Decizia nr. 409/A/2015 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Decizia nr. 409/A/2015

Deliberând asupra apelurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Rechizitoriul

Prin rechizitoriul nr. x/P/2012 din data de 19 martie 2013, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticoruptie - Serviciul Teritorial Oradea s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

- A., judecător la Curtea de Apel Oradea, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă (două fapte) prev. de:

- art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 (pct. I.1 din rechizitoriu) şi

- art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 (pct. I.2 din rechizitoriu), ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., precum şi săvârşirea infracţiunilor de:

- fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen. (pct. II.1 din rechizitoriu),

- fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen. (pct. II.2 din rechizitoriu) şi

- fals în declarării în formă continuată prev. de art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pct. II.3 din rechizitoriu), toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

- B., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă prev. de: art. 26 C. pen. rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 (pct. I.2 din rechizitoriu).

Potrivit rechizitoriului, situaţia de fapt este următoarea:

La data de 27 februarie 2012 a fost înregistrat la Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Corupţiei (sub numărul x/P/2012) autodenunţul formulat de condamnatul C., încarcerat în Penitenciarul Oradea, cu privire la comiterea unor infracţiuni de corupţie săvârşite de judecătorul A. de la Curtea de Apel Oradea.

La data de 19 iulie 2012, organele de urmărire penală din cadrul Direcţiei Naţionale Anticoruptie - Serviciul Teritorial Oradea s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea unor infracţiuni de corupţie de către numiţii C. şi B., dosarul cauzei fiind înregistrat sub nr. x/P/2012.

Întrucât între cele două dosare a existat legătură, reunirea cauzelor impunându-se pentru o mai bună înfăptuire a justiţiei, prin rezoluţia din data de 17 ianuarie 2013 emisă de procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticoruptie - Serviciul Teritorial Oradea s-a dispus reunirea cauzei din Dosarul nr. x/P/2012 (înregistrat anterior la D.N.A. - Structura centrală sub numărul z/P/2012) la Dosarul nr. w/P/2012 al Direcţiei Naţionale Anticoruptie - Serviciului Teritorial Oradea.

I.1. În cursul anului 2009, inculpatul A. (judecător la Tribunalul Bihor la data respectivă) a pretins şi primit suma de 1.500 euro de la denunţătorul C., care avea pe rolul Judecătoriei Oradea un dosar de evaziune fiscală, pentru a-şi exercita influenţa asupra judecătorilor ce compuneau completul învestit cu judecarea cauzei privindu-l pe denunţătorul mai sus menţionat - la instanţa de fond ori la cea de control judiciar, astfel încât să fie pronunţată în cauză o hotărâre favorabilă acestuia, respectiv cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Astfel, prin sentinţa penală nr. 539/2007 a Judecătoriei Oradea s-a dispus condamnarea inculpatului C. la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în baza art. 861 C. pen.

Urmare apelului penal declarat în cauză de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, inculpatul C. şi p. civ. D.G.F.P. Bihor, prin decizia penală nr. 85/A/2008 a Tribunalului Bihor s-a dispus rejudecarea cauzei de către Judecătoria Oradea, întrucât pe parcursul judecării cauzei în primă instanţă procedura de citare a unuia dintre inculpaţi a fost nelegal îndeplinită. De observat că inculpatul A., judecător la Tribunalul Bihor la data respectivă, a făcut parte din completul de apel ce a dispus rejudecarea cauzei la care am făcut referire mai sus. Acest aspect este important de reţinut deoarece, în declaraţia denunţătorului dată în faţa organelor de urmărire penală, acesta a arătat că „Judecătorul A. mi-a spus că cunoaşte dosarul întrucât a şi intrat în cauză anterior, fiind trimis chiar de către el spre rejudecare".

În urma trimiterii cauzei spre rejudecare s-a format Dosarul nr. x/271/2008 al Judecătoriei Oradea, în care, prin sentinţa nr. 501 din 08 aprilie 2011, instanţa a dispus condamnarea inculpatului C. la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 10 luni cu executare.

Astfel, aşa cum rezultă din cele arătate mai sus cât şi din autodenunţul formulat de C., în cursul anului 2009, acesta avea pe rolul Judecătoriei Oradea un dosar penal în care era judecat pentru comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală, prev. de Legea nr. 87/1994, dosar în care a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani cu suspendare, prin sentinţa nr. 539/2007 a Judecătoriei Oradea, cauza aflându-se în rejudecare la aceeaşi instanţă.

În acest context, pentru a nu fi condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, denunţătorul C. a încercat să intre în legătură cu un judecător de la Tribunalul Bihor pentru a-şi „rezolva" o hotărâre favorabilă, respectiv cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Întrucât acesta nu cunoştea nici un magistrat de la instanţele bihorene, a abordat în acest sens mai multe persoane, printre care şi pe numitul D., cu care se afla în relaţii de prietenie, care a şi acceptat să-l ajute pe denunţător, spunându-i acestuia că „am eu pe unul tare". Astfel, denunţătorul C. a fost pus în legătură de către D. cu judecătorul A., întâlnirea dintre magistrat şi denunţător având loc chiar la domiciliul lui D., ocazie cu care C. i-a relatat magistratului despre problemele pe care le are în justiţie, precum şi despre faptul că doreşte să obţină o pedeapsă cu suspendare în dosarul penal aflat pe rolul Judecătoriei Oradea în care era judecat pentru infracţiuni economice. Judecătorul A. i-a cerut denunţătorului, cu ocazia respectivă, să-i aducă citaţia primită de la instanţă pentru a putea identifica dosarul cauzei, urmând să-l studieze şi abia apoi să-i comunice acestuia dacă este în măsură să-l ajute.

Întâlnirea denunţătorului cu judecătorul A. este confirmată de martorul D., care neagă însă că ar fi participat la discuţia dintre cei doi, motivând că după ce le-a făcut cunoştinţă acestora, la domiciliul său din Oradea, s-a dus „să cumpere o pâine", astfel că nu ştie ce s-a discutat în absenţa sa. Atitudinea martorului D. de a evita să facă declaraţii care să-l incrimineze pe inculpatul A. se explică prin aceea că se află în relaţii foarte apropiate cu magistratul, D. fiind naşul de cununie la recăsătorirea tatălui judecătorului.

După câteva zile de la această discuţie, denunţătorul s-a reîntâlnit cu judecătorul A. la un bar situat în apropierea casei lui D., care a aparţinut în trecut fratelui acestuia, ocazie cu care i-a înmânat citaţia primită de la Judecătoria Oradea, la această întâlnire denunţătorul C. fiind însoţit şi de martorul E. Important de reţinut este afirmaţia denunţătorului în sensul că îşi aminteşte că înainte de această întâlnire lui E. i-a fost rău şi a trebuit să-i dea acestuia ceva medicamente pentru inimă, dintre cele pe care le foloseşte şi el.

Fiind audiat cu privire la această întâlnire, martorul E. a declarat următoarele: „Fiind întrebat, declar că în cursul anului 2009, fără să pot precisa data exactă, în contextul în care C. avea un dosar penal în care era judecat pentru comiterea unor infracţiuni economice, reţin că am fost împreună cu acesta undeva în Oradea, la un bar, unde C. urma să se întâlnească cu o persoană în scopul de a obţine o hotărâre favorabilă în cauza respectivă. Nu-mi amintesc cu cine anume s-a întâlnit C. la barul respectiv, întrucât eu nu am participat la discuţii, aşteptând în maşină, însă din discuţiile pe care le-am avut cu C., atât înainte cât şi după această întâlnire, mi-am dat seama că este vorba despre dosarul penal având ca obiect comiterea unor infracţiuni economice de către acesta şi pe care C. încerca să-l „rezolve". Îmi amintesc, de asemenea, că cu ocazia respectivă mi-a fost rău, iar C. mi-a dat un spray cu care mi-am dat sub limbă pentru a-mi reveni.

Pe baza imaginilor accesate cu ajutorul programului F., declar ca recunosc barul la care a avut loc întâlnirea lui C. cu persoana sau persoanele care urmau să-l ajute să-şi rezolve dosarul penal ca fiind cel de la intersecţia străzilor L.B. şi V.".

După circa o săptămână de la această întâlnire, denunţătorul C. a fost contactat telefonic de D. pentru a-l anunţa că judecătorul A. ar vrea să se întâlnească cu el. Întrucât se afla în autoturismul personal, împreună cu soţia sa G., deplasându-se dinspre Oradea spre domiciliul din Săcuieni, denunţătorul a stabilit cu D. să-i transmită magistratului că îl aşteaptă în centrul oraşului Săcuieni, în contextul în care inculpatul A. se afla şi el pe drum dinspre Marghita spre Oradea. Astfel, la scurt timp, lângă autoturismul denunţătorului a oprit un autoturism marca A., de culoare gri, în care se afla judecătorul A. împreună cu o persoană de sex feminin, posibil soţia acestuia. Magistratul a coborât din autoturismul său şi a urcat în cel al denunţătorului, pe scaunul din dreapta faţă, pe bancheta din spate aflându-se martora G. În cadrul discuţiei purtate, judecătorul A. i-a spus lui C. că ştie dosarul acestuia întrucât a mai intrat în cauză în trecut, într-o cale de atac, fiind trimis cbiar de către el spre rejudecare la prima instanţă, pentru unele vicii de procedură, comunicându-i totodată că ar putea să îl ajute să obţină o condamnare cu suspendare. Cu aceeaşi ocazie, magistratul i-a comunicat denunţătorului că are unele probleme medicale la şold, fiind nevoit să se opereze, astfel că ar avea nevoie de 1.500 euro, la care denunţătorul a cerut de la soţia sa, ce se afla pe bancheta din spate, suma respectivă de bani pe care a şi remis-o magistratului, care după ce a primit banii a plecat cu autoturismul personal spre Oradea.

Întâlnirea din centrul oraşului Săcuieni dintre denunţătorul C. şi judecătorul A. este confirmată şi de martorul H., care i-a văzut pe cei doi discutând în faţa unui restaurant din oraşul Săcuieni: „Îmi amintesc că, în urmă cu câţiva ani, i-am văzut pe C. şi pe judecătorul A. discutând, între maşini, în parcarea de pe marginea drumului Oradea - Satu Mare, lângă restaurantul din centrul oraşului Săcuieni. Dl. A. era cu un autoturism marca A. argintiu, dacă reţin bine, iar C. era cu un jeep M., înmatriculat în Ungaria, care avea inclus în numărul de înmatriculare numele „x".

Este important de subliniat că declaraţiile martorului denunţător C. sunt confirmate, sub acest aspect, şi de corespondenţa cu soţia sa pe care acesta a avut-o în perioada în care a fost arestat preventiv, la sfârşitul anului 2009, dată la care nu se punea problema ca C. să-l denunţe pe magistratul A. şi în consecinţă să-şi preconstituie probe în acuzare.

Astfel, în data de 12 septembrie 2009 inculpatul C. a fost arestat preventiv într-un alt dosar în care era cercetat pentru comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, fiind pus în libertate la data de 20 ianuarie 2010, iar în data de 25 septembrie 2009 acesta a trimis o scrisoare soţiei sale G., care ajuns la destinatar în 28 septembrie 2009, în cuprinsul căreia se fac următoarele referiri: „Ai nr. de telefon de la omu ăla la care am dat 1.500 euro în faţă la restaurant de la care a fost şi la noi, păduraru cu ăla trebe să vorbeşti de lemne că mi-a promis că când am nevoi ne serveşte".

În declaraţia dată cu ocazia audierii de către procuror, denunţătorul a arătat următoarele: „Pe durata arestului preventiv din 2009 i-am trimis mai multe scrisori soţiei mele, cerându-i să facă demersuri pentru a obţine punerea mea în libertate. Nu am avut încredere să scriu în clar numele persoanelor la care să apeleze, fiindu-mi teamă că îmi este supravegheată corespondenţa. Astfel, pe A. l-am indicat ca fiind „omu ăla care am dat 1.500 euro în faţă la restaurant", iar pe I. l-am indicat uneori ca „tămplaru" iar alteori ca „păduraru".

Fiind întrebat despre menţiunile din scrisoarea pe care i-am expediat-o soţiei mele la 25 septembrie 2009, declar că menţiunea despre „păduraru cu ăla trebe să vorbeşti de lemne că mi-a promis că când am nevoi ne serveşte" îl vizează pe I., care mi-a promis să mă ajute dacă am probleme."

Aceste aspecte sunt confirmate şi de martora G., fosta soţie a denunţătorului, care a declarat următoarele: „În cursul lunii septembrie 2009, fostul meu soţ, C., a fost arestat preventiv pentru comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, fiind implicat într-o altercaţie alături de fratele meu, J.

În această perioadă, fostul meu soţ fiind arestat preventiv, am încercat să iau legătura cu judecătorul A. pentru a-i aduce la cunoştinţă situaţia lui C., însă acesta nu mi-a răspuns la telefon, numărul de apel pe care eu îl aveam fiind deconectat.

În perioada în care fostul meu soţ s-a aflat în arest preventiv mi-a scris mai multe scrisori, trimiţându-mi mesaje codificate, pentru a-mi indica cu cine să iau legătura, astfel încât să-l ajut să fie eliberat. În acest sens, în scrisorile trimise de C., I. era numit „tâmplarul", iar judecătorul A. era numit „acela din faţă de la restaurant la care i-am dat 1.500".

În acest sens, m-am prezentat şi am predat organelor de urmărire penală, la data de 27 martie 2012, o scrisoare din cursul lunii septembrie 2009, pe care mi-a trimis-o C. din Arestul Poliţiei, în care, printre altele, acesta îmi scria „ai nr. de telefon de la omu ăla la care am dat 1.500 euro în faţă la restaurant de la care a fost şi la noi (...)".

În opinia acuzării, comiterea infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului A. este dovedită prin autodenunţul făcut în cauză, procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi alte probe administrate de organele de urmărire penală din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Astfel, autodenunţul şi declaraţiile denunţătorului C. au fost confirmate de probele administrate de organele de urmărire penală, după cum urmează:

- din examinarea listingurilor de convorbiri telefonice rezultă că judecătorul A. a avut o legătură intensă cu omul de afaceri orădean D., care a mijlocit legătura dintre magistrat şi denunţător în vara anului 2009;

- martorul E. a confirmat întâlnirea dintre denunţător şi magistrat, avută loc la un local din Oradea în vara anului 2009: „Fiind întrebat, declar că în cursul anului 2009, fără să pot precisa data exactă, în contextul în care C. avea un dosar penal în care era judecat pentru comiterea unor infracţiuni economice, reţin că am fost împreună cu acesta undeva în Oradea, la un bar, unde C. urma să se întâlnească cu o persoană în scopul de a obţine o hotărâre favorabilă în cauza respectivă. Nu-mi amintesc cu cine anume s-a întâlnit C. la barul respectiv, întrucât eu nu am participat la discuţii, aşteptând în maşină, însă din discuţiile pe care le-am avut cu C., atât înainte cât şi după această întâlnire, mi-am dat seama că este vorba despre dosarul penal având ca obiect comiterea unor infracţiuni economice de către acesta şi pe care C. încerca să-l „rezolve". Îmi amintesc, de asemenea, că cu ocazia respectivă mi-a fost rău, iar C. mi-a dat un spray cu care mi-am dat sub limbă pentru a-mi reveni.

Pe baza imaginilor accesate cu ajutorul programului F., declar ca recunosc barul la care a avut loc întâlnirea lui C. cu persoana sau persoanele care urmau să-l ajute să-şi rezolve dosarul penal ca fiind cel de la intersecţia străzilor L.B. şi V."

- martora G., fosta soţie a lui C., a declarat că suma de 1.500 euro remisă de către fostul ei soţ judecătorului A., în vara anului 2009, a fost făcută în prezenţa ei:

„În vara anului 2009, într-o după-amiază, eram împreună cu C. şi ne întorceam de la Oradea, spre domiciliul nostru din Săcuieni, cu autoturismul marca M., având numărul de înmatriculare „x 09", condus de fostul meu soţ. După ce am ajuns în oraşul Săcuieni îmi amintesc că C. a parcat autoturismul în faţa unui restaurant situat în centrul oraşului, spunându-mi că îl aşteaptă pe judecătorul A.

Am aşteptat circa 10 minute după care am observat venind, dinspre Marghita, un autoturism marca A., de culoare gri, care a parcat în apropiere de autoturismul nostru. Din autoturism a coborât un bărbat, care a venit la maşina în care mă aflam eu şi soţul meu, urcând pe scaunul din dreapta faţă.

Fiindu-mi prezentată fotografia numitului A., declar că aceasta este persoana cu care ne-am întâlnit în localitatea Săcuieni.

Fiind întrebată, declar că am auzit discuţia dintre fostul meu soţ şi judecătorul A., aceştia discutând aspecte legate de dosarul penal de evaziune fiscală în care era implicat C. La un moment dat fostul meu soţ, C. s-a întors spre mine şi mi-a cerut să-i dau suma de 1.500 euro, care de altfel erau pregătiţi pentru a-i remite judecătorului. Fostul meu soţ a luat suma de 1.500 euro, compusă din bancnote având cupiura de 50 euro, pe care i-a remis judecătorului A.

Îmi amintesc că înainte să primească banii judecătorul A. s-a plâns către soţul meu că are unele probleme medicale la şold şi că va trebui să se deplaseze în Austria pentru tratament medical, respectiv pentru o operaţie. După ce a luat banii de la fostul meu soţ, judecătorul a coborât din autoturism, s-a deplasat la maşina sa şi a plecat spre Oradea."

- întâlnirea dintre denunţătorul C. şi judecătorul A. este confirmată de martorul H., care i-a observat pe cei doi discutând în faţa unui restaurant din Săcuieni:

„Îmi amintesc că, în urmă cu câţiva ani, i-am văzut pe C. şi pe judecătorul A. discutând, între maşini, în parcarea de pe marginea drumului Oradea - Satu Mare, lângă restaurantul din centrul oraşului Săcuieni. Dl A. era cu un autoturism marca A. argintiu, dacă reţin bine, iar C. era cu un jeep M., înmatriculat în Ungaria, care avea inclus în numărul de înmatriculare numele „x".

Întrucât eu am un magazin de încălţăminte la parterul blocului de peste drum, la un moment dat i-am văzut pe C. şi pe A. discutând şi am mers până la ei să-i salut. Am ieşit din magazin, am mers până în parcarea unde erau C. şi A. şi am discutat cu ei. După vreo 5 minute am plecat pentru a nu-i deranja pe C. şi A., iar ei au rămas în continuare în parcare, la discuţii."

- în scrisoarea trimisă de C. în data de 25 septembrie 2009 soţiei sale, G., se fac următoarele referiri: „Ai nr. de telefon de la omu ăla la care am dat 1.500 euro în faţă la restaurant de la care a fost şi la noi, păduraru cu ăla trebe să vorbeşti de lemne că mi-a promis că când am nevoi ne serveşte".

Cu privire la acest aspect, în declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală, denunţătorul C. a arătat că: „Pe durata arestului preventiv din 2009 i-am trimis mai multe scrisori soţiei mele, cerându-i să facă demersuri pentru a obţine punerea mea în libertate. Nu am avut încredere să scriu în clar numele persoanelor la care să apeleze, fiindu-mi teamă că îmi este supravegheată corespondenţa. Astfel, pe A. l-am indicat ca fiind „omu ăla care am dat 1.500 euro în faţă la restaurant", iar pe I. l-am indicat uneori ca „tâmplaru" iar alteori ca „păduraru".

Fiind întrebat despre menţiunile din scrisoarea pe care i-am expediat-o soţiei mele la 25 septembrie 2009, declar că menţiunea despre „păduraru cu ăla trebe să vorbeşti de lemne că mi-a promis că când am nevoi ne serveşte" îl vizează pe I., care mi-a promis sa mă ajute dacă am probleme."

De asemenea, cu privire la aspectele de mai sus, martora G., fosta soţie a denunţătorului, a declarat următoarele: „În perioada în care fostul meu soţ s-a aflat în arest preventiv mi-a scris mai multe scrisori, trimiţându-mi mesaje codificate, pentru a-mi indica cu cine să iau legătura, astfel încât să-l ajut să fie eliberat. În acest sens, în scrisorile trimise de C., I. era numit „tâmplarul", iar judecătorul A. era numit „Acela din faţă de la restaurant la care i-am dat 1.500".

În acest sens, m-am prezentat şi am predat organelor de urmărire penală, la data de 27 martie 2012, o scrisoare din cursul lunii septembrie 2009, pe care mi-a trimis-o C. din Arestul Poliţiei, în care, printre altele, acesta îmi scria „Ai nr. de telefon de la omu ăla la care am dat 1.500 euro în faţă la restaurant de la care a fost şi la noi (...)".

- denunţătorul C. a declarat că inculpatul A. i-a cerut suma de 1.500 euro invocând că trebuie să se opereze la şold. Declaraţia denunţătorului C. despre faptul că inculpatul A. a avut, în anul 2009, o afecţiune a articulaţiilor şoldului este confirmată atât de declaraţia martorului D., cât şi de actele medicale depuse de magistrat la Tribunalul Bihor. Astfel, martorul D. a declarat că, prima întâlnire dintre denunţătorul C. şi inculpatul A. a avut loc la puţin timp după ce acesta din urmă a fost operat la Târgu-Mureş pentru o afecţiune la şold. Pe de altă parte, inculpatul A. a depus la Tribunalul Bihor (instanţă la care a funcţionat până în iulie 2009) certificate de concediu medical, emise de o clinică din Târgu Mureş, pentru o afecţiune a articulaţiilor.

S-a menţionat în rechizitoriu, cu privire la numitul C. că, întrucât acesta a denunţat faptele de corupţie autorităţilor mai înainte ca acestea să fi fost sesizate cu privire la aceste infracţiuni, urmează a se dispune neînceperea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii de cumpărare de influenţă, fiind incidente disp. art. 10 lit. i1) C. proc. pen., existând o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, situaţie în care acţiunea penală nu poate fi exercitată.

I.2. În cursul anului 2011, inculpatul A. (judecător la Curtea de Apel Oradea la data respectivă) a pretins suma de 50.000 euro de la denunţătorul C., care avea pe rolul instanţelor un dosar în care era judecat pentru comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi lovire sau alte violenţe, pentru a-şi exercita influenţa asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Oradea ce compuneau completul învestit cu judecarea recursului său, astfel încât să fie pronunţată în cauză o hotărâre favorabilă acestuia, respectiv să fie achitat.

S-a stabilit că influenţa de care s-a prevalat inculpatul A. faţă de denunţătorul C. a fost una reală, acesta discutând despre dosarul penal în care era judecat denunţătorul şi despre posibilitatea pronunţării unei hotărâri favorabile acestuia cu colegul său, judecătorul K., membru în completul de judecată ce a avut pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul recurent C.

Legătura dintre judecătorul A. şi numitul C. a fost făcută de inculpatul B., un apropiat al magistratului, care a intervenit la judecătorul A. în favoarea lui C., pentru a obţine, în schimbul unei importante sume de bani, o hotărâre de achitare a acestuia.

Astfel, din probatoriul administrat în cauză s-a stabilit că inculpatul B., cu intenţie, a ajutat şi înlesnit comiterea infracţiunii de trafic de influenţă de către inculpatul A., judecător la Curtea de Apel Oradea.

Din suma de 50.000 euro pretinsă, inculpatul A. a primit suma de 20.000 euro, după cum urmează:

- suma de 10.000 euro, judecătorul A. a primit-o în cursul lunii iunie 2011, la un restaurant din Ungaria, direct de la denunţătorul C., întâlnirea fiind intermediată de inculpatul B., care a şi fost prezent la întâlnire;

- diferenţa de 40.000 euro urma să fie primită de judecătorul A., de la denunţător, prin intermediul omului de afaceri I., potrivit înţelegerii cu magistratul, această sumă urmând a fi lăsată de C. la I., spre păstrare, până la soluţionarea definitivă a cauzei, când trebuia să fie predată judecătorului susnumit. Din suma de 40.000 euro, suma de 10.000 euro a fost remisă de către denunţătorul C. (prin intermediul lui L.) omului de afaceri I., în cursul lunii iulie 2011, această sumă fiind lăsată la acesta, cu acceptul judecătorului A., până la soluţionarea definitivă a cauzei, când trebuia să fie remisă de către omul de afaceri magistratului împreună cu diferenţa de 30.000 euro.

Înainte însă de finalizarea definitivă a dosarului penal, pentru că denunţătorul C. nu a mai adus şi diferenţa de bani - 30.000 euro, astfel cum a fost înţelegerea cu magistratul, numitul I. s-a retras şi a restituit, prin intermediul numitului M., cei 10.000 euro, primiţi anterior cu acceptul judecătorului A., denunţătorului C.

Pentru că nu a dat cu titlu de mită întreaga sumă de bani pretinsă (50.000 euro), denunţătorului C. i s-a respins recursul declarat în cauză, după ce completul de judecată (din care a făcut parte şi judecătorul K.) a amânat în două rânduri pronunţarea, fiind menţinută condamnarea de 7 ani şi 4 luni închisoare, pronunţată în fond.

De asemenea, la scurt timp, respectiv în data de 06 decembrie 2011, completul de judecată, din care a făcut parte acelaşi magistrat, a respins şi recursul declarat în cauză de către C. împotriva sentinţei penale nr. 501 din 08 aprilie 2011 a Judecătoriei Oradea, prin care denunţătorul susnumit a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu executare pentru comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală (dosarul penal la care s-a făcut referire la pct. 1 din rechizitoriu).

Astfel, din probele de la dosar s-a stabilit că denunţătorul C. a fost arestat preventiv în perioada 12 septembrie 2009 - 20 ianuarie 2010. După ce a fost pus în libertate, cauza în care acesta era judecat pentru sechestrarea părţii vătămate N., a continuat la Judecătoria Marghita, iar prin sentinţa penală nr. 97 din 15 martie 2011 inculpatul C. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani şi 4 luni închisoare cu executare.

Fiind nemulţumit de hotărârea pronunţată în cauză, numitul C. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Oradea (sub nr. x/255/2009) şi repartizat completului de judecată constituit din judecătorii K., O. şi P.

Totodată, în această perioadă, denunţătorul C. a încercat să restabilească legătura cu judecătorul A., care între timp a promovat la Curtea de Apel Oradea, pentru a obţine o hotărâre de achitare. Astfel, C. a luat legătura cu un fost coleg şi partener de afaceri de-al său, B., despre care ştia că se află în relaţii apropiate cu judecătorul A. şi pe care l-a rugat să-l ajute să restabilească contactul cu magistratul şi să intermedieze o eventuală „înţelegere" cu acesta în vederea obţinerii unei hotărâri favorabile. Inculpatul B. a acceptat propunerea lui C., iar la scurt timp l-a şi contactat pe acesta pentru a-i comunica că a discutat cu judecătorul A. de la Curtea de Apel Oradea, care i-a comunicat că „dosarul a fost repartizat pe un complet bun".

În perioada imediat următoare, inculpatul B., denunţătorul C. şi judecătorul A. au stabilit să se întâlnească în Ungaria, pentru a discuta detalii despre dosarul penal în care era judecat C. şi care se afla în recurs la Curtea de Apel Oradea, sens în care denunţătorul C. împreună cu B., s-au deplasat în Ungaria, unde s-au întâlnit cu magistratul pe terasa hotelului din staţiunea Hajduszoboszlo, unde acesta era cazat. Cu această ocazie inculpatul A. i-a comunicat lui C. că a studiat dosarul şi ar putea obţine achitarea sa în schimbul sumei de 50.000 euro, întrucât „dosarul este pe un complet bun, format din judecătorii K., O. şi P., cu care va putea rezolva", oferta acestuia fiind acceptată pe loc de denunţător.

În cursul lunii iunie 2011 a avut loc o nouă întâlnire legată de acest subiect cu judecătorul A., de asemenea pe teritoriul Ungariei. Este de observat, că discuţiile pe care denunţătorul le-a avut cu magistratul au avut loc cu preponderenţă pe teritoriul Ungariei, prin aceasta judecătorul evitând o eventuală supraveghere operativă a acestuia în cazul în care ar fi fost denunţat de către persoana cu care negocia „preţul" hotărârii judecătoreşti ce urma a fi pronunţată în cauză.

În scopul deplasării pe teritoriul Ungariei la întâlnirea cu magistratul, denunţătorul C. s-a întâlnit cu inculpatul B. la Agenţia R. din Oradea, de unde au plecat împreună spre Berettyojfalu/Ungaria. Întrucât în ziua respectivă denunţătorul C. consumase băuturi alcoolice, autoturismul acestuia a fost condus de martorul S., fiind însoţiţi totodată şi de numitul E., un apropiat al denunţătorului. După ce au ajuns la Berettyojfalu, persoanele menţionate mai sus s-au deplasat la un restaurant situat lângă magazinul Ş. din localitate, unde S. a oprit autoturismul în parcarea situată lângă restaurant, fără a intra în curtea interioară a localului (unde de asemenea mai exista o parcare amenajată pentru clienţii localului), rămânând în autoturism împreună cu E. Denunţătorul C. împreună cu inculpatul B. au intrat în restaurant pentru a se întâlni cu judecătorul A., unde, înainte de începerea discuţiilor, magistratul le-a cerut să oprească telefoanele mobile şi să scoată acumulatorii din acestea, ca măsură de precauţie pentru a nu putea fi înregistrată discuţia dintre aceştia. Cu această ocazie, au fost purtate discuţii legate de dosarul penal în care era implicat C., acesta dându-i asigurări magistratului A. că este în măsură să facă rost de suma de 50.000 euro pretinsă la întâlnirea anterioară (staţiunea Hajduszoboszlo/Ungaria) până la finalizarea procesului, la care judecătorul A. i-a comunicat denunţătorului că, întrucât urmează perioada de concedii, ar avea nevoie mai repede de o parte din bani. Faţă de „pretenţiile" judecătorului, C. i-a comunicat acestuia că ar putea să-i remită, pe loc, suma de 10.000 euro, pe care magistratul a acceptat-o, astfel că denunţătorul C. s-a deplasat la autoturism, de unde a luat dintr-o borsetă, care se afla la E., suma de 10.000 euro în bancnote având cupiura de 500 euro, pe care i-a remis-o inculpatului A.. întâlnirea cu magistratul a durat circa o oră, după care inculpatul B. a plecat împreună cu inculpatul A. cu autoturismul marca B. al acestuia, iar denunţătorul C. s-a întors la Oradea cu autoturismul personal, împreună cu S. şi E.

Din probele de la dosar s-a stabilit că, în aceeaşi perioadă de timp, denunţătorul C. a discutat şi cu martorul I. (despre care denunţătorul ştia că se află în rela’ii de prietenie cu magistratul Curţii de Apel Oradea), administrator al SC T. SRL Oradea (una dintre cele mai importante firme din judeţul Bihor), despre dosarul penal în care era judecat pentru lipsire de libertate în mod ilegal şi despre „înţelegerea" din Ungaria cu judecătorul A.

S-a stabilit, totodată, că, fiind vorba de o sumă foarte mare de bani pe care C. urma să o remită inculpatului A., denunţătorul nu a avut încredere să-i dea magistratului întreaga sumă de bani pretinsă înainte de pronunţarea hotărârii de achitare. În aceste condiţii, după ce a stabilit în prealabil cu judecătorul A. să lase diferenţa de 40.000 euro la omul de afaceri I., denunţătorul C. l-a rugat pe omul de afaceri să păstreze el suma de bani, pretinsă de judecător cu titlu de mită, până la finalizarea procesului, când acesta urma să remită banii mai departe magistratului. Martorul I. a acceptat propunerea lui C. doar după ce în prealabil a discutat şi el cu judecătorul A., care i-a confirmat că poate păstra banii de la C. până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Astfel, în data de 7 iulie 2011, denunţătorul C. l-a trimis pe L. să-i ducă omului de afaceri o parte din banii pe care urma să-i lase la acesta pentru magistrat, respectiv suma de 10.000 euro. În acest sens, martorul L. s-a deplasat la sediul Băncii Ţ., de unde a scos suma de 43.000 RON din contul firmei SC U. SRL, potrivit extrasului de cont depus la dosar, după care a cumpărat suma de 10.000 euro de la valutiştii din piaţa V. din Oradea, iar apoi s-a deplasat la sediul firmelor lui I., unde a găsit-o pe martora W., director la SC T. SRL Oradea, care a primit suma de bani doar după ce l-a contactat telefonic pe I. şi a obţinut acordul acestuia.

Înainte de termenul de judecată din septembrie 2011, C. l-a căutat în mai multe rânduri pe martorul I. pentru a discuta despre diferenţa de 30.000 euro pe care trebuia să i-o aducă pentru magistrat, sugerându-i acestuia, în mai multe rânduri, că are banii blocaţi în diferite afaceri, nedispunând momentan, în numerar, de suma respectivă. În acest context, I., potrivit declaraţiilor sale, şi-a dat seama că denunţătorul C. nu dispune de întreaga sumă de bani şi întrucât nu a dorit să-l împrumute pe acesta cu diferenţa de bani a hotărât să se retragă şi să-i restituie denunţătorului cei 10.000 euro, primiţi anterior. Astfel, I. a luat legătura cu numitul M., pe care l-a rugat să restituie suma de 10.000 euro lui C. şi să-i comunice acestuia că „eu mă retrag din această afacere". Potrivit indicaţiilor primite, martorul M. s-a deplasat în oraşul Săcuieni, unde s-a întâlnit cu C. căruia i-a restituit cei 10.000 euro.

Potrivit declaraţiilor denunţătorului C., înainte de termenul de judecată din septembrie 2011, s-a întâlnit cu I., pe care l-a rugat să îl ajute cu diferenţa de 30.000 euro, întrucât la acel moment nu dispunea de suma respectivă de bani în numerar. Fără să cunoască ce s-a întâmplat, înainte de unul din termenele de judecată din septembrie 2011 a fost contactat telefonic de M., cu care s-a întâlnit în loc. Săcuieni, ocazie cu care acesta i-a restituit suma 10.000 euro, pe care îi lăsase anterior omului de afaceri pentru judecătorul A.

Cu privire la acest ultim aspect, respectiv restituirea de către omul de afaceri I. a celor 10.000 de euro denunţătorului, se observă că între declaraţiile lui I. şi cele ale lui C. există unele neconcordanţe în privinţa momentului şi motivaţiei pentru care martorul I. s-a retras „din afacere" şi a restituit banii denunţătorului. Aceste necorelări sunt nesemniificative în privinţa fondului cauzei, explicându-se prin aceea că, de la momentul faptelor, a trecut o perioadă relativ lungă de timp, iar, pe de altă parte, între cei doi nu au existat alte discuţii referitoare la acest subiect, astfel că motivaţia reală pentru care I. s-a retras „din afacere" nu avea de unde să fie cunoscută de către denunţătorul C., care doar a putut să facă anumite presupuneri în această privinţă.

În contextul descris mai sus, denunţătorul C. şi-a dat seama că judecătorul A. nu îl va mai ajuta să obţină achitarea, astfel că a luat legătura cu numitul X., încercând, ca prin intermediul acestuia, să intre în legătură cu judecătorul K. de la Curtea de Apel Oradea, despre care ştia că va face parte din completul de judecată ce are pe rol dosarul în care el era judecat şi că aceasta este persoana din complet cu care inculpatul A. a discutat pentru a influenţa soluţia în cauză. Astfel, înainte cu o zi de termenul de judecată din 11 octombrie 2011, denunţătorul C. s-a deplasat împreună cu X. în loc. Căpâlna, lângă municipiului Beiuş, unde s-au întâlnit cu numitul Y., persoană apropiată judecătorului K.

Denunţătorul i-a relatat acestuia despre afacerile sale judiciare, cât şi despre „înţelegerea" cu judecătorul A., rugându-l pe Y. să-i transmită judecătorului K. că, dacă va fi achitat, el este dispus în continuare să dea întreaga sumă de bani pretinsă de inculpatul A.

După discuţia cu Y. denunţătorul a părăsit ţara, deplasându-se în Italia, astfel că, a doua zi, la întâlnirea cu Y. a fost soţia acestuia, G. Inrâlnirea acesteia cu Y. a avut loc la benzinăria Z. din Oradea, nefiind de faţă altă persoană, ocazie cu care acesta i-a comunicat că „a discutat cu judecătorul K. şi acesta i-a confirmat că trebuia să primească suma de 6.000 euro pentru a-l achita pe C., dar nu a primit niciun ban, motiv pentru care a respins recursul acestuia".

În cauză, cu adresa nr. AA., au fost obţinute listinguri telefonice pe perioada 27 septembrie - 31 decembrie 2011. Din examinarea comparativă a listingurile convorbirilor efectuate de la posturile telefonice cu numerele de apel 0756xxx şi 0755xxx au rezultat următoarele:

- în ziua de 11 octombrie 2011 (data pronunţării), ora 14:58:15, Y., utilizatorul cartelei prepaid nr. 0756xxx, a apelat postul telefonic fix nr. 0259xxx, instalat la sediul Curţii de Apel Oradea.

- în ziua de 11 octombrie 2011, ulterior apelului către Curtea de Apel Oradea, menţionat mai sus, între posturile telefonice nr. 0756xxx, folosit de Y., şi nr. 0755xxx, folosit de X., au fost iniţiate şapte apeluri reciproce.

Faptul că influenţa inculpatului A. a fost una reală rezultă şi din discuţiile înregistrate în mediul ambiental, purtate de G. (fosta soţia a lui C.) cu inculpatul B., în ziua de 19 iulie 2012, ora 17:55, în oraşul Săcuieni:

„B.: - Bă, ştii când m-am întâlnit atunci, aci, seara, cu voi? Că: Bă, eu am 100 de mii de euro în maşină. Eu i-am zis: Bă, eu nu mă duc să te verific pe tine câţi bani ai tu în maşină. Zice: Am 100 de mii de euro aci în maşină. Bine, mă. Dacă ai, (vorbeşte trivial, n.n) mea! Dacă vrei să dai... Oamenii... Bă, oamenii nu... Cum să zic? N-o vrut să ia cu japca banii după el, dar el s-o tot ţinut că, hai, hai, hai! Aia, după ce-o... ăsta o vorbit... Că, bă, nici n-are rost să mai discutăm, În (vorbeşte trivial, n.n) mea. Asta judecătorul A.) o vorbit cu ăla care trebuia să dea verdictu' judecătorul K.). Ala o zis: Na, dar vine cu banii sau ce (vorbeşte trivial, n.n) face?".

În data de 11 octombrie 2011, prin decizia penală nr. 797/R/2011 a Curţii de Apel Oradea, a fost respins de către Curtea de Apel Oradea recursul formulat de C. împotriva sentinţei penale nr. 97 din 15 martie 2011 a Judecătoriei Marghita, după ce completul de judecată (din care a făcut parte şi judecătorul K.) a amânat în două rânduri pronunţarea, fiind menţinută condamnarea de 7 ani şi 4 luni închisoare, pronunţată în fond, iar în data de 19 ianuarie 2012 condamnatul C. a fost arestat pe teritoriul Ungariei.

Cu privire la amânarea pronunţării pentru depunerea de concluzii scrise, judecătorul K., membru al completului de judecată, a declarat următoarele: „La ultimul termen de judecată apărătorul inculpatului recurent C., avocat BB., a cerut un termen de pronunţare pentru a depune concluzii scrise, cauza fiind amânată o săptămână, respectiv până în 5 octombrie 2011.

Potrivit cutumei existente la nivelul Curţii de Apel Oradea, cauza a revenit pentru redactarea minutei şi motivarea hotărârii judecătoarei O. În perioada respectivă, O. a fost la un curs de formare profesională la Bucureşti, iar concluziile avocatului BB. nu ajunseseră la dosar, motiv pentru care pronunţarea a mai fost amânată pentru o săptămână."

Aceste aspecte sunt confirmate de altfel de judecătorul O., membru al completului de judecată, care fiind audiată de organele de urmărire penală a arătat că „mi-am amintit că în toamna anului 2011 am fost plecată la un seminar la Bucureşti, aspect pe care l-am verificat la instanţă, rezultând că am fost plecată în filele de 3 şi 4 octombrie 2011 la un seminar în Bucureşti"

Prin încheierea de şedinţă din 5 octombrie 2011, instanţa, pentru aceleaşi motive (respectiv lipsa concluziilor scrise de la dosar), a amânat pronunţarea hotărârii pentru data de 11 octombrie 2011.

Din declaraţia martorului BB., avocatul lui C., a rezultat că „În data de 27 septembrie 2011 cauza a rămas în pronunţare, eu solicitând un termen pentru a depune concluzii scrise. Cauza a fost amânată pentru data de 5 octombrie 2011, la care în data de 4 octombrie, în penultima zi, am depus la registratura instanţei concluziile scrise."

Faptul că concluziile scrise au fost depuse la registratura Curţii de Apel Oradea în data de 4 octombrie 2011 rezultă şi din menţiunile făcute de personalul de la registratură pe memoriul care conţine concluziile scrise, unde a fost trecută data de 4 octombrie 2011 ca fiind data la care acestea au fost înregistrate la instanţă.

De asemenea, prin adresa din 19 februarie 2013 a Curţii de Apel Oradea s-a comunicat că „doamna judecător O. a participat la seminarul având ca temă Infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie prevăzute de Legea nr. 78/2000 organizat de Institutul Naţional al Magistraturii în colaborare cu Direcţia Naţională Anticorupţie la data de 3 octombrie 2011, la sediul I.N.M. Bucureşti", iar din adresa Institutului Naţional al Magistraturii, anexată adresei susmenţionate, a rezultat că seminarul respectiv s-a desfăşurat pe parcursul unei singure zile, respectiv 3 octombrie 2011.

În data de 06 decembrie 2011, la scurt timp după respingerea recursului declarat de inculpatul recurent C., în dosarul în care a fost judecat pentru comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, completul de judecată format din aceeaşi judecători, prin decizia penală nr. 1086/R/2011 a Curţii de Apel Oradea, a respins şi recursul declarat în cauză de către C. împotriva sentinţei penale nr. 501 din 08 aprilie 2011 a Judecătoriei Oradea, prin care denunţătorul susnumit a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu executare pentru comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală (dosarul penal la care s-a făcut referire la pct. 1 din rechizitoriu).

Conform rechizitoriului, comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi B. este dovedită prin autodenunţul făcut în cauză, procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare, procese - verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, procese-verbale de redare a discuţiilor înregistrate în mediul ambiental şi a înregistrărilor de imagini, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi alte probe administrate de organele de urmărire penală din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Astfel, autodenunţul şi declaraţiile denunţătorului C. au fost confirmate de probele acîministrate de organele de urmărire penală, după cum urmează:

- în perioada 15 - 24 iunie 2011, în Dosarul nr. x/P/2011 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea (în care se efectuau cercetări cu privire la alte persoane şi alte fapte de corupţie), au fost interceptate mai multe convorbiri telefonice purtate de inculpatul B. cu utilizatorul (persoană neidentificată la data respectivă) cartelei prepaid cu numărul de apel 0737xxx, despre care, ulterior, s-a stabilit că este judecătorul A., care i-a cerut lui B. să vină la Oradea că are „ceva bun". Convorbirile telefonice dintre inculpatul A. şi complicele B. au avut loc în aceeaşi perioadă în care a avut loc şi întâlnirea de la Berettyojfalu/Ungaria.

