Suspension of tax objection proceedings pending criminal investigation under Art. 214(1)(a) CPCF

Decizia nr. 2008/2015

Asupra cererii de recurs de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 28 iunie 2013 pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ANAF: anularea Deciziei nr. 174 din 12 iunie 2013 prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei pentru suma de 26.888.045 RON stabilită în baza Deciziei de impunere privind obligaţii fiscale suplimentare de plată stabilite de Inspecţia fiscală nr. 217 din 14 martie 2013 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 174 din 14 martie 2013; anularea măsurii suspendării soluţionării contestaţiei pentru suma de 26.888.045 RON; trimiterea cauzei la pârâtă pentru soluţionarea contestaţiei şi pentru aceste debite fiscale; cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 4 din 10 ianuarie 2014, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, societate aflată în procedura insolvenţei care face obiectul Dosarului nr. x/1371/2013 al Tribunalului Specializat Mureş, prin administrator judiciar B. IPURL, în contradictoriu cu pârâta ANAF.

II. Motivele de casare invocate

Împotriva Sentinţei civile nr. 4 din 10 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, prin administrator judiciar B. IPURL, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, formulând critici de netemeinicie a hotărârii.

Se arată că organele de soluţionare a contestaţiei şi-au motivat soluţia de suspendare a soluţionării contestaţiei pe dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) C.proc.fisc., în sensul că există o sesizare penală vizând operaţiunile realizate de societate şi supuse verificării organelor de control. În acest sens, se arată că o parte din operaţiunile efectuate de societate au fost considerate ca fiind fictive, în sensul că ar fi fost înregistrate cheltuieli şi ar fi fost dedusă TVA în baza unor facturi care nu reflectă operaţiuni reale. Pornind de la această aserţiune, organele de control au reţinut că infirmarea sau confirmarea constatărilor organelor de control privitoare la operaţiunile derulate, determină adoptarea unor soluţii diferite în ceea ce priveşte menţinerea sau anularea obligaţiilor fiscale stabilite prin actul de control atacat.

Susţine recurenta că decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei este nelegală, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.

Pentru a fi incidente dispoziţiile respective, recurenta-reclamantă susţine că este obligatoriu ca, anterior, organele de inspecţie fiscală să fi întocmit procesul-verbal prevăzut de art. 108 alin. (2) C. proc. fisc. Sub acest aspect, recurenta susţine că organele de soluţionare a contestaţiei nu au făcut nicio trimitere cu privire la existenţa acestui proces-verbal, la existenţa referatului cu propunerile de soluţionare a contestaţiei, ceea ce confirmă faptul că nu există aceste două înscrisuri, iar, în absenţa lor, suspendarea soluţionării contestaţiei este nelegală.

Totodată, recurenta-reclamantă susţine că, pentru a se dispune măsura prevăzută de art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: în cauza penală să se fi dispus începerea urmăririi penale; la dosarul de soluţionare a contestaţiei să existe o dovadă ca s-a dispus începerea urmăririi penale; infracţiunea pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă, iar această înrâurire hotărâtoare trebuie să fie dovedită, iar nu doar afirmată. În acest sens, recurenta invocă jurisprudenţa Înaltei Curţi în care s-a reţinut că simpla sesizare a organelor de cercetare nu reprezintă un motiv suficient pentru a se dispune suspendării soluţionării contestaţiei administrative.

În consecinţă, recurenta-reclamantă susţine că în cauză nu este îndeplinită niciuna dintre condiţiile sine qua non pentru suspendarea soluţionării contestaţiei în sensul că: nu există la dosar nicio dovadă că s-a dispus începerea urmăririi penale; urmărirea penală nici nu a fost începută, deoarece administratorul statutar al subscrisei nu a fost audiat niciodată cu privire la săvârşirea infracţiunii de evaziune (deşi audierea este o condiţie obligatorie, fără de care nu poate fi dispusă începerea urmăririi penale); presupusa infracţiune de evaziune fiscală nu are nicio înrâurire hotărâtoare asupra soluţionării contestaţiei, deoarece faptul că în privinţa anumitor facturi fiscale emise de diferite societăţi cu privire la care au fost constatate, cu ocazia inspecţie fiscale, anumite iregularităţi, nu este imputabil societăţii. Dimpotrivă, se susţine că societatea poate justifica primirea bunurilor achiziţionate în baza facturilor fiscale, întrucât acele bunuri reprezentau marfa achiziţionată care a intrat pe stocul de marfă, fiind întocmite facturi pentru toată marfa propriilor clienţi, conform înscrisurilor depuse în probaţiune. Se mai susţine că, la fiecare factură, este ataşată nota de recepţie care este document contabil justificativ întocmit cu ocazia fiecărei achiziţii şi care vădeşte intrarea bunului facturat în patrimoniul societăţii. Totodată, recurenta ataşează jurnalul de cumpărări şi jurnalul de vânzări aferente perioade verificate prin care face dovada că ceea ce a achiziţionat de la furnizori (în baza unor facturi considerate nelegale de către inspectorii fiscali) a şi vândut şi a încasat venituri, pentru care a plătit impozit pe profit.

III. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs şi analiza motivelor de casare

1. Procedura de filtrare

Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de art. 493 C. proc. civ. din 2010, iar, prin încheierea din 18 decembrie 2014, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată pe fond la data de 14 mai 2015.

Prin înscrisul înregistrat sub nr. 234/43/2013 din 14 mai 2015, IPURL, în calitate de administrator judiciar al SC A. SRL, a învederat faptul că îşi însuşeşte recursul declarat de societate şi ratifică mandatul acordat SCA C. pentru promovarea şi susţinerea recursului.

