Retrocession of church property annulled due to lack of proprietary status

Decizia nr. 2082/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1878 din 24 mai 2005 pe rolul Curţii de Apel Suceava, reclamanta Direcţia Silvică Suceava, în contradictoriu cu Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 468 din 14 martie 2005, solicitând anularea acesteia.

În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că nu există identitate între Fondul Ortodox al Bucovinei, proprietarul tabular al imobilului şi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Fondul fiind persoană juridică de drept public, distinctă de reorganizarea cultului iar Mitropolia era doar una dintre persoanele juridice membre ale fundaţiei şi astfel nu există identitate între Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei şi Arhiepiscopie.

S-a mai arătat că Fondul a desfiinţat în baza Decretului nr. 273/49 şi că imobilul nu coincide în materialitatea lui cu cel înscris în C.F., reclamantul efectuând reparaţii, îmbunătăţiri şi extinderi precum şi imobile noi.

Prin întâmpinare pârâta Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea acţiunii, arătând că în sistemul cărţilor funciare operează principiul forţei probante a înscrierii iar imobilul retrocedat figurează în C.F. cu nr. x a comunei Cârlibaba, judeţul Suceava, ca proprietate a Fondului.

Prin cererea din 21 septembrie 2005, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţi formulează întâmpinare şi cerere de intervenţie în interesul pârâtei.

Prin întâmpinare s-a arătat că prin decizia nr. 269/A/2004 Curtea de Apel Galaţi a statuat asupra calităţii procesuale a Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei soluţie rămasă irevocabilă; s-a susţinut pe fondul cauzei că retrocedarea se bazează pe înscrisurile din cartea funciară.

Prin încheierea nr. 5502 din 16 noiembrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel Bacău, fiind înregistrată sub nr. 7157/2005.

Prin cererea din 17 ianuarie 2006 reclamanta a formulat precizări prin care a completat probele prin care se tinde a susţine că Fundaţia Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina nu este continuatoarea persoanei juridice de drept public, că bunurile fundaţiei erau doar în exploatarea acestuia conform decretelor regale din 1946-1947, că instituţia patronatului nu este recunoscută din 1928.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 60 din 13 martie 2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Suceava, împotriva pârâtului Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile, în contradictoriu cu intervenienta Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.

Pentru a pronunţă această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin decizia nr. 468 din 14 martie 2005 Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, a restituit Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor imobilul compus din construcţie şi terenul aferent situat în comuna Cârlibaba, judeţul Suceava înscris în C.F. nr. x a comunei Cârlibaba.

S-a reţinut că din extrasul de carte funciară rezultă că imobilul este proprietatea Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, persoană juridică rezultată prin reorganizarea succesivă a Fondului Religios constituit în 19 iunie 1783 prin Ordonanţa împăratului Iosif al II-lea.

S-a reţinut că ultima reorganizare s-a realizat prin Legea de organizare a Bisericii Ortodoxe Române din 1925 când prin Regulament se dispune cu privire la statutul juridic al Fundaţiei „Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei".

De asemenea, s-a arătat în considerente că Fundaţia a fost desfiinţată prin Decretul nr. 273/1949 însă, prin sentinţa civilă nr. 109/2000 pronunţată de Tribunalul Suceava a fost înfiinţat Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, persoană juridică înscrisă în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor iar prin încheierea din 22 august 2001 a Judecătoriei Suceava s-au înscris modificările aduse actelor constitutive ale Fundaţiei, în sensul că aceasta este aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată abuziv prin Decretul nr. 273 din 24 iunie 1948.

S-a mai arătat că, s-a statuat irevocabil printr-o hotărâre judecătorească asupra calităţii Fundaţiei constituită în 2000 de continuatoare a Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei (încheierea din 17 august 2001 şi Decizia nr. 4401/2003 a Curţii Supreme de Justiţie.

Faţă de aceste motive, susţinerea reclamantei că nu există identitate între proprietarul înscris în C.F. şi persoana juridică Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei în favoarea căruia s-a emis decizia contestată, a fost respinsă.

În ceea ce priveşte afirmaţiile că în legătură cu imobilul retrocedat ar fi adus îmbunătăţiri acestuia sau că ar fi edificat, pe acelaşi teren alte imobile, s-a considerat că acestea nu sunt de natură a atrage nulitatea deciziei contestate, eventualele drepturi ale reclamantei putând fi valorificate în condiţiile stabilite de legea civilă.