- martorii E. şi L. au confirmat că i-au însoţit pe C. şi B. la Berettyojfalu/Ungaria, în iunie 2011, unde aceştia s-au întâlnit cu o altă persoană, iar la întoarcere denunţătorul a afirmat că şi-a rezolvat cu ajutorul acestei persoane problemele de natură penală aflate pe rolul instanţelor. De asemenea, martorul E. a arătat că C. a revenit la un moment dat la autoturism şi i-a cerut borseta în care acesta ţinea banii şi care se afla în autoturism, pe care a luat-o cu el în restaurant, în borsetă aflându-se o sumă mare de bani, cuprinsă între 10.000 - 20.000 euro.

Astfel, în declaraţia sa, martorul E. a arătat următoarele:

„În vara anului 2011, în cursul lunilor iunie, iulie, după altercaţia pe care C. a avut-o la Valea lui Mihai şi după perioada în care acesta a fost arestat preventiv, îmi amintesc că acesta făcea demersuri pentru a obţine o soluţie favorabilă în instanţă. Astfel, în perioada respectivă, m-am întâlnit în localitatea Săcuieni cu C. şi S., de unde ne-am deplasat împreună la sediul R. din Oradea, unde ne-am întâlnit cu o persoană pe care o cunoşteam doar din vedere. Fiindu-mi prezentată de către procuror fotografia numitului B., declar că aceasta este persoana cu care ne-am întâlnit la sediul R. din Oradea.

C. a avut o discuţie cu B., fără să ştiu ce anume s-a discutat, după care acesta mi-a comunicat mie şi lui S. că va trebui să mergem până în Ungaria la Berettyoujfalu. Ne-am deplasat cu autoturismul marca M. aparţinând lui C., care a fost condus de S., C. ocupând locul din dreapta faţă, iar eu împreună cu B. am stat pe bancheta din spate. Din discuţiile purtate pe drum între C. şi B. a rezultat că aceştia urmau să se întâlnească cu o persoană la un restaurant în Berettyoujfalu pentru a discuta despre dosarul penal în care C. era implicat. În timpul discuţiei nu a fost pronunţat numele vreunei persoane.

Am ajuns la destinaţie, unde S. a parcat autoturismul lângă restaurant, unde se află un loc de parcare fără însă să intrăm în curtea restaurantului, unde de asemenea exista o parcare amenajată pentru clienţii localului.

Restaurantul respectiv este situat vis-a-vis de benzinăria CC. şi magazinul Ş.

C. a coborât din autoturism împreună cu B. şi au intrat în restaurant, eu rămânând împreună cu S. să-i aşteptăm în autoturism.

După circa 10 minute, am observat că a apărut în parcarea respectivă, unde ne aflam şi noi, un autoturism marca B., de culoare neagră, ce avea numărul de înmatriculare de Bihor, care a oprit în spatele nostru la vreo 10 metri. Din autoturismul respectiv a coborât o persoană, aceasta fiind singură în autoturism, care avea în jur de 40 de ani, circa 1,80 m înălţime, care s-a deplasat spre intrarea de la restaurant. După alte cca 10 - 15 minute, reţin că C. a revenit la autoturism şi i-am dat o pastilă de zahăr pe care acesta o lua din cauza diabetului şi, totodată, mi-a cerut borseta în care acesta ţinea banii şi care se afla la mine pe care a luat-o cu el. Cunosc faptul că în borsetă se afla o sumă mare de bani, în RON, forinţi şi euro. În perioada respectivă, acesta avea la el constant suma de 10.000 - 20.000 euro.

Am aşteptat în jur de o oră împreună cu S. în autoturism, timp în care am observat că S. era obosit, aţipind în mai multe rânduri. Da un moment dat, a apărut C., care a venit singur, a urcat în autoturism foarte fericit, spunându-mi că şi-a rezolvat problema cu dosarul penal, dipă care la câteva minute au ieşit din restaurant B. împreună cu şoferul autoturismului marca B., care au urcat împreună şi au plecat. Imediat după aceştia am plecat şi noi spre Oradea, cu autoturismul lui C., iar pe traseu acesta a relatat că şi-a rezolvat dosarul penal dând o sumă de bani persoanei care a venit cu autoturismul marca B., care lucrează la Tribunal, fără să precizeze cuantumul sumei.

De asemenea, martorul S., a declarat următoarele:

„În vara anului 2011, îmi amintesc că am făcut un drum de Ungaria, la cererea lui C. Astfel, în dimineaţa zilei respective, ne-am întâlnit în Oradea la Agenţia R., de unde am plecat spre localitatea Bereţyoujfalu. Ne-am deplasat cu autoturismul aparţinând lui C., eu fiind pe post de şofer, C. ocupând locul din dreapta faţă, iar E. şi B. au stat pe bancheta din spate.

Fiindu-mi prezentată fotografia numitului B., declar că aceasta este persoana cu care ne-am deplasat în ziua respectivă în Ungaria.

În localitatea Bereţyoujfalu ne-am deplasat la un restaurant situat vis-a-vis de o benzinărie şi lângă magazinul Ş. Am parcat autoturismul, după care C. a intrat împreună cu B. în restaurant, iar eu cu E. am aşteptat în maşină. Din câte îmi amintesc întâlnirea a durat circa o oră. La un moment dat, îmi amintesc că C. a ieşit din restaurant, discutând ceva cu E. lângă maşină. Nu cunosc despre ce au discutat, însă, fiind întrebat, ştiu că C. a cerut borseta de la E.

După ce s-a încheiat întâlnirea la care a participat C. împreună cu B., C. a revenit la autoturism şi am plecat spre Oradea, fără însă ca B. să vină cu noi. Nu am văzut când a plecat B. de la restaurant şi nici nu ştiu cu ce s-a întors în Oradea.

Îmi amintesc că atunci când a revenit la autoturism, C. era fericit, afirmând ,gata, s-a rezolvat", fără să spună însă despre ce este vorba."

- martorul L. a confirmat că, la cererea lui C., a scos din contul bancar al unei societăţi administrate de el echivalentul a 10.000 euro, pe care i-a predat unei angajate a lui I., cu acceptul omului de afaceri. Scoaterea banilor este confirmată, de asemenea, de extrasul de cont aflat la dosar.

Declaraţia martorului L.:

„În cursul lunii iulie 2011, îmi amintesc că am fost sunat pe telefonul mobil de C., care mi-a cerut să mă deplasez la bancă de unde să scot 10.000 euro pe care să-i duc numitului I.

Astfel, în data de 7 iulie 2011 m-am deplasat la sediul Băncii Ţ., din Oradea şi am scos din contul firmei SC U. SRL suma de 43.000 RON, potrivit extrasului de cont pe care l-am depus la dosar, după care m-am deplasat la Piaţa V. din Oradea, unde am cumpărat de la valutişti suma de 10.000 euro. M-am deplasat cu autoturismul personal marca M. la sediul firmelor domnului I. din Oradea, unde am căutat-o pe doamna W., potrivit indicaţiilor pe care le-am primit telefonic de la C., căreia i-am dat cei 10.000 euro pentru dommd I. Fiindu-mi prezentată fotografia numitei W., declar că aceasta este doamna W. la care am lăsat suma de 10.000 euro.

După ce am lăsat banii l-am sunat pe C. pentm a-i confirma faptul că am dat doamnei W. cei 10.000 euro într-un plic."

Fiind audiată în cauză de către organele de urmărire penală, martora W. a declarat următoarele:

„Fiind întrebată, declar că în vara anului 2011, am fost căutată la biroul firmei din Oradea de către o persoană care mi-a spus că vine din partea domnului C., care mi-a lăsat un plic în care se afla suma de 10.000 euro, spunându-mi totodată că banii sunt trimişi de domnul C. pentru domnul I. L-am contactat telefonic pe domnul I. şi i-am comunicat că este căutat de o persoană care vine din partea lui C. şi care doreşte să lase o sumă de bani pentru dânsul. Domnul I. mi-a spus că ştie despre ce este vorba, comunicându-mi că pot să primesc banii şi să-i păstrez la mine.

În aceeaşi zj, după ce a revenit la birou, i-am comunicat domnului I. că în plic s-a aflat suma de 10.000 euro, la care domnul I. mi-a spus că ştie despre banii respectivi şi că mă roagă să-i păstrez la mine, fără să-mi dea alte detalii.

Fiindu-mi prezentată de către organele de urmărire penală fotografia aparţinând numitului L., declar că aceasta este persoana care mi-a lăsat cei 10.000 euro.

Menţionez că în această perioadă de timp, atât înainte cât şi după ce am primit banii de la L., l-am văzut pe domnul C. de mai multe ori la sediul firmei T., fără să cunosc problemele pe care acesta le avea de discutat cu domnul I.

După circa 2 luni de zile, din câte îmi amintesc, domnul I. mi-a cerut să-i dau cei 10.000 euro primiţi de la L., pentru a-i remite lui M., fără a-mi da alte detalii. Astfel, reţin că domnul I. mi-a comunicat că urmează să se întâlnească cu M. pentru a-i remite cei 10.000 euro.

Precizez că la momentul respectiv mi s-a atras atenţia de către domnul I. să fiu discretă şi să nu mai discut cu nimeni despre aceşti bani".

Restituirea banilor de către omul de afaceri I. lui C. este confirmată şi de către martorul M.:

„După o perioadă de timp, undeva la sfârşitul verii şi începutul toamnei anului 2011, am fost contactat telefonic de domnul I., care mi-a comunicat că urmează să treacă prin oraşul Săcuieni şi ar dori să ne întâlnim pentru a discuta ceva. În aceeaşi zj, m-am întâlnit cu domnul I. în oraşul Săcuieni, într-o parcare din centrul localităţii, unde acesta mi-a dat un plic în care se afla suma de 10.000 euro, pe care m-a rugat să-i restitui numitului C. şi să-i transmit acestuia că nu mai vrea să-l vadă niciodată.

Declar că, în momentul în care domnul I. mi-a dat cei 10.000 euro pentru a-i restitui lui C., acesta mi-a comunicat că suma respectivă de bani i-a fost lăsată de C. anterior, banii fiind remişi secretarei dânsului, numita W., în scopul de a fi daţi la finalul procesului penal în care C. era implicat, unui judecător din Oradea, care urma să-l ajute să obţină o soluţie favorabilă.

În aceeaşi zi, am luat legătura telefonic cu C. şi am cerut să ne întâlnim, astfel că m-am întâlnit cu acesta pe o stradă din localitatea Săcuieni şi i-am restituit cei 10.000 euro de la domnul I., la care C. a primit banii fără să-mi spună nimic.

Fiind întrebat, declar că, în cursul anului 2012, am fost contactat de soţia lui C., numita G., ca să încerc să-l ajut pe soţul său, încarcerat în Penitenciarul Oradea, întrucât acesta doreşte să obţină rejudecarea dosarului penal în care a fost condamnat, sens în care mă roagă să discut din nou cu domnul I. pentru a vedea dacă se mai poate face ceva.

„Am luat legătura telefonic în acest sens cu domnul I. şi am comunicat că C. a făcut demersuri pentru rejudecarea cauzei, la care I. mi-a spus că el nu se mai amestecă în această poveste, întrucât este prea târziu şi că soluţia la problema lui C. ar fi fost cea discutată anterior."

Martorul I., cu. ocazia audierilor a confirmat autodenunţul formulat în cauză, cât şi declaraţiile celorlalte persoane audiate pe parcursul cercetărilor:

„În vara anului 2011, în perioada iunie-iulie, fără să îmi mai amintesc data exactă, am fost căutat la sediul firmei din mun. Oradea de numitul C., care mi-a cerut ajutorul în legătură cu dosarele penale în care era implicat. Astfel, acesta, cunoscând că sunt în relaţii de prietenie cu judecătorul A. de la Curtea de Apel Oradea, mi-a relatat că înainte cu ceva vreme s-a întâlnit cu A. într-o localitate de pe teritoriul Ungariei, unde au discutat despre dosarele penale în care era implicat, mai exact în legătură cu dosarul în care C. era cercetat pentru lipsire de libertate în mod ilegal. Cu această ocazie C. mi-a relatat că, în Ungaria, s-a înţeles cu judecătorul A. ca acesta să-l ajute în problemele pe care le avea în justiţie, în sensul de a obţine o hotărâre judecătorească favorabilă, în schimbul unei sume de bani, din câte îmi amintesc 40.000 sau 50.000 euro. C. mi-a spus că, fiind vorba de o sumă foarte mare de bani, nu a avut încredere să dea banii în avans judecătorului, adică înainte ca acesta să pronunţe hotărârea judecătorească favorabilă lui, astfel că s-a înţeles cu judecătorul A. să lase suma de bani ce urma a fi remisă cu titlu de mită la mine, întrucât ambii mă cunoşteau şi aveau încredere în mine.

Menţionez că îl cunosc de circa 6-7 ani pe judecătorul A., cu care am o relaţie de amiciţie.

Am acceptat propunerea lui C., iar din câte reţin după aproximativ două săptămâni a venit la mine la firmă judecătorul A., însă cu alte probleme, ocazie cu care am abordat cu acesta şi subiectul legat de C., respectiv că acesta m-a rugat să păstrez eu suma de bani cu privire la care au discutat în Ungaria până la soluţionarea definitivă a procesului, după care să i-o înmânez magistratului. Judecătorul A. mi-a spus că ştie despre ce este vorba şi mi-a confirmat că pot păstra banii de la C. până la soluţionarea definitivă a cauzei, când ar fi urmat să îi dau acestuia.

După această discuţie, într-o zi, reţin că am fost căutat la sediul firmei de o persoană, fiind contactat telefonic de directorul W., care mi-a spus că o persoană din partea lui C. doreşte să lase o sumă de bani pentru mine. Ştiind despre ce este vorba i-am comunicat acesteia că este în regulă şi să primească suma respectivă de bani pe care să o păstreze la dânsa.

În aceeaşi zi, după ce am revenit la birou, doamna W. mi-a spus că persoana respectivă a lăsat suma de 10.000 euro, la care am rugat-o să păstreze dânsa banii, fără să-i spun despre ce este vorba.

În perioada următoare, am fost căutat în mai multe rânduri de către C. care mi-a spus că are banii blocaţi în diferite afaceri, astfel că nu dispune momentan de diferenţa de bani pe care ar fi trebuit să mi-o lase pentru judecătorul A.. În acest context, fără să mă roage în mod expres, C. încerca să-mi dea de înţeles că ar avea nevoie să-l împrumut eu cu diferenţa respectivă de bani, până la concurenţa sumei de 40.000 sau 50.000 euro. Mi-am dat seama despre acest lucru din modul în care C. punea problema, însă am refulat să-l împrumut pe acesta cu suma respectivă de bani.

Văzând că a trecut o perioadă de timp şi acesta nu mi-a adus diferenţa de bani pentru judecătorul A., eu nefiind de acord să pun de la mine banii respectivi şi văzând insistenţa cu care C. încerca să-mi dea de înţeles că ar avea nevoie să-l împrumut cu aceşti bani, am hotărât să mă retrag din toată această poveste şi să-i restitui cei 10.000 euro, pe care mi i-a lăsat anterior.

Astfel, am luat legătura cu numitul M., pe care l-am rugat să ducă suma de 10.000 euro pe care mi-o lăsase C. pentru judecătorul A. şi să i-o restituie lui I. În acest sens, m-am deplasat în oraşul Săcuieni unde m-am întâlnit cu M. căruia i-am lăsat cei 10.000 euro cu rugămintea să-i restituie lui C. şi să-i comunice totodată că eu mă retrag din această afacere.

Despre restituirea banilor lui C. nu am discutat niciodată cu judecătorul A.

După o perioadă relativ scurtă de timp, m-am întâlnit cu judecătorul A., care a venit la mine la firmă şi printre altele am discutat cu acesta şi despre situaţia lui C., cunoscând faptul că între timp acesta fusese arestat, judecătorul A. mi-a spus că ştie că C. a fost arestat, fiindu-i respins recursul, spunându-mi că asta merită întrucât este un om fără cuvânt, făcând referire la faptul că nu a respectat înţelegerea cu privire la suma de bani ce ar fi trebuit să o dea cu titlu de mită."

- din discuţia ambientală (care a avut loc la Săcuieni în seara zilei de 19 iulie 2012) care a fost purtată de G. (fosta soţie a lui C.) cu inculpatul B., discuţie interceptată şi înregistrată în dosarul D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea nr. x/P/2012, a rezultat că acesta din urmă a mijlocit într-adevăr legătura dintre inculpatul A. şi C., că judecătorul A. a acceptat să-şi exercite influenţa asupra colegilor săi în schimbul sumei de 50.000 euro, dar înţelegerea a căzut pentru că C. nu a achitat, înaintea pronunţării hotărârii, întreaga sumă de bani pretinsă. De observat că, înainte cu două ore de întâlnirea cu G., însă după ce în prealabil a stabilit telefonic întâlnirea cu aceasta, inculpatul B. s-a întâlnit la un local din Oradea cu judecătorul A.

A fost redată o partea din acest dialog purtat în ziua de 19 iulie 2012, ora 17:55, în oraşul Săcuieni:

G.: - Mă vede lumea cu autoturismul marca M. în centru, în Săcuieni. (...) De aia ţi-am zis: Hai jos!

B.: - Da'mă doare în paişpe pe mine, că (...)

G.: -A! Te doare pe tine... Dar, după aia, de mine vorbeşte lumea, în puii mei.

B.: - Da' n-are de ce să vorbească. Stai, că de ce l-am oprit pe ăsta, că ăsta ni (...)

G.: - Bă! Mi-o transmis grasu' să vorbeşti cu ăsta, cu A.

B.: -Da'ce să vorbesc cu el?

G.: - Păi, acuma îi face avocatu' redeschiderea... Se cere redeschiderea.

B.: - Tu ascultă aci la mine, ca să-ţi spun şi ţie odată, să înţelegi şi tu româneşte. Deci, pentru mine, eu nu mai vorbesc cu nimeni, nimic. Vorbeşte (vorbeşte trivial, n.n) Iu' Dumnezeu! înţelegi? Pentru că... Deci, el o trebuit să ştie de la început o treabă. Bă, mă leg să intru pe faza asta sau nu? Eu, atunci, am umblat. Am făcut o sută de drumuri pentru el, înţelegi? Şi s-o ales fix (vorbeşte trivial, n.n). Deci, nu poţi să fii aşa, înţelegi?

G.: -Da' de ce?

B.: - Păi, da' ce s-o ales? Până la urmă, nu s-o concretizat nimic. înţelegi? Deci, îs nişte chestii total diferite.

G.: - Da' de ce nu...? Ce? N-o făcut grasu' plata sau ce? Ce-o fost acolo? Că eu nu ştiu. Pe vremea aia nu eram cu grasu'.

B.: - Păi, el o zis că vine ai banii, n-o mai venit cu banii. Cine (vorbeşte trivial, n.n) mea? Tu crezi că te joci ca şi cu şoarecele şi cu (...)

G.: - Bă, da' aici nu face grasu' plata. Dacă eu... B., eu îţi las ţie garanţie ceva şi să vorbeşti cu ăsta.

B.: - Da' nu mă interesează pe mine. Da' nu... Mie nu... Mie nu trebuie să-mi laşi garanţie. Odată, un om, când te driblează, nu mai poţi. Eu, amu, dacă vrei, îţi povestesc de la A la Z, înţelegi? Eu am fost cu el, am stabilit. O zis ăla: Bine, bă. Rezolvăm amândouă procesele, să fie ok, că aveai şi tu, probabil, ceva proces acolo. (Vorbeşte trivial, n.n) mea ştie ce proces.

G.: - Eu n-am nimic.

B.: - Nu ştiu. Era încă un proces pe lângă ăla. Mai era încă unu'. Aia nu poate să-mi spună el mie să-i spun la... la ăia, că nu era căzu' la A., ci era la celălalt, înţelegi? Eu pe celălalt nici nu-l cunosc.

G.: - îhm.

B. - Să-i pui că: Bă, pune-i că să mă rezolve cu ăsta, că, dacă nu, mă achită celălalt diseară. Nu te poţi juca. Aici, nimeni, mi... Astea nu-s chestii, cum mergem noi la bar aci şi bem un suc, sau vine o Iepe după dunga drumului şi (...)

G.: - Eu nu ştiu ce-o făcut el, mă. El, acuma, asta mi-o zis.

B.: - El, în (vorbeşte trivial, n.n) mea! Si atunci s-o (vorbeşte trivial, n.n) şi ai I., înţelegi? Pentru că toată treaba o fost rezolvată să dea bani. Si-o zis că: Bă, vin cu banii acuma, înţelegi?

G.: -Da' la I. i-o dat banii.

B.: - Bă, mă laşi?! Ce? Io nu ştiu ce bani i-o dat acolo. Ceva mărunţi. Înţelegi?

G.: -îhm.

B.: - Trebuia să vină cu banii. Ăştia l-o aşteptat, că marţi era procesu' şi astea o fost lunea. Tot n-o mai venit. După aia, s-o panicat şi ăia or crezut că le face farsă, înţelegi?

G.: - îhm.

B. - Deci, nu se joacă nimeni cu de astea. Să nu crezi tu că... Noi vorbim aci aşa, da' acolo, deja, îs alte discuţii.

G.: - îhm.

B.: - înţelegi? Deci, eu nu mă mai duc pentru el. Merge (vorbeşte trivial, n.n) mea. Deci, nu mă duc eu să vorbesc... Cu cine? Ce să-i spun la omu ăla? Nu mă duc, mă. Merge (vorbeşte trivial, n.n) mea. Atunci am fost, l-am ajutat, am mers... O sută de drumuri am făcut pentru el. Nu i-am cerut nici 5 bani, niciodată. Nu i-am zis să-mi deie nimica. O sută de drumuri am făcut pentru el. Că ăsta mă suna numa': Hai să vorbim! Că eu, (vorbeşte trivial, n.n) mea, n-am ce face, hai la Oradea să vorbim.

G.: - îhm.

B.: - Da' nu poţi nici aşa. Dacă... Bă! I-am spus şi atunci: Bă, dacă tu crezi că vrei să dai banii, s-o înţeles la suma respectivă, îi dai. Dacă nu, nu intra în joc.

G.: - îhm.

B.: - Cine (vorbeşte trivial, n.n) te pune să intri în chestii din astea? Bă, îmi spune el mie că. Bă, dă tu banii, căţi-oi dau eu banii. Bine, astea nu-s chestii de jucărie.

G.: - Da' nu, mă. Că, dacă îi să se pună banu' jos (...)

B.: - El o fost prost (...)

G.: -... atunci, las ceva în garanţie şi fac eu plata.

B.: - El o fost prost atunci...

G.: - Că nu-i vorba numa' de grasu'. îi vorba şi de frate-meu. Că dacă... La o adică, pe mine mă doare-n (vorbeşte trivial, n.n) de grasu', că eu i-am zis.

B.: - Bă, omule, ascultă aci la mine! Deci, io nici n-am gândit atunci, când o vândut remorcile, că nu rezolvă banii.

G.: - O avut atunci 60 de mii în buzunar. 60 de mii!

B.: - Şi unde-s banii?

G.: - Unde-s? S-o distrat.

B.: - Şi atunci, mă întrebi pe mine? Păi, meargă în (vorbeşte trivial, n.n) mea!

G.: -El o zis că din banii ăia o şi dat.

B.: - Mă, nu ştiu. Nu ştiu. Deci, eu ştiu atunci că I. ... N-o dat el bani, ci I. o dat 10 mii şi la I. i s-or dat banii înapoi, ăia 10 mii.

G.: - Păi, da. Dar el i-o dat la I.

B.: - Nu ştiu. Dar nimeni... Bă! Bă! Nu fiţi nebuni la cap, mă! Nu fiţi nebuni la cap, mă, că astea nu-s lucruri de jucărie, mă! Alţii ar da bani şi n-are la cine să deie, în (vorbeşte trivial, n.n) mea, să scape. Alţii ar da bani. Totul o fost rezolvat.

G.: - Hm!

B.: - Da' tu crezi că vii şi spui la... Ştii ce-o scris ăla?

G.: - Nu, că el, când o vândut remorcile, s-o dus şi s-o umplut cu aur şi figuri şi alea, alea, înţelegi?

B.: - Bă! Ascultă aci la mine! Bă! Bă! Ştii ce-o zis celălalt (nn judecător)? Că eu nu-l cunosc pe ăla. O zis: Ce? Am ajuns să stăm la masă, acuma ne tragem cu infractorii de degete? Tace ce vrea cu noi? Păi, s-o panicat şi ăia, în (vorbeşte trivial, n.n) mea, când o văzut că o zis: Bă, viu săptămâna care vine, viu atunci. Oamenii l-o înţeles.

G.: - Da, că s-o tot amânat pronunţarea atunci.

B.: - Păi, da' lasă-mă în (vorbeşte trivial, n.n) mea, mă omule, că nu poate... Nimeni nu-şi riscă pielea pe degeaba.

G.: -Aşa-i.

B.: - N-o fost vorba de 5 luni de puşcărie. Bă, omule, ascultă aci la mine!

G.: - Deci, trebuia să fie conştient atunci.

B.: - Bă! Bă! Ascultă aci la mine! O fost nişte băieţaşi şi n-o avut executare mare, înţelegi?

G.: - îhm.

B. - Păi, când le-am pus, nici n-or comentat. Zic: Bă...! Ştii ce-o zis unu către mine? Astea nu se negociată.

G.: - Aşa-i.

B.: - înţelegi?

G.: - Asta, ori cu (n.n: nu se înţelege).

B.: - Pentru că ăsta i-o cerut o sumă şi, după aia, o zis că: Bă, că amu... nu ştiu ce. Şi or negociat ei la un preţ, la un preţ foarte, foarte echilibrat pentru ce pedeapsă o avut el, pentru 7 ani. Foarte echilibrat.

G.: - Da'cât i-o cerut?

B.: - Nu ştiu. Vreo 45 de mii.

G.: - Hm! Şi-o avut bani. Putea să pună banu 'jos atunci. El s-o gândit la aur şi la figuri.

B.: - Da atunci, mă (...)

G.: - Şi la distracţie.

B.: - G., eu nu... Eu am umblat atunci pentru el şi acuma îi umbla gura şi prin puşcărie, în (vorbeşte trivial, n.n) mea...

G.: - Cu ce?

B.: - Păi, cu... Bă, sunt în puşcărie mulţi oameni, înţelegi? I-o umblat gura că el putea să facă aşa, că el aşa, aşa, aşa. Deci, lumea aude, mă înţelegi? Deci, nu... Eu... Deci, jur! Eu m-am întâlnit amu cu tine (...)

G.: - Nu ştiu de ce (vorbeşte trivial, n.n) mea mă mai trimite pe mine. Du-te! Du-te! Du-te!

B.: - Da' nu... Da' poate să mă trimită, (vorbeşte trivial, n.n) mea (...)

G.: - Şi dacă vede că nu se rezolvă nimica, zice că: Da. Că tu n-ai vrut să rezolvi. Înţelegi?

B. - El m-o sunat pe mine că-i pe cursă la Bucureşti. Bine. Eu n-am vrut să vorbesc la telefon. Dar acum, când m-ai sunat tu, am vrut să vin să-ţi spun exact ce îi şi, când te întâlneşti cu el, să-i spui (...)

G.: - îhm.

B.: - Nu... Deci, nu mă mai duc, pentru că nu îi omu' parolist. Deci, nu se fac chestii din astea. Eu i-am spus: Bă, Pista! Ascultă aci la mine! Dacă nu... Bă, te rog! Du-te, rezolvă! Greu l-am lămurit pe ăla (nn judecătorul A.) până la urmă. Hai, mă, te rog mă! Fă pentru mine... Greu. M-am ţinut de el aproape două, trei săptămâni, În (vorbeşte trivial, n.n) mea, până când o acceptat. Şi el ce (vorbeşte trivial, n.n) face, la urmă? El mă (vorbeşte trivial, n.n) în gură, nu?

G.: - Hm!

B.: - Na, da'meargă în (vorbeşte trivial, n.n) mea cu...!

G.: - Da' dacă ai încerca să-i zici acuma care-i (...)

B.: - Nu mă duc, mă! Nu mă duc, bă! Nu mă duc pentru oameni din ăştia, că n-au cuvânt.

G.: - Da' nu-i vorba, mă, de ... îi vorba de frate-meu aici.

B.: - D-apoi, eu te-am înţeles, dar nu...! Bă, G., ascultă-mă aci la mine! Hai să schimbăm locul invers. Să fii tu în locul meu şi eu în locul tău.

G.: - Aşa-i, B. Eu îţi dau dreptate. Nu zic, fratele meu, că nu-ţi dau dreptate.

B.: - Da' cu ce obraz să mă duc eu la ăia să spun că pentru ăsta intervin, mă? Da' tu eşti conştientă de cap când...?

G.: - Păi, da. Dar îs trei în dosar, nu-i numa' el.

B.: - El nu ştiu, na. Nu ştiu. Când... Rezolva şi dosaru' ăla care-i cu frate-tău. I-o spus clar atunci. El le contopea, pe amândouă le făcea pe banii ăia.

G.: - Păi, pe mine ăla mă interesează.

B. - Le-o spus atunci: Bă! Zice: Am vorbit cu ei, totu-i ok, pentru banii ăia. Că ăla avea nevoie urgentă de bani. Nu ştiu ce trebuia să plătească. Şi era ok. Dar dacă el nu vrea, atunci ce (vorbeşte trivial, n.n) mea? Vine el mie şi-mi spune mie că: Bă, spune-i că să nu mă achite în procesu' ăsta că, dacă cumva nu le dau banii, după aceea mă atinge în celălalt proces. Păi, da' chiar la grădiniţă suntem, mă?

G.: - Hm!

B.: - Păi, tu crezi că... Cu cine (vorbeşte trivial, n.n) vorbeşti? Cu unu' beat, care iese din ăsta... din privat?

G.: - Prost fi, Doamne!

B.: - Păi, da' unde (vorbeşte trivial, n.n) mea...?

G.: - Prost cu p mare.

B.: - Bă! Omule? Deci, eu jur! Eu, dacă ştiam că aşa om îi, nu mergeam. Merge (vorbeşte trivial, n.n) Iu' Dumnezeu pentru el atâta! Am crezut că, totuşi, îi parolist. O zis: Bă, stai liniştit! Dau oricât, numa' să scap.

G.: - Hm!

B.: - Păi, când o fost vorba să dea, n-o mai dat. Păi, I. s-o temut atunci că le face farsă cu banii, mă. (înjură, n.n) amu ia, nu fiţi bolunzi la cap! O zis: Bă, vin la 2, cu banii. N-o venit. Că: Vin la 3. Aia aştepta să vină cu banii. Şi-o zis I. după aia: Bă! Zice: Dacă măsluieşte banii?

G.: - Hm!

B.: - Bă! Lumea se şi teme la urmă. Că nimeni n-are chef de a da cu subsemnatu' până când îl (vorbeşte trivial, n.n) soarele. Şi io n-am vrut să zic nimica, (vorbeşte trivial, n.n) mea, când m-o sunat la telefon. Mie mi-or spus din puşcărie, că i-o umblat gura pe-acolo, că (vorbeşte trivial, n.n) mea, că nu ştiu ce, că el poate să dea declaraţii împotriva nu ştiu cui. Da' poate să ... (vorbeşte trivial, n.n), că n-are el nicio dovadă şi nici nu mă interesează.

G.: - Da' ăsta-i prost, mă!

B.: - Da'vorbeşte (vorbeşte trivial, n.n) în puşcărie? Du-te-n (vorbeşte trivial, n.n) mea!

G.: - Da' eşti sigur?

B.: - Sută la sută.

G.: - Hm!

B.: - Sută la sută. Sută la sută.

G.: - Asta-i prost. Şi mă mai pune şi pe mine pe drumuri şi să vorbesc cu lumea aiurea.

B.: - Păi, o vorbit, în (vorbeşte trivial, n.n) mea, aiurea.

G.: - Vezi cine îi?

B.: -Ăştia s-or panicat. M-o sunat... M-o sunat atunci şi m-o întrebat: Bă! Zice: Uite, ăsta o vorbit în puşcărie. Zic: Dă-l în (vorbeşte trivial, n.n) mea! Ce probă are el că ăsta?

G.: - Hm!

B.: - înţelegi? Deci, nu poţi să faci, mă, G., chestii din astea. Deci, bă! Nu mi-ar părea rău dacă zicea oamenii c-o fi, c-o păţi. Eu zic: Bă, îi sută la sută rezolvată treaba. Acolo o fost şi I. şi toată suita. O fost tot rezolvat, înţelegi?

G.: -îhm.

B.: - Dar, atunci, eu ce (vorbeşte trivial, n.n) mea să... să ce? îmi spune el mie că: Bă! Zice: Dă tu banii de la tine, că ţi-oi da eu. Apoi: Du-te-n (vorbeşte trivial, n.n) mea! Da' ce? Libertatea mea îi în joc?

G.: - Da' ce dracu' o făcut el cu atâţia bani, mă? Că o avut bani.

B.: - Nu ştiu ce-o făcut. Bă, nu mă întreba ce-o făcut. O vândut... Ştiu c-o vândut două remorci.

G.: - Trei.

B.: - Trei o vândut?

G.: - Trei.

B.: - Eu n-am crezut atunci... Eu... Jur! N-am crezut atunci că nu dă banii pentru ăsta. Da', dacă trebuie să fii prost, cât (vorbeşte trivial, n.n) poţi să pierzi atâţia ani să stai acolo sau că erai afară?

G.: - Da' nu? Nu mai bine dădea 30, 40, 50 de mii, nu?

B.: - Şi era afară.

G.: - Se scotea şi era afară şi (...)

B.: - îţi făcea treburile.

G.: -... într-un an de zile îi făcea înapoi.

B.: - Na.

G.: - Na, atunci, să stea şi să-şi vadă de treaba lui.

B.: - Deci, eu, G., nu (...)

G.: - Eu, când mă duc la el, îi vie... Că, na, şi frate-meu o insistat, înţelegi? O zis: G., fă ceva şi scoate-mă!

B.: - Bă! O dată... Bă! O dată, nu am obraz. Nu am obraz. Că o zis: Bă, uite ce ne-o făcut ăsta. Nu am obraz. Şi, a doua oară, nu mă duc, pentru că nu-i parolist şi nu-i de cuvânt şi (vorbeşte trivial, n.n) mea. N-ai o maşină liberă în Oradea? 80 de kilometri de la Oradea. Plăteşte dus-întors, 8 milioane, banu'jos.

G.: - Unde?

B.: - Până... Dincolo de Tinca.

G.: - Că n-am motorină.

B.: - Dincolo de Tinca. Că eu am zis că mă duc (...)

G.: - N-am pic de motorină în maşină.

B.: - Astăzi... Am zis că mă duc astăzi şi nu... ăsta ni, tu... Zice: Mă, îi târziu, numa' de încarcă, mă duc la dimineaţă. Şi m-o sunat un prieten să mă duc, neapărat, să fac o cursă de Debreţin-Ploieşti. Şi la dimineaţă, am zis că mă duc să-i fac cursa aia. Ceva ţevi de plastic, până la Bocsig. 83 de kilometri îs din Oradea. 8 milioane, banu' jos.

G.: - Şi eu n-am... Strop de motorină n-am în niciuna. Două mi-s la Aleşd, una mi-i la Oradea. D-apoi, n-o rezolvat ăsta nimic. O zis că mâine bate palma. Aici mi-o scris mesaj.

B.: - Ce? Cu ce bate palma?

G.: - Cu motorina. Chiar mai înainte mi-o scris mesaj.

B.: - D-apoi, meargă în (vorbeşte trivial, n.n) mea! El bate palma cu (vorbeşte trivial, n.n) de la mă-sa!

G.: - Da?!

B.: - Odată-l lovesc în cap şi pe ăla şi-mi bag (vorbeşte trivial, n.n) în el.

G.: - Da' şi eu cât de curând. L-am întrebat: Ai rezolvat ceva? Şi cică: Cred că da. Mâine batem palma.

B.: - Na bine, amu.

G.: - Cred c-a bate cu mă-sa şi ăsta.

B.: - Na, înţelegi?

G.: - Că de aia îmi era bine să iau remorca aia de la tine. Ii dădeam 3 mii şi, 3 mii, tot îi mai scoteam de la el. Că 6 mii trebuie să-mi dea şi numa' mă rog de el pentru banii mei.

B.: - înţelegi? Na, eu ce să zic? Eu, atunci, am umblat pentru el o vară. Mânca-mi-ar (vorbeşte trivial, n.n), câte dmmuri am făcut eu Oradea pentru el! Numa' mă suna: Bă, hai la Oradea! Na, (vorbeşte trivial, n.n) Dumnezeu şi-l (vorbeşte trivial, n.n) amu!

G.: - Şi pe altă parte, nu mai ai pe nimeni care ar putea rezolva?

B.: - Mă, nu mă duc, mă, G.! jur! Iţi spun, nu, nu... Deci, bă, eu, cu oameni din ăştia... eu nu am chef să mă duc să dau cu subsemnatu', mă înţelegi? Merge (vorbeşte trivial, n.n) Iu' Dumnezeu! Ăla merge!

G.: -Aşa-i.

B.: - Că, spune-mi mie, ce am câştigat din toată ăsta (...)?

G.: - Păi, îţi dau şi ţie ceva, amu. Nu-i vorba de asta.

B.: - Da' mie nu... Mă... Mă, omule... Bă, ascultă aci la minei Nu m-am dus pentru el pentru bani. îi ok? Nu m-am dus pentru bani. Deci, eu m-am ăsta ni, tu... L-am ajutat aşa. Eu n-am luat nici 5 bani, niciun litru de motorină sau ceva.

G.: - Da' te cred.

B.: - Na.

G.: - Că-l cunosc pe el, în puii mei. L-o mai băgat şi pe frate-meu după el. I-o adus (...)

B.: - Da' pe el cu ce l-o băgat, pe frate-tău?

G.: - Complice. C-o fost cu el în seara aia.

B.: -Amu, l-o băgat ulterior?

G.: - Nu. Frate-meu s-o dus şi s-o predat singur.

B.: - Da' şi el îi la puşcărie?

G.: - Da' nu? 4 ani şi 4 luni şi-o luat.

B.: -Ai de (vorbeşte trivial n.n) mea!

G.: - Păi, trei îs în dosaru' ăla, cu lipsirea de libertate. Vameşu' din ăsta, din (...)

B.: - Care?

G.: - Cum îl cheamă pe ăla? Roşea. Unu' care-o lucrat la vamă în Valea lui Mihai.

B.: - Şi ăla-i arestat?

G.: - îi frate-meu... Da.

B.: - Şi ăla?

G.: - Da.

B.: - Şi ăla-i arestat?

G.: - 4 ani şi-o luat ăla, 4 ani şi 4 luni frate-meu şi 7 ani şi 6 luni ăsta.

B.: - Bă, da' trebuie să fi tâmpit la cap. Bă, da' ce s-o uitat la banii ăia, (vorbeşte trivial, n.n) Dumnezeu şi-l (vorbeşte trivial, n.n)?!

G.: - C-o zis că: Ce? Că el să dea banii pentru toată lumea? Păi, el o fost tare şi mare. S-o dus la Valea lui Mihai să facă scandal şi să-l mai şi ia pe ăla de-acolo. Ăştia or picat ca fraierii amândoi.

B.: - Deci, îi şi frate-tău arestat.

G.: - Păi, da' de ce crezi că mă interesează pe mine atâta situaţia asta şi dosaru' ăsta?

B.: - Te-am înţeles. Băi, tu ascultă aci la mine!

G.: - Că eu l-am prins acuma şi mi-o zis: G., vinde tot. Dă orice, numa' fă ceva să ăsta... să scap de aici.

B.: - G., amu poate să ... şi el (vorbeşte trivial, n.n). Când o fost momentu'... Bă, una-i când eşti afară (...)

G.: - Aşa-i. Asta i-am zs şi eu.

B.- - Una-i când (...)

G.: - N-ai rezolvat tu cât ai fost afară. Acuma să rezolv eu?

B.: - Nu. Da' una-i când eşti afară şi s-o pronunţat ăsta... Până nu s-o pronunţat verdictu'.

G.: - îhm.

B.: - Şi una-i când s-o pronunţat şi eşti la puşcărie. Să le întorci amu înapoi? Adică, cum? Eu ţi-am dat puşcărie şi acuma eu ţi-o iau înapoi? Cum vin alea?

G.: - Păi, da, mă. Da' mi ştiu ce o zis el, că se face redeschiderea dosarului.

B.: - Da. El le ştie... Da. Redeschiderea (vorbeşte trivial, n.n) .

G.: - Dar cu avocatu' o vorbit, mă. Are avocat pus.

B.: - Bă, G., nu mai fiţi tâmpiţi la cap! Bă! Bă!

G.: - Şi numa' atâta, să accepte redeschiderea.

B.: - Tu nu-mi spune tu mie... (vorbeşte trivial, n.n) Dumnezeu şi pe avocat şi pe ma­sa, amu ia! Păi, avocatu' te suge de bani. Pe ăla îl doare în (vorbeşte trivial, n.n). Tu crezi vreodată, în viaţa ta, că avocaţii ăştia îs chiar aşa de... fără completu' de judecată?

G.: - Păi, şi asta-i adevărat.

B.: - Lasă-mă, mă, în (vorbeşte trivial, n.n) mea, amu ia! Nu mai toţi vorbiţi prostii. Avocatu'... Nu este ăla avocat să zică că nu se poate.

G.: - Aşa îi.

B.: - Nu este ăla să zică că nu se poate. Toţi zice că se poate. Sigur că se poate (vorbeşte trivial, n.n) Dumnezeu şi pe mă-sa! Că... ăsta ni, tu... Sigur că se poate. Că doar lui îi plăteşti. El... El merge cu tine 100 de ani cu procesu'.

G.: - Da' normal

B.: - Na. Păi, lasă-mă, mă, G., mă, că nu... N-oi face şcoală la anii ăştia.

G.: - Numa', uite, vezi că şi DD. (avocat în Baroul Bihor) i-o scos prima dată, cât or fost închişi.

B.: - Bine, mă.

G.: - Bucurie mare. Şi acuma, după doi ani (...)

B.: - I-o scos atunci, pentru că... I-o scos, că nu s-o gătat procesu'. Şi EE., ani de zile o mers cu procesu' până s-o gătat. Deci, când s-o terminat şi definitiv... Nu i-o putut... De ce nu-i scoate DD. amu? înţelegi? Dacă-i aşa tare pe (vorbeşte trivial, n.n) lui. Atunci i-o putut scoate, c-or fost nişte tertipuri şi-o zis: Bă, până la finalizarea procesului este portiţe.

G.: - Da, da, da.

B.: - Da' nu i-o... lo-s prost? Stai, mă, un pic, mă! Şi DD., fără completu' de judecată, poate să (vorbeşte trivial, n.n) pe mă-sa! Da' ce crezi, că altu' avocat nu ştie să spună ce spune el? Numa' trebuie să ai, (vorbeşte trivial, n.n) mea, intrare. Da' Doamne (vorbeşte trivial, n.n), eu îţi jur! Bă, n-am crezut atunci... Iţi jur! N-am crezut atunci că nu dă banii pentru cazu' ăsta. Eu, dacă eram în locul lui, eu îmi băgăm (vorbeşte trivial, n.n) în ei de bani.

