Tax authority's appeal rejected; VAT assessment reduced to 184,247 RON on expert findings of non-taxable breakage.

Decizia nr. 2199/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 216/2014 din 7 octombrie 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi, în consecinţă:

- s-a anulat în parte raportul de inspecţie fiscală din 30 martie 2012, decizia de impunere din 30 martie 2012 şi decizia de soluţionare a contestaţiei din 16 iunie 2012 a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov în calitate de succesoare a D.G.F.P. Sibiu.

- s-a dispus exonerarea reclamantei de plata sumei de 447.717 RON, reprezentând TVA, majorări şi penalităţi de întârziere.

- s-a stabilit creanţa fiscală datorată de reclamantă către bugetul de stat ca fiind în sumă de 184.247 RON, reprezentând 91.432 RON TVA suplimentară, 79.372 RON majorări de întârziere, 13.443 RON penalităţi de întârziere, potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză.

- s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 18.360 RON, cu titlu cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în esență următoarele aspecte:

Reclamanta SC A. SRL a formulat cerere de rambursare a soldului sumei negative a TVA înregistrată la Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Sibiu sub nr. 1164 din 21 ianuarie 2009, precum şi verificarea modului de fundamentare a cererii de rambursare a soldului sumei negative a TVA înregistrată la Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili Bucureşti sub nr. 288835029 din 21 ianuarie 2011.

Serviciul Inspecţie Fiscală Persoane Juridice din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Sibiu a efectuat în perioada 27 februarie 2012 - 29 martie 2012 o inspecţie fiscală conform art. 98 alin. (3) C. proc. fisc., verificând perioada cuprinsă între 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2011, întocmind raportul de inspecţie fiscală din 30 martie 2012 pe baza căruia pârâta a emis decizia de impunere din 30 martie 2012 privind obligaţii suplimentare de plată reţinute în sarcina reclamantei în sumă totală de 631.964 RON reprezentând: suma de 309.741 RON TVA suplimentară, suma de 278.360 RON majorări de întârziere aferente TVA suplimentară, suma de 27.640 RON TVA stabilită suplimentar pentru depăşirea limitelor legale privind activităţile de protocol, suma de 5.347 RON reprezentând TVA calculată suplimentar pentru cheltuieli nedeductibile, suma de 10.876 RON reprezentând TVA stabilită suplimentar pentru neconcordanţe rezultate din înregistrări contabile eronate.

Împotriva actului de control şi a deciziei de impunere, reclamanta a formulat contestaţie în baza prevederilor art. 205 C. proc. fisc., contestaţie care a fost respinsă ca neîntemeiată prin decizia nr. 145 din 18 iunie 2012, împotriva căreia reclamanta a depus acţiune în contencios administrativ fiscal.

Având în vedere pe lângă actele depuse de reclamantă şi raportul de expertiză contabilă, din care rezultă că în mod greşit organele de control nu au luat în considerare perisabilităţile produse în timpul transportului, diferenţele rezultate între lipsurile de inventar, spargerile în depozit, spargerile de ţiglă şi accesorii înlocuite de beneficiari în perioada 01 ianuarie 2007 - 30 noiembrie 2011, s-a dispus exonerarea reclamantei de la plata sumei de 447.717 RON.

S-a reținut că pentru cheltuielile de protocol, TVA aferentă în sumă de 27.332 RON este nedeductibilă fiscal.

De asemenea, s-a constatat că este nedeductibilă fiscal TVA în sumă de 3.511,75 RON aferentă serviciilor de şcolarizare achitate pentru salariaţii altor societăţi comerciale, cheltuielile acestea nefiind efectuate în scopul direct al activităţii reclamantei, iar cele menţionate în raportul -opinie separată nu pot fi reţinute, deoarece nu se încadrează în prevederile art. 21 C. fisc.

Prin urmare, s-a dispus anularea în parte a celor trei acte atacate, stabilind creanţa fiscală datorată de reclamantă către bugetul de stat la suma de 184.247 RON reprezentând 91.432 RON TVA suplimentară, 79.372 RON majorări de întârziere şi 13.443 RON penalităţi de întârziere.

