Majority shareholder abuse in corporate service contracts: decision quashed and case remanded due to res judicata

Decizia nr. 1126

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Judecata în faţa primei instanţe.

Obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată şi sentinţa Tribunalului Buzău, secţia I civilă

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secţia I civilă, la data de 02 august 2012, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâta la plata sumei de 529.760,62 lei, reprezentând daune pricinuite reclamantei, în legătură cu calitatea sa de acţionar al C.

În motivare, reclamanta a arătat că B. este acţionar majoritar al C. şi face parte, în mod declarat, din D., care se află sub controlul persoanei fizice E. A mai precizat că atât B., cât şi C. sunt societăţi ale căror acţiuni se tranzacţionează pe piaţa de capital, fiindu-le aşadar aplicabile dispoziţiile Legii nr. 297/2004, dar şi că în structura acţionariatului ambelor societăţi se regăseşte şi A., care deţine pachete semnificative de acţiuni (31,037% la C. şi 18,199% la pârâta B.).

În continuare, reclamanta a arătat că, în calitate de acţionar majoritar al C., pârâta a determinat, prin votul său exclusiv, adoptarea unor hotărâri A.G.A. prin care s-au formalizat raporturi comerciale directe cu alte societăţi membre ale D., în beneficiul vădit al acestora, fără însă să aibă vreo eficienţă faţă de C. În acest sens, reclamanta a indicat contractele de prestări servicii încheiate cu F. şi G., care au fost aprobate printr-o hotărâre A.G.A. din 09 iulie 2010, subliniind că respectiva hotărâre A.G.A. a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, care a reţinut abuzul de majoritate al B. în exercitarea dreptului de vot în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor din 09 iulie 2010, care a fost astfel manifestat în contra intereselor C. şi ale tuturor acţionarilor acestei societăţi. Reclamanta a mai arătat că până la data promovării cererii de chemare în judecată, nu a fost restabilită ordinea de drept consfinţită prin hotărârea irevocabilă, nefiind recuperate sumele plătite; mai mult decât atât, a precizat că şi în anul 2011 au fost încheiate contracte similare cu aceleaşi societăţi din cadrul D., perseverându-se astfel în efectuarea de operaţiuni care contravin intereselor atât ale C., cât şi ale acţionarilor săi. Reclamanta a subliniat şi că a încercat în repetate rânduri să angajeze răspunderea organelor de conducere şi de administrare a C., însă propunerea sa a fost respinsă prin votul exclusiv al pârâtei B., creându-se astfel o aparenţă de legalitate operaţiunilor contrare intereselor societăţii şi fiind protejate de răspundere persoane care deţin funcţii de decizie în mai multe societăţi membre ale D.

De aceea, reclamanta a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 297/2004, fiind îndrituită să primească despăgubiri.

La data de 09 ianuarie 2013, reclamanta a solicitat introducerea în proces, pentru opozabilitate, a C., prima instanţă dispunând în acest sens, prin încheierea de la 16 ianuarie 2013.

Prin Sentinţa civilă nr. 672 din 29 mai 2013, Tribunalul Buzău, secţia I civilă, a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că prin Sentinţa comercială nr. 1021/2010, Tribunalul Cluj a anulat parţial, la cererea A., hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor C. din 09 iulie 2010, adoptată cu votul acţionarul majoritar al celei din urmă, B., mai precis punctul 3 al hotărârii, privind oportunitatea încheierii pentru anul 2010 de către C. a contractelor de prestări servicii cu F. şi G., instanţa apreciind că acestea nu au fost de natură a aduce profit societăţii. Instanţa de fond a mai notat că ambele contracte au încetat prin voinţa părţilor, înainte de termen. De asemenea, a luat act şi că reclamanta a solicitat în luna aprilie 2012 să-i fie prezentate măsurile luate pentru punerea în aplicare a Sentinţei comerciale nr. 1021/2010 a Tribunalului Cluj şi astfel, cele adoptate pentru diminuarea cheltuielilor de exploatare cu prestaţiile externe privind contractele încheiate cu cele două societăţi, însă a subliniat că aceste solicitări au fost respinse cu majoritate de voturi prin Hotărârea nr. 1 din 23 aprilie 2012, care nu a fost supusă controlului instanţei.

