Extraordinary appeal against final criminal decision dismissed as inadmissible for lack of statutory remedy
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the "objection" (contestație) filed by two private parties against the final decision of the Bucharest Court of Appeal, which had previously dismissed their appeals against a district court ruling; consequently, the lower court's decision rejecting the appellants' extraordinary remedy remains in force. The dispute concerned a challenge to a final criminal judgment that had rejected a revision request related to property rights (forest land) and civil liability, where the appellants argued they were not legally summoned, the court lacked jurisdiction, and their right to a fair trial was violated. The decisive legal basis was Article 425 of the Code of Criminal Procedure, which stipulates that the specific appeal of "objection" (contestație) is only admissible when expressly provided by law, and as the challenged appellate decision was a final judgment not susceptible to this specific remedy nor to appeal, the court affirmed the principle of legality in the hierarchy of appeals.
Legislator headnote
AI generatedart. 462 alin. (2) C. proc. pen, art. 43 C. proc. pen, art. 488 C. proc. pen, art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen, Art. 431 C. proc. pen, art. 426 lit. b) C. proc. pen; Extraordinary appeal against final criminal decision dismissed as inadmissible for lack of statutory remedy: În motivare au arătat că, în fapt, prin sentinţa penală mai sus menţionată li s-au adus prejudicii asupra interesului legitim asupra proprietăţii de 0,62 ha pădure care face obiectul acţiunii în nulitate absolută şi condiţionată pe art. 280 - 282 C. proc. pen. în Dosarele nr. x/P/2012 şi nr. x/P/2013.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 732 din 25 mai 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost respinse apelurile declarate de contestatorii A., B. împotriva Sentinţei penale nr. 81 din 26 februarie 2015, pronunţată de Judecătoria Novaci în Dosarul nr. x/267/2014, ca inadmisibile.
Au fost obligaţi apelanţii la plata către stat a sumei de 100 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Craiova a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 81 din 26 februarie 2015 pronunţată de Judecătoria Novaci în Dosarul nr. x/267/2014, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 77 din data de 3 iunie 2014 pronunţată de Judecătoria Novaci în Dosarul nr. x/267/2014 şi au fost obligaţi contestatorii la plata a câte 30 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că, prin cererea înregistrată la data de 10 iulie 2014, sub nr. x/267/2014, cerere înaintată de către Tribunalul Gorj, secţia penală cu adresa din data de 3 iulie 2014, contestatorii A. şi B. au formulat contestaţie în anulare împotriva Sentinţei penale nr. 77 din data de 24 februarie 2014 pronunţată de Judecătoria Novaci în Dosar nr. x/267/2014, ca fiind nereală, nelegală şi netemeinică, întrucât li s-au adus prejudicii asupra interesului legitim asupra proprietăţii de 0,62 ha pădure, solicitând admiterea contestaţiei, anularea Sentinţei penale nr. 77/2014 şi rejudecarea cauzei în Dosarele parchetului nr. x/P/2012 şi nr. x/P/2013.
În motivare au arătat că, în fapt, prin sentinţa penală mai sus menţionată li s-au adus prejudicii asupra interesului legitim asupra proprietăţii de 0,62 ha pădure care face obiectul acţiunii în nulitate absolută şi condiţionată pe art. 280 - 282 C. proc. pen. în Dosarele nr. x/P/2012 şi nr. x/P/2013.
Au solicitat, în temeiul art. 280 - 282 şi art. 462 alin. (2) C. proc. pen. ca plata cheltuielilor judiciare, cu privire la care în mod nedrept şi nelegal au fost somaţi să le plătească, să rămână în sarcina statului.
S-a arătat că Judecătoria Novaci nu era competentă pentru a pronunţa Sentinţa penală nr. 77/2014, având în vedere autorul principal al falsurilor - acesta în prezent fiind avocat - competentă să soluţioneze cauza fiind Curtea de Apel Craiova. De asemenea, s-a susţinut că în Dosarele nr. x/P/2012 şi nr. x/P/2013 nu s-a efectuat cercetare penală, pronunţându-se la data de 24 ianuarie 2014 neînceperea urmăririi penale.
