Competence conflict between specialized and administrative courts over tax claims grounded in civil delictual liability for public domain occupation

Decizia nr. 1050/2015

Asupra conflictului negativ de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 30 ianuarie 2013 înregistrată sub Dosar nr. x/33/2013 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamanţii A. Cluj-Napoca şi B. Cluj-Napoca au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL obligarea acesteia la plata sumei de 540.298,02 lei cu titlu de debit restant, din care suma de 122.568,44 lei reprezintă taxa datorată pentru ocuparea suprafeţei de teren aparţinând domeniului public, iar suma de 417.729,58 lei reprezintă majorări de întârziere calculate până la data de 26 februarie 2012, precum şi obligarea pârâtei la plata majorărilor de întârziere în procent de 0,5%/zi de întârziere până la data plăţii efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În drept, s-au invocat Legea nr. 554/2004, Legea nr. 571/2003, O.G. nr. 92/2003, Hotărârea Consiliului Local nr. 414/2008, Hotărârea Consiliului Local nr. 509/2009, Hotărârea Consiliului Local nr. 284/2010, Legea nr. 210/2005.

Prin sentinţa civilă nr. 213 din 19 martie 2013 pronunţată în Dosarul nr. x/33/2013 Curtea de Apel Cluj, secţia a ll-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, şi Tribunalul Specializat Cluj a admis excepţia lipsei de interes şi a respins ca lipsită de interes acţiunea reclamanţilor.

Prin Decizia civilă nr. 2452 din 27 mai 2014 pronunţată în acelaşi dosar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul formulat de reclamanţii A. Cluj-Napoca şi B. Cluj-Napoca, a fost casată sentinţa civilă nr. 213 din 19 martie 2013 a Curţii de Apel Cluj şi a fost trimisă cauza la aceeaşi instanţă, spre rejudecare.

În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 532 din 12 noiembrie 2014 pronunţată în Dosarul nr. x/33/2013* Curtea de Apel Cluj, secţia a lI-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii modificării temeiului juridic şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Dosarul s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la data de 16 decembrie 2014 sub nr. x/1285/2014.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 4 şi 56 C. com., raportat la obiectul principal al acţiunii, reprezentat de plata despăgubirilor pentru folosirea fără drept a domeniului public întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, în privinţa accesoriilor solicitate, fiind incidente dispoziţiile art. 17 C. proc. civ.

Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a reţinut următoarele:

Taxa solicitată de reclamanţi este prevăzută de o hotărâre a consiliului local, act administrativ cu caracter normativ, şi este stabilită unilateral de autoritatea publică locală ca act de putere în exercitarea atribuţiilor sale legale. Astfel, potrivit art. 36 alin. (2) lit. c), alin. (4) lit. c) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Local are atribuţii privind administrarea domeniului public şi privat al comunei, oraşului sau municipiului şi stabileşte şi aprobă impozitele şi taxele locale, în condiţiile legii. Iar din cuprinsul art. 283 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. reies următoarele: Consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau consiliile judeţene, după caz, pot institui taxe pentru utilizarea temporară a locurilor publice şi pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice de arhitectură şi arheologice şi altele asemenea, iar taxele prevăzute la alin. (1) şi (2) se calculează şi se plătesc în conformitate cu procedurile aprobate de autorităţile deliberative interesate.

În acelaşi timp, prin Decizia nr. 2452 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/33/2013 cauza s-a trimis spre rejudecare Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, conform art. 313 C. proc. civ., fără a stabili o altă competenţă. Această decizie este obligatorie pentru instanţa căreia i se trimite cauza spre rejudecare conform art. 315 C. proc. civ., fiind obligatorii statuările instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate precum şi asupra necesităţii administrării unor probe.

Întrucât, în speţă se pun în discuţie venituri bugetare locale stabilite prin acte administrative normative, iar întrucât sfera competenţei tribunalului specializat se reduce la litigii cu profesionişti în raporturi juridice de ordine privată, în temeiul art. 1591 alin. (2) C. proc. civ., tribunalul a apreciat că nu este competent material să soluţioneze litigiul dedus judecăţii.