Totodată, prima instanţă a mai reţinut că activitatea C. a fost analizată în mai multe litigii aflate pe rolul Tribunalului Cluj, fără însă ca reclamanta să depună hotărâri din care să rezulte că s-a stabilit că a fost prejudiciată prin încheierea celor două contracte, aşa încât a reţinut că ea nu este îndreptăţită să solicite angajarea răspunderii materiale a acţionarului majoritar, conform art. 210 din Legea nr. 297/2004, motiv pentru care a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Apelul. Decizia instanţei de prim control judiciar

Împotriva acestei sentinţe, A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 268 din 16 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut că primul motiv de apel, vizând necompetenţa funcţională a Secţiei I civile a Tribunalului Buzău, este nefondat, având în vedere nu numai dispoziţiile art. 159 şi art. 1591 C. proc. civ., ci şi Hotărârea nr. 1 din 16 ianuarie 2012 a Colegiului de Conducere al Tribunalului Buzău.

Pe fond, a reluat prezentarea situaţiei de fapt şi a înlăturat critica potrivit căreia prima instanţă ar fi aplicat greşit prevederile, art. 210 din Legea nr. 297/2004, prin ignorarea puterii de lucru judecat a Sentinţei nr. 1021/2010 a Tribunalului Cluj, în considerarea următoarelor argumente:

Prin Sentinţa nr. 1021/2010, Tribunalul Cluj a reţinut că singurul acţionar care a votat pentru ratificarea contractelor încheiate de C. cu F. şi cu G. a fost B., care nu a oferit niciun argument de eficienţă şi de profitabilitate a acestor operaţiuni, în raport de costurile mai mari faţă de cele din anul anterior şi de reducerea profitului societăţii; de aceea, a constatat că ratificarea a fost făcută în contra intereselor C. şi a acţionarilor săi.

În continuare, instanţa de apel a evocat dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 297/2004 şi a subliniat că acestea instituie atât o interdicţie de folosire abuzivă a poziţiei lor de către acţionari, definită ca recurgerea la fapte neloiale sau frauduloase, ce au ca obiect sau ca efect lezarea drepturilor şi prejudicierea deţinătorilor valorilor mobiliare, cât şi o obligaţie de exercitare a drepturilor cu bună-credinţă, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi deţinători şi a interesului prioritar al societăţii.

În aceste condiţii, curtea de apel a apreciat că răspunderea pentru daune întemeiată pe prevederile art. 210 din Legea nr. 297/2004 este una delictuală, care presupune astfel îndeplinirea cumulativă a condiţiilor faptei ilicite, prejudiciului, legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu şi a vinovăţiei celui care cauzează prejudiciul.

În speţă, instanţa de prim control judiciar a examinat cerinţa faptei ilicite - despre care autoarea căii de atac a susţinut că ar consta în votul intimatei-pârâte B. în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor C. din 09 iulie 2010, care a condus la adoptarea hotărârii anulate pe cale judecătorească - şi a ajuns la concluzia că o atare faptă nu a fost una ilicită.

Deşi a reţinut considerentele expuse de Tribunalul Cluj în Sentinţa nr. 1021/2010, curtea de apel a apreciat că, în lipsa altor probe, caracterul neloial sau fraudulos al votului exprimat de acţionarul majoritar nu a fost dovedit, considerând că natura diferită a voturilor acţionarului majoritar şi al apelantei-reclamante nu implică o nerespectare a drepturilor şi intereselor legitime ale celei din urmă.

