Limit of annulment petition to material procedural errors versus substantive legal misinterpretation in abusive loan clause litigation

Decizia nr. 1044/2015

Asupra contestaţiei în anulare de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 19649 din 18 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2011, prima instanţă a hotărât următoarele: a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca neîntemeiată; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC A. SA.; a respins cererea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâta SC A. SA, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă; a luat act de renunţarea la judecată a reclamanţilor: B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. şi R. ; a luat act de tranzacţii şi a consfinţit învoiala părţilor, aşa cum a fost redată în dispozitivul hotărârii, în cazul reclamanţilor: S., T. şi U.; a admis, în parte, cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamanţi şi a constatat caracterul abuziv al pct. 3 lit.

d) Condiţii speciale, prin care banca îşi rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul apariţiei unor schimbări semnificative pe piaţa monetară şi cele referitoare la obligaţia împrumutatului de a achita eventualele sume datorate ca urmare a ajustării dobânzii de către SC A. SA şi modificarea automată a graficului de rambursare ca urmare a ajustării ratei dobânzii -pct. 6 alin. (2) şi (3), pct. 6 lit. b)c alin. (2) şi (3); clauzelor referitoare la comisionul de risc - pct. 5 lit.

a) Condiţii speciale şi art. 3.5 Condiţii generale; clauzelor referitoare la comision administrare garanţii - pct. 5 lit. c)/d) Condiţiile speciale şi art. 3.10 Condiţii Generale, comision de rezervă minimă obligatorie, pct. 5 lit. e)-f), Condiţiile speciale ale Convenţiei art. 3.113.12 comision monitorizare poliţe de asigurare şi de la pct. 11, menţiune a valorii comisionului monitorizare poliţe de asigurare, pct. 5 lit. f)/g) Condiţiile speciale şi art. 3.9 Condiţii Generale, comision de neutilizare -art. 3.8 din Condiţiile Generale ale Convenţiei; clauzelor referitoare la alegerea societăţii de asigurări - art. 7.1 lit.

d) din Condiţii Generale şi art. 7 lit.

b) din Condiţii Speciale, declararea scadenţei anticipate a creditului în situaţia în care reclamanţii nu îşi achită obligaţiile din alte contracte de credit - art. 8.1 lit.

a) liniuţa a doua şi liniuţa a treia Condiţii generale, declararea scadenţei anticipate a creditului în cazul încălcării oricărei alte obligaţii din convenţia de credit în afara celei de rambursare a creditului - art. 8.1 lit.

b) Condiţii generale, declararea scadenţei anticipate a creditului în cazul apariţiei unor evenimente care, în opinia băncii, ar putea afecta capacitatea de rambursare a reclamanţilor sau garantarea creditului - art. 8.1 lit. c) şi d Condiţii generale, modificarea costurilor creditului potrivit Secţiunii 10 din Condiţiile Generale ale Convenţiilor de credit; a constatat nulitatea absolută a clauzelor menţionate şi, în consecinţă, a clauzelor din actele adiţionale la convenţiile de credit, inclusiv din notificări sau din comunicări emise în lipsa acordului împrumutatului; a obligat pârâta să restituie reclamanţilor sumele încasate cu titlu de comision de risc, redenumit, după caz, comision de administrare credit, de dobândă majorată şi de comision rezervă minimă obligatorie, de la data încheierii convenţiei de credit la zi; a respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate; a obligat pârâta la plata către fiecare reclamant fată de care s-a admis cererea, a sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 175 din 5 martie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanţii reclamanţi V., X., Z. şi Y. împotriva sentinţei civile nr. 19649 din 18 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2011, în contradictoriu cu apelanta pârâtă SC A. SA; a fost schimbată, în parte, sentinţa apelată în sensul că s-a luat act că reclamanţii V., X., Z. şi Y. au precizat că solicită cheltuieli de judecată pe cale separată; a fost admis apelul declarat de apelanta pârâtă SC A. SA, împotriva sentinţei civile nr. 19649 din 18 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2011; a fost schimbată, în parte, sentinţa apelată în sensul că s-a luat act de tranzacţia încheiată între reclamanţii A.A. şi B.B. şi pârâta SC A. SA.