G.: - Că eu l-am tot întrebat: Bă, ce-ai făcut, ce-ai rezolvat? Stai liniştită că totu-i ok.

B.: - Da' şi când m-am întâlnit atunci seara aci (...)

G.: - Am venit acasă din Italia, totu-i ok.

B.: - Bă, ştii când m-am întâlnit atunci, aci, seara, cu voi? Că: Bă, eu am 100 de mii de euro în maşină. Eu i-am zis: Bă, eu nu mă duc să te verific pe tine câţi bani ai tu în maşină. Zice: Am 100 de mii de euro aci în maşină. Bine, mă. Dacă ai, (vorbeşte trivial, n.n) mea! Dacă vrei să dai... Oamenii... Bă, oamenii nu..'. Cum să zic? N-o vrut să ia cu japca banii după el, dar el s-o tot ţinut că, hai, hai, hai! Aia, după ce-o... ăsta o vorbit... Că, bă, nici n-are rost să mai discutăm, În (vorbeşte trivial, n.n) mea. Asta o vorbit cu ăla care trebuia să dea verdictul Ala o zis: Na, dar vine cu banii sau ce (vorbeşte trivial, n.n) face?

G.: - Hm!

B.: - Asta, iară, mă presa pe mine: Bă, da' vine, vine? Ce face? Că, dacă zicea că gata, nu, atunci spuneam: Bă, s-o... o picat.

G.: - Da' aşa-i.

B.: - înţelegi? Da' nu se joacă nimeni cu din astea.

G.: - Şi acuma o şi (vorbeşte trivial, n.n) în puii mei şi nici nu mai putem apela nicăieri. Doamne feri, în caz de ceva (...)

B.: - Păi, nu, mă, G. Dacă tu înţelegi, bine.

G.: - Eu te înţeleg B., că ştiu cine-i el şi ce papagal are, înţelegi?

B.: - Băi! Băi! Da', bă, bă, omule!

G.: - Numa' eu n-am ştiut exact care-o fost situaţia atunci, că eu tot am venit, am plecat, am venit, am plecat, ştii?

B. - Bă! Bă, omule! Dac-o fost rezolvată toată treaba, ăia, lunea... O zis şi I. ... I. .. S-o panicat şi I. atunci. El vine şi-mi spune mie... Auzi! Ăsta, că: Bă! Că o zis I. că din cauza ta, că... Du-te, mă, în (vorbeşte trivial, n.n) mea, amu iacă! De ce, din cauza mea? Că n-o vrut să dea ei banii, I. Da' ce am eu? Eu n-am vorbit în viaţa mea cu I. şi l-am întrebat pe A.: Bă, da'...? Zice: Stai liniştit! Ala vorbeşte ca prostu'. Ce (vorbeşte trivial, n.n) mea? Că tu, zice, ai vrut să-l ajuţi, nu să-l (vorbeşte trivial, n.n).

G.: - îhm.

B.: - Eu i-am zis: Mie nu trebuie să-mi dai nici 5 bani, du-te-n (vorbeşte trivial, n.n)! Dacă acolo... Şi i-am spus: Bă, nu trebuie să-mi dai nimic. Direct acolo. I. s-o dus, i-o dat atunci, într-adevăr... O zis ăla: Bă, vine cu toţi banii astăzi? El o zis luni... Că lunea: Vin cu toţi banii, numa' să fie ok, ok, ok.

G.- - îhm.

B.: - Ei au stat în Oradea. Şi I. nici n-o mers la Vărsări. O stat... (vorbeşte trivial, n.n), n-o venit. Că vin la 12, că scot banii din bancă, că tărără, că tărără, că tărără. N-o mai venit în veci cu banii.

G.: - Hm!

B.: - Dupâ-masă s-o temut şi I. O zis: Bă! Zice: Dacă ăsta măsluieşte banii?

G.: - îhm.

B.: - S-o gândit că, bă, atâta timp nu vine... Ei n-or ştiut că n-are bani. Ei or gândit, bă, are banu' şi nu vine cu el şi poate merge cu D.I.I.C.O.T.-u' pe mână.

G.: - Da' n-ar face el din astea. Doamne feri!

B. - Da'... Mă, da'...! Bă, da'...! Bă! Bă, omule! Dar oameni... Bă, uită-te cum or picat alţi cu cardaboşu'. Deci, ministru' (vorbeşte trivial, n.n) mele. N-o avut cu ce să-i bage pe gât. Îi bagi la ăla 3 metri de cârnaţi şi o litră de palincă, în (vorbeşte trivial, n.n) mea.

G.: - Pe bune? Na.

B.: - Nu... Nu te joci cu din astea. Nu ştii niciodată. Deci, bă, oamenii s-or temut,

G.: - Eu cred c-o sperat să facă rost de bani şi-o tot tras de timp, ştii?

B.: - Dar de ce...? Bă! Dar de ce o spus că nu sunt bani atunci? El o zic că: Bă, I. dă. O dat şi I. 10 mii pentru el, da' nu dă mai mult. Mă, în (vorbeşte trivial, n.n) mea, eu nu dau atâta.

G.: - Nu, că ăia 10... 10 mii, B. cred că i-o dat la I.

B.: - Mă, eu nu... eu nu ştiu. Eu nu mă duc să (...)

G.: - Din câte ştiu eu.

B.: - Bă, eu nu ştiu. Nu mă duc eu să întreb pe nimerii. La om i s-o dat banii înapoi, înţelegi, ăia.

G.: - îhm.

B.: - Na. Pentru că... G., eu am mai făcu... trecut prin cazuri din astea. Nu s-o putut rezolva, o pus banu' pe masă, jos. Nu se riscă nimeni, înţelegi? Pentru că-s cazuri grele. Să nu trăieşti tu cu impresia... Chiar o zis: Bă! Bă, B.! Zice: Asta, zice, o vorbit... Dar o vorbit... Nu amu. încă, la FF. i-am spus: Bă, uite, în (vorbeşte trivial, n.n) mea, ce-o făcut ăsta? O vorbit în puşcărie. Dar este şi... Când mi-o lovit mie remorca atunci. Când (vorbeşte trivial, n.n) mea o fost alea? Când mi-ai dat tu mie remorca?

G.: - Martie?

B.: - Mai târziu.

G.: - Martie, aprilie.

B.: - Cam atunci. Atunci.

G.: - Aprilie.

B.: - Atunci. Atunci m-o... Atunci m-o chemat la Oradea. Bă, zice, uite ce-o făcut ăsta. O vorbit în puşcărie, în (vorbeşte trivial, n.n) mea.

G.: - Cine ştie ce vorbeşte şi pe acolo?

B.: - D-apoi, poate vorbi ce-o vrea. Poate să ... (vorbeşte trivial, n.n)! Poate să zică că: Bă, eu am vorbit cu GG. şi (vorbeşte trivial, n.n) mea. Trebuie să te şi creadă cineva, înţelegi? Trebuie să ai şi dovedi, să ai şi probe.

G.: - Hm!

B.: - Nu numa' că vorbeşti ca (vorbeşte trivial, n.n) din gură. Iar acum, ştii care-i chestia? Poate să zică ce vrea. Că oricine ar veni să verifice: Da, domnule. L-o condamnat. Cum adică atunci? Cine, ce?

G.: - Da' normal.

B.: - Da' nu. Deci, nu se mai leagă nimeni.

G.: - Poate s-o fi lăudat el c-o fi dat bani şi câţi bani o dat. Cine ştie ce-o fi.

B.: - Stai liniştită, că nu... Deci, credibilitatea lui, amu, acolo sus la nivel, nimeni nu intervine pentru el. Ascultă ce-ţi spun eu. Pentru că li-i frică.

G.: - Hm!

B.: - Poate să dea el acuma de 10 ori mai mult.

G.: - Şi, uite, vezi că mai suge şi altu' pentru el, că-i prost.

B.: - Da, G., dar dacă eu n-am ştiut c-o fost... Crede-mă, eu n-am ştiut că pentru trei şi frate-tău şi cu ăla. Iţi jur că n-am ştiut!

G.: - Da, dar pe frate-meu, separat, cum aş putea eu să-l scot?

B.: - Da. Îi dosar... Îi cazul complet. (Vorbeşte trivial, n.n) mea ştie.

G.: - Da?

B.: - Bă, dacă ai (...)

G.: - Că şi să mă duc să vorbesc cu un avocat, ştii, iară mă face de bani. Numa' îmi zice: Dă-mi o mie, dă-mi două.

B.: - Aşa-i.

G.: - Şi, după aia (...)

B.: - Te face de bani. Iţi spun că (...)

G.: - Nicăieri, nimic, (n.n: vorbeşte în limba maghiară.)

B.: - Iţi spun din start că te face de bani.

G.: - Dacă ar separa, oare... Cumva, ar separa dosaru'.

B.: - Nu poţi, mă.

G.: - Nu merge?

B.: - Du-te, mă! Du-te, mă!

G.: - Şi ăsta n-o avut nicio abatere, mă. Ştii ce-i aia? Nimic.

B.: - Băi, tu ştii ce greu îi, din moment ce eşti acolo...? Deci, bă, îţi dai seama... Deci, tu,judecătoriile! L-ai judecat pe ăla şi l-ai condamnat şi acuma tu vii şi te contrazici pe tine că n-ai făcut bine? Sau ce (vorbeşte trivial, n.n) mea?

G.: - Păi, da, mă. Dar la alt complet nu s-ar putea rezolva?

B.: - Du-te, mă! Bă! Bă! Ăştia se ştiu acolo sus şi, imediat, când îi vorba, ei între ei vorbesc. Deci, eu nu mă duc. Merge (vorbeşte trivial, n.n) mea. Deci, eu nu... N-are rost să mă mai sune să... cu chestii din astea, nici din puşcărie şi (vorbeşte trivial, n.n) mea.

G.: - Ihm. Na, lasă că-i explic atunci care-i situaţia.

B.: - Poţi să-i explici liniştită.

G.: - Când mă duc la el, la vorbitor (...)

B.: - Bă, ştii de ce îmi pare rău? Şansă o avut.

G.: - Da.

B.: - Dacă era unu' care ziceai, bă, n-are bani, (vorbeşte trivial, n.n) mea.

G.: - Mă, păi, eu, dacă eram în locul lui, vindeam tot sau lăsam tot în garanţie, nu?

B.: - Dar ce să vinzi tot, mă? Nu trebuia să vinzi tu.

G.: - Vând două camioane. Lasă-le, dracu', în garanţie pentru 20-30 de mii de euro, nu? Cap cu remorcă cu tot şi te vorbeşte trivial, n.n) pe ele, că le faci înapoi că eşti afară.

B.: - Da' mă? Da' bine, mă. Problema-i c-o vândut remorcile şi-o avut banii.

G.: - Auru' o fost pe primul loc.

B.: - Eu nu ştiu ce-o făcut.

G.: -Alea, alea (...)

B.: - Na, eu nu ştiu. El... Da' stai să-ţi spun! Ştii ce-o zis către mine? Tu ştii ce-o zis către mine?

G.: - Ce-o zis?

B.: - Că amu îmi aduc aminte. O zis că, decât să dea 50 de mii de euro, mai bine merge la puşcărie.

G.: - Şi eu am auzit chestia asta.

B.: - Dar asta mi-o spus mie în faţă. O zis, (vorbeşte trivial, n.n) mea.

G.: - O zis că el nu scoate (vorbeşte trivial, n.n)lu' frate-meu de la puşcărie.

B.: - Nu aşa o zis către mine. Nu o zis aşa. O zis că, decât să dea 50 de mii de euro, mai bine merge la puşcărie. Zice, dă-i în (vorbeşte trivial, n.n) meal Zice, decât să-i dau, zice, mai bine mă duc la puşcărie. O zis el către mine. Am zis, bine, mă, frate. După aia, iară m-o sunat că: Hai, mă, rezolv-o! Lasă... iară m-am dus la ăştia.

G. - Vai de capu' meu!

B.: - Da' (vorbeşte trivial, n.n) Dumnezeu să te (vorbeşte trivial, n.n) amu iacă! Da' tu crezi că mă mai îmbârligi tu pe mine? Iară m-am dus la ăştia. Bă, zic, iară, uite, o zis că vine cu banii. Bine, eu nu le-am zis lor ce-o zis el, înţelegi? Eu nu le-am zis lor c-o zis, bă, (vorbeşte trivial, n.n) mea, mai bine merge la puşcărie. Dar el mi-o zis mie în faţă: Bă! Zice: Decât să dau 50 de mii de euro, mai bine mă duc la puşcărie. Na, du-te în (vorbeşte trivial, n.n) mea, atunci!

G.: - Eu am auzit varianta aialaltă, că, decât să dea 50... să scoată (vorbeşte trivial, n.n) Iu' frate-meu, mai bine merge şi el la puşcărie.

B.: -Asta nu mi-o zis. Deci, jur! Poate c-o zis la cineva, nu ştiu. Mie aşa mi-o zis: Bă! Zice: Decât să dau bani... Am zis atunci. Da' după ce (vorbeşte trivial, n.n) mea m-ai făcut să mă duc să vorbesc atâta? După aia, iar m-o sunat la săptămâna: Bă, hai, du-te, fă! O! Du-te-n (vorbeşte trivial, n.n) mea, zic.

G.: - Na, asta este.

B.: - Dar eu nu puteam să zic atunci: Bă, ai vândut remorcile. De ce nu dai banii? Că doar n-o fost interesul meu. Na, du-te-n (vorbeşte trivial, n.n) mea cu banii tăi cu tot!

G.: - Prost îi, Doamne!

- într-o convorbite telefonică, din 21 august 2012 (interceptată şi înregistrată în dosarul D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea nr. x/P/2012) pe care a omul de afaceri I. a avut-o cu M., cu referire la situaţia lui C., acesta a confirmat implicarea sa în cumpărarea influenţei inculpatului A. asupra judecătorilor Curţii de Apel Oradea. Martorul I. a confirmat şi el faptul că C. "s-a sucit', în sensul că nu şi-a respectat obligaţia de a plăti sumele de bani care i-au fost pretinse de judecător. Practic, această discuţie telefonică întăreşte declaraţiile martorilor I. şi M., care cu ocazia audierii lor au arătat în mod detaliat desfăşurarea evenimentelor. Din discuţia telefonică rezultă, totodată, că judecătorul A. aflase, la data respectivă, că denunţătorul ar fi afirmat în Penitenciar că intenţionează să se adreseze Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Astfel, în ziua de 21 august 2012, ora 09:50:04, I., aflat la postul telefonic. nr. 0762xxx, ia legătura cu M., aflat la postul telefonic nr. 0745xxx, cu care are următorul dialog:

M.: - (...) Auzi... a fost... a fost pe la mine gagica, partenera de viaţă a şefului mare, după ce mai înainte a fost la ăsta, înăuntru... O să îţi spun ce-o zis (...)

I.:-Da?

M.: - Na... păi, ce ştiu eu, odată, când vei veni pe aici (...)

I.: -Aha... aha... Păi, şi totuşi, ce?! Ai spus (...)

M.: - Nu! Nu! Nimic... doar... doar că... cere rejudecare (...)

I.: - Aha... aha (...).

M.: - Na, lasă (...)

I.: -No... păi, asta se poate face... adică, se poate cere, apoi (...)

M.: - Da! Da! Păi, dacă sunt indicii că nu el a fost... asta nici nu e aşa mare lucru (...)

I.: - Măi! Las-o baltă! Nu se obişnuieşte... ştii, când se loveşte (n.n.: - cu ciocănelul judecătoresc), atunci înapoi nu prea (...).

M.: - Nu prea retrag aşa uşor (...)

I.:-Păi...

M.: - Da!

I.: - Dar... na... Păi, nu e nicio problemă! Dar nu asta ar fi fost soluţia acolo, doar că ei s-au sucit... Aia ar fi fost pe care am spus-o eu (...).

M.: - Da, da, da.... Da! I.: - Păi, cel cu care am vorbit ştia deja de el! M.: -Ihm... I.: - Ştia şi ce a vorbit acolo, înăuntru... M.: -Da... da... (...)"

În consecinţă, raportat la probatoriul aclministrat în cauză, acuzarea a apreciat că probele directe şi indirecte administrate în prezentul dosar penal se coroborează şi dovedesc pe deplin faptele de corupţie reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi B.

S-a menţionat în rechizitoriu, cu privire la numiţii C. şi I. că, întrucât aceştia au denunţat faptele de corupţie autorităţilor mai înainte ca acestea să fi fost sesizate cu privire la aceste infracţiuni, urmează a se dispune neînceperea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii de cumpărare de influenţă, fiind incidente disp. art. 10 lit. i1) C. proc. pen., existând o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, situaţie în care acţiunea penală nu poate fi exercitată.

De asemenea, s-a menţionat în rechizitoriu că, având în vedere că faţă de inculpaţii A. şi B. au fost luate măsuri preventive restrictive de libertate în prezenta cauză, iar faţă de aceştia urmărirea penală este completă, pentru soluţionarea cu celeritate a cauzei, faţă de învinuitul K. se impune disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor faţă de acesta sub aspectul comiterii infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Soluţia se justifică din considerente ce ţin de celeritatea procesului penal şi de buna administrare a justiţiei, cu atât mai mult cu cât pentru probarea faptei reţinute în sarcina învinuitului K. a fost dispusă efectuarea unei comisii rogatorii internaţionale în Belgia, iar o întârziere în soluţionarea cauzei ar putea aduce grave prejudicii dreptului la libertate al inculpaţilor faţă de care au fost luate măsuri preventive în cauză, garantat şi ocrotit pe plan constituţional, dar şi european prin intermediul art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

II.1. La finalul anului 2009, inculpatul A. a negociat cumpărarea unui autoturism marca A. cu numitul HH. din Piteşti, în calitate de mandatar al lui II.. Din motive necunoscute, inculpatul A. nu a dorit ca actul de vânzare-cumpărare să fie întocmit pe numele său şi i-a cerut martorului JJ., directorul societăţii T. SRL Oradea, să accepte ca tranzacţia să fie efectuată în numele acestei firme.

La data de 29 decembrie 2009, profitând de faptul că martorul JJ. şi socrul său I., asociat majoritar al societăţii comerciale T. SRL Oradea, aveau de făcut un drum la Bucureşti, inculpatul A. s-a deplasat, împreună cu aceştia, până la Piteşti, unde inculpatul A. a plătit, în numerar, preţul de vânzare (stabilit la 40.000 RON) şi a luat în posesie autoturismul marca A., fabricat în anul 2007, înmatriculat sub numărul GJxxx.

Ulterior, respectiv la 11 ianuarie 2010, autoturismul a fost înscris în circulaţie sub numărul BHxxx, având ca deţinător declarat societatea comercială T. SRL.

La 11 martie 2010, inculpatul A. a întocmit şi depus declaraţia de avere, prevăzută de Legea nr. 176 din 1 septembrie 2010, în care a omis să declare cumpărarea autoturismului marca A. nr. BHxxx. În declaraţia de avere menţionată, judecătorul A. a declarat că deţine un autoturism marca A., fabricat în anul 2007, dar acesta a fost identificat ca fiind autoturismul marca A., înscris în circulaţie sub numărul BHzzz la data de 2 noiembrie 2009, şi nicidecum autoturismul marca A. nr. BHxxx.

Cumpărarea autoturismului marca A. de la Piteşti de către inculpatul A. este confirmată de martorul JJ. Astfel, la data de 18 februarie 2013, fiind audiat în cauză, martorul JJ. a declarat următoarele: „În luna decembrie 2009, A. m-a rugat să accept înmatricularea pe numele societăţii T. SRL. Oradea (al cărei director sunt), pentru un interval de timp neprecizat, a unui autoturism marca A. pe care intenţiona să-l cumpere de la Piteşti. A. mi-a spus că doreşte să cumpere autoturismul respectiv pentru soţia lui, dar nu mi-a explicat motivul pentru care doreşte ca tranzacţia să fie încheiată pe numele societăţii T. SRL". De asemenea, martorul JJ. a arătat că „În Piteşti, A. s-a întâlnit cu persoana care deţinea autoturismul, respectiv un bărbat, în vârstă de vreo 45 - 50 de ani, care era patronul unui restaurant

După ce A. s-a înţeles la preţ cu vânzătorul, i-a plătit acestuia suma convenită (respectiv 10.000 euro sau cu vreo 200 - 300 de euro mai puţin, nu reţin exact), iar eu am încheiat cu el contractul de vânzare-cumpărare".

II.2. La data de 10 mai 2010, inculpatul A. a vândut, sub acoperirea societăţii comerciale T. SRL Oradea, autoturismul marca A., înmatriculat sub numărul BHxxx, menţionat la pct. II.1, către societatea comercială KK. SRL Oradea.

Pentru vânzarea autoturismului, inculpatul A. i-a cerut martorului LL. să-l fotografieze şi să posteze fotografiile pe un site specializat. Ca urmare a acestei cereri, martorul LL. a fotografiat autoturismul marca A., având numărul de înmatriculare BHxxx (despre care ştia că este autoturismul soţiei judecătorului A.) şi le-a postat pe site-ul MM., iar la secţiunea date de contact a postat numărul de apel al telefonului său, respectiv 0722xxx. Conform indicaţiilor primite de la judecătorul A., în calitate de proprietar al autoturismului, martorul LL. a menţionat în anunţ şi preţul de vânzare al acestuia, stabilit de magistrat.

Pe lângă martorul LL., inculpatul A. a apelat şi la serviciile altor persoane pentru a vinde autoturismul marca A., cu nr. BHxxx, printre care se află şi martorul JJ., directorul societăţii T. SRL. În urma răspândirii în mediul relaţional a informaţiei despre intenţia de a vinde autoturismul marca A., având nr. BHxxx, martorul JJ. a fost contactat de numitul NN., care a şi cumpărat autovehiculul, la data de 10 mai 2010, în numele societăţii comerciale KK. SRL Oradea, la preţul de 40.000 RON.

Da data de 9 iunie 2011, inculpatul A. a întocmit şi depus declaraţia de avere, conform prevederilor legale în vigoare, ocazie cu care nu a declarat vânzarea autoturismului marca A., cu nr. de înmatriculare BHxxx, deşi valoarea tranzacţiei (40.000 RON) a depăşit plafonul de 1.000 euro, prevăzut de lege.

Fiind audiat la 1 februarie 2013, martorul LL. a declarat următoarele: „în anul 2010, A. mi-a cerut să-l ajut să vândă autoturismul marca A. nr. BHxxx de culoare argintie, despre care ştiam că este autoturismul soţiei sale, fiindcă mi-a cerut de mai multe ori să-l duc la service. Am acceptat această cerere şi am dus autoturismul la spălătorie, apoi l-am fotografiat şi am publicat fotografiile pe internet, pe un site de anunţuri pentru vânzări autovehicule, şi mi-am postat şi numărul telefonului personal (respectiv 0722xxx pe care îl folosesc din anul 1996) ca element de contact.

La cererea lui A. am postat pe internet şi preţul de vânzare, care mi s-a părut foarte mare. În perioada următoare postării anunţului, am primit mai multe telefoane de la diverse persoane interesate să cumpere autoturismul cu nr. BHxxx, dar toate acestea au oferit un preţ mai mic decât cel afişat. Din această cauză, nu am găsit un cumpărător şi, din câte ştiu, în cele din urmă marca A. respectiv a fost vândut în mod direct de A., astfel că nu cunosc preţul de tranzacţie.

Fiindu-mi prezentate fotografiile autoturismului BHxxx, care au fost postate pe site-ul MM., la momentul scoaterii lui la vânzare, declar că acestea au fost făcute în faţa casei lui A. din Oradea."

Fiind audiat în cauză cu privire la această faptă, martorul JJ. a declarat că: „După câteva luni de zis, A. m-a anunţat că s-a decis să vândă autoturismul marca A. despre care a aflat că ar fi fost avariat (lucru care nu îi fusese adus la cunoştinţă), şi că kilometrajul real era mult mai mare decât cel afişat la bord. De asemenea, A. m-a rugat să fac cunoscută intenţia sa de vânzare a autoturismului marca A., dacă aud pe cineva că ar dori să-şi achiziţioneze un autoturism marca A., sens în care mi-a comunicat că preţul pe care doreşte să-l obţină este de 13.000 euro.

(...) cumpărătorul autoturismului marca A. a virat în contul societăţii T. SRL suma de 40.000 RON, pe care i-am scos şi i-am remis în totalitate lui A."

II.3. În perioada mai - iunie 2010, judecătorul A. l-a împrumutat pe martorul OO. din Marghita cu echivalentul în RON al sumei de 10.000 euro. Din suma totală pe care a împrumutat-o de la inculpatul A., martorul OO. i-a rambursat acestuia, până la finalul lunii noiembrie 2012, echivalentul a 4.000 euro.

Deşi valoarea împrumutului pe care magistratul l-a acordat martorului OO., în perioada mai - iunie 2010, este mai mare de 5.000 euro şi acesta nu a fost rambursat până la finalul anului 2012, judecătorul A. nu l-a menţionat în niciuna din declaraţiile de avere întocmite ulterior, respectiv cele făcute la data de 9 iunie 2011, 28 decembrie 2011, 11 iunie 2012 şi 19 iulie 2012.

Potrivit declaraţiilor martorului OO., din suma totală de 40.000 RON, cât reprezenta valoarea împrumutului, inculpatul A. i-a remis o parte în numerar, în mod direct, iar diferenţa i-a fost pusă la dispoziţie prin alimentarea unui cont de card, deschis la Banca PP., pe numele RR. Din verificarea contului de card, indicat de martorul OO., a rezultat că acesta a fost alimentat, în perioada 25 mai 2010 - 18 iunie 2010, cu suma totală de 20.000 RON, depusă în şase tranşe în numele lui SS.

Din împrumutul total de 40.000 RON, martorul OO. a declarat că i-a rambursat inculpatului A. echivalentul în RON a 4.000 euro, ultima plată fiind făcută în noiembrie 2012, astfel că îi m-ai datorează încă 6.000 euro. Potrivit declaraţiei martorului OO., nici una dintre aceste plăţi nu a făcut-o în mod direct inculpatului A., ci a lăsat banii la dispoziţia persoanelor de la care trebuia să-i încaseze (un oarecare ŞŞ., plecat în Spania, şi TT., patronul societăţii ŢŢ SRL Marghita), iar aceştia i-au remis banii direct magistratului. De asemenea, martorul OO. a declarat că i-a predat inculpatului A. diverse utilaje (cum ar fi dispozitive de tăiat metal cu plasmă) în contul împrumutului pe care l-a primit de la acesta.

Dacă în ceea ce-l priveşte pe numitul ŞŞ. acesta nu a putut fi identificat şi audiat, martorul TT. a fost audiat, declarând că inculpatul A. l-a contactat în toamna anului 2012 şi i-a cerut să reţină şi să-i remită banii pe care societatea comercială ŢŢ. SRL îi datora martorului OO.. Ca urmare a acestei cereri, martorul TT. i-a trimis magistratului suma de 2.000 RON, prin intermediul martorului UU.

Astfel, la 30 octombrie 2012, ora 12:00:54, inculpatul A. l-a apelat telefonic pe martorul VV., administratorul societăţii comerciale WW. SRL Sînlazăr, jud. Bihor căruia i-a comunicat „când îi faci la OO. plată, să nu mă uiţi! Să mă anunţi şi pe mine, că ştii că mai are să-mi dea nişte bani."

În aceeaşi zi, la ora 12:04:40, inculpatul A. l-a contactat pe martorul TT., administratorul societăţii ŢŢ. SRL Marghita, căruia i-a spus că „Am vorbit cu VV. şi mi-o zis c-o băgat pe ŢŢ. ceva bani şi ştii că mie mi-i dator OO. şi vorbisem noi şi la nuntă să mă anunţaţi când vin chestii de astea. Că văd că el nu... Tot îmi spune că-mi dă, că-mi dă, da' amu, de doi ani şi ceva, stau şi io, ştii, cu ăsta..".

În continuarea aceleiaşi convorbiri, a avut loc următorul dialog:

„A.: - N-am vis să mi-i deie toţi, am zis să-mi dea vreo 200 de milioane (n.n: nu se înţelege).

TT.: - Da' de unde să-ţi fi dat, că nu cred că mai are 40 de milioane.

A.: - Da' nu... Eu am... Am înţeles, mă. Da' dă-o dracului1. Dă-i şi la prostu' ăsta de A. 15-20. Aşa cum îmi dă, nu? Că nu te-am întrebat doi ani de... Şi eu plătesc pe banu' ăsta dobândă, că l-am luat din credit, din card."

La 9 noiembrie 2012, ora 09:27:00, inculpatul A. l-a contactat telefonic pe martorul UU., căruia i-a cerut să ridice de la martorul TT. nişte bani, care îi erau datoraţi de martorul OO., ocazie cu care a avut loc următorul dialog:

A.: - A! Că trebuie să-mi trimită XX. nişte bani de la OO. şi n-aş mai merge până acolo.

UU. - Cine?

A.: - XX..

UU.: - Da'io viu mâine. Zi-i să mi-i deie numa' mâine.

A.: - Nu. Astăzi mi-i trebuie, că am nevoie de ei.

Conform rechizitoriului, pentru probarea infracţiunii de fals în declaraţii descrisă la pct. II.3 din rechizitoriu, la data de 7 martie 2013 a fost audiată, în calitate de martor, numita SS., care a făcut şase depuneri, în valoare totală de 20.000 RON, în contul de card folosit de martorul OO., ocazie cu care susnumita a făcut mai multe afirmaţii mincinoase cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei, în scopul de a evita tragerea la răspundere penală a inculpatului A., cu care aceasta are o relaţie extraconjugală, astfel cum a arătat cu ocazia audierii sale.

Astfel, numita SS. a declarat că banii împrumutaţi martorului OO. sunt în realitate împrumutaţi de către ea şi nu de către judecătorul A., că valoarea împrumutului este de 10.000 RON şi nu de 40.000 RON şi că a renunţat la cea mai mare parte din creanţă după aproximativ un an, întrucât numitul OO. (care nu i-a rambursat decât 1.000 RON) nu avea bani şi, pe de altă parte, i s-a făcut milă de acesta când a aflat că tatăl lui s-a îmbolnăvit de cancer. În ceea ce priveşte remiterea efectivă a celor 10.000 RON, cât pretinde că a fost în realitate împrumutul acordat lui OO., SS. a declarat că cea mai mare parte a sumei (respectiv 8.000 RON) au fost depuşi într-un cont, în patru tranşe a câte 2.000 RON fiecare, iar diferenţa de 2.000 RON i-a remis-o în numerar.

Probele administrate în cauză demonstrează că afirmaţiile lui SS. sunt mincinoase, motiv pentru care împotriva acesteia a fost începută urmărirea penală pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

Astfel, la 19 februarie 2013, martorul OO. a declarat următoarele: „Din suma totală pe care mi-a împrumutat-o A., doar jumătate a fost depusă pe cardul pe care îl utilizam, iar diferenţa de bani mi-a fost predată în mod direct de A. atunci când veneam acasă de la Ploieşti, unde lucram. Nefiind titularul cardului nu am primit extras de cont pentru operaţiunile efectuate şi nici nu puteam obţine informaţii de la bancă despre operaţiunile făcute cu cardul respectiv. Ca atare nu ştiu dacă sumele de bani cu care a fost alimentat cardul au fost depuse de A., personal, sau de vreun reprezentant al lui. Ce ştiu sigur şi declar fără niciun fel de rezervă este că eu de la A. am cerut împrumut suma de 10.000 euro şi că el mi-a dat banii. Declar încă o dată că A. mi-a acordat împrumutul fără dobândă, suma de 10.000 euro fiind bani efectiv primiţi de la acesta, atât prin intermediul alimentării contului de card, cât şi direct, mână în mână.

Precizez că cei peste 20.000 RON pe care i-am primit de la A. în mod direct, mi-au fost remişi atât în Oradea (de exemplu 12.000 RON i-am primit la benzinăria Z. din vecinătatea Bisericii Emanuel din Oradea), cât şi la întâlniri pe care le-am avut la Marghita".

Pe de altă parte, convorbirile telefonice ale inculpatului A. din perioada 30 octombrie - 9 noiembrie 2012, arată, fără putinţă de tăgadă, că împrumutul către martorul OO. a fost acordat de către el, că diferenţa nerestituită este mai mare de 20.000 RON şi că nu a renunţat la creanţă, ultimele demersuri de recuperare a acesteia fiind făcute în perioada octombrie - noiembrie 2012.

Astfel, în convorbirea telefonică din 30 octombrie 2012, ora 12:04:40, pe care a avut-o cu martorul TT., inculpatul A. a afirmat că nu are pretenţia ca martorul OO. „să mi-i deie toţi, am zis să-mi dea vreo 200 de milioane (n.n: 20.000 RON, echivalentul a cca 5.000 euro)".

Din aceeaşi convorbire, cu martorul TT., rezultă nemulţumirea inculpatului A. faţă de martorul OO., fiindcă acesta nu i-a restituit împrumutul nici după doi ani, în condiţiile în care, ca să-l poată împrumuta, el a retras banii de pe un card, fiind nevoit să plătească dobânzi, afirmând că „nu te-am întrebat doi ani de... Şi eu plătesc pe banu' ăsta dobândă, că l-am luat din credit, din card".

Potrivit rechizitoriului, cu privire la învinuita SS., cercetată pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 alin. (1) C. pen., având în vedere circumstanţele reale ale cauzei cât şi pe cele personale ale învinuitei, care nu este cunoscută cu antecedente penale şi ţinând seama de împrejurările concrete în care fapta a fost comisă, respectiv de faptul că învinuita se află în relaţii foarte apropiate cu inculpatul A. (având, potrivit propriilor declaraţii, o relaţie extraconjugală cu acesta), motiv pentru care a şi comis fapta - în încercarea de a împiedica tragerea la răspundere penală a magistratului, s-a apreciat de acuzare că, prin conţinutul său concret, fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni aducând o atingere minimă valorilor sociale aparate de legea penală, motiv pentru care aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ faţă de învinuită este îndestulătoare pentru atingerea scopului legii penale.

În finalul rechizitoriului (pct. IV), acuzarea - cu referire la persoana inculpatului judecător A. - s-a făcut referire la mai multe fapte presus a fi fost săvârşite de inculpat (pct. IV. 1-IV.12).

II. Judecarea cauzei în primă instanţă

Prin sentinţa penală nr. 143/PI din 17 iunie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, forma anterioară modificării prin Legea nr. 187/2012 (fapta de la pct. I.1 rechizitoriu).

În temeiul art. 257 aln. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, forma anterioară modificării prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 5 C.pen. actual, a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (fapta de la pct. I.2 rechizitoriu).

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969, conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, b) şi c) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei.

În temeiul art. 292 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. actual, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii (fapta de la pct. II.1 rechizitoriu).

În temeiul art. 292 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. actual, a mai fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii (fapta de la pct. II.2 rechizitoriu).

În temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc.pen. a fost achitat inculpatul A. cu privire la infracţiunea de fals în declaraţii în formă continuată prev. de art. 292 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (fapta de la pct. II.3 rechizitoriu).

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. din 1969 au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului A. în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 (patru) ani închisoare, fără aplicarea vreunui spor, inculpatul urmând să execute pedeapsa finală de: 4 (patru) ani închisoare, în regim de deţinere.

S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, 64 lit. b) C. pen. din 1969 pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen. din 1969, conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969, conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa rezultantă principală, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, b) şi c) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reţinerii din data de 25 ianuarie 2013.

În temeiul art. 48 C. pen. actual raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. actual cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen. actual, prin schimbarea încadrării juridice din art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, în regim de deţinere, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a fost ridicată măsura asiguratorie a sechestrului dispusă faţă de inculpatul A. prin ordonanţa din 06 februarie 2013 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea asupra sumei de 11.500 euro.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 40.000 RON, cheltuieli judiciare parţiale către stat.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul B. la plata sumei de 20.000 RON, cheltuieli judiciare parţiale către stat.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., pentru restul cheltuielilor judiciare avansate de stat s-a dispus ca acestea să rămână în sarcina acestuia.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Analiza acuzaţiei de la punctul I.1 rechizitoriu

Situaţia de fapt expusă la punctul I.1 din rechizitoriu:

În rechizitoriu se arată că în cursul anului 2009, inculpatul A. (judecător la Tribunalul Bihor la data respectivă) a pretins şi primit suma de 1.500 euro de la denunţătorul C., care avea pe rolul Judecătoriei Oradea un dosar de evaziune fiscală, pentru a-şi exercita influenţa asupra judecătorilor ce compuneau completul învestit cu judecarea cauzei privindu-l pe denunţătorul mai sus menţionat - la instanţa de fond ori la cea de control judiciar, astfel încât să fie pronunţată în cauză o hotărâre favorabilă acestuia, respectiv cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Astfel, prin sentinţa penală nr. 539/2007 a Judecătoriei Oradea s-a dispus condamnarea inculpatului C. la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în baza art. 861 C. pen.

Urmare a apelului penal declarat în cauză de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, inculpatul C. şi partea civilă D.G.F.P. Bihor, prin decizia penală nr. 85/A/2008 a Tribunalului Bihor s-a dispus rejudecarea cauzei de către Judecătoria Oradea întrucât, pe parcursul judecării cauzei în primă instanţă procedura de citare a unuia dintre inculpaţi a fost nelegal îndeplinită. S-a susţinut că inculpatul A., judecător la Tribunalul Bihor la data respectivă, a făcut parte din completul de apel ce a dispus rejudecarea cauzei la care s-a făcut referire mai sus şi că acest aspect ar fi important de reţinut deoarece, în declaraţia sa dată în faţa organelor de urmărire penală, denunţătorul a susţinut că: „Judecătorul A. mi-a spus că cunoaşte dosarul întrucât a şi intrat în cauză anterior, fiind trimis chiar de către el spre rejudecare".

În urma trimiterii cauzei spre rejudecare s-a format Dosarul nr. x/271/2008 al Judecătoriei Oradea în care, prin sentinţa nr. 501 din 08 aprilie 2011, instanţa a dispus condamnarea inculpatului C. la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 10 luni cu executare. În rechizitoriu se arată că C., în cursul anului 2009, avea pe rolul Judecătoriei Oradea un dosar penal în care era judecat pentru comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală, prev. de Legea nr. 87/1994, dosar în care a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani cu suspendare, prin sentinţa nr. 539/2007 a Judecătoriei Oradea, cauza aflându-se în rejudecare la aceeaşi instanţă.

S-a mai arătat de către organul de urmărire penală că, în acest context, pentru a nu fi condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, denunţătorul C. a încercat să intre în legătură cu un judecător de la Tribunalul Bihor pentru a-şi „rezolva" o hotărâre favorabilă, respectiv cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Întrucât acesta nu cunoştea niciun magistrat de la instanţele bihorene, a abordat în acest sens mai multe persoane, printre care şi pe numitul D., cu care se afla în relaţii de prietenie, care a şi acceptat să-l ajute pe denunţător, spunându-i acestuia că „am eu pe unul tare" şi că ar fi fost astfel pus în legătură de către D. cu judecătorul A., întâlnirea dintre magistrat şi denunţător având loc chiar la domiciliul lui D., ocazie cu care C. i-a relatat magistratului despre problemele pe care le are în justiţie, precum şi despre faptul că doreşte să obţină o pedeapsă cu suspendare în dosarul penal aflat pe rolul Judecătoriei Oradea în care era judecat pentru infracţiuni economice. Judecătorul A. i-a cerut denunţătorului, cu ocazia respectivă, să-i aducă citaţia primită de la instanţă pentru a putea identifica dosarul cauzei, urmând să-l studieze şi abia apoi să-i comunice acestuia dacă este în măsură să-l ajute.

După câteva zile de la această discuţie, denunţătorul s-ar fi reîntâlnit cu judecătorul A. la un bar situat în apropierea casei lui D., care a aparţinut în trecut fratelui acestuia, ocazie cu care i-a înmânat citaţia primită de la Judecătoria Oradea, la această întâlnire denunţătorul C. fiind însoţit şi de martorul E. În rechizitoriu se arată că este importantă de reţinut afirmaţia denunţătorului în sensul că îşi aminteşte că înainte de această întâlnire lui E. i-a fost rău şi a trebuit să-i dea acestuia ceva medicamente pentru inimă, dintre cele pe care le foloseşte şi el.

După circa o săptămână de la această îatâlnire, denunţătorul C. ar fi fost contactat telefonic de D. pentru a-l anunţa că judecătorul A. ar vrea să se întâlnească el. Întrucât se afla în autoturismul personal, împreună cu soţia sa G., deplasându-se dinspre Oradea spre domiciliul din Săcuieni, denunţătorul ar fi stabilit cu D. să-i transmită magistratului că îl aşteaptă în centrul oraşului Săcuieni, în contextul în care inculpatul A. se afla şi el pe drum dinspre Marghita spre Oradea. Astfel, la scurt timp, lângă autoturismul denunţătorului a oprit un autoturism marca A., de culoare gri, în care se afla judecătorul A. împreună cu o persoană de sex feminin, posibil soţia acestuia. Magistratul a coborât din autoturismul său şi a urcat în cel al denunţătorului, pe scaunul din dreapta faţă, pe bancheta din spate aflându-se martora G. În cadrul discuţiei purtate, judecătorul A. i-ar fi spus lui C. că ştie dosarul acestuia întrucât a mai intrat în cauză în trecut, într-o cale de atac, fiind trimis chiar de către el spre rejudecare la prima instanţă, pentru unele vicii de procedură, comunicându-i totodată că ar putea să îl ajute să obţină o condamnare cu suspendare. Cu aceeaşi ocazie, magistratul i-a comunicat denunţătorului că are unele probleme medicale la şold, fiind nevoit să se opereze, astfel că ar avea nevoie de 1.500 euro, la care denunţătorul a cerut de la soţia sa, ce se afla pe bancheta din spate, suma respectivă de bani pe care a şi remis-o magistratului care, după ce a primit banii, a plecat cu autoturismul personal spre Oradea.

Probele acuzării în susţinerea vinovăţiei pentru acuzaţia de la punctul I.1 din rechizitoriu:

În susţinerea vinovăţiei inculpatului A., acuzarea a invocat:

- autodenuntul şi declaraţiile denunţătorului C.:

- listingurile de convorbiri telefonice din care rezultă că judecătorul A. a avut o legătură intensă cu omul de afaceri orădean D., care a mijlocit legătura dintre magistrat şi denunţător în vara anului 2009;

- declaraţia martorului E. care a confirmat întâlnirea dintre denunţător şi magistrat, avută loc la un local din Oradea în vara anului 2009: „Fiind întrebat, declar că în cursul anului 2009, fără să pot preciza data exactă, în contextul în care C. avea un dosar penal în care era judecat pentru comiterea unor infracţiuni economice, reţin că am fost împreună cu acesta undeva în Oradea, la un bar, unde C. urma să se întâlnească cu o persoană în scopul de a obţine o hotărâre favorabilă în cauza respectivă. Nu-mi amintesc cu cine anume s-a întâlnit C. la barul respectiv, întrucât eu nu am participat la discuţii, aşteptând în maşină, însă din discuţiile pe care le-am avut cu C., atât înainte cât şi după această întâlnire, mi-am dat seama că este vorba despre dosarul penal având ca obiect comiterea unor infracţiuni economice de către acesta şi pe care C. încerca să-l „rezolve". îmi amintesc, de asemenea, că cu ocazia respectivă mi-a fost rău, iar C. mi-a dat un spray cu care mi-am dat sub limbă pentru a-mi reveni. Pe baza imaginilor accesate cu ajutorul programului F., declar ca recunosc barul la care a avut loc întâlnirea lui C. cu persoana sau persoanele care urmau să-l ajute să-şi rezolve dosarul penal ca fiind cel de la intersecţia străzilor L.B. şi V.".