Totodată, a mai reţinut că nici restabilirea ordinii de drept, ca efect al hotărârii Tribunalului Cluj rămase irevocabilă, nu relevă vreo faptă ilicită în sarcina B., cât timp nu această parte a încheiat contractele, ci C., prin conducerea sa executivă.

În altă ordine de idei, instanţa de apel a notat că nu se circumscrie noţiunii de faptă ilicită nici atitudinea intimatei-pârâte B. de a respinge în adunarea generală propunerea de promovare a acţiunii în răspundere, de vreme ce acţionarii reprezentând cel puţin 5% din capitalul social (categorie în care este inclusă apelanta) sunt legitimaţi procesual activ a o formula, potrivit art. 1551 din Legea nr. 31/1990.

Curtea de apel a apreciat că nici cerinţa prejudiciului nu este îndeplinită, deoarece acesta nu are, în speţă, un caracter de certitudine, el constând, potrivit susţinerilor autoarei căii de atac, într-un potenţial drept la dividende cules din profitul care ar fi fost înregistrat de societate.

Astfel, a notat că în cererea de chemare în judecată, reclamanta a indicat nivelul daunelor pretinse prin raportare la sumele achitate de C. către cele două societăţi şi la cota sa de participare la capitalul social. În apel, în urma administrării probei cu expertiză contabilă, care a recalculat impozitul de profit pentru ipoteza în care societatea nu ar fi angajat respectivele cheltuieli şi a stabilit astfel profitul net şi dividendele cuvenite, apelanta şi-a micşorat câtimea obiectului cererii, până la suma de 371.462 lei.

Cu toate acestea, instanţa de apel a notat că dividendele calculate de expert sunt doar ipotetice, pornind de la profitul existent în lipsa cheltuielilor înregistrate din cele două contracte. Mai mult decât atât, a subliniat că realizarea de profit nu duce în mod direct şi obligatoriu la distribuirea de dividende. Astfel, evocând prevederile art. 19 şi 29 din Legea nr. 82/1991, precum şi cele ale art. 67 şi 111 din Legea nr. 31/1990, curtea de apel a reţinut că plata dividendelor se realizează numai după aprobarea situaţiilor financiare anuale, iar adunarea generală ordinară este cea care aprobă repartizarea profitului şi stabileşte dividendele ce se plătesc asociaţilor. De aceea, în baza art. 296 C. proc. civ., a respins apelul ca nefondat.

Recursul. Motivele de nelegalitate invocate

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, solicitând modificarea sa în tot, în sensul admiterii cererii şi obligării pârâtei B. la plata sumei de 372.362 lei, reprezentând daune, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, recurenta a prezentat pe larg situaţia de fapt, precum şi evoluţia litigiului în fazele procesuale anterioare şi a arătat că instanţa de apel, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura cererii, a ignorat autoritatea de lucru judecat a Sentinţei nr. 1021/2010 a Tribunalului Cluj în ceea ce priveşte fapta ilicită a acţionarului majoritar şi a analizat greşit natura daunelor prin prisma unor reglementări de ordin fiscal, străine de natura cauzei; au fost invocate, astfel, motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestora, a subliniat că articolul 210 din Legea nr. 2977/2004 reprezintă o particularizare în plan societar a principiului general potrivit căruia exercitarea drepturilor trebuie să respecte legea şi interesele legitime ale celorlalţi. În speţă, recurenta a afirmat că exercitarea de către intimata B. a dreptului de vot nu a respectat interesul prioritar al societăţii, acest aspect fiind statuat irevocabil în Sentinţa nr. 1021/2010 a Tribunalului Cluj.

