, nu este aptă să conducă la admiterea recursului.

Astfel, potrivit art. 16 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, în vigoare atât la data instalării stâlpilor de joasă tensiune pe proprietatea reclamanţilor, cât şi la data introducerii acţiunii, "exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor statului şi ale unităţilor administrativ-teritoriale afectate de capacităţile energetice se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestora", iar potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol, "exercitarea drepturilor de uz şi de servitute asupra proprietăţilor private afectate de capacităţile energetice, care se vor realiza după intrarea în vigoare a prezentei legi, se face în conformitate cu regulile procedurale privind condiţiile şi termenii referitori la durata, conţinutul şi limitele de exercitare a acestor drepturi, prevăzute într-o convenţie-cadru, precum şi pentru determinarea cuantumului indemnizaţiilor şi a despăgubirilor şi a modului de plată a acestora, care se aprobă, împreună cu convenţia-cadru, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului de resort, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi".

Totodată, conform alin. (9) al art. 16 din Legea nr. 13/2007, "proprietarii terenurilor şi titularii activităţilor afectaţi de exercitarea de către titularii de licenţă şi autorizaţii a drepturilor prevăzute la alin. (2) vor fi despăgubiţi pentru prejudiciile cauzate acestora. La calculul despăgubirilor vor fi avute în vedere următoarele criterii:

- suprafaţa de teren afectată cu ocazia efectuării lucrărilor;

- tipurile de culturi şi plantaţii, precum şi amenajările afectate de lucrări;

- activităţile restrânse cu ocazia lucrărilor.

Cuantumul despăgubirii se stabileşte prin acordul părţilor sau, în cazul în care părţile nu se înţeleg, prin hotărâre judecătorească".

Or, circumstanţele de fapt ale cauzei, astfel cum au fost stabilite de instanţele de fond, atestă faptul că recurenta-pârâtă a amplasat stâlpii de joasă tensiune pe terenul proprietatea privată a intimaţilor-reclamanţi.

Prin urmare, criticile vizând faptul că în mod greşit instanţa de apel nu s-a raportat la prevederile alin. (4) al art. 16 din Legea nr. 13/2007 ar fi putut fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în măsura în care, în speţă, regimul juridic al proprietăţii afectate de capacităţile energetice ar fi fost acela de proprietate publică.

Afirmaţiile recurentei, în sensul că la momentul edificării capacităţii energetice în cauză, conform Autorizaţiei de construire nr. 33 din 02 martie 2009, terenul afectat de reţeaua electrică nu se afla în proprietate privată, nu pot fi primite, de vreme ce din actele depuse la dosar (Dosarul nr. x/299/2010 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti), rezultă că asupra terenului în litigiu s-a reconstituit dreptul de proprietate, în favoarea autoarei intimaţilor-reclamanţi, la data de 16 octombrie 2002.

În sfârşit, susţinerile recurentei vizând faptul că niciuna dintre instanţele de fond nu a analizat şi nu a menţionat niciodată autorizaţia sus-menţionată, emisă de Primăria Snagov, iar instanţa de apel a admis în mod eronat acordarea despăgubirilor, fără o prealabilă analiză a îndeplinirii cumulative a condiţiilor legale pentru angajarea răspunderii sale civile delictuale, sunt lipsite de relevanţă, deoarece au în vedere un alt temei juridic al angajării răspunderii sale.

Astfel, recurenta se raportează eronat la condiţiile răspunderii civile delictuale când, în realitate, izvorul obligaţiei de despăgubire îl reprezintă limitarea legală a dreptului de proprietate privată al reclamanţilor, prin existenţa drepturilor de uz şi servitute legală.

Prin urmare, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, este lipsit de relevanţă faptul că recurenta-pârâtă nu a cunoscut faptul că terenul pe care a amplasat stâlpii de susţinere a liniei electrice este proprietate privată şi că a avut toate autorizaţiile necesare edificării capacităţii energetice, de vreme ce aceasta exploatează această capacitate energetică în scopul obţinerii de profit, iar pentru limitarea adusă dreptului de proprietate, intimaţii-reclamanţi sunt îndreptăţiţi să primească o compensaţie, în temeiul art. 16 alin. (9) din Legea nr. 13/2007, în vigoare la momentul realizării capacităţii energetice.

Tot ca neîntemeiate apar şi criticile recurentei vizând faptul că instanţa de apel a evitat analiza temeiului de drept al acestui capăt de cerere, menţionând doar prevederile art. 621 alin. (3) Noul C. civ., care nu era în vigoare la data introducerii acţiunii.

Aceasta întrucât, aşa cum s-a reţinut şi în precedent, instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia de acordare a despăgubirilor pe prevederile art. 16 alin. (9) din Legea nr. 13/2007, în vigoare la momentul realizării capacităţii energetice, fiind lipsit de consecinţe juridice faptul că aceasta a precizat că în acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 621 alin. (3) Noul C. civ.

Având în vedere motivele prezentate anterior, decizia atacată se dovedeşte a fi legală, aşa încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul şi, având în vedere că recurenta-pârâtă a căzut în pretenţii, în temeiul art. 274 cu aplicarea art. 298 şi art. 316 C. proc. civ., o va obliga să plătească intimaţilor-reclamanţi suma de 4.300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva Deciziei civile nr. 470/A din 24 iunie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimaţilor-reclamanţi suma de 4.300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 aprilie 2015.

Procesat de GGC - GV