Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1990/2015 AI generated

Standing of counterparty and validity of Audit Court measures in public procurement and asset management disputes

Case Number Decizia nr. 1990/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed all appeals and upheld the appellate court's decision, confirming that the national lottery company and the law firm lacked standing or that their claims were unfounded, while rejecting the audit court’s appeals against the partial annulment of specific recovery measures; consequently, the measures regarding fuel expenses, executive director benefits, and advanced payments were annulled, whereas measures concerning unauthorized contract modifications, public procurement overvaluations, and duplicate legal service payments were sustained as lawful. The dispute involved administrative claims to annul an audit report, a decision, and a contestation dismissal issued by the Audit Court following an audit of the state lottery company’s assets and public procurement contracts, alongside a parallel action by a law firm claiming lack of active procedural capacity and unconstitutionality of the Audit Court’s internal regulations. The court applied Article 1 and Article 2 of Law No. 554/2004 to determine that the law firm was not an injured person as the audit measures did not impose obligations on it, and that the audit report was not an individual administrative act subject to judicial review; it further ruled that the exception of illegality regarding the Audit Court’s regulations failed because the regulations did not violate Law No. 94/1992, and constitutional challenges were not admissible in this procedural context; finally, the court applied Law No. 94/1992 and public procurement regulations to validate the recovery of funds for unjustified payments and invalid contract modifications, while finding the recovery of personal commuting costs and collective bargaining benefits for salaried executives to be unlawful under the company’s statutes and mandate contracts.

Legislator headnote

AI generated

art. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 11 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 213 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006; Standing of counterparty and validity of Audit Court measures in public procurement and asset management disputes: The dispute involved administrative claims to annul an audit report, a decision, and a contestation dismissal issued by the Audit Court following an audit of the state lottery company’s assets and public procurement contracts, alongside a parallel action by a law firm claiming lack of active procedural capacity and unconstitutionality of the Audit Court’s internal regulations. The court applied Article 1 and Article 2 of Law No. 554/2004 to determine that the law firm was not an injured person as the audit measures did not impose obligations on it, and that the audit report was not an individual administrative act subject to judicial review; it further ruled that the exception of illegality regarding the Audit Court’s regulations failed because the regulations did not violate Law No. 94/1992, and constitutional challenges were not admissible in this procedural context; finally, the court applied Law No. 94/1992 and public procurement regulations to validate the recovery of funds for unjustified payments and invalid contract modifications, while finding the recovery of personal commuting costs and collective bargaining benefits for salaried executives to be unlawful under the company’s statutes and mandate contracts.

Keywords

AI generated
public procurement validity of contract audit report standing to appeal action for annulment judicial review

Cited Legislation

AI generated
art. 15 din Legea nr. 554/2004
14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat suspendarea efectelor produse de actele atacate, mai sus menţionate, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
art. 11 alin. (2) din Legea nr. 94/1992
130/2010, considerând, în esenţă, că textele normative menţionate, date în aplicarea art. 11 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, cu modificările şi completările ulterioare, încalcă grav prevederile art.
art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992
Aceste dispoziţii reglementează mijloacele procedurale prin care se exercită funcţia fundamentală de control a Curţii de Conturi, prevăzută de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992.
art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004
A mai reţinut instanţa de fond că art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu este incident în privinţa reclamantei SCA E., întrucât aceasta nu este persoană vătămată în raport cu actul administrativ supus judecăţii.
art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004
Chiar dacă s-ar accepta teza reclamantei privind vătămarea adusă prin raportul de control, instanţa de contencios administrativ nu se poate pronunţa asupra valabilităţii unui act care nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
art. 213 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006
a fost menţionat un cost al achiziţiei de 12.208.936 euro, fără a exista o notă justificativă privind determinarea valorii estimate, fiind astfel încălcate prevederile art. 213 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006.
art. 21 alin. (1) din Legea nr. 94/1992
94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, cu modificările şi completările ulterioare, încalcă grav prevederile art. 21 alin.
art. 276 C. proc. civ
În raport de dispoziţiile art. 276 C. proc. civ., prima instanţă a respins cererea reclamantei A.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

Procedural basis cited in the dispositive to govern the appeal procedure and justifies the dismissal of the appeals against the administrative law decision.

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Civil procedure provision cited in the dispositive to provide the legal basis for the court's power to decide on the appeals and formulate the final ruling.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 1990/2015

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiuni deduse judecăţii şi procedura derulată în faţa primei instanţe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 5 octombrie 2011, sub nr. x/2/2011, reclamanta CN „A.” SA a chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea parţială a Încheierii nr. 86 din 16 septembrie 2011, emise de Comisia de soluţionare a Contestaţiilor, a Deciziei nr. 3 din 14 iulie 2011, emise de Curtea de Conturi a României - Departamentul II şi a Raportului de control nr. 5608 din 25 mai 2011, încheiat în urma acţiunii de control a situaţiei, evoluţiei şi modului de administrare al patrimoniului public şi privat al statului la CN „A.” SA pe care Curtea de Conturi a României - Departamentul II a efectuat-o în perioada 24 ianuarie - 16 mai 2011, cu privire la următoarele măsuri:

I.a - înregistrarea corectă în contabilitate a operaţiunilor legate de cartelele Pelegrin, astfel încât acestea să nu mai figureze în soldul contului 411 „Clienţi”, analitic SC B. SRL;

I.f - eliminarea practicilor prin care atribuţiile de serviciu ale personalului A. sunt îndeplinite prin servicii prestate de către alte societăţi;

I.i - reanalizarea procedurii de atribuire a contractului privind achiziţia serviciilor de instalare de echipamente de comunicaţii şi încheierea contractului în cauza cu respectarea studiului de fezabilitate;

I.j.- în cazul achiziţionării sau închirierii unor sisteme destinate exploatării jocurilor de noroc, jocurilor loto şi pariurilor mutuale, acestea să fie gestionate în exclusivitate de către A.;

II.1 - luarea măsurilor de recuperare a sumei de 25.151.189,65 RON, reprezentând plaţi efectuate în mod nejustificat şi nelegal către SC B. SRL;

II.2 - luarea măsurilor de încasare a sumei de 118.195,56 RON, reprezentând penalităţi de întârziere datorate de SC B. SRL pentru neachitarea la termen a bugetului de marketing pe anul 2009;

II.4 - luarea măsurilor de recuperare a sumei de 3.219.239,49 RON inclusiv TVA, plătită în plus la SC C. SRL Bucureşti;

II.6 - luarea măsurilor de recuperare de la persoanele răspunzătoare a sumei de 44.143.697,47 RON inclusiv TVA, aferentă contractului nr. 22/2010 şi actului adiţional nr. 259/2010, plătită necuvenit la SC D. SRL;

II.7 - luarea măsurilor de încasare a sumei de 3.103.548,55 RON, reprezentând soldul avansului la 31 martie 2011;

II.8 - luarea măsurilor de recuperare de la persoanele răspunzătoare a sumei totale de 12.026.460,07 RON, din care: 10.291.454,70 RON reprezentând contravaloarea serviciilor care au mai fost efectuate anterior de către alte case de avocatură şi au fost decontate de către A.; 1.112.871,11 RON reprezentând contravaloarea serviciilor care ar fi trebuit să fie realizate de salariaţii compartimentului de specialitate; 622.134,26 RON reprezentând contravaloarea serviciilor care nu au fost prevăzute în acordul cadru încheiat în anul 2009, între A. şi societatea de avocatură;

II.12 - calcularea diferenţelor de preţ dintre preţurile practicate pe piaţă şi cele stabilite prin contractul nr. 22/2010, încheiat cu SC D. SRL;

II.13* - luarea măsurilor de recuperare a sumei de 22.600,43 RON, reprezentând contravaloarea carburanţilor utilizaţi pentru deplasările de la sediul companiei la localitatea de domiciliu şi retur;

II.14. - luarea măsurilor pentru recuperarea sumei de 237.788,22 RON, reprezentând contravaloarea asigurărilor pentru răspundere profesională pentru directorul general, directorii executivi din centrala A. şi membrii Consiliului de Administraţie;

II.k. - luarea măsurilor pentru recuperarea sumei de 1.207.341 RON, reprezentând drepturi necuvenite acordate directorilor executivi din centrala A. şi directorilor centrelor de profit.

Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat suspendarea efectelor produse de actele atacate, mai sus menţionate, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 28 noiembrie 2011, sub nr. 10094/2/2011, reclamanta SCA E., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat anularea Secţiunii IV - Cu privire la Acordurile Cadru încheiate cu E. SCA din Raportul de control nr. 5608 din 25 mai 2011 al Curţii de Conturi a României, în ceea ce priveşte menţiunile şi constatările referitoare la pretinsa ilegalitate a relaţiilor contractuale dintre CN A. SA şi E. SCA şi a plăţilor efectuate de compania sus-menţionată şi încasate de reclamantă pentru serviciile prestate în temeiul relaţiilor contractuale dintre acestea, precum şi a dispoziţiilor corespondente din Decizia nr. 3 din 14 iulie 2011, privind înlăturarea deficienţelor constatate şi consemnate în Raportul de control nr. 5608 din 25 mai 2011, din Decizia de soluţionare a contestaţiei formulate de A. şi din alte acte administrative subsecvente.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Curtea de Conturi a României a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei E. SCA, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 4 aprilie 2012, s-a dispus conexarea cauzei înregistrată sub nr. 10094/2/2011, la pricina ce face obiectul Dosarului nr. x/2/2011.

Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 5 decembrie 2012, a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, cererea de intervenţie în interes propriu, formulată de K.

Prin cererea depusă la dosar la data de 5 iunie 2013, reclamanta SCA E. a invocat excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 77, 80, 82, 85 alin. (2) lit. k), 98, 99, 100, 101 - 106, 115, 162 alin. (3), 163, 164, 175, 176, 204 - 226 respectiv, art. 322 alin. (1) lit. a), c), d), alin. (3) - (6), 334 - 338 şi 340 lit. g), i), j), k), l) din Regulamentul din 4 noiembrie 2010 privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, considerând, în esenţă, că textele normative menţionate, date în aplicarea art. 11 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, cu modificările şi completările ulterioare, încalcă grav prevederile art. 21 alin. (4), respectiv, art. 126 alin. (1) din Constituţia României.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 2300 din 19 iulie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a Contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepţia de nelegalitate a prevederilor Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, a admis, în parte, acţiunea principală formulată de reclamanta CN A. SA în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a anulat măsurile nr. II.7, II.13* şi II.k din Decizia nr. 3/2011 a Curţii de Conturi - Departamentul II, a respins, în rest, acţiunea principală, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SCA E., a respins acţiunea conexă, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală şi a respins cererea reclamantei CN „A.” SA de obligare a pârâtei Curtea de Conturi la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce priveşte soluţia dată excepţiei de nelegalitate, invocată de reclamanta SCA E., curtea de apel a constatat că dispoziţiile ce fac obiectul excepţiei au fost adoptate în baza art. 11 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, text legal potrivit căruia „organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi se efectuează potrivit regulamentului aprobat de plenul Curţii de Conturi”. Aceste dispoziţii reglementează mijloacele procedurale prin care se exercită funcţia fundamentală de control a Curţii de Conturi, prevăzută de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992.

Instanţa sesizată cu excepţia de nelegalitate a unui act administrativ, trebuie să verifice conformitatea acestuia cu legea, or, aşa cum s-a arătat mai sus, dispoziţiile ce fac obiectul excepţiei nu încalcă prevederile Legii nr. 94/1992.

A constatat prima instanţă că, în fapt, criticile de neconstituţionalitate aduse de reclamanta SCA E. privesc dispoziţiile Legii nr. 94/1992, iar pe calea procedurală a excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ, nu se poate solicita examinarea constituţionalităţii dispoziţiilor legale în baza cărora a fost emis actul administrativ, întrucât astfel ar fi eludată competenţa generală a Curţii Constituţionale în materia controlului de constituţionalitate, ceea ce ar constitui o încălcare a atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SCA E., invocată de pârâta Curtea de Conturi a României, instanţa de fond a apreciat-o întemeiată, în condiţiile în care, reclamanta nu se poate considera persoană vătămată în raport cu Decizia nr. 3/2011, act administrativ ce nu stabileşte nicio obligaţie în sarcina sa, prin decizie stabilindu-se întinderea prejudiciului şi recuperarea acestuia în raport de entitatea verificată, A., şi nu faţă de reclamantă, persoanele răspunzătoare fiind angajaţi sau prepuşi ai A..

Curtea de apel a apreciat că Raportul de control nr. 5608 din 25 mai 2011, nu este act administrativ, întrucât nu dă naştere unor obligaţii în sarcina reclamantei SCA E., ci este un act premergător care conţine constatări ale auditorilor externi ai Curţii de Conturi şi recomandări, care însă nu au valoare obligatorie, precum decizia emisă de Curtea de Conturi.

Contrar susţinerilor reclamantei SCA E., raportul de control nu produce efecte juridice directe, dispoziţiile pct. 85 lit. n) din Regulamentul Curţii de Conturi neprevăzând o obligaţie a entităţii verificate de a înlătura deficienţele constatate de echipa de control, ci numai posibilitatea acesteia de a acţiona astfel. Indiferent că raportul de control a fost sau nu însuşit de entitatea verificată, acesta este supus procesului de valorificare a constatărilor, aşa cum prevede pct. 16.2 din Regulament.

A mai reţinut instanţa de fond că art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu este incident în privinţa reclamantei SCA E., întrucât aceasta nu este persoană vătămată în raport cu actul administrativ supus judecăţii. Chiar dacă s-ar accepta teza reclamantei privind vătămarea adusă prin raportul de control, instanţa de contencios administrativ nu se poate pronunţa asupra valabilităţii unui act care nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Prima instanţă a apreciat că reclamantei nu îi este îngrădit dreptul de acces la justiţie, în condiţiile în care, pentru repararea eventualelor prejudicii patrimoniale, aceasta are la dispoziţie o acţiune izvorând din contractul încheiat cu A., iar, pentru repararea prejudiciului nepatrimonial, aceasta poate exercita o acţiune în răspundere civilă delictuală, având în vedere că decizia atacată şi procesul verbal de control, în măsura în care sunt valorificate, au valoare obligatorie numai pentru entitatea verificată, nefiind opozabile reclamantei SCA E. Pe de altă parte, în orice procedură judiciară, reclamanta ar putea invoca nelegalitatea ori netemeinicia constatărilor din actul de control al Curţii de Conturi.

Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut, în ceea ce priveşte relaţia contractuală cu SC B. SRL (măsurile nr. I.a, II.1, II.2), că, în privinţa măsurii nr. II.1, plata de către reclamanta A. a sumei de 25.151.189,65 RON către SC B. SRL (sumă reprezentând contravaloarea cartelelor telefonice „Pelegrin” achiziţionate) reprezintă o plată nedatorată. Aceasta întrucât plata menţionată a fost efectuată în temeiul unui proces-verbal de negociere (nr. 1600 din 30 aprilie 2009), care a fost semnat de o persoană ce nu putea angaja A. în relaţiile cu terţii şi nu de reprezentantul legal al acesteia, deşi procesul verbal a modificat clauzele referitoare la plăţi din contractul de comision iniţial încheiat între părţi. Au fost încălcate astfel prevederile capitolului III din Regulamentul de funcţionare a A. şi ale art. 14 alin. (2) din Statutul A., potrivit cărora preşedintele Consiliului de Administraţie, care îndeplineşte şi funcţia de director general, reprezintă compania în relaţiile cu terţii.

În opinia Curţii, prejudiciul produs este evident, în condiţiile în care cartelele telefonice „Pelegrin” sunt extrem de greu vandabile (până la data controlului se vânduseră cartele reprezentând 1,04% din valoarea achiziţiei).

Contrar susţinerilor reclamantei A., din actele dosarului nu rezultă că plata ar fi fost acceptată de conducerea companiei, neexistând un acord al reprezentantului legal al său în acest sens - plata sumei sus-menţionată a fost aprobată, de asemenea, de persoane care nu puteau angaja compania în relaţiile cu terţii.

Totodată, s-a apreciat că Procesul-verbal de negociere nr. 1600 din 30 aprilie 2009 nu poate fi considerat un act de gestiune, având în vedere că, prin încheierea acestuia, A. a fost prejudiciată, neobţinând vreun beneficiu.

Cât priveşte măsura nr. II.2, instanţa de fond a constatat că, deşi reclamanta A. solicită anularea acesteia, în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu se regăsesc motive de nelegalitate sau netemeinicie ale măsurii menţionate.

În privinţa măsurii nr. I.a, curtea de apel a reţinut că, în mod corect pârâta a dispus înregistrarea corectă în contabilitate a operaţiunilor legate de cartelele „Pelegrin”, astfel încât, acestea să nu mai figureze în soldul contului 411 „clienţi”. Aceasta având în vedere că, prin achitarea în integralitate a contravalorii cartelelor menţionate, contractul de comision încheiat iniţial între A. şi SC B. SRL, a căpătat natura juridică a unui contract de vânzare-cumpărare. Ca urmare, nu poate fi primită susţinerea A., conform căreia cartelele „Pelegrin” sunt comercializate în numele şi pe seama SC B. SRL.

În ceea ce priveşte relaţia contractuală cu SC C. SRL (măsura II.4), prima instanţă a apreciat că măsura este legală şi temeinică, în condiţiile în care, prin aceasta, Curtea de Conturi nu a sancţionat abateri în materia achiziţiilor publice, ci a dispus măsuri de recuperare a sumei de aproximativ 3.219.000 RON plătită în plus către SC C. din fonduri publice. Nu se poate susţine o imixtiune în atribuţiile ANRMAP, dat fiind că această autoritate nu are atribuţii de stabilire a prejudiciilor produse prin abateri de la legalitate în privinţa utilizării fondurilor publice.

În mod corect s-a reţinut, prin decizia atacată, supraevaluarea valorii estimate a contractului de achiziţie publică încheiat între A. şi SC C., având ca obiect furnizarea de autovehicule în sistem buy-back. Aceasta în condiţiile în care, la dosar nu există înscrisuri concludente din care să rezulte modul în care a fost stabilită valoarea estimată a contractului menţionat. Deşi reclamanta A. susţine că această valoare a fost determinată în urma unui studiu de piaţă ce a cuprins preţuri de catalog electronic din SEAP, oferte de preţ de pe internet pentru fiecare clasă de maşini, poliţe de asigurare RCA şi CASCO cuprinse în valoarea finală, înscrisurile ce se regăsesc în anexa la raportul de control nu pot fi considerate ca atare, dat fiind că nu este indicată nicio sursă a preţurilor menţionate pentru autovehicule şi, ca urmare, nu se poate cunoaşte cum au fost stabilite aceste preţuri, existând astfel o încălcare a prevederilor art. 213 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006.