A fost consfinţită tranzacţia încheiată prin înscrisul intitulat "contract de tranzacţie" încheiat la 21 mai 2013.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 3661 din 20 noiembrie 2014 a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A. SA Bucureşti, împotriva Deciziei civile nr. 175 din 5 martie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă; a obligat recurenta-pârâtă SC A. SA Bucureşti la plata cheltuielilor de judecată către intimaţii - pârâţi, astfel: 2.586 lei către C.C., 1.500 lei către D.D., 2.601,74 lei către E.E., 4.200 lei către F.F., 3.245 lei către G.G., 4.073,21 lei către H.H., 884,92 lei către I.I., 940,93 lei către J.J., 894,17 lei către K.K., 5.081,10 lei către L.L., 4.486 lei către M.M., 8.588 lei către N.N., 4764,47 lei către O.O., 4.900 lei către P.P., 2.561 lei către R.R., 3.128,12 lei către S.S., 5.215 lei către T.T., 3.932,49 lei către U.U. şi 2.187 lei către V.V.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a analizat decizia recurată prin raportare la criticile formulate de către recurenta-pârâtă, reţinând în esenţă următoarele:

Criticile recurentei cu privire la insuficienta motivare şi insuficienta cercetare a fondului cauzei nu au fost apreciate fondate.

S-a constatat că instanţa de apel nu a analizat fiecare motiv de apel în parte, însă Ie-a grupat în trei categorii, şi anume critici referitoare la nepronunţarea primei instanţe asupra excepţiei inadmisibilităţii invocată prin întâmpinare, sub aspectul faptului că acele clauze contractuale referitoare la dobânzi şi comisioane fac parte din preţul total al contractului şi sunt exceptate de la controlul caracterului abuziv şi critici referitoare la neanalizarea condiţiilor ce trebuie îndeplinite simultan, prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

S-a reţinut că motivarea succintă nu satisface cerinţa nemotivării hotărârii, instanţa de apel răspunzând criticilor formulate de apelanta pârâtă.

În ceea ce priveşte a doua critică întemeiată pe interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, instanţa de recurs, verificând tranzacţiile depuse la dosarul cauzei a constatat că în afară de reclamanţii A.A., B.B., C.C. şi X.X., toţi ceilalţi reclamanţi figurează ca părţi în Dosarul nr. x/3/2010 şi nu în Dosarul nr. x/3/2011.

Cu privire la critica care a vizat respingerea excepţiei de inadmisibilitate, Înalta Curte a reţinut că excepţia a fost în mod corect soluţionată, aceasta fiind calificată ca o apărare de fond, nefiind invocată ca o excepţie procesuală.

Faţă de aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, Înalta Curte a analizat caracterul abuziv al clauzelor care ţin de caracterul adecvat al preţului, făcând trimitere la practica judiciară constantă a Înaltei Curţi, cu privire la faptul că o instanţă poate analiza o clauză ce se referă la obiectul principal al contractului sau la caracterul adecvat al preţului sau al remuneraţiei, cât timp acestea nu au fost redactate în mod clar şi inteligibil.

De asemenea a reţinut că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, în ce priveşte comisionul de risc, prevăzut la art. 5 (a) din Condiţiile speciale. Aceleaşi considerente au fost reţinute şi în ceea ce priveşte corecta aplicare a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, în ce priveşte clauzele referitoare la revizuirea dobânzii, privind scadenţa anticipată şi referitor la caracterul negociat al contractelor.

Nu a fost reţinută nici critica privind greşita interpretare a prevederilor art. 6 din Legea nr. 193/2000.

De asemenea, instanţa de recurs a analizat şi critica privind greşita aplicare a anulării actelor subsecvente şi cele privind acordarea cheltuielilor de judecată.

La data de 5 februarie 2015, SC A. SA a formulat contestaţie în anulare înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă.

Contestatoarea a solicitat admiterea acesteia, desfiinţarea hotărârii atacate şi rejudecarea recursului formulat în cauză.