- declaraţia martorei G., fosta soţie a lui C., care a arătat că suma de 1.500 euro remisă de către fostul ei soţ judecătorului A., în vara anului 2009, a fost făcută în prezenţa ei: „În vara anului 2009, într-o după-amiază, eram împreună cu C. şi ne întorceam de la Oradea, spre domiciliul nostru din Săcuieni, cu autoturismul marca M., având numărul de înmatriculare „x. 09", condus de fostul meu soţ. După ce am ajuns în oraşul Săcuieni îmi amintesc că C. a parcat autoturismul în faţa unui restaurant situat în centrul oraşului, spunându-mi că îl aşteaptă pe judecătorul A.. (...) Am aşteptat circa 10 minute după care am observat venind, dinspre Marghita, un autoturism marca A., de culoare gri, care a parcat în apropiere de autoturismul nostru. Din autoturism a coborât un bărbat, care a venit la maşina în care mă aflam eu şi soţul meu, urcând pe scaunul din dreapta faţă. Fiindu-mi prezentată fotografia numitului A., declar că aceasta este persoana cu care ne-am întâlnit în localitatea Săcuieni. Fiind întrebată, declar că am auzit discuţia dintre fostul meu soţ şi judecătorul A., aceştia discutând aspecte legate de dosarul penal de evaziune fiscală în care era implicat C. La un moment dat fostul meu soţ, C. s-a întors spre mine şi mi-a cerut să-i dau suma de 1.500 euro, care de altfel erau pregătiţi pentru a-i remite judecătorului. Fostul meu soţ a luat suma de 1.500 euro, compusă din bancnote având cupiura de 50 euro, pe care i-a remis judecătorului A. Îmi amintesc că înainte să primească banii judecătorul A. s-a plâns către soţul meu că are unele probleme medicale la şold şi că va trebui să se deplaseze în Austria pentru tratament medical, respectiv pentru o operaţie. După ce a luat banii de la fostul meu soţ, judecătorul a coborât din autoturism, s-a deplasat la maşina sa şi a plecat spre Oradea".

- declaraţia martorului H., care i-a observat pe cei doi discutând în faţa unui restaurant din Săcuieni: „îmi amintesc că, în urmă cu câţiva ani, i-am văzut pe C. şi pe judecătorul A. discutând, între maşini, în parcarea de pe marginea drumului Oradea - Satu Mare, lângă restaurantul din centrul oraşului Săcuieni. Dl A. era cu un autoturism marca A. argintiu, dacă reţin bine, iar C. era cu un jeep M., înmatriculat în Ungaria, care avea inclus în numărul de înmatriculare numele „x.". întrucât eu am un magazin de încălţăminte la parterul blocului de peste drum, la un moment dat i-am văzut pe C. şi pe A. discutând şi am mers până la ei să-i salut. Am ieşit din magazin, am mers până în parcarea unde erau C. şi A. şi am discutat cu ei. După vreo 5 minute am plecat pentru a nu-i deranja pe C. şi A., iar ei au rămas în continuare în parcare, la discuţii".

- scrisoarea trimisă de C. în data de 25 septembrie 2009 soţiei sale, G., în care se fac următoarele referiri: ,Ai nr. de telefon de la omu ăla la care am dat 1.500 euro în faţă la restaurant de la care a fost şi la noi, păduraru cu ăla trebe să vorbeşti de lemne că mi-a promis că când am nevoie ne serveşte". Cu privire la acest aspect, în declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală, denunţătorul C. a arătat că: „Pe durata arestului preventiv din 2009 i-am trimis mai multe scrisori soţiei mele, cerându-i să facă demersuri pentru a obţine punerea mea în libertate. Nu am avut încredere să scriu în clar numele persoanelor la care să apeleze, fiindu-mi teamă că îmi este supravegheată corespondenţa. Asfel, pe A. l-am indicat ca fiind „omu ăla care am dat 1.500 euro în faţă la restaurant", iar pe I. l-am indicat uneori ca „tâmplaru" iar alteori ca „păduraru". Fiind întrebat despre menţiunile din scrisoarea pe care i-am expediat-o soţiei mele la 25 septembrie 2009, declar că menţiunea despre „păduraru cu ăla trebe să vorbeşti de lemne că mi-a promis că când am nevoie ne serveşte" îl vizează pe I., care mi-a promis să mă ajute dacă am probleme."

S-a arătat de acuzare că, referitor la aspectele de mai sus, martora G., fosta soţie a denunţătorului, a declarat: „în perioada în care fostul meu soţ s-a aflat în arest preventiv mi-a scris mai multe scrisori, trimiţându-mi mesaje codificate, pentru a-mi indica cu cine să iau legătura, astfel încât să-l ajut să fie eliberat. În acest sens, în scrisorile trimise de C., I. era numit „tâmplaru", iar judecătoml A. era numit „Ăla din faţă de la restaurant la care i-am dat 1.500". În acest sens, m-am prezentat şi am predat organelor de urmărire penală, la data de 27 martie 2012, o scrisoare din cursul lunii septembrie 2009, pe care mi-a trimis-o C. din Arestul Poliţiei, în care, printre altele, acesta îmi scria „ai nr. de telefon de la omu ăla la care am dat 1.500 euro în faţă la restaurant de la care a fost şi la noi (...)".

- denunţătorul C. a declarat că inculpatul A. i-a cerut suma de 1.500 euro invocând că trebuie să se opereze la şold. Declaraţia denunţătorului C. despre faptul că inculpatul A. a avut, în anul 2009, o afecţiune a articulaţiilor şoldului este confirmată atât de declaraţia martorului D., cât şi de actele medicale depuse de magistrat la Tribunalul Bihor. Astfel, martorul D. a declarat că prima întâlnire dintre denunţătorul C. şi inculpatul A. a avut loc la puţin timp după ce acesta din urmă a fost operat la Târgu-Mureş pentru o afecţiune la şold. Pe de altă parte, inculpatul A. a depus la Tribunalul Bihor (instanţă la care a funcţionat până în iulie 2009) certificate de concediu medical, emise de o clinică din Târgu Mureş, pentru o afecţiune a articulaţiilor.

Apărarea inculpatului A. cu privire la acuzaţia de la pct. I.l din rechizitoriu:

În declaraţia dată în faţa instanţei în data de 21 noiembrie 2013, inculpatul A. nu a negat faptul că l-a cunoscut pe denunţătorul C. la locuinţa martorului D. şi nici întâlnirea avută cu acesta, ulterior, în oraşul Săcuieni, însă a susţinut că nu s-a pus problema vreunui ajutor din partea sa în ceea ce priveşte vreun dosar penal şi nici că ar fi primit vreo sumă de bani. Astfel, inculpatul A. a arătat că: „L-am cunoscut pe C. şi am avut trei discuţii cu acesta. L-am cunoscut în primăvara anului 2009 în casa unui prieten de-al meu, numitul D.

Eram după o intervenţie chirurgicală la şold şi mă deplasam cu o cârjă. Ajuns la locuinţa numitului D., acesta mi l-a prezentat pe C. ca fiind un cunoscut de al său şi împărtăşeau aceeaşi pasiune, caii de rasă. Mi s-a spus că C. locuieşte în localitatea Săcuieni, aflată lângă Marghita, de unde sunt eu de loc. D. m-a întrebat cum mă simt după operaţie, a avut loc un schimb de mai multe amabilităţi, la care a asistat şi C. D. s-a deplasat la brutăria din curte ca să-mi aducă o pâine şi am rămas singur cu C., în jur de 10-15 minute.

În această perioadă C. mi-a spus că locuieşte chiar pe şoseaua ce face legătura Marghita - Săcuieni - Oradea, că sigur pot repera casa acestuia, m-a întrebat dacă am copii şi m-a invitat când sunt în trecere să mă opresc la el acasă, să duc copii la o partidă de călărie pe ponei. Această discuţie a avut loc la scurt timp după Paştele din 2009. A doua discuţie a avut loc undeva în mai - iunie 2009. Mă aflam cu soţia la socrii mei în Marghita şi am primit un telefon de la C., care s-a recomandat persoana pe care am cunoscut-o în casa prietenului meu D.

şi m-a rugat să ne întâlnim. Am stabilit să ne întâlnim în drumul spre întoarcerea spre Oradea, să opresc în Săcuieni, stabilind ca punct de reper un restaurant din centrul oraşului. Cred că avea numărul de telefon de la D. Cred că l-am întrebat despre ce anume să vorbim, însă mi-a spus că discutăm când ne întâlnim şi întrucât îl cunoscusem în casa unui prieten bun, prieten de foarte mulţi ani, nu mi s-apărut nimic neobişnuit să mă întâlnesc cu el. Menţionez că de câte ori am fost acasă la numitul D. nu am întâlnit persoane care să-mi ridice semne de întrebare şi de aceea nu mi-am pus probleme nici în această situaţie.

Ne-am întâlnit aşa cum am stabilit în parcarea din faţa restaurantului, eu aveam un autoturism marca A. argintiu şi el a venit cu maşina personală, cred că un M. auriu. Am purtat discuţia între maşini. În maşina mea se afla soţia mea. Nu am sesizat ca în maşina lui C. să se afle vreo persoană. Cu acea ocazie C. mi-a spus că are mai multe controale de la Garda Financiară la societăţile sale şi întrebase şi alte persoane despre ce ar fi putut să i se întâmple, însă s-a gândit să mă întrebe şi pe mine. Eu i-am spus că dacă este cu actele în regulă nu are de ce să îşi facă probleme.

Nici cu această ocazie C. nu mi-a menţionat nimic despre faptul că ar avea vreun dosar penal. În timpul discuţie s-a apropiat de noi un cunoscut de-al meu din Săcuieni, numitul H., care ne-a salutat şi la plecare a salutat-o şi pe soţia mea, geamul de la maşină din partea şoferului fiind deschis. H. avea un magazin peste drum de parcarea unde ne-am întâlnit şi a mers spre magazinul respectiv. După aceea discuţia cu C. nu a mai durat foarte mult, acesta doar a reiterat invitaţia de a merge cu copii la partida de călărie pe ponei, când mai avem drum prin zonă.

Nici cu această ocavde denunţătorul nu mi-a creat suspiciuni, prin modul cum a pus întrebările şi cum mi s-a adresat, că ar avea şi probleme de natură penală. Nu am urcat nici un moment în maşina denunţătondui. Nu este adevărat că denunţătorul mi-ar fi înmânat cu această ocazie suma de 1500 euro, întrucât aş fi avut nevoie de o intervenţie chirurgicală la şold în Austria, întrucât intervenţia chirurgicală avusese loc cu două luni înainte, la Tărgu Mureş, nu am plătit nici o sumă de bani, fiind suportată de asigurările de sănătate.

A treia întâlnire a avut loc tot prin vara anului 2009, nu la foarte mult timp după întâlnirea anterioară. Mă întorceam de la Marghita împreună cu cei doi băieţi ai mei şi ajungând în dreptul casei denunţătorului le-am spus copiilor că acolo locuieşte o cunoştinţă de-a mea care are ponei, iar copii au fost interesaţi să îl vadă. Am văzut maşina denunţătorului în faţa casei şi m-am gândit că se află la domiciliu. Denunţătorul era acasă cu soţia, în curte un angajat de-al său făcea mâncare. Am stat la denunţător câteva ore timp în care copii au călărit poneii şi au mâncat.

Am discutat diverse lucruri cu denunţătorul, însă nici cu această ocazie nu mi-a spus că ar avea probleme de natură penală. În discuţiile purtate, între altele eu i-am spus că fac băi termale şi că merg în Ungaria la interval de trei săptămâni, o lună, i-am şi precizat că am încheiat un contract pe 10 ani cu un hotel din localitatea Hcajduszoboszlo, Hotel YY. Am intrat şi în casa denunţătorului, am văzut că avea un televizor mare, i-am spus că tocmai îmi terminasem şi eu casa şi ar fi fost bun şi pentru mine im asemenea televizor şi că o să-mi cumpăr şi eu; am discutat chestiuni ce se discută în mod obişnuit de doi cunoscuţi.

Mai vreau să precizez că denunţătorul avea un autoturism Suv şi eu l-am întrebat dacă este mulţumit de autoturism întrucât îmi căutam o maşină mai mare, datorită intervenţiei la şold, fiindu-mi mai greu să urc şi să mă dau jos dintr-un autoturism mic. Denunţătorul mi-a mai spus că are şi mulţi cunoscuţi în Poliţie, chiar la B.C.C.O. Oradea, între aceştia fiind şi comisarul ZZ, de la Antidrog, persoană pe care o cunoşteam şi eu. Îmi amintesc că l-am sunat pe ZZ., i-am spus ca mă aflu la C. şi acesta mi-a spus că este „Băiat fain". (...) „ Vreau să precizez şi faptul că nu este adevărată susţinerea denunţătorului în sensul că eu aş fi afirmat cu ocazia întâlnirii din centrul oraşului Săcuieni că ştiu de cauzele lui.

După începerea urmăririi penale în acest dosar am încercat şi eu să mă informez şi atunci am realizat că făcusem parte din completul de judecată ce a soluţionat apelurile într-un dosar în care denunţătorul era inculpat pentru infracţiunea de evaziune fiscală, soluţia fiind aceea de trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, fiind admise toate apelurile. Nu este adevărat nici că m-aş fi întâlnit cu D. pentru a-mi da o citaţie a denunţătorului la intersecţia L.B. cu V.; nici nu ar fi fost nevoie dacă era real ceea ce a declarat denunţătorul că aveam cunoştinţă despre dosarele lui.".

Analiza probelor şi starea de fapt reţinută de instanţă pentru acuzaţia de la punctul I.1 rechizitoriu:

Instanţa de fond a constatat că acuzarea de la punctul I.1 din rechizitoriu se bazează în principal pe susţinerile martorului denunţător C. şi ale fostei sale soţii, martora G. Sunt recunoscute de către inculpatul A. întâlnirea sa cu C. în locuinţa martorului D., precum şi cea din centrul oraşului Săcuieni, însă nu sunt suficiente probe referitoare la conţinutul discuţiilor şi pentru a se reţine cu certitudine că inculpatul a primit suma de 1.500 euro pentru a-l ajuta cu soluţionarea favorabilă a Dosarului nr. x/271/2008 al Judecătoriei Oradea. Este adevărat că martorul D. confirmă faptul că inculpatul A. şi denunţătorul s-au cunoscut la domiciliul său, însă martorul nu a relatat nimic despre faptul că s-ar fi discutat un posibil ajutor. De asemenea, este reală şi împrejurarea că martorul E. susţine că l-a însoţit pe C. în anul 2009 la un bar din apropierea locuinţei martorului D., deplasarea având drept scop rezolvarea problemei cu dosarul de evaziune fiscală, însă nu se poate stabili cu cine anume s-a întâlnit denunţătorul. De asemenea, întâlnirea din centrul oraşului Săcuieni este susţinută de probe, însă în timp ce inculpatul afirmă că nu a primit nicio sumă de bani şi nu s-a angajat să îi ofere denunţătorului vreun ajutor; de partea cealaltă, C. şi fosta soţie susţin contrariul. Raportat la aceste probe, instanţa de fond a apreciat că nu poate stabili dincolo de orice îndoială că faptele s-au petrecut în modalitatea expusă în rechizitoriu, neputându-se fundamenta o soluţie de condamnare doar pe declaraţiile a două persoane interesate, un condamnat pentm fapte atât la adresa statului (evaziune fiscală); cât şi la adresa siguranţei persoanei (lipsire de libertate în mod ilegal) şi fosta soţie a acestuia, al cărei frate a fost condamnat pentru aceeaşi faptă de lipsire de libertate, în contextul în care s-a încercat exonerarea de răspundere pe căi ilicite.

În ceea ce priveşte scrisoarea trimisă din penitenciar de către C. fostei sale soţii, instanţa de fond a arătat că, în afara faptului că nu prezintă o dată certă în ceea ce priveşte redactarea ei, are nevoie tot de interpretarea denunţătorului pentru a se stabili la ce persoane face referire. Mai mult, arată instanţa de fond, însuşi faptul că este pusă chiar de soţia denunţătorului la dispoziţia organelor de urmărire penală ridică suspiciunea că este un înscris „pro causa".

Prin urmare, în temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. instanţa de fond a menţionat că se va dispune achitarea inculpatului A. cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, forma anterioară modificării prin Legea nr. 187/2012 pentru această faptă (încadrarea juridică nu se justifică a fi schimbată atât în raport cu soluţia de achitare, dar şi pentru considerentele ce vor fi expuse în raport cu fapta de la punctul I.2 din rechizitoriu).

Analiza acuzaţiei de la punctul I.2 din rechizitoriu

Situaţia de fapt expusă la pct. I.2 din rechizitoriu:

În rechizitoriu se arată că în cursul anului 2011, inculpatul A. (judecător la Curtea de Apel Oradea la data respectivă) a pretins suma de 50.000 euro de la denunţătorul C., care avea pe rolul instanţelor un dosar în care era judecat pentru comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi lovire sau alte violenţe, pentru a-şi exercita influenţa asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Oradea ce compuneau completul învestit cu judecarea recursului său, astfel încât să fie pronunţată în cauză o hotărâre favorabilă acestuia, respectiv să fie achitat.

Se susţine că influenţa de care s-a prevalat inculpatul A. faţă de denunţătorul C. ar fi fost una reală, că acesta ar fi discutat despre dosarul penal în care era judecat denunţătorul şi despre posibilitatea pronunţării unei hotărâri favorabile acestuia cu colegul său, judecătorul K., membru în completul de judecată ce a avut pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul recurent C.

Legătura dintre judecătorul A. şi numitul C. ar fi fost făcută de inculpatul B., un apropiat al magistratului, care a intervenit la judecătorul A. în favoarea lui C., pentru a obţine, în schimbul unei importante sume de bani, o hotărâre de achitare a acestuia. Astfel, inculpatul B., cu intenţie, ar fi ajutat şi înlesnit comiterea infracţiunii de trafic de influenţă de către inculpatul A., judecător la Curtea de Apel Oradea. Acuzarea mai susţine că din suma de 50.000 euro pretinsă, inculpatul A. ar fi primit suma de 20.000 euro, după cum urmează:

- suma de 10.000 euro, ar fi fost primită de judecătorul A. în cursul lunii iunie 2011, la un restaurant din Berettyojfalu/Ungaria, direct de la denunţătorul C., întâlnirea fiind intermediată de inculpatul B., care a şi fost prezent la întâlnire;

- diferenţa de 40.000 euro urma să fie primită de judecătorul A., de la denunţător, prin intermediul omului de afaceri I., potrivit înţelegerii cu magistratul, această sumă urmând a fi lăsată de C. la I., spre păstrare, până la soluţionarea definitivă a cauzei, când trebuia să fie predată judecătorului susnumit. Din suma de 40.000 euro, suma de 10.000 euro a fost remisă de către denunţătorul C. (prin intermediul lui L.) omului de afaceri I., în cursul lunii iulie 2011, această sumă fiind lăsată la acesta, cu acceptul judecătorului A., până la soluţionarea definitivă a cauzei, când trebuia să fie remisă de către omul de afaceri magistratului împreună cu diferenţa de 30.000 euro.

S-a mai arătat că înainte de finalizarea definitivă a dosarului penal, pentru că denunţătorul C. nu a mai adus şi diferenţa de bani - 30.000 euro, astfel cum a fost înţelegerea cu magistratul, numitul I. s-ar fi retras şi ar fi restituit, prin intermediul numitului M., cei 10.000 euro, primiţi anterior cu acceptul judecătorului A., denunţătorului C. şi se susţine de către acuzare că - pentru că nu a dat cu titlu de mită întreaga sumă de bani pretinsă (50.000 euro) - denunţătorului C. i s-a respins recursul declarat în cauză, după ce completul de judecată (din care a făcut parte şi judecătorul K.) a amânat în două rânduri pronunţarea, fiind menţinută condamnarea de 7 ani şi 4 luni închisoare, pronunţată în fond.

Se mai arată în rechizitoriu că, la scurt timp, respectiv în data de 06 decembrie 2011, completul de judecată, din care a făcut parte acelaşi magistrat, a respins şi recursul declarat în cauză de către C. împotriva sentinţei penale nr. 501 din 08 aprilie 2011 a Judecătoriei Oradea, prin care denunţătorul susnumit a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu executare pentru comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală (dosarul penal la care s-a făcut referire la pct. 1 din rechizitoriu).

S-a menţionat că denunţătorul C. a fost arestat preventiv în perioada 12 septembrie 2009 - 20 ianuarie 2010. După ce a fost pus în libertate, cauza în care acesta era judecat pentru sechestrarea părţii vătămate N., a continuat la Judecătoria Marghita, iar prin sentinţa penală nr. 97 din 15 martie 2011 inculpatul C. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani şi 4 luni închisoare cu executare.

Fiind nemulţumit de hotărârea pronunţată în cauză, numitul C. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Oradea (sub nr. x/255/2009) şi repartizat completului de judecată constituit din judecătorii K., O. şi P. Totodată, în această perioadă, denunţătorul C. a încercat să restabilească legătura cu judecătorul A., care între timp a promovat la Curtea de Apel Oradea, pentru a obţine o hotărâre de achitare. Astfel, C. a luat legătura cu un fost coleg şi partener de afaceri de-al său, B., despre care ştia că se află în relaţii apropiate cu judecătorul A. şi pe care l-a rugat să-l ajute să restabilească contactul cu magistratul şi să intermediaze o eventuală „înţelegere" cu acesta în vederea obţinerii unei hotărâri favorabile. Inculpatul B. a acceptat propunerea lui C., iar la scurt timp l-a şi contactat pe acesta pentru a-i comunica că a discutat cu judecătorul A. de la Curtea de Apel Oradea, care i-a comunicat că „dosarul a fost repartizat pe un complet bun".

În perioada imediat următoare, inculpatul B., denunţătorul C. şi judecătorul A. ar fi stabilit să se întâlnească în Ungaria, la Hajduszoboszlo, pentru a discuta detalii despre dosarul penal în care era judecat C. şi care se afla în recurs la Curtea de Apel Oradea, sens în care denunţătorul C. împreună cu B., s-ar fi deplasat în Ungaria, unde s-ar fi întâlnit cu magistratul pe terasa hotelului din staţiunea Hajduszoboszlo, unde acesta era cazat. Cu această ocazie, inculpatul A. i-ar fi comunicat lui C. că a studiat dosarul şi ar putea obţine achitarea sa în schimbul sumei de 50.000 euro, întrucât „dosarul este pe un complet bun, format din judecătorii K., O. şi P., cu care va putea rezolva", oferta acestuia fiind acceptată pe loc de denunţător.

În cursul lunii iunie 2011 ar fi avut loc o nouă întâlnire legată de acest subiect cu judecătorul A., de asemenea pe teritoriul Ungariei. S-a susţinut de acuzare că discuţiile pe care denunţătorul le-a avut cu magistratul au avut loc cu preponderenţă pe teritoriul Ungariei, prin aceasta judecătorul evitând o eventuală supraveghere operativă a acestuia în cazul în care ar fi fost denunţat de către persoana cu care negocia „preţul" hotărârii judecătoreşti ce urma a fi pronunţată în cauză.

În scopul deplasării pe teritoriul Ungariei la întâlnirea cu magistratul, denunţătorul C. s-a întâlnit cu inculpatul B. la Agenţia R. din Oradea, de unde au plecat împreună spre Berettyojfalu/Ungaria. Întrucât, în ziua respectivă, denunţătorul C. consumase băuturi alcoolice, autoturismul acestuia a fost condus de martorul S., fiind însoţiţi totodată şi de numitul E., un apropiat al denunţătorului. După ce au ajuns la Berettyojfalu, persoanele menţionate mai sus s-au deplasat la un restaurant situat lângă magazinul Ş. din localitate, unde S. a oprit autoturismul în parcarea situată lângă restaurant, fără a intra în curtea interioară a localului (unde de asemenea mai exista o parcare amenajată pentru clienţii localului), rămânând în autoturism împreună cu E. Denunţătorul C., împreună cu inculpatul B., au intrat în restaurant pentru a se întâlni cu judecătorul A., unde, înainte de începerea discuţiilor, magistratul le-a cerut să oprească telefoanele mobile şi să scoată acumulatorii din acestea, ca măsură de precauţie pentru a nu putea fi înregistrată discuţia dintre aceştia. Cu această ocazie, au fost purtate discuţii legate de dosarul penal în care era implicat C., acesta dându-i asigurări magistratului A. că este în măsură să facă rost de suma de 50.000 euro pretinsă la întâlnirea anterioară (staţiunea Hajduszoboszlo/Ungaria) până la finalizarea procesului, la care judecătorul A. i-a comunicat denunţătorului că, întrucât urmează perioada de concedii, ar avea nevoie mai repede de o parte din bani. Faţă de „pretenţiile" judecătorului, C. i-a comunicat acestuia că ar putea să-i remită, pe loc, suma de 10.000 euro, pe care magistratul a acceptat-o, astfel că denunţătorul C. s-a deplasat la autoturism, de unde a luat dintr-o borsetă, care se afla la E., suma de 10.000 euro, în bancnote având cupiura de 500 euro, pe care i-a remis-o inculpatului A. întâlnirea cu magistratul a durat circa o oră, după care inculpatul B. a plecat împreună cu inculpatul A. cu autoturismul marca B. al acestuia, iar denunţătorul C. s-a întors la Oradea cu autoturismul personal, împreună cu S. şi E.

În rechizitoriu se arată că în aceeaşi perioadă de timp, denunţătorul C. a discutat şi cu martorul I. (despre care denunţătorul ştia că se află în relaţii de prietenie cu magistratul Curţii de Apel Oradea), administrator al SC T. SRL Oradea (una dintre cele mai importante firme din judeţul Bihor), despre dosarul penal în care era judecat pentru lipsire de libertate în mod ilegal şi despre „înţelegerea" din Ungaria cu judecătorul A.; că fiind vorba de o sumă foarte mare de bani pe care C. urma să o remită inculpatului A., denunţătorul nu a avut încredere să-i dea magistratului întreaga sumă de bani pretinsă înainte de pronunţarea hotărârii de achitare. În aceste condiţii, după ce a stabilit în prealabil cu judecătorul A. să lase diferenţa de 40.000 euro la omul de afaceri I., denunţătorul C. l-a rugat pe omul de afaceri să păstreze el suma de bani, pretinsă de judecător cu titlu de mită, până la finalizarea procesului, când acesta urma să remită banii mai departe magistratului. Martorul I. a acceptat propunerea lui C. doar după ce în prealabil a discutat şi el cu judecătorul A., care i-a confirmat că poate păstra banii de la C. până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Astfel, în data de 7 iulie 2011, denunţătorul C. l-a trimis pe L. să-i ducă omului de afaceri o parte din banii pe care urma să-i lase la acesta pentru magistrat, respectiv suma de 10.000 euro. În acest sens, martorul L. s-a deplasat la sediul Băncii Ţ., de unde a scos suma de 43.000 RON din contul firmei SC U. SRL, potrivit extrasului de cont depus la dosar, după care a cumpărat suma de 10.000 euro de la valutiştii din piaţa V. din Oradea, iar apoi s-a deplasat la sediul firmelor lui I., unde a găsit-o pe martora W., director la SC T. SRL Oradea, care a primit suma de bani doar după ce l-a contactat telefonic pe I. şi a obţinut acordul acestuia.

Înainte de termenul de judecată din septembrie 2011, C. l-a căutat în mai multe rânduri pe martorul I. pentru a discuta despre diferenţa de 30.000 euro pe care trebuia să i-o aducă pentru magistrat, sugerându-i acestuia, în mai multe rânduri, că are banii blocaţi în diferite afaceri, nedispunând momentan, în numerar, de suma respectivă. În acest context, I., potrivit declaraţiilor sale, şi-a dat seama că denunţătorul C. nu dispune de întreaga sumă de bani şi, întrucât nu a dorit să-l împrumute pe acesta cu diferenţa de bani, a hotărât să se retragă şi să-i restituie denunţătorului cei 10.000 euro, primiţi anterior. Astfel, I. a luat legătura cu numitul M., pe care l-a rugat să restituie suma de 10.000 euro lui C. şi să-i comunice acestuia că „eu mă retrag din această afacere". Potrivit indicaţiilor primite, martorul M. s-a deplasat în oraşul Săcuieni, unde s-a întâlnit cu C. căruia i-a restituit cei 10.000 euro.

Potrivit declaraţiilor denunţătorului C., înainte de termenul de judecată din septembrie 2011, s-a întâlnit cu I., pe care l-a rugat să îl ajute cu diferenţa de 30.000 euro, întrucât la acel moment nu dispunea de suma respectivă de bani în numerar. Fără să cunoască ce s-a întâmplat, înainte de unul din termenele de judecată din septembrie 2011 a fost contactat telefonic de M., cu care s-a întâlnit în loc. Săcuieni, ocazie cu care acesta i-a restituit suma 10.000 euro, pe care îi lăsase anterior omului de afaceri pentru judecătorul A.

Cu privire la acest ultim aspect, respectiv restituirea de către omul de afaceri I. a celor 10.000 de euro denunţătorului, acuzarea arată că între declaraţiile lui I. şi cele ale lui C. există unele neconcordanţe în privinţa momentului şi motivaţiei pentru care martorul I. s-a retras „din afacere" şi a restituit banii denunţătorului. Acuzarea a arătat că aceste necorelări sunt nesemnificative în privinţa fondului cauzei, explicându-se prin aceea că, de la momentul faptelor, a trecut o perioadă relativ lungă de timp, iar pe de altă parte, între cei doi nu au existat alte discuţii referitoare la acest subiect, astfel că motivaţia reală pentru care I. s-a retras „din afacere" nu avea de unde să fie cunoscută de către denunţătorul C., care doar a putut să facă anumite presupuneri în această privinţă.

În contextul descris mai sus, denunţătorul C. şi-ar fi dat seama că judecătorul A. nu îl va mai ajuta să obţină achitarea, astfel că ar fi luat legătura cu numitul X., încercând ca, prin intermediul acestuia, să intre în legătură cu judecătorul K. de la Curtea de Apel Oradea, despre care ştia că va face parte din completul de judecată ce are pe rol dosarul în care el era judecat şi că aceasta este persoana din complet cu care inculpatul A. a discutat pentru a influenţa soluţia în cauză. Astfel, înainte cu o zi de termenul de judecată din 11 octombrie 2011, denunţătorul C. s-ar fi deplasat împreună cu X. în loc. Căpâlna, lângă municipiului Beiuş, unde s-ar fi întâlnit cu numitul Y., persoană apropiată judecătorului K. În rechizitoriu se susţine că denunţătorul i-a relatat acestuia despre afacerile sale judiciare, cât şi despre „înţelegerea" cu judecătorul A., rugându-l pe Y. să-i transmită judecătorului K. că, dacă va fi achitat, el este dispus în continuare să dea întreaga sumă de bani pretinsă de inculpatul A.; că după discuţia cu Y. denunţătorul a părăsit ţara, deplasându-se în Italia, astfel că, a doua zi, la întâlnirea cu Y. a fost soţia acestuia, G.; că întâlnirea acesteia cu Y. a avut loc la benzinăria Z. din Oradea, nefiind de faţă altă persoană, ocazie cu care acesta i-ar fi comunicat că „a discutat cu judecătorul K. şi acesta i-a confirmat că trebuia să primească suma de 6.000 euro pentru a-l achita pe C., dar nu a primit niciun ban, motiv pentru care a respins recursul acestuia".

În cauză, cu adresa nr. AA., au fost obţinute listinguri telefonice pe perioada 27 septembrie - 31 decembrie 2011. Din examinarea comparativă a listingurile convorbirilor efectuate de la posturile telefonice cu numerele de apel 0756xxx şi 0755xxx au rezultat următoarele:

- în ziua de 11 octombrie 2011 (data pronunţării), ora 14:58:15, Y., utilizatorul cartelei prepaid nr. 0756xxx, a apelat postul telefonic fix nr. 0259xxx, instalat la sediul Curţii de Apel Oradea.

- în ziua de 11 octombrie 2011, ulterior apelului către Curtea de Apel Oradea, menţionat mai sus, între posturile telefonice nr. 0756xxx, folosit de Y., şi nr. 0755xxx, folosit de X., au fost iniţiate şapte apeluri reciproce.

Se susţine în rechizitoriu că faptul că influenţa inculpatului A. a fost una reală ar rezulta şi din discuţiile înregistrate în mediul ambiental, purtate de G. (fosta soţia a lui C.) cu inculpatul B., în ziua de 19 iulie 2012, ora 17:55, în oraşul Săcuieni:

„B.: - Bă, ştii când m-am întâlnit atunci, aci, seara, cu voi? Că: Bă, eu am 100 de mii de euro în maşină. Eu i-am zis: Bă, eu nu mă duc să te verific pe tine câţi bani ai tu în maşină. Zice: Am 100 de mii de euro aci în maşină. Bine, mă. Dacă ai, (vorbeşte trivial, n.n) mea! Dacă vrei să dai... Oamenii... Bă, oamenii nu... Cum să zic? N-o vrut să ia cu japca banii după el, dar el s-o tot ţinut că, hai, hai, hai! Ăia, după ce-o... ăsta o vorbit... Că, bă, nici n-are rost să mai discutăm, În (vorbeşte trivial, n.n) mea. Asta (judecătorul A.) o vorbit cu ăla care trebuia să dea verdictu' (judecătorul K.) . Ala o zis: Na, dar vine cu banii sau ce (vorbeşte trivial, n.n) face?".

În data de 11 octombrie 2011, prin decizia penală nr. 797/R/2011 a Curţii de Apel Oradea, a fost respins recursul formulat de C. împotriva sentinţei penale nr. 97 din 15 martie 2011 a Judecătoriei Marghita, după ce completul de judecată (din care a făcut parte şi judecătorul K.) a amânat în două rânduri pronunţarea, fiind menţinută condamnarea de 7 ani şi 4 luni închisoare, pronunţată în fond, iar în data de 19 ianuarie 2012 condamnatul C. a fost arestat pe teritoriul Ungariei.

Cu privire la amânarea pronunţării pentru depunerea de concluzii scrise, în rechizitoriu se indică declaraţia numitului K., membru al completului de judecată, în sensul că: „la ultimul termen de judecată apărătorul inculpatului recurent C., avocat BB., a cerut un termen de pronunţare pentru a depune concluzii scrise, cauza fiind amânată o săptămână, respectiv până în 5 octombrie 2011. Potrivit cutumei existente la nivelul Curţii de Apel Oradea, cauza a revenit pentru redactarea minutei şi motivarea hotărârii judecătoarei O.. În perioada respectivă, O. a fost la un curs de formare profesională la Bucureşti, iar concluziile avocatului BB. nu ajunseseră la dosar, motiv pentru care pronunţarea a mai fost amânată pentru o săptămână."; că aceste aspecte sunt confirmate şi de un alt membru al completului de judecată, O., care fiind audiată de organele de urmărire penală a arătat că „mi-am amintit că în toamna anului 2011 am fost plecată la un seminar la Bucureşti, aspect pe care l-am verificat la instanţă, rezultând că am fost plecată în zilele de 3 şi 4 octombrie 2011 la un seminar în Bucureşti." S-a mai arătat că prin încheierea de şedinţă din 5 octombrie 2011, instanţa, pentru aceleaşi motive (respectiv lipsa concluziilor scrise de la dosar), a amânat pronunţarea hotărârii pentru data de 11 octombrie 2011; că din declaraţia martorului BB., avocatul lui C., a rezultat că „În data de 27 septembrie 2011 cauza a rămas în pronunţare, eu solicitând un termen pentru a depune concluzii scrise. Cauza a fost amânată pentru data de 5 octombrie 2011, la care în data de 4 octombrie, în penultima zj, am depus la registratura instanţei concluziile scrise."; iar faptul că concluziile scrise au fost depuse la registratura Curţii de Apel Oradea în data de 4 octombrie 2011 rezultă şi din menţiunile făcute de personalul de la registratură pe memoriul care conţine concluziile scrise, unde a fost trecută data de 4 octombrie 2011 ca fiind data la care acestea au fost înregistrate la instanţă.

De asemenea, prin adresa nr. 449/22/A/2013 din 19 februarie 2013 a Curţii de Apel Oradea s-a comunicat că „doamna judecător O. a participat la seminarul având ca temă Infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie prevăzute de Legea nr. 78/2000 organizat de Institutul Naţional al Magistraturii în colaborare cu Direcţia Naţională Anticorupţie la data de 3 octombrie 2011, la sediul I.N.M. Bucureşti", iar din adresa Institutului Naţional al Magistraturii, anexată adresei susmenţionate, a rezultat că seminarul respectiv s-a desfăşurat pe parcursul unei singure zile, respectiv 3 octombrie 2011.

În data de 06 decembrie 2011, la scurt timp după respingerea recursului declarat de inculpatul recurent C., în dosarul în care a fost judecat pentru comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, completul de judecată format din aceeaşi judecători, prin decizia penală nr. 1086/R/2011 a Curţii de Apel Oradea, a respins şi recursul declarat în cauză de către C. Împotriva sentinţei penale nr. 501 din 08 aprilie 2011 a Judecătoriei Oradea, prin care denunţătorul susnumit a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu executare pentru comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală (dosarul penal la care s-a făcut referire la pct. 1 din rechizitoriu).

Probele acuzării în susţinerea vinovăţiei inculpaţilor A. şi B. pentru acuzaţia de la pct. I.2 din rechizitoriu:

În susţinerea vinovăţiei inculpaţilor, acuzarea a invocat:

- autodenuntul şi declaraţiile denunţătorului C.;

- în perioada 15 - 24 iunie 2011, în Dosarul nr. x/P/2011 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea (în care se efectuau cercetări cu privire la alte persoane şi alte fapte de corupţie), au fost interceptate mai multe convorbiri telefonice purtate de inculpatul B. cu utilizatorul (persoană neidentificată la data respectivă) cartelei prepaid cu numărul de apel 0737xxx, despre care, ulterior, s-a stabilit că este judecătorul A., care i-a cerut lui B. să vină la Oradea că are „ceva bun". Convorbirile telefonice dintre inculpatul A. şi complicele B. au avut loc în aceeaşi perioadă în care a avut loc şi întâlnirea de la Berettyoujfalu/ Ungaria.

- declaraţiile martorilor E. şi L. care au confirmat că i-au însoţit pe C. şi B. la Berettyojfalu/Ungaria, în iunie 2011, unde aceştia s-au întâlnit cu o altă persoană, iar la întoarcere denunţătorul a afirmat că şi-a rezolvat cu ajutorul acestei persoane problemele de natură penală aflate pe rolul instanţelor. De asemenea, martorul E. a arătat că C. a revenit la un moment dat la autoturism şi i-a cerut borseta în care acesta ţinea banii şi care se afla în autoturism, pe care a luat-o cu el în restaurant, în borsetă aflându-se o sumă mare de bani, cuprinsă între 10.000 - 20.000 euro; martorul E. a arătat următoarele:

„În vara anului 2011, în cursul lunilor iunie, iulie, după altercaţia pe care C. a avut-o la Valea lui Mihai şi după perioada în care acesta a fost arestat preventiv, îmi amintesc că acesta făcea demersuri pentru a obţine o soluţie favorabilă în instanţă. Astfel, în perioada respectivă, m-am întâlnit în localitatea Săcuieni cu C. şi S., de unde ne-am deplasat împreună la sediul R. din Oradea, unde ne-am întâlnit cu o persoană pe care o cunoşteam doar din vedere. Fiindu-mi prezentată de către procuror fotografia numitului B., declar că aceasta este persoana cu care ne-am întâlnit la sediul R. din Oradea.

C. a avut o discuţie cu B., fără să ştiu ce anume s-a discutat, după care acesta mi-a comunicat mie şi lui S. că va trebui să mergem până în Ungaria la Berettyoujfalu. Ne-am deplasat cu autoturismul marca M. aparţinând lui C., care a fost condus de S., C. ocupând locul din dreapta faţă, iar eu împreună cu B. am stat pe bancheta din spate. Din discuţiile purtate pe drum între C. şi B. a rezultat că aceştia urmau să se întâlnească cu o persoană la un restaurant în Berettyoujfalu pentru a discuta despre dosarul penal în care C. era implicat.

În timpul discuţiei nu a fost pronunţat numele vreunei persoane. Am ajuns la destinaţie, unde S. a parcat autoturismul lângă restaurant, unde se află un loc de parcare fără însă să intrăm în curtea restaurantului, unde de asemenea exista o parcare amenajată pentru clienţii localului. Restaurantul respectiv este situat vis-a-vis de benzinăria CC. şi magazinul Ş. C. a coborât din autoturism împreună cu B. şi au intrat în restaurant, eu rămânând împreună cu S. să-i aşteptăm în autoturism. După circa 10 minute, am observat că a apărut în parcarea respectivă, unde ne aflam şi noi, un autoturism marca B., de culoare neagră, ce avea numărul de înmatriculare de Bihor, care a oprit în spatele nostru la vreo 10 metri.

Din autoturismul respectiv a coborât o persoană, aceasta fiind singură în autoturism, care avea în jur de 40 de ani, circa 1,80 m înălţime, care s-a deplasat spre intrarea de la restaurant. După alte cea 10-15 minute, reţin că C. a revenit la autoturism şi i-am dat o pastilă de zahăr pe care acesta o lua din cauza diabetului şi, totodată, mi-a cerut borseta în care acesta ţinea banii şi care se afla la mine pe care a luat-o cu el. Cunosc faptul, că în borsetă se afla o sumă mare de bani, în RON, forinţi şi euro. În perioada respectivă, acesta avea la el constant suma de 10.000 - 20.000 euro.

Am aşteptat în jur de o oră împreună cu S. în autoturism, timp în care am observat că S. era obosit, aţipind în mai multe rânduri. La un moment dat, a apărut C., care a venit singur, a urcat în autoturism foarte fericit, spunându-mi că şi-a rezolvat problema cu dosarul penal, după care la câteva minute au ieşit din restaurant B. împreună cu şoferul autoturismului marca B., care au urcat împreună şi au plecat. Imediat după aceştia am plecat şi noi spre Oradea, cu autoturismul lui C., iar pe traseu acesta a relatat că şi-a rezolvat dosarul penal dând o sumă de bani persoanei care a venit cu autoturismul marca B., care lucrează la Tribunal, fără să precizeze cuantumul sumei."; iar martorul S., a declarat că:

„În vara anului 2011, îmi amintesc că am făcut un drum de Ungaria, la cererea lui C. Astfel, în dimineaţa zilei respective, ne-am întâlnit în Oradea la Agenţia R., de unde am plecat spre localitatea Beretyoujfalu. Ne-am deplasat cu autoturismul aparţinând lui C., eu fiind pe post de şofer, C. ocupând locul din dreapta faţă, iar E. şi B. au stat pe bancheta din spate. Fiindu-mi prezentată fotografia numitului B., declar că aceasta este persoana cu care ne-am deplasat în ziua respectivă în Ungaria. În localitatea Bereţyoujfalu ne­-am deplasat la un restaurant situat vis-a-vis de o benzinărie şi lângă magazinul Ş.