Referitor la relaţia contractuală cu SC F. (măsurile II.6, II.7, II.12), prima instanţă a apreciat că, întrucât bugetul A. a fost prejudiciat prin supraevaluarea unor produse şi servicii achiziţionate de la SC F., cât şi prin încheierea nelegală a Actului adiţional la contractul nr. 22 din 26 ianuarie 2010, sunt lipsite de relevanţă aspectele menţionate în raportul de control (deci şi criticile aduse acestora), ce privesc utilitatea unui dispecerat naţional de monitorizare sau legalitatea subcontractării unor servicii de către SC F., nereţinându-se că acestea ar fi creat vreun prejudiciu A..

Nici în cazul prejudiciului constatat de Curtea de Conturi, urmare a derulării relaţiei contractuale cu SC F. SRL, nu se poate reţine o imixtiune a autorităţii în atribuţiile ANRMAP.

Curtea de apel a mai reţinut, totodată, că la dosar nu există dovezi care să ateste că o instanţă judecătorească ar fi statuat cu autoritate de lucru judecat asupra stabilirii corecte de către reclamanta A. a valorii estimate a produselor şi serviciilor ce au făcut obiectul contractului cu SC F. SRL ori asupra îndeplinirii obligaţiei de verificare a realităţii preţurilor oferite de furnizor. De asemenea, reclamanta A. nu a adus probe în sprijinul susţinerii sale, potrivit căreia valoarea estimată a produselor şi serviciilor sus menţionate ar avea corespondent în valoarea de piaţă, contrar celor ce rezultă din calculele prezentate în raportul de control şi anexele acestuia.

În privinţa supraevaluării preţului de achiziţie a aplicaţiei software, instanţa de fond a constatat că nu sunt răsturnate constatările din raportul de control, întemeiate pe examinarea certificatului de conformitate a produsului, potrivit cărora produsul achiziţionat constă dintr-un singur software şi o singură licenţă aferentă unui singur server, cu număr nelimitat de staţii de lucru, nefiind furnizate 926 de licenţe. Totodată, reclamanta A. nu contestă faptul că această aplicaţie nu a fost implementată şi nu este funcţională, ca urmare nu există nicio justificare pentru achiziţionarea sa.

Prima instanţă a apreciat că nu au existat circumstanţe imprevizibile şi independente de voinţa părţilor care să justifice încheierea Actului adiţional nr. 259 din 24 iunie 2010, împrejurările invocate de reclamantă fiind, în mod evident, previzibile pentru o persoană diligentă.

De asemenea, nu s-a contestat de către reclamantă faptul că încheierea Actului adiţional nr. 259 din 24 iunie 2010, nu poate fi justificată, în condiţiile în care prin nota de fundamentare nr. 9635 din 7 iunie 2010, s-a prevăzut instalarea sistemului integrat de securitate la centrele de profit, nu şi la agenţii sau dispecerate, aşa cum rezultă din devizul general al actului adiţional.

Cât priveşte măsura II.7, referitoare la luarea măsurilor de încasare a soldului avansului de 30% din valoarea contractului încheiat cu SC F. SRL, curtea de apel a reţinut că este netemeinică, dat fiind că, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, avansul menţionat a fost recuperat integral până la data încetării contractului.

În ceea ce priveşte relaţia contractuală cu SCA E. (măsura II.8), instanţa de fond a apreciat că analiza acordurilor cadru şi contractelor subsecvente încheiate cu SCA E., nu exced competenţei materiale a auditorilor externi ai Curţii de Conturi, care şi-au îndeplinit atribuţiile referitoare la controlul modului de utilizare a fondurilor publice.

Contrar susţinerilor reclamantei A., contractele încheiate anterior de aceasta cu SCA G. şi cu SCA H. nu au avut obiecte distincte de contractul încheiat cu SCA E., aşa cum rezultă din anexa la contractul de asistentă juridică încheiat între A. şi SCA G., obiectivele acestuia sunt similare cu cele ale contractului încheiat cu SCA E. şi chiar mai detaliate, respectiv: analiza situaţiei juridice a înregistrării societăţii; analiza situaţiei juridice a organizării şi funcţionării societăţii; analiza derulării contractelor în vigoare în care A. este parte şi care au o valoare mai mare de 10.000 euro; stabilirea situaţiei juridice a imobilelor deţinute cu orice titlu de A.; analiza stadiului litigiilor de orice natură aflate pe rolul instanţelor de judecată şi arbitrale în care A. este parte; verificarea din punct de vedere juridic a îndeplinirii măsurilor stabilite prin ultimul act de control încheiat de Curtea de Conturi sau Ministerul de Finanţe; verificarea stadiului juridic privind recuperarea creanţelor datorate de A. şi a măsurilor întreprinse pentru lichidarea acestora; analiza stadiului privatizării A.; analiza drepturilor de proprietate intelectuală deţinute de A.

Totodată, prin derularea contractului încheiat cu SCA H., s-a stabilit situaţia juridică a celor 146 de spaţii ale A. neîntabulate la data de 17 decembrie 2008, însă în anii 2009 şi 2010, SCA E. a analizat din nou toate imobilele A., pe baza aceloraşi documente. Aceasta, în condiţiile în care, în martie 2009 s-a înfiinţat în cadrul A. "Biroul Patrimoniu”, care are ca principală atribuţie gestionarea patrimoniului companiei.

Ca urmare, în mod corect s-a reţinut că A. a plătit către SCA E. servicii care au mai fost efectuate şi decontate anterior de alte case de avocatură.

În privinţa serviciilor prestate de SCA E. către A., în baza Contractelor nr. 239603/2009 şi nr. 239554/2010, instanţa de fond a apreciat că aceste servicii ar fi trebuit realizate de salariaţii compartimentului specializat în achiziţii publice al A. Aceasta întrucât, contrar susţinerilor reclamantei, problemele legate de achiziţii publice nu reprezintă probleme de mare complexitate şi cu frecvenţă redusă în activitatea A., ci reprezintă parte din activitatea curentă, pentru care a fost înfiinţat un departament specializat.

Curtea de apel a constatat că nu sunt prezentate argumente pertinente în sprijinul susţinerilor reclamantei privitoare la imposibilitatea angajaţilor săi de a îndeplini atribuţii referitoare la procedurile de achiziţie publică. Lipsa unui personal suficient nu reprezintă un argument serios, în condiţiile în care reclamanta avea posibilitatea angajării de personal suplimentar cu studii juridice, la costuri substanţial mai mici.

De asemenea, instanţa de fond a mai reţinut că, în şedinţa Consiliului de Administraţie a A. din 13 martie 2009, s-a aprobat achiziţia serviciilor de,,asistenţă şi reprezentare juridică” pe baza unei note de fundamentare referitoare la servicii de asistenţă şi reprezentare în faţa instanţelor judecătoreşti, fiind, deci, evident că în şedinţa Consiliului de Administraţie nu a fost aprobată şi achiziţionarea serviciilor de consultanţă juridică, fiind fără relevanţă că achiziţiei acestor servicii i-a fost alocat un cod CPV care include şi servicii de consultanţă.

S-au apreciat drept nerelevante argumentele reclamantei A. cu privire la depăşirea valorii maxime a acordului cadru, în condiţiile în care prin decizia contestată nu s-a stabilit un prejudiciu din această perspectivă.

Referitor la recuperarea contravalorii carburanţilor pentru transportul angajaţilor (măsura II.13*), prima instanţă a reţinut că măsura luată este nelegală, în condiţiile în care, art. 4.1.5 din contractul de mandat încheiat cu directorii companiei prevede decontarea cheltuielilor aferente autoturismului pus la dispoziţie de A., iar art. 60 alin. (3) din contractul colectiv de muncă stipulează dreptul angajaţilor la decontarea cheltuielilor de navetă. Măsura dispusă de pârâtă se bazează pe o interpretare restrictivă nejustificată a prevederilor sus menţionate, cu atât mai mult cu cât din redactarea art. 4.1.5 din contractul de mandat, nu rezultă fără putinţă de tăgadă, condiţia necesităţii cheltuielilor aferente autoturismelor pentru buna desfăşurare a activităţii A., aşa cum susţine pârâta.

În ceea ce priveşte recuperarea contravalorii asigurărilor de răspundere profesională achitate pentru directorii executivi (măsura II.14), instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 16 alin. (2) din Statutul A. (anexă la O.U.G. nr. 159/1999), directorii executivi sunt salariaţi ai companiei. Ca urmare, în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 153/12 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, având în vedere că acestea se referă la mandatari ai societăţii comerciale, nu la salariaţi.

Deşi reclamanta a susţinut că Statutul A. a fost modificat în sensul încheierii unor contracte de mandat cu directorii executivi ai companiei, la dosar nu a fost depusă o hotărâre a AGA de modificare a statutului, care să se conformeze exigenţelor impuse de art. 10 - 12 din anexa la O.U.G. nr. 159/1999.

