Appeal dismissed; excise warehouse authorization lawfully revoked for failure to notify manufacturing change.

Decizia nr. 1603/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 30 din 12 februarie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA prin administrator judiciar B. IPURL şi prin administrator special C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele aspecte:

Reclamanta SC C. SA, prin administrator judiciar B. IPURL şi prin administrator special C., a chemat în judecată pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin Comisia Pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, solicitând anularea în tot a Deciziei nr. 136 din 26 noiembrie 2012 emisă de către Ministerul Finanţelor Publice prin Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate.

Prin Decizia nr. 136 din 26 noiembrie 2012 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate a fost revocată autorizaţia de antrepozit fiscal nr. RO009732PP01 din 28 iulie 2004, emisă de SC C. SA, pentru nerespectarea prevederilor art. 20623 alin. (1) lit. h), art. 20626 lit. j) şi k) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborat cu prevederile pct. 84 alin. (19) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, fiind respinsă cererea de reautorizare ca antrepozitar pentru antrepozitul fiscal situat în Ploieşti.

Prin Decizia nr. 48 din 29 aprilie 2013, emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate a fost respinsă plângerea prealabilă formulat de reclamantă ca neîntemeiată.

S-a apreciat că în expunerea de motive din decizia contestată sunt indicate atât actele în baza cărora comisia a dispus măsura de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal, cât şi temeiurile de fapt şi de drept reţinute în acest sens, făcând posibil pentru destinatar să afle considerentele care au dus la adoptarea măsurii.

S-a reţinut că la art. 3 din decizie se menţionează că această decizie produce efecte de la data comunicării, împotriva acesteia societatea putând exercita şi celelalte căi de atac prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Totodată, instanţa reţine că reclamanta a contestat această decizie potrivit Legii nr. 554/2004, mai întâi la organul emitent, iar ulterior formulând prezenta cerere de chemare în judecată, astfel că nu dovedeşte vătămarea care i-ar fi fost produsă şi care ar decurge din cauza de anulare invocată.

S-a arătat că potrivit Proceselor-verbale de control nr. 575/2 din 16 noiembrie 2012 şi nr. 575/3 din 19 noiembrie 2012, încheiate de inspectorii din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti, în urma controlului efectuat la antrepozitul fiscal al reclamantei pentru operaţiunile cu produse accizabile din perioada 1 februarie 2012 - 30 octombrie 2012, anumite produse finite fabricate în perioada supusă verificării în antrepozitul fiscal au folosit în procesul de fabricaţie ca materie primă şi motorina achiziţionată de la staţiile de distribuţie de carburanţi, în proporţie de 10 - 99%, respectiv produsele uleiuri ................... .

De asemenea, s-a reţinut că reclamanta a indicat cantităţile de produse accizabile produse şi/sau depozitate, or, astfel după cum reiese din datele aflate la dosar, motorina nu se regăseşte în rândul materiilor prime folosite pentru obţinerea produselor finite potrivit obiectului de activitate al reclamantei.

Referitor la afirmaţia expertului chimist L.M.C. din cuprinsul raportului de expertiză efectuat, în sensul că motorina este cuprinsă în lista materiilor prime din reţetele de fabricaţie consemnate în tehnologiile de fabricaţie de realizare a uleiurilor lubrifiante, s-a constatat că aceasta priveşte reţetele de fabricaţie din perioada supusă verificării, ulterioare emiterii autorizaţiei de antrepozit fiscal, iar nu reţetele de fabricaţie care au stat la baza procedurii operaţionale descrise pentru obţinerea acestei autorizaţii, astfel cum este consemnat şi în procesele-verbale de control.

S-a constatat că, prin neînştiinţarea pârâtului cu privire la modificarea tehnologiei de fabricaţie prin introducerea în reţeta de fabricaţie a motorinei (ca urmare a încetării fabricării materiei prime ulei P3), produs accizabil care nu a fost inclus în rândul materiilor prime folosite pentru produsele finite, reclamanta a încălcat obligaţia reglementată de dispoziţiile art. 20626 lit. j) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care atrage revocarea autorizaţiei, iar în rapoartele de expertiză în domeniul chimie şi contabilitate-fiscalitate reiese că produsele obţinute prin omogenizarea materiilor prime cu includerea motorinei în reţeta de fabricaţie în locul uleiului P3 nu sunt produse noi, care să îl oblige pe antrepozitar să se conformeze cerinţelor pct. 84 alin. (19) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004 şi nu intră sub incidenţa art. 20616 alin. (4) din Legea nr. 571/2003, care prevede că produsele energetice, altele decât cele prevăzute la alin. (3) al art. menţionat, sunt supuse unei accize dacă sunt destinate a fi utilizate, puse în vânzare ori utilizate drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor.

