Time-limit on administrative act illegality exception under ECHR legal certainty versus Copyright Law collector designation.

Decizia nr. 2618/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Împotriva sentinţei civile nr. 3210 din 23 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Asociaţia Română pentru Artişti Interpreţi sau Executanţi A. solicitând casarea hotărârii şi în rejudecare admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată. Motivele invocate se încadrează în cele prevăzute de art. 488 pct. 8 Noul C. proc. civ.

Susţine în cererea de recurs greşita soluţionare a excepţiei de nelegalitate a deciziei ORDA nr. 4/1997 privind acordarea avizului de funcţionare şi exercitare a dreprurilor ca organism de gestiuni colective a drepturilor conexe a Centrului Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii.

Arată în acest sens că nu există niciun text de lege care să stipuleze obligativitatea invocării excepţiei de nelegalitate într-un anumit termen de la data emiterii actului administrativ care face obiectul excepţiei.

Dimpotrivă, art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prevede în mod expres că legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.

Prin urmare inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate raportat la data invocării, data emiterii actului şi la aşa-zisa aplicabilitate a legii contenciosului administrativ în vigoare în anul 1997 nu pot fi reţinute de instanţa de judecată.

Pe de altă parte admiterea excepţiei inadmisibilităţii duce la concluzia că niciun act administrativ emis anterior aparţiei Legii nr. 554/2004 nu mai poate fi atacat şi pe cale de consecinţă nu mai poate fi constatat ca nelegal pe cale de excepţie.

Dovada contrarie o fac instanţele de contencios administrativ prin soluţiile pronunţate asupra excepţiei de nelegalitate şi invocă în acest sens sentinţa civilă nr. 1983 din 13 iunie 2013 pronunţată în Dosarul nr. x/2/2013 a Curţii de Apel Bucureşti.

În raport şi de această jurisprudenţă singura condiţie pe care instanţa trebuie să o analizeze este aceea ca de actul administrativ cu caracter individual a cărui nelegalitate se invocă depinde soluţionarea litigiului pe fond.

Soluţionarea litigiului pe fond depinde fără echivoc de actul administrativ decizia ORDA nr. 4 din 24 martie 1997 întrucât admiterea excepţiei de nelegalitate conduce la încetarea calităţii de organism de gestiune colectivă a CREDIDAM cu consecinţa lipsei capacităţii procesuale de folosinţă în prezenta cauză; totodată, în lipsa unui aviz de funcţionare CREDIDAM nu va mai avea dreptul de a exercita obiectul de activitate al organismului de gestiune colectiv respectiv colectarea şi repartizarea drepturilor a căror gestiune îi este încredinţată de către titular, funcţionând numai ca asociaţie.

Pe cale de consecinţă, va înceta şi calitatea colector al remuneraţiei datorată de utilizatorii din domeniu radiodifuzare, radio artiştilor interpreţi sau executanţi, precum şi pentru orice alte domenii, aceasta fiind legătura esenţială cu fondul cauzei, decizia ORDA nr. 152/2012 nemaiputându-şi produce efectele în raport de beneficiarul actului.

Mai susţine că în mod greşit instanţa de fond a înlăturat dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, pe considerentul respectării principiilor securităţii actelor juridice şi a drepturilor la un proces echitabil consacrate de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Din interpretarea art. 6 alin. (1) şi a jurisprudenţei C.E.D.O. reiese că dreptul la un proces echitabil aşa cum este conţinut în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este aplicabil doar în cauze civile sau cauze penale însă nu şi în cauzele de contencios administrativ. Ori, chiar dacă ridicarea excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ se poate face într-o cauză civilă, dispoziţiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ stabilesc în mod expres faptul că această excepţie de nelegalitate se va judeca de către instanţa de contencios administrativ.

Hotărârea C.E.D.O. din 28 octombrie 1999 pronunţată în cauza Brumărescu împotriva României publicată în M. Of nr. 414/31.08.2000 din care s-a stabilit că posibilitatea de a anula fără limite în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă reprezintă o încălcare a principiului securităţii juridice a fost dată într-o cauză ce intră în domeniul de aplicare a C.E.D.O. şi nu de contencios administrativ.