Cu privire la recuperarea sumelor acordate directorilor executivi şi directorilor centrelor de profit (măsura II.k), instanţa de fond a apreciat drept nelegală această măsură, având în vedere că, pe de o parte, nu există dispoziţii legale care să interzică expres stipularea unor drepturi prevăzute de Codul Muncii şi contractul colectiv de muncă în contractul de mandat al directorilor companiei, şi că, pe de altă parte, în raport cu nelegalitatea încheierii unor contracte de mandat directorilor executivi pentru motivele mai sus arătate (dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Statutul A., lipsa dovezilor privind modificarea statutului conform exigenţelor legale), directorii executivi beneficiau de drepturile prevăzute în contractul de mandat, în calitate de salariaţi ai companiei.

Referitor la procedura de atribuire a contractului privind achiziţia serviciilor de instalare echipamente telecomunicaţii (măsura I.i), s-a reţinut că măsura reanalizării procedurii de atribuire a contractului menţionat şi încheierea acestuia cu respectarea studiului de fezabilitate, este legală şi temeinică. Aceasta, în condiţiile în care, deşi conform studiului de fezabilitate, costul achiziţiei se cifra la 8.160.245 euro fără TVA, în nota de fundamentare întocmită de compartimentul specializat al A. a fost menţionat un cost al achiziţiei de 12.208.936 euro, fără a exista o notă justificativă privind determinarea valorii estimate, fiind astfel încălcate prevederile art. 213 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006. Pe de altă parte, după cum în mod corect susţine pârâta, prin nota de fundamentare s-a schimbat natura obiectului achiziţiei, de la o achiziţie (în principal) de produse (componente hardware şi software) la o achiziţie exclusivă de servicii, consecinţa fiind cea a majorării costurilor aferente serviciilor de comunicaţii cu 431,4%, deşi scopul achiziţiei îl constituia tocmai reducerea acestor costuri.

Reclamanta nu a prezentat dovezi care să ateste modul de calcul al valorii estimate şi nici argumente pertinente care să justifice transformarea unei achiziţii de bunuri într-o achiziţie de servicii, cu o creştere substanţială a costurilor, având în vedere că uzura morală a echipamentelor s-ar produce indiferent de tipul achiziţiei.

În ceea ce priveşte situaţia contractului încheiat între A. şi I. SA, J. SA, L. SA (măsura I.j), instanţa de fond a constatat că argumentele expuse de reclamantă nu sunt de natură a demonstra nelegalitatea măsurii, ci combat aspectele expuse de auditorii externi ai Curţii de Conturi în raportul de control, cu privire la contractul menţionat. Constatările acestora nu s-au materializat, însă, în decizia atacată prin măsuri concrete referitoare la acest contract, astfel că, argumentele reclamantei sunt lipsite de relevanţă.

Referitor la eliminarea practicilor prin care atribuţiile de serviciu ale personalului A. sunt îndeplinite prin servicii prestate de alte societăţi (măsura nr. I.f), curtea de apel a reţinut că măsura este legală şi temeinică, nefiind încălcate normele juridice care reglementează competenţa organelor de control ale Curţii de Conturi, aşa cum susţine reclamanta A..

Aceasta având în vedere că, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, Curtea de Conturi exercită funcţia de control asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, în conformitate cu principiile legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficienţei şi eficacităţii, iar, potrivit art. 22 lit. f) din acelaşi act normativ, Curtea de Conturi îşi desfăşoară atribuţiile şi în domeniul situaţiei, evoluţiei şi modului de administrare a patrimoniului public şi privat al statului de către instituţiile publice, regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale.

Pe de altă parte, autonomia deciziei de management nu poate fi absolută, atunci când sunt administrate fonduri publice. Reclamanta nu a făcut dovada că îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale propriului personal prin servicii prestate de alte societăţi ar fi avut ca efect eficientizarea activităţii. Dimpotrivă, aşa cum rezultă din preambulul raportului de control, în perioada de referinţă, au scăzut atât lichiditatea, cât şi profitabilitatea A.

Instanţa de fond a apreciat că nu se impune anularea parţială a Încheierii nr. 86 din 16 septembrie 2011, emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor, întrucât, aşa cum s-a reţinut şi în soluţia de unificare a practicii judiciare din data de 20 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, chiar dacă, prin încheierea pe care o pronunţă, structura centrală a Curţii de Conturi a României respinge sau admite, în parte, contestaţia administrativă, actul administrativ care produce efecte juridice şi care este supus obligaţiei de executare este tot decizia emisă pe baza raportului de control, iar nu încheierea pronunţată în soluţionarea contestaţiei.

În raport de dispoziţiile art. 276 C. proc. civ., prima instanţă a respins cererea reclamantei A. privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că pretenţiile reclamantei A. au fost admise doar într-o mică măsură.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 2300 din 19 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a Contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs, în termenul legal, reclamantele CN „A.” SA şi E. - Societate civilă de Avocaţi, precum şi pârâta Curtea de Conturi a României.

Recurenta-reclamantă CN „A.” SA a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată de instanţa de fond asupra măsurilor dispuse la pct. I.a, I.f, I.i, I.j, II.1, II.2, II.4, II.6, II.8, II.12, II.14 şi II.k din Decizia nr. 3 din 14 iulie 2011, în esenţă, pentru următoarele argumente:

I. Încheierea şi derularea contractului de comision intre A. şi SC B. SRL Focşani

În legătură cu măsura vizând recuperarea sumei de 25.151.189,65 RON, această sumă nu reprezintă prejudiciu pentru societate, întrucât, pe de o parte, cartelele cumpărate au fost supuse comercializării, iar pe de altă parte, folosirea unei cantităţi de cartele pentru stimularea operaţiunilor comerciale specifice societăţii, nu poate să se constituie într-o pagubă. De altfel, în legătură cu acest aspect, auditorii publici externi nu arată care ar fi normele încălcate de societate şi care ar fi acea conduită care ar genera existenţa pretinsei pagube.

De asemenea, nu s-au respectat la întocmirea actului de audit, prevederile art. 86 punctul 3 din Regulament, în sensul că nu s-a arătat valoarea estimativă a erorii/abaterii constatate, valoare care trebuia determinată pe baza de date, documente şi alte probe relevante.

În plus, prin încheierea ulterioară a actului adiţional, nu s-a adus niciun prejudiciu societăţii, în sensul că schimbarea condiţiilor de plată nu a condus la înregistrarea unei pagube în patrimoniul societăţii, iar prin acceptarea plăţii, în mod evident, inclusiv conducerea societăţii şi-a însuşit Procesul-verbal nr. 1600 din 30 aprilie 2009, prin care s-au modificat, prin acordul părţilor, o serie de clauze contractuale.

Constatările auditorilor externi privind înregistrarea eronată în evidenţele contabile a sumei de 31.855.132,69 RON, aferentă facturii nr. 6/1 iunie 2009, emisă de SC B. SRL, ceea ce a condus la denaturarea situaţiilor financiare pentru anii 2009 şi 2010, sunt neîntemeiate, având în vedere, în primul rând, faptul că, contractul de comision nr. 111/30 decembrie 2008 este un contract complex, ce are ca obiect încasarea de către SC B. SRL a unor sume de bani aferente unor diferite operaţiuni. În al doilea rând, având în vedere obiectul contractului, tratamentul contabil al acestuia s-a realizat pentru toate activităţile în funcţie de natura juridică a acestuia (contract de comision). În al treilea rând, susţinerile Curţii de Conturi, ce fac trimitere la înregistrările regăsite în evidenţele contabile ale SC B. SRL, nu sunt opozabile societăţii, din moment ce acest control a vizat strict compania iar A. nu este şi nu poate fi responsabilă asupra modalităţii de înregistrare contabilă utilizată de SC B. SRL.

II. Contractul de furnizare produse nr. 179 din 17 mai 2010 încheiat cu SC C. SRL Bucureşti.

În ceea ce priveşte supraevaluarea valorii estimate a contractului, echipa de control a calculat în mod arbitrar suma de 3.219.239,49 RON ca reprezentând „diferenţe în plus, substanţiale”, rezultate din „compararea preţurilor practicate de SC C. SRL Bucureşti la data de 9 aprilie 2010 cu preţurile ofertate şi facturate de compania respectivă la A.”, ignorând în analiza efectuată specificitatea actelor de atribuire a contractelor şi regulile tehnice de elaborare a acestora, din analiza documentelor din prezenta cauză şi a legislaţiei în vigoare, reieşind faptul că preţul ofertat de SC C. SRL nu depăşeşte valoarea estimată pentru procedura de achiziţie publică.

Referitor la susţinerile auditorilor publici externi cu privire la depăşirea planului de investiţii pe anul 2010 la cap. II Dotări, pct. 56 „Auto pentru activităţi loto”, din concluziile cuprinse în Raportul de control al Curţii de Conturi rezultă că la data organizării licitaţiei, compania s-a încadrat în planul de investiţii pe anul 2010, astfel încât, nu se poate reţine culpa acesteia cu privire la depăşirea planului de investiţii.

Cu privire la aserţiunile pârâtei relativ la pretinsa împrejurare ca specificaţiile tehnice ar fi fost de natură a nu permite participarea niciunui competitor în procedura de achiziţie, este de precizat că obiectul contractului a fost determinat, orice ofertant având acces la obiectul contractului. Dovadă în acest sens o reprezintă şi faptul că la această procedură de achiziţie nu s-a înregistrat, în termenul prevăzut de O.U.G. nr. 34/2006, nicio contestaţie cu privire la documentaţia de atribuire sau la procedura de achiziţie.