De asemenea, s-a arătat că este irelevantă, sub aspectul acţiunii promovate de reclamantă, existenţa sau inexistenţa continuităţii dintre Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi Mitropolia Bucovinei, retrocedarea realizându-se către proprietarul tabular, persoană juridică cu existenţă proprie şi nu Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, aceasta din urmă neavând calitatea de „patronat", ci doar de membru fondator al Fundaţiei care are drepturile şi obligaţiile prevăzute de O.G. nr. 26/2000 aprobate prin Legea nr. 246/2005.

Recursul

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Suceava - criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate în esenţă pentru următoarele motive:

- Se arată că hotărârea instanţei de fond este nemotivată, ea nerăspunzând motivelor invocate de către unitatea recurentă prin contestaţie.

Faptul că beneficiarul deciziei este Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, deşi în cartea funciară era menţionat Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, pune sub semnul întrebării faptul că în dosar s-a efectuat o reală cercetare judecătorească.

Este inexactă menţiunea din paragraful penultim al considerentelor în sensul că, proprietatea s-ar fi restituit realului proprietar tabular, susţinerile din acest aliniat fiind contrare însăşi evidenţei persoanei juridice.

Astfel, nici măcar nu s-a observat că Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor nu este membră fondatoare a Fundaţiei Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, ci Arhiepiscopul de la acel moment ca persoană fizică.

- Al doilea motiv al nelegalităţii şi netemeiniciei hotărârii

Se învederează faptul că s-au reluat transcrierile din susţinerile părţilor, precum că prin hotărâre definitivă şi irevocabilă anume încheierea Judecătoriei Suceava din 17 septembrie 2001, s-ar fi statuat faptul că Fundaţia este continuatoarea vechiului Fond.

Această afirmaţie fără nici o motivare, nu răspunde în nici un fel susţinerilor recurentei fondate pe art. 9 din O.G nr. 26/2000, precum că judecătorul delegat cu înscrierea persoanelor juridice nu face decât de o verificare a legalităţii aparente a actelor - constitutive, respectiv semnături, formă autentică, nu şi o verificare de fond.

Ar fi fost de altfel imposibil ca judecătorul desemnat la acest compartiment, în lipsa unei publicităţi reale a modificărilor, să aibă cunoştinţă despre legislaţia care a guvernat Fondul Bisericesc înainte de anul 1949. Rămân astfel fără răspuns întrebările formulate de către unitatea recurentă, cum putea o persoană juridică de drept privat să fie succesoarea uneia de drept public, cum putea şi poate fi o Fundaţie, cu scop declarat non profit, atât conform vechii legislaţii - Legea nr. 21/1924, cât şi conform celei actuale - O.G. nr. 26/2000 modificată şi aprobată prin Legea nr. 246/2005, să deţină un patrimoniu cu afectaţiune directă pentru desfăşurarea de activităţi economice.

Susţinerea că prin încheierea dată într-un litigiu având ca obiect acţiunea în revendicare a acestei Fundaţii şi printr-o soluţie a C.S.J. dată în recurs în aceeaşi cauză, s-a constatat calitatea de succesor, vădeşte din nefericire necunoaşterea dispoziţiilor procedurale.

- Un al treilea motiv de recurs îl constituie faptul că instanţa raportează înscrierea în C.F. de legislaţia actuală şi nu de cea din momentul efectuării menţiunilor.

Acestea s-au făcut sub imperiul legii austriece, care guverna raporturile de drept civil într-o modalitate profund diferită de dreptul civil român, cu trimitere la Decretul - Lege nr. 115/1938.

Pe de altă parte, nu sunt luate în considerare dispoziţiile constituţionale de la acea dată - respectiv Constituţia din anul 1923 şi 1938, care garantau apartenenţa acestor bunuri la domeniul public.

Spre exemplificare, aceleaşi înscrisuri de C.F. arătau că mai multe mine şi cariere se aflau în proprietatea Fondului, însă cele două Constituţii sus menţionate prevedeau că aceste bunuri aparţin Statului.

În drept, recursul se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 art. 3041 C. proc. civ., art. 312 alin. (5) C. proc. civ., art. 313 C. proc. civ.

Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimata - pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare la cererea de recurs şi a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.

Referitor la susţinerile recurentei - reclamante (precizate şi în cuprinsul cererii introductive de instanţă), prin care critică aspectul calităţii de persoană îndreptăţită a beneficiarului retrocedării, şi anume că „beneficiarul deciziei este Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, deşi în cartea funciară era menţionat Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina.