2. Analiza motivelor de casare

Analizând motivele de casare invocate de recurenta-reclamantă, care se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Reclamanta SC A. SRL a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect: (i) anularea Deciziei nr. 174 din 12 iunie 2013 prin care pârâta ANAF a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei pentru suma de 26.888.045 RON stabilită în baza Deciziei de impunere privind obligaţii fiscale suplimentare de plată stabilite de Inspecţia fiscală nr. 217 din 14 martie 2013 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 174 din 14 martie 2013, ca fiind nelegală şi netemeinică; (ii) anularea măsurii suspendării soluţionării contestaţiei pentru suma de 26.888.045 RON; (iii) trimiterea cauzei la ANAF pentru soluţionarea contestaţiei şi pentru aceste debite fiscale.

Prin Decizia nr. 174 din 12 iunie 2013, ANAF a dispus, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de reclamantă în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale stabilite prin Decizia de impunere din 14 martie 2013, în sumă totală de 26.888.045 RON, reprezentând impozit pe profir, taxă pe valoarea adăugată şi accesorii, până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală, respectiv în dosarul penal instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, în baza Procesului-verbal nr. 136 din 14 martie 2013, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea cu caracter definitiv a motivului care a determinat suspendarea, în condiţiile legii.

Conform art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.:

„Art. 214. - Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă

(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă”.

Sunt lipsite de temei criticile recurente-reclamante referitoare la nerespectarea prevederilor art. 108 alin. (2) C. proc. fisc., conform cărora:

„Art. 108. - Sesizarea organelor de urmărire penală

(1) Organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale şi care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracţiuni, în condiţiile prevăzute de legea penală.

(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1) organele de inspecţie au obligaţia de a întocmi proces-verbal semnat de organul de inspecţie şi de către contribuabilul supus inspecţiei, cu sau fără explicaţii ori obiecţiuni din partea contribuabilului. În cazul în care cel supus controlului refuză să semneze procesul-verbal, organul de inspecţie fiscală va consemna despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat contribuabilului.”

Înalta Curte constată că prima instanţă cu just temei a reţinut că, în cuprinsul deciziei contestate, se menţionează expres faptul că, în urma constatărilor consemnate în Raportul de inspecţie fiscală, faptele consemnate ar putea întruni elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, astfel că a fost întocmit Procesul-verbal nr. 136 din 14 martie 2013, iar, prin sesizarea penală din aceeaşi dată, organele de inspecţie fiscală din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Mureş - Activitatea de inspecţie fiscală au sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş în vederea efectuării cercetărilor ce se impun pentru constatarea existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunii menţionate.

În ceea ce priveşte condiţia referitoare la raportul de dependenţă între faptele cu privire la care a fost sesizat organul de urmărire penală şi soluţionarea contestaţiei administrative, judecătorul fondului cu deplin temei a constatat că, în chiar cuprinsul deciziei atacate, a fost motivată existenţa unei strânse legături, întrucât se impune stabilirea realităţii operaţiunilor efectuate de reclamantă, sub aspectul neevidenţierii în contabilitate a operaţiunilor derulate şi a veniturilor încasate, precum şi a denaturării rezultatelor financiare, aspecte care formează obiectul sesizării organelor penale şi de care depinde soluţionarea contestaţiei administrative sub aspectul legalităţii deciziei de impunere. Pentru aceste motive, nu pot fi primite susţinerile recurentei în sensul că infracţiunea pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale nu are o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă ori că această înrâurire hotărâtoare nu a fost dovedită, ci doar afirmată.

Înalta Curte constată că prima instanţă în mod corect a apreciat că măsura prevăzută de art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. este menită a asigura clarificarea tuturor aspectelor referitoare la indiciile privind săvârşirea unei fapte penale a cărei constatare ar avea o directă influenţă asupra soluţiei date în procedura administrativă, prealabil emiterii deciziei administrativ fiscale. În acest sens, în mod corect instanţa de fond a avut în vedere şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în care s-a reţinut că ipoteza „de suspendare a procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, reglementat de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, se referă la o situaţie de excepţie, aceea în care organul care a efectuat activitatea de control fiscal sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor asupra săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată în procedura administrativă. Este firesc ca, în virtutea principiului "penalul ţine în loc civilul", procedura administrativă privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, fie până la un termen stabilit de organul fiscal competent prin decizia de suspendare. Aceasta, deoarece hotărârea definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluţionarea contestaţiei, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă. În plus, decizia de suspendare este motivată, iar suspendarea poate fi solicitată o singură dată pe parcursul desfăşurării procedurii administrative” (Decizia nr. 56 din 12 februarie 2013, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 204 din 10 aprilie 2013. În acelaşi sens, a se vedea şi Decizia nr. 189 din 2 martie 2010, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 241 din 15 aprilie 2010, şi Decizia nr. 63 din 2 februarie 2006, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 239 din 16 martie 2006).

Criticile recurentei în sensul că în cauza penală nu s-a dispus începerea urmăririi penale şi că la dosarul de soluţionare a contestaţiei nu există dovada că s-a dispus începerea urmăririi penale sunt lipsite de temei şi nu sunt de natură a demonstra contrariul celor reţinute de prima instanţă în raport cu probatoriul administrat, în sensul că, adresa din 9 ianuarie 2014 emisă de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş atestă faptul că, prin Rezoluţia din 24 septembrie 2012, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuita D., administrator şi asociat al societăţii reclamante, sub aspectul infracţiunii de evaziune fiscală incriminată de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, iar, prin Ordonanţa din 12 martie 2013, s-a dispus extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale şi pentru alte fapte şi faţă de alte persoane.

Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. din 2010, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de SC A. SRL

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL prin administrator judiciar B. IPURL împotriva Sentinţei nr. 4 din 10 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2015.

Procesat de GGC - LM