III. Contractul încheiat între A. şi SC D. SRL Voluntari.

Verificarea implementării şi derulării contractului încheiat cu SC D. SRL, din perspectiva legislaţiei speciale în materia pazei obiectivelor, reprezintă o depăşire a atribuţiilor Curţii de Conturi şi o încălcare a competenţei de control în această materie, acordată, prin lege, altor instituţii publice. Auditorii publici externi şi-au depăşit atribuţiile stabilite prin lege în sarcina lor, imixtionându-se în sfera atribuţiilor ce cad exclusiv în sarcina Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice Naţionale.

Constatările echipei de control în sensul că oferta a cuprins produse şi servicii supraevaluate, ale căror preţuri nu au fost rezultatul liberei concurenţe, sunt lipsite de fundament legal, dat fiind faptul că preţul ofertat de SC D. SRL nu depăşeşte valoarea estimată pentru procedura de achiziţie publică, aşa cum a fost aceasta determinată prin studiul de fezabilitate, nefiind astfel încălcate dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006.

Afirmaţia echipei de control conform căreia serviciile sunt prestate de alte societăţi comerciale subcontractante pentru care nu există nicio verificare din partea A. în privinţa certificării administratorilor de către un organism recunoscut la nivel european, este neîntemeiată, chiar şi în condiţiile subcontractării parţiale a serviciilor, responsabilitatea aparţinând în totalitate SC D. SRL.

Referitor la constatarea încheierii nelegale a Actului adiţional nr. 259 din 24 iunie 2010 şi pe cale de consecinţă, nejustificarea plăţii sumei de 7.094.394,7 RON, afirmaţiile echipei de control sunt neîntemeiate, în contextul în care s-a demonstrat în fapt şi în drept, necesitatea încheierii unui astfel de act.

Astfel, în conformitate cu art. 97 alin. (4) lit. a) din H.G nr. 925/2006, ajustarea preţului este posibilă atunci când survin circumstanţe imprevizibile şi independente de voinţa părţilor, altele decât cele prevăzute la art. 97 alin. (2) lit. a) şi b) din hotărâre.

IV. Acordurile-cadru şi contractele subsecvente pentru achiziţia serviciilor juridice încheiate cu SCA E.

Analiza acordurilor cadru pentru achiziţia serviciilor de asistenţă şi reprezentare încheiate de A. cu SCA E. excede competenţei materiale a auditorilor externi ai Curţii de Conturi, raportat la dispoziţiile legale în vigoare.

Analiza documentaţiei de atribuire, a acordului-cadru şi a contractelor subsecvente încheiate în baza acestuia, demonstrează că serviciile prestate de SCA E. se încadrează în codul CPV79110000-8 Servicii de consultanţă şi reprezentare juridică, respectiv, în obiectul Acordului-cadru nr. 140 din 29 aprilie 2009.

Aşa cum rezultă şi din acordul-cadru încheiat de A., solicitarea de servicii s-a făcut „pentru probleme punctuale cu care se confruntă” Compania şi „emanate de la departamentul de specialitate”, prin departament de specialitate înţelegându-se oricare dintre compartimentele din companie care se confruntă cu probleme de o mare complexitate şi cu frecvenţă redusă în activitatea companiei, dublat de lipsa de pregătire a personalului în speţe care nu se regăsesc în practică curentă a departamentului/compartimentului în cauză.

Plăţile efectuate sunt pe deplin justificate, ele reprezentând contraprestaţia din partea A. pentru serviciile îndeplinite de avocaţi, fiind efectuate în baza contractului existent între părţi, contract încheiat ca urmare a aplicării procedurii de achiziţie publică şi cu respectarea întocmai a normelor legale ce reglementează această materie.

În baza acordului-cadru nr. 140 din 29 aprilie 2009, au fost încheiate cinci contracte subsecvente, care se referă la aspecte punctuale, în privinţa cărora s-a apreciat ca fiind necesară prestarea de servicii juridice în temeiul acordului-cadru încheiat. Chiar dacă obiectul contractelor este diferit ca formulare, aceasta nu înseamnă că sunt încălcate prevederile din materia achiziţiilor publice, întrucât prin acord se stabileşte un cadru generic în care se vor desfăşura relaţiile contractuale dintre părţi, în temeiul contractelor care vor fi încheiate ulterior.

Conducerea A. de la acea dată a încheiat contractul de asistenţă juridică cu SCA E., al cărui obiect este diferit de contractele încheiate cu celelalte societăţi de avocatură, respectiv, Contractul nr. 33 din 17 mai 2006, încheiat cu SCA H. & A. şi Contractul nr. 226292 din 25 septembrie 2008, încheiat cu SCA M. şi A.

Cât priveşte decontarea nejustificată şi nelegală a sumei de 1.112.871,11 RON către SCA E., nu se poate reţine că plăţile efectuate către E. sunt nejustificate, necesitatea şi oportunitatea acestora regăsindu-se în complexitatea problemelor cu care se confruntă personalul angajat, lipsit de pregătirea şi experienţa necesară soluţionării unor problematici care nu se regăsesc în practica curentă a companiei, volumul mare de muncă al Departamentului juridic în raport cu numărul personalului angajat.

V. Încheierea unor contracte de mandat şi plata unor drepturi prevăzute prin contractul colectiv de muncă directorilor executivi din centrala A. şi directorilor centrelor de profit.

Contrar susţinerilor echipei de control, încheierea contractelor de mandat s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în Statutul A. SA, în raport de prevederile art. 13 alin. (1) din Statut.

Constatarea echipei de control cu privire la înserarea de clauze care au permis acordarea unor drepturi necuvenite beneficiarilor acestora, sunt fără temei legal, în cauză, fiind aplicabile prevederile art. 969 şi urm. C. civ., astfel că, drepturile achitate de companie directorilor executivi din aparatul central, precum şi directorilor centrelor de profit, stabilite prin contractele de mandat, sunt întemeiate.

Pe de altă parte, din interpretarea art. 152 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, coroborat cu art. 152 alin. (3) din acelaşi act normativ, rezultă că şi angajaţii cu contract de mandat sunt asimilaţi salariaţilor, obligaţiile de plată ale societăţii către bugetul de stat fiind aceleaşi. În consecinţă, angajaţii cu contract de mandat pot beneficia de drepturile de care beneficiază salariaţii cu contract individual de muncă, în limitele negociate prin contractul de mandat.

VI. Procedura de atribuire privind achiziţionarea serviciilor de instalare de echipamente de comunicaţii la sediul central, centrele zonale şi agenţiile din teritoriu ale A. SA.

Întreaga procedură de achiziţie publică a fost derulată cu respectarea dispoziţiilor legale, nota de fundamentare respectând studiul de fezabilitate, în măsura în care acesta s-a adaptat cerinţelor Companiei de la data demarării procedurii.

Susţinerea echipei de control, în sensul că s-a schimbat natura obiectului achiziţiei, de la o achiziţie care implică şi componente de natură hardware şi software, la o achiziţie de servicii, nu poate fi reţinută, contractul încheiat cuprinzând atât echipamente, respectiv, infrastructura necesară implementării sistemului integrat, cât şi servicii.

VII. Contractul încheiat la 1 septembrie 2003, între A. şi I. SA, J. SA şi L. SA

Având în vedere obiectul contractului de credit - furnizor FN 2003, în mod incorect s-a apreciat că cheltuielile financiare ar include şi alte cheltuieli, încercându-se împărţirea contractului în mai multe componente.

Referitor la clauzele de reziliere prevăzute de contract, respectiv, la afirmaţiile echipei de control conform cărora, dreptul de a rezilia revine în mod exclusiv partenerilor greci, acest aspect este o consecinţă firească a faptului că furnizorul/creditorul şi-a asumat contractual faţă de A., obligaţia de a livra un sistem la „cheie, suportând toate costurile aferente implementării acestui sistem şi toate riscurile, inclusiv, cele financiare pe care le presupunea programul.

În ceea ce priveşte clauzele de despăgubire stabilite contractual, susţinerile auditorilor externi sunt neîntemeiate, ele nefiind corelate cu scopul şi natura contractului de credit furnizor FN 2003. Astfel, raportat la întinderea obligaţiilor asumate de fiecare parte contractantă, a fost stabilită şi întinderea despăgubirilor contractuale.

VIII. Eliminarea practicilor prin care atribuţiile de serviciu ale personalului A. sunt îndeplinite prin servicii prestate de către alte societăţi.

Măsura dispusă prin Decizia nr. 3/2011 (I.f) este nelegală, întrucât existenţa în cadrul A. a unui personal specializat pe diferite domenii de activitate nu exclude necesitatea unei asistenţe de specialitate, atunci când situaţia de fapt o impune, aprecierea complexităţii unei probleme, de orice natură, nefiind de competenţa unui organ de control al Curţii de Conturi, care nu are căderea de a cenzura o decizie de management, aceasta reprezentând, în fapt, strict atributul conducătorului unităţii.