Beneficiarul deciziei nr. 468 din 14 aprilie 2005 a Comisiei speciale de retrocedare este Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei şi nu Arhiepiscopia Ortodoxă a Sucevei şi Rădăuţilor, aşa cum în mod eronat susţine recurenta - reclamantă.

Afirmaţiile recurentei reclamante în sensul că „instanţa a reţinut că prin hotărâre definitivă şi irevocabilă - încheierea Judecătoriei Suceava din 22 august 2001 s-ar fi statuat că Fundaţia este continuatoarea vechiului Fond (...) nu răspunde în nici un fel dispoziţiilor art. 9 din O.G. nr. 26/2000, precum că judecătorul nu face decât o verificare a legalităţii aparente a actelor constitutive, nu şi o verificare de fond", sunt eronate pentru considerentele expuse în continuare.

Astfel, recurenta-reclamantă Regia Naţională a Pădurilor - Direcţia Silvică Suceava, în încercarea de a motiva recursul, nu observă că de fapt este vorba de două hotărâri distincte şi anume: una care priveşte înfiinţarea persoanei juridice Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei cealaltă reprezintă o hotărâre dată în constatarea calităţii de continuator al Fondului Bisericesc desfiinţat prin Decretul nr. 273 din 24 iunie 1949.

Sunt corecte reţinerile instanţei în sensul că s-a statuat irevocabil printr-o hotărâre judecătorească asupra calităţii Fundaţiei constituită în 2000 de continuatoare a Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei".

Acest fond a fost constituit prin „Regulamentul duhovnicesc" din 129 aprilie 1786 dat de Împăratul Iosif al II-lea, care dispunea că: „sub denumirea de Fond religios se înţelege întreaga avere ce a fost închinată pentru întreţinerea religiunii".

Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei a fost înfiinţat pentru a nu se amesteca activitatea cultică, şi anume tot ceea ce este legat de serviciul religios, cu cea administrativă. Acest Fond - forum administrativ, care în mod practic era şi este una şi aceiaşi unitate cultică, respectiv Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor restrânsă de data aceasta la graniţa impusă de sovietici - se ocupa de administrarea bunurilor bisericeşti. Aşadar, Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei, conform Statutului a fost dintotdeauna deţinut, gestionat şi administrat de episcopul eparhiot prin Consiliul de Administraţie al Fondului.

În acest sens, instanţa de fond în mod corect a reţinut că Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei este persoana juridică rezultată prin reorganizarea succesivă a Fondului Religios constituit în 19 martie 1783 prin Ordonanţa Împăratului Iosif al II-lea; ultima reorganizare s-a realizat prin Legea de organizare a Bisericii Ortodoxe Române din 1925 când prin Regulament se dispune cu privire la statutul juridic al Fundaţiei „Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei".

Referitor la susţinerile recurentei - reclamante potrivit cărora „instanţa raportează înscrierea în cartea funciară de legislaţia actuală şi nu de cea din momentul menţiunilor acestea s-au făcut sub imperiul legii austriece, care guverna raporturile juridice de drept civil într-o modalitate profund diferită de dreptul civil român, cu trimitere la Decretul - Lege nr. 115/1938 se arată următoarele:

În sistemul de publicitate imobiliară, şi anume cel al cărţilor funciare, reglementat în a doua jumătate a secolului al XlX-lea de legislaţia austriacă şi ungară, iar ulterior, de Decretul - Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, aplicabil în provinciile româneşti anexate de fostul Imperiu austro - ungar (Transilvania, Banat, Crişana, Satu Mare, Maramureş şi Bucovina de Sud); în acest sistem, numit şi "sistemul publicităţii reale " evidenţa se ţinea pe imobile iar nu pe persoane.

Odată cu extinderea legislaţiei civile şi comerciale, în primul rând a C. civ. român - esenţialmente consensualist - în teritoriile de peste Carpaţi, în speţă în Bucovina, efectul constitutiv de drepturi reale al înscrierii în cartea funciară ar fi fost suprimat, se arată că, (potrivit art. 42 dispoziţiile din legile extinse în Bucovina a legislaţiei din vechiul regat, începând cu 1 octombrie 1938, în măsura în care acestea sunt contrare Legii nr. 115 din 1938 pentru unificară dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare sau prezentei legi, nu se vor aplica în tot ceea ce priveşte drepturile reale imobiliare înscrise în cărţile funciare. Per a contrario se vor aplica dispoziţiile Decretului - Lege nr. 115/1938 şi ale Decretului - Lege nr. 511/1938 care sunt de imediată aplicare şi au caracter derogator faţă de dreptul comun-în speţă C. civ.