Am parcat autoturismul, după care C. a intrat împreună cu B. în restaurant, iar eu cu E. am aşteptat în maşină. Din câte îmi amintesc întâlnirea a durat circa o oră. La un moment dat, îmi amintesc că C. a ieşit din restaurant, discutând ceva cu E. lângă maşină. Nu cunosc despre ce au discutat, însă, fiind întrebat, ştiu că C. a cerut borseta de la E. După ce s-a încheiat întâlnirea la care a participat C. împreună cu B., C. a revenit la autoturism şi am plecat spre Oradea, fără însă ca B. să vină cu noi. Nu am văzut când a plecat B. de la restaurant şi nici nu ştiu cu ce s-a întors în Oradea.

Îmi amintesc că atunci când a revenit la autoturism, C. era fericit, afirmând „gata, s-a rezolvat", fără să spună însă despre ce este vorba."

- declaraţia martorului L., care a confirmat că, la cererea lui C., a scos din contul bancar al unei societăţi administrate de el echivalentul a 10.000 euro, pe care i-a predat unei angajate a lui I., cu acceptul omului de afaceri; iar scoaterea banilor este confirmată, de asemenea, de extrasul de cont aflat la dosar: „În cursul lunii iulie 2011, îmi amintesc că am fost sunat pe telefonul mobil de C., care mi-a cerut să mă deplasez la bancă de unde să scot 10.000 euro pe care să-i duc numitului I. Astfel, în data de 7 iulie 2011 m-am deplasat la sediul Băncii Ţ., din Oradea şi am scos din contul firmei SC U. SRL suma de 43.000 RON, potrivit extrasului de cont pe care l-am depus la dosar, după care m-am deplasat la Piaţa V. din Oradea, unde am cumpărat de la valutişti suma de 10.000 euro. M-am deplasat cu autoturismul personal marca M. la sediul firmelor domnului I. din Oradea, unde am căutat-o pe doamna W., potrivit indicaţiilor pe care le-am primit telefonic de la C., căreia i-am dat cei 10.000 euro pentru domnul I. Fiindu-mi prezentată fotografia numitei W. declar că aceasta este doamna W. la care am lăsat suma de 10.000 euro. După ce am lăsat banii l-am sunat pe C. pentni a-i confirma faptul că am dat doamnei W. cei 10.000 euro într-un plic."

- declaraţia martorei W., care a arătat următoarele: „Fiind întrebată, declar că în vara anului 2011, am fost căutată la biroul firmei din Oradea de către o persoană care mi-a spus că vine din partea domnului C., care mi-a lăsat un plic în care se afla suma de 10.000 euro, spunându-mi totodată că banii sunt trimişi de domnul C. pentru domnul I. L-am contactat telefonic pe domnul I. şi i-am comunicat că este căutat de o persoană care vine din partea lui C. şi care doreşte să lase o sumă de bani pentru dânsul. Domnul I. mi-a spus că ştie despre ce este vorba, comunicându-mi că pot să primesc banii şi să-i păstrez la mine. În aceeaşi zi, după ce a revenit la birou, i-am comunicat domnului I. că în plic s-a aflat suma de 10.000 euro, la care domnul I. mi-a spus că ştie despre banii respectivi şi că mă roagă să-i păstrez la mine, fără să-mi dea alte detalii. Fiindu-mi prezentată de către organele de urmărire penală fotografia aparţinând numitului L., declar că aceasta este persoana care mi-a lăsat cei 10.000 euro. Menţionez că în această perioadă de timp, atât înainte cât şi după ce am primit banii de la L., l-am văzut pe domnul C. de mai multe ori la sediul firmei T., fără să cunosc problemele pe care acesta le avea de discutat cu domnul I. După circa 2 luni de zile, din câte îmi amintesc, domnul I. mi-a cerut să-i dau cei 10.000 euro primiţi de la L., pentru a-i remite lui M., fără a-mi da alte detalii. Astfel, reţin că domnul I. mi-a comunicat că urmează să se întâlnească cu M. pentru a-i remite cei 10.000 euro. Precizez că la momentul respectiv mi s-a atras atenţia de către domnul I. să fiu discretă şi să nu mai discut cu nimeni despre aceşti bani."

- declaratia martorului M., care confirmă restituirea banilor de către omul de afaceri I. lui C.: „După o perioadă de timp, undeva la sfârşitul verii şi începutul toamnei anului 2011, am fost contactat telefonic de domnul I., care mi-a comunicat că urmează să treacă prin oraşul Săcuieni şi ar dori să ne întâlnim pentru a discuta ceva. În aceeaşi zi, m-am întâlnit cu domnul I. în oraşul Săcuieni, într-o parcare din centrul localităţii, unde acesta mi-a dat un plic în care se afla suma de 10.000 euro, pe care m-a rugat să-i restitui numitului C. şi să-i transmit acestuia că nu mai vrea să-l vadă niciodată. Declar că, în momentul în care domnul I. mi-a dat cei 10.000 euro pentru a-i restitui lui C., acesta mi-a comunicat că suma respectivă de bani i-a fost lăsată de C. anterior, banii fiind remişi secretarei dânsului, numita W., în scopul de a fi daţi la finalul procesului penal în care C. era implicat, unui judecător din Oradea, care urma să-l ajute să obţină o soluţie favorabilă. În aceeaşi zi, am luat legătura telefonic cu C. şi am cerut să ne întâlnim, astfel că m-am întâlnit cu acesta pe o stradă din localitatea Săcuieni şi i-am restituit cei 10.000 euro de la domnul I., la care C. a primit banii fără să-mi spună nimic. Fiind întrebat, declar că, în cursul anului 2012, am fost contactat de soţia lui C., numita G., ca să încerc să-l ajut pe soţul său, încarcerat în Penitenciarul Oradea, întrucât acesta doreşte să obţină rejudecarea dosarului penal în care a fost condamnat, sens în care mă roagă să discut din nou cu domnul I. pentru a vedea dacă se mai poate face ceva. Am luat legătura telefonic în acest sens cu domnul I. şi am comunicat că C. a făcut demersuri pentru rejudecarea cauzei, la care I. mi-a spus că el mi se mai amestecă în această poveste, întrucât este prea târziu şi că soluţia la problema lui C. ar fi fost cea discutată anterior."

- că martorul I., cu ocazia audierilor a confirmat auto denunţul formulat în cauză, cât şi declaraţiile celorlalte persoane audiate pe parcursul cercetărilor: „În vara anului 2011, în perioada iunie-iulie, fără să îmi mai amintesc data exactă, am fost căutat la sediul firmei din mun. Oradea de numitul C., care mi-a cerut ajutorul în legătură cu dosarele penale în care era implicat. Astfel, acesta, cunoscând că sunt în relaţii de prietenie cu judecătorul A. de la Curtea de Apel Oradea, mi-a relatat că înainte cu ceva vreme s-a întâlnit cu A.

într-o localitate de pe teritoriul Ungariei, unde au discutat despre dosarele penale în care era implicat, mai exact în legătură cu dosarul în care C. era cercetat pentru lipsire de libertate în mod ilegal. Cu această ocazie C. mi-a relatat că, în Ungaria, s-a înţeles cu judecătorul A. ca acesta să-l ajute în problemele pe care le avea în justiţie, în sensul de a obţine o hotărâre judecătorească favorabilă, în schimbul unei sume de bani, din câte îmi amintesc 40.000 sau 50.000 euro. C. mi-a spus că, fiind vorba de o sumă foarte mare de bani, nu a avut încredere să dea banii în avans judecătorului, adică înainte ca acesta să pronunţe hotărârea judecătorească favorabilă lui, astfel că s-a înţeles cu judecătorul A. să lase suma de bani ce urma a fi remisă cu titlu de mită la mine, întrucât ambii mă cunoşteau şi aveau încredere în mine.

Menţionez că îl cunosc de circa 6-7 ani pe judecătorul A., cu care am o relaţie de amiciţie. Am acceptat propunerea lui C., iar din câte reţin după aproximativ două săptămâni a venit la mine la firmă judecătorul A., însă cu alte probleme, ocazie cu care am abordat cu acesta şi subiectul legat de C., respectiv că acesta m-a rugat să păstrez eu suma de bani cu privire la care au discutat în Ungaria până la soluţionarea definitivă a procesului, după care să i-o înmânez magistratului. Judecătorul A. mi-a spus că ştie despre ce este vorba şi mi-a confirmat că pot păstra banii de la C. până la soluţionarea definitivă a cauzei, când ar fi urmat să îi dau acestuia.

După această discuţie, într-o zi, reţin că am fost căutat la sediul firmei de o persoană, fiind contactat telefonic de directorul W., care mi-a spus că o persoană din partea lui C. doreşte să lase o sumă de bani pentru mine. Ştiind despre ce este vorba i-am comunicat acesteia că este în regulă şi să primească suma respectivă de bani pe care să o păstreze la dânsa. În aceeaşi şi, dipă ce am revenit la birou, doamna W. mi-a spus că persoana respectivă a lăsat suma de 10.000 euro, la care am rugat-o să păstreze dânsa banii, fără să-i spun despre ce este vorba.

În perioada următoare, am fost căutat în mai multe rânduri de către C. care mi-a spus că are banii blocaţi în diferite afaceri, asfel că nu dispune momentan de diferenţa de bani pe care ar fi trebuit să mi-o lase pentru judecătorul A. În acest context, fără să mă roage în mod expres, C. încerca să-mi dea de înţeles că ar avea nevoie să-l împrumut eu cu diferenţa respectivă de bani, până la concurenţa sumei de 40.000 sau 50.000 euro. Mi-am dat seama despre acest lucru din modul în care C. punea problema, însă am refuzat să-l împrumut pe acesta cu suma respectivă de bani.

Văzând că a trecut o perioadă de timp şi acesta nu mi-a adus diferenţa de bani pentru judecătorul A., eu nefiind de acord să pun de la mine banii respectivi şi văzând insistenţa cu care C. încerca să-mi dea de înţeles că ar avea nevoie să-l împrumut cu aceşti bani, am hotărât să mă retrag din toată această poveste şi să-i restitui cei 10.000 euro, pe care mi i-a lăsat anterior. Asfel, am luat legătura cu numitul M., pe care l-am rugat să ducă suma de 10.000 euro pe care mi-o lăsase C. pentru judecătorul A. şi să i-o restituie lui C.

În acest sens, m-am deplasat în oraşul Săcuieni unde m-am întâlnit cu M. căruia i-am lăsat cei 10.000 euro cu rugămintea să-i restituie lui C. şi să-i comunice totodată că eu mă retrag din această afacere. Despre restituirea banilor lui C. nu am discutat niciodată cu judecătorul A. După o perioadă relativ scurtă de timp, m-am întâlnit cu judecătorul A., care a venit la mine la firmă şi printre altele am discutat cu acesta şi despre situaţia lui C., cunoscând faptul că între timp acesta fusese arestat. Judecătorul A. mi-a spus că ştie că C. a fost arestat, fiindu-i respins recursul, spunându-mi că asta merită întrucât este un om fără cuvânt, făcând referire la faptul că nu a respectat înţelegerea cu privire la suma de bani ce ar fi trebuit să o dea cu titlu de mită."

- că din discuţia ambientală (care a avut loc la Săcuieni în seara zilei de 19 iulie 2012) care a fost purtată de G. (fosta soţie a lui C.) cu inculpatul B., discuţie interceptată şi înregistrată în dosarul D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea nr. x/P/2012, a rezultat că acesta din urmă a mijlocit într-adevăr legătura dintre inculpatul A. şi C., că judecătorul A. a acceptat să-şi exercite influenţa asupra colegilor săi în schimbul sumei de 50.000 euro, dar înţelegerea a căzut pentru că C. nu a achitat, înaintea pronunţării hotărârii, întreaga sumă de bani pretinsă. S-a subliniat de către organul de urmărire penală că înainte cu două ore de întâlnirea cu G., însă după ce în prealabil a stabilit telefonic întâlnirea cu aceasta, inculpatul B. s-a întâlnit la un local din Oradea cu judecătorul A. În dialogul purtat în ziua de 19 iulie 2012 ora 17:55, în oraşul Săcuieni se arată:

„G.: - Mă vede lumea cu autoturismul marca M. în centru, în Săcuieni... De aia ţi-am zis: Hai jos!

B.: - Da' mă doare în paişpe pe mine, că (...)

G.: -A! Te doare pe tine... Dar, după aia, de mine vorbeşte lumea, în puii mei.

B.: - Da' n-are de ce să vorbească. Stai, că de ce l-am oprit pe ăsta, că ăsta ni (...)

G.: - Bă! Mi-o transmis grasu' să vorbeşti cu ăsta, cu A.

B.: -Da' ce să vorbesc cu el?

G.: - Păi, acuma îi face avocatu' redeschiderea... Se cere redeschiderea.

B.: - Tu ascultă aci la mine, ca să-ţi spun şi ţie odată, să înţelegi şi tu româneşte. Deci, pentru mine, eu nu mai vorbesc cu nimeni, nimic. Vorbeşte (vorbeşte trivial, n.n) Iu' Dumnezeu! înţelegi? Pentru că... Deci, el o trebuit să ştie de la început o treabă. Bă, mă leg să intru pe faza asta sau nu? Eu, atunci, am umblat. Am făcut o sută de drumuri pentru el, înţelegi? Şi s-o ales fix (vorbeşte trivial, n.n). Deci, nu poţi să fii aşa, înţelegi?

G.: - Da' de ce?

B.: - Păi, da' ce s-o ales? Până la urmă, nu s-o concretizat nimic. înţelegi? Deci, îs nişte chestii total diferite.

G.: -Da' de ce nu... ? Ce? N-o făcut grasu' plata sau ce? Ce-o fost acolo? Că eu nu ştiu. Pe vremea aia nu eram cu grasu'.

B.: - Păi, el o zis că vine cu banii, n-o mai venit cu banii. Cine (vorbeşte trivial, n.n) mea? Tu crezi că te joci ca şi cu şoarecele şi cu (...)

G.: - Bă, da' aici nu face grasu' plata. Dacă eu... B., eu îţi las ţie garanţie ceva şi să vorbeşti cu ăsta.

B.: - Da' nu mă interesează pe mine. Da' nu... Mie nu... Mie nu trebuie să-mi laşi garanţie. Odată, un om, când te driblează, nu mai poţi. Eu, amu, dacă vrei, îţi povestesc de la A la Z, înţelegi? Eu am fost cu el, am stabilit. O zis ăla: Bine, bă. Rezolvăm amândouă procesele, să fie ok, că aveai şi tu, probabil, ceva proces acolo. (Vorbeşte trivial, n.n) mea ştie ce proces.

G.: - Eu n-am nimic.

B.: - Nu ştiu. Era încă un proces pe lângă ăla. Mai era încă unu'. Aia nu poate să-mi spună el mie să-i spun la... la ăia, că nu era căzu' la A., ci era la celălalt, înţelegi? Eu pe celălalt nici nu-l cunosc.

G.: - îhm.

B.: - Să-i pui că: Bă, spune-i că să mă rezolve cu ăsta, că, dacă nu, mă achită celălalt diseară. Nu te poţi juca. Aici, nimeni, nu... Astea nu-s chestii, cum mergem noi la bar aci şi bem un suc, sau vine o Iepe după dunga drumului şi...

G.: - Eu nu ştiu ce-o făcut el, mă. El, acuma, asta mi-o zis.

B.: - El, în (vorbeşte trivial, n.n) meal Şi atunci s-o (vorbeşte trivial, n.n) şi cu I., înţelegi? Pentru că toată treaba o fost rezolvată să dea bani. Şi-o zis că: Bă, vin cu banii acuma, înţelegi?

G.: -Da' lu I. i-o dat banii.

B.: - Bă, mă laşi?! Ce? Io nu ştiu ce bani i-o dat acolo. Ceva mărunţi. înţelegi?

G.: - îhm.

B.: - Trebuia să vină cu banii. Ăştia l-o aşteptat, că marţi era procesu' şi astea or fost lunea. Tot n-o mai venit. După aia, s-o panicat şi ăia or crezut că le face farsă, înţelegi?

G.: - îhm.

B. - Deci, nu se joacă nimeni cu de astea. Să nu crezi tu că... Noi vorbim aci aşa, da' acolo, deja, îs alte discuţii.

G.: - îhm.

B.: - înţelegi? Deci, eu nu mă mai duc pentru ele. Merge (vorbeşte trivial, n.n) mea. Deci, nu mă duc eu să vorbesc... Cu cine? Ce să-i spun la omu ăla? Nu mă duc, mă. Merge (vorbeşte trivial, n.n) mea. Atunci am fost, l-am ajutat, am mers... O sută de drumuri am făcut pentru el. Nu i-am cerut nici 5 bani, niciodată. Nu i-am zis să-mi deie nimica. O sută de drumuri am făcut pentru el. Că ăsta mă suna numa': Hai să vorbim! Că eu, (vorbeşte trivial, n.n) mea, n-am ce face, hai la Oradea să vorbim.

G.: - îhm.

B.: - Da' nu poţi nici aşa. Dacă... Bă! I-am spus şi atunci: Bă, dacă tu crezi că vrei să dai banii, s-o înţeles la suma respectivă, îi dai. Dacă nu, nu intra în joc.

G.: - îhm.

B.: - Cine (vorbeşte trivial, n.n) te pune să intri în chestii din astea? Bă, îmi spune el mie că. Bă, dă tu banii, căţi-oi dau eu banii. Bine, astea nu-s chestii de jucărie.

G.: - Da' nu, mă. Că, dacă îi să se pună banu' jos (...)

B.: - El o fost prost (..).

G.: -... atunci, las ceva în garanţie şi fac eu plata.

B.: - El o fost prost atunci (..)

G.: - Că nu-i vorba numa' de grasu'. îi vorba şi de frate-meu. Că dacă... La o adică, pe mine mă doare-n (vorbeşte trivial, n.n) de grasu', că eu i-am zis.

B.: - Bă, omule, ascultă aci la mine! Deci, io nici n-am gândit atunci, când o vândut remorcile, că nu rezolvă banii.

G.: - O avut atunci 60 de mii în buzunar. 60 de mii!

B.: - Şi unde-s banii?

G.: - Unde-s? S-o distrat.

B.: - Şi atunci, mă întrebi pe mine? Păi, meargă în (vorbeşte trivial, n.n) mea!

G.: - El o zis că din banii ăia o şi dat.

B.: - Mă, nu ştiu. Nu ştiu. Deci, eu ştiu atunci că I. N-o dat el bani, ci I. o dat 10 mii şi lu I. i s-or dat banii înapoi, ăia 10 mii.

G.: - Păi, da. Dar el i-o dat la I.

B.: - Nu ştiu. Dar nimeni... Bă! Bă! Nu fiţi nebuni la cap, mă! Nu fiţi nebuni la cap, mă, că astea nu-s lucruri de jucărie, mă! Alţii ar da bani şi n-are la cine să deie, în (vorbeşte trivial, n.n) mea, să scape. Alţii ar da bani. Totul o fost rezolvat.

G.: - Hm!

B.: - Da' tu crezi că vii şi spui la... Ştii ce-o zis ăla?

G.: - Nu, că el, când o vândut remorcile, s-o dus şi s-o umplut cu aur şi figuri şi alea, alea, înţelegi?

B.: - Bă! Ascultă aci la mine! Bă! Bă! Ştii ce-o zis celălalt (nn judecător)? Că eu nu-l cunosc pe ăla. O zis: Ce? Am ajuns să stăm la masă, acuma ne tragem cu infractorii de degete? Face ce vrea cu noi? Păi, s-o panicat şi ăia, în (vorbeşte trivial, n.n) mea, când o văzut că o zis: Bă, viu săptămâna care vine, viu atunci. Oamenii l-o înţeles.

G.: - Da, că s-o tot amânat pronunţarea atunci.

B.: - Păi, da' lasă-mă în (vorbeşte trivial, n.n) mea, mă omule, că nu poate... Nimeni nu-şi riscă pielea pe degeaba.

G.: - Aşa-i.

B.: - N-o fost vorba de 5 luni de puşcărie. Bă, omule, ascultă aci la mine!

G.: - Deci, trebuia să fie conştient atunci.

B.: - Bă! Bă! Ascultă aci la mine! O fost nişte băieţaşi şi n-o avut executare mare, înţelegi?

G.: -îhm.

B.: - Păi, când le-am spus, nici n-or comentat. Zic: Bă...! Ştii ce-o zis unu către mine? Astea nu se negociază.

G.: - Aşa-i.

B.: - înţelegi?

G.: -Asta, ori cu (n.n: nu se înţelege).

B.: - Pentru că ăsta i-o cerut o sumă şi, după aia, o zis că: Bă, că amu... nu ştiu ce. Şi or negociat ei la un preţ, la un preţ foarte, foarte echilibrat pentru ce pedeapsă o avut el, pentru 7 ani. Foarte echilibrat.

G.: - Da' cât i-o cerut?

B.: - Nu ştiu. Vreo 45 de mii.

G.: - Hm! Şi-o avut bani. Putea să pună banu'jos atunci. El s-o gândit la aur şi la figuri.

B.: - Da'atunci, mă (...)

G.: - Şi la distracţie.

B.: - G., eu nu... Eu am umblat atunci pentru el şi acuma îi umbla gura şi prin puşcărie, în (vorbeşte trivial, n.n) mea (...)

G.: - Cu ce?

B.: - Păi, cu... Bă, sunt în puşcărie mulţi oameni, înţelegi? Io umblat gura că el putea să facă aşa, că el aşa, aşa, aşa. Deci, lumea aude, mă înţelegi? Deci, nu... Eu... Deci, jur! Eu m-am întâlnit amu cu tine (...)

G.: - Nu ştiu de ce (vorbeşte trivial, n.n) mea mă mai trimite pe mine. Du-te! Du-te! Du-te!

B.: - Da' nu... Da'poate să mă trimită, (vorbeşte trivial, n.n) mea (...)

G.: - Şi dacă vede că nu se rezolvă nimica, zice că: Da. Că tu n-ai vrut să rezolvi. Înţelegi?

B.: - El m-o sunat pe mine că-i pe cursă la Bucureşti. Bine. Eu n-am vrut să vorbesc la telefon. Dar acum, când m-ai sunat tu, am vrut să vin să-ţi spun exact ce îi şi, când te întâlneşti cu el, să-i spui (...)

G.: - îhm.

B.: - Nu... Deci, nu mă mai duc, pentru că nu îi omu' parolist. Deci, nu se fac chestii din astea. Eu i-am spus: Bă! Ascultă aci la mine! Dacă nu... Bă, te rog! Du-te, rezolvă! Greu l-am lămurit pe ăla (nn judecătorul A.) până la urmă. Hai, mă, te rog mă! Fă pentru mine... Greu. M-am ţinut de el aproape două, trei săptămâni, În (vorbeşte trivial, n.n) mea, până când o acceptat. Şi el ce (vorbeşte trivial, n.n) face, la urmă? El mă (vorbeşte trivial, n.n) în gură, nu?

G.: - Hm!

B.: - Na, da' meargă în (vorbeşte trivial, n.n) mea cu...!

G.: - Da' dacă ai încerca să-i zici acuma care-i (...)

B.: - Nu mă duc, mă! Nu mă duc, bă! Nu mă duc pentru oameni din ăştia, că n-au cuvânt.

G.: - Da' nu-i vorba, mă, de B.. îi vorba de frate-meu aici.

B.: - D-apoi, eu te-am înţeles, dar nu...! Bă, G., ascultă-mă aci la mine! Hai să schimbăm locul invers. Să fii tu în locul meu şi eu în locul tău.

G.: - Aşa-i, B.. Eu îţi dau dreptate. Nu zic, fratele meu, că nu-ţi dau dreptate.

B.: - Da' cu ce obraz să mă duc eu la ăia să spun că pentru ăsta intervin, mă? Da' tu eşti conştientă de cap când...?

G.: - Păi, da. Dar îs trei în dosar, nu-i numa' el.

B. - El nu ştiu, na. Nu ştiu. Când... Rezolva şi dosaru' ăla care-i cu frate-tău. I-o spus clar atunci. El le contopea, pe amândouă le făcea pe banii ăia.

G.: - Păi, pe mine ăla mă interesează.

B.: - Le-o spus atunci: Bă! Zice: Am vorbit cu ei, totu-i ok, pentru banii ăia. Că ăla avea nevoie urgentă de bani. Nu ştiu ce trebuia să plătească. Şi era ok. Dar dacă el nu vrea, atunci ce (vorbeşte trivial, n.n) mea? Vine el mie şi-mi spune mie că: Bă, spune-i că să nu mă achite în procesu' ăsta că, dacă cumva nu le dau banii, după aceea mă atinge în celălalt proces. Păi, da' chiar la grădiniţă suntem, mă?

G.: - Hm!

B.: - Păi, tu crezi că... Cu cine (vorbeşte trivial, n.n) vorbeşti? Cu unu' beat, care iese din ăsta... din privat?

G.: - Prost îi, Doamne!

B.: -Păi, da' unde (vorbeşte trivial, n.n) mea...?

G.: - Prost cu p mare.

B.: - Bă! Omule? Deci, eu jur! Eu, dacă ştiam că aşa om îi, nu mergeam. Merge (vorbeşte trivial, n.n) Iu' Dumnezeu pentru el atâta! Am crezut că, totuşi, îi parolist. O zis: Bă, stai liniştit! Dau oricât, numa' să scap.

G.: - Hm!

B.: - Păi, când o fost vorba să dea, n-o mai dat. Păi, I. s-o temut atunci că le face farsă cu banii, mă. (înjură, n.n) amu ia, nu fiţi bolunzi la cap! O zis: Bă, vin la 2, cu banii. N-o venit. Că: Vin la 3. Aia aştepta să vină cu banii. Şi-o zis I. după aia: Bă! Zice: Dacă măsluieşte banii?

G.: - Hm!

B.: - Bă! Lumea se şi teme la urmă. Că nimeni n-are chef de a da cu subsemnatu' până când îl (vorbeşte trivial, n.n) soarele. Şi io n-am vrut să zic nimica, (vorbeşte trivial, n.n) mea, când m-o sunat la telefon. Mie mi-or spus din puşcărie, că i-o umblat gura pe-acolo, că (vorbeşte trivial, n.n) mea, că nu ştiu ce, că el poate să dea declaraţii împotriva nu ştiu cui. Da' poate să ... (vorbeşte trivial, n.n), că n-are el nicio dovadă şi nici nu mă interesează.

G.: - Da' ăsta-i prost, mă!

B.: - Da' vorbeşte (vorbeşte trivial, n.n) în puşcărie? Du-te-n (vorbeşte trivial, n.n) mea!

G.: - Da' eşti sigur?

B.: - Sută la sută.

G.: - Hm!

B.: - Sută la sută. Sută la sută.

G.: - Asta-i prost. Şi mă mai pune şi pe mine pe drumuri şi să vorbesc cu lumea aiurea.

B.: - Păi, o vorbit, în (vorbeşte trivial, n.n) mea, aiurea.

G.: - VeZi cine îi?

B.: - Ăştia s-or panicat. M-o sunat... M-o sunat atunci şi m-o întrebat: Bă! Zice: Uite, ăsta o vorbit în puşcărie. Zic: Dă-l în (vorbeşte trivial, n.n) mea! Ce probă are el că ăsta?

G.: - Hm!

B.: - înţelegi? Deci, nu poţi să faci, mă, G., chestii din astea. Deci, bă! Nu mi-ar părea rău dacă zicea oamenii c-o fi, c-o păţi. Eu zic: Bă, îi sută la sută rezolvată treaba. Acolo o fost şi I. şi toată suita. O fost tot rezolvat, înţelegi?

G.: - îhm.

B.: - Dar, atunci, eu ce (vorbeşte trivial, n.n) mea să... să ce? îmi spune el mie că: Bă! Zice: Dă tu banii de la tine, căţi-oi da eu. Apoi: Du-te-n (vorbeşte trivial, n.n) mea! Da' ce? Libertatea mea îi în joc?

G.: - Da' ce dracu'o făcut el cu atâţia bani, mă? Că o avut bani.

B.: - Nu ştiu ce-o făcut. Bă, nu mă întreba ce-o făcut. O vândut... Ştiu c-o vândut două remorci.

G.: - Trei.

B.: - Trei o vândut?

G.: - Trei.

B.: - Eu n-am crezut atunci... Eu... Jur! N-am crezut atunci că nu dă banii pentru ăsta. Da', dacă trebuie să fii prost, cât (vorbeşte trivial, n.n) poţi să pierzi atâţia ani să stai acolo sau că erai afară?

G.: - Da' nu? Nu mai bine dădea 30, 40, 50 de mii, nu?

B.: - Şi era afară.

G.: - Se scotea şi era afară şi (...).

B.: - îţi făcea treburile.

G.: -... într-un an de zile îi făcea înapoi.

B.: - Na.

G.: - Na, atunci, să stea şi să-şi vadă de treaba lui.

B.: - Deci, eu, G., nu (...)

G.: - Eu, când mă duc la el, îi zic... Că, na, şi frate-meu o insistat, înţelegi? O zis: G., fă ceva şi scoate-mă!

B.: - Bă! O dată... Bă! O dată, nu am obraz Nu am obraz. Că o zis: Bă, uite ce ne-o făcut ăsta. Nu am obraz. Şi, a doua oară, nu mă duc, pentru că nu-i parolist şi nu-i de cuvânt şi (vorbeşte trivial, n.n) mea. N-ai o maşină liberă în Oradea? 80 de kilometri de la Oradea. Plăteşte dus-întors, 8 milioane, banu' jos.

G.: - Unde?

B.: - Până... Dincolo de Tinca.

G.: - Că n-am motorină.

B.- - Dincolo de Tinca. Că eu am zis că mă duc (...)

G.: - N-am pic de motorină în maşină.

B.: - Astăzi... Am zis că mă duc astăzi şi nu... ăsta ni, tu... Zice: Mă, îi târziu, numa' de încarcă, mă duc la dimineaţă. Şi m-o sunat un prieten să mă duc, neapărat, să fac o cursă de Debreţin-Ploieşti. Şi la dimineaţă, am zis că mă duc să-i fac cursa aia. Ceva ţevi de plastic, până la Bocsig. 83 de kilometri îs din Oradea. 8 milioane, banu' jos.

G.: - Şi eu n-am... Strop de motorină n-am în niciuna. Două mi-s la Aleşd, una mi-i la Oradea. D-apoi, n-o rezolvat ăsta nimic. O zis că mâine bate palma. Aici mi-o scris mesaj.

B.: - Ce? Cu ce bate palma?

G.: - Cu motorina. Chiar mai înainte mi-o scris mesaj.

B.: - D-apoi, meargă în (vorbeşte trivial, n.n) mea! El bate palma cu (vorbeşte trivial, n.n) de la mă-sa!

G.: - Da?!

B.: - Odată-l lovesc în cap şi pe ăla şi-mi bag (vorbeşte trivial, n.n) în el.

G.: - Da' şi eu cât de curând. L-am întrebat: Ai rezolvat ceva? Şi cică: Cred că da. Mâine batem palma.

B.: - Na bine, amu.

G.: - Cred c-a bate cu mă-sa şi ăsta.

B.: - Na, înţelegi?

G.: - Că de aia îmi era bine să iau remorca aia de la tine. Ii dădeam 3 mii şi, 3 mii, tot îi mai scoteam de la el. Că 6 mii trebuie să-mi dea şi numa' mă rog de el pentru banii mei.

B.: - înţelegi? Na, eu ce să zic? Eu, atunci, am umblat pentru el o vară. Mânca-mi-ar (vorbeşte trivial, n.n), câte drumuri am făcut eu Oradea pentru el! Numa' mă suna: Bă, hai la Oradea! Na, (vorbeşte trivial, n.n) Dumnezeu şi-l (vorbeşte trivial, n.n) amu!

G.: - Şi pe altă parte, nu mai ai pe nimeni care ar putea rezolva?

B.: - Mă, nu mă duc, mă, G.! Jur! Iţi spun, nu, nu... Deci, bă, eu, cu oameni din ăştia... eu nu am chef să mă duc să dau cu subsemnatu', mă înţelegi? Merge (vorbeşte trivial, n.n) Iu' Dumnezeu! Ăla

G.: - Aşa-i.

B.: - Că, pune-mi mie, ce am câştigat din toată ăsta...?

G.: - Păi, îţi dau şi ţie ceva, amu. Nu-i vorba de asta.

B.: - Da' mie nu... Mă... Mă, omule... Bă, ascultă aci la mine! Nu m-am dus pentru el pentru bani. Ii ok? Nu m-am dus pentru bani. Deci, eu m-am ăsta nu, tu... L-am ajutat aşa. Eu n-am luat nici 5 bani, niciun litru de motorină sau ceva.

G.: - Da' te cred.

B.: - Na.

G.: - Că-l cunosc pe el, în puii mei. L-o mai băgat şi pe frate-meu după el. I-o adus...

B.: - Da' pe el cu ce l-o băgat, pe frate-tău?

G.: - Complice. C-o fost cu el în seara aia.

B.: Amu, l-o băgat ulterior?

G.: - Nu. Frate-meu s-o dus şi s-o predat singur.

B.: - Da' şi el îi la puşcărie?

G.: - Da' nu? 4 ani şi 4 luni şi-o luat.

B.: - A de (vorbeşte trivial n.n) mea!

G.: - Păi, trei îs în dosaru' ăla, cu lipsirea de libertate. Vameşu' din ăsta, din (...).

B.: - Care?

G.: - Cum îl cheamă pe ăla? Roşea. Unu' care-o lucrat la vamă în Valea lui Mihai.

B.: - Şi ăla-i arestat?

G.: - şi frate-meu... Da.

B.: - Şi ăla?

G.: - Da.

B.: - Şi ăla-i arestat?

G.: - 4 ani şi-o luat ăla, 4 ani şi 4 luni frate-meu şi 7 ani şi 6 luni ăsta.

B.: - Bă, da' trebuie să fi tâmpit la cap. Bă, da' ce s-o uitat la banii ăia, (vorbeşte trivial, n.n) Dumnezeu şi-l (vorbeşte trivial, n.n)?!

G.: - C-o zis că: Ce? Că el să dea banii pentru toată lumea? Păi, el o fost tare şi mare. S-o dus la Valea lui Mihai să facă scandal şi să-l mai şi ia pe ăla de-acolo. Ăştia or picat ca fraierii amândoi.

B.: - Deci, îi şi frate-tău arestat.

G.: - Păi, da' de ce crezi că mă interesează pe mine atâta situaţia asta şi dosaru' ăsta?

B.: - Te-am înţeles. Băi, tu ascultă aci la mine!

G.: - Că eu l-am prins acuma şi mi-o zis: G., vinde tot. Dă orice, numa fă ceva să ăsta... să scap de aici.

B.: - G., amu poate să sugă şi el (vorbeşte trivial, n.n). Când o fost momentu'... Bă, una-i când eşti afară (...)

G.: - Aşa-i. Asta i-am zis şi eu.

B.: - Una-i când (...)

G.: - N-ai rezolvat tu cât ai fost afară. Acuma să rezolv eu?

B.: - Nu. Da' una-i când eşti afară şi s-o pronunţat ăsta... Până nu s-o pronunţat verdictu'.

G.: - îhm.

B.: - Şi una-i când s-o pronunţat şi eşti la puşcărie. Să le întorci amu înapoi? Adică, cum? Eu ţi-am dat puşcărie şi acuma eu ţi-o iau înapoi? Cum vin alea?

G.: - Păi, da, mă. Da' nu ştiu ce o zis el, că se face redeschiderea dosarului.

B.: - Da. El le ştie... Da. Redeschiderea (vorbeşte trivial, n.n) mele.

G.: - Dar cu avocatu' o vorbit, mă. Are avocat pus.

B.: - Bă, G., nu mai fiţi tâmpiţi la cap! Bă! Bă!

G.: - Şi numa' atâta, să accepte redeschiderea.

B.: - Tu nu-mi spune tu mie... (vorbeşte trivial, n.n) Dumnezeu şi pe avocat şi pe ma­sa, amu ia! Păi, avocatu' te suge de bani. Pe ăla îl doare în (vorbeşte trivial, n.n). Tu crezi vreodată, în viaţa ta, că avocaţii ăştia îs chiar aşa de... fără completu' de judecată?

G.: - Păi, şi asta-i adevărat.

B.: - Lasă-mă, mă, în (vorbeşte trivial, n.n) mea, amu ia! Nu mai tot vorbiţi prostii. Avocatu'... Nu este ăla avocat să zică că nu se poate.

G.: - Aşa îi.

B.: - Nu este ăla să zică că nu se poate. Toţi zic că se poate. Sigur că se poate (vorbeşte trivial, n.n) Dumnezeu şi pe mă-sa! Că... ăsta ni, tu... Sigur că se poate. Că doar lui îi plăteşti. El... El merge cu tine 100 de ani cu procesu'.

G.: - Da' normal.

B.: - Na. Păi, lasă-mă, mă, G., mă, că nu... N-oi face şcoală la anii ăştia.

G.: - Numa', uite, vezi că şi DD. (avocat în Baroul Bihor) i-o scos prima dată, cât or fost închişi.

B.: - Bine, mă.

G.: - Bucurie mare. Şi acuma, după doi ani (...).

B.: - I-o scos atunci, pentru că... I-o scos, că nu s-o gătat procesu'. Şi EE., ani de zile o mers cu procesu' până s-o gătat. Deci, când s-o terminat şi definitiv... Nu i-o putut... De ce nu-i scoate DD. amu? înţelegi? Dacă-i aşa tare pe (vorbeşte trivial, n.n) lui. Atunci i-o putut scoate, c-or fost nişte tertipuri şi-o zis: Bă, până la finalizarea procesului este portiţe.

G.: - Da, da, da.

B.: - Da' nu i-o... lo-s prost? Stai, mă, un pic, măi Şi DD., fără completu' de judecată, poate să (vorbeşte trivial, n.n) pe mă-sal Da' ce crezi, că altu' avocat nu ştie să spună ce spune el? Numa' trebuie să ai, (vorbeşte trivial, n.n) mea, intrare. Da' Doamne (vorbeşte trivial, n.n), eu îţi jur! Bă, n-am crezut atunci... Iţi jur! N-am crezut atunci că nu dă banii pentru cazu' ăsta. Eu, dacă eram în locul lui, eu îmi băgăm (vorbeşte trivial, n.n) în ei de bani.

G.: - Că eu l-am tot întrebat: Bă, ce-ai făcut, ce-ai rezolvat? Stai liniştită că totu-i ok.

B.: - Da' şi când m-am întâlnit atunci seara aci (...)

G.: -Am venit acasă din Italia, totu-i ok.

B.: - Bă, ştii când m-am întâlnit atunci, aci, seara, cu voi? Că: Bă, eu am 100 de mii de euro în maşină. Eu i-am zis: Bă, eu nu mă duc să te verific pe tine câţi bani ai tu în maşină. Zice: Am 100 de mii de euro aci în maşină. Bine, mă. Dacă ai, (vorbeşte trivial, n.n) mea! Dacă vrei să dai... Oamenii... Bă, oamenii nu... Cum să zic? N-o vrut să ia cu japca banii după el, dar el s-o tot ţinut că, hai, hai, hai! Aia, după ce-o... ăsta o vorbit... Că, bă, nici n-are rost să mai discutăm, în (vorbeşte trivial, n.n) mea. Asta o vorbit cu ăla care trebuia să dea verdictu'. Ala o zis: Na, dar vine cu banii sau ce (vorbeşte trivial, n.n) face?

G.: - Hm!

B.: - Asta, fără, mă presa pe mine: Bă, da' vine, vine? Ce face? Că, dacă zicea că gata, nu, atunci spuneam: Bă, s-o... o picat.

G.: - Da' aşa-i.

B.: - înţelegi? Da' nu se joacă nimeni cu din astea.

G.: - Şi acuma o şi (vorbeşte trivial, n.n) în puii mei şi nici nu mai putem apela nicăieri. Doamne feri, în caz de ceva (...)

B.: - Păi, nu, mă, G.. Dacă tu înţelegi, bine.

G.: - Eu te înţeleg, B., că ştiu cine-i el şi ce papagal are, înţelegi?

B.: - Băi! Băi! Da', bă, bă, omule!

G.: - Numa' eu n-am ştiut exact care-o fost situaţia atunci, că eu tot am venit, am plecat, am venit, am plecat, ştii?

B.: - Bă! Bă, omule! Dac-o fost rezolvată toată treaba, ăia, lunea... O zis şi I. (...) I. (...) S-o panicat şi I. atunci. El vine şi-mi spune mie... Auzi! Asta, că: Bă! Că o zis I. că din cauza ta, că... Du-te, mă, în (vorbeşte trivial, n.n) mea, amu iacă! De ce, din cauza mea? Că n-o vrut să dea ei banii, I. Da' ce am eu? Eu n-am vorbit în viaţa mea cu I. şi l-am întrebat pe urmă: Bă, da'...? Zice: Stai liniştit! Ala vorbeşte ca prostu'. Ce (vorbeşte trivial, n.n) mea? Că tu, zice, ai vrut să-l ajuţi, nu să-l (vorbeşte trivial, n.n).

G.: - îhm.

B.: - Eu i-am zis: Mie nu trebuie să-mi dai nici 5 bani, du-te-n (vorbeşte trivial, n.n)! Dacă acolo... Şi i-am spus: Bă, nu trebuie să-mi dai nimic. Direct acolo. I. s-o dus, i-o dat atunci, într-adevăr... O zis ăia: Bă, vine cu toţi banii astăzi? El o zis luni... Că lunea: Vin cu toţi banii, numa' să fie ok, ok, ok.

G.: - îhm.

B. - Ei au stat în Oradea. Şi I. nici n-o mers la Vărzări. O stat... (vorbeşte trivial, n.n), n-o venit. Că vin la 12, că scot banii din bancă, că tărără, că tărără, că tărără. N-o mai venit în veci cu banii.

G.: - Hm!

B.: - După-masă s-o temut şi I. O zis: Bă! Zice: Dacă ăsta măsluieşte banii?

G.: - îhm.

B.: - S-o gândit că, bă, atâta timp nu vine... Ei n-or ştiut că n-are bani. Ei or gândit, bă, are banu' şi nu vine cu el şi poate merge cu D.I.I.C.O.T-u pe mână.

G.: - Da' n-ar face el din astea. Doamne feri!

B.: - Da'... Mă, da'...! Bă, da'...! Bă! Bă, omule! Dar oameni... Bă, uită-te cum or picat alţi cu cardaboşu'. Deci, ministru' (vorbeşte trivial, n.n) mele. N-o avut cu ce să-i bage pe gât. Ii bagi la ăla 3 metri de cârnăţi şi o litră de pălincă, în (vorbeşte trivial, n.n) mea.

G.: - Pe bune? Na.

B.: - Nu... Nu te joci cu din astea. Nu ştii niciodată. Deci, bă, oamenii s-or temut.

G.: - Eu cred c-o sperat să facă rost de bani şi-o tot tras de timp, ştii?

