CNA decision to tender revoked radio frequency; failure to establish "well-justified case" and "imminent harm" for suspension of administrative act

Decizia nr. 2006/2015

Asupra cererii de recurs de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10 octombrie 2013 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), a solicitat instanţei să dispună suspendarea efectelor Deciziei nr. 477 din 17 septembrie 2013 emisă de pârât, cu privire la scoaterea la concurs a frecvenţei de radiodifuziune ce a aparţinut reclamantei, frecvenţa MHz 106,2 Bucureşti, până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii acestei măsuri.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 153 din 21 ianuarie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei.

II. Motivele de casare invocate

Împotriva Sentinţei civile nr. 153 din 21 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din 2010.

Recurenta-reclamantă realizează o scurtă prezentare a situaţiei de fapt a litigiului dedus judecăţii, arătând, în esenţă, că, prin Decizia nr. 402 din 18 iulie 2013, CNA a decis retragerea licenţei audiovizuale a societăţii, iar, ulterior, prin Decizia nr. 477 din 17 septembrie 2013, CNA a decis scoaterea la concurs a unui pachet de frecvenţe pentru difuzarea unor servicii de programe de radiodifuziune pe cale radioelectrică terestră.

Susţine recurenta că măsura dispusă prin Decizia nr. 477 din 17 septembrie 2013 este nelegală având în vedere faptul că, pe rolul instanţei de judecată, există atât cerere de suspendare a executării cât şi acţiune în anularea Deciziei nr. 402 din 18 iulie 2013 (Dosarele nr. x/2/2013 şi nr. y/2/2013, aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti).

Sub aspectul motivului de casare invocat, recurenta-reclamantă se prevalează de dispoziţiile art. 15 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004 şi susţine că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

În privinţa cazului bine justificat, recurenta-reclamantă afirmă că, prin decizia contestată, comportamentul abuziv şi discreţionar al CNA s-a materializat prin scoaterea la concurs a frecvenţei aparţinând societăţii cu toate că avea cunoştinţă de litigiile existente pe rolul instanţei ce vizează nelegalitatea retragerii licenţei, ceea ce presupune că ea nu putea fi scoasă la concurs până la soluţionarea acestor litigii.

În analiza cazului bine justificat şi a aparenţei de legalitate, prima instanţă trebuia să aibă în vedere faptul că asupra Deciziei nr. 402 din 18 iulie 2013 planează serioase dubii având în vedere că împotriva acestei decizii a fost admisă o cerere de înscriere în fals, care formează obiectul cercetărilor penale.

În ipoteza în care va continua organizarea concursului de acordare a licenţei, iar instanţa de judecată va analiza şi va hotărî că măsura de retragere este abuzivă, întreaga procedură întreprinsă în temeiul Deciziei nr. 477 din 17 septembrie 2013 va fi anulată.

Toate părţile implicate într-o astfel procedură au un interes comun, respectiv ca această procedură să se desfăşoare în condiţii de legalitate.

Or, continuarea unei proceduri care în aparenţă nu este realizată în acord cu legea, ar presupune că, la momentul când s-ar dispune anularea deciziei de retragere, se vor desfiinţa toate actele încheiate, fiind indicat să se evite continuarea unei proceduri bazate pe condiţii în aparenţă nelegale, care ulterior ar putea fi desfiinţate, întrucât astfel se preîntâmpină prejudicierea atât a ofertanţilor cărora li s-ar limita în mod nejustificat accesul la procedură, cât şi a autorităţii care s-ar putea afla în situaţia emiterii unei licenţe audiovizuale nelegale, cu toate consecinţele ce rezultă din aceasta, legale şi patrimoniale.

În privinţa pagubei iminente, recurenta-reclamantă arată că această condiţie presupune o anumită urgenţă şi se poate aprecia că există urgenţă atunci când executarea actului administrativ aduce atingere gravă şi imediată interesului public, situaţiei petentului sau intereselor pe care acesta încearcă să le protejeze.

Având în vedere faptul că societatea a contestat decizia de retragere a licenţei, litigiile aflându-se pe rolul instanţei, procedura de acordare prin concurs a licenţei către o altă societate s-ar putea finaliza înaintea soluţionării acestor litigii, ceea ce ar genera o pagubă iminentă reclamantei.

În ipoteza probabilă în care instanţa va admite acţiunea în anulare a deciziei de retragere a licenţei, se va constata că această licenţă nu era vacantă şi nu putea fi scoasă la concurs, de unde ar decurge anularea întregii proceduri de selecţie organizate de CNA în baza Deciziei nr. 477 din 17 septembrie 2013.

În concluzie, rezultă că măsurile dispuse de CNA sunt rezultatul unui comportament discreţionar, iar simpla observare a măsurilor contestate, conducea instanţa de judecată la concluzia că aparenţa de drept este favorabilă reclamantei, fiind întrunite cele două cerinţe impuse de lege pentru admiterea cererii de suspendare.

III. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs şi analiza motivelor de casare

1. Procedura de filtrare

Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de art. 493 C. proc. civ. din 2010, iar, prin încheierea din 17 decembrie 2014, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată pe fond la data de 14 mai 2015.

2. Analiza motivelor de casare

Analizând criticile formulate de recurenta-reclamantă în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative şi de art. 15 din aceeaşi lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în privinţa cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare.

Această măsură de protecţie, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute cumulativ de lege:

- cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ;

- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În cauză, Înalta Curte reţine că instanţa de fond, realizând o a analiză sumară a aparenţei dreptului, în mod temeinic şi legal a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, referitoare la cazul bine justificat şi prevenirea producerii unei pagube iminente.

Susţinerile din recurs, prin care recurenta procedează în fapt la o reiterare a aspectelor prezentate în cuprinsul acţiunii introductive, nu sunt de natură a demonstra nelegalitatea sau netemeinicia soluţiei şi argumentaţiei Curţii de apel.

Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt şi/sau de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ sau modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Or, se constată că niciunul dintre argumentele expuse de recurenta-reclamantă în faţa instanţei de fond sau în calea de atac a recursului nu se circumscriu situaţiilor reţinute ca fiind de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

În privinţa cazului bine justificat, prima instanţă cu just temei a apreciat că susţinerile reclamantei referitoare la litigiile existente pe rolul instanţelor având ca obiect suspendarea şi anularea Deciziei nr. 402 din 18 iulie 2013 nu sunt de natură să inducă o îndoială serioasă asupra legalităţii deciziei prin care s-a dispus scoaterea licenţei la concurs, această decizie fiind consecinţa firească a Deciziei nr. 402, act administrativ care îşi producea în mod valabil efectele juridice la data emiterii Deciziei nr. 477. Totodată, prima instanţă în mod corect a avut în vedere la pronunţarea hotărârii faptul că, prin Încheierea de şedinţă din 8 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. y/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea reclamantei de suspendarea Deciziei nr. 402 din 18 iulie 2013.

Neîndeplinirea condiţiei referitoare la existenţa cazului bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza susţinerilor recurentei în privinţa condiţiei prevenirii unei pagube iminente, atâta timp, aşa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din aceeaşi lege.

De altfel, în privinţa pagubei iminente, în deplin acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada pagubei iminente produse prin executarea actului contestat.

Pentru toate considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. din 2010, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de SC A. SRL

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 153 din 21 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2015.

Procesat de GGC - LM