Contestatoarea a precizat că motivele contestaţiei în anulare au în vedere numai motivul de recurs subsumat problemei tranzacţiilor încheiate de SC A. SA şi solicitării de a se lua act în ceea ce priveşte acestea.

Contestaţia în anulare a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Prin cererea depusă la dosarul cauzei la data de 26 martie 2015, contestatoarea s-a conformat dispoziţiilor instanţei luate prin încheierea de şedinţă din data de 5 martie 2015 şi a procedat la precizarea contestaţiei în anulare, în sensul indicării temeiului de drept aplicabil şi dezvoltării în mod clar a motivelor subsumate acestuia.

În susţinerea motivului contestaţiei în anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., s-a arătat că prin sentinţa nr. 19241 din 26 octombrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2010 Tribunalul Bucureşti a declinat cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti cu privire la cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţii arătaţi în lista din cadrul hotărârii, a disjuns cererea de chemare în judecată cu privire la reclamanţii arătaţi în listă în dreptul cărora nu apare nicio menţiune privind declinarea competenţei, a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecarea cauzei în listă în dreptul cărora apare menţiunea,,renunţare la judecată" şi a luat act de tranzacţiile încheiate între părţi cu privire la reclamanţii arătaţi în listă în dreptul cărora apare menţiunea „tranzacţie" şi numai cu referire la acei reclamanţi în privinţa cărora nu s-a declinat competenţa către Judecătoria sectorului 2. Dosarul disjuns a fost reînregistrat sub nr. x/3/2011.

Contestatoarea susţine că prin sentinţa de fond s-a dispus admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, inclusiv pentru cei 30 de reclamanţi care au figurat în categoria celor a căror cerere de chemare în judecată s-a disjuns.

În faza apelului au fost prezentate o serie de tranzacţii suplimentare cu solicitarea de a se lua act de acestea, iar instanţa de apel a luat act doar de tranzacţiile încheiate între SC A. SA şi reclamanţii A.A., B.B., C.C. şi X.X. Acesta a reprezentat unul dintre motivele de recurs.

În cadrul judecăţii în recurs în cauză s-a depus o cerere de probe prin care SC A. SA a prezentat printre altele, două tranzacţii suplimentare încheiate între reclamanţii Z.Z., Y.Y. şi A.A.A., B.B.B. în legătură cu care a arătat că se impune a se lua act în recurs.

În privinţa motivului de recurs subsumat problemei tranzacţiilor, s-a reţinut că toţi ceilalţi reclamanţi enumeraţi în cadrul considerentelor, figurează ca părţi în Dosarul nr. x/3/2010 şi nu în Dosarul nr. x/3/2011.

Cu privire la cele două tranzacţii suplimentare depuse în recurs care vizau pe reclamanţii Stanciu şi Băltăţeanu, instanţa a omis să se pronunţe.

Pentru aceste considerente, contestatoarea solicită admiterea contestaţiei în anulare, desfiinţarea hotărârii atacate, rejudecarea parţială a recursului formulat în cauză şi prin aplicarea dispoziţiilor art. 271-273 C. proc. civ. să se ia act de tranzacţiile încheiate, şi în consecinţă să se dispună admiterea recursului, modificarea atât a deciziei din apel cât şi a sentinţei în ceea ce îi priveşte pe intimaţii-reclamanţi C.C.C., D.D.D., E.E.E., F.F.F., G.G.G., H.H.H., I.I.I., J.J.J., K.K.K., L.L.L., M.M.M., N.N.N., O.O.O., P.P.P., R.R.R., S.S.S., T.T.T., U.U.U., V.V.V., X.X.X., Z.Z.Z., Y.Y.Y., A.A.A.A., B.B.B.B., N.N.N., C.C.C.C., A.A.A., B.B.B., Z.Z., Y.Y. şi să se pronunţe o hotărâre de expedient care să consfinţească învoiala părţilor.

Examinând contestaţia în anulare prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.

Motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ., dezvoltat de contestatoare vizează următoarea situaţie: a) când dezlegarea dată prin hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale.

Rezumând susţinerile contestatoarei, în raport de motivul de contestaţie prevăzut de teza I a art. 318 C. proc. civ. se va lua în examinare susţinerea potrivit căreia hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, raportat la tranzacţiile depuse atât anterior cât şi în faza recursului.