B.: - Dar de ce...? Bă! Dar de ce o spus că nu sunt bani atunci? El o zis că: Bă, I. dă. O dat şi I. 10 mii pentru el, da' nu dă mai mult. Mă, în (vorbeşte trivial, n.n) mea, eu nu dau atâta.

G.: - Nu, că ăia 10... 10 mii, B. cred că i-o dat la I.

B.: - Mă, eu nu... eu nu ştiu. Eu nu mă duc să (...)

G.: - Din câte ştiu eu.

B.: - Bă, eu nu ştiu. Nu mă duc eu să întreb pe nimeni. La om i s-o dat banii înapoi, înţelegi, ăia.

G.: - îhm.

B.: - Na. Pentru că... G., eu am mai făcu... trecut prin cazuri din astea. Nu s-o putut rezolva, o pus banu' pe masă, jos. Nu se riscă nimeni, înţelegi? Pentru că-s cazuri grele. Să nu trăieşti tu cu impresia... Chiar o zis: Bă! Bă, B.! Zice: Asta, zice, o vorbit... Dar o vorbit... Nu amu. încă, la FF. i-am spus: Bă, uite, în (vorbeşte trivial, n.n) mea, ce-o făcut ăsta? O vorbit în puşcărie. Dar este şi... Când mi-o lovit mie remorca atunci. Când (vorbeşte trivial, n.n) mea o fost alea? Cănd mi-ai dat tu mie remorca?

G.: - Martie?

B.: - Mai târziu.

G.: - Martie, aprilie.

B.: - Cam atunci. Atunci.

G.: -Aprilie.

B.: - Atunci. Atunci m-o... Atunci m-o chemat la Oradea. Bă, zice, uite ce-o făcut ăsta. O vorbit în puşcărie, în (vorbeşte trivial, n.n) mea.

G.: - Cine ştie ce vorbeşte şi pe acolo?

B.: - D-apoi, poate vorbi ce-o vrea. Poate să ... (vorbeşte trivial, n.n)! Poate să zică că: Bă, eu am vorbit cu GG. şi (vorbeşte trivial, n.n) mea. Trebuie să te şi creadă cineva, înţelegi? Trebuie să ai şi dovedi, să ai şi probe.

G.: - Hm!

B.: - Nu numa' că vorbeşti ca (vorbeşte trivial, n.n) din gură. Iar acum, ştii care-i chestia? Poate să zică ce vrea. Că oricine ar veni să verifice: Da, domnule. L-o condamnat. Cum adică atunci? Cine, ce?

G.: - Da' nomaL

B.: - Da' nu. Deci, nu se mai leagă nimeni.

G.: - Poate s-o fi lăudat el c-o fi dat bani şi câţi bani o dat. Cine ştie ce-o fi

B.: - Stai liniştită, că nu... Deci, credibilitatea lui, amu, acolo sus la nivel, nimeni nu intervine pentru el. Ascultă ce-ţi spun eu. Pentru că îi-i frică.

G.: - Hm!

B.: - Poate să dea el acuma de 10 ori mai mult.

G.: - Şi, uite, vein că mai suge şi altu' pentru el, că-i prost.

B.: - Da, G., dar dacă eu n-am ştiut c-o fost... Crede-mă, eu n-am ştiut că pentru trei şi frate-tău şi cu ăla. Iţi jur că n-am ştiut!

G.: - Da, dar pe frate-meu, separat, cum aş putea eu să-l scot?

B.: - Da. îi dosar... îi cazul complet. (Vorbeşte trivial, n.n) mea ştie.

G.: - Da?

B.: - Bă, dacă ai (...)

G.: - Că şi să mă duc să vorbesc cu un avocat, ştii, iară mă face de numa' îmi zice: Dă-mi o mie, dă-mi două.

B.: - Aşa-i.

G.: - Şi, după aia (...)

B.: - Te face de bani. Iţi spun că (...)

G.: - Nicăieri, nimic, (n.n: vorbeşte în limba maghiară.)

B.: - Iţi spun din start că te face de bani.

G.: - Dacă ar separa, oare (...) Cumva, ar separa dosaru'.

B.: - Nu poţi, mă.

G.: - Nu merge?

B.: - Du-te, mă! Du-te, mă!

G.: - Şi ăsta n-o avut nicio abatere, mă. Ştii ce-i aia? Nimic.

B.: - Băi, tu ştii ce greu îi, din moment ce eşti acolo...? Deci, bă, îţi dai seama... Deci, tu, judecătorule! L-ai judecat pe ăla şi l-ai condamnat şi acuma tu vii şi te contrazici pe tine că n-ai făcut bine? Sau ce (vorbeşte trivial, n.n) mea?

G.: - Păi, da, mă. Dar la alt complet nu s-ar putea rezolva?

B.: - Du-te, mă! Bă! Bă! Ăştia se ştiu acolo sus şi, imediat, când îi vorba, ei între ei vorbesc. Deci, eu nu mă duc. Merge (vorbeşte trivial, n.n) mea. Deci, eu nu... N-are rost să mă mai sune să... cu chestii din astea, nici din puşcărie şi (vorbeşte trivial, n.n) mea.

G.: - Ihm. Na, lasă că-i explic atunci care-i situaţia.

B.: - Poţi să-i explici liniştită.

G.: - Când mă duc la el, la vorbitor (...)

B.: - Bă, ştii de ce îmi pare rău? Şansă o avut.

G.: - Da.

B. - Dacă era unu' care ziceai, bă, n-are bani, (vorbeşte trivial, n.n) mea.

G.: - Mă, păi, eu, dacă eram în locul lui, vindeam tot sau lăsam tot în garanţie, nu?

B.: - Dar ce să vinzi tot, mă? Nu trebuia să vinzi tu.

G.: - Vând două camioane. Lasă-le, dracu', în garanţie pentru. 20-30 de mii de euro, nu? Cap cu remorcă cu tot şi te vorbeşte trivial, n.n) pe ele, că le faci înapoi că eşti afară.

B.: - Da' mă? Da' bine, mă. Problema-i c-o vândut remorcile şi-o avut banii.

G.: -Auru' o fost pe primul loc.

B.: - Eu nu ştiu ce-o făcut.

G.: -Alea, alea (...)

B.: - Na, eu nu ştiu. El... Da' stai să-ţi spun! Ştii ce-o zis către mine? Tu ştii ce-o zis către mine?

G.: - Ce-o zis?

B.: - Că amu îmi aduc aminte. O zis că, decât să dea 50 de mii de euro, mai bine merge la puşcărie.

G.: - Şi eu am auzit chestia asta.

B.: - Dar asta mi-o spus mie în faţă. O zis, (vorbeşte trivial, n.n) mea.

G.: - O zis că el nu scoate (vorbeşte trivial, n.n) Iu' frate-meu de la puşcărie.

B. - Nu aşa o zis către mine. Nu o zis aşa. O zis că, decât să dea 50 de mii de euro, mai bine merge la puşcărie. Zice, dă-i în (vorbeşte trivial, n.n) mea! Zice, decât să-i dau, zice, mai bine mă duc la puşcărie. O zis el către mine. Am zis, bine, mă, frate. După aia, iară m-o sunat că: Hai, mă, rezolv-o! Lasă... iară m-am dus la ăştia.

G.: - Vai de capu' meu!

B.: - Da' (vorbeşte trivial, n.n) Dumnezeu să te (vorbeşte trivial, n.n) amu iacă! Da' tu crezi că mă mai îmbârligi tu pe mine? Iară m-am dus la ăştia. Bă, zic, iară, uite, o zis că vine cu banii. Bine, eu nu le-am zis lor ce-o zis el, înţelegi? Eu nu le-am zis lor c-o zis, bă, (vorbeşte trivial, n.n) mea, mai bine merge la puşcărie. Dar el mi-o zis mie în faţă: Bă! Zice: Decât să dau 50 de mii de euro, mai bine mă duc la puşcărie. Na, du-te în (vorbeşte trivial, n.n) mea, atunci!

G.: - Eu am auzit varianta aialaltă, că, decât să dea 50... să scoată (vorbeşte trivial, n.n) Iu' frate-meu, mai bine merge şi el la puşcărie.

B.: - Asta nu mi-o zis. Deci, jur! Poate c-o zis la cineva, nu ştiu. Mie aşa mi-o zis: Bă! Zice: Decât să dau bani... Am zis atunci. Da' după ce (vorbeşte trivial, n.n) mea m-ai făcut să mă duc să vorbesc atâta? După aia, iar m-o sunat la săptămâna: Bă, hai, du-te, fă! O! Du-te-n (vorbeşte trivial, n.n) mea, zic.

G.: - Na, asta este.

B.: - Dar eu nu puteam să zic atunci: Bă, ai vândut remorcile. De ce nu dai banii? Că doar n-o fost interesul meu. Na, du-te-n (vorbeşte trivial, n.n) mea cu banii tăi cu tot!

G.: - Prost îi, Doamne!"

- într-o convorbire telefonică, din 21 august 2012 (interceptată şi înregistrată în dosarul D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea nr. x/P/2012) pe care omul de afaceri I. a avut-o cu M., cu referire la situaţia lui C., acesta a confirmat implicarea sa în cumpărarea influenţei inculpatului A. asupra judecătorilor Curţii de Apel Oradea. Martorul I. a confirmat şi el faptul că C. „s-a sucit” în sensul că nu şi-a respectat obligaţia de a plăti sumele de bani care i-au fost pretinse de judecător. Practic, această discuţie telefonică întăreşte declaraţiile martorilor I. şi M., care cu ocazia audierii lor au arătat în mod detaliat desfăşurarea evenimentelor. Din discuţia telefonică rezultă, totodată, că judecătorul A. aflase, la data respectivă, că denunţătorul ar fi afirmat în Penitenciar că intenţionează să se adreseze Direcţiei Naţionale Anticorupţie. S-a învederat de către procuror că, în ziua de 21 august 2012, ora 09:50:04, I., aflat la postul telefonic nr. 0762xxx, a luat legătura cu M., aflat la postul telefonic nr. 0745xxx, cu care a avut următorul dialog: „M.: - (...) Auzi... a fost... a fost pe la mine gagica, partenera de viaţă a şefului mare, după ce mai înainte a fost la ăsta, înăuntru... O să îţi spun ce-o zis.

I.: - Da?

M.: - Na... păi, ce ştiu eu, odată, când vei veni pe aici (...)

I.: -Aha... aha... Păi, şi totuşi, ce?! Ai spus (...)

M.: - Nu! Nu! Nimic... doar... doar că... cere rejudecare (...).

I.: -Aha... aha (...)

M.: - Na, lasă (...).

I.: - No... păi, asta se poate face... adică, se poate cere, apoi (...)

M.: - Da! Da! Păi, dacă sunt indicii că nu el a fost... asta nici nu e aşa mare lucru (...)

I.: - Măi! Las-o baltă! Nu se obişnuieşte... ştii, când se loveşte (n.n.: - cu ciocănelul judecătoresc), atunci înapoi nu prea (...)

M.: - Nu prea retrag aşa uşor (...)

I.: - Păi...

M.: -Da!

I.: - Dar... na... Păi, nu e nicio problemă! Dar nu asta ar fi fost soluţia acolo, doar că ei s-au sucit... Aia ar fi fost pe care am spus-o eu (...).

M.: - Da, da, da.... Da!

I.: - Păi, cel cu care am vorbit ştia deja de el!

M.: - îhm...

I.: - Ştia şi ce a vorbit acolo, înăuntru (...)

M.: -Da... da... (...)"

Apărarea inculpatului A. cu privire la acuzaţia de la pct. I.2 din rechizitoriu:

În faţa instanţei, inculpatul A. a negat în totalitate faptele expuse la punctul I.2 din rechizitoriu. În acest sens, inculpatul A. a arătat că: „Nu este adevărat nici că m-aş fi întâlnit cu denunţătorul în Ungaria, în prezenţa coinculpatului B. Îmi amintesc că la o întâlnire cu numitul I., după ce C. fusese arestat, I. m-a întrebat despre situaţia acestuia şi ce ar putea să facă. Cu această ocazie l-am întrebat pe I. care este motivul interesului său şi am aflat că erau parteneri în afacerea cu cai. Eu i-am spus lui I. că raportat la fapta comisă şi în prezenţa mai multor martori, cu atât mai mult cu cât fapta făcuse vâlvă în zona Marghita, nu poate să primească decât o pedeapsă cu executare. Era o discuţie privată între doi amici. Nu am avut altă discuţie cu I. despre C. Îmi amintesc că i-am spus lui I. că C. este neserios şi că a încercat să-şi facă în faţa mea o imagine de om de bună-credinţă, deşi nu era. Îl cunoşteam pe I. de aproximativ 6-7 ani şi ne mai întâlneam la Pădurea Neagră, unde fiecare avea o cabană de vacanţă." La întrebările instanţei despre relaţia sa cu coinculpatul B., acesta a arătat: „Îl cunosc pe inculpatul B. de aproximativ 15 ani. Este dintr-un sat de lângă Marghita. Nu am discutat niciodată cu acesta despre situaţia vreunui inculpat, cu atât mai puţin despre cea a lui C."; iar referitor la discuţiile ce apar în procesul-verbal de interceptare în mediu ambiental, discuţii ce ar fi avut loc în 19 iulie 2012 între inculpatul B. şi G., a susţinut că a aflat despre ele cu ocazia studierii dosarului de urmărire penală în momentul soluţionării propunerii de arestare preventivă; că nu are nicio explicaţie întrucât nu a discutat cu inculpatul B. despre C. Totodată, inculpatul A. a recunoscut că s-a întâlnit cu B. în 19 iulie 2012 şi a luat masa cu acesta, însă nu ar fi purtat nici o discuţie referitoare la C., iar despre succesiunea evenimentelor ar fi luat cunoştinţă din dosarul de urmărire penală, apreciind că se putea cunoaşte conţinutul unei asemenea discuţii câtă vreme inculpatul B. era monitorizat.

Apărarea inculpatului B. cu privire la acuzaţia de la pct. I.2 din rechizitoriu:

În declaraţia dată în faţa instanţei în data de 21 noiembrie 2013, inculpatul B. a negat comiterea faptelor, recunoscând că a mers împreună cu denunţătorul C. în localitatea Berettyojfalu din Ungaria, dar că nu s-a întâlnit cu coinculpatul A. şi susţinând că aspectele ce apar în discuţia din 19 iulie 2012 cu G. erau cunoscute de el de la denunţător. În acest sens, inculpatul B. a arătat că: „Eu am mers cu C. undeva prin luna iulie-august 2011 în Ungaria în localitatea Berettyoujfalu. M-am întâlnit cu C. în Oradea, la R. pe Calea B. şi am mers împreună cu acesta în Ungaria întrucât aveam o maşină de adus de acolo. Maşina se afla într-o parcare mare, peste drum de restaurantul la care face referire denunţătorul în declaraţia sa. În maşina cu care am mers spre Ungaria se mai aflau încă două persoane, pe care nu le cunoşteam şi nici nu cred că le-aş mai putea recunoaşte. Când am ajuns acolo am mers să-mi iau maşina, iar denunţătorul a intrat în restaurant. M-am întors în Oradea cu maşina proprie. Nu m-am întâlnit cu A. acolo. Nu ştiu dacă denunţătorul s-a întâlnit cu acesta sau cu vreo altă persoană în localitatea Berettyoujfalu. Menţionez că am fost cu C. în Ungaria şi cu alte ocazii, achiziţionând o semiremorcă de la Budapesta. Nu este adevărat că eu aş fi făcut legătura dintre A. şi denunţător în anul 2011. Nu i-am văzut niciodată pe cei doi împreună. Nu îl cunosc pe M., iar pe I. îl ştiu din vedere, dar nu am avut nici o discuţie cu acesta. Menţionez că am fost sunat în repetate rânduri de denunţătorul C. şi de soţia fosta soţie) a acestuia ca să discute cu mine despre situaţia lui, însă eu am refulat de cele mai multe ori." La întrebarea instanţei cum îşi explică atunci conţinutul discuţiei din 19 iulie 2012, precum şi afirrnaţiile sale în sensul denunţătorul a vorbit în detenţie sau că „nici n-am gândit atunci, când o vândut remorcile că nu rezolvă cu banii", inculpatul B. a arătat că: „Ceea ce apare în discuţia respectivă că am afirmat eu sunt împrejurări pe care le ştiam chiar de la denunţătorul C., aspecte afirmate de el către mine. Eu nu am de unde să ştiu dacă erau reale, denunţătorul povestindu-mi multe lucruri de-a lungul timpului şi făcând afirmaţii şi despre alte persoane"; precum şi că ştia de alte persoane că a făcut un denunţ.

Analiza probelor şi situaţia de fapt reţinută de instanţă pentru acuzaţiile de la pct. I.2 din rechizitoriu:

În prealabil, instanţa de fond a constatat că deşi în rechizitoriu se susţine că influenţa inculpatului A. ar fi fost una reală, tot ce ţine de aceste afirmaţii nu poate fi avut în vedere şi nici analizat întrucât, pe de o parte, nu este de esenţa infracţiunii de trafic de influenţă ca influenţa promisă să fi fost şi efectivă; iar pe de altă parte, ar conduce la a se face aprecieri asupra conduitei unor persoane care nu sunt părţi în cauză şi a căror nevinovăţie nu poate fi pusă în discuţie sau sub semnul dubiului decât în cadrul unui proces penal care să îi vizeze în mod direct. De altfel, a arătat instanţa de fond, dacă acuzarea ar fi intenţionat să probeze aceste aspecte, obiectul cauzei ar fi avut o altă încadrare juridică (complicitate la infracţiunea de luare de mită) şi nu aceea de trafic de influenţă. Ca atare, instanţa de fond a menţionat că referirile la modul în care s-a făcut pronunţarea în Dosarul nr. x/255/2009 al Curţii de Apel Oradea (amânarea pronunţării, justificarea obiectivă sau nu a acesteia, dacă natura speţei impunea amânarea) vor fi omise întrucât exced obiectului cauzei, aduc atingere drepturilor altor persoane, prezumţia de nevinovăţie neputând fi înlăturată decât în condiţiile impuse de C. proc. pen. Prin urmare, instanţa de fond a apreciat că declaraţiile martorilor O. şi BB. sunt nerelevante în cauză.

În final, instanţa de fond a arătat că situaţia de fapt expusă la punctul I.2 din rechizitoriu este probată, are caracter de certitudine asupra vinovăţiei inculpaţilor A. şi B., cu excepţia predării stimei de 10.000 euro de către denunţătorul I. la întâlnirea din iunie 2011 din localitatea Berettyoujfalu din Ungaria şi a întâlnirii de la Hajdusozboszlo din Ungaria. În opinia primei instanţe, la această concluzie conduce conţinutul discuţiei care a avut loc la Săcuieni în seara zilei de 19 iulie 2012 purtată de G. cu inculpatul B., discuţie interceptată şi înregistrată în Dosarul nr. x/P/2012 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea; conţinutul procesului verbal de redare a discuţiei telefonice din data de 21 august 2012, ora 09:50:04, dintre martorii I. şi M., coroborate cu declaraţiile martorilor I., M., E., L., S. şi W. Audiaţi în faţa instanţei de fond, martorii şi-au menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale.

Instanţa de fond a constatat că în discuţia purtată de inculpatul B. cu martora G., conversaţie ce nu a fost negată, inculpatul sus menţionat descrie implicarea fiecărei persoane şi derularea evenimentelor în modalitatea susţinută de denunţătorul C. În acest sens, sunt afirmaţiile: „B.: - Tu ascultă aci la mine, ca să-ţi spun şi ţie odată, să înţelegi şi tu româneşte. Deci, pentru mine, eu nu mai vorbesc cu nimeni, nimic. Vorbeşte (vorbeşte trivial, n.n) Iu' Dumnezeul înţelegi'? Pentru că... Deci, el o trebuit să ştie de la început o treabă.

Bă, mă leg să intru pe faza asta sau nu? Eu, atunci, am umblat. Am făcut o sută de drumuri pentru el, înţelegi? Şi s-o ales fix (vorbeşte trivial, n.n). Deci, nu poţi să fii aşa, înţelegi?"; „B.: - Păi, el o zis că vine cu banii, n-o mai venit cu banii. Cine (vorbeşte trivial, n.n) mea? Tu crezi că te joci ca şi cu şoarecele şi cu..."; „B.: - Da' nu mă interesează pe mine. Da' nu... Mie nu... Mie nu trebuie să-mi laşi garanţie. Odată, un om, când te driblează, nu mai poţi. Eu, amu, dacă vrei, îţi povestesc de la A la Z, înţelegi? Eu am fost cu el, am stabilit.

O zis ăla: Bine, bă. Rezolvăm amândouă procesele, să fie ok, că aveai şi tu, probabil, ceva proces acolo. (Vorbeşte trivial, n.n) mea ştie ce proces."; „(...) B.: - El, în (vorbeşte trivial, n.n) meal Şi atunci s-o (vorbeşte trivial, n.n) şi cu I., înţelegi? Pentru că toată treaba o fost rezolvată să dea bani. Şi-o zis că: Bă, vin cu banii acuma, înţelegi? G.: - Da' la I. i-o dat banii.B.: - Bă, mă laşi? Ce? Io nu ştiu ce bani i-o dat acolo. Ceva mărunţi. Înţelegi? G.: - Ihm. B.: - Trebuia să vină cu banii. Ăştia l-o aşteptat, că marţi era procesu' şi astea or fost lunea.

Tot n-o mai venit. După aia, s-o panicat şi ăia or crezut că le face farsă, înţelegi?"; B.: - înţelegi? Deci, eu nu mă mai duc pentru ele. Merge (vorbeşte trivial, n.n) mea. Deci, nu mă duc eu să vorbesc... Cu cine? Ce să-i spun la omu ăla? Nu mă duc, mă. Merge (vorbeşte trivial, n.n) mea. Atunci am fost, l-am ajutat, am mers... O sută de drumuri am făcut pentru el. Nu i-am cerut nici 5 bani, niciodată. Nu i-am zis să-mi deie nimica. O sută de drumuri am făcut pentru el. Că ăsta mă suna numa: Hai să vorbiml Că eu, (vorbeşte trivial, n.n) mea, n-am ce face, hai la Oradea să vorbim.";

„B.: - Da' nu poţi nici aşa. Dacă... Bă! I-am spus şi atunci: Bă, dacă tu crezi că vrei să dai banii, s-o înţeles la suma respectivă, îi dai. Dacă nu, nu intra în joc."; „B.: - Cine (vorbeşte trivial, n.n) te pune să intri în chestii din astea? Bă, îmi spune el mie că. Bă, dă tu banii, că ţi-oi dau eu banii. Bine, astea nu-s chestii de jucărie"; „B.: - Mă, nu ştiu. Nu ştiu. Deci, eu ştiu atunci că I. (...) N-o dat el bani, ci I. o dat 10 mii şi la I. i s-or dat banii înapoi, ăia 10 mii. G.: - Păi, da. Dar el i-o dat la I..

B.: - Nu ştiu. Dar nimeni... Bă! Bă! Nu fiţi nebuni la cap, mă! Nu fiţi nebuni la cap, mă, că astea nu-s lucruri de jucărie, mă! Alţii ar da bani şi n-are la cine să deie, în (vorbeşte trivial, n.n) mea, să scape. Alţii ar da bani. Totul o fost rezolvat"; „B.: - Bă! Ascultă aci la mine! Bă! Bă! Ştii ce-o zis celălalt (nn judecător)? Că eu nu-l cunosc pe ăla. O zis: Ce? Am ajuns să stăm la masă, acuma ne tragem cu infractorii de degete? Face ce vrea cu noi? Păi, s-o panicat şi ăia, în (vorbeşte trivial, n.n) mea, când o văzut că o zis Bă, viu săptămâna care vine, viu atunci.

Oamenii l-o înţeles."; „B.: - Pentru că ăsta i-o cerut o sumă şi, după aia, o zis că: Bă, că amu... nu ştiu ce. Şi or negociat ei la un preţ, la un preţ foarte, foarte echilibrat pentru ce pedeapsă o avut el, pentru 7 ani. Toarte echilibrat."; „B.: - Nu... Deci, nu mă mai duc, pentru că nu îi omu' parolist. Deci, nu se fac chestii din astea. Eu i-am spus: Bă! Ascultă aici la mine! Dacă mi... Bă, te rog! Du-te, rezolvă! Greu l-am lămurit pe ăla (nn judecătorul A.) până la urmă. Hai, mă, te rog, mă! Fă pentru mine...

Greu. M-am ţinut de el aproape două, trei săptămâni, În (vorbeşte trivial, n.n) mea, până când o acceptat. Şi el ce (vorbeşte trivial, n.n) face, la urmă? El mă (vorbeşte trivial, n.n) în gură, nu?"; „B.: - El nu ştiu, na. Nu ştiu. Când... Rezolva şi DD. ăla care-i cu frate-tău. I-o spus clar atunci. El le contopea, pe amândouă le făcea pe banii ăia"; „B.: - Le-o spus atunci: Bă! Zice: Am vorbit cu ei, totu-i ok, pentru banii ăia. Că ăla avea nevoie urgentă de bani. Nu ştiu ce trebuia să plătească. Şi era ok.

Dar dacă el nu vrea, atunci ce (vorbeşte trivial, n.n) mea? Vine el mie şi-mi spune mie că: Bă, spune-i că să nu mă achite în procesu' ăsta că, dacă cumva nu le dau banii, după aceea mă atinge în celălalt proces. Păi, da' chiar la grădiniţă suntem, mă?"; „B.: - Păi, când o fost vorba să dea, n-o mai dat. Păi, I. s-o temut atunci că le face farsă cu banii, mă. (înjură, n.n) amu ia, nu fiţi bolunzi la cap! O zis: Bă, vin la 2, cu banii. N-o venit. Că: Vin la 3. Aia aştepta să vină cu banii. Şi-o zis I. după aia:

Bă! Zice: Dacă măsluieşte banii?"; „B.: - Bă! Lumea se şi teme la urmă. Că nimeni n-are chef de a da cu subsemnatu' până când îl (vorbeşte trivial, n.n) soarele. Şi io n-am vrut să zic nimica, (vorbeşte trivial, n.n) mea, când m-o sunat la telefon. Mie mi-or spus din puşcărie, că i-o umblat gura pe-acolo, că (vorbeşte trivial, n.n) mea, că nu ştiu ce, că el poate să dea declaraţii împotriva nu ştiu cui. Da' poate să ... (vorbeşte trivial, n.n), că nu ­are el nicio dovadă şi nici nu mă interesează; „B.' - Eu n-am credit atunci...

Eu... Jur! N-am crezut atunci că nu dă banii pentru ăsta. Da', dacă trebuie să fii prost, cât (vorbeşte trivial, n.n) poţi să pierzi atâţia ani să stai acolo sau că erai afară?"; „B.: - Bă, când m-am întâlnit atunci, aci, seara, cu voi? Că: Bă, eu am 100 de mii de euro în maşină. Eu i-am zis: Bă, eu nu mă duc să te verific pe tine câţi bani ai tu în maşină. Zice: Am 100 de mii de euro aci în maşină. Bine, mă. Dacă ai, (vorbeşte trivial, n.n) mea! Dacă vrei să dai... Oamenii... Bă, oamenii nu... Cum să zic? N-o vrut să ia cu japca banii după el, dar el s-o tot ţinut că, hai, hai, hai! Aia, după ce-o...

ăsta o vorbit... Că, bă, nici n-are rost să mai discutăm, În (vorbeşte trivial, n.n) mea. Ăsta o vorbit cu ăla care trebuia să dea verdictu'. Ăla o zis: Na, dar vine cu banii sau ce (vorbeşte trivial, n.n) face?"; „B.: -Asta, iară, mă presa pe mine: Bă, da' vine, vine? Ce face? Că, dacă zicea că gata, nu, atunci spuneam: Bă, s-o... o picat."; „B.: - Bă! Bă, omule! Dac-o fost rezolvată toată treaba, ăia, zicea... O zis şi I. (...) I. S-o panicat şi I. atunci. El vine şi-mi spune mie... Auzi! Ăsta, că: Bă! Că o zis I. că din cauza ta, că...

Du-te, mă, în (vorbeşte trivial, n.n) mea, amu iacă! De ce, din cauza mea? Că n-o vrut să dea ei banii, I. Da' ce am eu? Eu n-am vorbit în viaţa mea cu I. şi l-am întrebat pe A.: Bă, da'...? Zice: Stai liniştit! Ala vorbeşte ca prostu'. Ce (vorbeşte trivial, n.n) mea? Că tu, zice, ai vrut să-l ajuţi, nu să-l (vorbeşte trivial, n.n)"; „B.: - Na. Pentru că... G., eu am mai făcu... trecut prin cazuri din astea. Nu s-o putut rezolva, o pus banu' pe masă, jos. Nu se riscă nimeni, înţelegi? Pentru că-s cazuri grele. Să nu trăieşti tu cu impresia...

Chiar o zis: Bă! Bă, B.! Zice: Asta, zice, o vorbit... Dar o vorbit... Nu amu. Încă, la FF. i-am spus: Bă, uite, în (vorbeşte trivial, n.n) mea, ce-o făcut ăsta? O vorbit în puşcărie. Dar este şi... Când mi-o lovit mie remorca atunci. Când (vorbeşte trivial, n.n) mea o fost alea? Când mi-ai dat tu mie remorca?"; „B.: - Atunci. Atunci m-o... Atunci m-o chemat la Oradea. Bă, zice, uite ce-o făcut ăsta. O vorbit în puşcărie, în (vorbeşte trivial, n.n) mea."; „B.: - Că amu îmi aduc aminte. O zis că, decât să dea 50 de mii de euro, mai bine merge la puşcărie.";

„B.: - Nu aşa o zis către mine. Nu o zis aşa. O zis că, decât să dea 50 de mii de euro, mai bine merge la puşcărie. Zice, dă-i în (vorbeşte trivial, n.n) mea! Zice, decât să-i dau, zice, mai bine mă duc la puşcărie. O zis el către mine. Am zis, bine, mă, frate. După aia, iară m-o sunat că: Hai, mă, rezolv-o! Lasă... Iară m-am dus la ăştia".

Raportat la aceste probe, instanţa de fond a reţinut că sunt informaţii clare şi precise privind faptul că o parte din bani au fost daţi martorului I. pentru a ajunge la inculpatul A.; că înţelegerea viza suma de 50.000 euro şi în această sumă intrau în discuţie ambele dosare avute de denunţător, că denunţătorul avea o condamnare de 7 ani închisoare, că banii au fost restituiţi de martorul I. întrucât denunţătorul nu a venit şi cu diferenţa. Deşi inculpatul B., în încercarea de a lipsi de valoare probatorie dialogul purtat de el cu martora G., susţine că sursa informaţiilor sale era însuşi denunţătorul C., acest aspect - în opinia instanţei de fond - nu poate fi real întrucât furnizează şi elemente despre conduita celor care trebuiau să primească banii şi cu care martorul denunţător nu ar fi avut contact direct. Mai mult, aceasta nu explică tonul inculpatului B. din înregistrare, ton care nu este unul ce denotă uimire sau că era străin de evenimente, ci unul de reproş în raport cu denunţătorul C. întrucât nu-şi respectase angajamentul. În acelaşi sens, instanţa de fond a apreciat şi că susţinerea inculpatului B. că nu avea cunoştinţă de scopul deplasării denunţătorului în Ungaria, la Berettyoujfalu, este nereală întrucât nu poate fi nici măcar plauzibil ca o persoană care se deplasează cu maşina unui cunoscut în altă localitate să nu cunoască un motiv al acestei deplasări, chiar dacă motivul furnizat ar fi fost unul nereal. Instanţa de fond a constatat că important în cauză este faptul că aceste afirmaţii nu sunt singulare, ci sunt confirmate de ceilalţi martori, în special de martorul I., despre care inculpatul B. susţine că s-a speriat, că nu a mai vrut să dea bani de la el în numele denunţătorului şi, în final, i-a trimis banii înapoi. De asemenea, se reţine că suma de 50.000 euro apare atât în afirmaţiile B., dar este confirmată şi de martorul I.

Referitor la această înregistrare, instanţa de fond a menţionat că s-a susţinut în apărarea inculpatului A. că în speţă ar fi existat o provocare din partea organelor de urmărire penală, sens în care s-a invocat faptul că, în finalul înregistrării discuţiei, apare un dialog între martora G. şi persoana care acorda suportul tehnic, constând în aceea că martora afirmă: „Nu sunt cu acesta şanse" (...) „Cică Iu acesta i-a umblat gura prin năuntru". În concepţia ambelor reglementări procesual penale, este interzis organelor judiciare sau altor persoane care acţionează pentru acestea să provoace o persoană să săvârşească ori să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe. În speţă, a menţionat instanţa de fond, faptele care constituie obiectul trimiterii în judecată sunt mult anterioare acestei acţiuni, iar provocarea nu poate consta într-o conduită ulterioară, ci trebuie să fi fost elementul care a determinat conduita infracţională sau a contribuit la aceasta.

De altfel, mai arată instanţa de fond, pentru demersul din iulie 2012, prin rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale - punctul III rechizitoriu.

În ceea ce priveşte întâlnirea ce ar fi avut loc între inculpatul B., denunţătorul C. şi judecătorul A. pe terasa hotelului din staţiunea Hajduszoboszlo, unde cel din urmă era cazat, întâlnire la care i s-ar fi comunicat că s-ar putea obţine achitarea în schimbul sumei de 50.000 euro, instanţa de fond a apreciat că declaraţia denunţătorului nu se coroborează cu niciun mijloc de probă pentru a se putea reţine cu certitudine că aceasta s-a petrecut în realitate.

Referitor la întâlnirea din cursul lunii iunie 2011 dintre aceleaşi trei persoane, se reţine că este confirmată de martorii S. şi E., şi parţial, în sensul că s-a deplasat în localitatea Berettyoujfalu, în apropierea restaurantului situat lângă magazinul Ş. din localitate, şi de către inculpatul B. În cursul urmăririi penale, martorul E. a susţinut că în timpul deplasării s-a discutat în sensul că C. şi B. mergeau în Ungaria pentru a se întâlni cu o persoană care îl putea ajuta cu dosarul în care fusese condamnat pentru lipsire de libertate în mod ilegal, că după ce au parcat a mai venit un autoturism cu număr de Bihor, marca B., că la finalul întâlnirii inculpatul B. a plecat cu şoferul respectivului vehicul, iar denunţătorul a susţinut că şi-a rezolvat problema.

În acelaşi sens, a fost şi declaraţia martorului S. din cursul urmăririi penale, însă în faţa instanţei acesta, deşi şi-a menţinut declaraţiile de la urmărire penală, nu şi-a mai amintit unele aspecte susţinând însă că a trecut o perioadă de timp. Cu privire la această întâlnire, în rechizitoriu se susţine că martorul denunţător C. i-ar fi remis inculpatului A. suma de 10.000 euro, aspect apreciat de instanţa de fond ca nedovedit. Astfel, acuzarea susţine că plata ar fi probată prin declaraţia denunţătorului şi împrejurarea că martorii E. şi S. confirmă că, la un moment dat, C. a revenit la maşină şi a luat borseta în care avea banii.

În primul rând, instanţa de fond a reţinut că niciunul dintre martori nu a putut susţine că avea cunoştinţă dacă şi ce sumă de bani se afla în borseta respectivă, nici nu au asistat la un act de remitere a sumei de 10.000 euro, nici măcar la ce s-a întâmplat în interiorul restaurantului respectiv. Astfel, simplul fapt că inculpaţii s-au întâlnit cu denunţătorul în localitatea Berettyoujfalu, în lipsa altor elemente probatorii, nu conduce la concluzia certă că ultimul a predat inculpatului A. suma de 10.000 euro din cei 50.000 euro cât s-a stabilit pentru obţinerea unei soluţii favorabile.

Indiferent că denunţătorul obişnuia să aibă sau nu asupra lui sume mari de bani, aceasta nu echivalează şi cu predarea banilor şi, mai mult, martorii E. şi S. se contrazic în declaraţii cu privire la faptul dacă C. a revenit sau nu la maşină pentru a lua borseta în care ţinea medicamentele şi banii. Ca atare, singurul aspect ce a fost reţinut de instanţa de fond este că a avut loc o întâlnire între inculpaţi şi martorul C. în iunie 2011, în localitatea Berettyoujfalu din Ungaria, unde s-a discutat situaţia lui juridică şi suma de bani pretinsă.

În acest sens, este şi declaraţia martorului I. din faţa instanţei, la care se va face referire mai jos.

Instanţa de fond a arătat că aspectele legate de faptele din iulie 2011 şi suma de 10.000 euro, care a fost lăsată la societatea martorului I. sunt confirmate fără putere de tăgadă de procesele verbale ale discuţiilor din 19 iulie 2012 dintre G. şi inculpatul B.; din data de 21 august 2012 dintre martorii I. şi M., declaraţiile martorilor I., M., E., L., S. şi W. Astfel, martorul I., atât în cursul urmării penale, cât şi în faţa instanţei, a confirmat că la sediul SC T. SRL a fost lăsată suma de 10.000 euro pentru inculpatul A., după o discuţie prealabilă cu martorul denunţător C.; că inculpatul A. avea cunoştinţă de suma respectivă; că ştie de înţelegerea în sensul că pentru ajutorul pe care denunţătorul urma să îl primească în soluţionarea favorabilă a dosarelor penale se discutase de suma de 50.000 euro.

Astfel, în faţa instanţei de fond, martorul I. a arătat: „C. a venit la mine la firmă şi în discuţia purtată mi-a spus de înţelegerea din Ungaria cu privire la cei 40.000-50.000 euro şi că urma să lase banii la mine fiind persoana de încredere atât pentru C., cât şi pentru A. Eu am înţeles că era vorba de lăsarea întregii sume. Ulterior inculpatul A. a trecut de mai multe ori pe la sediul firmei, am discutat diverse lucruri între care şi afirmaţiile lui C. A. a spus că e în regulă. M-am trezit cu suma de 10.000 euro care a fost lăsată la directoarea firmei.

Nu l-am contactat în acel moment pe A., i-am adus la cunoştinţă acest aspect când a mai trecut pe la firmă şi a spus că „bine"; precum şi că toată lumea aştepta diferenţa de bani, adică, cum se exprimă martorul: „şi inculpatul A. şi noi, că aşa era înţelegerea". În acelaşi timp, martora W. a arătat că o persoană care s-a recomandat ca venind din partea lui C. a lăsat un plic cu bani, ştie că 10.000 euro, dar nu i-a numărat; precum şi că martorul I. i-a spus că are cunoştinţă despre ce este vorba şi i-a cerut să fie discretă.

Martorul L. a relatat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei că a lăsat suma de 10.000 euro la sediul firmei martorului I., respectiv secretarei acestuia, pe care a recunoscut-o în instanţă ca fiind martora W.; că a dus banii urmare a dispoziţiei denunţătorului C. Deşi martorul nu a putut spune nimic despre scopul cu care au fost lăsaţi banii, a susţinut în faţa instanţei că a auzit o discuţie între C. şi soţia sa la vremea respectivă despre suma de 50.000 euro, respectiv: „Am auzit o discuţie între C.

şi soţia sa despre faptul că îşi poate rezolva problema plătind 50.000 euro. Nu am auzit foarte clar discuţia, integral, întrucât eu eram pe hol şi cei doi discutau în cameră. În discuţia respectivă am auzit numele A., însă nu am auzit clar că era vorba că acestuia să i se dea suma de bani", precum şi că discuţia a fost anterioară predării sumei de 10.000 euro. Martorul M. şi-a menţinut în faţa instanţei declaraţiile date în cursul urmăririi penale. Deşi acest martor a fost evaziv în răspunsurile date, încercând să minimalizeze implicarea sa şi împrejurările de care a avut cunoştinţă, a recunoscut în totalitate conţinutul dialogului purtat cu martorul I.

în data de 21 august 2012, precum şi că a primit suma de 10.000 euro pentru a o restitui denunţătorului.

În apărarea sa, a menţionat instanţa de fond, inculpatul A. a solicitat audierea martorului ZZ., martor care a confirmat susţinerea acestuia în sensul l-a avertizat asupra moralităţii îndoielnice şi problemelor în justiţie avute de C. În raport cu împrejurarea relevată de martorul ZZ., instanţa de fond a apreciat că nu este aptă a conduce la concluzia că, ulterior, inculpatul nu a mai intrat niciodată în contact cu denunţătorul. De altfel, denunţătorul însuşi susţine că iniţial nu l-a putut contacta pe inculpatul A. pe numărul de telefon deţinut din 2009 şi că soţia sa nu a putut discuta cu acesta, motiv pentru care a luat legătura cu inculpatul B.

Tot în apărarea sa, a mai menţionat instanţa de fond, inculpatul A. a invocat împrejurarea că susţinerile referitoare la faptul că discuţiile vizau ambele dosare sunt contrazise de datele la care s-au aflat pe rolul instanţelor şi, de aici, s-ar deduce lipsa de sinceritate a martorilor. Verificând aceste împrejurări, instanţa de fond a constatat că sunt nefondate întrucât în Dosarul nr. x/271/2008 s-a pronunţat sentinţa penală nr. 501 la data de 08 aprilie 2011 de către Judecătoria Oradea, recursurile declarate de denunţător (inculpat în cauza respectivă) şi partea civilă au fost înregistrate la Curtea de Apel Oradea în 06 mai 2011, cu termene în 14 iunie 2011, 27 septembrie 2011, 25 octombrie 2011 şi 06 decembrie 2011; iar Dosarul nr. x/255/2009 a fost înregistrat la Curtea de Apel Oradea în 18 aprilie 2011, cu recursurile inculpaţilor din speţa respectivă, şi a avut termene de judecată 03 mai 2011, 14 iunie 2011 şi 27 septembrie 2011.

În consecinţă, în opinia instanţei de fond, probele anterior analizate, în pofida caracterului lor indirect, conduc la concluzia certă că inculpatul A., în cursul anului 2011, a promis denunţătorului C. că îl va ajuta, folosindu-şi influenţa pe lângă magistraţii care formau completul de judecată învestit cu Dosarul nr. x/255/2009 al Curţii de Apel Oradea, în vederea obţinerii unei soluţii de achitare,- în schimbul sumei de 50.000 euro, din care suma de 10.000 euro a fost lăsată la sediul SC T. SRL, la martorul I., dar au fost restituiţi întrucât nu a fost adusă şi diferenţa. Fapta inculpatul A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, respectiv de art. 291 alin. (1) C. pen. actual raportat la art. 6 şi 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 modificată.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., instanţa de fond a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) C. pen. din 1969: „complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală". Aceleaşi dispoziţii se regăsesc şi în actuala reglementare, în art. 48 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen. În apărarea sa, inculpatul B. a invocat faptul că nu există nicio probă din care să rezulte că ar fi solicitat vreo sumă de bani sau vreun folos material pentru sine sau pentru altă persoană, aspect care însă nu înlătură reţinerea în sarcina sa a infracţiunii de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă întrucât complicitatea poate fi nu doar materială, ci şi morală.

Astfel, complicitatea morală constă în acte de sprijin moral, în vederea realizării laturii subiective a infracţiunii ca promisiunea de tăinuire a bunurilor şi de favorizare a infractorului, procurarea de date, informaţii cu privire la locul, timpul unde urmează să fie săvârşită infracţiunea, întărirea şi menţinerea hotărârii infracţionale etc. Pentru definirea participării la comiterea unei fapte penale în calitate de complice este necesară intenţia acestuia, iar nu modul mai mult sau mai puţin mascat de participare.

