Nullity of wild game management contract due to error in calculating statutory ownership threshold

Decizia nr. 1805/2015

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 82/F din 16 mai 2014, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei de interes şi lipsei calităţii procesuale active invocate de către pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor prin reprezentantul său Inspectoratul ITRSV Braşov; a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi cu sediul în Sibiu în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Mediului şi Pădurilor prin reprezentantul său Inspectoratul ITRSV Braşov, Asociaţia de Vânătoare şi Pescuit Sportiv „A.” Bucureşti şi Consiliul Local Gura Râului având ca obiect, suspendarea până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentei acţiuni, a efectelor Contractului de gestionare a faunei cinegetice din fondul de vânătoare nr. 13 denumit Gura Râului din judeţul Sibiu, contract cu nr. 4 din 8 martie 2011; a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Mediului şi Pădurilor prin reprezentantul său Inspectoratul ITRSV Braşov, Asociaţia de Vânătoare şi Pescuit Sportiv „A.” Bucureşti şi Consiliul Local Gura Râului, şi în consecinţă: a dispus anularea în tot a Contractului cu nr. 4 din 8 martie 2011 de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 13 Gura Râului, încheiat între Ministerul Mediului şi Pădurilor prin ITRSV Braşov şi AVPS „A.” Bucureşti ca fiind lovit de nulitate absolută, precum şi anularea parţială a actelor administrative care au stat la baza încheierii contractului sus-menţionat, respectiv a poziţiei nr. 127 din anexa nr. 2 la Procesul-verbal nr. 216028 din 6 februarie 2011 intitulată „fondurile cinegetice pentru care se face dovada îndeplinirii condiţiilor pentru atribuirea directă a faunei cinegetice”, - poziţiei nr. 12 din anexa la Procesul-verbal nr. 216398 din 16 februarie 2011 intitulată „situaţia contestaţiilor depusă în data de 9 februarie 2011 a fondurilor cinegetice ce fac obiectul contestaţiilor şi modului de soluţionare al acestora”, - poziţiei nr. 123 din anexa nr. 1 a Procesului-verbal nr. 216566/Isz din 24 februarie 2011 intitulată „fondurile cinegetice pentru care se aprobă atribuirea întrucât s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor pentru atribuirea directă a faunei cinegetice în condiţiile art. 8 alin. (2) lit.

a) din Legea nr. 407/2006 şi a protecţiei fondului cinegetic”. A respins restul pretenţiilor din acţiunea introductivă şi a obligat pârâţii în solidar la plata către reclamantă a sumei de 11.828 RON reprezentând cheltuieli de judecată parţiale.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea, cercetând cuprinsul înscrisurilor existente la dosar, a reţinut că în timp ce reclamanta afirmă că autoritatea publică locală nu deţinea în proprietate mai mult de 50% din fondul de vânătoare denumit „Gura Râului” şi deci nu ar fi putut desemna prin atribuire directă fondul de vânătoare în discuţie, nu ar fi putut propune un gestionar pentru respectivul fond, pârâtele prezintă în contraprobă H.C.L. nr. 42/2010 în baza căreia Consiliul Local al comuna Gura Râului, proprietar al suprafeţei de 9.417 ha, reprezentând un procent de 54,48% din totalul suprafeţei fondului de vânătoare, a propus ca gestionar al acestui fond pe A.V.P.S. „A.” Bucureşti. Această hotărâre a devenit, în opinia lor, un act administrativ obligatoriu, câtă vreme nu a fost abrogat, revocat sau anulat, fiind executoriu prin el însuşi, adică din oficiu, fără a mai fi nevoie de o învestire în prealabil a sa cu formulă executorie, fiind emis în forma şi cu procedura prevăzută de lege, de un organ competent şi în limitele competenţei conferite prin Legea nr. 215/2001. Reclamanta, într-adevăr este deţinătoarea Contractului cu nr. 681 din 30 noiembrie 2000 prin care i s-a atribuit pe o perioadă de 10 ani gestiunea fondului de vânătoare denumit Gura Râului situat în judeţul Sibiu, însă urmând ca la expirarea termenului convenit, contractul să îşi înceteze de plin drept aplicabilitatea, ceea ce denotă că la data perfectării contractului atacat nu mai era titulara vreunui contract referitor la acest fond.

