Revision petition over agricultural subsidy denial barred for lack of decisive new evidence

Decizia nr. 1694/2015

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 31 octombrie 2012, reclamanta SC „A.” SRL a solicitat instanţei să dispună anularea Deciziei nr. 7671 din 19 aprilie 2012 emisă de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Iaşi - prin care s-a dispus respingerea la plată a sumei de 563.430 RON, echivalentul a 128.616,43 euro, reprezentând contravaloarea a două bucăţi cap tractor şi semiremorcă basculabilă.

Prin Sentinţa civilă nr. 1356 din 21 februarie 2012, a Tribunalului Suceava, s-a dispus declinarea de competenţă a soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe, prin declinare de competenţă, la data de 11 aprilie 2013.

Hotărârea instanţei de fond

La data de 19 ianuarie 2013, prin Sentinţa nr. 196 a Curţii de Apel Suceava, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC „A.” SRL în contradictoriu cu pârâţii Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 1 Nord-Est Iaşi, a fost anulată Notificarea nr. 7571 din 19 aprilie 2012 emisă de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, pârâtele fiind obligate să plătească reclamantei, contravaloarea a două bucăţi cap tractor cu semiremorcă basculabilă, plus cheltuieli de judecată în cuantum de 5.361,10 RON.

Împotriva Sentinţei civile nr. 196 din 19 iunie 2013, a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot sentinţei recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de recurenta SC „A.” SRL.

Prin Decizia nr. 947 din 26 februarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit împotriva Sentinţei nr. 196 din 19 iunie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a modificat în tot sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea reclamantei SC „A.” SRL Fundu Moldovei, ca nefondată.

Împotriva Deciziei nr. 947 din 26 februarie 2014, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, SC „A.” SRL Fundu Moldovei a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Se arată în esenţă că prima condiţie impusă de dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. este îndeplinită, atât timp cât la data pronunţării deciziei atacate, înscrisul cu care înţelege revizuenta să probeze cererea de revizuire nu a fost prezentat instanţei.

Se mai menţionează că intimata este emitenta înscrisului menţionat, acesta fiind în permanenţă în posesia sa împreună cu întreaga documentaţie aferentă cererii de finanţare, ascunzând cu rea-credinţă faptul că a acceptat şi avizat expres modificările tehnice, pentru care ulterior a fost sancţionată societatea revizuentă.

Considerentele Înaltei Curţi asupra căii de atac extraordinare exercitată

Înalta Curte sesizată cu cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şi procedând la verificarea acesteia a constatat următoarele.

Revizuirea unei hotărâri judecătoreşti este o cale extraordinară de atac de retractare şi nesuspensivă de executare ce provoacă rejudecarea cauzei, urmărind înlăturarea autorităţii de lucru judecat ataşat de lege hotărârilor judecătoreşti irevocabile.

Interesul revizuentului reflectat în susţinerile formulate vizează cu precădere evocarea fondului cauzei şi încearcă a atrage o nouă judecată, de această dată, având în vedere şi înscrisul aşa-zis „nou” invocat în susţinerea cererii.

Însă, a apreciat instanţa că înainte de evocarea fondului trebuie să se examineze dacă sunt îndeplinite cele patru condiţii de admisibilitate impuse de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., şi anume: să fie vorba de un înscris doveditor; înscrisul să fi existat la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere; înscrisul să fi fost reţinut de partea potrivnică sau să nu fi putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii; înscrisul să fi fost hotărâtor în soluţionarea pricinii.

Admiterea cererii de revizuire presupune în primul rând ca înscrisurile invocate să fie noi, în sensul că acestea să nu fi fost folosite în primul ciclu procesual, să nu fi făcut astfel obiectul cercetării de către instanţa de judecată, care ar fi putut statua asupra valorii probatorii a acestora.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, ea decurge tocmai din raţiunea avută în vedere de legiuitor amintită anterior. Formularea aleasă „reţinută de partea adversă sau care nu a putut fi înfăţişată” conduce la concluzia că anterioritatea înscrisurilor a fost stabilită în termeni nesusceptibili de interpretare.

Admiterea soluţiei contrare ar duce la situaţia de neacceptat ca autoritatea de lucru judecat să depindă de diligenţa pe care o manifestă partea cu prilejul soluţionării cererii (obligaţie impusă în mod expres de art. 129 C. proc. civ.) şi ca acesteia să i se dea posibilitatea de a administra probe în mai multe cicluri procesuale.

Din această perspectivă se reţine că înscrisul invocat exista sau ar fi putut fi produs la data pronunţării sentinţei atacate, astfel încât caracterul său de anterioritate nu a putut fi pus în discuţie.

Referitor la caracterul determinant al înscrisurilor, se reţine că acestea, dacă ar fi fost cunoscute de instanţă cu ocazia judecăţii pricinii, ar fi fost de natură să ducă la altă soluţie decât cea adoptată în cauză. Or, înscrisurile invocate nu sunt susceptibile să schimbe soluţia pronunţată.

Astfel, documentul despre care se face vorbire în cererea de revizuire nu îndeplineşte niciuna din condiţiile enunţate.

Înscrisul care stă la baza prezentei cereri de revizuire este din data de 17 septembrie 2009, o dată mult anterioară pronunţării Deciziei nr. 947 din data de 26 februarie 2014, înscrisul fiind în permanenţă în posesia părţii care îl invocă, în sensul că reprezintă un răspuns la o solicitare de modificare a Contractului de finanţare nr. x/2009, şi putea fi produs de către revizuenta SC „A.” SRL oricând pe parcursul derulării cauzei.

Şi mai mult decât atât, Notificarea de acceptare/neacceptare a unor modificării tehnice/financiare din data de 17 august 2009, nu prezintă relevanţă în dezlegarea pricinii, în sensul că Notificarea de refuz la plată reprezintă consecinţa directă a analizării de către experţii A.P.D.R.P. a cererii de plată depusă de reclamantă.

Înalta Curte, văzând actele şi lucrările dosarului, a constatat că cererea de faţă nu întruneşte cerinţele minime de admisibilitate prevăzute de lege, întrucât procedând la verificarea deciziei atacate în raport cu motivele de revizuire formulate, a rezultat că cererea de revizuire nu se încadrează în limitele stabilite de dispoziţiile legale.

Văzând şi dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de SC „A.” SRL împotriva Deciziei nr. 947 din 26 februarie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2015.

Procesat de GGC - LM