Potrivit dispoziţiilor Decretului - Lege nr. 115/1938, în sistemul cărţilor funciare, opera principiul forţei probante a înscrierii, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicaţiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte iar, pe de altă parte, nici un drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

În ceea ce priveşte, trimiterea pe care recurenta-reclamantă o face la legea austriacă care guverna raporturile de drept civil, referitoare la înscrierile în cartea funciară, se arată următoarele:

- regimul cărţilor funciare era reglementat după modelul sistemului de drept german (de inspiraţie germană);

- în dreptul german, orice transmisiune sau constituire de drepturi pentru a fi valabilă, trebuie să fie intabulată:

- de asemenea, sistemul de publicitate imobiliar german (după care s-a realizat şi C. civ. austriac), consacră caracterul absolut al înscrieri, ceea ce înseamnă că, drepturile real se dobândesc, se modifică sau se sting numai de la data intabulării;

- legislaţia austriacă de inspiraţie germană, care reglementa sistemul cărţilor funciare, a fost introdus în Bucovina prin Legea din 8 martie 1873.

În acest sens, atât sistemul de publicitate german cât şi cel austriac stabileau caracterul absolut al înscrierii în cartea funciară, şi pe cale de consecinţă efectul constitutiv de drepturi al înscrierii, care era asemănător celui reglementat de Decretul - Lege nr. 115/1938.

Faţă de afirmaţiile recurentei-reclamantei potrivit cărora Fondul avea doar un drept de administrare asupra averii mănăstirilor invocând în sprijinul acestor afirmaţii lucrarea Enciclopedia României apărută în anul 1940 se arată că acestea nu pot fi reţinute deoarece o lucrare de cultură nu poate fi considerată un mijloc de probă absolut, concludent şi generator de drept.

Intervenienta Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Suceava arătând că instanţa de fond a pronunţat sentinţa legală şi temeinică, intervenienta susţinând toate argumentele aduse de pârâta Comisia Specială de Retrocedare .

Prin încheierea din 24 aprilie 2007 a fost suspendată judecarea cauzei în conformitate cu art. 244 alin. (1) pct. 1, până la rămânerea irevocabilă a sentinţei civile nr. 538 din 13 martie 2007 a Tribunalului Suceava, secţia civilă, această măsură a fost menţinută prin încheierea pronunţată în data de 29 septembrie 2007, iar prin referatul din data de 1 aprilie 2014, cauza a fost repusă pe rol pentru continuarea judecăţii.

La dosar au fost depuse în conformitate cu art. 305 C. proc. civ. înscrisuri în dovedirea cererii de recurs şi a celorlalte apărări şi susţineri ale părţilor.

- Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

- În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei – recurente

Potrivit art. 1 din Hotărârea nr. 1105/2003 publicată în M. Of. I nr. 678/2006 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor, Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA este persoană juridică, ce funcţionează pe bază de gestiune economică şi economie financiară, iar potrivit art. 3, unităţile din structura Regiei Naţionale a Pădurilor, sunt prevăzute în anexă la această hotărâre, unde sunt enumerate direcţiile silvice ca şi unităţi fără personalitate juridică, printre care şi Direcţia Silvică Suceava.

Art. 7 şi 8 din H.G. nr. 1105/2003 privind organizarea şi funcţionarea Regiei Naţionale a Pădurilor, prevăd competenţa regiei de a reprezenta în justiţie interesele statului în domeniul care constituie obiectul său de activitate.

Aceste acte normative definesc obiectul de activitate al regiei ca fiind aplicarea strategiei naţionale în domeniul silviculturii, apărarea, conservarea şi dezvoltarea durabilă a fondului forestier proprietatea statului, pe care îl administrează.

Art. 6 lit. a) din Regulamentul privind funcţionarea Regiei Naţionale a Pădurilor, stipulează că aceasta "asigură integritatea fondului forestier proprietatea publică a statului", ceea ce denotă că are dreptul prevăzut de lege în virtutea obiectului de activitate, de apărare şi asigurare a integrităţii fondului forestier proprietatea statului să întreprindă orice acţiune în justiţie pentru a recupera bunurile statului, ce îi sunt date în administrare.