Împotriva sentinţei civile nr. 216/2014 din 7 octombrie 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu în numele şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciindu-se că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a art. 128 alin. (8) lit. c), art. 129, art. 137 alin. (3) C. fisc., precum şi a H.G. nr. 831/2004 cu următoarele sublinieri:

- Greşit s-a reţinut că în raportul de expertiză contabilă şi în raportul de expertiză tehnică s-a reţinut că organele de inspecţie nu au luat în considerare perisabilităţile produse în timpul transportului, diferenţele rezultate între lipsurile de inventar, spargerile în depozit, spargerile de ţiglă şi accesorii înlocuite de beneficiari în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 noiembrie 2011 şi perisabilităţile calculate conform H.G. nr. 831/2004, precum şi spargerile tehnologice, conform expertizei tehnice.

În starea de fapt reţinută în urma controlului s-a arătat că, produsele fabricate de intimata-reclamanta şi unele provenite de la diverse societăţi de pe teritoriul Comunităţii Europene erau vândute de aceasta prin diverse societăţi colaboratoare.

Pentru ca, până la momentul desfacerii către beneficiarii finali se efectuau mai multe operaţiuni de transport şi de depozitare în urma cărora se produceau spargeri şi degradări ale ţiglelor, şi drept urmare intimata-reclamantă înregistra în contabilitate cheltuieli ocazionate astfel, sub titlul de pierderi, şi apoi erau definite ca şi stocuri degradate calitativ care nu mai pot fi valorificate şi care potrivit legiuitorului reprezintă operaţiuni care nu constituie livrări de produse şi excluse din sfera TVA în conformitate cu dispoziţiile art. 128 alin. (8) lit. c) din Legea nr. 571/2003.

Intimata-reclamanta proceda ulterior la înlocuirea ţiglelor sparte, şi a considerat aceasta operaţiune este supusă TVA deoarece art. 137 alin. (3) C. fisc. prevede că baza de impozitare nu cuprinde reducerile de preţ de 100% acordate direct clienţilor pentru bunurile înlocuite. În acelaşi timp înlocuirea ţiglelor sparte este o obligaţie asumată în scopul dezvoltării relaţiilor comerciale şi consolidării poziţiei pe piaţă având drept scop stimularea vânzărilor aşa cum prevede art. 128 alin. (8) lit. e) C. fisc.

După efectuarea inventarierilor semestriale reclamanta a mai evidenţiat în contabilitate şi cheltuieli cu accesorii şi ţigle constatate lipsă în urma comparării stocurilor faptice cu stocurile scriptice înregistrate în evidenţa contabilă, stabilind, limitele maxime de perisabilitate admise de legislaţia în vigoare.

După determinarea acestor limite intimata-reclamantă compara valoarea obţinută în urma acestor calcule cu valoarea ţiglelor constatate lipsă în gestiune. Dacă limita de perisabilitate excedea lipsurilor de inventar constatate, societatea-intimată nu colecta TVA. În ceea ce priveşte pierderile constatate în gestiunea de accesorii, intimata colecta TVA în limita lipsurilor constatate la inventariere.

Instanţa nu a observat că, pentru operaţiunile prin care s-a apreciat că perisabilităţile calculate de societatea-intimată şi provenind din minusurile de inventar sunt dintre cele pe care legiuitorul le-a exclus de la operaţiuni impozabile din punct de vedere al TVA, deoarece H.G. nr. 831/2004 pentru aprobarea Normelor privind limitele admisibile de perisabilitate la mărfuri în procesul de comercializare, prevede la art. 1 ca:

„Prin perisabilităţi, în sensul prezentelor norme, se înţelege scăzămintele care se produc în timpul transportului, manipulării, depozitării şi desfacerii mărfurilor, determinate de procese naturale cum sunt: uscare, evaporare, volatilizare, pulverizare, hidroliză, răcire, îngheţare, topire, oxidare, aderare la pereţii vagoanelor sau ai vaselor în care sunt transportate, descompunere, scurgere, îmbibare, îngroşare, împrăştiere, fărâmiţare, spargere, inclusiv procese de fermentare sau alte procese biofizice, în procesul de comercializare în reţeaua de distribuţie (depozite cu ridicata, unităţi comerciale cu amănuntul şi de alimentaţie publică).”

Faţă de aceste dispoziţii legale rezultă că instanţa ar fi trebuit să valorifice notele scrise depuse de recurenta-pârâtă şi să înlăture concluziile expertizei tehnice şi a celei contabile privitoare la aceste aspecte reprezentând lipsa în gestiune, în urma inventarierii stocurilor.