Această greşeală materială, susţine contestatoarea, vizează chiar cadrul procesual în care s-a purtat litigiul, în sensul că s-a reţinut că reclamanţii pe care i-a indicat în cerere, cu care au fost încheiate tranzacţii, nu ar fi parte în Dosarul nr. x/3/2011, însă din actele procedurale ale dosarului, arată contestaoarea, rezultă cu evidenţă că cei 26 de reclamanţi figurează în calitate de părţi în acest dosar.

Contestaţia în anulare se înfăţişează, în cazul analizat, ca o cale de atac extraordinară de retractare, creată de lege doar pentru remedierea unor greşeli materiale, iar nu şi pentru reformarea unor greşeli de fond.

În realitate, prin argumentele aduse în susţinerea motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., contestatoarea urmăreşte examinarea recursului, solicitând în alte cuvinte să se reformeze soluţia pronunţată cu privire la acest motiv de recurs.

În sensul textului art. 318 C. proc. civ., „greşeală materială" înseamnă greşeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite. Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greşeală pe care o comite instanţa de recurs prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată.

Aşadar, legea are în vedere greşeli materiale cu caracter procedural, care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate. în această categorie intră greşeli comise prin confundarea unor date esenţiale ale dosarului cauzei. Prin urmare, greşelile instanţei de recurs care deschid calea contestaţiei în anulare sunt greşeli grave de fapt, şi nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.

În cauza de faţă, contestatoarea SC A. SA a invocat, în susţinerea contestaţiei în anulare, motivul constând în aceea că dezlegarea dată de instanţa de recurs este rezultatul unei greşeli materiale (art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.), arătând, sub acest aspect, că rezultatul greşelii materiale a constat în neobservarea cu atenţie a cadrului procesual, ceea ce a condus la înlăturarea criticii recurentei sub aspectul faptului că instanţa de apel nu a luat act de tranzacţiile încheiate cu reclamanţii în discuţie.

Un asemenea motiv de contestaţie în anulare nu poate fi primit, fiind neîntemeiat.

Astfel, prin acest motiv formulat, aşa cum a fost dezvoltat în scris, contestatoarea nu invocă o greşeală materială, adică, o eroare evidentă, legată de aspectele formale ale judecăţii în recurs, ci critică soluţia în ceea ce priveşte acest motiv de recurs.

Or, faptul că instanţa de recurs, în motivarea soluţiei sale, a reţinut că nu poate fi vorba despre interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, bazat pe faptul că instanţa de apel nu ar fi luat act de toate tranzacţiile încheiate între părţi, iar pe de altă parte verificând tranzacţiile depuse la dosarul instanţei de apel, a constatat că cei 26 de reclamanţi figurează ca părţi în Dosarul nr. x/3/2010, nu reprezintă o eroare materială, ci ar putea constitui, eventual, una de judecată, a cărei analizare şi remediere nu este posibilă pe calea de atac de retractare a contestaţiei în anulare, prevăzută de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul contestaţiei în anulare care a vizat cea de a doua greşeală materială săvârşită de instanţa de recurs, legat de neobservarea a două tranzacţii suplimentare depuse în recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

Analizând înscrisurile aflate în dosarul de recurs, se constată că, susţinerile contestatoarei nu pot fi reţinute, întrucât din cererea de probe depusă la dosar, rezultă că actele procedurale care se referă la tranzacţiile suplimentare depuse în recurs, care au fost încheiate de SC A. SA cu reclamanţii Z.Z., Y.Y., A.A.A. şi B.B.B., vizează contracte de tranzacţie încheiate la nivelul anului 2011, deci anterior pronunţării deciziei instanţei de apel.

În raport de aceste considerente, se constată că aceste tranzacţii suplimentare, care nu au fost depuse în cadrul judecăţii în apel, nu pot constitui temei pentru invocarea unei greşeli involuntare din partea instanţei de recurs.

Aşa fiind, contestaţia în anulare va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC A. SA împotriva Deciziei nr. 3661 din 20 noiembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2015.