Recognition of wartime displacement status under Emergency Decree No. 105/1999 based on evidence of refugee status from the Northern Transylvania region
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appeal of the Pension House, upholding the Court of Appeal's ruling in favor of the claimant and confirming his status as a beneficiary of specific wartime relief provisions. The dispute concerned the correct start date for the claimant's recognition as a displaced person under emergency decree legislation, with the administrative authority arguing for a later date (October 1940) and claiming that specific documentary evidence was not submitted to the commission. The court found the appeal unfounded, holding that witness testimony and the submitted municipal certificate sufficiently proved that the claimant's family fled their ethnic homeland in August/September 1940 following the Vienna Award, thereby establishing the period of persecution as beginning in September 1940 rather than October 1940. The decisive legal basis is Article 1, paragraph 1, letter c) of Emergency Decree No. 105/1999, as approved and amended by Law No. 189/2000, which grants rights to persons displaced or persecuted on ethnic grounds between September 6, 1940, and March 6, 1945, allowing the specific duration to be determined by the submitted documents.
Legislator headnote
AI generatedRecognition of wartime displacement status under Emergency Decree No. 105/1999 based on evidence of refugee status from the Northern Transylvania region: Beneficiază de prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, persoana care a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 8 iulie 2003, reclamantul D.N. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Sibiu, solicitând obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru o perioadă de 4 ani și 6 luni, luând în calcul ca dată a refugiului, 9 septembrie 1940, în loc de 23 octombrie 1940, cum greșit a reținut pârâta, prin hotărârea nr. 937 din 5 mai 2003.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că, deși a dovedit data refugierii din localitatea Colibița, județul Bistrița-Năsăud, în orașul Sibiu, ca urmare a Dictatului de la Viena, comisia nu a luat în examinare probele prezentate.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 309 din 3 septembrie 2003, a admis acțiunea reclamantului și a modificat în parte hotărârea atacată, în sensul stabilirii perioadei strămutării: 7 septembrie 1940 – 6 martie 1945.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Sibiu, susținând că, întrucât reclamantul nu a depus la comisie și adeverința nr. 991 din 12 iunie 1945, eliberată de Primăria comunei Bistrița Bârgăului, despre cum se face vorbirea în motivarea sentinței, comisia nu putea acorda drepturi în baza unor acte care nu i-au fost puse la dispoziție.
Se mai arată că instanța de fond a luat în considerare susținerea reclamantului privitoare la acordarea drepturilor, începând cu 6 septembrie 1940, fără însă a fi dovedită data exactă a refugiului.
Recursul este nefondat.
Beneficiază de prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, persoana care a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul O.G. nr. 105/1999,, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral, printre care și persoanele din Ardealul de Nord, care au fost expulzate ori s-au refugiat ca urmare a Dictatului de la Viena din 30 august 1940, durata persecuției putându-se acorda în intervalul 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, în funcție de documentele prezentate.
Cu martorii audiați în cauză și cu adeverința nr. 991 din 12 iunie 1945, eliberată de Primăria Comunei Bistrița Bârgăului, s-a dovedit că familia reclamantului a avut domiciliul în această comună, până la sfârșitul lunii august 1940, când s-a refugiat în comuna Săliște, județul Sibiu.
Hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică, recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Sibiu împotriva sentinței civile nr. 309 din 3 septembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2004.