Pentru reţinerea participaţiei unei persoane sub forma complicităţii trebuie dovedită, pe de o parte, înlesnirea sau ajutorul dat de complice la săvârşirea faptei sau promisiunea de tăinuire a bunurilor, ori de favorizare a infractorului, iar, pe de altă parte, existenţa intenţiei, respectiv faptul că persoana calificată drept complice prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea faptei sau, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii acestuia. Înlesnirea săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă de către inculpatul B. rezultă din însăşi afirmaţiile sale din dialogul purtat cu martora G.

în data de 19 iulie 2012, în care arată cum ar fi făcut mai multe drumuri la Oradea pentru a discuta modul de rezolvare favorabilă a dosarului, faptul că el este cel care a făcut legătura dintre denunţător şi inculpatul A., s-a deplasat în localitatea Berettyoujfalu împreună cu denunţătorul pentru a se întâlni cu coinculpatul. În acest sens, unele dintre afirmaţiile relevante ale inculpatului B. sunt: „O zis că, decât să dea 50 de mii de euro, mai bine merge la puşcărie."; Nu aşa o zis către mine. Nu o zis aşa. O zis că, decât să dea 50 de mii de euro, mai bine merge la puşcărie.

Zice, dă-i în (vorbeşte trivial, n.n) mea! Zice, decât să-i dau, zice, mai bine mă duc la puşcărie. O zis el către mine. Am zis, bine, mă, frate. După aia, iară m-o sunat că: Hai, mă, rezolv-o! Lasă... iară m-am dus la ăştia"; precum şi că în această sumă se punea în discuţie o soluţie favorabilă în ambele dosare avute de denunţător, că denunţătorul avea o condamnare de 7 ani închisoare, că banii au fost restituiţi de martorul I. întrucât denunţătorul nu a venit şi cu diferenţa.

În consecinţă, instanţa de fond a apreciat că probele anterior analizate conduc la reţinerea în sarcina inculpatului B. a infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă constând în aceea că în cursul anului 2011, cu intenţie, a ajutat şi înlesnit comiterea infracţiunii de trafic de influenţă de către inculpatul A., judecător la Curtea de Apel Oradea, astfel încât să fie pronunţată în Dosarul nr. x/255/2009 o hotărâre favorabilă denunţătorului C. în schimbul unei sume de bani.

Sub aspectul încadrării juridice a faptelor de la pct. I.2 din rechizitoriu, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Potrivit art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969: „Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani".

Potrivit art. 291 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen.: „Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani".

Comparând cele două texte legale, instanţa de fond a constatat că nu există diferenţe de substanţă în ceea ce priveşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă între cele două reglementări, aşa cum a susţinut apărarea inculpatului A. În realitate, în Legea nr. 286/2009 s-au reluat într-o formulare mai explicită prevederile cuprinse anterior în art. 257 C. pen. din 1969. Astfel, s-au menţinut în latura obiectivă, următoarele condiţii: - acţiunea de pretindere, primire ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul; - persoana să aibă influenţă sau să lase să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public; - pretinderea sau acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase să fie în vederea obţinerii unei anumite conduite a funcţionarului public (diferenţa constând în aceea că în vechea reglementare se foloseşte termenul „pentru a-l determina", iar în codul actual că „promite că îl va determina"). Prin urmare, stabilirea legii penale mai favorabile urmează a fi realizată în raport cu tratamentul sancţionator al celor două prevederi penale. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., s-a apreciat că în speţă sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 78/2000. Astfel, s-a constatat că art. 7 din Legea nr. 78/2000 a suferit modificări prin Legea nr. 187/2012 constând într-o agravare a sancţiunii: în timp ce forma anterioară prevedea că maximul special se majorează cu 2 ani, forma actuală prevede că limitele de pedeapsă se majorează cu o treime. În aceste condiţii, infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) din C. pen. din 1969 raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 12 ani; iar în încadrarea prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. actual raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 modificată este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 2 ani şi 8 luni la 9 ani şi 4 luni.

Prin Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 pronunţată de Curtea Constituţională, s-a statuat cu caracter definitiv şi general obligatoriu că „dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile". Având în vedere că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni aflate în concurs conform art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, instanţa de fond a precizat că va proceda la identificarea legii penale mai favorabile după analiza tuturor faptelor ce i-au fost imputate acestuia.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., instanţa de fond a constatat că, raportat la tratamentul sancţionator al celor două reglementări, dispoziţiile Legii nr. 286/2009 privind C. pen. reprezintă legea penală mai favorabilă. Prin urmare, în sarcina inculpatului a fost reţinută comiterea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă prevăzută de art. 48 C. pen. actual raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. actual cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen. actual.

Analiza acuzaţiei de la punctul II.1 din rechizitoriu

Situaţia de fapt expusă la pct. II.1 din rechizitoriu:

În rechizitoriu s-a arătat că, la finalul anului 2009, inculpatul A. a negociat cumpărarea unui autoturism marca A. cu numitul HH. din Piteşti, în calitate de mandatar al lui II. Din motive necunoscute, inculpatul A. nu a dorit ca actul de vânzare-cumpărare să fie întocmit pe numele său şi i-a cerut martorului JJ., directorul societăţii T. SRL Oradea, să accepte ca tranzacţia să fie efectuată în numele acestei firme.

La data de 29 decembrie 2009, profitând de faptul că martorul JJ. şi socrul său I., asociat majoritar al societăţii comerciale T. SRL Oradea, aveau de făcut un drum la Bucureşti, inculpatul A. s-a deplasat, împreună cu aceştia, până la Piteşti, unde inculpatul A. a plătit, în numerar, preţul de vânzare (stabilit la 40.000 RON) şi a luat în posesie autoturismul marca A., înmatriculat sub numărul GJxxx.

Ulterior, respectiv la 11 ianuarie 2010, autoturismul a fost înscris în circulaţie sub numărul BHxxx, având ca deţinător declarat societatea comercială T. SRL.

La 11 martie 2010, inculpatul A. a întocmit şi depus declaraţia de avere, prevăzută de Legea nr. 176 din 1 septembrie 2010, în care a omis să declare cumpărarea autoturismului marca A. nr. BHxxx. În declaraţia de avere menţionată, judecătorul A. a declarat că deţine un autoturism marca A., dar acesta a fost identificat ca înscris în circulaţie sub numărul BHzzz la data de 2 noiembrie 2009, şi nicidecum autoturismul marca A. nr. BHxxx.

Probele acuzării în susţinerea vinovăţiei pentru acuzaţia de la pct. II.1 din rechizitoriu:

În susţinerea vinovăţiei inculpatului A., organul de urmărire penală a invocat declaraţia martorului JJ. în sensul că: „În luna decembrie 2009, A. m-a rugat să accept înmatricularea pe numele societăţii T. SRL Oradea (al cărei director sunt), pentru un interval de timp neprecizat, a unui autoturism marca A. pe care intenţiona să-l cumpere de la Piteşti. A. mi-a spus că doreşte să cumpere autoturismul respectiv pentru soţia lui, dar nu mi-a explicat motivul pentru care doreşte ca tranzacţia să fie încheiată pe numele societăţii T. SRL". De asemenea, martorul JJ. a arătat că „în Piteşti, A. s-a întâlnit cu persoana care deţinea autoturismul, respectiv un bărbat, în vârstă de vreo 45 - 50 de ani, care era patronul unui restaurant. După ce A. s-a înţeles la preţ cu vânzătorul, i-a plătit acestuia suma convenită (respectiv 10.000 euro sau cu vreo 200 - 300 de euro mai puţin, nu reţin exact), iar eu am încheiat cu el contractul de vănzare-cumpărare.''

Apărarea inculpatului A. cu privire la acuzaţia de la pct. II.1 din rechizitoriu:

În declaraţia dată în faţa instanţei de fond, inculpatul A. recunoaşte faptul că a cumpărat autoturismul sus menţionat şi că acesta a fost înmatriculat pe numele SC T. SRL, însă susţine că erau bani proveniţi de la mama soţiei sale, care a dorit iniţial să fie trecut pe numele său şi că autoturismul nu a fost declarat datorită aceste situaţii. În acest sens, inculpatul a arătat că: „Este adevărat că în decembrie 2009 am cumpărat un autoturism marca A. ce a fost înmatriculat pe SC T. SRL. Vreau să menţionez că e vorba de un autoturism cumpărat pentru soţia mea din banii mamei sale, aceasta dorind ca autoturismul să fie înmatriculat pe numele mamei. Discuţiile de la noi din familie au fost în sensul ca şi mama soţiei mele să îi cumpere un autoturism în contextul în care eu primisem de la tatăl meu banii pentru un autoturism, bani proveniţi din drepturile salariale rămase ca moştenire în urma mamei mele. În momentul respectiv nu mai aveam nici un autoturism întrucât toţi bani fuseseră folosiţi pentru a termina construirea casei şi am apelat la părinţii noştri, în ce priveşte cumpărarea autoturismului, eu fiind pasionat de maşini, am căutat pe internet şi am găsit un autoturism marca A. în Piteşti. Am discutat cu persoana care pusese anunţul de vânzare, m-am înţeles la preţ, în jur de 40.000 RON. Având o discuţie cu I., am aflat că acesta şi ginerele numitul JJ. plecau a doua zi la Bucureşti şi i-am rugat să mă ia şi pe mine până la Piteşti ca să scutesc cheltuielile. Cu această ocazie mi-a venit ideea că aş putea lua maşina pe firma SC T. SRL, la care I. era administrator. Mi-a venit această idee întrucât doream să preîntâmpin suportarea devalorizării în timp a autoturismului, putând păstra banii cu care îl cumpăram, respectiv valoarea care figura ca fiind creditarea firmei. Atât I. cât şi soacra şi soţia mea au fost de acord. Nu am evidenţiat autoturismul în declaraţia de avere pe considerentul că erau bani proveniţi de la o rudă de gradul I a soţiei mele."

Analiza probelor şi situaţia de fapt reţinută de instanţă pentru acuzaţia de la pct. II.1 din rechizitoriu:

În primul rând, s-a reţinut de instanţa de fond că inculpatul A. a recunoscut cumpărarea autoturismului marca A. nr. BHxxx, cu bani ce ar fi provenit de la mama soţiei sale. În sensul că banii cu care a fost plătit preţul autoturismului proveneau de la martora AAA. sunt declaraţiile acesteia şi ale martorului UU., ambii fiind persoane interesate în exonerarea de răspundere a inculpatului întrucât sunt mama, respectiv fratele soţiei acestuia, existând copii rezultaţi din căsătorie. Pe de altă parte, instanţa de fond a constatat că ceea ce s-a imputat inculpatului A. prin rechizitoriu este împrejurarea că nu a declarat o situaţie reală a bunurilor deţinute în patrimoniu.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 176/2010: „(1) Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese reprezintă acte personale, putând fi rectificate numai în condiţiile prevăzute de prezenta lege. (2) Declaraţiile de avere se fac în scris, pe propria răspundere, şi cuprind drepturile şi obligaţiile declarantului, ale soţului/soţiei, precum şi ale copiilor aflaţi în întreţinere, potrivit anexei nr. 1.(3) Declaraţiile de interese se fac în scris, pe propria răspundere, şi cuprind funcţiile şi activităţile prevăzute în anexa nr. 2, potrivit prevederilor Legii nr. 16112003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare", iar art. 4 prevede că:

„(1) Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese se depun în termen de 30 de zile de la data numirii sau a alegerii în funcţie ori de la data începerii activităţii. (2) Persoanele prevăzute de prezenta lege au obligaţia să depună sau să actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese anual, cel mai târziu la data de 15 iunie. Declaraţiile de avere se întocmesc după cum urmează: pentru anul fiscal anterior încheiat la 31 decembrie, în cazul veniturilor, respectiv situaţia la data declarării pentru celelalte capitole din declaraţie, potrivit anexei nr.

1. Persoanele suspendate din exerciţiul funcţiei sau al demnităţii publice pentru o perioadă ce acoperă integral un an fiscal vor actualiza declaraţiile în termen de 30 de zile de la data încetării suspendării." Prin urmare, a menţionat instanţa de fond, în declaraţia de avere se menţionează şi drepturile (inclusiv cele reale) şi obligaţiile soţului/soţiei declarantului. Astfel, chiar dacă apărarea inculpatului A. ar fi reală, acesta avea obligaţia să declare autoturismul ca bun propriu al soţiei sau comun. Instanţa de fond a arătat că nu poate da eficienţă juridică nici susţinerii că nu putea fi menţionat autoturismul în declaraţia de avere întrucât era înmatriculat pe numele unei societăţi comercială deoarece această situaţie faptică este rezultatul faptelor deliberate ale inculpatului şi însăşi înmatricularea nu reflectă realitatea. Ca atare, inculpatul nu poate susţine că şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de Legea nr. 176/2010 întrucât el însuşi a încălcat legea în privinţa înmatriculării vehiculului.

Potrivit art. 292 C. pen. din 1969, constituie infracţiunea de fals în declaraţii - „declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unităţi dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe", pedeapsa fiind închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 326 C. pen. actual, respectiv: „declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi defăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă." Ca atare, se constată că cele două reglementări sunt identice în ce priveşte conţinutul constitutiv al infracţiunii şi sancţiunea aplicabilă.

Totodată, în art. 28 din Legea nr. 176/2010 se arată că: „Fapta persoanelor care, cu intenţie, depun declaraţii de avere sau declaraţii de interese care nu corespund adevărului constituie infracţiunea de fals în declaraţii şi se pedepseşte potrivit C. pen."

Faţă de aspectele anterior expuse, instanţa de fond a apreciat că în sarcina inculpatului se va reţine săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii constând în aceea că deşi a cumpărat în data de 29 decembrie 2009 un autoturism marca A., înmatriculat sub numărul GJxxx, la preţul de 40.000 RON de la numitul II., prin mandatar HH., sub paravanul societăţii comerciale T. SRL Oradea, nu a menţionat tranzacţia în declaraţia de avere întocmită la data de 11 martie 2010.

Analiza acuzaţiei de la punctul II.2 din rechizitoriu

Situaţia de fapt expusă la pct. II.2 din rechizitoriu:

Conform rechizitoriului, la data de 10 mai 2010, inculpatul A. a vândut, sub acoperirea societăţii comerciale T. SRL Oradea, autoturismul marca A., înmatriculat sub numărul BHxxx, menţionat la pct. II.1, către societatea comercială KK. SRL Oradea.

Pentru vânzarea autoturismului, inculpatul A. i-a cerut martorului LL. să-l fotografieze şi să posteze fotografiile pe un site specializat. Ca urmare a acestei cereri, martorul LL. a fotografiat autoturismul marca A., având numărul de înmatriculare BHxxx (despre care ştia că este autoturismul soţiei judecătorului A.) şi le-a postat pe site-ul MM., iar la secţiunea date de contact a postat numărul de apel al telefonului său, respectiv 0722xxx. Conform indicaţiilor primite de la judecătorul A., în calitate de proprietar al autoturismului, martorul LL. a menţionat în anunţ şi preţul de vânzare al acestuia, stabilit de magistrat.

Pe lângă martorul LL., inculpatul A. a apelat şi la serviciile altor persoane pentru a vinde autoturismul marca A., cu nr. BHxxx, printre care se află şi martorul JJ., directorul societăţii T. SRL În urma răspândirii în mediul relaţional a informaţiei despre intenţia de a vinde autoturismul marca A., având nr. BHxxx, martorul JJ. a fost contactat de numitul NN., care a şi cumpărat autovehiculul, la data de 10 mai 2010, în numele societăţii comerciale KK. SRL Oradea, la preţul de 40.000 RON.

La data de 9 iunie 2011, inculpatul A. a întocmit şi depus declaraţia de avere, conform prevederilor legale în vigoare, ocazie cu care nu a declarat vânzarea autoturismului marca A., cu nr. de înmatriculare BHxxx, deşi valoarea tranzacţiei (40.000 RON) a depăşit plafonul de 1.000 euro, prevăzut de lege.

Probele acuzării în susţinerea vinovăţiei pentru acuzaţia de la pct. II.2 din rechizitoriu:

În susţinerea vinovăţiei inculpatului A., organul de urmărire penală a invocat că fiind audiat la 1 februarie 2013, martorul LL. a declarat următoarele: „În anul 2010, A. mi-a cerut să-l ajut să vândă autoturismul marca A. nr. BHxxx de culoare argintie, despre care ştiam că este autoturismul soţiei sale, fiindcă mi-a cerut de mai multe ori să-l duc la service. Am acceptat această cerere şi am dus autoturismul la spălătorie, apoi l-am fotografiat şi am publicat fotografiile pe internet, pe un site de anunţuri pentru vânzări autovehicule, şi mi-am postat şi numărul telefonului personal (respectiv 0722xxx pe care îl folosesc din anul 1996) ca element de contact. (...) la ceererea lui A. am postat pe internet şi preţul de vânzare, care mi s-a părut foarte mare. În perioada următoare postării anunţului, am primit mai multe telefoane de la diverse persoane interesate să cumpere autoturismul cu nr. BHxxx, dar toate acestea au oferit un preţ mai mic decât cel afişat. Din această cauză, nu am găsit un cumpărător şi, din câte ştiu, în cele din urmă autoturismul respectiv a fost vândut în mod direct de A., astfel că nu cunosc preţul de tranzacţie. Fiindu-mi prezentate fotografiile autoturismului BHxxx, care au fost postate pe site-ul MM., la momentul scoaterii lui la vânzare, declar că acestea au fost făcute în faţa casei lui A. din Oradea.

S-a mai invocat declaraţia martorului JJ. în sensul că: „După câteva luni de zile, A. m-a anunţat că s-a decis să vândă autoturismul marca A. despre care a aflat că ar fi fost avariat (lucru care nu îi fusese adus la cunoştinţă), şi că kilometrajul real era mult mai mare decât cel afişat la bord. De asemenea, A. m-a rugat să fac cunoscută intenţia sa de vânzare a autoturismului marca A., dacă aud pe cineva că ar dori să-şi achiziţioneze un autoturism marca A., sens în care mi-a comunicat că preţul pe care doreşte să-l obţină este de 13.000 euro- cumpărătorul autoturismului marca A. a virat în contul societăţii T. SRL suma de 40.000 RON, pe care i-am scos şi i-am remis în totalitate lui A."

Apărarea inculpatului A. cu privire la acuzaţia de la pct. II.2 din rechizitoriu:

În declaraţia dată în faţa instanţei de fond, inculpatul a recunoscut vânzarea autoturismului sus menţionat În acest sens, inculpatul a arătat că: „Este reală împrejurarea că autoturismul a fost vândut în mai 2010 la KK. SRL. Oradea, precum şi modul cum s-a încercat vânzarea autoturismului. Nu am menţionat tranzacţia în declaraţia de avere, pe acelaşi considerent că banii proveneau de la soacra mea. De altfel, cu preţul obţinut pe autoturism s-a cumpărat o altă maşină pentru soţia mea, tot pe numele soacrei. Aceeaşi modalitate a fost urmată şi în ce priveşte maşina din prezent".

Analiza probelor şi situaţia de fapt reţinută de instanţă pentru acuzaţia de la pct. II.2 din rechizitoriu:

Ca şi în situaţia de la punctul II.2 din rechizitoriu, instanţa de fond a reţinut că inculpatul A. a recunoscut vânzarea autoturismului. În opinia instanţei de fond, apărarea sa, în sensul că operaţiunea nu a fost declarată întrucât banii proveneau de la mama soţiei sale, nu poate fi reţinută ca exoneratoare de răspundere sau de obligaţiile prevăzute de Legea nr. 176/2010 întrucât chiar şi în cazul în care ar fi reală, reprezenta de la bun început o donaţie - dar manual, ce trebuia declarată ca atare sau prin bunul în care s-a materializat.

Faţă de reglementarea legală indicată în cazul faptei de la punctul II.2 din rechizitoriu, instanţa de fond a apreciat că se va reţine în sarcina inculpatului A. comiterea infracţiunii de fals în declaraţii constând în aceea că deşi la data de 10 mai 2010, a vândut autoturismul marca A., înmatriculat sub numărul BHxxx, către societatea comercială KK. SRL Oradea, sub acoperirea societăţii comerciale T. SRL Oradea, nu a menţionat înstrăinarea acestuia în declaraţia de avere făcută la data de 9 iunie 2011.

Analiza acuzaţiei de la punctul II.3 din rechizitoriu

Situaţia de fapt expusă la pct. II.3 din rechizitoriu:

În rechizitoriu se susţine că în perioada mai - iunie 2010, judecătorul A. l-a împrumutat pe martorul OO. din Marghita cu echivalentul în RON al sumei de 10.000 euro. Din suma totală pe care a împrumutat-o de la inculpatul A., martorul OO. i-a rambursat acestuia, până la finalul lunii noiembrie 2012, echivalentul a 4.000 euro. Deşi valoarea împrumutului pe care magistratul l-a acordat martorului OO., în perioada mai - iunie 2010, este mai mare de 5.000 euro, şi acesta nu a fost rambursat până la finalul anului 2012, judecătorul A. nu l-a menţionat în niciuna din declaraţiile de avere întocmite ulterior, respectiv cele făcute la data de 9 iunie 2011, 28 decembrie 2011, 11 iunie 2012 şi 19 iulie 2012.

Potrivit declaraţiilor martorului OO., din suma totală de 40.000 RON, cât reprezenta valoarea împrumutului, inculpatul A. i-a remis o parte în numerar, în mod direct, iar diferenţa i-a fost pusă la dispoziţie prin alimentarea unui cont de card, deschis la Banca PP., pe numele RR. Din verificarea contului de card, indicat de martorul OO., a rezultat că acesta a fost alimentat, în perioada 25 mai 2010 - 18 iunie 2010, cu suma totală de 20.000 RON, depusă în şase tranşe în numele lui SS.

Din împrumutul total de 40.000 RON, martorul OO. a declarat că i-a rambursat inculpatului A. echivalentul în RON a 4.000 euro, ultima plată fiind făcută în noiembrie 2012, astfel că îi mai datorează încă 6.000 euro. Potrivit declaraţiei martorului OO., nici una dintre aceste plăţi nu a făcut-o în mod direct inculpatului A., ci a lăsat banii la dispoziţia persoanelor de la care trebuia să-i încaseze (un oarecare ŞŞ., plecat în Spania, şi TT., patronul societăţii ŢŢ. SRL Marghita); iar aceştia i-au remis banii direct magistratului. De asemenea, martorul OO. a declarat că i-a predat inculpatului A. diverse utilaje (cum ar fi dispozitive de tăiat metal cu plasmă) în contul împrumutului pe care l-a primit de la acesta.

Dacă în ceea ce-l priveşte pe numitul ŞŞ. acesta nu a putut fi identificat şi audiat, martorul TT a fost audiat, declarând că inculpatul A. l-a contactat în toamna anului 2012 şi i-a cerut să reţină şi să-i remită banii pe care societatea comercială ŢŢ. SRL îi datora martorului OO. Ca urmare a acestei cereri, martorul TT i-ar fi trimis magistratului suma de 2.000 RON, prin intermediul martorului UU.

Probele acuzării în susţinerea vinovăţiei pentru acuzaţia de la punctul II.3 din rechizitoriu:

În susţinerea vinovăţiei inculpatului A., acuzarea a invocat: - declaraţia martorului OO.

- la 30 octombrie 2012, ora 12:00:54, inculpatul A. l-a apelat telefonic pe martorul VV., administratorul societăţii comerciale WW. SRL Sînlazăr, jud. Bihor căruia i-a comunicat „când îi faci la OO. plată, să nu mă uiţi! Să mă anunţi şi pe mine, că ştii că mai are să-mi dea nişte bani."

- că în aceeaşi zi, la ora 12:04:40, inculpatul A. l-a contactat pe martorul TT., administratorul societăţii ŢŢ. SRL Marghita, căruia i-a spus că a vorbit cu VV. şi mi-o zis c-o băgat pe ŢŢ. ceva bani şi ştii că mie mi-i dator OO. şi vorbisem noi şi la nuntă să mă anunţaţi când vin chestii de astea. Că văd că el nu... Tot îmi spune că-mi dă, că-mi dă, da' amu, de doi ani şi ceva, stau şi io, ştii, cu ăsta..."; iar în continuarea aceleiaşi convorbiri, a avut loc următorul dialog:

A.: - N-am zis să mi-i deie toţi, am zis să-mi dea vreo 200 de milioane (n.n: nu se înţelege).

TT.: - Da' de unde să-ţi fi dat, că nu cred că mai are 40 de milioane.

A.: - Da' nu... Eu am... Am înţeles, mă. Da' dă-o dracului! Dă-i şi la prostit ăsta de B. 15-20. Aşa cum îmi dă, nul Că nu te-am întrebat doi ani de... Şi eu plătesc pe banu' ăsta dobândă, că l-am luat din credit, din card."

- La 9 noiembrie 2012, ora 09:27:00, inculpatul A. l-a contactat telefonic pe martorul UU., căruia i-a cerut să ridice de la martorul TT. nişte bani, care îi erau datoraţi de martorul OO., ocazie cu care a avut loc următorul dialog:

„A.: - A! Că trebuie să-mi trimită XX. nişte bani de la OO. şi n-aş mai merge până acolo.

UU.: - Cine?

A.: - XX.

UU.- - Da' io viu mâine. Zi-i să mi-i deie numa' mâine.

A.: - Nu. Astăzi mi-i trebuie, că am nevoie de ei."

Apărarea inculpatului A. cu privire la acuzaţia de la pct. II.3 din rechizitoriu:

În declaraţia dată în faţa instanţei de fond, inculpatul A. a recunoscut că l-a împrumutat pe martorul OO., însă a precizat că suma dată era în jur de 4.000 RON. În acest sens, inculpatul a arătat că: „În ce priveşte împrumutul este reală doar împrejurarea că eu l-am ajutat pe OO. să facă rost de banii de care avea nevoie. Prin primăvara anului 2010 am avut o discuţie cu OO., de faţă fiind şi prietena mea de la momentul respectiv, SS., iar OO. mi-a spus că se află într-o situaţie financiară proastă, că are nevoie de bani ca să deruleze un contract. Era prietenul meu din copilărie, tatăl lui era bolnav şi mi s-a făcut milă de el, astfel că am încercat să-l ajut. Prima ideea ce mi-a venit a fost să îl prezint unui alt prieten de-al meu, numitul BBB., ca cei doi să se asociere în vederea demarării afacerii la care se gândise OO. Cei doi s-au cunoscut la mine acasă, eu fiind garanţia că OO. este o persoană serioasă. BBB. a spus că nu are să-i dea toţi banii necesari, adică 40.000 RON, dar ar putea să-l ajute cu 15.000 RON, sau să cumpere utilajele de tăiat şi costumele de protecţie necesare în afacerea pe care vroiaţi să o demareze. Suma dată de BBB. nu era de ajuns, astfel că în completare i-am dat eu 15.000 RON proveniţi de pe un card cu linie de creditare la Banca Ţ., iar SS. i-a dat 10.000 RON. Banii de la mine şi respectiv SS. nu au fost daţi toţi odată, ci în funcţie de cum avea nevoie OO. Diferite sume de bani erau depuse la persoanele pe care ni le indica OO., motivul fiind că erau prietenii lui şi el avea conturile blocate. În total suma dată de mine către OO. era în jur de 4.000 euro. Eu mi-am recuperat datoria, însă ceilalţi nu."

Analiza probelor şi situaţia de fapt reţinută de instanţă pentru acuzaţia de la pct. II.3 din rechizitoriu:

În prealabil, instanţa de fond a menţionat că va înlătura declaraţia martorei SS. întrucât, pentru declaraţii similare date în cursul urmăririi penale, s-a dispus soluţia de scoatere de sub urmărire penală şi aplicare a unei amenzi cu caracter administrativ sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen., iar prin sentinţa penală nr. 1250 din 30 octombrie 2013 pronunţată de Judecătoria Oradea în Dosarul nr. x/111/2013, definitivă, plângerea formulată de martoră împotriva acestei soluţii a fost respinsă ca nefondată. În aceste condiţii, instanţa de fond a arătat că nu poate să considere că un asemenea martor este unul credibil şi susţinerile sale ar fi reale.

Pe de altă parte, audiat în faţa instanţei de fond, martorul OO. şi-a menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale, dorind însă să facă unele modificări în ceea ce priveşte modul în care i-au fost daţi banii. Astfel, martorul a susţinut că aproximativ 10.000 RON i-au fost daţi în contul de card, 12.000 RON i-au fost daţi de inculpatul A. la o benzinărie Z. din Oradea în 2009 - 2010, dar nu a putut preciza cu exactitate data, 3.000 RON, respectiv încă 2.000 RON i-ar fi primit tot de la A. la Marghita, iar 15.000 RON i-ar fi fost daţi de la numitul CCC. care i-a fost prezentat de acelaşi inculpat. Faţă de aceste precizări, instanţa de fond a constatat că în cursul urmăririi penale acelaşi martor a susţinut că: „Ce ştiu sigur şi declar fără niciun fel de rezervă este că eu de la A. am cerut împrumut suma de 10.000 euro şi că el mi-a dat banii. Declar încă o dată că A. mi-a acordat împrumutul fără dobândă, suma de 10.000 euro fiind bani efectiv primiţi de la acesta, atât prin intermediul alimentării contului de card, cât şi direct, mână în mână."

Pe de altă parte, în apărarea inculpatului A. au fost audiaţi martorii BBB. şi DDD., care au susţinut că, din suma de care 40.000 RON de care OO. avea nevoie pentru a începe o afacere, suma de 15.000 RON provenea de la BBB., acesta intenţionând să se asocieze în afacerea respectivă.

Coroborând toate aceste aspecte cu împrejurarea că între declaraţiile martorului OO. există diferenţe semnificative (în cursul urmăririi penale vorbeşte de un împrumut în anul 2009, în faţa instanţei ia în calcul 2009-2010, în cursul urmăririi penale vorbeşte de faptul că avea nevoie de 10.000 euro şi i-a primit de la inculpatul A., în faţa instanţei că ar fi primit totuşi de la numitul CCC. 15.000 RON din suma de care a avut nevoie), precum şi cu faptul că martorul este o persoană care, în condiţiile popririi conturilor bancare de către creditori, se foloseşte de contul altei persoane pentru a evita îndestularea acestora, instanţa de fond a apreciat că nu se poate fundamenta reţinerea vinovăţiei unei persoane pe aceste declaraţii.

Pe de altă parte, s-a constatat că acuzarea a mai invocat şi afirmaţiile făcute de inculpatul A. în convorbirea cu martorul TT („Dă-i şi la prostu' ăsta de A. 15-20. A.şa cum îmi dă, nu? Că nu te-am întrebat doi ani de... Şi eu plătesc pe banu' ăsta dobândă, că l-am luat din credit, din card.") în sensul că ar rezulta că inculpatul a împrumutat martorului OO. cel puţin 20.000 RON. Raportat la acest aspect, instanţa de fond a apreciat că, reţinând ca reală afirmaţia menţionată, ar trebui să se verifice şi cea de-a doua parte, cea privind provenienţa sumei de pe cardul de credit al inculpatului, ceea ce nu rezultă în speţă.

Prin urmare, instanţa de fond a apreciat că nu sunt probe care să conducă la concluzia certă că inculpatul a împrumutat martorului OO. o sumă care să depăşească 5.000 euro şi care ar fi atras obligaţia de a fi menţionată în declaraţiile de avere, astfel că în temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A. cu privire la infracţiunea de fals în declaraţii în formă continuată prev. de art. 292 C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (fapta de la pct. II.3 rechizitoriu).

Individualizarea sancţiunilor aplicate de instanţa de fond inculpaţilor A. şi B. pentru infracţiunile reţinute în sarcina fiecăruia:

În vederea stabiliri legii penale mai favorabile aplicabile în cazul inculpatului A., instanţa de fond a constatat că: în cauză a fost reţinută vinovăţia acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă - fapta de la punctul I.2 rechizitoriu şi a două infracţiuni de fals în declaraţii - faptele de la punctele II.1 şi II.2 rechizitoriu, ceea ce atrage existenţa concursului de infracţiuni; tratamentul sancţionator al concursului în vechea reglementare nu prevede obligativitatea aplicării vreunui spor, în timp ce codul nou prevede un spor obligatoriu de o treime din pedepsele ce nu se execută; infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 12 ani; iar în încadrarea prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. actual raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 modificată este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 2 ani şi 8 luni la 9 ani şi 4 luni - reglementarea anterioară fiind mai favorabilă în ceea de priveşte limita minimă, dar mai exigentă în cazul unei pedepse moderate; nu există diferenţe de tratament sancţionator în ceea ce priveşte infracţiunea de fals în declaraţii. Evaluând toate aceste aspecte, şi dând prioritate tratamentului sancţionator al concursul de infracţiuni, instanţa de fond a apreciat ca lege penală mai favorabilă C. pen. din 1969 şi Legea nr. 78/2000 în varianta anterioară modificării prin Legea nr. 187/2012.

În caracterizarea persoanei inculpatului A., instanţa de fond a menţionat că acuzarea a susţinut că: „participarea udecătorului A. la comiterea unor fapte prevăzute de legea penală nu are un caracter izolat, acesta având o reală predispoziţie la comiterea de infracţiuni, astfel cum vom expune în cele ce urmează, pentru unele infracţiuni magistratul fiind trimis în judecată, pentru alte fapte fiind începută urmărirea penală împotriva acestuia, dosarul aflându-se în faza de urmărire penală, pentru unele infracţiuni comise de judecătorul A. nu poate fi exercitată acţiunea penală din motive procedurale, iar alte fapte de natură penală comise de magistrat nu au putut fi dovedite".

Instanţa de fond a apreciat însă că aceste aspecte nu vor fi avute în vedere întrucât s-ar încălca prezumţia de nevinovăţie. A menţionat instanţa de fond că nu se poate reţine că inculpatul A. ar fi dat dovadă de perseverenţă infracţională în comiterea faptelor de corupţie câtă vreme nu s-a pronunţat nicio condamnare definitivă anterioară.

Cu toate acestea, instanţa de fond a menţionat că imaginea pe care însuşi inculpatul şi-o conturează prin discuţiile interceptate în cauză, aceea a unei persoane implicată în diferite acţiuni la limita legii şi care face uz de poziţia sa,.nu poate fi ignorată.

În cazul infracţiunii de trafic de influenţă, instanţa de fond a avut în vedere că inculpatul A. era judecător la data faptei, funcţionând în cadrul unei curţi de apel şi făcând parte dintr-o autoritate publică menită să asigure respectul legii şi să garanteze drepturile cetăţenilor, ceea ce face ca fapta să fie cu atât mai gravă. De asemenea, s-a menţionat că nu se poate omite că magistratul şi-a asumat nu numai propria faptă, dar şi a altui/altor magistraţi, făcând să planeze suspiciuni în rândul justiţiabililor/organelor de anchetă şi asupra altor persoane. Aceste suspiciuni au fost constatate chiar şi de instanţa de judecată în contextul în care s-a pus în discuţie modul de soluţionare a Dosarului nr. x/255/2009 la Curtea de Apel Oradea, aşa cum s-a arătat mai sus în considerente. Mai mult, s-a arătat că nu se poate omite cuantumul ridicat al sumei solicitate şi modul în care s-a încercat a se lua toate măsurile posibile pentru ca infracţiunea să nu fie descoperită. Pe de altă parte, instanţa de fond a încercat să menţină un echilibru între faptul că inculpatul nu are antecedente penale, că are familie şi doi copii minori, este o persoană tânără, ceea ce presupune a i se da anumite şanse pentru reintegrare socială şi împrejurarea că, în contextul în care activa ca judecător în cadrul secţiei penale a unei curţi de apel şi avea în sarcină funcţia de reeducare socială, fapta sa denotă dispreţul pentru multe valori ale societăţii.

În apărarea inculpatului A. au fost depuse la dosar o serie de caracterizări favorabile din partea colegilor acestuia (judecători şi grefieri de la Curtea de Apel Oradea). Instanţa de fond a apreciat că asemenea înscrisuri, întocmite în nume personal, nu pot fi avute în vedere întrucât nu emană de la autoritatea competentă a evalua raporturile de serviciu şi conduita magistraţilor. Mai mult, în condiţiile în care persoanele care fac caracterizările nu au acces la probele existente în cauză, opinia exprimată este bazată pe imaginea şi susţinerile inculpatului, ori. În raport cu acesta s-a reţinut ca fiind probată vinovăţia asumării influenţei asupra unora dintre colegi.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969, conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, a arătat că va aplica inculpatului, pe lângă pedeapsa principală la care va fi condamnat pentru infracţiunea de trafic de influenţă, şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, b) şi c) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei, reţinând, de asemenea, că modul de comiterea a faptei, calitatea în care a fost săvârşită, specularea unor raporturi de colegialitate justifică această dispoziţie.

În ceea ce priveşte pedepsele aplicate pentru infracţiunile de fals în declaraţii, la individualizarea pedepsei s-a avut în vedere, în afara celor mai sus arătate, că nu s-a susţinut că ar fi fost vorba de un autoturism achiziţionat cu mijloace materiale dobândite ilicit, dar şi că s-a încercat ascunderea proprietăţii asupra bunului prin înmatricularea pe numele unei societăţi comerciale.

Instanţa de fond a apreciat, în final, că un cuantum al pedepsei rezultante de 4 ani închisoare, fără aplicarea vreunui spor, este suficient pentru a conduce la atingerea scopului preventiv şi educativ al pedepsei.

În ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei rezultante s-a reţinut că gravitatea faptelor şi lipsa de respect faţă de lege şi rolul autorităţii judecătoreşti, din care inculpatul însuşi făcea parte, impun ca executarea să se facă în regim de deţinere.

Instanţa de fond a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, 64 lit. b) C. pen. din 1969 pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen. din 1969, conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, apreciind că infracţiunile săvârşite în timp ce deţinea calitatea de judecător conduc la concluzia unei incapacităţi în a valorifica aceste drepturi.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., instanţa de fond a dispus condamnarea acestuia sub aspectul comiterii mfracţiunii de complicitate la trafic de influenţă prevăzută de art. 48 C. pen. actual raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. actual cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen. actual. La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere dispoziţiile art. 74 alin. (1) C. pen. actual, respectiv: a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială. Astfel, inculpatul B. nu are antecedente penale, are familie şi un copil minor în întreţinere, nu a comis fapta în vederea obţinerii unui avantaj material, însă manifestă dispreţ faţă de activitatea organelor judiciare (Na. Pentru că... G., eu am mai făcu... trecut prin cazuri din astea. Nu s-o putut rezolva, o pus banu' pe masă, jos. Nu se riscă nimeni, înţelegi? Pentru că-s cazuri grele''), a avut o conduită procesuală nesinceră în pofida probelor evidente de vinovăţie ce îl vizau direct. În aceste condiţii, instanţa de fond a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special însă în regim de deţinere, neputându-se reţine nici un element în sensul că are resorturile interne pentru autoreeducare şi prevenirea altor fapte similare.

Având în vedere că inculpatul B. nu deţinea vreo funcţie în cadrul unei autorităţi publice la data faptelor, dar şi contribuţia acestuia, fără un rol decisiv, instanţa de fond a apreciat că nu se impune aplicarea unei pedepse complementare, astfel că nici cea accesorie nu poate fi dispusă.

S-a mai menţionat în sentinţa atacată că prin ordonanţa din 6 februarie 2013 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea, în conformitate cu dispoziţiile art. 163 şi urm. C. proc. pen. raportat art. 20 din Legea nr. 78/2000 a fost luată măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumelor de bani ridicate de organele poliţiei judiciare din cadrul D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea de la inculpatul A. şi consemnate în procesul-verbal din 06 februarie 2013, în sumă de 11.500 euro, echivalentul în RON, în vederea confiscării speciale. Având în vedere că instanţa de fond nu a reţinut ca fiind probată predarea vreunei sume de bani de către denunţătorul C. către inculpatul A. cu ocazia întâlnirii din iunie 2011 de la Berettyoujfalu (punctul I.2 din rechizitoriu) şi că obiectul confiscării îl formează bunurile/valorile efectiv predate în săvârşirea infracţiunilor de corupţie, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a dispus ridicarea măsurii asiguratorie a sechestrului dispusă faţă de inculpatul A. prin ordonanţa din 06 februarie 2013 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea asupra sumei de 11.500 euro.

Referitor la cheltuielile judiciare avansate de stat, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În rechizitoriu, procurorul a evaluat cuantumul cheltuielilor judiciare din cursul urmăririi penale la suma de 200.000 RON. În urma solicitării de a se comunica justificarea unei asemenea sume în contextul în care depăşeşte cu mult cheltuielile din alte speţe similare, s-a răspuns doar prin aceea că ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile efectuate cu supravegherile operative care, potrivit Serviciului Român de Informaţii, sunt de până la 3.000 euro/zi.

Totodată, instanţa de fond a constatat că urmărirea penală a vizat mai multe fapte şi persoane, că ponderea mare a măsurilor de supraveghere operativă nu este deţinută de faptele ce au făcut obiectul trimiterii în judecată, astfel că a apreciat necesară cenzurarea sumei solicitată. În raport cu soluţiile de condamnare şi măsura în care au provocat cheltuielile judiciare, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. instanţa a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 40.000 RON, iar pe inculpatul B. la plata sumei de 20.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare parţiale către stat.

III. Judecarea cauzei în apel

Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpaţii A. şi B.

III. 1 În motivele scrise de apel ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara sentinţa a fost criticată, în sinteză, pentru următoarele motive:

1. nelegalitatea sentinţei penale atacate prin care, în urma analizării probelor, instanţa de judecată a ajuns la o concluzie contrară adevărului în ceea ce priveşte faptele inculpatului A. expuse la pct. I.1 şi pct. II.3 din rechizitoriu;

- sentinţa penală nr. 143/PI din 17 iunie 2014 este nelegală sub aspectul neaplicării pedepselor complementare şi accesorii inculpatului B.;

- nelegalitatea sentinţei penale atacate, constând în aceea că în mod greşit instanţa de fond a dispus ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului dispusă faţă de A. prin ordonanţa D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea la data de 06 februarie 2013 asupra sumei de 11.500 euro;

- hotărârea pronunţată de instanţa de fond este netemeinică, în ceea ce priveşte aplicarea cheltuielilor judiciare faţă de cei doi inculpaţi, cuantumul stabilit de instanţa de fond fiind prea mic pentru acoperirea cheltuielilor judiciare efectuate până în prezent în cauză.

Cu privire la pct. I.1 din rechizitoriu, s-a apreciat de acuzare că instanţa de fond a dispus greşit achitarea cu motivarea că fapta este probată de declaraţia martorei G., fosta soţie a denunţătorului, declaraţia acesteia fiind înlăturată, întrucât aceasta ar fi fost interesată în cauză, iar pe de altă parte instanţa de fond nu a putut stabili dincolo de orice îndoială că faptele s-au petrecut în maniera susţinută în rechizitoriu.