Recursul declarat de reclamanta E. - Societate civilă de avocaţi, s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 3041 coroborat cu art. 313 C. proc. civ., în temeiul cărora s-a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale active, invocată de intimata Curtea de Conturi a României, admiterea excepţiei nelegalităţii formulate de reclamantă; casarea parţială a sentinţei recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei la instanţa de fond pentru rejudecarea cererii de chemare în judecată formulată de E. - Societate civilă de avocaţi, în principal, pentru următoarele motive:

1. Soluţionarea greşită a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei E. - Societate civilă de avocaţi

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a interpretat trunchiat dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 şi prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ, consecinţa directă a acestei interpretări fiind aceea a excluderii totale din sfera persoanelor vătămate printr-un act administrativ a acelor subiecţi de drept cărora, deşi nu li se adresează în mod direct şi nemijlocit actul administrativ nelegal, totuşi acesta le cauzează prejudicii care trebuie îndepărtate, de regulă, prin anularea actului administrativ.

În cauză, reclamanta E. - Societate civilă de avocaţi a demonstrat, prin probele administrate în faţa instanţei fond, că a fost vătămată ca urmare a constatărilor auditorilor publici externi ai Curţii de Conturi, prin producerea unor prejudicii materiale şi de imagine importante, întrucât caracterul nelegal al raporturilor contractuale loveşte deopotrivă pe ambii parteneri contractuali, chiar dacă măsurile dispuse de Curtea de Conturi sunt stabilite în sarcina exclusivă a A..

Constatările Curţii de Conturi din Secţiunea IV a Raportului de control, preluate ulterior prin Decizia nr. 3/2011 şi Decizia de soluţionare a contestaţiei formulate de A. împotriva Deciziei nr. 3/2011, au avut drept consecinţă directă, vătămarea dreptului la reputaţie profesională şi vătămarea interesului privat, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a încetării intempestive a raporturilor contractuale cu A..

Astfel, susţinerile auditorilor Curţii de Conturi au fost subiectul unei campanii de presă tendenţioasă de amploare, atât în presa scrisă, cât şi în cea audiovizuală, la o oră de audienţă maximă, creând aparenta unor constatări autentice, întemeiate şi legale privind prejudicierea bugetului de stat.

Prin probatoriile administrate în faţa instanţei de fond şi ignorate de către aceasta, reclamanta E. - Societate civilă de avocaţi a demonstrat că, A., ca o consecinţă directă a controlului efectuat de Curtea de Conturi, a transmis reclamantei, Adresa nr. 7995 din 5 august 2011, prin care i-a notificat denunţarea unilaterală a tuturor contractelor de asistenţă juridică încheiate de A. cu E., începând cu data de 9 august 2011 şi Adresa nr. 8033 din 5 august 2011, prin care i-a comunicat refuzul A. de a achita serviciilor juridice deja prestate.

Adresele menţionate dovedesc prejudiciile materiale însemnate produse E. prin întârzierea plăţii onorariilor restante şi beneficiul nerealizat de aceasta, ca urmare a „renunţării unilaterale” de către A. la contractele de asistenţă juridică.

Aprecierile instanţei de fond în ceea ce priveşte calificarea juridică a Raportul de control, sunt vădit neîntemeiate, pentru următoarele motive:

Raportul de control îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind un act administrativ unilateral individual, emis de către Curtea de Conturi, care este o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării/executării în concret a atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 94/1992, precum şi cele stipulate de Regulamentul Curţii de Conturi.

Emiterea raportului de control are ca efect direct naşterea unui raport juridic obligaţional constând în atragerea răspunderii entităţii verificate pentru înlăturarea abaterilor de la legalitate constatate de organul de control. Nestabilirea măsurilor concrete de înlăturare a acestor abateri prin Raportul de control, nu este de natură să înlăture răspunderea entităţii verificate de a lua măsuri imediate pentru intrarea în legalitate.

În plus, Raportul de control stă la baza emiterii deciziei, aceste două acte administrative fiind interdependente în planul modificării raportului juridic dintre Curtea de Conturi şi CNR.

2. Soluţionarea greşită a excepţiei de nelegalitate invocată de E. - Societate civilă de avocaţi

Regulamentul, ale cărui dispoziţii sunt criticate, este un act administrativ în sensul prevăzut de Legea nr. 554/2004, iar cercetarea unui act administrativ pe calea excepţiei de nelegalitate, se referă la analizarea dispoziţiilor acestuia, pentru a aprecia în ce măsură sunt în concordanţă cu legea, prin „lege” înţelegându-se orice act normativ cu putere de lege şi a fortiori Constituţia, care este legea fundamentală.

Regulamentul, ce a fost adoptat de către Plenul Curţii de Conturi prin Hotărârea nr. 130/2010, trebuie să respecte atât tratatele şi regulamentele de la nivelul Uniunii europene, cât şi toate celelalte acte normative în vigoare la nivel intern, cu o forţă juridică superioară, începând cu Constituţia României.

Mai mult decât atât, instanţa de fond nu a analizat concordanţa dispoziţiilor Regulamentului atacat cu însuşi Legea nr. 94/1992, dispoziţiile criticate din cadrul Regulamentului încălcând chiar art. 11 alin. (2) din legea menţionată.

În finalul motivelor de recurs, reclamanta a reiterat aprecieri de ordin istoric în susţinerea neconstituţionalităţii şi nelegalităţii prevederilor Regulamentului, iar în ceea ce priveşte motivele excepţiei de nelegalitate, a precizat că îşi menţine argumentele prezentate în faţa instanţei de fond.

Recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României a criticat pentru nelegalitate soluţia instanţei de fond, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:

1. Instanţa de fond a dispus anularea măsurii prevăzute la II.7 din Decizia nr. 3/2011, fără a avea în vedere la pronunţarea hotărârii, faptul că la data încheierii actelor de control, sumele acordate în avans de către entitatea verificată nu erau recuperate, aceasta depunând ulterior în instanţă dovada recuperării integrale a lor.

Prima instanţă în mod eronat a apreciat că prejudiciul creat prin abaterea constatată a fost recuperat integral, deoarece în speţă, suma reprezenta o plată în avans pentru contractul încheiat între părţi, pe care entitatea a achitat-o în mod voluntar. Astfel, prin plata unei obligaţii care nu era scadentă, s-a indisponibilizat o sumă importantă căreia entitatea putea să-i dea o altă destinaţie, aducătoare de venituri pentru A. SA

2. Instanţa de fond în mod greşit a dispus anularea măsurilor de la pct. II.13* şi II.k din Decizia nr. 3/2011

a) Cu privire la măsura dispusă la pct. II.13*, instanţa de fond a făcut greşit aplicarea dispoziţiilor art. 60 alin. (3) din Contractul colectiv de muncă, întrucât acesta este aplicabil salariaţilor şi nu directorilor care au încheiat cu societatea contracte de mandat. Aceste prevederi nu sunt stipulate expres în contractul de mandat şi în consecinţă, nu sunt aplicabile persoanelor încadrate la A. SA prin acest tip de contract.

Mai mult decât atât, din redactarea art. 4.1.5 din Contractul de mandat, rezultă faptul că pot fi decontate doar cheltuielile aferente utilizării autoturismelor pentru buna desfăşurare a activităţii în cadrul C.N.A. şi nu pentru deplasarea persoanelor de la sediul companiei la localitatea de domiciliu.

b) Măsura dispusă la pct. II.k din decizie, este temeinică şi legală.

Prin preluarea în contractele de mandat încheiate cu directorii executivi din centrală şi directorii centrelor de profit, a clauzei potrivit căreia aceştia beneficiază „(..) pe perioada prezentului contract de toate facilităţile prevăzute în Contractul colectiv de muncă”, au fost încălcate prevederile art. 4 din contractul colectiv de muncă pentru anii 2009 şi 2010, care prevăd că, acesta este aplicabil salariaţilor.

Pentru motivele expuse, recurenta-pârâtă a solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii în tot a acţiunii în anulare.

4. Apărările formulate de reclamanta CN „A.” SA.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamanta CN „A.” SA a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta Curtea de Conturi a României, ca nefondat, şi menţinerea în parte a sentinţei civile atacate, respectiv, pentru măsurile dispuse la pct. II.7, II.13* şi II.k din Decizia nr. 3/2011, reiterând argumentele expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

5. Apărările formulate de pârâta Curtea de Conturi a României

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea recursurilor declarate de reclamante, ca nefondate şi menţinerea hotărârii atacate ca temeinică şi legală, cu privire la soluţiile pronunţate pe excepţiile invocate în cauză şi acţiunea principală, susţinând apărările formulate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză

În conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia tardivităţii recursului declarat de reclamanta E. - Societate civilă de avocaţi, în ceea ce priveşte criticile aduse soluţiei date excepţiei de nelegalitate, Înalta Curte reţine următoarele:

Instanţa de fond a fost învestită cu o acţiune în anulare a actelor emise de Curtea de Conturi în urma controlului desfăşurat la CN „A.” SA, iar excepţia de nelegalitate a prevederilor Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, a fost invocată de către reclamanta E. - Societate civilă de avocaţi pe cale incidentală, ca un mijloc procesual de apărare în cadrul procesului, motiv pentru care, soluţia dată excepţiei de nelegalitate nu este supusă căii de atac prevăzute de dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, forma în vigoare la data introducerii acţiunii.

