Quantification of moral damages for family loss: differential compensation for parents versus collateral relatives based on severity of suffering and proportionality

Decizia nr. 1122

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, la data de 16 mai 2013, sub nr. x/109/2013, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. au chemat în judecată pe pârâta G. solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 500.000 euro, daune morale, pentru fiecare reclamant, dar şi la sumele de 23.526 lei, respectiv 17.666 lei, daune materiale.

Prin Sentinţa civilă nr. 449 din 03 decembrie 2013, Tribunalul Argeş, admiţând în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. a obligat pe pârâta G. la plata către reclamanţii A., B., C. a sumei de 24.962 lei şi către reclamanţii D., E., F. a celei de 19.197 lei, valoare a cheltuielilor făcute cu înmormântarea şi pomenirile ulterioare ale defuncţilor, precum şi câte 35.000 euro la cursul BNR din ziua plăţii, pentru fiecare dintre reclamanţi, respectiv câte 105.000 euro pentru fiecare familie, cu titlu de daune morale. A fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor şi suma de 3000 lei cheltuieli de judecată.

Intervenientă forţată a fost introdusă descendenta numitului H., I., prin reprezentant legal J., potrivit cererii formulată în şedinţa din 15 octombrie 2013, când a fost indicată şi valoarea obiectului cererii ca fiind cea de 2.225.000 lei pentru fiecare dintre reclamanţi, echivalentul a sumei de câte 500.000 euro pentru fiecare.

În motivare s-a reţinut că, în urma accidentului rutier produs la data de 17 ianuarie 2012 din vina asiguratului la societatea pârâtă H., au decedat atât făptuitorul, cât şi pasagerii K. şi L., fii, respectiv soră, frate, ai celor două familii reclamante.

Cele două decese au provocat daune familiilor, constând în cheltuieli de înmormântare şi obiceiuri creştineşti, dovedite cu înscrisuri şi asupra cărora pârâta şi-a exprimat acordul de a le suporta integral.

În ceea ce priveşte daunele morale, instanţa a ţinut cont de faptul că relaţiile celor două familii, fiecare cu fiica, respectiv fiul său, au fost deosebit de strânse, locuiau împreună, copiii reprezentau un real sprijin moral şi chiar material al părinţilor, deopotrivă aceştia, cât şi fraţii celor decedaţi, suportând o suferinţă fizică şi psihică foarte puternică urmare a pierderii provocate.

Chiar dacă acest prejudiciu nu este cuantificabil, acordarea unei compensaţii băneşti s-a considerat a fi justificată în scopul creării unui climat apt a atenua în oarecare măsură aceste suferinţe.

Împotriva sentinţei, în termen, au declarat apeluri reclamanţii şi pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 468 din 2 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, s-au admis apelurile formulate de reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. şi de pârâta G. împotriva Sentinţei civile nr. 449 din 03 decembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş, a fost schimbată în parte sentinţa, în sensul că a fost obligată pârâta să plătească despăgubiri materiale şi sumele de 1109 lei pentru familia A., B., C. şi 994 lei pentru familia D., E., F. şi s-a redus cuantumul daunelor morale la câte 20.000 euro pentru fiecare dintre reclamanţii rude colaterale; a fost menţinută în rest sentinţa.

În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că tribunalul nu a ţinut cont de faptul că părinţii invocă un eventual sprijin viitor în persoana fiilor lor decedaţi, în vreme ce fraţii au în vedere o relaţie actuală bine conturată de sprijin reciproc.

În atare condiţii, s-a apreciat că prima instanţa nu a avut în vedere că, cel puţin deocamdată, fiii decedaţi nu realizau venituri din care să sprijine familia, chiar dacă pregătirea profesională le-ar fi permis într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat să spere în realizarea unor venituri cel puţin suficiente traiului lor şi ajutorării familiei.

În mod generic, dat fiind că în cauză şi reclamanţii au invocat eventualităţi, posibilităţi, prezumţii, instanţa a considerat că trebuie să se raporteze de asemenea la astfel de prezumţii şi este generic cunoscut că, cel puţin ajutorul material între fraţi este de o mai mică întindere decât cel de la copii la părinţi, chiar dacă toţi îşi datorează nu numai bună înţelegere şi suport moral, dar şi material, în atare situaţie egalizarea aşteptărilor între părinţi şi fraţi nu constituie o corectă evaluare a prejudiciului moral al acestora.