Nu se poate aplica o analogie între o hotărâre judecătorească şi un act administrativ cu caracter individual rămas irevocabil deoarece nu există niciun element de asemănare între cele două în afară de cuvântul „irevocabil”. În plus pentru a opera o analogie trebuie mai întâi ca situaţia de fapt să intre în domeniul de aplicare a art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu privire la domeniul de aplicare al art. 47 din Carta UE şi deci a priori a domeniului de aplicare a dreptului UE, trebuie să fie îndeplinită atât condiţiile ce ţin de domeniul de aplicare raţione materiae dar şi de domeniul de aplicare raţione personae condiţii ce sunt cumulative.

Astfel potrivit art. 51 „domeniul de aplicare” din carta UE prevede: (1) Dispoziţiile prezentei carte se adresează instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii, cu respectarea principiului subsidiarităţii, precum şi statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii. Prin urmare, acestea respectă drepturile şi principiile şi promovează aplicarea lor în conformitate cu atribuţiile pe care le au în acest sens şi cu respectarea limitelor competenţelor conferite Uniunii de tratate. (2) Prezenta cartă nu extinde domeniul de aplicare a dreptului Uniunii în afara competenţelor Uniunii, nu creează nicio competenţă sau sarcină nouă pentru Uniune şi nu modifică competenţele şi sarcinile stabilite de tratate."

În speţă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, situaţia de fapt reglementată prin H.G. nr. 562/2002 nu prezintă niciun element de legătură dreptul Uniunii şi astfel condiţiile domeniului de aplicare raţione materiae nu sunt îndeplinite.

Se invocă cu titlu de jurisprudenţă a Curţii de Justiţie cu privire la art. 51 alin. (1) din Carta UE cauza Vincko, C-27/11 din 7 iunie 2012 şi cauza N.S. C-411/10 din 21 decembrie 2011.

Face trimitere şi la art. 52 din Carta UE în sensul că art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se aplică doar cu privire la cauzele ce privesc drepturile şi obligaţiile cu caracter civil şi la cauzele de natură penală.

Cu privire la fondul cauzei invocă nelegalitatea deciziei nr. 152/2012 prin care a fost desemnat CREDIDAM ca organism de gestiune unic colector în domeniul radiodifuzare TV, fonograme de comerţ sau reproducerile acestora, susţinând lipsa de fundament juridic.

Se arată că adresele emise de CREDIDAM, A., B. care au stat la baza emiterii deciziei nu pot fi luate în considerare întrucât nu se raportează la numărul de membrii ai organismului de gestiune colectivă. De altfel, numărul de membrii nu a fost verificat de ORDA la emiterea deciziei, deşi acesta este criteriul pe care se fundamentează actul administrativ în cauză.

Nu s-a făcut dovada existenţei şi verificării contractelor de mandat care să statueze numărul real de membrii ai CREDIDAM dacă se ia în considerare criteriul reprezentativităţii prin extinderea art. 133 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, atunci ORDA nu a respectat procedura impusă de acest text legal.

Face o descriere a procedurii prevăzută de acest text legal „în situaţia în care există mai multe organisme de gestiune colectivă pentru acelaşi domeniu de creaţie, iar drepturile gestionate sunt din categoria celor prevăzute la art. 1232, organismele beneficiare stabilesc, printr-un protocol care se depune la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în vederea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala acestora, următoarele:

a) criteriile repartizării între organisme a remuneraţiei;

b) organismul de gestiune colectivă care urmează să fie numit dintre acestea, prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, drept colector în domeniul titularilor de drepturi în cauză;

c) modalitatea de evidenţiere şi justificare a cheltuielilor privind acoperirea reală a costurilor de colectare ale organismului de gestiune colector."

În conformitate cu prevederile art. 133 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, pe cale de excepţie, în cazul domeniilor în care gestiunea colectivă este facultativă (art. 1232): "dacă organismele de gestiune colectivă beneficiare nu depun la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor protocolul menţionat, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a metodologiilor Oficiul Român pentru Drepturile de Autor desemnează dintre acestea colectorul în domeniul titularilor de drepturi în cauză, pe baza reprezentativităţii, prin decizie a directorului general."