În cazul spărturilor de ţigle rezultate în urma transportului, manipulării, depozitării şi desfacerii produselor intimata-reclamantă trebuia să aplice numai limita maximă de perisabilitate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, şi pentru perisabilităţile care depăşeau limita maximă admisă de lege intimata-reclamantă era obligată să colecteze TVA, mai ales că aceste pierderi, din punct de vedere fiscal sunt nedeductibile.

Având în vedere că impunerea fiscală suplimentară a fost determinată de ignorarea dispoziţiilor legale privitoare la valorificarea rezultatelor inventarierii şi a efectelor sale fiscale precum şi la efectul fiscal al depăşirii cuantumului perisabilităţilor legale, în mod greşit instanţa de fond a valorificat concluziile expertizei contabile privitoare la aceste aspecte şi a ignorat dispoziţiile legale exprese.

Instanţa a valorificat în întregime concluziile raportului de expertiză fără să reţină ca perisabilităţile s-au calculat pentru două situaţii, şi anume pentru stocuri produse şi aflate încă în proprietatea intimatei şi pentru livrări efective şi înlocuiri de produse aflate deja la cumpărători.

Din concluziile expertului tehnic rezultă că intimata-reclamantă a efectuat livrări suplimentare, pentru a înlocui o cantitate "neglijabilă de produse" aşa încât organele de inspecţie în mod corect au reţinut baza de calcul şi au stabilit că s-au efectuat livrări suplimentare, peste limite de perisabilitate, pe baza datelor şi informaţiilor oferite de intimata-reclamantă.

Cât timp instanţa nu a reţinut că datele avute în vedere de expertul tehnic şi implicit de cel contabil, nu au diferit de cele reţinute de organele de inspecţie fiscală, că diferenţele de livrat au reprezentat o cantitate neglijabilă, aşa că ar fi trebuit să se reţină că, starea de fapt şi cea fiscală din actele de impunere este cea corectă, şi că obligaţiile pentru dar nu s-a indicat dacă aceste date sunt aceleaşi sau diferă faţă de cele avute în vedere de organele de inspecţie fiscală.

Apoi şi suplimentul la expertiza tehnică cu explicarea datelor şi valorilor cantitative şi valorice de referinţă avute în vedere de expertul tehnic nu diferă semnificativ faţă de cele care au stat la baza calculului efectuat de organele de inspecţie fiscală.

Având în vedere concluziile expertului tehnic, instanţa de fond trebuia să reţină că, dacă starea de fapt reţinută în actul de impunere nu diferă faţă de concluziile expertului tehnic, atunci şi expertiza contabilă trebuia să reţină aceste aspecte privitoare la corectitudinea tratamentului fiscal aplicat în actul de impunere şi să reţină ca fiind datorată TVA suplimentară.

Rezultă că intimata-reclamantă a efectuat livrări suplimentare, pentru a înlocui o cantitate "neglijabilă de produse" aşa încât organele de inspecţie în mod corect au reţinut baza de calcul şi au stabilit că s-au efectuat livrări suplimentare, peste limite de perisabilitate, pe baza datelor şi informaţiilor oferite de reclamantă.

Recurenta-pârâtă susţine că se impune a se reţine ca TVA suplimentară aferentă acestor livrări şi perisabilităţi a fost greşit determinată în expertiza contabilă cât timp, limitele maxime de perisabilitate au fost aplicate de intimata-reclamantă greşit, asupra pierderilor suferite pe timpul transportului, manipulării, depozitării şi desfacerii produselor şi nu lipsurilor constatate cu ocazia inventarierilor efectuate.

Apoi, în expertize nu s-a făcut nici o distincţie că ar fi fost corect sau nu tratamentul fiscal aplicat pierderilor de ţigle rezultate în urma transportului, manipulării, depozitării şi desfacerii produselor deoarece acestea nu au fost şi nu pot fi considerate "stocuri degradate calitativ" atâta timp cât au primit avizul favorabil pentru comercializare, înseamnă că, din punct de vedere calitativ au fost corespunzătoare, şi că s-au deteriorat cât timp erau proprietatea societăţii intimate, şi se păstrau în magazie spre vânzare.

Aşadar, intimata-reclamantă avea obligaţia colectării TVA aferentă atât lipsurilor de inventar constatate în gestiunea de mărfuri şi de produse finite, cât şi asupra valorii perisabilităţilor acordate peste limitele legale, iar instanţa de fond ar fi trebuit să reţină că sunt greşite concluziile expertizei contabile şi că se impunea menţinerea obligaţiei suplimentare totale de 588.101 RON reprezentând: TVA suplimentar de 309.741 RON şi 278.360 RON majorări de întârziere aferente minusului de inventar şi perisabilităţilor.