Din acest motiv, curtea de apel a constatat că, într-adevăr, cuantumul rezonabil al unei despăgubiri materiale pentru un prejudiciu moral incontestabil ridicat, pentru rudele colaterale, îl constituie o sumă echivalentă a 20.000 euro pentru fiecare, ţinându-se cont şi de faptul că aceşti fraţi rămaşi sunt mai mulţi şi îşi pot oferi reciproc, precum şi părinţilor lor, sprijinul pe care îl aşteptau de la cei decedaţi, un astfel de eveniment fiind de natură a strânge raporturile membrilor familiei, unindu-i între ei.

Cât priveşte, însă, cuantumul daunelor oferite părinţilor, instanţa de apel nu a găsit argumente pertinente pentru a contrazice soluţia celei dintâi instanţe, aceştia, într-adevăr, putând spera ca, după ce au oferit fiilor lor întregul sprijin în a-şi urma capacităţile fizice intelectuale, aspiraţionale, spre a se realiza în viitor, să aştepte din partea acestora un ajutor cel puţin pe măsura efortului lor.

S-a arătat că în mod corect s-a considerat că suma asupra căreia prima instanţă s-a oprit poate constitui un capital care să confere o oarecare siguranţă părinţilor atunci când puterile sau veniturile li se vor împuţina şi ar fi avut nevoie de sprijinul fiilor lor decedaţi, chiar şi dacă ar fi vorba numai despre o slabă compensaţie a pierderii sufleteşti suferite, care nu-şi poate găsi echivalent pecuniar.

Reclamanţii-apelanţi au solicitat acordarea în condiţiile art. 478 alin. (5) C. proc. civ. şi a daunelor materiale constând în cheltuieli făcute cu pomenirea, potrivit ritualului creştinesc, după 2 ani, care a avut loc după pronunţarea hotărârii primei instanţe de fond, valoarea acestora fiind indicată prin răspunsul la întâmpinarea formulată de către pârâtă, la sumele de 1109 lei pentru familia A., B., C. şi 994 lei pentru familia D., E., F., sume asupra cărora reprezentantul pârâtei şi-a exprimat acordul de a le achita, în şedinţa publică din data de 20 mai 2014, fără însă a prezenta şi un înscris în acest sens, semnat de către persoanele cu capacitate de a angaja societatea.

Verificându-se, însă, fotocopiile bonurilor depuse la dosar, instanţa de apel a constatat că acestea justifică sumele cerute, cererea fiind admisă în temeiul dispoziţiilor invocate de către apelanţi.

Faţă de toate acestea, curtea de apel a admis ambele apeluri, şi a schimbat în parte hotărârea apelată, în sensul celor de mai sus, cu menţinerea în rest a dispoziţiilor acesteia.

Împotriva Deciziei civile nr. 468 din 2 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. şi pârâta G.

Prin recursul declarat, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi 6 C. proc. civ., reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Recurenta-pârâtă G. a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., apreciind că instanţa de apel şi-a întemeiat hotărârea pe motive contradictorii, solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate în sensul reducerii despăgubirilor morale şi în ceea ce priveşte despăgubirile acordate părinţilor de la suma de 35.000 euro la suma echivalentă a despăgubirilor acordate în apel rudelor colaterale, respectiv la suma de 20.000 euro.

Recurenţii-reclamanţi au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondat, iar recurenta -pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare.

Analizând recursurile declarate de reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. şi de pârâta G., din perspectiva criticilor formulate şi temeiurilor de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

În cauză s-a constatat că, cererea reclamanţilor este evaluabilă în bani, prin acţiune solicitându-se obligarea pârâtei ia plata sumei de 500.000 euro daune morale pentru fiecare reclamant şi 23.526 lei, respectiv 17.666 lei, daune materiale.

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede: "(1) Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv."

Prin urmare, valoarea pretenţiilor solicitate prin acţiune depăşeşte suma de 1.000.000 lei, astfel că decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului.

Referitor la recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., Înalta Curte a reţinut următoarele:

- Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, incluzând în conţinutul său toate neregularităţile procedurale ce pot fi săvârşite în cursul procedurii judiciare (cu excepţia celor care sunt constituite în motive distincte de casare), cum ar fi nesemnarea cererii de chemare în judecată, neregulata citare a uneia dintre părţi, nesocotirea principiului publicităţii, oralităţii sau al contradictorialităţii, etc.

Aspectele dezvoltate de recurenţi şi subsumate de aceştia motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. au vizat, în realitate, ignorarea de către instanţa de apel a jurisprudenţei din România la care face trimitere art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011 prin faptul că în motivarea deciziei aceasta nu s-a raportat la alte soluţii pronunţate în cauze similare.

Nu este vorba, deci, de o nulitate posibil de valorificat prin intermediul motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a fi cenzurabil, ca atare, de instanţa de recurs, ci se invocă de fapt aplicarea greşită a unei norme de drept material, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, în operaţiunea de cuantificare a daunelor morale, instanţa de apel a avut în vedere toate criteriile jurisprudenţiale în materie.