Susţine în continuare încălcarea prevederilor art. 138 lit. a) şi h) din Legea nr. 8/1996 şi a Ordinului Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional nr. 2263 din 14 aprilie 2011 care aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare precum şi structura organizatorică a ORDA, dar şi a deciziei ORDA nr. 121 din 25 iunie 2008 privind emiterea, aprobarea, înregistrarea şi comunicarea deciziilor directorului general, deoarece potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare al ORDA, direcţia de specialitate cu atribuţii de reglementare în domeniul organismelor de gestiune colectivă este Direcţia Registre şi Gestiune Colectivă, cea care a întocmit şi propus toate referatele deciziilor ORDA privind activitatea ONG-urilor anterioare şi ulterioare deciziei nr. 152 din 19 septembrie 2012.

Pentru emiterea deciziei nr. 152 din 19 septembrie 2012 referatul a fost întocmit de Serviciul Juridic Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale la 19 februarie 2012 în condiţiile în care acest referat se impunea a fi întocmit de Compartimentul Direcţia Registre şi Gestiune Colectivă.

Invocă de asemenea lipsa motivării actului administrativ contestat, susţinând că din cuprinsul deciziei nu rezultă împrejurările care au determinat adoptarea deciziei, simpla precizare în preambul a referatului întocmit de un compartiment incompetent nu acoperă condiţia motivării actului.

Mai susţine şi o prejudiciere a drepturilor Artiştilor Interpreţi sau Executanţi reprezentaţi de A. raportat la desemnarea CREDIDAM drept colector al domeniului în cauză precizând că începând din decembrie 2011 şi până în prezent A. şi B. au făcut numeroase încercării în scopul încheierii unui protocol de partajare al remuneraţiei, al cotei de administrare aferentă pentru toate domeniile de colectare a remuneraţiei cuvenită artiştilor interpreţi, însă aceste demersuri nu au fost rezolvate în mod favorabil, astfel că artiştii care nu sunt membrii CREDIDAM nu vor beneficia corect de drepturile cuvenite nici de remuneraţia datorată de utilizatorii prin radiodifuzare TV a fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora.

Criteriile vizând capacitatea ridicată de colectare, experienţa în domeniu a CREDIDAM şi eligibilitatea acestui OGC nu poate fi reţinută întrucât prin inspecţiile fiscale efectuate la nivelul acestui organism s-a stabilit o fraudare a Statului Român prin declararea necorespunzătoare a taxelor şi impozitelor datorate.

Intimata CREDIDAM a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, menţinerea soluţiei primei instanţe ca temeinică şi legală.

Susţine legalitatea interpretării dată de instanţa de fond dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că „în măsura în care art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 permite cenzurarea legalităţii actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispoziţiile sus-menţionate încalcă dreptul la un proces echitabil şi principiul securităţii juridice”.

Această interpretare este în acord cu jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie.

Criticile recurentei în sensul că instanţa de fond a aplicat greşit art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului pe motiv că ne aflăm în materia contenciosului administrativ şi nu a unei cauze având ca obiect încălcarea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil ale unei persoane sau temeinicia oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa, sunt de asemenea nefondate.

Interpretarea recurentei fiind eronată şi face trimitere la numeroase speţe chiar şi în materie de contencios administrativ în care Curtea s-a pronunţat în sensul aplicării art. 6 alin. (1). Se dă cu titlu de exemplu Decizia C.E.D.O., Konig v. Germania, 28.06.1978, parag. 89-90, publicată pe pagina web www.echr.coe.int. şi C.E.D.O., Benthem V. Ţările de Jos, 23.10.1985, parag. 37, publicată pe pagina web www.echr.coe.int.

În susţinerea legalităţii soluţiei pronunţate pe excepţia de nelegalitate mai invocă şi inexistenţa unei strânse legături între cele două acte administrative şi apreciază că sunt două acte administrative de sine stătătoare.

Pe fond se arată că decizia ORDA nr. 152/2012 a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 1291 din Legea nr. 8/1996 şi în virtutea atribuţiilor de reglementare a activităţii în domeniu în conformitate cu art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996.

Susţine în acest sens, că în speţă, CREDIDAM a demonstrat că este organismul de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membrii din domeniu şi aşa a fost mereu. Susţinerile recurentei-reclamante referitoare la numărul de 50 de membrii sunt nereale, acest număr reprezentând numărul membrilor fondatori, verificat de instanţele de judecată până în prezent în peste 50 de dosare.