Analizând dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 407/2006 şi art. 4 alin. (1) din Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 1.221/2010, Curtea de apel a constatat că, în speţă, Consiliul Local al comunei Gura Râului a depus Titlul de proprietate nr. 14 din 31 ianuarie 2002 ce atestă deţinerea în proprietate de către comună a unei suprafeţe de 5.437 mp, extrasul detaliat de carte funciară ce certifică acest fapt, un centralizator al fondurilor de vânătoare din judeţul Sibiu în care se precizează că fondul de vânătoare 13 Gura Râului este de 17.285 ha. Acest fond se întinde pe teritoriul administrativ a 4 localităţi, respectiv, comuna Orlat, comuna Cristian, oraşul Sălişte, comuna Gura Râului.

Interesul reclamantei în promovarea acestei acţiuni rezidă în dovedirea aspectului că unitatea administrativ-teritorială nu avea în proprietate 51% din fondul cinegetic în discuţie şi ca atare nu avea latitudinea de a propune un gestionar pentru acel fond, contractul încheindu-se astfel, în opinia sa, prin fraudarea legii, iar nulitatea cerută se soldează cu repunerea fondului în situaţia juridică anterioară atribuirii lui către A.V.P.S. „A.”, respectiv în situaţia de a fi liber de orice gestiune, context în care ar putea cere atribuirea acestuia.

Contractul pe care reclamanta l-a deţinut cu privire la fondul în discuţie nu a încetat urmare a solicitării acesteia, prin denunţare unilaterală, nu a fost reziliat de către administrator pentru a nu mai avea dreptul la atribuirea în gestiune a faunei cinegetice din respectivul fond. Predarea fondului de vânătoare presupune disponibilizarea personalului care administrează acest fond. În perioada în care a gestionat acest fond de vânătoare, reclamanta a amenajat instalaţii vânătoreşti inclusiv pentru hrana animalelor sălbatice precum şi numeroase adăposturi.

Pe de altă parte, în funcţie de natura interesului ocrotit, nulitatea este absolută şi relativă, cea absolută putând fi invocată de oricine are interes, fiind imprescriptibilă, spre deosebire de cea relativă care nu poate fi ridicată decât de persoana al cărei interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic. Or, în speţă, se pune problema constatării nulităţii absolute a Contractului cu nr. 4/2011, încheiat în opinia reclamantei cu fraudarea legii, considerent faţă de care se va respinge şi excepţia lipsei calităţii procesual active.

Privitor la excepţia lipsei calităţii procesual pasive a autorităţii locale pârâte, ridicată doar prin intermediul concluziilor scrise, instanţa constată că autoritatea locală Consiliul local al comunei Gura Râului este decăzută din dreptul de a o mai ridica, aceasta putând fi invocată oricând în timpul judecăţii, în timpul procesului, dar până la închiderea dezbaterilor. Chiar dacă s-ar trece peste acest aspect, excepţia nu poate fi reţinută câtă vreme această autoritate publică locală a fost cea care a propus atribuirea directă a fondului cinegetic către un anumit gestionar, respectiv Asociaţia de Vânătoare şi Pescuit Sportiv „A.” Bucureşti, prevalându-se de procentul deţinut din totalul suprafeţei fondului de vânătoare, procent astăzi contestat.

