Debtor’s choice of forum upheld as final; challenge to bank attachment assigned to Sector 1 Bucharest Court

Decizia nr. 1027/2015

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti sub nr. x/299/2014 contestatoarea SC A. SA în contradictoriu cu intimata SC B. SA şi terţul poprit SC C. SA a solicitat anularea tuturor actelor de executare silită efectuate de B.E.J., D. în Dosarul de executare nr. x/E/2014 şi întoarcerea executării silite, cu cheltuieli de judecată.

Intimata, deşi legal citată nu a formulat întâmpinare în cauză.

Prin sentinţa civilă nr. 22026 din 9 decembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. x/299/2014, Judecătoria sectorul 1 Bucureşti, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.

Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, conform dispoziţiilor art. 713 alin. (1) raportat la art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în vigoare la data sesizării executorului judecătoresc iar dispoziţiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. au devenit neconstituţionale, începând cu data de 16 iulie 2014, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 348/2014, însă executarea silită a fost încuviinţată prin Încheierea nr. 3568 din data de 27 iunie 2014 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la data de 25 februarie 2015, sub acelaşi număr de dosar, fixându-se termen de judecată la data de 12 martie 2015, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Târgu Jiu, instanţa a reţinut următoarele:

Cererea de executare silită a creditorului SC B. SA adresată B.E.J., D. a fost formulată la data de 19 iunie 2014, dată la care erau în vigoare dispoziţiile C. proc. civ., anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 138/2014 şi anterior intrării în vigoare a Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 348/2014 (16 iulie 2014). Prin cerere s-a solicitat ca executarea să se facă prin poprire.

Prin Încheierea nr. 3568 din 27 iunie 2014 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. x/318/2014 a fost încuviinţată executarea silită şi autorizat creditorul să treacă la executarea silită cuprinsă în titlu executoriu, prin poprire, aceasta fiind şi modalitatea în care executorul judecătoresc a procedat la executare.

Potrivit art. 25 alin. (1) C. proc. civ. procesele în curs de judecată şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.

Executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit art. 622 alin. (2), dacă prin lege specială nu se prevede altfel.

În conformitate cu art. 650 C. proc. civ., în vigoare la data formulării cererii de executare silită, instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, însă în cazul urmăririi silite prin poprire, potrivit art. 713 alin. (2) C. proc. civ. contestatorul avea posibilitatea de a alege să introducă cererea de contestaţie la executare la instanţa de executare sau la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau sediul debitorul, dacă domiciliul sau sediul acestuia se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare.

Alin. (2) al art. 713 reglementează cazuri de competenţă alternativă, când alegerea uneia dintre instanţele deopotrivă competente aparţine contestatorului, potrivit regulii înscrise la art. 116 C. proc. civ.

În toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, reclamantul este cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, iar instanţa nu se poate dezînvesti din oficiu ori la cererea pârâtului şi nici reclamantul nu poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanţe competente.

În speţă sediul debitoarei se află în Bucureşti, în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, în timp ce sediul creditoarei se află la Târgu Jiu, judeţul Gorj, în circumscripţia Curţii de Apel Craiova.

Debitoarea a ales să investească pentru soluţionarea cererii având ca obiect contestaţie la executare, Judecătoria sector 1 Bucureşti, competentă potrivit art. 713 alin. (2) C. proc. civ. în vigoare la data formulării cererii de executare, iar intimata nu a formulat întâmpinare şi nu a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a acestei instanţe.

Faţă de această situaţie, instanţa a apreciat că, în cauză, competenţa de soluţionare aparţine Judecătoriei sector 1 Bucureşti, legal investită cu soluţionarea cererii, şi nu Judecătoriei Târgu Jiu, astfel că a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Târgu Jiu, invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

Având în vedere că ambele instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces, în temeiul art. 133 alin. (2) N.C.P.C s-a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă, astfel că s-a suspendat din oficiu judecata cauzei şi s-a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţă competentă să soluţioneze conflictul.

Înalta Curte, sesizată cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri definitive, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza, prin urmare există conflict negativ de competenţă.

Conform art. 130 alin. (3) N.C.P.C, aplicabil cauzei: „Necompetenţă de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Aşadar, potrivit acestui text, instanţa judecătorească nu este îndreptăţită să îşi decline din oficiu competenţa, ci numai dacă o atare excepţie a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Or, în speţă, aşa cum corect şi legal a reţinut Judecătoria Târgu Jiu excepţia de necompetenţă teritorială a fost invocată din oficiu de Judecătoria sectorului 1, cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) din N.C.P.C.

Întrucât excepţia de necompetenţă teritorială invocată în cauză este de ordine privată, aceasta putea fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, iar nu de instanţă, din oficiu, prin urmare, Judecătoria sectorului 1, nu avea căderea să o analizeze din oficiu şi să se considere necompetentă.

Mai mult, din moment ce alegerea instanţei competentă teritorial a fost făcută prin chiar înregistrarea cererii de chemare în judecată, competenţa acelei instanţe se stabileşte, în mod definitiv.

Faţă de dispoziţiile legale mai sus - arătate, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei sectorului 1 şi, în considerarea prevederilor art. 130 alin. (3) N.C.P.C, urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2015.