- De asemenea, în mod greşit instanţa de fond a validat concluziile expertizei contabile şi a reţinut că doar suma de 27.332 RON este nedeductibilă fiscal ca fiind aferentă protocolului, când suma totală aferentă protocolului era de 32.987 RON.

În actul de impunere s-a reţinut că intimata-reclamantă a înregistrat în contul 628 („Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi”) serviciile prestate în cadrul unor acţiuni de protocol şi nu au fost avute în vedere la stabilirea cheltuielii de protocol şi care era deductibilă fiscal, în cuantum de 27.640 RON pentru depăşirea limitelor legale privind activitatea de protocol şi 5.347 RON reprezentând TVA aferentă unor cheltuieli nedeductibile.

Având în vedere că aceste cheltuieli trebuiau evidenţiate în contul 623 „Cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate" ele au reîntregit baza impozabilă pentru calculul TVA şi astfel s-a stabilit suma suplimentară în valoare de 27.640 RON, în conformitate cu dispoziţiile art. 128 alin. (8) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. cu modificările şi completările ulterioare coroborate şi explicitate cu prevederile pct. 6 din H.G. nr. 44/2004, subpunctele (15) şi (16).

De asemenea s-a reţinut în actul de impunere ca operaţiunile efectuate de intimata-reclamantă sunt dintre cele prevăzute de art. 129 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, hotărârea instanţei se impune a fi modificată, deoarece s-a modificat evidenţa contabilă a intimatei-reclamante ceea ce este inadmisibil şi neîntemeiat.

Aceeaşi concluzie se impune şi implicit menţinerea ca suplimentară a TVA în valoare de 21.014,92 RON aferentă facturii emise de SC B. SRL, în valoare de 131.619,79 RON, cât timp înregistrările contabile au fost făcute de intimata-reclamantă în alte conturi, respectiv, în contul 628 "Cheltuieli cu serviciile executate de terţi" aşa că, nu se poate aplica de experţi un alt tratament fiscal.

În fine, arată recurenta că şi constatările din actul de impunere privind înregistrările contabile eronate nu au fost combătute cu dovezi, iar pentru aceasta intimata-reclamantă datorează TVA suplimentar în sumă de 10.876 RON.

Prin întâmpinare, intimata a răspuns punctual criticilor aduse de recurentă, subliniind că, practic, prin cererea de recurs sunt criticate cele două expertize administrate în cauză fără a fi combătute argumentele pe care s-au bazat concluziile expertizei din domeniul tehnic şi financiar contabil, care au stabilit sumele pe care societatea A. SRL le datorează bugetului de stat.

Examinând cauza prin prisma obiectului ei, a normelor legale incidente, a motivelor de recurs redate mai înainte şi a apărărilor părţii adverse, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat şi îl va respinge ca atare, pentru cele ce vor fi punctate în continuare.

Aşa cum se poate lesne observa din cuprinsul cererii de recurs, criticile formulate de recurenta D.G.R.F.P. Braşov privesc cele două expertize judiciare încuviinţate în cauză - tehnică şi contabilă - şi nu soluţia pronunţată de prima instanţă. Or, calea pe care o putea urma autoritatea pârâtă, din punct de vedere procedural, era aceea de a formula obiecţiuni la expertize sau de a cere a se face aplicaţia art. 212 alin. (2) C. proc. civ. prin solicitarea motivată a unei contraexpertize. Rezultă din actele dosarului că instanţa de fond, la cererea expresă a reclamantei, a solicitat autorităţii fiscale să precizeze dacă notele de şedinţă depuse reprezintă obiecţiuni la expertiza contabilă, iar răspunsul acesteia a fost acela că înscrisul depus conţine poziţia organului de inspecţie fiscală privitoare la concluziile expertizei contabile raportat şi la criticile expertizei tehnice.

Analiza instanţei de control judiciar se va face din perspectiva art. 3041 C. proc. civ., în condiţiile în care deşi recurenta indică drept motiv de recurs art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu arată în ce constă aplicarea greşită a legii de către prima instanţă.

Concluzia în urma acestei analize este aceea că soluţia pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia este corectă şi legală, chiar dacă sunt extrem de concise/sumare considerentele pe care acestea se fundamentează.