Pentru lămurirea unor împrejurări de fapt ce ţin de întinderea suprafeţei de teren aparţinând UAT Gura Râului la momentul de referinţă al propunerii gestionarului fondului de vânătoare menţionat mai sus, instanţa a socotit de cuviinţă să cunoască părerea unui specialist, sens în care a dispus efectuarea unei expertize, punând în vedere acestei autorităţi pârâte să prezinte expertului desemnat prin încheierea de admitere a acestei probe toate înscrisurile de care s-a prevalat la momentul respectiv. Lucrările expertului s-au concretizat într-un raport de expertiză, comunicat tuturor părţilor implicate, completat ulterior urmare a răspunsului la obiecţiunile încuviinţate de către instanţă.

Curtea a reţinut, pe baza tuturor probelor administrate, că, întrucât contractul anterior de gestionare a fondului cinegetic, contract perfectat cu reclamanta, a încetat urmare a expirării valabilităţii lui de comun convenite, în speţă, devine posibilă atribuirea acestuia funcţie de cele inserate în art. 8 alin. (4) din Legea nr. 407/2006. Reclamanta a avut calitatea de gestionar în contractul de gestionare anterior organizării procedurii atribuirii directe pentru fondul cinegetic în discuţie, a beneficiat de dreptul exclusiv de a gestiona acest fond de vânătoare pe o perioadă de 10 ani începând cu data de 30 noiembrie 2000. Contractele administrative sunt guvernate de un regim de putere publică, cel de care se prevalează reclamanta încetând practic prin ajungerea la termen, câtă vreme părţile contractante nu au convenit scriptic cu privire la prelungirea lui, şi mai mult administratorul a decis demararea procedurii atribuirii lui directe. Toate contractele administrative îşi încetează efectele, în mod firesc prin executarea lor integrală de către ambele părţi, iar în cazul celor cu executare succesivă, momentul stingerii lor este cel al expirării termenului pentru care au fost încheiate. Prin urmare, dată fiind expirată perioada pentru care a fost încheiat Contractul cu nr. 681/2000, date fiind trăsăturile caracteristice ale unui contract administrativ, ce cuprinde clauze ce nu se întâlnesc în contractele civile sau comerciale şi care evidenţiază exerciţiul puterii publice şi inegalitatea raporturilor dintre cocotractanţi (dreptul de control al autorităţii publice asupra exploatării, de a da instrucţiuni şi de a rezilia unilateral contractul) Curtea, a apreciat a fi neîntemeiate petitele referitoare la obligativitatea prelungirii efectelor contractului mai sus identificat, mai ales că Legea nr. 407/2006 în art. 8 alin. (2) lit. a) face vorbire de un termen maxim de până la 10 ani în vederea atribuirii directe a dreptului de gestionare a faunei cinegetice, iar administratorul fondului nu şi-a manifestat expres ori tacit opţiunea de prelungire a acestuia.

Reglementarea din art. 15 din Legea nr. 554/2004 se referă la cererea de suspendare a executării actului administrativ unilateral, formulată după declanşarea fazei judiciare a controlului de legalitate a actului administrativ.

În cauza dedusă judecăţii, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ, astfel că urmează a respinge cererea de suspendare formulată de către reclamanta Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi. Astfel, pentru prima condiţie de suspendare, cea a cazului bine justificat invocat de către reclamantă, instanţa apreciază că din dosarul cauzei rezultă împrejurări concludente de natură a crea o serioasă îndoială în privinţa legalităţii actului administrativ, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. În privinţa celei de-a doua condiţii, a prevenirii unei pagube iminente aşa cum este ea definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege, instanţa constată că aceasta nu este dovedită, simpla afirmaţie a reclamantei din cererea de suspendare (şi din acţiune şi concluziile scrise) nefiind susţinută cu nicio probă, mai ales că nici unul dintre vânătorii care vânează la acest moment pe respectivul fond nu au fost înlăturaţi iar prejudiciul invocat este unul virtual, câtă vreme reclamanta nu este deţinătoarea unui contract valabil încheiat cu administratorul faunei cinegetice pentru a încasa cotizaţiile din eliberarea autorizaţiilor de vânătoare. Prin urmare, sumele pe care le invocă reclamanta cu titlu de prejudiciu în realitate nu i se cuvin. Legea nu permite instanţei să judece numai pe simple raţionamente bazate pe prezumţii de producere iminentă a pagubei pentru reclamantă, ci obligă la examinarea cererii pe baza probelor administrate în susţinerea cererii de suspendare, probe care, însă, lipsesc în cauză.