În consecinţă, faţă de aceste aspecte, R.N.P. - ROMSILVA prin Direcţia Silvică Suceava, justifică interes şi deci calitate procesuală activă în cauză, încât excepţia lipsei calităţii procesuale active pe acest considerent urmează a fi respinsă ca nefondată.

În ceea ce priveşte fondul cauzei

În fapt

Prin decizia nr. 468 din 14 martie 2015 s-a dispus de către Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, retrocedarea nudei proprietăţi a imobilului compus din construcţii şi terenul aferent situat în comuna Cârlibaba, judeţul Suceava înscris în C.F. nr. x a comunei cadastrale Cârlibaba, către Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.

Reclamanta - recurentă a motivat că nu există identitate între persoanele juridice Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei şi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor aceasta din urmă nu este succesoarea Mitropoliei Bucovinei.

Temeiul legal al emiterii deciziei nr. 468 din 14 martie 2005 a fost art. 1 alin. (1) şi (7) şi art. 2 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002.

Art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 modificată şi completată prevede „Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu de Statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât casele de cult, compuse din construcţii împreună cu terenul aferent, existente în natură, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 538 din 13 martie 2007 pronunţată în Dosar nr. x/86/2006 al Tribunalului Suceava a fost admisă în parte acţiunea reclamantei Fundaţia Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva prin Direcţia Silvică Suceava, intervenienţii Prefectul Judeţului Suceava, Fundaţia A. şi B., au fost obligaţi pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Regia Naţională a Pădurilor prin Direcţia Silvică Suceava să lase reclamantului în deplină proprietate, posesie - imobilul şi terenul individualizat în decizia de retrocedare nr. 468 din 14 martie 2005.

Judecarea recursului în prezenta cauză a fost suspendat în conformitate cu prevederile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie considerând că dezlegarea pricinii atârnă în tot de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul altei judecăţi, respectiv din Dosarul nr. x/86/2006 al Tribunalului Suceava care a judecat acţiunea în revendicare declanşată de Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina.

Această judecată în Dosarul nr. x/86/2006 al Tribunalului Suceava a parcurs mai multe cicluri procesuale, iar Înalta Curte prin decizia nr. 3322 din 27 noiembrie 2014 a respins ca nefondate recursurile formulate de Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Suceava şi Fundaţia A.

În decizia civilă nr. 147A/2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj la 13 noiembrie 2013 - menţinută prin decizia civilă nr. 3322 din 27 noiembrie 2011 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, s-a reţinut că „până la momentul soluţionării acţiunii în revendicare, calitatea reclamantei de proprietar asupra bunurilor revendicate nu a fost dovedită, autorul acesteia Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei nefiind proprietarul bunului ci administratorul lui” (decizia civilă nr. 147A/2013).

De asemenea, s-a reţinut că nu s-ar putea considera că „bunurile revendicate de reclamantă au fost preluate abuziv de Statul Român prin efectul Decretului nr. 273 emis în anul 1949. În realitate aşa după cum rezultă, din anul 1949, la momentul emiterii acestui act normativ, Fondul nu avea în patrimoniul său un drept de proprietate deplină asupra bunurilor pe care le deţinea, ci un drept de administrare, corespunzător proprietăţii publice, care includea atributele profesiei, folosinţei şi dispoziţiei, exercitate în limitele legale (decizia civilă nr. 147A/143).

Înalta Curte, având în vedere faptul că în cadrul acţiunii în revendicare declanşată de reclamanta Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina nu a dovedit calitatea de proprietar asupra bunului imobil şi construcţie care face obiectul deciziei de retrocedare nr. 468 din 14 martie 2015 - ci calitatea de administrator - rezultă că nu exista temei legal pentru admiterea cererii de retrocedare, condiţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 modificată şi completată nefiind îndeplinite.

Faţă de aceste împrejurări, sentinţa civilă recurată este nelegală şi netemeinică fiind aplicabile disp. prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind pronunţată cu aplicarea greşită a legii.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite recursul, se va modifica sentinţa recurată în sensul că admite acţiunea reclamantei Regia Naţională a Pădurilor Romsilva Romsilva - Direcţia Silvică Suceava şi dispune anularea deciziei nr. 468 din 14 martie 2005 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unui bun imobil care au aparţinut cultelor religioase din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Suceava.

Admite recursul declarat de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Suceava împotriva sentinţei nr. 60 din 13 martie 2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal;

Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Suceava şi dispune anularea deciziei nr. 468 din data de 14 martie 2005 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din Romania.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2015.