În consecinţă, Tribunalul Specializat Cluj prin sentinţa civilă nr. 169 din 23 ianuarie 2015 a admis excepţia necompetenţei materiale, excepţie invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanţii A. Cluj-Napoca şi B. Cluj-Napoca, prin primar în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Specializat Cluj, competenţa materială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente :

Astfel, se constată că reclamanţii A. Cluj-Napoca şi B. Cluj-Napoca au sesizat Curtea de Apel Cluj, secţia a lI-a civilă, de administrativ şi fiscal cu o cerere prin care solicitau obligarea pârâtei SC C. SRL la plata unor sume cu titlu de taxă datorată pentru ocuparea abuzivă a domeniului public şi majorări de întârziere. Reclamanţii au precizat că această taxă a fost calculată conform Hotărârii Consiliului Local nr. 41/2008 şi Hotărârea Consiliului Local nr. 509/2009, iar majorarea de întârziere a fost calculată conform Hotărârii Consiliului Local nr. 284/2010, majorări care au fost stabilite în concordanţă cu art. 115 din Legea nr. 210/2005 pentru aprobarea O.G. nr. 20/2005 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.

Sentinţa de fond a fost casată, iar în rejudecare reclamanţii au precizat temeiul juridic şi au arătat că la baza obligării pârâtei la plata taxei pentru ocuparea suprafeţei de teren aparţinând domeniului public este răspunderea civilă delictuală - art. 998-999 C. civ., art. 283 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 571/2003, Hotărârea Consiului Local nr. 414/2008 şi Hotărârea Consiliului Local nr. 509/2009. Pentru obligarea la plata majorărilor de întârziere reclamanţii au arătat că temeiul de drept este art. 3 din Legea nr. 210/2005 prin care s-a modificat art. 115 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., precum Hotărârea Consiliului Local nr. 284/2010.

Instanţa căreia i-a fost declinată competenţa materială de soluţionare a cauzei, respectiv Tribunalul Specializat Cluj, a reţinut că reclamanţii au completat temeiul de drept al cererii, arătând că taxa locală stabilită prin hotărâri ale consiliului local pentru situaţia ocupării abuzive a domeniului public se datorează conduitei culpabile a pârâtei, însă această completare a temeiului de drept nu a schimbat natura obiectului cererii, sumele fiind solicitate cu titlu de taxe locale şi majorări de întârziere calculate conform dispoziţiilor C. proc. fisc.

Totodată, această instanţă a reţinut că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Cluj, secţia a ll-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, este obligatorie pentru instanţa de trimitere, potrivit art. 315 C. proc. civ.

Prin urmare, ţinând seama de natura şi obiectul dreptului exercitat pe calea acţiunii dedusă judecăţii, astfel cum a fost precizată şi completată în rejudecare, în faţa Curţii de Apel Cluj, secţia a ll-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, aceasta este o acţiune personală, prin care se urmăreşte atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtei, în temeiul dispoziţiilor art. 998-999 C. civ. Deşi izvorul prejudiciului solicitat de către reclamanţi este reprezentat de taxe locale şi majorări de întârziere stabilite prin hotărâri ale consiliului local, conform dispoziţiilor C. proc. fisc., acest argument nu este de natură să schimbe obiectul cererii, cauza juridică a acţiunii fiind reprezentată de conduita culpabilă a pârâtei.

Se reţine că indicarea unui reper de natura taxelor locale şi majorărilor de întârziere stabilite prin hotărâri ale consiliului local în scopul determinat de evaluare a prejudiciului cauzat prin conduita culpabilă a pârâtei constând în ocuparea fără drept a unei suprafeţe de teren aparţinând domeniului public, nu transformă acţiunea reclamantei într-una ce intră în competenţa specializată a instanţei de contencios administrativ.

De asemenea, considerentele Tribunalului Specializat Cluj privind obligativitatea deciziei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus casarea deciziei instanţei de fond nu subzistă, întrucât conform art. 315 C. proc. civ., sunt obligatorii statuările instanţei de recurs în ceea ce priveşte problemele de drept dezlegate, or prin decizia de casare nu a fost dezlegată chestiunea privind competenţa materială, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Se observă că în faţa instanţei de recurs a fost pusă în discuţia părţilor doar problema de drept a interesului în promovarea acţiunii în justiţie, aspectul referitor la competenţă nefiind invocat în cadrul recursului. De altfel, prin chiar considerentele deciziei de casare, instanţa de recurs a stabilit obligaţia primei instanţe de a solicita părţilor lămuriri cu privire la temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, aspect de natură a permite instanţei de trimitere să aprecieze asupra competenţei de soluţionare a cauzei prin prisma precizărilor în acest sens ale reclamanţilor.

În consecinţă, faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să stabilească competenţa materială de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2015.