În opinia acuzării fapta inculpatului A. de a primi de la C. suma de 1.500 euro pentru a-l ajuta cu soluţionarea favorabilă a Dosarului nr. x/271/2008 al Judecătoriei Oradea, este dovedită de către declaraţia martorului ocular G., se confirmă că inculpatul A. s-a întâlnit cu C. în locuinţa martorului D., precum şi în centrul oraşului Săcuieni. Martorul D. confirmă faptul că inculpatul A. şi denunţătorul s-au cunoscut la domiciliul său, iar martorul E. susţine că l-a însoţit pe C. în anul 2009 la un bar din apropierea locuinţei martorului D., deplasarea având drept scop rezolvarea problemei cu dosarul de evaziune fiscală, iar inculpatul A. s-a întâlnit denunţătorul în acest scop. De asemenea, întâlnirea din centrul oraşului Săcuieni este susţinută de probe, respectiv de declaraţiile martorilor C. şi G. Totodată, fapta este probată şi printr-un înscris, respectiv scrisoarea trimisă din penitenciar de către C. martorei G., în care se face referire la inculpatul A., „acea persoană căruia i-am dat 1500 în faţă la ..." şi se indică exact locul în care au fost remişi banii inculpatului. Practic, şi evoluţia ulterioară a relaţiilor dintre denunţător şi inculpatul A. conduc la aceeaşi concluzie şi anume aceea că relaţia dintre aceştia a început mai devreme şi s-a desfăşurat conform celor expuse în rechizitoriu.

Cu privire la pct. II.3 din rechizitoriu, instanţa de fond a dispus greşit achitarea deoarece s-a apreciat că nu se poate fundamenta reţinerea vinovăţiei unei persoane pe declaraţiile martorilor OO., SS. şi TT.

În opinia acuzării această acuzaţie este probată astfel: în perioada mai - iunie 2010, judecătorul A. l-a împrumutat pe martorul OO. din Marghita cu echivalentul în RON al sumei de 10.000 euro. Din suma totală pe care a împrumutat-o de la inculpatul A., martorul OO. i-a rambursat acestuia, până la finalul lunii noiembrie 2012, echivalentul a 4.000 euro. Deşi valoarea împrumutului pe care magistratul l-a acordat martorului OO., în perioada mai - iunie 2010, este mai mare de 5.000 euro şi acesta nu a fost rambursat până la finalul anului 2012, judecătorul A. nu l-a menţionat în niciuna din declaraţiile de avere întocmite ulterior, respectiv cele făcute la data de 9 iunie 2011, 28 decembrie 2011, 11 iunie 2012 şi 19 iulie 2012.

Potrivit declaraţiilor martorului OO., din suma totală de 40.000 RON, cât reprezenta valoarea împrumutului, inculpatul A. i-a remis o parte în numerar, în mod direct, iar diferenţa i-a fost pusă la dispoziţie prin alimentarea unui cont de card, deschis la Banca PP., pe numele RR. Din verificarea contului de card, indicat de martorul OO., a rezultat că acesta a fost alimentat, în perioada 25 mai 2010 - 18 iunie 2010, cu suma totală de 20.000 RON, depusă în şase tranşe în numele lui SS. Din împrumutul total de 40.000 RON, martorul OO. a declarat că i-a rambursat inculpatului A. echivalentul în RON a 4.000 euro, ultima plată fiind făcută în noiembrie 2012, astfel că îi mai datorează încă 6.000 euro.

Potrivit declaraţiei martorului OO., nici una dintre aceste plăţi nu a făcut-o în mod direct inculpatului A., ci a lăsat banii la dispoziţia persoanelor de la care trebuia să-i încaseze (un oarecare ŞŞ., plecat în Spania, şi TT., patronul societăţii ŢŢ. SRL Marghita), iar aceştia i-au remis banii direct magistratului. De asemenea, martorul OO. a declarat că i-a predat inculpatului A. diverse utilaje (cum ar fi dispozitive de tăiat metal cu plasmă) în contul împrumutului pe care l-a primit de la acesta. Dacă în ceea ce-l priveşte pe numitul ŞŞ. acesta nu a putut fi identificat şi audiat, martorul TT. a fost audiat, declarând că inculpatul A. l-a contactat în toamna anului 2012 şi i-a cerut să reţină şi să-i remită banii pe care societatea comercială ŢŢ.

SRL îi datora martorului OO. Ca urmare a acestei cereri, martorul TT. i-a trimis magistratului suma de 2.000 RON, prin intermediul martorului UU. Astfel, la 30 octombrie 2012, ora 12:00:54, inculpatul A. l-a apelat telefonic pe martorul VV., administratorul societăţii comerciale WW. SRL Sînlazăr, jud. Bihor căruia i-a comunicat „când îi faci la OO. plată, să nu mă uiţi! Să mă anunţi şi pe mine, că ştii că mai are să-mi dea nişte bani". În aceeaşi zi, la ora 12:04:40, inculpatul A. l-a contactat pe martorul TT., administratorul societăţii ŢŢ.

SRL Marghita, căruia i-a spus că Am vorbit cu VV. şi mi-o zis c-o băgat pe ŢŢ. ceva bani şi ştii că mie mi-i dator OO. şi vorbisem noi şi la nuntă să mă anunţaţi când vin chestii de astea. Că văd că el nu... Tot îmi spune că-mi dă, că-mi dă, da' amu, de doi ani şi ceva, stau şi io, ştii, cu ăsta...". În continuarea aceleiaşi convorbiri, a avut loc următorul dialog:

„A.: - N-am zis să mi-i deie toţi, am zis să-mi dea vreo 200 de milioane (n.n: nu se înţelege).

TT.: - Da' de unde să-ţi fi dat, că nu cred că mai are 40 de milioane.

A.: - Da' nu... Eu am... Am înţeles, mă. Da' dă-o dracului1. Dă-i şi la prostu' ăsta de A. 15-20. Aşa cum îmi dă, nu? Că nu te-am întrebat doi ani de... Şi eu plătesc pe banu' ăsta dobândă, că l-am luat din credit, din card".

La 9 noiembrie 2012, ora 09:27:00, inculpatul A. l-a contactat telefonic pe martorul UU., căruia i-a cerut să ridice de la martorul TT. nişte bani, care îi erau datoraţi de martorul OO., ocazie cu care a avut loc următorul dialog:

A.: - A! Că trebuie să-mi trimită XX. nişte bani de la OO. şi n-aş mai merge până acolo.

UU.: Cine?

A.: - XX..

UU.: - Da' io viu mâine. Zi-i să mi-i deie numa' mâine.

A.: - Nu. Astăzi mi-i trebuie, că am nevoie de ei.

S-a apreciat că sentinţa este nelegală şi sub aspectul neaplicării pedepselor complementare şi accesorii inculpatului B. Instanţa de fond a considerat că în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B., întrucât acesta nu deţinea vreo funcţie în cadrul unei autorităţi publice la data faptelor, dar şi contribuţia acestuia, fără un rol decisiv, că nu se impune aplicarea unei pedepse complementare, astfel că nici cea accesorie nu poate fi dispusă. Acuzarea a arătat că pe parcursul cercetărilor inculpatul B. a avut o atitudine nesinceră, în pofida probelor de la dosar, încercând prin declaraţiile făcute să îngreuneze aflarea adevărului în cauză, în scopul de a-l ajuta pe inculpatul A., cu care se află în relaţii de prietenie, să nu fie tras la răspundere penală. Din discuţiile purtate de acesta, înregistrate în mediul ambiental, rezultă că inculpatul B. făcuse o obişnuinţă în a „rezolva", împreună cu judecătorul A., diferite dosare penale în schimbul unor sume de bani „negociate" cu justiţiabilii:

„B.: - Na. Pentru că... G., eu am mai făcu... trecut prin cazuri din astea. Nu s-o putut rezolva, o pus banu'pe masă, jos. Nu se riscă nimeni, înţelegi? Pentru că-s cazuri grele".

În opinia acuzării pedepsele complementare sunt menite să completeze represiunea instituită prin pedeapsa principală. Pedepsele complementare sunt prevăzute de lege, aplicate de instanţa judecătorească numai pe lângă o pedeapsă principală. Ca sancţiune penală şi pedepsele complementare îndeplinesc alături de pedepsele principale funcţii de constrângere, de reeducare şi de exemplaritate. Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni ca scop al pedepsei se realizează şi prin aplicarea pedepselor complementare. Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi este facultativă în cazurile în care nu este prevăzută pentru infracţiunea respectivă, dar instanţa apreciază motivat că faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana făptuitorului, este necesară aplicarea acesteia. Pedeapsa accesorie obligatorie constă în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, ori de a ocupa o funcţie care implica exerciţiul autorităţii de stat, iar raţiunea pentru care s-a impus îngrădirea acestora prin efectul legii se explică prin vădita incompatibilitate dintre starea de persoana condamnată aflată în executarea unei pedepse privative de libertate şi exigenţele cerute pentru reprezentarea sau slujirea interesului public.

De asemenea, în opinia acuzării, în mod greşit instanţa de fond a dispus ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului dispusă faţă de A. prin ordonanţa D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea la data de 06 februarie 2013 asupra sumei de 11.500 euro. Instanţa de fond nu a reţinut ca fiind probată predarea vreunei sume de bani de către denunţătorul C. către inculpatul A. cu ocazia întâlnirii din iunie 2011 de la Berettyoujfalu (punctul I.2 din rechizitoriu) şi că obiectul confiscării îl formează bunurile/valorile efectiv predate în săvârşirea infracţiunilor de corupţie şi a ridicat măsura asiguratorie a sechestrului dispusă faţă de inculpatul A. S-a apreciat că este greşită dispoziţia instanţei deoarece în cauză trebuie confiscată suma de 1500 euro pe care inculpatul A., în cursul anului 2009, în calitate de judecător la Tribunalul Bihor, i-a pretins şi primit de la denunţătorul C., care avea pe rolul Judecătoriei Oradea un dosar de evaziune fiscală, pentru a-şi exercita influenţa asupra judecătorilor ce compuneau completul învestit cu judecarea cauzei privindu-l pe denunţătorul mai sus menţionat - la instanţa de fond ori la cea de control judiciar - pct. I.l din rechizitoriu şi suma de 10.000 euro pe care inculpatul A. i-a primit prin intermediul omului de afaceri I., de la denunţătorul C., care avea pe rolul instanţelor un dosar în care era judecat pentru comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi lovire sau alte violenţe, pentru a-şi exercita influenţa asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Oradea ce compuneau completul învestit cu judecarea recursului în cauza privindu-l pe recurentul C., astfel încât să fie pronunţată în cauză o hotărâre favorabilă acestuia, respectiv să fie achitat.

În sfârşit, s-a apreciat că sentinţa este netemeinică şi în ceea ce priveşte stabilirea cheltuielilor judiciare faţă de cei doi inculpaţi, cuantumul stabilit de instanţa de fond fiind prea mic pentru acoperirea cheltuielilor judiciare efectuate până în prezent în cauză. Prin rechizitoriu a fost stabilită, cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 200.000 RON, conform art. 158 - 163 din Regulamentul din data de 25 octombrie 2004, de ordine interioară a Parchetelor, care a fost publicat în M. Of. nr. 1087/23.11.2004, iar la dosarul cauzei a fost depus modul de calcul al cheltuielilor judiciare efectuate în timpul urmăririi penale - înscris aflat la dosar instanţă. Instanţa de judecată a obligat inculpaţii doar la plata sumei totale de 60.000 RON, sumă care însă nu acoperă cheltuielile judiciare efectuate în timpul urmăririi penale şi de către instanţa de judecată cu judecarea procesului. În dosar s-au efectuat activităţi operative foarte costisitoare, supravegheri operative, interceptarea comunicaţiilor telefonice, au fost efectuate un număr mare de acte procedurale şi alte activităţi pentru probarea infracţiunilor deduse judecăţii. Ponderea cea mai mare în cheltuielile judiciare o reprezintă cele cu supravegherile operative, aşa cum rezultă din adresa aflată la dosar instanţă. Cheltuielile judiciare reprezintă suma cheltuielilor făcute atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată. În cuantumul cheltuielilor judiciare intră toate cheltuielile necesare desfăşurării procesului: cheltuielile necesare actelor de procedura; cheltuielile pentru administrarea şi conservare probelor; cheltuielile cu diferiţi participanţi în procesul penal (interpret, martor, expert), precum şi oricare alte cheltuieli necesare desfăşurării procesului penal. A fost invocat şi Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 3541/C din 23 octombrie 2012 publicat în M. Of. nr. 20/10.01.2013.

III.2 În motivele apelului declarat de inculpatul A. se arată, în sinteză, următoarele (astfel cum rezultă din motivele scrise de apel şi din concluziile scrise depuse la dosar de inculpat, respectiv, de avocatul acestuia):

Cu privire la infracţiunile de trafic de influenţă, în opinia apelantului-inculpat probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi - în special - a cercetării judecătoreşti, nu confirmă acuzaţiile, acestea bazându-se „..pe declaraţiile contradictarii şi lipsite de credibilitate ale unor persoane interesate, respectiv denunţătorul lipsit de libertate, soţia acestuia fostă prostituată) şi martorul I. (pasibil de o acuzaţie sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă şi dovedit ca un martor denunţător de serviciu în dosarele D.N.A.)".

În consecinţă, după expunerea unor argumente ca urmare a interpretării dată probelor de apelantul-inculpat, s-a susţinut că cele două infracţiuni de trafic de influenţă pentru care este acuzat nu există, sens în care - în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - se impune achitarea sa.

Referitor la acuzaţiile privind săvârşirea infracţiunilor de fals în declaraţii, apelantul-inculpat a susţinut că nu se face vinovat de săvârşirea niciuneia dintre acestea. A apreciat că faptele imputate prin actul de sesizare nu există, respectiv nu a declarat riimic ce să nu corespundă adevărului, tot ceea ce se regăseşte consemnat în cuprinsul declaraţiilor de avere fiind în deplină concordantă cu realitatea, astfel ca soluţia ce se impune a fi pronunţată în cauză cu privire la săvârşirea acestor trei infracţiuni este achitarea întemeiată pe disp. art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În motivele de apel este reiterată apărarea - susţinută şi la instanţa de fond - că în prezenta cauză a existat o provocare din partea organelor judiciare (prin intermediul unor persoane particulare care au acţionat la cererea şi îndrumarea acestora).

În concluziile scrise depuse la dosar de apărătorul apelantului-inculpat, sentinţa a fost criticată pentru următoarele motive:

- se întemeiază pe probe constând în interceptări obţinute nelegal prin încălcarea dispoziţiilor art. 101 alin. (1) teza ultimă C. proc. pen., care consacră principiul loialităţii în obţinerea probelor, potrivit căruia este oprit a se întrebuinţa promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obţine probe (s-a susţinut că numita G., fosta soţie a denunţătorului C., a acţionat ca un agent provocator-colaborator, de conivenţă cu anchetatorul); .

- se întemeiază pe declaraţiile martorilor E. şi S., date la urmărirea penală, declaraţii care sunt contrare cu cele date de aceiaşi martori la instanţă;

- se întemeiază pe declaraţiile îndoielnice, lipsite de credibilitate şi de valoare probatorie ale denunţătorului interesat C. şi ale martorului I. care, în realitate, au colaborat cu organul de urmărire penală pentru a obţine statutul de martor denunţător, statut de care, cei doi, au beneficiat ilegal;

- se întemeiază pe interpretarea greşită a conţinutului discuţiei telefonice înregistrate de către D.N.A. la 21 august 2012 dintre martorii I. şi M. şi pe invocarea declaraţiilor martorilor I. şi C., care nu fac dovada săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă de către inculpatul A.;

- instanţa a nesocotit dispoziţiile prev. de art. 103 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora hotărârea de condamnare nu se poate întemeia în măsură determinantă, pe declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor şi ale martorilor protejaţi. Or, în cauză instanţa a ignorat acest text, care are rang de principiu în materia soluţiilor pe care le pronunţă instanţa, întemeindu-şi soluţia de condamnare într-o măsură determinantă pe discuţiile interceptate dintre G. cu inculpatul B., în condiţiile în care numita G. a acţionat ca un agent provocator, colaborator, deterrninându-l pe B. să facă declaraţii de acuzare a lui A. printr-o acţiune de provocare, prin promisiuni şi îndemnuri cu încălcarea dispoziţiilor art. 101 alin. (1) teza ultimă C. proc. pen.;

- este greşită condamnarea pentru infracţiunile de fals în declaraţii întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală. S-a solicitat achitarea în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

III.3 În motivele de apel ale inculpatului B., în sinteză, s-a solicitat admiterea apelului şi, pe cale de consecinţă, fie achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit a) C. proc. pen., fie reindividualizarea pedepsei şi a modalităţii de executare.

Apelantul-inculpat a menţionat, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa judecătorilor, că pe inculpatul judecător A. îl cunoştea fiind consătean cu acesta, dar nu avea cu acesta relaţii de amiciţie. Cunoştea funcţia pe care acesta o deţinea, fapt pentru care nu şi-a permis în nicio ocazie să discute cu acesta despre chestiuni legate de atribuţiile sale de serviciu. Mai mult decât atât, a menţionat că el este un om simplu, se ocupă cu transportul de marfă, cu camioanele şi nu are niciun fel de pregătire minim necesară unor discuţii pe teme juridice. Din timpul activităţii de transportator l-a cunoscut pe martorul denunţător C., care i-a povestit că este implicat în săvârşirea unor infracţiuni însă, aşa după cum a declarat constant şi în faţa instanţelor de judecată, nu i-a cerut ajutorul în acest sens, iar el nu m-am oferit vreodată să îl sprijine prin vreo intervenţie la judecătorul A. În susţinerea apărării sale, a invocat declaraţia lui C. din data de 07 aprilie 2015, dată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi prin care acesta spune că B. a refuzat să se implice chiar dacă i-a oferit bani şi un cap de camion. Faptul că nu a pretins, primit sau acceptat vreo promisiune de sume de bani sau alte valori este confirmat şi de către martora G. prin declaraţia din data de 01 septembrie 2015 din faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În acelaşi sens, refuzul său de a se implica în vreun fel rezultă şi din transcrierea interceptării aflate la fila din sentinţa atacată, respectiv: B.: Mă, nu mă duc G.! Jur! îţi spun NU; NU; NU...Deci, bă, eu cu oameni din ăst ia... cu nu am chef să mă duc să dau cu subsemnatul, mă înţelegi?

De altfel, menţionează inculpatul, nu era nevoie de nicio intervenţie a sa pentru a face în vreun fel legătura între C. şi judecătorul A. întrucât aceştia s-au cunoscut cu mult înainte, prin intermediul numitului D., stare de fapt care rezultă din declaraţiile tuturor celor audiaţi, fie ei inculpaţi (A., B.), fie ei martori (D., C., soţia inc., G.). Aşa după cum a rezultat din cercetarea judecătorească şi din audierile efectuate în faţa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie persoana de încredere şi de contact, persoană cu o anumită influenţă pe plan local, a fost martorul I. care, de altfel, a şi recunoscut implicarea sa, inclusiv că a efectuat acte materiale în prezenta cauza (a primit banii de la martorul C., a promis că îi va păstra drept garanţie până ce lucrurile se vor rezolva). Martorul I. confirmă, prin mârturirile sale, că nu am avut nicio legătură cu încercările lui C. de a interveni pe lângă judecătorul A. şi că nu a fost implicat în vreun fel (transmitere de bani, participare la discuţii, organizare de întâlniri etc). De altfel, martorul I. declara că nici măcar nu l-a cunoscut.

Apelantul-inculpat a mai susţinut că a fost condamnat, pe nedrept, la o pedeapsă deosebit de grea, condamnare care se bazează în exclusivitate pe convorbirea avută cu soţia denunţătorului, G. la data de 19 iulie 2012, convorbire înregistrată de către organele în drept şi prin care s-a urmărit determinarea sa de a accepta săvârşirea unui trafic de influenţă; aşa după cum a arătat mai sus această provocare nu a reuşit.

Apelantul-inculpat a dat o explicaţie cu privire la unele aspecte din cadrul acestei convorbiri, cu privire la unele informaţii legate de „epopeea juridică" a denunţătorului C. Toate lucrurile la care a făcut referire în timpul discuţiei interceptate cu G. le-a cunoscut din relatarea acestora de către C. şi nu din implicarea sa directă sau în vreun alt fel. C. i-a povestit în amănunt versiunea sa, versiune pe care a discutat-o cu G., dar pe care el nu poate nici să o confirme ca fiind reală aşa după cum nu poate susţine că este adevărată câtă vreme el nu a fost implicat în acele evenimente. Din declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti martorul C. recunoaşte că i-a prezentat versiunea lui în amănunt înainte de a purta el discuţia înregistrată cu G., la data de 19 iulie 2012. Cu privire la limbajul trivial, uşor nervos, precum şi referitor la anumite aspecte prin care arăta o anumită bunăvoinţă faţă de C. şi problemele sale judiciare, apelantul-inculpat a susţinut că toate acestea se explică prin dorinţa lui sinceră de a scăpa de insistenţele şi presiunile soţiei, fapt pentru care a şi făcut precizarea că el nu are de gând să se implice pentru că nu vrea să dea de necazuri (...să dau cu subsemnatul.).

În legătură cu deplasarea sa în Ungaria, apelantul-inculpat a precizat că nu a fost în Ungaria la momentul întâlnirii dintre judecătorul A. şi denunţătorul C. (martorii audiaţi confirmă acest lucru). De altfel, când a fost audiat în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie C. a declarat că el nu a fost de faţă în restaurant când a discutat cu judecătorul A. Deplasarea sa în Ungaria nu a avut ca scop intermedierea vreunei întâlniri, ci pur şi simplu pentru a-şi recupera un camion aflat în acel loc.

Cu privire la critica subsidiară, a arătat că pedeapsa aplicată de instanţa de fond este injustă, atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare; instanţa de fond nu a circumstanţiat corect pedeapsa raportat la faptul că nu are antecedente, la situaţia sa familială, precum şi la renumele bun de care se bucură în comunitatea din care face parte.

Judecarea apelurilor

În etapa apelului, cauza a avut 9 termene de judecată. Având în vedere jurisprudenţa C.E.D.O. şi cea a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ulterioară unor hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului cu referire la judecarea cauzei în căile de atac după pronunţarea de către instanţa de fond a unei soluţii de achitare (totale ori parţiale, după caz), la termenul din 11 noiembrie 2014 s-a acordat un nou termen de judecată pentru ca acuzarea şi apărarea să depună la dosar lista cu probele ce se vor administra/readministra în cursul apelului, inclusiv prin precizarea tezei probatorii.

La termenul din 13 ianuarie 2015, Înalta Curte a pus în discuţie contradictorie probele propuse de acuzare şi apărare pentru administrare/readministrare în etapa judecării apelului. Prin aceeaşi încheiere, ulterior dezbaterilor, Înalta Curte a dispus cu privire la probele administrate/readministrate în apel şi, totodată, a stabilit un nou termen pentru administrarea/readministrarea probelor încuviinţate.

La următoarele termene de judecată, Înalta Curte a procedat la administrarea probelor, vizionarea în şedinţă publică a înregistrării audio-video a declaraţiei martorului S., audierea inculpaţilor, precum şi a martorilor C., EEE., D., FFF., UU., VV., G., TT., I.; având în vedere imposibilitatea localizării martorilor OO. şi E. - în pofida numeroaselor demersuri procedurale ale instanţei - după punerea în discuţie contradictorie s-a administrat proba testimonială în modalitatea specială a citirii în şedinţă publică a declaraţiilor anterioare date de aceşti 2 martori.

La ultimul termen de judecată, înainte ca instanţa să declare terminată cercetarea judecătorească în apel (administrarea/readministrarea probelor), au fost audiaţi inculpaţii care au arătat că nu mai au alte completări de făcut declaraţiilor anterioare, nefiind solicitate alte probe.

Înalta Curte, examinând apelurile pe baza probelor, actelor şi lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de apel, dar şi din oficiu, potrivit art. 417 alin. (2) C. proc. pen., pentru motivele care se vor arăta, va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. şi va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, cu referire la intimatul-inculpat B., şi de inculpatul B., ambele numai în limitele care se vor arăta (legea penală mai favorabilă, aplicarea pedepselor complementare şi accesorii, precum şi individualizarea judiciară a pedepsei - cuantum şi modalitate de executare).

Prealabil examinării apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara (cu referire la intimatul-inculpat A.) şi de apelantul-inculpat A., Înalta Curte constată următoarele:

- probatoriul administrat/readministrat în apel nu a fost de natură să aducă modificări cu privire la situaţia de fapt astfel cum aceasta a fost reţinută de instanţa de fond;

- argumentele expuse în motivele de apel, atât de acuzare, cât şi de apărarea intimatului-apelant inculpat A. (sub aspect probatoriu şi sub aspect juridic), nu diferă, în esenţă, de cele expuse în rechizitoriu şi, respectiv, în concluziile apărării puse în faţa instanţei de fond;

instanţa de fond a utilizat o modalitate laborioasă de expunere a motivelor de fapt (deduse din probatoriul administrat) şi a motivelor de drept care au justificat atât soluţiile de condamnare, cât şi soluţiile de achitare pentru inculpatul A.: 1) expunerea acuzaţiilor din rechizitoriu, conform sistematizării din respectivul act (expunerea situaţiei de fapt); 2) menţionarea probelor/mijloacelor de probă pe baza cărora procurorul a reţinut respectiva situaţie de fapt (şi, implicit, acuzaţie); 3) examinarea critică şi coroborată a probatoriului administrat în cursul urmăririi penale şi al judecăţii în primă instanţă, inclusiv prezentarea motivelor pentru care a apreciat că unele dintre probe, chiar obţinute în condiţiile legalităţii şi loialităţii procesuale, nu pot fi avute în vedere la stabilirea temeinică a faptelor şi acuzaţiilor; 4) expunerea situaţiei de fapt considerată ca fiind corespunzătoare probelor coroborate, probe reţinute ca fiind suficient de convingătoare în sensul dovedirii faptelor şi vinovăţiei inculpatului dincolo de orice îndoială rezonabilă; 5) examinarea elementelor constitutive ale infracţiunilor şi, respectiv, soluţia cu privire la fiecare infracţiune pentru care inculpatul a fost trimis în judecată (achitare sau condamnare).

În aceste condiţii, Înalta Curte - ca instanţă de control judiciar - pe de o parte, îşi însuşeşte integral argumentele de fapt şi de drept expuse în sentinţa atacată, iar pe de altă parte, apreciază că nu se impune reluarea acestora, fiind însă necesare unele completări, mai ales cu privire la pretinsa „provocare", precum şi cu privire la pretinsa încălcare a principiilor legalităţii şi loialităţii în administrarea probelor în cursul urmăririi penale, ambele invocate de apărare atât la instanţa de fond, cât şi în apel.

Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, constată că inculpatul A. invocă cele două apărări pentru a justifica o conduită socială şi relaţională situată dincolo de limitele obligaţiei generale de rezervă impusă de statutul judecătorului şi procurorului, conduită care, în final, astfel cum a stabilit instanţa de fond, a intrat sub incidenţa legii penale.

Din perspectiva funcţiei de judecător (specializat în domeniul penal) la tribunal şi, ulterior, la curtea de apel, inculpatul A. a acceptat şi, ulterior, chiar a întreţinut prin propria voinţă, un mediu relaţional cu o persoană despre care cunoştea că „are probleme cu legea"; este lipsită de relevantă apărarea inculpatului potrivit căreia, iniţial, ar fi cunoscut doar că denunţătorul are unele probleme „de natură financiară" cu organele fianciare de control (Garda Financiară), evaziunea fiscală constituind infracţiune; cert este, potrivit probatoriului, că, în foarte scurt timp, inculpatul a realizat, pe deplin, situaţia „juridică" a denunţătorului şi dorinţa acestuia de a influenţa, într-un mod evident favorabil lui, actul de justiţie în dosarele pe care le avea pe rolul organelor judiciare. Nu în ultimul rând, atât probele administrate, cât şi afirmaţiile proprii, converg către concluzia că inculpatul judecător A. avea cunoştinţă de problemele juridice grave pe care denunţătorul le avea; or, în aceste condiţii, inculpatul nu a oferit explicaţii rezonabile pentru a justifica ulterioarele contacte directe sau prin persoane interpuse cu denunţătorul (unele aflate în relaţii apropiate cu inculpatul).

De altfel, chiar apelantul-inculpat A. a precizat, în declaraţia dată la Înalta Curte, în apel, că l-a cunoscut pe denunţător în anul 2009, în casa numitului D.; de asemenea, a arătat că, în toamna anului 2009, s-a întâlnit cu ZZ., comisar anti-drog care i-a recomandat „(..) că nu ar fi bine să am relaţii cu denunţătorul pentru că este o persoană cu probleme penale".

În aceste condiţii, nu poate fi justificată apărarea inculpatului constând în „provocarea" realizată de persoane care ar fi acţionat sub coordonarea organelor de urmărire penală ori constând în obţinerea unor probe cu încălcarea principiului legalităţii şi loialităţii.

Inculpatul A. cunoştea anterior suficiente date şi informaţii cu privire la persoana denunţătorului şi la interesul acestuia în sensul influenţării favorabile a justiţiei în cauzele pe care le avea pe rolul instanţelor la care, succesiv, acesta a îndeplinit funcţia de judecător în materie penală (şi, implicit, a avut posibilitatea reală de a înţelege sensul demersurilor denunţătorului şi soţiei acestuia); toate probele la care apelantul-inculpat a făcut referire au fost administrate ulterior luării rezoluţiei infracţionale de către inculpat, prin tehnici speciale de anchetă - desfăşurate în condiţiile C. proc. pen. - specifice investigării infracţiunilor de corupţie şi acceptate de instituţiile Naţiunilor Unite şi cele europene (Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, ratificată de România prin Legea nr. 365/2004; REC 2005 9 privind protecţia martorilor şi colaboratorilor; REC 2005 10 privind tehnicile speciale de anchetă; etc).

Aceste instrumente juridice, ale căror prevederi au fost preluate de statele naţionale, inclusiv de România, permit nu numai folosirea tehnicilor speciale de anchetă, dar prefigurează şi modalităţile legale, precum şi beneficiile legale acordate persoanelor care colaborează cu organele judiciare în activitatea de investigare a infracţiunilor de corupţie.

Din această perspectivă, apare ca neîntemeiată critica apelantului-inculpat cu privire la faptul că unele persoane audiate ca martor în prezenta cauză şi care, în opinia apărării, ar fi săvârşit, la rândul lor, fapte de natură penală, nu au fost trimise în judecată, declaraţiile lor fiind folosite pentru fundamentarea soluţiei de condamnare.

În final, Înalta Curte constată că aplicabilitatea principiului loialităţii administrării probelor a fost analizată în jurisprudenţa Curţii Europene şi în materia provocării poliţieneşti sau a agenţilor provocatori.

"Agenţii provocatori" sunt agenţi infiltraţi ai statului sau orice persoană ce acţionează sub coordonarea sau supravegherea unei autorităţi (în procesul penal, a organelor poliţiei sau a procurorului) care - în activitatea desfăşurată - îşi depăşesc limitele atribuţiilor conferite de lege de a acţiona în scopul relevării activităţii infracţionale a unei persoane, provocând-o pe aceasta să comită infracţiuni în vederea administrării de probe în acuzare.

Curtea Europeană a făcut distincţia între acţiunea agenţilor provocatori - acţiunea ofiţerilor de poliţie sau a procurorului creând intenţia criminală care anterior nu exista - şi cazurile în care persoana avea deja predispoziţia de a comite infracţiuni; instanţa europeană a acordat caracter principal la doi factori: 1) inexistenţa unor probe din care să rezulte suspiciunea că persoana era deja implicată într-o activitate infracţională; 2) faptul indubitabil că organele de poliţie îl instigaseră la comiterea acelei infracţiuni.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (C.E.D.O.) a examinat şi situaţia declaraţiilor date de martori în schimbul unor avantaje legale. C.E.D.O. nu a contestat că utilizarea declaraţiilor date de martori în schimbul unei imunităţi sau al altor avantaje legale reprezintă un instrument important în lupta pe care autorităţile interne trebuie să o conducă împotriva criminalităţii. Totuşi, a apreciat că prin utilizarea acestui mijloc se poate compromite echitatea procedurii împotriva acuzatului, de natură să ridice probleme delicate, atâta timp cât, prin chiar natura lor, declaraţiile în cauză se pretează la manipulări şi pot fi efectuate exclusiv în scopul de a obţine avantajele oferite în schimb sau drept răzbunare personală. C.E.D.O. a arătat că natura, uneori ambiguă, a unor astfel de declaraţii şi riscul ca o altă persoană să poată fi acuzată şi judecată pe baza unor alegaţii neverificate, care nu sunt în mod necesar dezinteresate, nu trebuie să fie subestimate. Cu toate acestea, s-a arătat că utilizarea acestui tip de declaraţii nu este suficientă în sine pentru ca procedura să fie inechitabilă, fiind necesară o analiză „in concreto"'a circumstanţelor din speţă.

În prezenta cauză, pe de o parte, inculpatul - judecător specializat în drept penal - avea cunoştinţă de prevederile legale referitoare la „denunţător", la dispoziţiile din legile speciale referitoare la cauzele de reducere a pedepsei, iar pe de altă parte, i s-a acordat acestuia, dar şi instanţele au avut posibilitatea, în cursul procedurii judiciare, inclusiv în cursul judecăţii în fond şi apel, să interogheze într-un mod amănunţit şi să se controleze credibilitatea acestor persoane audiate în calitate de martori.

Examinând sentinţa atacată, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o justă aplicare a acestor principii în adoptarea soluţiei de achitare pentru acuzaţia de la pct. I.l din rechizitoriu, astfel că este neîntemeiată critica expusă în motivele de apel ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara (cu privire la prima infracţiune de corupţie pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată).

O justă aplicare a aceloraşi principii a fost făcută de instanţa de fond şi cu privire la soluţia de condamnare a inculpatului A. pentru a doua faptă de corupţie pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriu (pct. I.2), pentru această faptă probatoriul administrat fiind amplu, nelimitându-se la declaraţiile denunţătorului şi soţiei acestuia, declaraţii care însă se coroborează, în cea mai mare parte, cu restul probelor administrate astfel cum corect s-a arătat în sentinţa atacată (se reţine că, în faţa Înaltei Curţi, inculpatul A. a menţionat că „Nu contest niciuna din interceptările ce mă privesc, astfel cum au fost redate în procesele-verbale existente în dosar).

În motivele de apel ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara nu a fost criticată soluţia instanţei de fond, inclusiv argumentele acestei soluţii, referitoare la acuzaţia de la pct. I.2 din rechizitoriu; în consecinţă, având în vedere acest aspect, precum şi menţinerea soluţiei de achitare a inculpatului A. pentru acuzaţia de la pct. I.1 din rechizitoriu, Înalta Curte constată neîntemeiată critica din motivele de apel cu referire la ridicarea măsurii asigurătorii asupra sumei de 11.500 euro (pct. 3 - motive de apel) pentru fapta de la pct. 1.2 din rechizitoriu inculpatul personal, conform probatoriului existent la dosar, neprimind nicio sumă de bani, nu se justifică nici măsura confiscării speciale şi nici menţinerea măsurii asigurătorii asupra sumei respective.

În consecinţă, având în vedere soluţia de achitare a inculpatului A. pentru acuzaţia de la pct. 1.1 din rechizitoriu, dar şi situaţia de fapt rezultată din probele administrate pentru acuzaţia de la pct. 1.2 (inculpatul A. neprimind personal nicio sumă de bani), ambele soluţii menţinute de Înalta Curte, cererea denunţătorului C. de restituire a sumei de 11.500 de euro, formulată la termenul din 07 aprilie 2015, este neîntemeiată.

Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, apreciază ca excesiv cuantumul cheltuielilor judiciare solicitate pentru faza de urmărire penală (critica de la pct. 4 a motivelor de apel).

Fără a nega realitatea costurilor ridicate impuse de utilizarea, printre altele, a tehnicilor speciale de anchetă, Înalta Curte constată, ca şi instanţa de fond, că urmărirea penală a vizat mai multe persoane şi mai multe fapte decât cele care fac obiectul prezentei cauze penale, astfel că este justă reducerea sumelor în sensul şi cuantumul stabilit de instanţa de fond.

Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată şi critica din motivele de apel ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara cu privire la soluţia de achitare a inculpatului A. pentru acuzaţia de la pct. IL3 din rechizitoriu, însuşindu-şi integral argumentele expuse în sentinţa atacată.

În acord cu argumentele instanţei de fond, expuse anterior, coroborarea declaraţiilor martorilor OO., SS. şi TT., martori la care s-a făcut trimitere în motivele de apel, nu conduc la convingerea, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul a împrumutat martorului OO. o sumă care să depăşească 5.000 euro şi care ar fi atras obligaţia de a fi menţionată în declaraţiile de avere.

Cu privire la criticile apelantului-inculpat A. referitoare la soluţiile de condamnare pentru celelalte infracţiuni (fals în declaraţii), se constată că sunt neîntemeiate; în cazul acestor infracţiuni, faptele în materialitatea lor fiind recunoscute de inculpat, principalele probe constau chiar în înscrisurile existente la dosar, inculpatul încălcând obligaţia de declarare a realităţii operaţiunilor respective, apărările expuse la fond şi în apel fiind fără suport legal, astfel cum corect a menţionat şi instanţa anterioară, Înalta Curte însuşindu-şi integral argumentele sentinţei atacate, nefiind necesară reluarea şi nici completarea acestora.

Înalta Curte va admite însă apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, cu referire la intimatul-inculpat B., şi de inculpatul B., ambele numai în limitele care se vor arăta (legea penală mai favorabilă, aplicarea pedepselor complementare şi accesorii, precum şi individualizarea judiciară a pedepsei - cuantum şi modalitate de executare), având în vedere următoarele:

Pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să fie, în toate cazurile, una echitabilă. Pedeapsa este echitabilă când ea impune infractorului lipsuri şi restricţii ale drepturilor lui proporţionale cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi este suficientă pentru restabilirea echităţii sociale, adică a drepturilor şi intereselor victimei, statului şi întregii societăţi, perturbate prin infracţiune. Pedeapsa este echitabilă şi atunci când este capabilă de a contribui la realizarea altor scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi reeducarea/corectarea condamnatului şi prevenirea comiterii de noi infracţiuni atât de către condamnat, cât şi de alte persoane. În consecinţă, necesitatea aplicării unei pedepse echitabile constituie de fapt o cerinţă a principiului echităţii în dreptul penal care obligă instanţa să-i aplice infractorului o pedeapsă legală şi individualizată, capabilă de a restabili echitatea socială şi de a realiza celelalte scopuri ale pedepsei penale.

Complicitatea la infracţiunea de trafic de influenţă, prin aplicarea art. 5 C. pen. privind legea penală mai favorabilă, conform încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, respectiv art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, infracţiune pentru care apelantul-inculpat B. a fost condamnat în primă instanţă, însă prin aplicarea textului nou din C. pen., este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani (în cazul complicelui fiind incident art. 27 C. pen. ant).

Având în vedere că instanţa de fond a stabilit o pedeapsă orientată sensibil spre minimul special al textului incriminator din noul C. pen. (traficul de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. actual, este sancţionat cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani), dar şi pentru că, în raport de modalităţile de individualizare a executării pedepsei, C. pen. anterior este lege mai favorabilă, instanţa de apel se va raporta la încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu (conform legii penale anterioare).

Din examinarea sentinţei atacate rezultă că instanţa de fond a apreciat contribuţia coinculpatului B. ca fiind una „(...) fără un rol decisiv (..)" ceea ce a justificat, în opinia acesteia, un cuantum al pedepsei cu numai 6 luni peste minimul special al textului incriminator.

Înalta Curte apreciază, în baza aceloraşi criterii de individualizare, că un cuantum al pedepsei egal cu minimul special al textului incriminator al faptei corespunde principiului proporţionalităţii sancţiunii cu persoana făptuitorului şi cu gravitatea concretă a faptei.

Instanţa de fond, atunci când a apreciat că scopul pedepsei poate fi realizat numai prin executarea în regim de detenţie a pedepsei de către inculpatul B. a menţionat că acesta „(...) manifestă dispreţ faţă de activitatea organelor judiciare (...). a avut o conduită procesuală nesinceră în pofida probelor evidente de vinovăţie ce îl vizau direct. În aceste condiţii, (....) se impune aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special însă în regim de deţinere, neputăndu-se reţine nici un element în sensul că are resorturile interne pentru autoreeducare şi prevenirea altor fapte similare".

Contrar instanţei de fond, Înalta Curte - reţinând că inculpatul provine dintr-un mediu social stabil, are familie (căsătorit, având un minor în întreţinere), este la prima încălcare a legii penale (nefigurând cu menţiuni în cazierul judiciar), probele administrate nesugerând că acesta a urmărit un interes/avantaj material prin săvârşirea faptei (aspecte constatate şi de instanţa de fond) - apreciază că scopul pedepsei poate fi realizat şi în condiţiile art. 81 C. pen. ant, neexistând elemente/date rezonabile care să conducă la concluzia că, la prima încălcare a legii penale fiind, inculpatul, sub posibila sancţiune a revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei, printr-o nouă încălcare a legii penale pe durata termenului de încercare de 4 ani, nu va avea o conduită socială corectă care să conducă la realizarea scopului pedepsei (reeducarea şi prevenirea săvârşirii unor noi infracţiuni).

Este însă întemeiată şi critica Ministerului Public cu privire la aplicarea pedepselor complementare şi accesorii pentru următoarele motive:

Indiscutabil că inculpatul B., chiar dacă nu a avut o funcţie anume, a acceptat să fie implicat într-o activitate de natură să pună sub semnul întrebării imparţialitatea şi integritatea judecătorilor şi, pe un plan mai larg, buna funcţionare a justiţiei, ca serviciu public interesând societatea, în ansamblul ei.

Or, pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie completează, în mod firesc, sancţionarea infractorului, cu atât mai mult cu cât executarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei.

Conform art. 65 C. pen. ant. pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.

Având în vedere împrejurările săvârşirii faptei de către inculpatul B., natura acesteia şi consecinţele deja menţionate, Înalta Curte apreciază că se impune, cu necesitate, aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, pe o perioadă de 2 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

De asemenea, în condiţiile aplicării ca lege penală mai favorabilă a C. pen. anterior, se va aplica şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi, însă având în vedere suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare, se suspendă executarea pedepselor accesorii.

Având în vedere şi disp. art. 272 şi urm. C. proc. pen. privind cheltuielile judiciare în apel,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 143/PI din 17 iunie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă apelantul inculpat A. la plata către stat a sumei de 1.400 RON, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

II. Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, cu privire la intimatul inculpat B., precum şi apelul declarat de inculpatul B. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Desfiinţează în parte, sentinţa atacată, şi rejudecând:

Reduce de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 2 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului B. pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prin aplicarea art. 5 C. pen. privind legea penală mai favorabilă, conform încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, respectiv art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 65 C. pen. anterior cu aplic. art. 5 C. pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen. antenor, pe o perioadă de 2 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen. anterior, interzice inculpatului drepturile prev .de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 81 C. pen. anterior, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului B., pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în conformitate cu disp. art. 82 C. pen. anterior, care se socoteşte de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen. anterior, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare, se suspendă executarea pedepselor accesorii.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticoruptie - Serviciul Teritorial Timişoara şi de inculpatul B. rămân în sarcina statului, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.

III. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu contravin prezentei decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 noiembrie 2015.