În privinţa demonstrării numărului de membrii ai CREDIDAM face trimitere la listele depuse la ORDA şi prezentate în faţa instanţei precum şi la procesul-verbal de control din 22 septembrie 2014 întocmit pentru controlul aferent anului 2012 în care se precizează numărul membrilor CREDIDAM ca fiind de 10.995 la începutul anului 2012 şi 11.034 la sfârşitul anului 2012. Acest raport a fost depus conform prevederilor art. 135 din Legea nr. 8/1996 şi respectă formatul aprobat din oficiu prin decizia nr. 78/2005.

Susţine în continuare temeinicia deciziei ORDA prin raportare şi la celelalte criterii avute în vedere la momentul desemnării şi arată că, CREDIDAM a demonstrat că are o capacitate economică de gestionare colectivă a drepturilor cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi, resurse umane şi materiale necesare gestionării repertoriului artiştilor interpreţi sau executanţi de care dispune organismul dar şi că deţine un sistem informativ complex care asigură eficient şi în timp optim repartizarea remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi.

În privinţa condiţiilor de formă se arată că decizia ORDA nr. 152/2012 emisă de Directorul general al acestei instituţii a avut la bază referatul din 19 septembrie 2012, referat întocmit şi semnat de Direcţia de specialitate avizat spre aprobare şi semnat de Directorul D.R.G.C. şi Şeful serviciului juridic.

În cuprinsul acestui referat sunt indicate toate criteriile care au fost avute în vedere de ORDA pentru desemnarea colectorului.

În privinţa prejudiciului invocat de A. susţine că acesta nu există, deoarece CREDIDAM şi-a îndeplinit atribuţiile de colectare şi repartizare a remuneraţiilor către toţi membrii.

Impedimentele la care face referire recurenta şi pentru care CREDIDAM nu ar justifica atribuirea calităţii de colector (lipsa capacităţii de colectare şi experienţei în domeniu, presupuse fraude prin declararea necorespunzătoare a taxelor şi impozitelor datorate statului) nu pot fi avute în vedere la soluţionarea recursului pentru că nu au fost invocate în faţa instanţei de fond dar şi pentru că aceste impedimente nu există.

Examinând sentinţa recurată în raport de motivele invocate se constată că recursul este nefondat.

Soluţia de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate a deciziei ORDA nr. 4 din 24 martie 1997 este temeinică şi legală.

Excepţia de nelegalitate este reglementată ca un mijloc procesual de apărare ce poate fi invocat în cadrul unui proces deja început, indiferent de obiectul acestuia, fiind o formă de control judecătoresc al legalităţii actului administrativ diferită de acţiunea directă în contencios administrativ, prin care se tinde la anularea actului emis de o autoritate publică.

Este adevărat că prin Decizia nr. 874 din 10 iulie 2008, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 şi a art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007, făcând trimitere la mai multe decizii anterioare, cu nr. 404, 425 şi 354/2008, prin care a reţinut că textele de lege criticate sunt în acord cu principiul stabilităţii raporturilor juridice, care, deşi nu este consacrat expres în Constituţia României, se deduce din prevederile art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală şi din preambulul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu principiul neretroactivităţii legii, cu prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, şi cu dispoziţiile art. 126 alin. (6) care garantează controlul actelor administrative pe calea contenciosului administrativ.

Fără a ignora sau nega consistenţa argumentelor reţinute în contenciosul constituţional, Înalta Curte nu poate omite însă împrejurarea că judecătorul naţional este chemat în mod direct şi nemijlocit să facă efective drepturile şi libertăţile consacrate de Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, aşa cum au fost interpretate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, aceasta constituind o garanţie a aplicării blocului de convenţionalitate în dreptul intern atât în privinţa calităţii legii naţionale, cât şi în interpretarea şi aplicarea acesteia.

