Partial grant of revision; perempted Article 322(7) ground, others remitted to Court of Appeal.

Decizia nr. 1873/2015

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 17 mai 2011 şi precizată la data de 20 ianuarie 2012, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, îndreptându-se împotriva Deciziei nr. 9263 din 8 decembrie 2010 emisă de CCSD şi solicitând:

1. modificarea acestei decizii în sensul stabilirii unui cuantum al despăgubirii de 1.619.401 RON (echivalentul sumei de 373.134 euro), în locul sumei de 695.523,84 RON menţionată în decizie;

2. obligarea pârâtului Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să acorde despăgubirile solicitate, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, 500.000 RON în numerar, iar diferenţa în acţiuni la Fondul Proprietatea.

Printr-o ultimă precizare adusă cererii la data de 17 februarie 2012, reclamanta a înţeles să cheme în judecată şi pe Ministerul Afacerilor Externe - Instituţia Agentului Guvernamental de pe lângă CEDO, în consideraţia faptului că acest pârât a efectuat o serie de acte în legătură cu revendicarea drepturilor care se cuvin reclamantei în temeiul Legii nr. 10/2001, chemarea lui în judecată fiind utilă aflării adevărului şi soluţionării litigiului.

Prin Sentinţa civilă nr. 2537 din 6 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pe capătul de cerere privitor la plata despăgubirilor şi în consecinţă a respins acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu Statul Român prin CCSD, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului.

A respins capătul de cerere îndreptat împotriva Deciziei nr. 9263 din 8 decembrie 2010, formulat de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca neîntemeiat.

Împotriva sentinţei civile mai sus indicate a formulat recurs reclamanta, apreciind-o ca fiind netemeinică şi nelegală.

Prin Decizia civilă nr. 1212 din 17 februarie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de A., în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Ministerul Afacerilor Externe prin Instituţia Agentului Guvernamental de pe lângă CEDO, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:

- Astfel după cum, în mod corect, a reţinut prima instanţă, reclamanta nu aduce critici concrete actului premergător emiterii Deciziei contestate, prin care se stabileşte valoarea despăgubirilor (datând din octombrie 2010). Reclamanta solicită instanţei să valideze, practic, valoarea despăgubirilor indicate în raportul de expertiză evaluatoare a aceluiaşi bun imobil întocmit la data de 17 martie 2010 - teren în suprafaţă de 359,92 mp situat în sector 1 depus de M.A.E. prin Agentul Guvernamental în faţa CEDO, în cauza nr. 39829/07 Rădulescu c. României (şi anume, 373.134 euro).

Astfel după cum rezultă din cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 20 ianuarie 2012, reclamanta a arătat că la dosar există două rapoarte de evaluare - unul întocmit de pârâta CCSD şi celălalt întocmit de Guvernul României.

La judecata litigiului în fond instanţa, în mod corect, exercitând rolul activ, a pus în discuţia părţilor necesitatea administrării probei cu expertiză tehnică judiciară evaluatoare a imobilului a cărui restituire s-a dispus prin echivalent, având ca scop şi lămurirea diferenţei de valoare între cele două rapoarte (cel efectuat de CCSD şi cel efectuat de Guvernul României în procedura în faţa CEDO).

Reclamanta a arătat iniţial că este de acord cu administrarea acestei probe, urmând a propune şi obiective proprii, însă, prin notele de şedinţă depuse la dosar, reclamanta a arătat că nu a solicitat în cadrul şedinţei de admitere a mijloacelor de probă, proba cu expertiză, că nu înţelege să achite onorariul, că nu exista nici un motiv de suspiciune cu privire la raportul de expertiză efectuat de Guvernul României, trebuind, în opinia reclamantei, să se ţină seama de raportul de evaluare depus de Agentul Guvernamental la CEDO.

Aşa fiind, în mod corect a reţinut prima instanţă, în motivare, faptul că reclamanta s-a declarat în mod explicit împotriva administrării probei cu expertiză tehnică judiciară.

În ceea ce priveşte raportul de expertiză depus de Guvernul României în cauza CEDO pendinte, Curtea de apel a reţinut faptul că reclamanta nu se poate prevala în faţa instanţei naţionale de raportul depus la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în procedura prevăzută de art. 41 din Convenţie, întrucât cele două proceduri - cea internă şi cea din faţa instanţei europene sunt distincte.

Revenind la decizia CCSD contestată, instanţa de recurs a remarcat faptul că, pe baza raportului de evaluare întocmit în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare, aşa cum prevede art. 3 lit. d) şi e) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a emis în favoarea reclamantei, Decizia nr. 9263 din 8 decembrie 2010 prin care s-au acordat despăgubiri în valoare de 695.523,84 RON pentru imobilul teren în suprafaţă de 359,92 mp, situat în Bucureşti, str. A.P.