S-a susţinut că sunt batjocoriţi în instanţă, fiind puşi pe drumuri în căutarea dreptăţii, solicitându-se ca în baza art. 43 C. proc. pen. să se dispună conexarea Dosarelor nr. x/P/2012 (x/P/2013) şi nr. x/P/2013, fiind una şi aceeaşi faptă, având acelaşi autori, aceeaşi proprietate, loc şi timp.
S-a solicitat, de asemenea, înaintarea Dosarelor nr. x/P/2012 (x/P/2013) şi nr. x/P/2013, spre competentă soluţionare, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, iar a Dosarului nr. x/P/2012 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Novaci, conform art. 488 C. proc. pen., în vederea accelerării cercetării şi obligarea autorului să restituie contestatorilor cei 5.000 mp ocupaţi abuziv.
De asemenea, s-a solicitat ca Judecătoria Novaci să se pronunţe asupra valabilităţii titlurilor de proprietate din 2009, întrucât s-au dat două titluri de proprietate pe aceeaşi bucată de pădure.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 341 şi art. 280 - 282 C. proc. pen., art. 51, art. 47 şi art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
La data de 12 septembrie 2014, prin serviciul registratură, s-au depus de către contestatori note scrise şi, în copie, Ordonanţa nr. 1234/P/2014 din data de 22 februarie 2013, o hartă cadastrală.
În Camera de consiliu din data de 25 septembrie 2014 s-au depus de către contestatori, în copie, titlurile de proprietate din 29 iunie 2009 şi o hartă cadastrală.
A fost ataşat Dosarul nr. x/267/2014.
Analizând contestaţia în anulare dedusă judecăţii, sub aspectul admisibilităţii în principiu, instanţa a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10 iulie 2014, sub nr. x/267/2014, contestatorii A. şi B. au formulat contestaţie în anulare împotriva Sentinţei penale nr. 77 din data de 24 februarie 2014 pronunţată de Judecătoria Novaci în Dosarul nr. x/267/2014, ca fiind nereală, nelegală şi netemeinică.
Contestaţia în anulare, ca şi cale extraordinară de atac, de retractare, poate fi promovată de oricare dintre părţile din proces, de persoana vătămată sau de către procuror.
Art. 431 C. proc. pen. reglementează etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, stabilind, în alineatul întâi, procedura de urmat, prin menţiuni exprese privind natura şedinţei de judecată (camera de consiliu), obiectul examinării admisibilităţii în principiu şi anume verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru luarea în considerare a căii extraordinare de atac, respectiv a următoarelor împrejurări: dacă contestaţia vizează o hotărâre penală definitivă, dacă cererea a fost introdusă în termenul legal, dacă contestatorul este un subiect procesual îndreptăţit să exercite această cale de atac, dacă motivul invocat este dintre cele prevăzute la art. 426, dacă în sprijinul contestaţiei s-au depus ori s-au invocat dovezi care sunt la dosar.
Potrivit textului legal menţionat, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate; b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; c) când hotărârea a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; d) când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; g) când şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; h) când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Prin Sentinţa penală cu nr. 77 din 3 iunie 2014 pronunţată în Dosarul nr. x/267/2014, sentinţă ce se contestă în prezenta cauză, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 161 din 19 septembrie 2013 pronunţată de Judecătoria Novaci în Dosarul nr. x/267/2013.
În cauză, verificând îndeplinirea condiţiilor de mai sus, s-a reţinut că cererea de contestaţie bazată pe dispoziţiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., întrucât poate fi introdusă oricând, a fost formulată în termen, contestatorii fiind îndreptăţiţi să recurgă la o asemenea cale de atac, că aceasta vizează o hotărâre penală definitivă, însă motivarea în fapt a contestaţiei în anulare formulate nu se încadrează în motivul de drept invocat şi anume art. 426 lit. b) C. proc. pen., întrucât din analiza acesteia, petenţii, în realitate, sunt nemulţumiţi de soluţia pronunţată, solicitând instanţei învestite cu soluţionarea contestaţiei în anulare să efectueze o reanalizare a probelor administrate.