Admiterea în parţialitate a acţiunii introductive, existenţa cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, justificate cu înscrisuri, aspectul că în ipoteza admiterii numai în parte a pretenţiilor ce formează obiectul litigiului, părţii care a câştigat procesul i se va acorda numai o parte din cheltuielile de judecată, proporţional cu pretenţiile admise, a îndrituit Curtea să acorde reclamantei, proporţional cu cheltuielile efectuate în cazul pretenţiilor admise, suma de 11.828 RON cu titlu de cheltuieli de judecată compuse fiind din taxă judiciară de timbru aferentă petitului privitor la anularea contractului administrativ identificat mai sus (7.320 RON), onorar expert (4.500 RON) şi taxă judiciară aferentă petitului admis (8 RON).

2. Recursul formulat în cauză

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs pârâţii Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi „A.”, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Consiliul Local al Comunei Gura Râului şi Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Braşov.

Recurenta Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi A. a formulat următoarele critici împotriva hotărârii atacate.

- în cauză, reclamanta Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Sibiu nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile prevăzute de art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, respectiv sub forma concilierii, în cazul contractelor administrative, ci a depus doar dovada unei notificări;

- acţiunea formulată de reclamantă este inadmisibilă, deoarece dreptul de a ataca în instanţă H.C.L. Gura Râului nr. 42/2010 este prescris. Prin această hotărâre a consiliului local s-a propus atribuirea directă a fondului în speţă către Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi A., iar reclamanta nu a atacat acest act administrativ şi nici nu este în termen să formuleze acţiunea în anulare;

- instanţa de fond a încălcat şi aplicat greşit legea, în sensul că şi-a motivat hotărârea pe necesitatea existenţei în proprietate a minimum 51% din suprafaţa fondului cinegetic în cauză, deşi potrivit art. 8 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 407/2006 şi Ordinului Ministerul Mediului şi Pădurilor nr. 1221/2010 limita minimă cerută pentru atribuire este de peste 50% din această suprafaţă;

- hotărârea atacată se bazează în exclusivitate pe concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză, ignorând actele de proprietate depuse la dosar (Titlul de proprietate nr. 14 din 31 ianuarie 2002 şi extrasul de c.f. nr. 811). Totodată, în mod greşit a fost respinsă obiecţiunea la expertiză prin care s-a solicitat efectuarea unui calcul procentual cu 6 zecimale în privinţa suprafeţelor deţinute de asociaţiile în litigiu, calcul ce ar fi condus la concluzia deţinerii unui procent de 50,000296% din suprafaţa fondului de către UAT Gura Râului;

- în mod greşit s-a stabilit obligarea pârâţilor la plata unor cheltuieli de judecată de 11.828 RON, taxa de timbru achitată de reclamantă fiind peste cea datorată în cadrul acţiunilor în contencios administrativ, unde se prevede o taxă fixă.

Recurenta şi-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.

La rândul său, recurentul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice a susţinut că hotărârea atacată este nelegală, întrucât ministerul nu avea calitate procesuală pasivă la data pronunţării hotărârii.

În acest sens, pe parcursul judecării cauzei, Ministerul Mediului şi Pădurilor prin O.U.G. nr. 96/2012 a devenit Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice. În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 96/2012 modificat prin pct. 3) din Legea nr. 71/2013, „În cadrul Ministerului Mediului şi Schimbării Climatice se înfiinţează Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, ca organ de specialitate, cu personalitate juridică, finanţat prin bugetul ministerului, cu atribuţii în coordonarea la nivel naţional a domeniilor ape, păduri şi piscicultură." De asemenea, în conformitate cu alin. (4) al aceluiaşi articol, „ Ministerul delegat pentru ape, păduri şi piscicultură reprezintă Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţie.”