A mai apreciat recurenta că instanţa de apel a procedat la o veritabilă rejudecare a sentinţei evocate mai sus, căreia astfel i-a negat orice efecte, atât timp cât a reţinut că nu acţionarul majoritar a încheiat contractele în cauză; recunoscând caracterul real al acestui considerent expus în decizia atacată, recurenta a subliniat că acţionarul majoritar este cel care a determinat, prin votul său în A.G.A., încheierea lor, operaţiunea în sine a semnării contractelor fiind una subsecventă aprobării acestei măsuri în Adunarea Generală. De asemenea, a arătat că deşi a încercat declanşarea acţiunii în răspundere a persoanelor care au refuzat punerea în aplicare a hotărârii judecătoreşti respective, acţionarul majoritar a blocat, prin votul său, un atare demers, dar şi că acesta a continuat, prin noi decizii, acelaşi mecanism de externalizare a fondurilor.

În ceea ce priveşte prejudiciul, recurenta a arătat că daunele pe care le pretinde reprezintă folosul nerealizat al societăţii din patrimoniul căreia au fost externalizate fonduri exorbitante, care au afectat obiectul de activitate, iar cuantificarea lor la nivelul dividendelor la care ar fi fost îndreptăţită nu face ca dispoziţiile legale referitoare la repartizarea profitului - cele ale Legii nr. 82/1991, precum şi art. 67 şi 111 din Legea nr. 31/1990 avute în vedere de instanţa de apel - să devină aplicabile. Astfel, a precizat că aceste texte de lege sunt aplicabile în raporturile juridice dintre societate şi acţionarii săi, pe când în speţă, raportul dedus judecăţii este între acţionari, cel majoritar fiind chemat să răspundă pentru profitul nerealizat de societate. De aceea, contrar a ceea ce a reţinut instanţa de prim control judiciar, recurenta a subliniat că prejudiciul suferit este unul cert, fiind cauzat de lipsirea societăţii de sumele plătite în baza contractelor anulate, iar nu de o pretinsă nerepartizare a profitului.

La data de 20 februarie 2015, intimatele au depus la dosar întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele dosarului, precum şi decizia atacată, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Instanţele anterioare au reţinut corect situaţia de fapt, vizând în esenţă, afilierea intimatei B. la D., tranzacţionarea acţiunilor intimatelor pe piaţa de capital şi calitatea recurentei de acţionar semnificativ la ambele intimate, dar şi împrejurarea că, în calitate de acţionar majoritar al C., intimata-pârâtă B. a determinat, prin votul său exclusiv, adoptarea unor hotărâri A.G.A. prin care au fost formalizate raporturi comerciale directe cu alte societăţi membre ale D., în beneficiul celor din urmă, cu referire expresă la contractele de prestări servicii încheiate cu F. şi G., aprobate printr-o hotărâre A.G.E.A. din 09 iulie 2010.

Cu toate acestea, dezlegările date de curtea de apel naturii licite a faptei intimatei-pârâte B. şi caracterului lipsit de certitudine al prejudiciului cauzat recurentei sunt rezultat al unor aprecieri nelegale, date cu încălcarea legii şi în baza unor considerente străine de cauză.

Înalta Curte reţine că la data de 29 noiembrie 2010, Tribunalul Comercial Cluj a pronunţat Sentinţa comercială nr. 1021, rămasă irevocabilă, prin care a anulat în parte, la cererea A., hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor C., prezentând relevanţă anularea punctului 3, referitor la oportunitatea încheierii pentru anul 2010 de către C. a contractelor de prestări servicii cu F. şi cu G.

În considerentele sentinţei sale, Tribunalul Comercial Cluj a reţinut abuzul de majoritate al B. în exercitarea dreptului de vot în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din data de 09 iulie 2010, care a fost manifestat în contra intereselor C. şi ale tuturor acţionarilor acestei societăţi.

După cum subliniază însăşi recurenta, această situaţie concretă constituie temeiul de fapt acţiunii.

Potrivit art. 210 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 297/2004, sunt interzise folosirea în mod abuziv a poziţiei deţinute de acţionari sau a calităţii de administrator ori de angajat al societăţii prin recurgerea la fapte neloiale sau frauduloase, care au ca obiect sau ca efect lezarea drepturilor privind valorile mobiliare şi a altor instrumente financiare deţinute, precum şi prejudicierea deţinătorilor acestora. Deţinătorii valorilor mobiliare trebuie să-şi exercite drepturile conferite de acestea cu bună credinţă, cu respectarea drepturilor şi a intereselor legitime ale celorlalţi deţinători şi a interesului prioritar al societăţii comerciale, în caz contrar fiind răspunzători pentru daunele provocate.