Deşi s-a constatat că nu poate fi reţinută nerespectarea prevederilor art. 20623 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, care prevede că nivelul accizelor pentru produsul finit nu poate fi mai mic decât media ponderată a nivelurilor accizelor materiilor prime potrivit normelor metodologice şi art. 20626 lit. k) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi a prevederilor pct. 84 alin. (19) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, cât timp subzistă o cauză de revocare a autorizaţiei - încălcarea dispoziţiilor art. 20626 lit. j) din Legea nr. 571/2003 - conform dispoziţiilor art. 20628 alin. (2) lit. c) din cod autoritatea competentă putea revoca autorizaţia, măsura dispusă la art. 1 din Decizia nr. 136/2012 având, aşadar, temei legal.

De asemenea, s-a reţinut că atâta timp cât autorizaţia de antrepozit fiscal a fost revocată, pârâtul nu putea admite cererea de reautorizare ca antrepozitar, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 20628 alin. (11) din Codul fiscal, în cazul revocării autorizaţiei, o nouă autorizaţie poate fi emisă de autoritatea competentă numai după o perioadă de cel puţin 6 luni de la data revocării; instanţa constată, în aceste împrejurări, că este nerelevantă nesoluţionarea de către pârât a cererii de reautorizare din anul 2010 până la data de 26 noiembrie 2012.

În fine, s-a constatat că o nouă autorizaţie poate fi emisă de autoritatea competentă la data la care persoana a cărei autorizaţie a fost revocată din cauza neconformării la aceste condiţii îndeplineşte toate condiţiile de autorizare, însă în speţă nu a fost făcută de reclamantă o atare dovadă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta SC C. SA, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:

(1) hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Instanţa de fond nu a ţinut seama de cerinţele de formă privind deciziile Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, cerinţe prevăzute de Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 291/2010, art. 10 din Anexa 2: „Deciziile cuprind următoarele elemente: […] indicarea posibilităţii de a fi contestată, calea de atac şi temeiul în care aceasta poate fi exercitată”. Formularea generică folosită de către intimată - „împotriva deciziei se pot exercita şi celelalte căi de atac prevăzute de Legea contenciosului administrativ” - nu întruneşte cerinţele legale;

(2) în mod greşit instanţa de fond a reţinut că, prin folosirea motorinei, s-a modificat tehnologia de fabricaţie a uleiurilor şi, ca atare, reclamanta a încălcat dispoziţiile art. 20626 lit. j) din Legea nr. 571/2003 care atrage revocarea autorizaţiei. Această concluzie a instanţei nu este susţinută nici de textele de lege şi nici de concluzia expertului tehnic care a efectuat expertiza tehnică judiciară în cauză. Punctul 84 alin. (19) din Normele metodologice arată că în cazul oricărui nou produs ce urmează a intra în nomenclatorul de fabricaţie, antrepozitarul autorizat are obligaţia de a prezenta autorităţii vamale centrale documentaţia, iar alin. (191) defineşte noţiunea de produs nou ca fiind produsul finit accizabil care datorită caracteristicilor şi proprietăţilor fizico-chimice şi organoleptice determină o încadrare într-o nouă categorie de produse în nomenclatorul codurilor de produse accizabile ale antrepozitului fiscal, faţă de cele deţinute.

Criticile formulate de recurentă se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte critica referitoare la neindicarea în cuprinsul Deciziei nr. 136 din 26 noiembrie 2012 a organului competent şi a termenului în care decizia poate fi atacată se reţine că această împrejurare, deşi reală, nu a cauzat reclamantei o vătămare în drepturile sale prevăzute de lege. În speţă, contestaţia a fost formulată în termen, la instanţa competentă, chiar dacă emitentul actului a făcut o referire generică la „căile de atac prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare”.

Cu privire la cauzele de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal, instanţa de fond a reţinut în mod corect că în speţă subzistă doar una din cauzele prevăzute de lege, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 20626 lit. j) din Legea nr. 571/2003.

În acest sens, reclamanta nu a respectat condiţiile avute în vedere la autorizare, inclusiv în ceea ce priveşte materiile prime utilizate şi nu a înştiinţat pârâtul cu privire la modificarea tehnologiei de fabricaţie prin introducerea în reţeta de fabricaţie a motorinei - produs accizabil care nu a fost inclus în rândul materiilor prime folosite pentru produsele finite.

Această concluzie a instanţei de fond nu contrazice constatările raportului de expertiză efectuat în cauză, constatări care se referă doar la faptul că produsele obţinute prin omogenizarea materiilor prime cu includerea motorinei nu sunt destinate a fi utilizate drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor, astfel că nu intră sub incidenţa prevederilor art. 20616 alin. (4) din Legea nr. 571/2003, pentru a fi supuse accizei.

Prin urmare, pentru revocarea autorizaţiei, este suficient să existe doar una din cauzele prevăzute de lege, în speţă încălcarea dispoziţiilor art. 20626 lit. j) din Legea nr. 571/2003.

Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC C. SA prin administrator judiciar B. IPURL împotriva Sentinţei nr. 30 din 12 februarie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2015.

Procesat de GGC - LM