Prin urmare, reţinând că hotărârea pronunţată în cauză în primă instanţă, inclusiv, în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei de nelegalitate, se atacă cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar reclamanta E. - Societate de avocaţi a respectat termenul legal prevăzut pentru formularea recursului, Înalta Curte va respinge excepţia tardivităţii recursului declarat de reclamantă.

Pe fondul cauzei, analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de recurs formulate şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru argumentele expuse în continuare.

Cu privire la recursul declarat de reclamanta E. - Societate civilă de avocaţi

Instanţa de control judiciar constată că, în speţă, instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de prevederile legale incidente în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Obiectul cererii deduse judecăţii îl reprezintă anularea parţială a Încheierii nr. 86 din 16 septembrie 2011, a Deciziei nr. 3 din 14 iulie 2011 şi a Raportului de control nr. 5608 din 25 mai 2011, emise de Curtea de Conturi a României.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri/…/”.

În conformitate cu prevederile alin. (2) al aceluiaşi articol, „Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept”.

În cadrul acţiunilor în contencios administrativ, legitimarea procesuală activă rezultă din calitatea de persoană vătămată, în înţelesul legii contenciosului administrativ.

Persoana vătămată este definită de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, drept „orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate şi grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum şi organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate”.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 3 din 14 iulie 2011, au fost dispuse măsuri numai împotriva entităţii verificate CN „A.” SA şi a angajaţilor acesteia, astfel că, reclamanta E. - Societate civilă de avocaţi nu justifică un drept sau interes lezat, atât timp cât, prin actul administrativ atacat nu a fost stabilită nicio obligaţie fiscală, financiară sau de altă natură în sarcina sa.

Actele de control emise de Curtea de Conturi privesc încălcarea prevederilor legale referitoare la achiziţiile publice, nerespectarea clauzelor contractuale, stabilirea întinderii prejudiciului şi recuperarea acestuia, în raport de CN „A.” SA, iar E. - Societate civilă de avocaţi nu are calitatea de subiect al raportului juridic dedus judecăţii, nefiind titular al dreptului şi obligaţiilor ce alcătuiesc conţinutul raportul juridic de drept administrativ.

Împrejurarea că urmare a măsurilor dispuse de autoritatea publică pârâtă, CN „A.” SA a procedat la denunţarea unilaterală a contractelor de asistenţă juridică încheiate cu E. - Societate civilă de avocaţi şi a refuzat achitarea serviciilor juridice deja prestate, nu este de natură a justifica calitatea procesuală activă a recurentei-reclamante în prezenta acţiune dedusă judecăţii, în lipsa unui raport juridic administrativ între aceasta şi Curtea de Conturi.

Considerentele hotărârii atacate referitoare la mijloacele procedurale pe care le are la dispoziţie reclamanta E. - Societate civilă de avocaţi pentru repararea eventualelor prejudicii patrimoniale sau nepatrimoniale, nu pot fi calificate ca intrând în sfera excesului de putere, aceste aspecte fiind reţinute de instanţa de fond în combaterea susţinerilor reclamantei vizând îngrădirea dreptului său de acces la justiţie.

Înalta Curte subliniază că, potrivit dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi intereselor sale legitime, ceea ce nu este însă similar cu obţinerea de către fiecare persoană a unei judecăţi pe fondul oricărei pretenţii, impunându-se a se verifica, în fiecare caz în parte, întrunirea condiţiilor care justifică calitatea procesuală a părţii în proces.

De asemenea, în mod corect prima instanţă a apreciat că Raportul de control nr. 5608 din 25 mai 2011 nu are trăsăturile caracteristice ale unui act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, chiar dacă emană de la o autoritate administrativă, scopul emiterii acestuia nefiind producerea de efecte juridice de sine-stătătoare, specifice dreptului administrativ, ci numai de a-i comunica entităţii verificate constatările auditorilor externi ai Curţii de Conturi şi recomandările efectuate.

Aspectele consemnate în Raportul de control nr. 5608 din 25 mai 2011, nu produc efecte juridice directe, potrivit dispoziţiilor art. 85 lit. n) din Regulamentul Curţii de Conturi, acest act fiind supus procesului de valorificare a constatărilor, în conformitate cu prevederile pct. 16.2 din Regulament.

După cum în mod judicios a reţinut judecătorul fondului, dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu sunt aplicabile în speţă, în condiţiile în care, reclamanta E. - Societate civilă de avocaţi nu are calitatea de persoană vătămată, astfel cum aceasta este definită de lege.

În condiţiile arătate, instanţa de fond a făcut o corectă interpretare a situaţiei de fapt raportată la prevederile legale incidente în cauză. Recurenta-reclamantă E. - Societate civilă de avocaţi nu este parte în raportul de drept administrativ, care conferă calitate procesuală titularilor de drepturi şi obligaţii născute, modificate sau stinse ca efect al actului administrativ supus judecăţii.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă cu privire la soluţia dată excepţiei de nelegalitate a prevederilor Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt neîntemeiate.

Înalta Curte reţine că instanţa de contencios administrativ învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate, are de examinat concordanţa actului administrativ dedus judecăţii cu actele normative cu forţă juridică superioară, în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, conform principiului ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, reglementat de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

În speţă, Regulamentul ce face obiectul excepţiei de nelegalitate, a fost adoptat de Plenul Curţii de Conturi în baza art. 11 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, şi stabileşte modul de organizare a activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi procedura de valorificare a constatărilor cuprinse în actele încheiate de către auditorii publici externi, ca urmare a finalizării acţiunilor de control/audit public extern.

În mod corect instanţa de fond, verificând legalitatea actului administrativ contestat pe calea excepţiei de nelegalitate, prin raportare la dispoziţiile legii, a constatat că prevederile Regulamentului nu încalcă dispoziţiile Legii nr. 94/1992, care reglementează exercitarea funcţiei de control a Curţii de Conturi prin proceduri de audit, prevăzută de art. 1 alin. (1) din lege.

Criticile de neconstituţionalitate formulate de recurenta-reclamantă, vizează, în fapt, prevederile Legii nr. 94/1992 şi în legătură cu acest aspect, instanţa de control judiciar împărtăşeşte opinia exprimată de prima instanţă, în sensul că pe calea procedurală aleasă de reclamantă, nu se poate examina constituţionalitatea dispoziţiilor legale în baza cărora a fost emis actul administrativ contestat.

Pentru motivele prezentate, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta E. - Societate civilă de avocaţi, ca nefondat.

Asupra recursului declarat de reclamanta CN „A.” SA

Criticile formulate de reclamanta CN „A.” SA, subsumate motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt neîntemeiate, instanţa de fond interpretând şi aplicând în mod corect dispoziţiile legale incidente în speţă, în raport de elementele de fapt ale cauzei.

Astfel, cu privire la măsura dispusă la pct. II.1 din Decizia nr. 3 din 14 iulie 2011, vizând relaţia contractuală cu SC B. SRL, în mod judicios instanţa de fond a reţinut că Procesul-verbal de negociere nr. 1600 din 30 aprilie 2009, care a modificat clauzele referitoare la plăţi din contractul de comision încheiat iniţial încheiat între părţi, a fost semnat de o persoană care nu avea mandat din partea conducerii Companiei Naţionale „A.” SA, contrar prevederilor art. 14 alin. (2) din Statutul companiei, respectiv, de către un referent de specialitate marketing în cadrul serviciului achiziţii publice, contractări şi derulări contracte, care nu avea atribuţii în acest sens.

Susţinerile recurentei-reclamante în sensul că procesul-verbal de negociere produce efectele unui act adiţional, fiind însuşit de către conducerea reclamantei, nu pot fi primite, din actele dosarului rezultând că plata sumelor rezultate în urma negocierii şi încheierii procesului-verbal a fost aprobată de către persoane care nu puteau angaja compania în relaţiile cu terţii, neexistând un acord al reprezentantului legal în acest sens.

Procesul-verbal de negociere nr. 1600 din 30 aprilie 2009, nu produce efectele juridice ale unui act de gestiune, prin încheierea acestuia aducându-i-se reclamantei un prejudiciu în sumă de 25.151.189,65 RON.

Cu privire la măsura dispusă la pct. II.2 din decizia contestată, în mod corect prima instanţă a constatat că prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanta nu a formulat motive şi nelegalitate şi netemeinicie ale acestei măsuri.

Criticile formulate de recurentă vizând soluţia de respingere a cererii de anulare a măsurii dispuse la pct. I.a din decizia atacată, sunt neîntemeiate.

Afirmaţia reclamantei, potrivit căreia cartelele „Peregrin”sunt comercializate în numele şi pe seama SC B. SRL, a fost în mod legal înlăturată de instanţa de fond, având în vedere că prin achitarea integrală a contravalorii acestor cartele, contractul de comision încheiat cu SC B. SRL a dobândit natura juridică a unui contract de vânzare-cumpărare.

Referitor la măsura dispusă la pct. II.4 din decizie, privind contractul încheiat în condiţii oneroase între reclamantă şi SC C. SRL, în acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar constată legalitatea şi temeinicia acestei măsuri, în raport de dispoziţiile art. 213 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006.

Susţinerile recurentei-reclamante referitoare la competenţa Curţii de Conturi de a verifica legalitatea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică, nu pot fi reţinute.

