Refugee rights under Law 189/2000: evidentiary contradiction regarding duration of refuge from Bessarabia

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la 7 august 2003, S.E. a solicitat ca în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să se dispună modificarea hotărârii nr. 5966/3252 din 14 iulie 2003, emisă de către Comisia constituită pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, în sensul că drepturile pretinse sunt cuvenite pe perioadele 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că începând din 6 septembrie 1940, a fost nevoită să se refugieze împreună cu părinții săi G.Ș., G.M., bunica P.N. și fratele G.V. din Orhei, Basarabia, la Iași, ca urmare a ocupării acestei provincii românești, de către trupele sovietice.

În vara anului 1941, tatăl său, preotul G.Ș. s-a reîntors în baza unui ordin de serviciu, la Orhei, dar ceilalți membrii ai familiei au rămas în România. În aceste condiții, în mod greșit comisia sesizată a considerat, cu nesocotirea înscrisurilor doveditoare depuse în sprijinul cererii, că perioada pentru care se acordă drepturile este cuprinsă între data de 20 martie 1944 și data de 6 martie 1945.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1559 din 9 octombrie 2003, a admis acțiunea, a anulat actul administrativ atacat și a obligat pe pârâtă să elibereze reclamantei, o nouă hotărâre în care să constate că perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

De asemenea, a luat act de declarația reclamantei că nu solicită cheltuieli de judecată.

Instanța a reținut că reclamanta, împreună cu mama sa G.M., bunica și fratele G.V. s-au refugiat din Basarabia, în România, din anul 1940, astfel cum rezultă din tabloul de repatriere al județului Orhei, precum și din declarațiile autentificate ale martorilor.

Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București.

Recurenta a susținut că în mod netemeinic prima instanță a admis acțiunea, deoarece există contradicție între declarațiile martorilor, care susțin că reclamanta nu s-a mai întors în Basarabia, după primul refugiu și actele depuse în dosar, respectiv carnetul de evacuat și ordinul nominal de serviciu pentru evacuare, emise pe numele preotului G.Ș.

Critica este întemeiată.

Din declarațiile autentificate ale martorilor U.V. și B.B., rezultă în adevăr, că familia preotului ortodox G.Ș. s-a refugiat din fostul județ Orhei, Basarabia, în România, la Iași, în cursul lunii septembrie 1940.

În vara anului 1941, G.Ș. s-a reîntors, din ordin de serviciu la parohia Biești, de unde a revenit în luna martie a anului l944.

Ordinul nominal de serviciu pentru evacuare emis pe numele tatălui reclamantei, atestă însă, faptul evacuării întregii familii pe data de 21 martie 1944, iar carnetul de evacuat nr. 6797-B a fost emis de Prefectura județului Dolj, la data de 21 iulie 1944.

Contradicția invocată de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, în privința probelor administrate în cauză, la stăruința reclamantei și a duratei reale a refugiului E.S., în România este, așadar, reală. Ea nu a fost elucidată nici de instanță, deși potrivit art. 129 C. proc. civ., o atare obligație îi revenea, în vederea stabilirii corecte a faptelor și a prevenirii oricărei erori în justa soluționare a litigiului.

Procedând în modul arătat, curtea de apel a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, ce nu-și găsește suport probator convingător în piesele de la dosar.

Față de considerentele expuse, urmează a se admite recursul și a fi casată sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță de fond.

Cu prilejul rejudecării, instanța de trimitere va cere reclamantei să prezinte explicații suplimentare, oral sau în scris, în legătură cu cele două refugii ale lui G.Ș. în România și totodată, să completeze probele, cu înscrisuri și martori, în legătură cu durata exactă a refugiului celorlalți membrii ai familiei, despre care s-a afirmat că nu s-ar mai fi reîntors în Basarabia, după data de 6 septembrie 1940.

Văzând și dispozițiile art. 313 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1559 din 9 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2004.