Astfel, instanţa de apel a examinat în concret întinderea prejudiciului, astfel că în stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate reclamanţilor-apelanţi a avut în vedere consecinţele suportate de aceştia în plan personal, familial, social, psihologic şi profesional ca urmare a pierderii, în accidentul rutier, a fiicei/sorei K. de către reclamanţii D., E., F. şi a fiului/fratelui L. de către reclamanţii A., B., C.

Instanţa de apel s-a raportat, în mod corect, la aceste criterii jurisprudenţiale, ţinând cont şi de criteriul echităţii şi principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, consacrate, de asemenea, pe cale jurisprudenţială în materia stabilirii daunelor morale.

- Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Înalta Curte a apreciat şi această critică ca nefondată, întrucât contrar susţinerilor recurenţilor, motivele invocate de parte au făcut obiectul examinării de către instanţă, iar hotărârea a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi,de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, cât şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.

De altfel, se poate observa fără dubii că instanţa de apel a motivat detaliat decizia pronunţată, analizând criticile sistematizate formulate în apel, argumentând motivele pentru care a fost redus cuantumul despăgubirilor materiale acordate pentru prejudiciul moral suferit de rudele colaterale.

Totodată, susţinerile referitoare la dovedirea unor aspecte ale cauzei, în raport de probele administrate, nu pot fi analizate de către instanţa de recurs, deoarece exced actualului cadru de reglementare a recursului, prevăzut de art. 488 C. proc. civ.

Cu privire la recursul declarat de pârâta G., Înalta Curte a constatat următoarele:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitor la nemotivarea hotărârii judecătoreşti, are în vedere şi ipoteza în care hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii şi presupune existenţa unei contradictorialităţi între considerentele hotărârii în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată, contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv şi considerente, nemotivarea soluţiei din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia.

Recurenta-pârâtă a considerat că instanţa de apel a reţinut motive contradictorii întrucât deşi a constatat că ambele categorii de rude au reclamat un prejudiciu moral eventual a redus numai în parte despăgubirile acordate, respectiv numai pentru rudele colaterale (fraţi).

În legătură cu acest motiv s-a reţinut că apelul are caracter devolutiv ceea ce permite instanţei de apel să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept aşa încât considerentele reprezintă analiza tuturor argumentelor care au constituit motive de apel, soluţia fiind motivată pe aspectele esenţiale care au format convingerea curţii de apel pentru pronunţarea hotărârii.

Din motivarea explicită şi argumentele aduse în sprijinul soluţiei rezultă că s-au respectat circumstanţele cauzei şi că au fost analizate motivele de fapt şi de drept care s-au invocat, instanţa referindu-se expres la consecinţele suportate de reclamanţii-apelanţi ca urmare a decesului fiului şi fratelui, respectiv fiicei şi sorei lor în accidentul rutier pentru care s-a solicitat angajarea răspunderii civile obligatorii a asigurătorului şi la criteriul echităţii şi principiul proporţionalităţii cu dauna suferită.

Prin mărimea ei, suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie, într-adevăr, să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei - aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie - o categorie juridică cu caracter special, ea nu trebuie acordată într-un cuantum simbolic datorită imposibilităţii, cu totul fireşti, de stabilire a unei concordanţe valorice exacte între cuantumul său şi gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie. Ea nu poate fi acordată într-un cuantum simbolic nici pe considerentul că, acordată într-un cuantum mare, ar putea constitui o sursă de îmbogăţire fără temei legitim pentru terţa persoană păgubită, deoarece cuantumul daunelor morale acordate de instanţă nu se stabileşte arbitrar, ci el trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de terţa persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situaţiei sale concrete - legătura de rudenie cu victima accidentului, relaţiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieţii de victima accidentului şi altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.

Pentru a-şi păstra caracterul de "satisfacţie echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terţele persoane păgubite.

În speţă, instanţa de apel a avut în vedere toate aceste elemente în determinarea cuantumului daunelor morale, pronunţând o hotărâre legală, cu aplicarea corectă a legii.

În ce priveşte susţinerile referitoare la modul de dovedire a prejudiciului moral, acestea nu pot fi analizate întrucât ridică o problemă ce ţine de aprecierea probelor, aspect care nu constituie motiv de nelegalitate.

Ca urmare, pentru toate aceste considerente, Înalta Curte a apreciat că motivele de recurs invocate de reclamanţi şi de pârâtă sunt nefondate şi în consecinţă, în temeiul art. 493 alin. (6) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. şi de pârâta G. Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 468 din 2 iunie 2014, pronunţate de către Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2015.

Procesat de GGC - GV