Or, fapta intimatei-pârâte B., de a determina prin votul său exclusiv, în calitate de acţionar majoritar al C., adoptarea hotărârii A.G.E.A. din 09 iulie 2010 prin care s-au formalizat raporturi comerciale directe cu F. şi G., a fost calificată deja ca fiind una îndreptată împotriva intereselor C. şi ale acţionarilor acesteia, în Sentinţa comercială nr. 1021 din 29 noiembrie 2010, rămasă irevocabilă, a Tribunalului Comercial Cluj.

Instanţa de prim control judiciar a apreciat că aspectele reţinute în considerentele Sentinţei comerciale nr. 1021/2010 de Tribunalul Comercial Cluj nu conferă faptei intimatei B. un caracter ilicit, în lipsa altor probe, dar Înalta Curte constată că un asemenea raţionament înfrânge puterea de lucru judecat a sentinţei anterior menţionate.

După cum s-a reţinut în repetate rânduri, autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări: cea de excepţie procesuală, potrivit art. 163 C. proc. civ., care corespunde efectului negativ, de natură să oprească a doua judecată - ipoteză care presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză la care se referă art. 1201 C. civ. - şi cea de prezumţie, în sensul art. 1200 pct. 4 C. civ., care corespunde efectului pozitiv şi demonstrează modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, ce se impune în al doilea proces şi nu mai poate fi contrazisă, de vreme ce, între părţi, prezumţia are caracter absolut, în conformitate cu art. 1202 alin. (2) C. civ.

Or, cât timp s-a stabilit deja, printr-o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, caracterul lezionar al încheierii de către C., prin abuzul de majoritate al B., a contractelor de prestări servicii cu F. şi cu G., aprecierea de către curtea de apel a necesităţii administrării unor probe suplimentare pentru dovedirea ilicităţii acestei fapte este nelegală, întrucât înfrânge puterea de lucru judecat a Sentinţei comerciale nr. 1021/2010 a Tribunalului Comercial Cluj.

Prin urmare, Înalta Curte impune părţilor concluzia că fapta intimatei-pârâte expusă mai sus are caracter ilicit, în sensul art. 210 din Legea nr. 297/2004, întrucât ea se circumscrie faptei neloiale sau frauduloase la care se referă acest text legal.

În ceea ce priveşte prejudiciul, este de necontestat că fapta ilicită are aptitudinea de a-l cauza.

Instanţa de apel a apreciat însă că acesta nu este unul cert, pornind de la faptul că reclamanta a înţeles să îl cuantifice raportându-se la profitul C., mai exact la dividendele care nu i s-au repartizat.

Un asemenea considerent este însă străin de cauză şi relevă confuzia în care s-au aflat instanţele anterioare, care nu au fost învestite cu o cerere de obligare a C. la plata dividendelor, ci cu o cerere de obligare a acţionarului majoritar B. a unor daune, pe care reclamanta le-a cuantificat la nivelul dividendelor; aşadar, litigiul nu se poartă între acţionar şi societate, ci între acţionari ai aceleiaşi societăţi.

De aceea, nu prezintă relevanţă textele de lege invocate în decizia atacată, care reglementează într-adevăr plata către acţionari a dividendelor numai în baza unei hotărâri A.G.A. de repartizare a profitului.

Stabilind, aşadar, caracterul cert al prejudiciului, rămâne necesară administrarea unor probe, în judecata devolutivă, care să determine doar lichiditatea daunelor.

În raport de cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că sunt fondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în aplicarea art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva Deciziei nr. 268 din 16 septembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 aprilie 2015.

Procesat de GGC - GV