Prin măsura contestată nu au fost sancţionate abateri în materia achiziţiilor publice, ci s-a urmărit, potrivit art. 40 lit. d3) din Regulament, recuperarea prejudiciilor produse prin supraevaluarea valorii estimate a contractului de achiziţie publică, având ca obiect furnizarea de autovehicule în sistem buy-back, în condiţiile în care, la dosar nu au fost depuse înscrisuri concludente din care să rezulte modul în care a fost stabilită valoarea estimată a contractului.

Cu privire la măsurile dispuse la pct. II.6 şi II.12 din Decizia nr. 3 din 14 iulie 2011, vizând relaţia contractuală cu SC F. SRL, în mod judicios prima instanţă a înlăturat afirmaţiile reclamantei referitoare la imixtiunea autorităţii publice pârâte în atribuţiile Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, constatând că măsurile au fost dispuse pentru recuperarea prejudiciului adus bugetului reclamantei, cauzat prin supraevaluarea unor produse şi servicii achiziţionate, precum şi prin încheierea în mod nelegal a Actului adiţional la contractul nr. 22 din 26 ianuarie 2010, cu SC F. SRL.

Referitor la constatarea autorităţii privind încheierea nelegală a Actului adiţional nr. 259 din 24 iunie 2010, cu consecinţa nejustificării plăţii sumei de 7.094.394,7 RON, se reţine că reclamanta nu a demonstrat necesitatea încheierii acestui act, împrejurările invocate fiind previzibile pentru o persoană diligentă. Aşa cum a constatat instanţa de fond, din cuprinsul Raportului de control întocmit de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, a rezultat că invocarea dispoziţiilor art. 97 alin. (4) lit. a) din H.G. nr. 925/2006, nu este de natură a justifica suplimentarea cantitativă a contractului iniţial.

În ceea ce priveşte măsura dispusă la pct. II.8 din decizia contestată, vizând acordurile cadru şi contractele subsecvente încheiate cu SCA E., prima instanţă a apreciat corect că analiza acestora nu excede competenţei materiale a auditorilor publici externi, raportat la atribuţiile ce le sunt conferite în exercitarea controlului asupra modului de utilizare a fondurilor publice.

Înalta Curte împărtăşeşte opinia instanţei de fond, care pe baza analizei înscrisurilor existente la dosar, a reţinut că reclamanta a plătit către SCA E., servicii care au fost efectuate şi în perioada 2006-2008 de către alte case de avocatură şi au fost decontate de reclamantă.

Astfel, Contractul nr. 239.615/2009, încheiat de reclamantă cu SCA E., a avut un obiect similar cu cel al contractelor încheiate cu SCA H. şi A. şi SCA M. şi A., obiectul contractului nr. 33/2006, încheiat cu SCA H. şi A., fiind mai detaliat decât cel evidenţiat prin contractul încheiat cu SCA E.

De asemenea, prin derularea contractului încheiat cu SCA M. şi A. s-a stabilit situaţia juridică a celor 146 de spaţii ale reclamantei, neîntabulate la data de 17 decembrie 2008. În anii 2009 şi 2010, SCA E. a analizat, din nou, toate imobilele, pe baza aceloraşi documente puse la dispoziţie de reclamantă, pentru fiecare imobil în parte, în condiţiile în care, în martie 2009 s-a înfiinţat „Biroul Patrimoniu”, care gestionează patrimoniul companiei.

În mod judicios prima instanţă a reţinută întemeiată şi constatarea autorităţii pârâte referitoare la încheierea de către reclamantă a Contractelor nr. 239603/2009 şi nr. 239554/2010, care au condus la decontarea în mod nejustificat a sumei de 1.112.871,11 RON către SCA E., pentru prestarea unor servicii, în condiţiile în care, acestea reprezintă atribuţii ale de serviciu ce reveneau în totalitate compartimentului de specialitate al companiei.

Referitor la măsura dispusă la pct. I.i al deciziei atacate, vizând procedura de atribuire a contractului privind achiziţia serviciilor de instalare echipamente de comunicaţii, instanţa de control judiciar constată că la dosarul achiziţiei nu s-a regăsit nota justificativă privind determinarea valorii estimate, fapt ce conduce la concluzia că valoarea este stabilită arbitrar. De asemenea, recurenta-reclamantă nu a justificat transformarea unei achiziţii de bunuri într-o achiziţie de servicii, cu o creştere substanţială a costurilor aferente serviciilor de comunicaţii.

Cu privire la măsura dispusă la pct. I.j din decizie, vizând contractul încheiat între reclamantă şi I. SA, J. SA şi L. SA, se constată că susţinerile recurentei-reclamante combat aspectele consemnate în raportul de control în privinţa contractului menţionat, fără însă ca aceste constatări să se materializeze prin măsuri concrete în decizia contestată, astfel încât, în mod corect instanţa de fond a apreciat că susţinerile reclamantei nu prezintă relevanţă în cauză.

În ceea ce priveşte măsura dispusă la pct. I.f al deciziei contestate, în acord cu judecătorul fondului, se reţine că au fost respectate normele juridice care reglementează competenţa pârâtei, în raport de dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi art. 22 lit. f) din Legea nr. 94/1992, republicată. Recurenta-reclamantă nu a demonstrat că îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale propriului personal a condus la eficientizarea activităţii, din conţinutul raportului de control rezultând că în perioada analizată au scăzut lichiditatea şi profitul companiei.

În consecinţă, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta CN „A.” SA, ca nefondat.

Cu privire la recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României

Motivele de recurs formulate de pârâta Curtea de Conturi a României, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt nefondate.

Astfel, în ceea ce priveşte măsura de la pct. II.7 din Decizia nr. 3 din 14 iulie 2011, vizând recuperarea sumei de 3.103.548,55 RON, reprezentând soldul avansului la data de 31 martie 2011, dispusă ca urmare a acordării avansului de 30% din preţul contractului încheiat de reclamantă cu SC F. SRL, în mod corect prima instanţă a procedat la anularea acestei măsuri, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile necesare creării unui prejudiciu, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultând că avansul a fost recuperat integral până la data încetării contractului (27 iulie 2011).

Referitor la măsura dispusă la pct. II.13* al deciziei atacate, vizând recuperarea contravalorii carburanţilor utilizaţi pentru transportul angajaţilor, susţinerile recurentei-pârâte conform cărora, dispoziţiile art. 60 alin. (3) din Contractul colectiv de muncă nu sunt aplicabile directorilor, care au încheiat cu societatea contracte de mandat, sunt neîntemeiate.

Înalta Curte reţine că potrivit prevederilor art. 60 alin. (3) din Contractul colectiv de muncă, angajaţii companiei au dreptul la decontarea cheltuielilor de navetă, iar art. 4.1.5. din Contractul de mandat încheiat între reclamantă şi directorul executiv din cadrul companiei, prevede în mod expres faptul că acesta din urmă are dreptul la asigurarea unui autoturism, maşină din dotarea societăţii şi decontarea cheltuielilor aferente acesteia.

Sintagma „necesare pentru buna desfăşurare a activităţii în cadrul societăţii”, din cuprinsul tezei a doua a articolului menţionat, priveşte strict obiectele de inventar/mijloace fixe şi consumabile, întrucât din interpretarea gramaticală a textului art. 4.1.5, rezultă că acesta conţine două obligaţii distincte în sarcina companiei: asigurarea unui autoturism, maşină din dotarea societăţii şi decontarea cheltuielilor aferente acesteia şi respectiv, asigurarea obiectelor de inventar/mijloace fixe şi consumabile necesare pentru buna desfăşurare a activităţii în cadrul societăţii.

Cu privire la măsura dispusă la pct. II.k din decizia contestată, vizând recuperarea sumelor acordate directorilor executivi din centrala companiei şi directorilor centrelor de profit, în acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar apreciază că această măsură este nelegală.

În cuprinsul Statutului Companiei Naţionale „A.” SA (Anexa 1 la O.U.G. nr. 159/1999, aprobată prin Legea nr. 288/2001), se prevede că încheierea şi semnarea contractelor de mandat se realizează de către directorul general, în dubla sa calitate, de director general şi respectiv, de preşedinte al Consiliului de Administraţie al companiei, conform art. 14 alin. (1) din Statut, nefiind prevăzută această atribuţie în sarcina Adunării Generale a Acţionarilor.

Susţinerile recurentei-pârâte privind încălcarea prevederilor art. 4 din Contractul colectiv de muncă pentru anii 2009 şi 2010, nu pot fi reţinute, având în vedere că nu există dispoziţii legale care să interzică în mod expres stipularea în contractul de mandat a unor drepturi prevăzute de Codul muncii şi Contractul colectiv de muncă, iar potrivit art. 16 alin. (2) din Statutul companiei, directorii executivi sunt salariaţi ai Loteriei Române, calitate în care, beneficiază de drepturile prevăzute în contractul de mandat.

În consecinţă, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României, este nefondat, urmând a-l respinge.

Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursurilor declarate de reclamantele CN „A.” SA şi E. - Societate civilă de Avocaţi, şi de pârâta Curtea de Conturi a României, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepţia tardivităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă E. - Societate Civilă de Avocaţi, invocată de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României.

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă CN „A.” SA, de recurenta-reclamantă E. - Societate civilă de avocaţi şi de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României împotriva Sentinţei civile nr. 2300 din 19 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 mai 2015.

Procesat de GGC - LM