În esenţă, judecătorul fondului se raportează la concluziile celor două expertize administrate, dând eficienţă dispoziţiilor art. 201 şi urm. C. proc. civ., scopul administrării acestei probe fiind acela de a lămuri corect situaţia de fapt şi, implicit, de a se determina corect TVA suplimentară datorată de societatea reclamantă.

Dat fiind specificul complex al cauzei instanţa a uzat de dispoziţiile procedurale care îi permit să ceară părerea unor specialişti. Prin soluţia pronunţată au fost practic omologate cele două rapoarte de expertiză întocmite în cauză din care rezultă că suma totală datorată de reclamantă către bugetul de stat este constituită din suma de 91.432 RON reprezentând TVA suplimentară, suma de 79.372 RON reprezentând majorări de întârziere şi suma de 13.443 RON reprezentând penalităţi de întârziere.

Conform celor doi experţi, organul de inspecţie fiscală a încadrat în mod eronat la art. 128 alin. (8) lit. c) C. fisc. operaţiunea privind mărfurile livrate clientului pentru înlocuirea spărturilor.

Potrivit clauzelor contractuale (contract de distribuţie) Anexa 2 Grila de Rabaturi, A. se obligă (pct. 1C, RABAT SPARTURI) să înlocuiască spărturile la accesoriile din beton în urma unor analize lunare, pe baza unor procese verbale de constatare semnate de directorul zonal A. Distribuitorul are obligaţia distrugerii complete ale produselor deteriorate. Aşadar, potrivit clauzelor contractuale clientul care reclama spărturi, beneficiază de înlocuirea ţiglelor sparte în urma unor analize lunare, pe baza unor procese-verbale de constatare. Pentru înlocuirea spărturilor, se livrează mărfuri de acelaşi fel care se facturează, acordându-se o reducere de preţ de 100%, sume ce se evidenţiază în facturi de vânzare prin înscrierea cu semnul minus a bazei impozabile şi a TVA.

În acest caz spărturile nu pot fi considerate: lipsă la inventar, bunuri casate sau perisabilităţi, deoarece cu ocazia vânzării s-a produs transferul de proprietate, bunurile respective au fost livrate şi scăzute din evidenţă, moment în care s-au înregistrat atât venitul obţinut din vânzare, cât şi TVA colectat.

În perioada 2007-2008, 2008-2009 perioadă supusă controlului, piaţa materialelor de construcţii s-a aflat într-o permanentă creştere, fapt ce a determinat o creştere a productivităţii precum şi a importurilor de produse A.

În acest context reclamanta a fost nevoită să introducă pe piaţă produse care deşi respectau Normele EN 490/2005 şi EN 491/2006 privind calitatea ţiglelor şi învelitorile din beton, acestea nu aveau perioada de maturare complet parcursă.

Conform normelor de calitate A., perioada de maturare a ţiglelor este de 28 de zile. Acest lucru înseamnă că betonul din care este produsă ţigla dobândeşte rezistenţa optimă după trecerea celor 28 de zile.

Punctul de vedere al organului de inspecţie fiscală, menţinut şi prin cererea de recurs, este infirmat de răspunsurile expertului tehnic la obiectivele 1 şi 2 din raport, respectiv arată două aspecte esenţiale: perioada de 28 de zile de maturare este parte a procesului tehnologic; toate degradările calitative au apărut în perioada celor 28 de zile, respectiv în cadrul procesului tehnologic.

În acest context nu se poate pune în discuţie incidenţa art. 128 alin. (8) lit. c) C. fisc. deoarece apariţia sporturilor reprezintă deficienţe de calitate apărute în perioada de maturare.

Din punct de vedere al TVA, pentru marfa care înlocuieşte spărturile acordându-se o reducere de preţ de 100%, sunt aplicabile dispoziţiile art. 137 alin. (3) C. fisc.

Această situaţie se încadrează fie la art. 128 alin. (8) lit. b) C. fisc., fie la art. 128 alin. (8) lit. c) C. fisc. din moment ce înlocuirea ţiglelor sparte este o obligaţie asumată faţă de furnizori în scopul dezvoltării relaţiilor comerciale şi consolidării poziţiei în piaţă şi are ca scop stimularea vânzărilor. În sprijinul acestei încadrări sunt şi prevederile pct. (14) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a C. fisc.

Calculul perisabilităţii s-a făcut în conformitate cu H.G. nr. 831/2004 pentru aprobarea Normelor privind limitele admisibile de perisabilitate la mărfuri în procesul de comercializare.