Recursurile declarate de Consiliul Local al comunei Gura Râului şi Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Braşov urmează a fi anulate ca netimbrate.

Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate de A.V.P.S. A., instanţa de recurs constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis, însă numai pentru următoarele considerente:

Astfel, în ceea ce priveşte procedura administrativă prealabilă, potrivit art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată şi republicată „Plângerea prealabilă în cazul acţiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispoziţiile Codului de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător. […]”

În speţă, instanţa de fond a reţinut în mod corect că plângerea prealabilă a fost realizată prin notificarea făcută de reclamantă către Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Braşov, din data de 13 aprilie 2011, notificarea cuprinzând cereri identice cu cele din prezenta acţiune, iar această procedură este corespunzătoare specificului raporturilor de drept administrativ.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii datorită prescrierii dreptului la acţiune privind anularea H.C.L. Gura Râului nr. 42/2010, aceasta va fi respinsă, deoarece hotărârea de consiliu local menţionată nu face obiectul acţiunii, iar existenţa sa trebuie analizată ca o apărare a pârâtei-recurente în cadrul fondului litigiului.

Este însă întemeiat motivul de nelegalitate invocat de recurentă, în sensul că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a art. 8 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 407/2006 cu modificările şi completările ulterioare şi a Ordinului nr. 1221/2010 emis de Ministerul Mediului şi Pădurilor, stabilind drept criteriu de atribuire deţinerea unei suprafeţe de minimum 51% din suprafaţa totală a fondului, în loc de „peste 50%” din suprafaţa respectivă.

Astfel, dispoziţiile art. 8 alin. (2) din legea menţionată prevăd că atribuirea directă prevăzută la alin. (1) lit. a) se realizează pentru următoarele categorii de fonduri cinegetice: „fondurile cinegetice pentru care proprietarii, persoane fizice şi/sau juridice, inclusiv unităţile administrativ teritoriale, individual ori într-o asociaţie legal constituită, în scopul propunerii gestionarului faunei cinegetice, fac dovada că au în proprietate terenuri care reprezintă peste 50% din suprafaţa fiecărui fond cinegetic. Acest tip de atribuire se realizează în favoarea gestionarului propus de către proprietarii terenurilor, pentru o perioada de 10 ani”.

Referitor la acest motiv de recurs se reţine că instanţa de fond a stabilit în mod greşit obiectivul nr. 4 al expertizei tehnice judiciare, respectiv „Stabilirea faptului că suprafaţa deţinută de comuna Gura Râului în proprietate reprezintă peste 51% din suprafaţa totală a Fondului de vânătoare „13 Gura Râului”, în loc de „peste 50%” din respectivul fond.

Pentru considerentele menţionate, instanţa de control judiciar constată că se impune admiterea recursului, în baza art. 312 alin. (1), (2) şi (3) cu referire la art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., pentru refacerea raportului de expertiză cu stabilirea corectă a obiectivelor, precum şi pentru analizarea obiecţiunilor formulate de recurenta-pârâtă în faţa instanţei de fond şi reiterate în recurs privind luarea în considerare, la calculul suprafeţei totale deţinute, a actelor de proprietate relevante.

În ceea ce priveşte recursul formulat de Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (în prezent Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor), acesta urmează a fi respins ca nefondat, deoarece calitatea procesuală rezultă din prevederile H.G. nr. 38 din 21 ianuarie 2015 privind organizarea şi funcţionare Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de Consiliul Local al Comunei Gura Râului şi de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Braşov împotriva Sentinţei civile nr. 82/F din 16 mai 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrate.

Respinge recursul declarat de Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (în prezent Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor) împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Admite recursul declarat de Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 aprilie 2015.

Procesat de GGC - LM