Invalidity of administrative pension decision: timeliness of challenge and statutory calculation of survivor allowance under Law No. 189/2000

Decizia nr. 1613/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/99/2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Casa Teritorială de Pensii Iaşi, solicitând anularea Deciziei nr. 309441 din 27 decembrie 2012.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin Hotărârea nr. 5068 din 31 octombrie 2012 i s-a stabilit calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, în calitate de soţ supravieţuitor al numitei B., care a fost deportată circa trei ani de zile.

Reclamantul a susţinut că, deşi soţia sa avea o indemnizaţie de 353 RON, i s-a acordat o indemnizaţie de 108 RON, deşi potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 105/1999, cuantumul indemnizaţiei trebuia să fie de 130 RON.

Prin Sentinţa nr. 3827 din 17 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, faţă de prevederile art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 105/1999, cu referire la art. 159 pct. 2 C. proc. civ.

Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Sentinţa civilă nr. 58 din 17 februarie 2014, admiterea excepţiei de necompetenţă materială a instanţei, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi, constatând intervenit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţă în drept să hotărască asupra conflictului negativ de competenţă.

Prin Decizia nr. 1949 din 11 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

La această instanţă, cauza a fost înregistrată sub nr. 714/45/2013.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 147 din 30 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a dispus: admiterea excepţiei tardivităţii în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect contestarea Hotărârii nr. 5068 din 31 octombrie 2012 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, respingerea excepţiei inadmisibilităţii în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect contestarea Deciziei nr. 309441 din 27 decembrie 2012, respingerea capătului de cerere având ca obiect anularea Hotărârii nr. 5068 din 31 octombrie 2012, ca fiind tardiv, şi respingerea capătului de cerere având ca obiect contestarea Deciziei nr. 309441 din 27 decembrie 2012, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:

Potrivit art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000: „Împotriva hotărârii persoana interesată poate face contestaţie la Curtea de Apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ”.

În cauză, Hotărârea nr. 5068 din 31 octombrie 2012 i-a fost comunicată reclamantului la data de 7 noiembrie 2012, acesta semnând personal de primire, iar contestaţia a fost formulată la data de 30 ianuarie 2013, ultima zi a termenului fiind 7 decembrie 2012.

În aceste condiţii, se constată că nu a fost respectat termenul legal de 30 de zile, astfel că este tardiv formulat capătul de cerere având ca obiect anularea Hotărârii nr. 5068 din 31 octombrie 2012.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect anularea Deciziei nr. 309441 din 27 decembrie 2012, se constată că este nefondată, întrucât nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile, faţă de dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, dispoziţii derogatorii de la Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte Decizia nr. 309441 din 27 decembrie 2012, emisă ca urmare a Hotărârii nr. 5068 din 31 octombrie 2012, se reţine că reclamantului A. i s-a acordat în calitate de soţ supravieţuitor al refugiatei B., o indemnizaţie de 108 RON lunar, începând cu data de 1 noiembrie 2012.

Potrivit art. 1 lit. c) din H.G. nr. 1147/2008, cuantumul acestei indemnizaţii era de 108 RON la data emiterii Deciziei nr. 309441 din 27 decembrie 2012, sumă care în mod legal şi temeinic i-a fost acordată reclamantului, neavând nicio relevanţă că soţia acestuia avea o indemnizaţie de 353 RON, în calitate de titular al dreptului.

În concluzie, prima instanţă a constatat că este nefondat capătul de cerere având ca obiect contestarea Deciziei nr. 309441 din 27 decembrie 2012.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei nr. 147 din 30 iunie 20134 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs în termen legal reclamantul A., susţinând că este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:

3.1. În mod eronat prima instanţă a reţinut că Hotărârea nr. 5068 din 31 octombrie 2012 a fost contestată peste termenul prevăzut de lege.

Ţinând cont de faptul că Decizia nr. 309441 din 27 decembrie 2012 i-a fost comunicată reclamantului la data de 16 ianuarie 2013, că această decizie şi Hotărârea nr. 5068 din 31 octombrie 2012 formează un tot unitar, reclamantul a considerat că cele două acte nu pot fi contestate decât împreună, motiv pentru care contestaţia a fost formulată la data de 30 ianuarie 2013 aflându-se încă în termenul legal de 30 de zile.

3.2. Pe fondul cauzei, prima instanţă trebuia să reţină că suma de 108 RON lunar acordată cu titlu de indemnizaţie reclamantului nu este corectă, în considerarea majorărilor periodice acordate prin diverse hotărâri de Guvern.

Mai mult, în Decizia nr. 309441 din 27 decembrie 2012 nu se prevede modalitatea de calcul a acestei sume, reclamantul fiind îndreptăţit la o sumă mult mai mare, având în vedere că soţia sa avea o indemnizaţie în cuantum de 353 RON lunar.

În concluzie, în temeiul art. 302 şi următoarele C. proc. civ. şi a dispoziţiilor Legii nr. 189/2000, s-a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

4. Intimata Casa Teritorială de Pensii Iaşi deşi a fost legal citată, nu a formulat întâmpinare în cauză

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat de reclamantul A.

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Hotărârea primei instanţei se bazează pe interpretarea corectă atât a probei cu înscrisuri administrată în cauză, cât şi a dispoziţiilor legale aplicabile.

Astfel, dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000 reglementează un termen de 30 de zile pentru contestarea hotărârilor emise în aplicarea acestui act normativ, termen care curge de la data comunicării hotărârii.

În speţă, Hotărârea nr. 5068 din 31 octombrie 2012 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Iaşi i-a fost comunicată reclamantului, cu confirmare de primire, la data de 7 noiembrie 2012 (Dosar nr. x/99/2013), iar sesizarea instanţei de contencios administrativ a avut loc la data de 30 ianuarie 2013, după expirarea termenului legal de 30 de zile.

Acest termen are caracter imperativ, astfel că nerespectarea lui atrage decăderea potrivit art. 103 C. proc. civ., împrejurare reţinută corect de prima instanţă.

Prin urmare, este neîntemeiată critica ce vizează greşita soluţionare de către prima instanţă a excepţiei tardivităţii capătului de cerere având ca obiect anularea Hotărârii nr. 5068 din 31 octombrie 2012 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Iaşi.

Referitor la Decizia nr. 309441 din 27 decembrie 2012, în mod legal prima instanţă a constatat că, potrivit art. 1 lit. c) din H.G. nr. 1147/2008, la data emiterii deciziei, cuantumul indemnizaţiei cuvenite reclamantului, în calitate de soţ supravieţuitor al refugiatei B., era de 108 RON.

Prin H.G. nr. 1147/2008 s-a dispus, începând cu luna octombrie 2008, indexarea cu 7,5% a indemnizaţiilor acordate în baza unor legi speciale, printre care şi cele acordate prin O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Fiind vorba de o indemnizaţie indexată cu 7,5%, faţă de indemnizaţiile aflate în plată la 1 octombrie 2008, nu era necesară prezentarea modalităţii de calcul a valorii de 108 RON în cuprinsul Deciziei nr. 309441 din 27 decembrie 2012.

Nu prezintă relevanţă asupra legalităţii deciziei faptul că soţia reclamantului avea o indemnizaţie mai mare, întrucât cuantumul indemnizaţiei pentru fiecare categorie de beneficiari nu putea fi decât acela stabilit de legiuitor.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală şi temeinică, astfel că va fi menţinută, iar recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. (1865).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 147 din 30 iunie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2015.

Procesat de GGC - LM