Expertul contabil face precizarea că organul de control a luat în calcul la determinarea TVA suplimentară doar perisabilităţile aferente depozitării în sumă de 88.438 RON şi cele aferente transportului la intrarea mărfii în sumă de 138.647 RON, totalul lor fiind de 227.085 RON (88.438 RON +138.647 RON), fără să ţină cont de perisabilităţile în sumă de 284.267 RON aferente ţiglei şi accesoriilor din beton, vândute şi transportate la beneficiari.

Cu ocazia verificării documentelor contabile ale reclamantei, de către expertul contabil, acesta a mai constatat că organul de control, la stabilirea TVA suplimentară calculată în Anexa 2 la raportul de inspecţie fiscală, nu a ţinut cont de TVA aferentă lipsurilor la inventar, din perioada 01 ianuarie 2007- 30 noiembrie 2011, în sumă de 49.293 RON, înregistrat de societate în evidenţa contabilă în perioada 01 ianuarie 2007-30 noiembrie 2011.

Acest aspect constatat de expertul contabil judiciar şi confirmat de expertul parte relevă pe de-o parte obiectivitatea acestora şi implicit a lucrării efectuate pe de altă confirmă încă odată erorile în apreciere făcute de organul de inspecţie fiscală.

Un alt aspect esenţial pentru lămurirea corectă a situaţiei şi implicit determinare corectă a TVA suplimentară, îl reprezintă faptul că expertul contabil a avut în vedere şi concluziile expertului tehnic prezentate în raportul de expertiză tehnică aflat la dosarul cauzei.

Expertul tehnic face precizarea că: "prin livrarea sub presiunea pieţei a unor cantităţi de produse (ţiglă din beton) practic s-a omis trecerea perioadei complete de maturare a produselor respective. Acest fapt a putut cauza şi modificări în structura betonului şi implicit în final spărturi ale ţiglelor". Expertul tehnic concluzionează că datorită livrării produselor din beton anterior perioadei de maturare "au putut apărea spărturi suplimentare, dincolo de nivelul unor norme tehnologice acceptabile"

Expertul tehnic a determinat şi calculat spargerile suplimentare aferente produselor din beton înainte de perioada de maturare a produselor în perioada 2007-2011, iar pe baza acestor date expertul contabil a calculat TVA suplimentară aferentă lipsurilor de inventar, spargerile de ţiglă şi accesorii înlocuite la beneficiari în perioada 1 ianuarie 2007-30 noiembrie 2011, diminuate cu perisabilităţile calculate în conformitate cu H.G. nr. 831/2004 şi cu pierderile tehnologice stabilite de expertul tehnic.

Din cuprinsul celor două lucrări de specialitate a rezultat că organul fiscal a apreciat în mod eronat situaţia rezultată în urma controlului şi, pe cale de consecinţă, în mod eronat a calculat sume suplimentare de plată, care aşa cum se demonstrează în expertiza contabilă nu sunt datorate.

Referitor la sumele reprezentând TVA stabilit suplimentar în cazul achiziţiilor ce nu sunt utilizate în scopul operaţiunii taxabile - a) achiziţii considerate cheltuieli de protocol (răspuns obiectiv 2) şi b) achiziţii privind serviciile şcolarizare (răspuns obiectiv 3) sume considerate nedeductibile fiscal şi a căror valoare totală este criticată de recurentă, se observă că expertul contabil a îmbrăţişat punctul de vedere al organului de inspecţie fiscală calculând în schimb sumele corecte în baza facturilor privind aceste livrări de servicii.

Expertul contabil a evidenţiat erori de calcul ale organului de inspecţie fiscală în defavoarea reclamantei confirmate şi de expertul parte.

Aşadar, motivele invocate de recurentă în legătură cu aceste sume, sume considerate chiar şi de expertul contabil ca fiind nedeductibile fiscal nu sunt întemeiate în contextul în care sunt puncte de vedere similare, singurul aspect care diferă fiind cuantumul sumei, calculat corect de expert.

Aşadar, instanţa de fond a aplicat în mod corect dispoziţiile legale în materie şi s-a raportat la probatoriul administrat, cu accent pe cele două expertize de specialitate, pe baza cărora s-au stabilit sumele datorate de societatea reclamantă bugetului de stat.

Având în vedere şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu în numele şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei nr. 216/2014 din 7 octombrie 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2015.