Cu privire la raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 alin. (2) din Constituţia României instituie, pentru situaţia în care există un conflict între legile naţionale şi normele cuprinse în pactele şi tratatele internaţionale la care România este parte, regula aplicării directe şi cu prioritate a tratatelor internaţionale, regulă de la care se poate deroga numai în cazul existenţei unor dispoziţii mai favorabile cuprinse în dreptul intern.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că interpretarea exclusiv literală a art. 4 din Legea nr. 554/2004, în sensul că procedura excepţiei de nelegalitate pe care o reglementează ar fi aplicabilă şi actelor administrative individuale anterioare intrării în vigoare a acesteia, ar contraveni principiului securităţii raporturilor juridice, element - fundamental al preeminenţei dreptului, enunţată în preambulul Convenţiei ca o componentă a patrimoniului comun al statelor părţi şi în lumina căreia trebuie interpretat dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe judecătoreşti (cauza Brumărescu contra României, hotărârea din 30 septembrie 1999, publicată în M. Of. nr. 414/31.08.2000, cauza Sovtransavto Holding contra Ucrainei. cererea nr. 48553/1999, hotărârea din 25 iulie 2002, cauza Prodan contra României, hotărâre din 11 decembrie 2008, www.echr.coe.int).

Deşi se referă la repunerea în discuţie, fără limită în timp, a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, argumentele Curţii de la Strasbourg pot fi reţinute şi în cazul actului administrativ unilateral individual intrat în circuitul civil, care nu a fost atacat în termenele şi condiţiile prevăzute de lege, actul administrativ unilateral fiind emis în realizarea puterii publice, trăsătură ce îi conferă caracter obligatoriu şi executoriu din oficiu.

Este adevărat că admiterea excepţiei de nelegalitate nu are ca efect anularea actului administrativ, ci doar înlăturarea lui din litigiul în care a fost invocată excepţia, dar beneficiarul actului administrativ constitutiv sau constatator de drepturi nu se mai poate prevala de el în faţa instanţei. văzându-se lipsit astfel de fundamentul dreptului afirmat.

De aceea, Înalta Curte constată că prin consecinţele juridice pe care le produce admiterea unei excepţii de nelegalitate asupra litigiului în cadrul căruia a fost invocată şi mai cu seamă prin posibilitatea invocării excepţiei fără limită în timp, chiar cu privire la acte administrative unilaterale individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, art. 4 din acest act normativ intră în coliziune cu principiul securităţii raporturilor juridice, componentă a preeminentei dreptului, situaţie ce impune aplicarea cu prioritate a art. 6 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, interpretat în lumina preambulului Convenţiei.

(...) Cenzurarea fără limită în timp a unui act administrativ individual care dă naştere unui drept de proprietate, pe calea incidentă a excepţiei de nelegalitate, ar rupe echilibrul procesual, pentru că în dreptul administrativ nu există distincţie de regim juridic între nulitatea absolută şi nulitatea relativă, corespunzător regimului nulităţilor din dreptul civil. În acest sens s-a mai pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 3298 din 12 iunie 2009.

Sunt aşadar nefondate criticile recurentei, Înalta Curte potrivit jurisprudenţei sale cristalizată în această materie apreciază în acord cu cele arătate şi de instanţa de fond că prin consecinţele juridice pe care le produce admiterea unei excepţii de nelegalitate asupra actului în cadrul litigiului şi care a fost invocată mai cu seamă prin posibilitatea invocării fără limită în timp chiar şi cu privire la acte administrative unilaterale individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 art. 4 din acest act normativ, contravine principiului securităţii raporturilor juridice.

Pe fond rezultă din actele şi lucrările dosarul că prin decizia nr. 152 din 19 septembrie 2012 CREDIDAM a fost desemnat drept colector al remuneraţiilor datorate artiştilor interpreţi sau executanţi pentru radiodifuzarea de către organismele de televiziune a fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestor prin gestiune colectivă obligatorie.

Din cuprinsul acestei decizii rezultă că desemnarea CREDIDAM ca şi colector al remuneraţiilor datorate artiştilor din acest domeniu s-a făcut în temeiul dispoziţiilor art. 1291 din Legea nr. 8/1996, s-a avut în vedere împrejurările din raportul din 19 septembrie 2012 şi care fac referire la artiştii titulari de drepturi care nu sunt asociaţi la niciun organism.

Se pune aşadar problema de drept cea a competenţei directorului general al ORDA de a desemna un colector pentru artiştii titulari de drepturi care nu sunt asociaţi la niciun organism pentru situaţia ce vizează domeniul în care operează gestiunea colectivă obligatorie.

Deci în cauză nu se pune problema desemnării colectorului unic în situaţia existenţei mai multor organisme de gestiune pentru acelaşi domeniu aşa cum înţelege să susţină reclamanta.