În Dosarul nr. x/267/2014, ceea ce nu s-ar putea face uzitând de o astfel de cale extraordinară de atac, decât cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei definitive pronunţate în respectivul dosar. Posibilitatea recurgerii la contestaţia în anulare bazată pe textul anterior citat este deschisă condamnatului doar atunci când probele existente la dosar relevă o cauză de încetare a procesului, or, încetarea procesului poate fi pronunţată potrivit art. 396 alin. (6) C. proc. pen., în cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din acelaşi cod.
Prin urmare, în cauză, verificând îndeplinirea condiţiilor de mai sus, s-a reţinut că motivele invocate de contestatori nu se regăsesc în nici unul din motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 426 C. proc. pen., astfel încât, în baza art. 431 C. proc. pen., instanţa a respins admiterea în principiu a contestaţiei în anulare formulată de contestatorii A. şi B.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel contestatorii A., B., susţinând că nu au fost nici înştiinţaţi şi nici citaţi pentru a se prezenta cu ocazia judecării cauzei, fiind încălcate dispoziţiile art. 349, art. 353, art. 397 şi art. 400 C. proc. pen.
Totodată, s-a susţinut că Judecătoria Novaci era necompetentă material, iar judecata cauzei s-a făcut de un judecător aflat în conflict de competenţă, conform dispoziţiilor art. 51 alin. (1), (3) şi (4) C. proc. pen.
Curtea de Apel Craiova a constatat că apelurile declarate sunt inadmisibile, pentru următoarele considerente:
Sentinţa penală nr. 77/2014, atacată cu contestaţie în anulare, este o hotărâre definitivă, prin care a fost soluţionată cererea de revizuire formulată împotriva unei sentinţe pronunţate în procedura plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată reglementată de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. anterior, hotărâre de asemenea definitivă de la momentul pronunţării, aşa cum stabileau dispoziţiile art. 278 alin. (10) C. proc. pen. anterior.
Astfel de hotărâri nu sunt susceptibile a fi reformate în calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare, iar calea de atac a apelului îndreptat împotriva acestora nu poate fi admisibilă, faţă de caracterul inabordabil al contestaţiei în anulare, fiind de neconceput existenţa unei noi căi de atac.
Constatând că, în cauză, contesatorii au uzat de o cale de atac neprevăzută de lege, în baza art. 421 pct. 1 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Curtea de Apel Craiova a respins, ca inadmisibile, apelurile deduse judecăţii.
Împotriva Deciziei penale nr. 732 din 25 mai 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au declarat o cale de atac, intitulată "contestaţie" petenţii A. şi B.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 7 septembrie 2015 sub nr. x/267/2014.
Analizând calea de atac formulată de petenţii A. şi B., Înalta Curte constată următoarele:
Dând eficienţă principiului stabilit prin dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Petenţii A. şi B. au înţeles să formuleze o cale de atac, intitulată contestaţie, împotriva unei hotărâri definitive (Decizia nr. 732 din 25 mai 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori), prin care au fost respinse apelurile declarate de contestatorii A., B. împotriva Sentinţei penale nr. 81 din 26 februarie 2015, pronunţată de Judecătoria Novaci în Dosarul nr. x/267/2014, ca inadmisibile.
Conform art. 425 C. proc. pen. calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
Decizia nr. 732 din 25 mai 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, împotriva căreia a fost formulată prezenta cale de atac, este o hotărâre definitivă.
Prin urmare, petenţilor A. şi B. nu le este recunoscută calea de atac a contestaţiei împotriva hotărârii menţionate.
Dispoziţiile art. 408 C. proc. pen., prevăd că sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel.
Având în vedere că hotărârea împotriva căreia au înţeles să declare calea de atac A. şi B. este o decizie, instanţa constată că prezenta calea de atac nu poate fi calificată ca fiind apel.
Drept urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac exercitată de apelanţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 732 din 25 mai 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligaţi petenţii apelanţi la plata sumei de câte 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac exercitată de apelanţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 732 din 25 mai 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă petenţii apelanţi la plata sumei de câte 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 octombrie 2015.
Procesat de GGC - CL