În plus, Curtea a mai remarcat faptul că, în temeiul aceleiaşi decizii contestate şi având în vedere opţiunea formulată de reclamantă şi înregistrată la ANRP sub nr. 23259 din 5 aprilie 2011, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 s-a emis în favoarea reclamantei titlul de conversie în cuantum de 195.523,84 RON reprezentând un număr de 337.634 acţiuni calculate la preţul mediu de 0,5791 RON/acţiune.

În concluzie, în lipsa unui motiv de nelegalitate a Deciziei CCSD, în lipsa unui raport de expertiză judiciară care să probeze realitatea susţinerilor reclamantei în ceea ce priveşte cuantumul eronat al despăgubirilor, soluţia pronunţată de prima instanţă este temeinică şi legală.

În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a Agentului Guvernamental, Curtea de apel a reţinut că, în mod corect, prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive. În ceea ce priveşte atribuţiile Agentului Guvernamental pentru CEDO (DAG) de reprezentare a Statului român în faţa Curţii europene, acesta redactează observaţii asupra admisibilităţii şi fondului cauzelor împotriva României aflate pe rolul Curţii europene, precum şi observaţii asupra fondului cererilor de satisfacţie echitabilă formulate în cadrul acestor cauze.

În contextul celei de-a doua categorii de observaţii, DAG verifică dacă pretenţiile reclamanţilor privind daunele materiale, morale şi cheltuielile judiciare solicitate sunt întemeiate.

Împotriva acestei decizii, recurenta A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2, 5, 7 şi 9 C. proc. civ.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale şi pe cea a tardivităţii, Înalta Curte constată că sunt întemeiate pentru următoarele considerente.

În ceea ce priveşte cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2, 5 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este competentă material să o soluţioneze.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 323 alin. (1) C. proc. civ., „cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere”.

Prin urmare, instanţa competentă material să soluţioneze cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2, 5 şi 9 C. proc. civ., îndreptată împotriva Deciziei nr. 1212 din 17 februarie 2014 este Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, ca instanţă care a pronunţat decizia menţionată.

În ceea ce priveşte motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că revizuenta susţine ipoteza contrarietăţii de hotărâri, solicitând desfiinţarea Deciziei nr. 1212 din 17 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind potrivnică Hotărârii CEDO din 13 mai 2014, astfel cum a fost rectificată la data de 14 octombrie 2014, dată în cauza Rotescu şi alte 440 de cauze împotriva României, printre care şi Cauza nr. 39829/07 Rădulescu contra României, prin care reclamanţii au fost obligaţi să utilizeze procedura oferită de Legea nr. 165/2013.

Intimatul Ministerul Afacerilor Externe a invocat, prin întâmpinare, excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire, pe care Înalta Curte o va cerceta, în limitele competenţei sale, respectiv în ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este tardiv formulată, în raport de dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 1 din acelaşi cod.

Astfel, revizuenta A. a înregistrat cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 1212 din 17 februarie 2014, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 17 aprilie 2014, conform ştampilei aplicată de serviciul registratură al acestei instanţe.

În conformitate cu dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 1 teza a II-a C. proc. civ., „termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: (…) pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2) de la pronunţarea ultimei hotărâri ”.

Aşa fiind, termenul de o lună prevăzut pentru formularea cererii de revizuire de către A., a început să curgă din data de 17 februarie 2014 - data pronunţării Deciziei nr. 1212/2014, a cărei revizuire se solicită.

Susţinerea revizuentei în combaterea excepţiei tardivităţii, în sensul că termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 teza a II-a C. proc. civ. curge de la data pronunţării Hotărârii CEDO (13 mai 2014, rectificată la 30 octombrie 2014), în raport de care se invocă motivul contrarietăţii, nu poate fi primit, neavând temei legal în dispoziţiile procedurale aplicabile speţei.

Astfel, singura hotărâre de care trebuie să se ţină cont în calcularea termenului de revizuire şi care poate face obiectul unei cereri de revizuire, raportat la competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, este aceea pronunţată de o instanţă din România, în speţă, Decizia nr. 1212 din 17 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

De altfel, situaţia expusă de reclamantă în cadrul motivului de revizuire prevăzut de 322 pct. 7, are acoperire juridică în ipoteza reglementată de motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 9 C. proc. civ., pe care revizuenta l-a şi invocat, în mod distinct.

În acest context, faţă de data pronunţării deciziei a cărei revizuire se solicită (17 februarie 2014) şi data înregistrării cererii de revizuire, (17 aprilie 2014), Înalta Curte apreciază întemeiată excepţia tardivităţii, urmând să respingă cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., ca tardiv formulată.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 326 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., ca tardivă, iar în ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2, 5 şi 9 C. proc. civ., va declina competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind soluţionarea cererii de revizuire întemeiată pe motivele prevăzute de art. 322 pct. 2, 5 şi 9 C. proc. civ.

Declină competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe motivele prevăzute de art. 322 pct. 2, 5 şi 9 C. proc. civ. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 1212 din 17 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., ca tardiv formulată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2015.

Procesat de GGC - LM