Examinând legalitatea deciziei în limitele acestui cadru procesul se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 1291 din Legea nr. 8/1996 „în cazul gestiunii colective obligatorii dacă un titular nu este asociat la niciun organism competenţa revine organismului din domeniul cu cel mai mare număr de membrii”.

Decizia contestată a fost emisă în temeiul dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 cu modificările şi completările ulterioare, art. 7 alin. (3) din H.G. nr. 401/2006 privind organizarea funcţionarea structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor oficiului român pentru drepturile de autor cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 ORDA „reglementează activitatea din domeniu prin decizii ale Directorului general potrivit legii” iar art. 7 alin. (3) din H.G. nr. 401/2006 prevede „în exercitarea atribuţiilor sale Directorul general emite decizii”.

În speţă, decizia a fost emisă de Directorul ORDA în limitele acestor competenţe şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 1291 din Legea nr. 8/1996 întrucât CREDIDAM este organismul cu cel mai mare număr de membrii, acesta fiind 11.024 aşa cum rezultă din actele depuse la dosar (listele membrilor şi procesul verbal de control din 22 septembrie 2014).

Recurenta-reclamantă contestă desemnarea acestui organism pentru colectarea drepturilor artiştilor din acest domeniu care nu s-au asociat la niciun organism dar nu este în măsură să demonstreze că există un organism în domeniu vizat cu un număr mai mare de membrii decât cel deţinut de CREDIDAM sau că i-au fost lezate într-un fel drepturile şi interesele din moment ce prin decizia contestată sunt vizaţi numai artiştii titulari de drepturi neasociaţi.

În privinţa criticilor ce vizează îndeplinirea condiţiilor de formă sub aspectul motivării instanţa de control reţine că motivarea actului administrativ constituie într-adevăr o veritabilă condiţie de valabilitate a acestuia, o garanţie împotriva conduitei arbitrare a autorităţilor publice menite să asigure posibilitatea verificării limitelor exercitării puterii lor discreţionare.

Aşadar pentru legalitate actul administrativ trebuie să cuprindă expunerea elementelor de fapt şi de drept care au stat la baza adoptării lui şi pentru ca părţile să cunoască condiţiile în care a fost emis, condiţii ce pot rezulta şi prin trimitere la alte elemente ale actului.

În speţă, nu poate fi vorba de o nemotivare a actului din moment ce temeiul de fapt şi de drept poate fi determinat.

Temeiul de drept este indicat în mod expres în cuprinsul hotărârii iar împrejurările de fapt care au determinat emiterea actului sunt descrise în raportul din 19 septembrie 2012 întocmit de Compartimentul cu atribuţii în domeniu şi care a fost semnat de Directorul Direcţiei Registre şi Gestiune Colective şi avizat de Şeful serviciului juridic.

Îndeplinirea cerinţei de motivare trebuie apreciată nu numai prin referire la formularea măsurii ci şi la contextul în care a fost adoptată la întregul corp de reguli de drept ce reglementează problema în discuţie astfel încât dacă actul indică în mod clar obiectul ar fi excesiv să se impună o motivare specifică pentru fiecare dintre opţiunile tehnice realizate.

Criticile ce vizează celelalte elemente despre care reclamanta-recurentă susţine că nu erau îndeplinite pentru desemnarea CREDIDAM ca organism de gestiune şi anume (capacitatea de colectare, experienţă în domeniu) nu se impun a fi analizate în prezenta cale de atac din moment ce nu au fost invocate în faţa instanţei de fond şi nici nu sunt cerute ca şi criterii în desemnare prin dispoziţiile cuprinse în art. 1291 din Legea nr. 8/1996.

Toate aceste aspecte de fapt şi de drept conduc la concluzia că decizia ORDA respectă limitele şi scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată iar măsurile dispuse sunt amplu şi adecvat motivate neexistând elemente pe baza căruia să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ sau producerea unor consecinţe vătămătoare.

Pentru toate aceste considerente Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat şi menţine soluţia primei instanţe ca temeinică şi legală.

În temeiul dispoziţiilor art. 415 şi urm Noul C. proc. civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatei suma de 4960 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocaţial justificat cu documentele depuse la file.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Asociaţia Română pentru Artişti Interpreţi sau Executanţi împotriva sentinţei civile nr. 3210 din 23 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata sumei de 4.960 RON către intimata - pârâtă Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2015.